Anulare act administrativ. Sentința nr. 1361/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1361/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 5762/2/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1361

Ședința publică din data de 17 aprilie 2013

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR: M. N.

GREFIER: M. G.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta O. P. S.A. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin avocat A. D. I., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța acordă cuvântul reclamantei asupra cererii de repunere pe rol a cauzei.

Având în vedere faptul că dosarul nr._, în baza căruia a fost suspendată judecarea prezentei cauze, a fost soluționat în mod irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prind decizia nr. 3105/08.03.2013, reprezentantul reclamantei solicită repunerea pe rol a cauzei.

După deliberare, instanța repune cauze pe rol.

Reprezentantul reclamantei învederează instanței faptul că nu mai are de formulat alte cereri prealabile judecății cauzei.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei, precum și asupra excepțiilor invocate de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

Având cuvântul asupra excepției autorității de lucru judecat, reclamanta, prin avocat, solicită respingerea acesteia în ceea ce privește anularea în parte a adresei nr. 344/25.01.2010, pentru sumele reprezentând taxa de foraje sau excavări, în total de 1.040.400 lei.

Învederează faptul că a formulat recurs împotriva sentinței nr. 2535/30.03.2011 și a încheierii din data de 19.01.2011, pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr._, încheiere invocată de pârâtă. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru invocarea autorității de lucru judecat.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, învederează faptul că a respectat termenul de șase luni reglementat de art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care solicită respingerea excepției invocate.

Mai arată că a procedat la expedierea prin TNT a cererii de chemare în judecată formulată împotriva adresei nr. 344/25.01.2010 și a deciziei nr. 477/31.01.2011 în data de 20.06.2011, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 21.06.2011, astfel cum rezultă din informațiile aflate de pe site-ul oficial al instanței și din AWB-ul cu care a expediat cererea introductivă de instanță.

Pe fondul cererii, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată; anularea în parte a adresei nr. 344/25.01.2010, în ceea ce privește sumele reprezentând taxa de foraje sau excavări, precum și anularea deciziei nr. 477/31.01.2011 emisă de .

Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2011, reclamanta O. P. S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta .,

- anularea în parte a adresei nr. 344/25.01.2010, în ceea ce privește sumele reprezentând taxa de foraje sau excavări. în suma totala de 1.040.400 lei, după cum urmează:

- taxa foraj si excavare pentru anul_ lei;

- taxa foraj si excavare pentru anul_ lei;

- taxa foraj si excavare pentru anul_ lei;

- taxa foraj si excavare pentru anul_ lei;

- anularea deciziei nr. 477/31.01.2011 emisa de pârâtă ca răspuns la contestația sa.

În motivarea cererii sale, reclamanta a invocat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 73/19.01.2006, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ si Fiscal, irevocabila. si puterea de lucru judecat a deciziei nr. 121/19.01.2006, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V.-a C. Administrativ si Fiscal, irevocabila.

Prin acestea, s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că „înștiințarea de plată (. .. ) reprezintă un titlu de creanță fiscală, întrucat stabileste obligațiile fiscale restante ale reclamantei si majorarile si penalitatile de intarziere, fiind un act administrativ fiscal, conform art. 41 C.pr.fisc., emis în aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale."

1. Adresa nr. 344/25.01.2010 este nula absolut pentru ca nu respecta prevederile art. 43 alin. 2 Iit. e si f din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv nu cuprinde temeiul de fapt si de drept în baza careia a fost emisa.

Astfel, parata nu a respectat prevederile art. 43 alin. 2 din Codul de procedura fiscala, nementionand în cadrul adresei nr. 344/25.01.2010 care sunt motivele de fapt si temeiul de drept (cu indicarea articolului si a alineatului din actul normativ aplicabil) pentru care a stabilit taxa de foraje sau excavari în sarcina O. P..

Din acest motiv, O. P. se afla în imposibilitate de a verifica care au fost motivele de fapt si temeiul de drept pentru care . taxa de foraje sau excavari pentru perioada 2007 - 2010.

