Anulare act administrativ. Decizia nr. 1169/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1169/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 23876/3/2011
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1169
Ședința publică din data de 18 martie 2013
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător E. I.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2045/11.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. R. C. EXIM S.R.L. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata – reclamantă . S.R.L., prin avocat I. O., cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsind recurenta – pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București și intimata - chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata – reclamantă, prin avocat, depune întâmpinare, în dublu exemplar.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Intimata – reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse în întâmpinare.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 2045/11.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a fost respinsa exceptia a lipsei calitatii procesuale pasive a AFP SECTOR 4.
De asemenea a fost admisa exceptia inadmisibilitatii primului capat de cerere si a fost respins acest capat de cerere ca inadmisibil.
S-a admis in parte actiunea reclamantei S.C. R. C. EXIM S.R.L. in contradictoriu cu parata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCURESTI si a fost obligata parata AFP SECTOR 4 sa restituie reclamantei suma de 3133 lei reprezentand taxa de poluare.
A fost respinsa in rest actiunea ca neintemeiata, precum si cererea de chemare in garantie a AFM formulata de catre parata.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a analizat mai intai exceptiile invocate de parata.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei AFP SECTOR 4 s-a retinut ca, astfel cum s-a aratat anterior, în cererea având ca obiect refuzul, pretins nejustificat, de soluționare a cererii privindrestituirea taxei pe poluare, încadratîn prevederile art. 8 alin.(1) teza a II-a și art. 18 din Legea nr. 554/2004, se legitimează pasiv autoritatea publică căreia reclamantul i s-a adresat și care și-a exprimat refuzul de soluționare a cererii, or pârâta este autoritatea publică fiscală – în sensul art. 2 alin.(1) lit.b din Legea nr. 554/2004 – care a emis decizia de calcul al taxei și a colectat taxa, în calitate de organ fiscal, în stabilirea calității procesuale neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a sumelor.
Pe de altă parte, Fondul pentru Mediu reprezintă un fond public, iar veniturile sale constituie venituri publice, incluse în bugetul general consolidat și constituite prin lege specială ce stabilește și destinația acestor venituri. Dispozițiile art. 1 alin.(1) din OUG nr. 50/2008 determină destinația taxei pe poluare, dar natura acesteia este de creanță bugetară aparținând statului, reprezentat de pârâtă.
S-a concluzionat ca a fost probata astfel existenta raportului juridic intre reclamant si parata AFP SECTOR 4, competentele privind restituirea sumei revenind conform art. 117 din OG nr. 92/2003 si ordinului MFP nr. 1899/2004.
Referitor la excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, vizând anularea chitantei emise s-a retinut ca aceasta chitanta nu constituie un act administrativ in sensul dispozitiilor art. 2 lit c din legea nr. 554/2004, nefiind un cat generator de efecte juridice.
Pe fondul cauzei s-a retinut ca reclamanta a achiziționat un autovehicul second-hand, cu an de fabricație 2005, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru U.E., Germania. Pentru înmatricularea acestui autovehicul în România, reclamanta a achitat o taxă de poluare în sumă de 3133 lei.
Ulterior reclamanta a solicitat restituirea taxei achitate, actualizata cu rata dobanzii legale conform OG nr. 9/2000, dar parata i-a comunicat ca nu a contestat in termen decizia de calcul a taxei.
În demersul său de a obține restituirea taxei pe poluare, reclamantul a invocat incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 110 alin. (1) TFUE. Prin urmare, fiind de competența judecătorului național să verifice dacă legislația națională incidentă în cauză este sau nu în concordanță cu normele comunitare care consacră principiul liberei circulații a mărfurilor în interiorul spațiului comunitar, tribunalul a analizat compatibilitatea normei interne cu cea comunitară.
Dupa ce a citat dispozitiile art. 110 TFUE (fost art. 90 TCE) instanta de fond a retinut ca acest text are rolul de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. CJUE a statuat că articolul trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să se permită includerea tuturor procedurilor fiscale care ar aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate. Interdicția pe care o stabilește acest articol trebuie aplicată, prin urmare, de fiecare dată când o prelevare fiscală este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând producția internă sau bunurile disponibile pe piața națională.
Obiectivul art. 110 TFUE nu este să impună statelor membre vreun sistem anume de impozitare internă, acestea păstrând un grad considerabil de libertate și autonomie în ceea ce privește uniformizarea taxelor și a impozitelor și cotele aplicate. Ceea ce face art. 110 TFUE este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.
