Anulare act administrativ. Încheierea nr. 6/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 6/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 2394/2/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE
Ședința Publică din data de 6.03.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. I.
GREFIER: I. C. D.
****************
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta . SRL, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR a depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză, în 3 exemplare, după care,
Reclamanta . SRL, prin avocat, solicită să i se comunice un exemplar al obiecțiunilor la raportul de expertiză. Menționează că a achitat diferența de onorariu expert însă la acest moment nu a identificat-o asupra sa, solicitând lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței pentru a lua cunoștință de conținutul obiecțiunilor la raportul de expertiză și pentru a face dovada achitării diferenței de onorariu expert.
Curtea îi comunică apărătorului reclamantei un exemplar al obiecțiunilor la raportul de expertiză și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a-i da posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul acesteia.
La reluarea cauzei, se prezintă reclamanta . SRL, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind pârâtele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, între cele două apelări ale cauzei reclamanta a transmis la dosar, prin mail, dovada achitării diferenței de onorariu expert în cuantum de 3900 lei.
La interpelarea instanței, reclamanta . SRL, prin avocat, învederează că originalul dovezii privind achitarea diferenței de onorariu expert se află în contabilitatea societății, nedeținând-o asupra sa.
Curtea acordă cuvântul asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză formulate de către pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR.
Având cuvântul, reclamanta . SRL, prin avocat, învederează că obiecțiunile la raportul de expertiză sunt definite note scrise, iar pârâta nu solicită replica expertului, apreciind că nu se impune amânarea cauzei pentru ca expertul să răspundă acestora. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune dovada achitării diferenței de onorariu expert și concluzii scrise. Depune înscrisuri reprezentând anexe la contestație, respectiv anexele 9 și 10, menționând că sunt acte emise de instituția pârâtă.
Curtea, față de înscrisurile depuse la dosar de apărătorul reclamantei, ia act că acestea se regăsesc la filele 146-150 din dosarul cauzei, motiv pentru care i le restituie. Deliberând cu privire la obiecțiunile formulate de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscala - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, constată că în cuprinsul acestora pârâta nu înțelege să formuleze obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză și, astfel cum menționează și în final, își menține aspectele indicate în cuprinsul deciziei de soluționare a contestațiilor prin raportare la concluziile expertului, reiterând motivele în fapt și în drept care au stat la baza emiterii deciziei contestate.
Reclamanta . SRL, prin avocat, depune la dosar extras doctrină cu privire la TVA.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul, reclamanta . SRL, prin avocat, solicită admiterea acțiunii, anularea deciziei de impunere, arătând că susținerile sale au fost confirmate de conținutul raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză. Astfel, învederează că expertul a reținut în cea mai mare parte a raportului de expertiză faptul că facturile îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, iar mecanismul de deducere al TVA rezultă din mecanismul de taxare inversă. Mai arată că a achitat facturile la prețul fără TVA, fiind ulterior achitat la stat. Solicită instanței a avea în vedere că la efectuarea raportului de expertiză a participat ca expert parte d-nul I. C., care a deținut funcția de expert în cadrul A.N.A.F. Pe de altă parte, menționează că în decizia de soluționare a contestațiilor nu se face vorbire despre mecanismul de taxare inversă. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune OP on-line nr._ din data de 21.02.2013. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune dovada achitării diferenței de onorariu expert și concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a le da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor 260 Cod procedură civilă,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 13.03.2013, la solicitarea apărătorului reclamantei.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. I. C. D.
Încheiere
Ședința din 13.03.2013
Curtea, în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 20.03.2013.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. I. C. D.
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1055
Ședința publică din data de 20.03.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – M. I.
GREFIER - I. C. D.
*************
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 6.03.2013, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.03.2013 și ulterior, la 20.03.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. C. C. România S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. F-MC-314/31.08.2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-MC 142/31.08.2011, prin care s-a respins dreptul societății de a deduce TVA în cuantum de 2.379.352 lei, aferentă serviciilor achiziționate de la S.C. C. C. International N.V., anularea Deciziei nr. 441/21.11.2011, în ceea ce privește respingerea contestației administrative a societății reclamante, obligarea pârâtelor la rambursarea sumei de 2.379.352 lei reprezentând TVA deductibil aferentă serviciilor achiziționate de la S.C. C. C. International N.V. și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta învederează că actelor administrative contestate sunt nelegale prin prisma următoarelor argumente:
A. Dispozițiile legale relevante pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA;
1. Dispoziții naționale.
Art. 7 alin. (2) și (3) Cod fiscal: „Organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. în analiza efectuată organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz."
Art. 126 alin. d) Cod fiscal menționează că următoarele tipuri de operațiuni constituie operațiuni impozabile: (a) livrări de bunuri și operațiuni asimilate livrărilor de bunuri; (b) prestări de servicii și operațiuni asimilate prestărilor de servicii; (c) importul de bunuri; (d) achiziția intra-comunitară de bunuri.
Art. 133 alin. (2) din Codul Fiscal menționează faptul că: „Locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acționează ca atare este locul unde respectiva persoană care primește serviciile își are stabilit sediul activității sale economice."
Art. 145 alin. 2 lit. a) Cod fiscal prevede că: „Orice persoană are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul [...] operațiuni taxabile".
Art. 146 alin. (1) lit. a) Cod fiscal prevede că: „Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie [.,.] pentru taxa datorată sau achitată, aferentă [...] serviciilor care i-au fost sau urmează să îi fie prestate, să dețină o factură emisă în conformitate cu dispozițiile art. 155".
Art. 150 alin. (2) din Codul fiscal prevede că: „Taxa este datorată de orice persoană impozabilă este beneficiar al serviciilor care au locul prestării în România conform art. 133 alin. (2) și care sunt furnizate de către o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul României sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 125^1 alin. (2), chiar dacă este înregistrată în România conform art. 153 alin. (4) sau (5)".
Art. 155 alin. (5) lit. k) din Codul fiscal impune ca factura să conțină informații privind denumirea serviciilor prestate.
