Anulare act administrativ. Decizia nr. 453/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 453/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 30954/3/2011
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.453
Ședința publică de la 04 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. H.
JUDECĂTOR - C. M. F.
JUDECĂTOR - B. C.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea asupra recursului formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2154 din 18.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă N. M. – G. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA ONDULUI PENTRU MEDIU.
P. are ca obiect – „anulare act administrativ – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr. 2154 din 18.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta N. M.-G. cu domiciliul în București, ., ., sector 2, contradictoriu cu pârâta A. FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCURESTI cu sediul în București, ., nr. 39 sector 2, și cu sediul procesual ales la D. în București, D. Gerota, nr. 13, sector 2, s-a anulat decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/02.12.2010 și a fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 7.711 lei reprezentând taxa de poluare, actualizată cu rata inflației de la data încasării până la data refuzului nejustificat de restituire (29.12.2010) și cu dobânda legală calculată în continuare până la plata efectivă. Totodată, s-a admis cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție A. F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independentei, nr. 294, . 6, la plata către pârâta A. FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCURESTI a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 28.04.2011, sub numărul_, formulată de reclamanta N. M.-G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziei de calcul nr._/02.12.2010, iar, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7.711 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, actualizată cu rata inflației de la data încasării până la data refuzului nejustificat de restituire (29.12.2010) și cu dobânda legală calculată în continuare până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a cumpărat un autovehicul folosit, marca Audi, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene.
În vederea înmatriculării acestui autovehicul în România, a achitat o taxă de poluare stabilită potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, în sumă de 7.711 lei, prin chitanța . nr._/05.12.2010.
Reclamanta consideră că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 contravin legislației comunitare, respectiv art. 110 TFUE, cât și în raport cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Constituției României, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România. Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
2. Poziția procesuală a pârâtei și a chematei în garanție
2.1. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București, legal citată, a formulat întâmpinare (f.25), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, având în vedere că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
2.2. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei de poluare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și art. 60 C.pr.civ.
2.3. Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
3. Aspecte procesuale
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
4. Starea de fapt
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat în anul 2010 un autovehicul folosit, marca Audi, autoturism înmatriculat anterior și importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 7.711 lei, prin chitanța . nr._/05.12.2010, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 printr-o decizie a organului fiscal.
După înmatricularea vehiculului, reclamanta s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu contestație împotriva modului de stabilire a taxei de poluare și cerere de restituire, la care a primit un răspuns negativ, prin adresele nr._/29.12.2010 (f. 24-25) și nr._/02.03.2011 (f.28).
Împotriva deciziei de calcul nr._/02.12.2010 și a refuzului de restituire a taxei de poluare, reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, în termen legal, solicitând anularea actelor și obligarea pârâtei la plata sumei de 7.711 lei și a dobânzii legale.
Acțiunea reclamantei are două capete de cerere, respectiv: o acțiune în anularea unui act administrativ și o acțiune în pretenții.
5. Asupra admisibilității acțiunii
Tribunalul a reținut că Decizia de calcul nr._/02.12.2010 este un act administrativ-fiscal, chiar dacă nu reprezintă un titlu de creanță, apt de a fi pus în executare. Reclamantul a urmat procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, astfel că instanța este competentă să se pronunțe asupra cererii de față, conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
6. Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București, tribunalul a considerat că este neîntemeiată și o va respinge, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Totodată, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care s-a reținut și calitatea procesuală pasivă a chematei în garanție, în raporturile procesuale incidentale.
7. Asupra capetelor de cerere având ca obiect anularea deciziei de calcul și restituirea taxei de poluare
Decizia de calcul nr._/02.12.2010 a fost comunicată reclamantei, aceasta achitând voluntar taxa de poluare prin chitanța . nr._/05.12.2010, dar formulând în termenul prevăzut de lege și contestație împotriva actului fiscal.
Asupra fondului acțiunii, instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța de fond, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a admis acțiunea reclamantei și a dispus în consecință.
8. Asupra cererii accesorii
În ceea ce privește actualizarea cu rata inflației și obligarea la plata dobânzii legale, tribunalul a constatat că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 1088 C.civ. 1864, potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 instituie acel caz prevăzut de lege când dobânda curge de drept, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Împrejurarea că reclamanta nu a solicitat Administrației Finanțelor Publice restituirea dobânzii legale nu o împiedică să formuleze un capăt accesoriu de cerere, alăturat acțiunii îndreptate împotriva actului administrativ, întemeindu-se pe dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Acordarea dobânzii legale reprezintă o reparație integrală a prejudiciului material provocat prin lipsirea reclamantei de suma de bani achitată cu titlu de taxă.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că a existat rea-credință în sensul art. 994 C.civ., motiv pentru care – cu respectarea principiului disponibilității (indicele prețurilor de consum fiind mai mic decât dobânda legală) – a obligat pârâta la plata sumei de 7.711 lei reprezentând taxa de poluare, actualizată cu rata inflației de la data încasării până la data refuzului nejustificat de restituire (29.12.2010) și la plata dobânzii legale calculate în continuare până la plata efectivă a sumei de 7.711 lei, potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
9. Asupra cererii de chemare în garanție
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta A.F.P.S.2 prin reprezentant D.G.F.P.M.B., criticând-o pentru netemeinicie și pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, potrivit art.304 pct.9 și art.3041 din C.pr.civ., invocând următoarele motive:
-În mod nelegal instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Administratiei Finantelor Publice sector 2.