Dupa ce a facut trimitere la jurisprudenta CJUE, instanta de fond a retinut ca taxa pe poluare introdusă prin OUG nr. 50/2008 reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei pe poluare, mai exact, a neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, pe de o parte, iar pe de altă parte, neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, care să probeze neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca C‑47/88, Hotărârea Weigel, C‑387/01).
Din analiza teleologică a OUG nr.50/2008, pentru a identifica intenția legiuitorului, rezultă că aplicarea acesteia are ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, situație ce permite astfel Statului Român să eludeze interdicțiile prevăzute la art. 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE, prin instituirea acestui impozit intern al cărui regim este astfel stabilit, încât să aibă efectul de descurajare a importurilor de autovehicule în România.
Instanta a retinut din analiza dispozitiilor OUG nr 50/2008 ca pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă se percepe aceasta taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
A concluzionat ca principiul „poluatorul plătește” nu se aplică în mod uniform, impunându-se în realitate un regim discriminatoriu, ce leagă plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării și nu de consecințele ce decurg din utilizarea respectivelor vehicule, în condițiile în care toți participanții la trafic sunt răspunzători, chiar dacă în proporții diferite, de poluarea mediului înconjurător.
Potrivit jurisprudenței CJUE, un produs devine național din momentul în care a fost importat și introdus pe piață. Autoturismele de ocazie importate și cele care sunt achiziționate pe plan local constituie produse similare sau concurente. Prin urmare, dispozițiile articolului 110 TFUE se aplică taxei de înmatriculare, denumită taxă pe poluare, la importul autoturismelor de ocazie. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea Regionalna Mitnicheska Direktsia – Plovdiv Petar DimitrovKalinchev (C-2/09).
Așadar, prin adoptarea sistemului fiscal reglementat de OUG nr. 50/2008, se produce un efect de discriminare în favoarea vânzării de autovehicule înmatriculate în România față de cele provenind din alte state membre, conducând astfel la limitarea importului de autovehicule de ocazie în România și favorizarea vânzării de autovehicule de ocazie cumpărate pe piața din România.
OUG nr.50/2008 este prin urmare contrară art. 110 TFUE, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Totodată, se impune a menționa faptul că, prin Hotărârea din 07.04.2011 în cauza C-402/09 T. vs. România, CJUE a stabilit că „toate modificările succesive aduse OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română si care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii, având ca efect să descurajeze importul si punerea în circulatie a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre”, concluzie reluată și în Hotărârea din 7 iulie 2011, în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu.
S-au retinut si dispozitiile art. 1, 8 si 18 din legea nr. 554/2004, precum si art. 117 lit d din OG nr. 92/2003.
În referire la capătul de cerere privind plata dobânzii legale aferente taxei pe poluare achitate de reclamant, tribunalul a reținut că potrivit art. 124 alin.(1) Cod pr. fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.(2), adică după trecerea unui termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire a sumei sau, după caz, la art. 70. Totodată s-a prevăzut în mod expres că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În speță, reclamantul nu a solicitat anterior autorității pârâte achitarea sumelor reprezentând dobânda aferentă taxei achitate. Așa fiind, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de dobânzi legale, reținând în al doilea rând că dobânda legală pretinsă, reglementată de OG nr.9/2000 și în prezent de OG nr. 13/2001, este aplicabilă exclusiv raporturilor juridice civile contractuale, nicidecum raporturilor de drept fiscal determinate de natura juridică a creanței încasate de organul fiscal și a cărei restituire s-a solicitat.
Cu referire la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, instanta de fond a reținut că nu sunt îndeplinite exigențele prevăzute de art. 60 alin.(1) Cod pr. civ., pârâta nedovedind existența față de aceasta a unei obligații legale sau convenționale de garanție ori despăgubire în sarcina Administrației F. pentru Mediu, fundamentată pe transmiterea cu titlu oneros a unui drept subiectiv, în condițiile în care instituția chemării în garanție este incidentă doar în cazul transmisiunii de bunuri cu titlul oneros.
Împrejurarea că gestionarea sumelor reprezentând taxe pe poluare revine Administrației F. pentru Mediu, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, nu poate schimba natura juridică a raporturilor dintre cele două autorități publice în sensul pretins de pârâtă, întrucât obligațiile prevăzute de cadrul normativ cu privire la gestionarea sumelor reprezentând taxă pe poluare nu implică existența unei obligații de garanție sau despăgubire între cele două autorități publice, o astfel de obligație excede raporturilor de drept administrativ dintre autoritățile publice.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata DGFPMB in reprezentarea AFP SECTOR 4, solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei atacate si respigerea actiunii reclamantei, in prinicipal ca introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva si in subsidiar ca neintemeiata.