Art. 157 alin. (2) din Codul fiscal prevede mecanismul taxării inverse astfel: „persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 va evidenția în decontul prevăzut la art. 156^2, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 145 – 147^1, taxa aferentă achizițiilor intracomunitare, bunurilor și serviciilor achiziționate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condițiile art. 150 alin. (2)-(6)".
2. Dispoziții comunitare.
a. Directiva 112/2006/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.
Art. 167 prevede că dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.
Art. 168 lit. a) menționează că ,,în măsura în cate bunurile și serviciile sunt utilizate în scopul operațiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabilă are dreptul [...] de a deduce [...] TVA datorată sau achitată [...] pentru bunurile care îi sunt sau care urmează a-i fi livrate sau pentru serviciile care îi sunt sau urmează a-i fi prestate de o altă persoană impozabilă [...]."
Art. 178 lit. a) impune că pentru exercitarea dreptului de deducere, o persoană impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: (a) pentru deducerile în temeiul articolului 168 litera (a), în ceea ce privește livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, aceasta are obligația de a deține o factură emisă în conformitate cu titlul XI capitolul 3 secțiunile 3-6 [...].
b. Jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Cazul C-274/10 „Comisia Europeană împotriva Ungariei";
Punctul 43. Dreptul de deducere face parte integrantă din mecanismul TVA-ului și, în principiu, nu poate fi limitat. în special, acest drept se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor aferente intrărilor (a se vedea, în acest sens, și Hotărârea din 6 iulie 1995, BP Soupergaz, C-62/93, punctul 18, Hotărârea din 30 septembrie 2010, Uszodaepito, C-392/09, punctul 34, și Hotărârea Enel Maritsa Iztok 3 C-107/10, punctul 32).
Cazul C-465/03 „Kretztechnik AG";
Punctul 34. Sistemul de deducere are ca scop eliminarea costurilor legate de TVA efectuate de către o companie în cadrul activității sale economice. Sistemul comun de TVA asigura astfel o neutralitate deplină privind taxarea tuturor activităților economice indiferent de scopul sau rezultatul acestora, atât timp cât ele sunt în principiu supuse TVA (a se vedea, în acest sens, și cazul 268/83 Rompelman alineatul 18, cazul 37/95 Ghent Coal Terminal alineatul 15, Gabalfrisa and Others alineatul 44; Midland Bank alineatul 19 si Abbey N. alineatul 24).
Cazul C-95/07 Ecotrade Spa;
Punctul 62. În ceea ce privește obligațiile care decurg din articolul 18 alineatul (1) litera (d) din a șasea directivă (cu privire la mecanismul taxării inverse), deși este adevărat că această dispoziție permite statelor membre să stabilească formalitățile privind exercitarea dreptului de deducere în situația taxării inverse, nerespectarea acestora de către persoana impozabilă nu poate să o priveze de dreptul său de deducere.
Punctul 64. În consecință, din moment ce administrația fiscală dispune de informațiile necesare pentru a stabili că persoana impozabilă, în calitate de destinatar al prestării de servicii în cauză, este obligată la plata TVA-ului (prin mecanismul taxării inverse), aceasta nu ar putea impune, în ceea ce privește dreptul persoanei impozabile de a deduce această taxă, condiDii suplimentare care pot avea ca efect anihilarea exercitării acestui drept (a se vedea Hotărârea Bockemuhl, citată anterior, punctul 51).
Case 286/94 Garage Molenheide;
Deși statele membre pot implementa anumite măsuri formale, acestea nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru colectarea taxei si prevenirea evaziunii fiscale. Aceste măsuri nu pot să fie folosite in asa fel încât să se pună in discuție in mod sistematic deducerea TVA, principiu fundamental al sistemului comun de TVA european.
B. Corecta interpretare a prevederilor naționale și comunitare care conturează condițiile de deductibilitate a TVA;
Raportat la prevederile naționale și comunitare anterior redate, se conturează limitele dreptului de a deduce TVA, condițiile și modalitățile de exercitare a acestui drept și obligațiile autorităților fiscale naționale corelative dreptului de a deduce TVA. În esență, deci, condițiile deductibilității TVA sunt: achizițiile generatoare de TVA să fie destinate realizării operațiunilor taxabile; persoana impozabilă să dețină o factură în cuprinsul căreia să fie indicate serviciile prestate.
C. Îndeplinirea condițiilor de deductibilitate în speță;
Suplimentar argumentelor dezvoltate în contestația administrativă, solicită a se avea în vedere următoarele:
1. Suma achitată către Prestator reprezintă contravaloarea unor servicii prestate în temei contractual, iar nu ca urmare a relației juridice de afiliere.
Organele de control ignoră și recalifică raportul juridic reglementat între Prestator și Societate prin intermediul Contractului de consultanță în construcții FN/01.01.2010 și Contractului de consultanță FN/29.05.2007 (ambele denumite în continuare „Contracte"). Prin Contracte s-a agreat ca Prestatorul să furnizeze servicii privind: Asistență pentru pregătirea și finalizarea bugetelor, fondurilor de investiții pentru fiecare proiect legat de dezvoltarea și construirea unui complex cinematografic, pregătirea programului detaliat lunar pentru fiecare proiect, inclusiv coordonarea acestui program cu terții implicați; Localizarea experților internaționali care să sprijine proiectarea cinematografelor multiplex, cinematografelor Imax și centrelor de divertisment inclusiv asistență la negocieri; Monitorizarea progresului zilnic al construcției cinematografelor multiplex, Imax și centrelor de divertisment, instalare echipamente de proiectare și sunet; Consultanță în alegerea filmelor participante, alegerea multiplexelor pentru proiectarea filmelor; Consultanță referitoare la selectarea dimensiunii ecranului recomandate pentru fiecare film; Consultanță referitoare la relația cu distribuitorii de film; Consultanță cu privire la pregătirea programului săptămânal pentru fiecare multiplex.