2. Din examinarea dispozitiilor art. 248, ale art. 282 si ale art. 283 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, rezulta ca legiuitorul nu a inclus în mod expres, în categoria taxelor locale si a taxelor speciale "Taxa de foraje sau excavari".

In ipoteza în care la stabilirea taxei de foraje sau excavari pârâta a avut în vedere prevederile art. 267 alin. 4 din Codul fiscal, subliniază ca aceste dispozitii nu cad sub incidenta stabilirii de obligații fiscale în sarcina sa atata timp cat legiuitorul a conditionat aceasta taxa de eliberarea unei autorizatii de foraje sau excavari necesara studiilor geotehnice, ridicarilor topografice, exploatarilor de cariera, balastierelor, sondelor de gaze si petrol, precum si altor exploatari.

Prin urmare, eliberarea unei astfel de autorizatii nu s-a impus si nu se impune a fi solicitata, atata timp cat O. P., prin Grupurile de Zacaminte Teritoriale nu a efectuat în perioada 2007 - 2010 lucrari de foraje sau excavari sau de alta natura pe zacamantul T. + Buciumeni. judetul Galati.

O. P. - Zona de Operare Moinesti a finalizat lucrarile de foraj în anul 1981, avand 16 sonde sapate din care: o (1) sonda a fost abandonata în timpul lucrarilor de foraj, trei (3) sonde au fost abandonate în procesul de productie iar sase (6) sonde sunt în prezent casabile.

Conform prevederilor art. 267 alin. 4 din Codul fiscal și pct. 134 din Partea 2671 din Normele de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, eliberarea autorizatiei pentru foraje sau excavari se solicita si taxa aferenta trebuie achitata numai în situatia în care se incep operatiuni de foraje sau excavari.

De asemenea, faptul ca legiuitorul a stipulat ca autorizatia se elibereaza si pentru o fractiune de an fiscal, conduce la concluzia conform careia conditia pentru solicitarea autorizatiei si pentru plata taxei aferente este sa se inceapa operatiunile de foraje sau excavari.

Astfel, se poate constata ca inceperea operatiunilor de foraje sau excavari este conditia sine qua non pentru aplicarea prevederilor privind solicitarea autorizatiei pentru foraje sau excavari si pentru a aparea obligatia de plata a taxei de foraje sau excavari.

Tinand cont de faptul ca reclamanta a finalizat lucrarile de foraj în ceea ce priveste Zona de Operare Moinesti în anul 1981, considera ca nu are teren afectat de foraje sau excavari si, deci, nici obligatia fiscala de a plati taxa pentru eliberarea autorizatiei de foraje sau de excavari în baza art. 267 pct. 4 din Codul fiscal.

Afirmatia sa este confirmata de adresa emisa sub nr._/01.04.2010 de Agentia N. pentru Resurse Minerale - Directia Generala Inspectie și Supraveghere Teritoriala a Activitatilor Miniere ș Operatiunilor Petroliere.

Subliniem faptul ca Agentia N. pentru Resurse Minerale este autoritatea care are atributii în domeniul resurselor de petrol si gaze, în baza art. 54 din Legea nr. 238/2004 a petrolului.

Pentru a emite adresa nr._/01.04.2010, Agentia N. pentru Resurse Minerale a verificat cartea petroliera pentru zacamantul aflat pe raza teritoriala a COMUNEI T., respectiv zacamantul T. - Buciumeni, judetul Galati.

În urma verificarilor, Agentia N. pentru Resurse Minerale certifica faptul ca incepand cu anul 1982 si pana în prezent. pe zacamantul T. – Buciumeni, judetul Galati. statul roman. prin fostul Trust F.; Extractie Moinesti (in prezent O. P. SA) nu a mai efectuat lucrari de investitii. de fora; si excavare, lucrari de exploatare geologica pentru identificarea de zacaminte de petrol si gaze. "

Adresa nr. 344/25.01.2010 a produs efecte juridice, dat fiind faptul ca în baza acesteia a fost emis titlul executoriu nr. 115/25.02.2010 si somatia 1995/25.02.2010, în dosarul de executare nr. 115/25.02.2010, acte de executare impotriva carora a formulat constatție la executare. Suma a fost executata silit de ., în baza adresei de infiintare a popririi nr. 2602/24.03.2010.