A invocat faptul ca hotararea atacata este data cu aplicarea gresita a legii (art. 304 pct. 9 cod procedura civila).
Dupa un istoric al reglementarilor legale privind taxa de poluare, recurenta a aratat ca nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, si a solicitat admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
A mai sustinut ca instanta a respins cererea de chemare in granatie neretinand ca parata avea numai atributia legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare si ca raportul juridic s-a stabilit intre reclamant si AFM.
In mod nelegal a fost respinsa cererea de chemare in grantie formulata in conditiile art. 60 cod procedura civila.
In ceea ce privese fondul cauzei dupa indicarea prevederilor legale privind instituirea taxei si mentionarea prevederilor TICE, art. 110 a considerat ca taxa de poluare din Romania nu este discriminatorie deoarece regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in România.
Pe fond recurenta a invocat ca dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 stabilesc cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Considera ca nu s-a incalcat Tratatul de aderare a Romaniei prin instituirea acestei taxe de poluare si nici dispozitiile art. 110 din Tratatul de Instituirea a Comunitatilor Europene.
Cu privire la aplicarea prevederilor art. 148 din Constitutia Romaniei recurenta a aratat ca acest articol instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
A mai considerat ca nu sunt incidente in cauza prevederile TICE intrucat taxa de poluare trebuie platita conform art. 4 din OUG nr. 50/2008 cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania si la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutire.
Reclamanta nu se incadreaza in dispozitiile art. 3 al. 2 din OUG nr. 50/2008 si ca atare trebuie sa plateasca aceasta taxa.
Principiul poluatorul plateste, pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. A precizat de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Considera ca taxa nu este discriminatorie.
De asemenea a aratat ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
A mai aratat ca solicitarea reclamantei nu se indreaza in niciuna din situatiile prevazute la art. 117 lit a-h din OG nr. 92/2003 si nici in situatia prevazuta de OUG nr. 50/2008.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca acesta este intemeiat numai cu privire la criticile aduse faptului ca a fost respinsa cererea de chemare in garantie.
In mod gresit s-a retinut lipsa unor dispozitii legale de natura sa fundamenteze obligatia AFM de a garanta indeplinirea obligatiei de restituire a taxei.
Pe de o parte art. 60 cod procedura civila prevede ca cererea poate fi admisa nu numai atunci cand exista o obligatie de garantie dar si atunci cand partea care formuleaza cererea poate formula o cerere in pretentii.
Ori in mod corect recurenta a aratat ca potrivit dispozitiilor OUG nr. 50/2008 si ale HG nr. 686/2008 taxa se plateste . numele AFM, taxa nefiind virata . paratei.
Art. 124 al. 2 din codul de procedura fiscala prevede in mod expres ca dobanda se restituie din acelasi buget din care se restituie ori ramburseaza taxa.
Desi acest act normativ nu stabileste in mod concret din ce buget se restituie taxa, in mod evident ca taxa nu poate fi restituita decat din bugetul in care a fost incasata.
Parata are calitate procesuala pasiva in cauza pentru ca fost autoritatea care a stabilit taxa, insa ca urmare a faptului ca taxa nu a fost incasata si nu s-a facut venit la bugetul consolidat, atunci aceasta este in drept sa ceara chematei in garantie restituirea taxei de poluare.
Relevante sunt si dispozitiile ordinului emis in baza prevederilor art. 117 al. 9 cod procedura fiscala, OMFP nr. 1899/2004.
Daca suma ar fi restituita de la bugetul de stat, acest buget ar suferi o diminuare fara niciun temei legal, in timp ce bugetul AFM ar cuprinde si taxa incasata nelegal de la reclamanta.
Pe aceasta cale s-ar realiza o diminuare a bugetului general consolidat si o majorare nejustificata a bugetului AFM, desi cele doua bugete au destinatii diferite.
Prin urmare constata intemeiat recursul paratei cu privire la solutia privind cererea de chemare in garantie si prin urmare in baza celor invocate in precedent, a art. 117, 124 din OG nr. 92/2003 si art. 60 cod procedura civila il va admite si va modifica sentinta recurata in sensul admiterii cererii de chemare in garantie a AFM formulata de parata si obligarii chematei in garantie sa plateasca paratei suma de 3133 lei reprezentand taxa de poluare.