Învederează faptul că în conformitate cu dispozitiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor: metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabileste temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de catre contribuabil cu, ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurarii protectiei mediului si finantarii unor programe si proiecte pentru protectia mediului.
De asemenea prin actul normativ mentionat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că institutia careia ii revine obligatia administrarii si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este A. F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilaș cadrul legal pentru instituirea taxei e oluare entru auto vehicule denumită 1 continuare taxă care constituie venit la bu etul F. entru mediu i s gestionează de A. F. pentru Mediu, În vederea finantă programelor și proiectelor pentru protecția mediutut", organului fiscal revenindu-i num obligatia calcularii taxei de poluare (art.3 alin.1, Iit.a) si b) din HG 686/2008) si incas acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozitiilor art.5 alin.4 din O.U., nr.50/2008 aratandu-se inca odata destinatarul acestor sume de bani provenite incasarea taxei de poluare: "Taxa se plateste de catre contribuabil ." deschis la unitatile Trezoreriei Statului pe numele Administratiei F. pe Mediu".
Învederează faptul ca actul normativ in baza caruia a fost achitata taxa de poluare
de catre petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de catre Trezoreria Statului destinatarului acestei taxe de poluare - A. F. Pentru Mediu.
Având în vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administratiei Finantelor Publice Sector 4, conform dispozitiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de catre acesta, între institutia recurentă si intimata reclamantă, nu există nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare.
-În ceea ce priveste fondul cauzei, arată că instanta de fond in mod nelegal a admis actiunea si a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare nr._.12.2010, avand in vedere considerentele urmatoare:
O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, arată faptul că motivarea instanței în sensul că prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încalcare a Tratatului de aderare a Romaniei este nefondată, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptui comunitar, apreciază că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrarii ei in vigoare abrogandu-se art.21411- 21413 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
In conditiile desfiintarii frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reasezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odata cu reasezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit carora pana la 31 decembrie 2006 nu se inmatriculau in Romania autoturismele a caror vechime depasea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situatie a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in Romania a unui numar exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzatoare in acest sens, ar fi avut drept consecinta transformarea in deseuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in Romania, tara noastra urmand sa suporte costurile aferente reciclarilor, in locul tarilor de unde au fost achizitionate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constitufionale ale art. 148, invocate de instanta de fond, precizează urmatoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 157/2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul care trebuie obtinut, lasand in acelasi timp autoritatilor nationale competenta in ceea ce priveste alegerea formei si a mijloacelor".
Totodata, precizează faptul ca art. 148 alin. (2) din Constitutia Romaniei a instituit suprematia tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozitiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privinta rezultatului, insa autoritatile nationale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozitiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, retinute de instanta de fond precizează urmatoarele:
Incidenta in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o aprecază ca fiind inexistentă întrucat taxa de poluare urmeaza a fi platită conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania si la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodata, in speta de fata, intimata-reclamantă nu se incadreaza nici in situația de exceptie prevazute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligatia de plată a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozitiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitari ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decat pentru produsele interne.
In acelasi sens, mentionează ca potrivit jurisprudentei Comunitatii Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene la care se face referire, este încalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor nationale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul mentionat mai sus, cat si alte acte adoptate de institutii si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a sasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discutii cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In sustinerea acestui punct de vedere invocă (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a sasea (77/3881CEE) a Consiliului Comunitatilor Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementeaza: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu impiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Mentionează că această directivă a fost adoptată de Consiliul Comunitatilor Europene avand în vedere Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizează ca principiul" poluatorul plateste", pe care se bazeaza si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la niveiul Uniunii Europene, un număr de 16 state membre ale Uniunii Europene practicând o taxă care se percepe cu ocazia înmatricularii autovehiculelor ( între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decat atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discutie ia nivelul Comisiei Europene, un
proiect de directive în acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce priveste sustinerea instantei de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, învederează următoarele:
In literatura de specialitate s-a aratat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind" orice taxe pecuniare, indiferent de marimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra marfurilor nationale sau straine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale în sens strict" (O. M. - D. comunitar, E.. All editia a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curtii ca de esenta taxelor cu efect echivalent taxeior vamale este discriminarea sau nu a unor marfuri nationale sau straine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciaie pentru prima inmatricuiare a autovehiculuiui in Romania aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de catre reclamant.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozitiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei
-În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, precizează că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în conditiile stabilite de art. 117 din o. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitată nu poate fi încadrată În " niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pasaport etc.).
Totodată, menționează că, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe, poluare pentru autovehicule, se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008.