Cu privire la aceste servicii efectiv prestate, au fost întocmite facturi și rapoarte de activitate în care sunt detaliate activitățile respective. Condiția deductibilității este, așadar, îndeplinită, lipsa unei cuantificări a prestațiilor în Contracte precum și modalitatea de sancționare a unei eventuale executări defectuoase a obligațiilor de către Prestator fiind absolut nerelevante din perspectiva dreptului de deducere a TVA.
Pe măsura prestării serviciilor de consultanță, prestatorul a emis rapoarte specifice de activitate în care au fost detaliate serviciile desfășurate și rezultatele obținute. Aceste documente sunt anexate fiecăreia dintre facturi. Din anexa nr. 4 la contestație, document depus în scop exemplificativ, rezultă cu claritate faptul că, față de obiectivele generale ale prestării serviciilor (monitorizarea construcției multiplexurilor C. C. Sun Piaza, A., Baia M. și desfășurarea de evenimente de marketing și publicitate pentru promovarea acestor cinematografe), Prestatorul: (a) a verificat stadiul construcției și sistemele instalate; (b) a coordonat anumite evenimente de promovare și costurile implicate, a identificat/contactat/negociat cu agențiile media/ziarele și radiourile în care au fost difuzate reclame cu privire la sălile de cinema ce urmează a fi deschise și (c) a identificat măsurile ce se impun a fi întreprinse în viitor, acestea din urmă făcând obiectul unei corespondențe ulterioare de aprobare din partea Societății. Prin urmare, rapoartele de lucru au fost emise simultan cu facturile, aspect agreat contractual, care face inutilă menționarea distinctă a datei prestării serviciilor (conform art. 134 ind. 1 alin. (1) Cod fiscal).
Asimilarea forțată a acestor servicii unor atribuții uzuale ale asociatului unic nu are un temei legal. Temeiul indicat de către autoritățile fiscale, art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, prevede că nu poate fi cerută o remunerație pentru aceste activități, în măsura în care baza legală este relația juridică ce guvernează forma de organizare a afacerilor sau orice alte norme care stabilesc legăturile dintre entități. Or, în situația existentă în speță, serviciile sunt prestate într-un temei distinct, contractual, iar nu ca urmare a relației de afiliere - singura care ar fi determinat interdicția stabilirii unei remunerații între părți. De asemenea, textul indicat, citit în integralitatea lui, are aplicabilitate numai în ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor din perspectiva impozitului pe profit, chestiune reglementată distinct (in Titlul II din Codul Fiscal) față de deductibilitatea TVA (Titlul VI din Codul Fiscal).
Toate condițiile privind prestarea efectivă a serviciilor fiind îndeplinite, organele de control nu puteau introduce aleatoriu și discreționar noi condiții suplimentare de deductibilitate, motiv pentru care se impune anularea actelor administrative.
Separat, menționează faptul că baza de impozitare a TVA are un caracter obiectiv, fiind reprezentată din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator (art. 134 din Codul Fiscal). Astfel, pentru ca o operațiune sa fie impozabila, trebuie să existe o legătura directă intre operațiune si prețul plătit. Ori, in ipoteza eronată înaintată de autoritatea fiscală (prin care activitățile Prestatorului ar fi activități fără remunerație), autoritatea fiscală ar fi trebuit să anuleze, concomitent cu deducerea TVA, si baza impozabilă aferenta TVA colectată prin taxare inversă de către C. C. România. Astfel, efectul la nivelul companiei ar fi trebuit să fie neutru (si anume anularea TVA deductibilă si colectată in aceeași sumă) si astfel autoritatea fiscală ar fi trebuit să admită la rambursare suma de TVA respinsă prin actul de control.
2. Serviciile au fost efectiv prestate.
a. Singura cerință formală pentru deducerea TVA privind această probă constă în deținerea unei facturi corect întocmite.
Dovada prestării serviciilor, aspect reținut de către organele învestite cu soluționarea contestației administrative, există. Pentru deductibilitatea TVA, Codul fiscal nu impune condiția prezentării prealabile a unor documente justificative, cum ar fi contractele de prestări servicii si rapoartele de activitate; singura condiție impusă de Codul fiscal este deținerea unei facturi. Documentul prevăzut de legislația de TVA pentru deducere este exclusiv factura. Mai mult, în cazul CEJ 286/94 Garage Molenheide, Curtea a decis că deși Statele Membre pot solicita anumite măsuri formale, aceste măsuri nu pot să fie folosite în așa fel încât, să se pună în discuție în mod sistematic deducerea TVA, principiu fundamental al sistemului comun de TVA european. Astfel, facturile societăților comerciale sunt suficiente pentru exercitarea dreptului de deducere, iar negarea acestui drept pe motive formale, cum ar fi insuficiența unor documente conexe, neprevăzute de legislație, este injustă și neconformă cu principiile de TVA consemnate și de jurisprudența CEJ.
Mai mult, legislația națională aplicabilă în materie de TVA (Codul Fiscal art. 145 si 146) stabilește cu claritate condițiile de exercitare a dreptului de deducere, acestea fiind în legătură cu activitatea economică a persoanei impozabile (achiziții destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile sau a celor ce au locul prestării în afara României, dacă ar fi taxabile în România) și existența unei facturi. Acestea sunt singurele condiții necesare pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, existența altor documente (cum ar fi contractul, situații de lucrări, procese-verbale de recepție, etc.) fiind prevăzute drept condiții doar pentru deducerea cheltuielilor la calculul impozitului pe profit și doar pentru anumite categorii de cheltuieli (care oricum nu fac obiectul prezentei spețe). Astfel, se poate aprecia că Societatea chiar a dat dovadă de cooperare și bună-credință în relația cu autoritățile fiscale, punând la dispoziția acestora documente suplimentare față de cele prevăzute de lege pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, apreciate însă în mod absolut nejustificat ca fiind insuficiente de către organele de control.
b. Dovada prestării serviciilor există.