Pentru restul sustinerilor recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Cu privire la sustinerile recurentei in sensul ca taxa de polure nu era discriminatorie se retine ca sumele achitate de intimata nu erau datorate si au fost achitate in plus fata de prevederile Tratatului constitutiv al Uniunii Europene, care potrivit art. 148 al. 2 din Constitutia Romaniei, avea prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne.
Astfel taxa, denumita taxa de poluare nu este aplicabila si autovehiculelor care deja au fost inmatriculate pe teritoriul Romaniei.
Prin urmare taxa este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale deoarece se aplica autoturismelor deja inmatriculate . UE, fara ca in acelasi timp sa fie aplicabila si autoturismelor care au mai fost inmatriculate in Romania, in prezent stat UE.
Daca taxa ar fi fost impusa numai autovehiculelor noi, care nu ar mai fi fost niciodata inmatriculate in Romania sau in alt stat membru al UE, atunci taxa nu ar mai fi avut acest efect echivalent unor taxe vamale.
In mod corect instanta de fond a retinut incalcarea Tratatului Comunitatii Europene si implicit restrictionarea prin aceasta taxa a liberei circulatii a marfurilor in interiorul UE.
Prevederile din Tratat incalcate produc efecte directe si dau nastere unor drepturi individuale pe care instantele nationale trebuie sa le protejeze, asa cum in mod constant a statuat in nenumarate hotarari Curtea Europeana de Justitie.
Indiferent daca legea fiscala din Romania are caracter special sau imperativ, conflictul dintre o lege interna si o dispozitie dintr-un tratat constitutiv al Uniunii Europene si celelalte reglemetari comunitare, se solutioneaza, asa cum in mod corect a retinut si instanta de fond, potrivit prevederilor art. 148 din Constitutia Romaniei.
Astfel prevederile din tratate si reglementarile comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne.
D. daca prin tratatul de aderare s-ar fi prevazut anumite derogari, precum si termene de la care anumite reglementari devin obligatorii, atunci s-ar fi aplicat dispozitiile legilor interne.
In cazul de fata insa nu exista nici o derogare de la aplicarea prevederilor Tratatului CE in privinta interdictiei de instituire a unor taxe vamale sau taxe cu efect echivalent acestora.
Nu era necesara nici administrarea altor probe in cauza si nici particularizarea la speta de fata deoarece reglementarea interna este cea care incalca prevederile TICE si prin urmare situatia de fapt nu reclama o alta abordare a cauzei.
Nu trebuie sa existe un document al institutiilor UE care sa stabileasca expres ca taxa este contrara Tratatului CE, deoarece instantele nationale sunt competente ca atunci cand constata ca o prevedere nationala este contrara acestui tratat sa aplice direct prevederile tratatelor Uniunii si sa inlature de la aplicare legislatia interne contrara acestora.
Prevederile tratatelor au efect direct si tocmai acest efect permite instantelor nationale sa inlature de la aplicare prevederile actelor normative interne contrare acestor tratate.
Prin urmare recursul nu este fondat cu privire la aspectele ce tin de restituirea taxei de poluare.
Nu este intemeiat nici cu privire la lipsa calitatii procesuale pasive a paratei AFP SECTOR 4 deoarece aceasta este autoritatea publica care a stabilit taxa de poluare, precum si autoritatea publica competenta sa solutioneze cererea de restituire.
Recurenta parata nu a sustinut niciun moment ca nu era competenta sa se pronunte asupra cererii reclamantului de restituire a taxei de poluare, nici prin raspunsul comunicat reclamantului la cererea acestuia de restituire si nici prin intampinare ori recurs, ori atata timp cat in cauza se contesta tocmai refuzul de restituire al taxei, refuz exprimat de aceasta parata, rezulta ca aceasta are calitate procesuala pasiva in cauza.
Acest asepect a fost retinut in mod corect de catre instanta de fond.
F. de cele retinute mai sus se constata ca recursul este intemeiat numai in privinta celor aratate si va modifica sentinta in baza art. 304 pct. 9 si 312 cod procedura civila in sensul celor de mai sus, mentinand celelalte dispozitii ale sentintei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 2045/11.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. R. C. EXIM S.R.L. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că,
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.
Obligă chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâtă a sumei de 3133 lei, reprezentând taxă de poluare.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. E. I.
GREFIER,
C. M.
Red. C.P. /2 ex./
Jud. Fond. L. M. B.
17.04.2013
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 3156/2013. Curtea de... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2406/2013. Curtea de... → |
|---|