-Referitor la obligarea institutiei noastre la plata dobanzii, invederează urmatoarele:
Potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completarile si modificarile ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreplul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor”.
Astfel, solicită să se constate ca nici una dintre conditii nu este indeplinită în cauză, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instantei de judecata, iar instanta nu s-a pronuntat pe capatul de cerere principal, neexistand nici titlul de creanta.
Prin urmare, solicitarea de acordare a dobanzii legale pe calea prezentei actiuni este inadmisibila.
De asemenea arată că solicitarea de dobânzi fiind un capat de cerere accesoriu primului capat se impune respingerea lui ca neîntemeiat si,î in plus, se poate observa ca in mod gresit a fost solicitata obligarea paratelor la plata accesoriilor atat timp cat reclamanta nu a facut dovada producerii unui prejudiciu, aceasta taxa de poluare fiind platita în baza unui temei legal.
Mentionează, de asemenea, că potrivit art.11 din OG nr.13/2011 a fost abrogată Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești.
În drept, și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 si 3041 din Codul de procedura civila, O.G. nr._ privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
În conformitate cu dispozițiile art.242 alin.(2) din Codul de procedură civilă, a solicitat și judecarea în lipsă.
Intimata nu a formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la filele 21-22, 44-46 dosar fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimata reclamantă) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second-hand, marca Audi cu nr. de identificare WAUZZZ4E46N023510, înmatriculat anterior în Germania (filele 44-46 dosar fond).
Nu mai puțin, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că criticile sunt neîntemeiate și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În concluzie, soluția instanței de fond sub acest aspect, este legală și temeinică, nefiind aplicabile nici prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene, întrucât acestea se referă la un domeniu diferit, respectiv la armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri.
Întrucât cererea de restituire formulată de către intimată vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
Totodată, Curtea are în vedere și faptul că pârâta recurentă are calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a faptului că suma aferentă taxei pe primă înmatriculare a fost calculată și încasată de către ea, ca organ fiscal competent, independent de destinația ulterioară a sumei, astfel încât excepția invocată sub acest aspect, este neîntemeiată.
În privința criticilor legate de dobânda legală imputată, Curtea observă următoarele:
Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):
„ART. 70
Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(…)
ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
(…)
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
(…)
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(…)
ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, întrucât dobânda legală se datorează de la momentul punerii în întârziere și deoarece în acest caz, este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere echivalează cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea ei, care poate fi, după caz, chiar data soluționării cererii, atunci când pentru soluționarea cererii au fost necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei și nu s-a făcut dovada comunicării informațiilor necesare până la data adoptării deciziei, decât prin însăși decizia în discuție (desigur, dacă decizia este în sens negativ).
Prin urmare, dobânzile solicitate de intimata reclamantă, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, nu pot curge, în principiu, decât de la expirarea termenului de soluționare a cererii de restituire.
În acest context, trebuie precizat că prin cererea introductivă, s-a solicitat acordarea dobânzilor fiscale, astfel că motivarea instanței de fond care cu acuratețe juridică, precizează că se referă la dobânda prevăzută de legea specială, recte art.124 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a soluționat cererea de restituire a sumelor), este corectă întrucât a avut în vedere data refuzului nejustificat de restituire, respectiv data de 29.12.2010, astfel încât soluția primei instanțe sub acest aspect, nu se impune a fi reformată în sensul respingerii cererii de dobânzi fiscale ca inadmisibilă, astfel cum nelegal a solicitat recurenta. Totodată, întrucât dobânzile sunt destinate acoperirii prejudiciului cauzat prin nefolosirea sumei de bani în perioada de referință, sunt neîntemeiate susținerile recurentei privind necesitatea dovedirii pagubei cu alte mijloace de probă.
În altă ordine de idei, din analiza acelorași dispoziții legale rezultă, indubitabil, pe de o parte, că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor), act normativ cu caracter special în raport cu Codul de procedură civilă, reglementează exhaustiv drepturile părților raportului de drept fiscal în privința sumelor ce le au de primit în virtutea acestui raport, iar pe de altă parte, că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul doar la dobânda prevăzută de acest act normativ, iar nu și la actualizarea acestor sume cu indicele de inflație, fapt absolut firesc, întrucât nici statul nu poate solicita actualizarea sumelor reprezentând obligații fiscale neachitate la termen de contribuabili, însă recurenta nu a criticat hotărârea instanței de fond sub acest aspect.
De asemenea, trebuie precizat faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile art.8 din OUG nr.50/2008( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant), deoarece acest articol are în vedere cazuri de restituire a taxei de poluare legal plătită (conformă inclusiv cu dreptul comunitar), în timp ce prezenta cauză se referă la o taxă achitată în temeiul unui act normativ cu caracter fiscal care este neconform legislației comunitare.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate și constatând că s-a efectuat o plată nedatorată, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2154 din 18.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă N. M. – G. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca neîntemeiat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 februarie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. H. C. M. F. B. C.
GREFIER,
S. Ș.
Red./Tehnored./H.V./2ex.
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 17/2013.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2939/2013. Curtea de... → |
|---|