Facturile emise de către Prestator au fost însoțite de documente justificative suplimentare (rapoarte de activitate), în care activitatea efectiv prestată, persoanele implicate, durata, rezultatele și recomandările au fost efectiv incluse.
Organele de control refuză să recunoască efectul probant al documentelor prezentate de către Societate (factura - care din perspectiva Codului fiscal este considerată suficientă în măsura în care face referire la servicii, rapoartele de activitate și toate celelalte materiale prezentate), fără însă a indica în mod concret în ce ar putea consta probatoriul de natură a convinge în legătură cu prestarea efectivă a serviciilor în discuție.
Or, conform art. 7 din Codul de Procedură Fiscală, organele de inspecție fiscală au obligația să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum și să îndrume contribuabilul pentru depunerea declarațiilor si a altor documente, pentru corectarea declarațiilor sau a documentelor, ori de cate ori este cazul. Mai mult, conform art. 94 paragraful (2) lit. a) din Codul de Procedură Fiscală, inspectorii fiscali au obligația investigării tuturor actelor și faptelor ce rezultă din activitatea contribuabilului privind legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru corecta aplicare a legii fiscale. Această obligație este completată de lit. e) a aceluiași articol, conform căruia inspectorii fiscali au obligația ca în timpul inspecției fiscale să stabilească corect baza de impunere și diferențele în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală declarată și/sau stabilită.
Prezentul control și concluziile reținute în actele administrative contestate nu pot avea nici măcar un rol educativ. În perspectiva activităților viitoare, oricum Societatea nu ar putea identifica eroarea, acea pretinsă conduită sancționată și/sau modalitatea de evitare a unei sancțiuni. Din actele contestate, nu se poate desprinde nicio concluzie logică în acest sens, respectiv care ar fi de fapt temeiul limitării dreptului unui agent economic de a contracta anumite servicii de la o altă entitate juridică.
3. Serviciile pentru care se aplica mecanismul taxării inverse nu pot determina in nicio situație un cost cu TVA nedeductibila pentru beneficiar.
Serviciile achiziționate de C. C. România SRL de la Prestatorul extern reprezintă servicii intra-comunitare pentru care locul taxării este acolo unde beneficiarul este stabilit (si anume in România). In aceasta situație, Prestatorul extern emite facturi fără TVA aferente serviciilor iar beneficiarul este persoana obligată la plata TVA prin aplicarea taxării inverse, înregistrând simultan atât TVA deductibilă, cât si TVA colectată, in decontul de TVA. C. C. a îndeplinit aceasta formalitate legală.
Astfel, in situația de fapt descrisă, beneficiarul nu plătește efectiv TVA prestatorului ci are doar datoria declarativă si contabilă de a evidenția obligația colectării TVA, concomitent cu dreptul de deducere a acestei taxe. Intenția Directivei 112/2006/CE, așa cum a fost preluată de către legiuitorul român, a fost să simplifice povara fluxurilor de trezorerie ce ar fi fost generate de plata efectivă a TVA de către beneficiar, efectul mecanismului de taxare inversă fiind neutru la nivelul acestuia.
Ori, in aceste condiții, cazurile serviciilor pentru care beneficiarul are obligația plații TVA prin taxare inversă din Codul Fiscal sunt diferite de situația in care un prestator facturează cu TVA si se constata ca operațiunea nu este reala.
In acest sens, in situația in care autoritatea fiscală stabilește că operațiunea nu este reală (concluzie eronata in speță), autoritatea fiscală trebuie să stabilească mai întâi dacă TVA este datorată pe tranzacție. Ori . situație de inexistență a serviciului, baza de impozitare in scopuri de TVA trebuie anulată.
Prin urmare, ca si consecință a constatării organului de control cu privire la nerealitatea serviciilor in cauză, atât baza de impozitare si TVA colectată trebuie anulate împreuna cu TVA deductibilă, efectul acestei operațiuni trebuind să fie neutru in orice situație pentru contribuabil.
Acest principiu este clar consemnat de jurisprudența CEJ, care menționează că „din moment ce administrația fiscală dispune de informațiile necesare pentru a stabili că persoana impozabilă, in calitate de destinatar al prestărilor de servicii in cauză, este obligată la plata TVA - ului (prin taxare inversa), aceasta nu ar putea impune, in ceea ce privește dreptul persoanei impozabile de a deduce această taxă, condiții suplimentare care pot avea ca efect anihilarea dreptului sau de deducere" (Cazul C-95/07 Ecotrade Spa).
O decizie contrară, prin care este anulat dreptul de deducere a TVA in absența anularii concomitente a TVA datorată si colectată ar fi in mod evident disproporționată cu gravitatea încălcării unor condiții formale pretinse de autoritatea fiscală, încălcând principiul proporționalității statuat de jurisprudența europeană.
Mai mult, însăși poziția exprimată de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția de Legislație in domeniul TVA, confirmă faptul că in situațiile in care beneficiarul este obligat la plata taxei prin taxare inversă, TVA dedusă nu poate fi respinsă in absența anulării simultane a obligației de colectare TVA.
In aceasta situație, poziția de TVA rambursabilă a C. C. România nu poate fi diminuată cu suma de 2.379.352 lei, motiv pentru care se impune desființarea actelor de control.
4. Serviciile achiziționate de la Prestator sunt destinate efectuării unor operațiuni taxabile de către Societate.
Cu privire la acest aspect, se reține că „justificarea serviciilor ca fiind destinate operațiunilor taxabile revine persoanei impozabile care a achiziționat serviciile respective". Deși susținerile Societății privind natura activității proprii, respectiv activitatea taxabilă de proiectare filme cinematografice, sunt redate, nicio concluzie privind relevanța lor nu este conținută în actele de control.
Serviciile achiziționate de la Prestator sunt utilizate pentru derularea activității proprii a Societăți și prestarea de activități economice din proiectarea de filme cinematografice. Stricta destinație a serviciilor achiziționate de la Prestator este probată intrinsec prin însuși caracterul foarte specific al prestațiilor.
Practica europeană în materie confirmă că sistemul de deducere are ca scop exonerarea in totalitate a persoanelor impozabile de povara TVA plătibil sau plătit în cursul activității economice a acesteia. Astfel, sistemul de TVA trebuie să asigure neutralitate completă asupra tuturor activităților economice, indiferent de scop sau rezultat, sub singura condiție ca activitatea economică desfășurată să facă obiectul taxării TVA (Cazurile Curții Europene de Justiție Rompelman, Ghent Coal Terminal, Midland Bank, Gabalfrisa și alții, precum și Abbey N.);
De asemenea, cazul C-465/03 Kretztechnik AG, stabilește fără echivoc dreptul de deducere pentru achizițiile ce au o legătură directă și imediată cu operațiunile taxabile. Curtea a menționat că o legătură directă există, fără dubiu, dacă costul acestor achiziții face parte din prețul produselor/serviciilor comercializate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta arată că primul capăt de cerere se referă la suma de 2.379.352 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată si este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta nu are drept de deducere a TVA aferentă facturilor reprezentând servicii de consultanță, în condițiile în care serviciile de care a beneficiat societatea sunt servicii de coordonare și monitorizare a afacerii de către asociatul unic, respectiv sunt activități pentru care nu poate fi cerută o remunerație.
În fapt, S.C. C. C. ROMÂNIA S.R.L. a încheiat cu C. C. INTERNATIONAL N.V. două contracte de consultanță în construcții, iar din analiza acestora organele de inspecție fiscală au concluzionat faptul că serviciile prestați de C. C. INTERNATIONAL N.V. au fost activități de control și monitorizare a afacerii de către asociatul unic, respectiv sunt activități pentru care nu poate fi cerută o remunerație, și drept urmare, societatea nu beneficiază de dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată în sumă de 2.379.352 lei aferentă serviciilor de consultanță prestate de C. C. INTERNATIONAL N.V.
In drept, sunt aplicabile prevederile art.11 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora; „ (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției", coroborate cu prevederile pct. 41 din H.G.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal care precizează:
Din textul de lege menționat reiese faptul că autoritatea fiscală are dreptul să recalifice orice tranzacție care are scop parțial sau exclusiv fiscal.
Prevederile art.145 alin.2 lit. a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, stipulează: „(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile."
Potrivit prevederilor legale enunțate mai sus, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă TVA aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să-i fie livrate și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate sau urmează să-i fie prestate de o persoană impozabilă dacă bunurile si serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile ale persoanei impozabile.
Astfel, justificarea serviciilor ca fiind destinate operațiunilor taxabile revine persoanei impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată care a achiziționat serviciile respective.
In urma analizării de către organele de inspecție fiscală a contractelor încheiate între S.C. C. C. ROMÂNIA S.R.L. și C. C. INTERNATIONAL N.V.. și a documentelor prezentate de societate pentru a justifica necesitatea prestării serviciilor de consultanță, rezultă că nu au fost cuantificate prestațiile care urmau a fi efectuate nu au fost stabilite date certe referitoare la termenele de execuție, tarifele negociate și acceptate de ambele părți, elemente care ar fi necesare pentru justa comensurare a serviciilor prestate.
De asemenea, referitor la activitatea de consultantă efectuată de C. C. INTERNATIONAL N.V. în ceea ce privește alegerea filmelor, a dimensiunilor ecranului, alegerea distribuitorilor de filme, pregătirea programului pentru rularea filmelor, achiziția de echipamente de proiecție, monitorizarea instalării scaunelor, s-au efectuat sub responsabilitatea societății furnizoare precum și a administratorilor și salariaților S.C. C. C. ROMÂNIA S.R.L.
Din documentele de la dosarul cauzei se reține că serviciile de care a beneficiat S.C. C. C. ROMÂNIA S.R.L. sunt servicii de coordonare și monitorizare a afacerii de către asociatul unic, iar corespondența pe care a avut-o asociatul unic cu administratorii societății privind activitatea desfășurată, precum și unele documente (facturi cazare, bilete de avion), atestă numai prezența unor persoane străine pe teritoriul României și nu serviciul prestat efectiv în folosul activității de S.C. C. C. ROMÂNIA S.R.L.
Reclamanta avea posibilitatea ca în susținerea contestației să prezinte documente justificative din care să se poată stabili fără echivoc prestarea efectivă a serviciilor de consultanță de către „consultant", documente din care să rezulte că serviciile de consultantă achiziționate sunt in conformitate cu prevederile contractuale, respectiv raportul de activitate a consultantului, corespondentă, puncte de vedere sau orice alte documente cu caracter specific activității de consiliere.
Prin raportul de inspecție fiscală nr.F-MC-142/31.08.2011, organele de inspecție fiscală au constatat că unele dintre serviciile contractate (pregătirea și finalizarea bugetelor, desfășurarea negocierilor, monitorizarea evoluției zilnice a construirii proiectelor sălilor de cinema) sunt de natura obligațiilor pe care le au cei patru administratori și managerul financiar al S.C. C. C. ROMÂNIA S.R.L., respectiv, sunt activități pentru care nu poate fi cerută o renumerație, iar în acest context rezultă că nu există o bază impozabilă și nu se pot încadra ca achiziții a căror taxă pe valoarea adăugată putea fi dedusă în sensul art. 145 alin. 2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
In această situație, sunt aplicabile prevederile art.150 alin.1 lit.b) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care precizează: „ (1) Următoarele persoane sunt obligate la plata taxei, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu:(...) b) persoana impozabilă care acționează ca atare și care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) lit. g), dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4)", coroborate cu prevederile art. 133 și ari. 157 din același act normativ.
Art. 157: „(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 va evidenția în decontul prevăzut la art. 156^2, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 145 – 147^1, taxa aferentă achizițiilor intracomunitare, bunurilor și serviciilor achiziționate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condițiile art. 150 alin. (1)lit. b)-g)."
Pe cale de consecință, persoana impozabilă care beneficiază de serviciile consultanților și alte servicii similare și acestea sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, este obligată la plata taxei pe valoarea adăugată. De asemenea, persoana impozabilă va evidenția în decontul de taxa pe valoarea adăugată, atât taxă colectată, cât și taxă deductibilă, taxă aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate în beneficiul său.
Pârâta invocă excepția lipsei de interes a acțiunii, in ceea ce privește solicitarea reclamantei de anulare a punctului 2 din decizia nr. 441/21.11.2011 (pentru suma de 12.970 lei reprezentând TVA).
Astfel, reclamanta solicită anularea in întregime a actelor administrative atacate, deci si in ceea ce privește suma de 12.970 lei, in condițiile in care in faza administrativă de atac, actele de control au fost desființate pentru acest capăt de cerere.
Atât timp cat prin decizia ce se solicită a fi anulată s-a dispus refacerea controlului, nu se justifică un interes pentru a solicita anularea deciziei.
În consecință, având in vedere faptul că decizia de impunere a fost desființată in parte in procedura prealabila, iar in ceea ce privește decizia de soluționare a contestației, aceasta nu aduce nici o vătămare societății cu privire la aceasta sumă, solicită respingerea acțiunii ca fiind lipsită de interes pentru suma de 12.970 lei.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, solicită respingerea ca neîntemeiat, având in vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin.1 C.pr.civ.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori situația de față nu se încadrează in această categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina pârâtei, pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În conformitate cu art. 137 alin. 1 C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția lipsei de interes invocată de către pârâtă, Curtea o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere obiectul acțiunii, respectiv, anularea Deciziei nr. 441/21.11.2011 în ceea ce privește respingerea contestației administrative formulată de reclamantă cu privire la obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală în sumă de 2.379.352 lei, reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată, fără a se solicita și anularea pct. 2 din decizia contestată, prin care a fost desființată parțial decizia de impunere pentru suma de 12.970 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
În perioada octombrie 2007 – ianuarie 2011, S.C. C. C. România S.R.L. a înregistrat deconturi de TVA prin intermediul cărora a solicitat restituirea TVA de rambursat. Societatea reclamantă a fost supusă inspecției fiscale în perioada 1.06.2011 – 14.07.2011, iar la data finalizării acesteia a fost încheiat Raportul de inspecție fiscală nr. F-MC-142/31.08.201, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. F-MC-314/31.08.2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, prin care a fost respins dreptul de deducere a TVA în sumă de 2.379.352 lei aferentă serviciilor achiziționate de la S.C. C. C. International N.V. și a fost respins dreptul de deducere a TVA în sumă de 12.970 lei corespunzătoare achizițiilor de bunuri și servicii refacturate clienților S.C. C. C. România S.R.L.
Astfel, organele de inspecție fiscală au analizat contractul FN/29.05.2007 și contractul de consultanță în construcții FN/01.01.2010 încheiate între S.C. C. C. România S.R.L. și S.C. C. C. International N.V. și documentele prezentate de societate pentru a justifica necesitatea prestării serviciilor de consultanță, și au reținut că nu au fost cuantificate prestațiile care urmau a fi efectuate, nu au fost stabilite date certe referitoare la termenele de execuție, tarifele negociate și acceptate de ambele părți, elemente care ar fi necesare pentru justa comensurare a serviciilor prestate.
De asemenea, referitor la activitatea de consultanță efectuată de S.C. C. C. International N.V., în ceea ce privește alegerea filmelor, a dimensiunilor ecranului, alegerea distribuitorilor de filme, pregătirea programului pentru rularea filmelor, achiziția de echipamente de proiecție, monitorizarea instalării scaunelor, s-au efectuat sub responsabilitatea societății furnizoare precum și a administratorilor și salariaților S.C. C. C. România S.R.L.
S-a reținut că serviciile de care a beneficiat S.C. C. C. România S.R.L. sunt servicii de coordonare și monitorizare a afacerii de către asociatul unic, iar corespondența pe care a avut-o asociatul unic cu administratorii societății privind activitatea desfășurată, precum și unele documente (facturi cazare, bilete de avion), atestă numai prezența unor persoane străine pe teritoriul României și nu serviciul prestat efectiv în folosul activității de S.C. C. C. România S.R.L.
Organele de inspecție fiscală au apreciat că activitățile prestatorului ar reprezenta activități pentru care, conform pct. 41 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, nu poate fi cerută o remunerație și prin urmare, în acest context, s-a considerat că aceste sume nu se pot încadra ca achiziții a căror taxă pe valoare adăugată să poată fi dedusă.
S-a reținut că nu s-ar fi dovedit de către societatea reclamantă faptul că achiziționarea serviciilor de la prestator s-ar fi făcut în scopul desfășurării unor operațiuni taxabile.
În consecință, organele de control au stabilit că S.C. C. C. România S.R.L. nu beneficiază de dreptul de deducere al TVA în sumă de 2.379.352 lei cu baza de impozitare de 11.882.366 lei aferentă serviciilor de consultanță prestate de S.C. C. C. International N.V., având în vedere următoarele prevederi legale: art. 6 din H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 11 alin. 1, art. 145 alin. 2, art. 150 alin. 1 lit. b, art. 133 alin. 2 lit. g și art. 157 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Societatea reclamantă a contestat Decizia de impunere nr. F-MC-314/31.08.2011 privind obligațiile suplimentare de plată pentru suma totală de 2.392.322 lei reprezentând TVA suplimentară stabilită de inspecția fiscală.
Prin Decizia nr. 441/21.11.2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. F-MC-314/31.08.2011 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru suma de 2.379.352 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată, și a fost desființată parțial decizia de impunere pentru suma de 12.970 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată, urmând ca organele de inspecție fiscală să reanalizeze cauza, pe aceeași perioadă și pentru aceleași debite și să emită un nou act administrativ.
Examinând criticile formulate de reclamantă împotriva Deciziei nr. 441/21.11.2011, Curtea constată că sunt întemeiate.
Astfel, în ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească facturile fiscale de achiziții pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, legislația relevantă în materie este reprezentată de:
Art. 145 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, varianta în vigoare în momentul efectuării operațiunilor impozabile (începând cu data de 01.01.2007 – 31.12.2010): „(1) Dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei. (2) Orice persoană are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile.”
Art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie îndeplinească următoarele condiții: „a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5);”
Art. 155 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, „Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații: a) numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic; b) data emiterii facturii; c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată diferă de data emiterii facturii; d) denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală, ale persoanei impozabile care emite factura; e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153, ale reprezentantului fiscal; f) denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală ale beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă; g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare prevăzut la art. 153 ale reprezentantului fiscal; h) denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum și particularitățile prevăzute la art. 125^1 alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi; i) baza de impozitare a bunurilor și serviciilor sau, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operațiune netaxabilă, prețul unitar, exclusiv taxa, precum și rabaturile, remizele, risturnele și alte reduceri de preț; j) indicarea cotei de taxă aplicate și a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcție de cotele taxei; k) în cazul în care nu se datorează taxa, trimiterea la dispozițiile aplicabile din prezentul titlu sau din Directiva 112 sau orice altă mențiune din care să rezulte că livrarea de bunuri sau prestarea de servicii face obiectul unei scutiri sau a procedurii de taxare inversă; l) în cazul în care se aplică regimul special pentru agențiile de turism, trimiterea la art. 152^1, la art. 306 din Directiva 112 sau orice altă referință care să indice faptul că a fost aplicat regimul special; m) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, trimiterea la art. 152^2, la art. 313, 326 ori 333 din Directiva 112 sau orice altă referință care să indice faptul că a fost aplicat unul dintre regimurile respective; n) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi sau documente pentru aceeași operațiune.”
În conformitate cu dispozițiile legale menționate, orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitoare de TVA, are dreptul să deducă TVA datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost livrate de o persoană impozabilă, dacă bunurile sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile. Exercitarea acestui drept de deducere se face în baza exemplarului original al facturii care să trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 155 alin. 8 din Codul fiscal.
Prin urmare, condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA sunt următoarele: achizițiile generatoare de TVA sunt destinate realizării operațiunilor taxabile; persoana impozabilă deține o factură în cuprinsul căreia sunt indicate serviciile prestate și care să îndeplinească condițiile de formă prevăzute de art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
În cauză, în contractele încheiate între reclamantă și S.C. C. C. International N.V. s-a prevăzut că serviciile de consultanță vor fi stabilite și cuantificate în planuri periodice agreate de părți, onorariile datorate pentru serviciile de management prestate de către personalul S.C. C. C. International N.V. vor fi aplicate în funcție de numărul de zile în care aceste au fost prestate, iar pentru serviciile de consultate efectuate, prestatorul va emite facturi în termen de 30 de zile de la încheierea anului calendaristic sau trimestrial, conform înțelegerii periodice dintre părți. De asemenea, s-a convenit ca recepția prestațiilor efectuate în baza contractelor să se efectueze în baza rapoartelor întocmite de prestator.
Astfel, în ceea ce privește serviciile prestate în temeiul contractelor, se constată că au fost întocmite facturi și rapoarte de activitate în care au fost detaliate activitățile prestate în beneficiul societății reclamante, cât și rezultatele obținute. Facturile emise de către S.C. C. C. International N.V. cuprind elementele prevăzute de art. 155 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar rapoartele de activitate au fost emise concomitent cu facturile, în conformitate cu prevederile contractuale.
Prin urmare, serviciile de care a beneficiat S.C. C. C. România S.R.L. nu pot fi asimilate atribuțiilor uzuale ale asociatului unic, fiind îndeplinite toate condițiile privind prestarea efectivă a serviciilor, concluzie susținută și de raportul de expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză, ale cărui concluzii nu au fost combătute de pârâte.
În acest sens, expertul tehnic a concluzionat că serviciile de consultanță au fost achiziționate de către societatea reclamantă în scopul realizării unor investiții, respectiv pentru construcția cinematografelor în care, în conformitate cu obiectul de activitate al societății, se realizează operațiuni taxabile (proiectarea filmelor cinematografice, activitate care generează venituri din vânzarea biletelor de cinema, pentru care societatea colectează TVA).
De asemenea, s-a constatat că serviciile achiziționate de reclamantă de la S.C. C. C. International N.V. sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile și în conformitate cu prevederile art. 17 și urm. din Directiva a 6-a europeană, aceasta are dreptul de deducere imediată a TVA-ului ce urmează a fi plătit, cât și a TVA-ului deja plătit aferent unei cheltuieli de investiție în scopul unei activități pe care intenționează să o desfășoare și care îi dă dreptul de deducere fără a trebui să aștepte momentul exploatării efective a acelei activități.
Cu privire la respectarea prevederilor art. 155 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal referitoare la înscrierea pe factură a denumirii serviciilor prestate în fapt, expertiza tehnică a reținut că prestatorul S.C. C. C. International N.V. a atașat facturilor, anexe detaliate privind serviciile de consultanță efectuate, cu precizarea numelui consultanților, a numărului de zile de consultanță și a tipului de consultanță efectuat.
În consecință, având în vedere că reclamanta deține facturi fiscale întocmite cu respectarea prevederilor legale în vigoare, care justifică plata serviciilor prestate de către S.C. C. C. International N.V., faptul că facturile fiscale sunt însoțite de documente justificative care atestă atât realitatea serviciilor, cât și prestarea efectivă a acestora, iar reclamanta a achiziționat serviciile de consultanță în scopul realizării unor operațiuni taxabile, respectiv, construcția unui cinematograf, Curtea constată că societatea îndeplinește condițiile legale pentru exercițiul dreptului de deducere a TVA-ului aferent serviciilor prestate.
În legătură cu aplicarea mecanismului taxării inverse în privința serviciilor prestate, cadrul legal aplicabil în perioada supusă verificării este reprezentat de:
Art. 133 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „(1) Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate. (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi: g) locul unde clientul căruia îi sunt prestate serviciile este stabilit sau are un sediu fix, cu condiția ca respectivul client să fie stabilit sau să aibă un sediu fix în afara Comunității ori să fie o persoană impozabilă acționând ca atare, stabilită sau care are un sediu fix în Comunitate, dar nu în același stat cu prestatorul, în cazul următoarelor servicii: 5. serviciile consultanților, inginerilor, juriștilor și avocaților, contabililor și experților contabili, ale birourilor de studii și alte servicii similare.”
Art. 150 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „(1) Următoarele persoane sunt obligate la plata taxei, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu: b) persoana impozabilă care acționează ca atare și care beneficiază de serviciile prevăzute la art. 133 alin. 2 lit. g), dacă aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4)”.
Art. 157 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „(1) Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are obligația depunerii unuia dintre deconturile sau declarațiile prevăzute la art. 156^2 și 156^3. (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 va evidenția în decontul prevăzut la art. 156^2, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 145-147^1, taxa aferentă achizițiilor intracomunitare, bunurilor și serviciilor achiziționate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condițiile art. 150 alin. (1) lit. b)-g).”
În cauză, având în vedere că atât S.C. C. C. România S.R.L., cât și S.C. C. C. International N.V., sunt persoane impozabile, iar achiziționarea serviciilor intracomunitare de către societatea reclamantă a fost făcută în scopul realizării unor operațiuni taxabile, rezultă că este aplicabil mecanismul taxării inverse. Prin urmare, locul taxării acestor servicii este România, iar persoana obligată la plata taxei către bugetul de stat este societatea beneficiar al acestor servicii.
În acord cu această constatare, expertul tehnic a reținut că pentru serviciile prestate de către consultanți, stabiliți în Comunitate dar în afara României, către S.C. C. C. România S.R.L., obligația plății taxei revine beneficiarului dacă taxa este datorată, iar în situația în care aceasta este datorată, plata taxei se efectuează prin mecanismul taxării inverse, adică prestatorul emite factura fără să înscrise în aceasta TVA, iar beneficiarul a evidenția în decont atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, taxa aferentă achizițiilor intracomunitare. per a contrario, atunci când respectivele servicii nu sunt prestate, taxa nu este datorată și nici nu se aplică mecanismul taxării inverse, organele fiscale în asemenea situații fiind obligate să dispună anularea atât a taxei deductibile cât și a celei colectate, efectul fiscal fiind întotdeauna neutru. În cadrul mecanismului taxării inverse nu au loc plăți efective între furnizor/prestator și beneficiar în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată.
În consecință, serviciile achiziționate de către S.C. C. C. România S.R.L., înregistrat ca plătitor de TVA, de la prestatorul S.C. C. C. International N.V. (Olanda), înregistrat ca plătitor de TVA, sunt servicii de consultanță, încadrate de organele fiscale în prevederile pct. 5 lit. g alin. 2 art. 133, pentru care locul prestării este, în speță, România, obligația la plata TVA, dacă taxa este datorată, revenind în cauză beneficiarului, iar plata se efectuează prin mecanismul taxării inverse.
În condițiile aplicării mecanismului taxării inverse, în ipoteza în care organele fiscale ar fi considerat că serviciile de consultanță nu ar fi fost reale or efectiv prestate și deci nu puteau recunoaște societății reclamante dreptul de deducere a TVA, acestea nu puteau în același timp, în mod legal, să mențină taxa pe valoare adăugată colectată.
Rezultă că organele fiscale în mod greșit au anulat reclamantei numai dreptul de deducere, fiind obligate a constata că taxa nu era datorată și a anula și TVA colectat, societatea urmând să beneficieze în acest caz de rambursarea TVA în sumă de 2.392.322 lei.
În același sens este și Punctul de vedere al Direcției de legislație în domeniul TVA transmis reclamantei prin adresa nr. 432.258/01.11.2010, în care se menționează: „legislația în domeniul taxei pe valoare adăugată permite anularea dreptului de deducere dacă organele de inspecție fiscală stabilesc în mod justificat că operațiunile desfășurate de persoanele impozabile în cauză nu sunt reale, însă în această situație, în opinia noastră, nu se mai poate pune problema nici a menținerii taxei pe valoare adăugată colectate, cu atât mai mult în cazul în care operațiunea a fost înregistrată prin mecanismul taxării inverse.”
De asemenea, jurisprudența CEJ în materie confirmă că sistemul de deducere are ca scop exonerarea în totalitate a persoanelor impozabile de povara TVA plătibil sau plătit în cursul activității economice a acesteia. Astfel, sistemul de TVA trebuie să asigure neutralitate completă asupra tuturor activităților economice, indiferent de scop sau rezultat, sub singura condiție ca activitatea economică desfășurată să facă obiectul taxării TVA (cazurile Rompelman, Ghent Coal Terminal, Midland Bank, Gabalfrisa și alții, precum și Abbey N., C-465/03 Kretztechnik AG).
Pentru considerentele expuse, reținând că Decizia nr. 441/21.11.2011 și Decizia de impunere nr.F-MC-314/31.08.2011 au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, în temeiul art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va dispune anularea actelor administrativ fiscale contestate cu privire la suma de 2.379.352 lei, reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., va obliga pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 33.857,84 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariul de expert și onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei de interes invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Admite acțiunea formulată de reclamanta . SRL, cu domiciliul ales București, cu domiciliul ales la S.C.A. „Țuca Z. și Asociații”, cu sediul în București, ..4-8, Clădirea America House - Aripa de Vest, ., în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, ., sector 5, și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, cu sediul în București, ., sector 5.
Anulează Decizia nr. 441/21.11.2011 și Decizia de impunere nr.F-MC-314/31.08.2011 cu privire la suma de 2.379.352 lei, reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată.
Obligă pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 33.857,84 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. I. C. D.
Red. M.I./16.04.2013
Tehnodact. I.C.D.
5 ex./
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 2406/2013. Curtea de... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 951/2013.... → |
|---|