3. Decizia nr. 477/31.01.2011. emisa de . este nula absolut pentru urmatoarele motive:

Contestatia formulata de reclamantă impotriva adresei nr. 344/25.01.2010 a fost respinsa ca inadmisibila prin decizia nr. 477/31.01.2011, cu motivarea ca adresa mentionata "nu reprezinta un act administrativ prin care s-au stabilit obligațiile fiscale privind taxa de foraje sau excavari"si, deci, nu poate fi atacata pe calea unei constații formulate în baza prevederilor Codului de procedura fiscala.

In primul rand, conform art. 210 din Codul de procedura fiscala, "In solutionarea contestației, organul competent se pronunta prin decizie sau dispozitie, după caz. "

Pct. 179.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscala stipuleaza: "In solutionarea contestației organele de solutionare competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala se pronunta prin decizie, iar cele ale autoritatilor administratiei publice locale se pronunta prin dispozitie. "

Incalcand prevederile legale citate, . a emis decizia nr. 477/31.01.2011, desi conform normelor legale în vigoare nu poate emite decat dispozitie de solutionare a contestației sale.

In al doilea rand, invocă puterea de lucru judecat a celor doua hotărâri irevocabile pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, în care s-a retinut ca nota / înștiințarea de plata este un act administrativ fiscal si, deci, acesta poate fi contestat în baza Codului de procedura fiscala.

In al treilea rand, în combaterea deciziei nr. 477/31.01.2011, invoca si pct. 5.2. din Instructiunile pentru aplicarea titlului IX din Codul de procedura fiscala, aprobate prin Ordinul nr. 519/2005, care dispun în mod imperativ: "Alte acte administrative fiscale pot fi: ( ... ) instiintari de plata ( ... )."

In ultimul rand, subliniază faptul ca reaua-credinta a COMUNEI T. este dovedita de solutionarea contestației formulata de subscrisa la un an de la data inregistrarii constatției, cu incalcarea flagranta a art. 70 alin. 1 din Codul de procedura fiscala, care dispune în mod imperativ: "Cererile depuse de catre contribuabil potrivit prezentului cod se solutioneaza de catre organul fiscal în termen de 45 de zile de la inregistrare."

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 24 ianuarie 2012, pârâta ., a arătat următoarele:

- în ce privește anularea în parte a adresei nr.344/25.01.2010, a invocat excepția de autoritate de lucru judecat.

- în ce privește anularea deciziei nr. 477 /31.01.2010, invocă excepția prescripției dreptului la acțiune.

  • În susținerea poziției sale procesuale, pârâta a arătat că adresa 344/25.01.2010 nu reprezintă un titlu de creantă fiscală așa cum eronat susține contestatoarea, în accepțiunea art. 41 C.pr.fisc.

Astfel, adresa nr.344/25.01.2010 nu este un act administrativ fiscal prin care să se stabilească obligații fiscale, ci constituie un răspuns la solicitarea reclamantei. Referitor la acest aspect, cu adresa nr. 2964/19.12.2009, reclamanta i-a solicitat, printre altele, cotele de impozite și taxe începând cu anul 2010 "Eventualele diferențe înregistrate între sumele datorate și cele achitate pe anul 2009".

Urmare a acestei solicitări, primăria a comunicat reclamantei adresa nr.344/25.01.2010 prin care este informată cu privire la creanțele cu care figura la acel moment în evidențele pârâtei.

Eventuala anulare a adresei nr. 344/25.01.2010 nu este de natură să producă efecte juridice, întrucât prin acest act nu s-au stabilit obligații fiscale, ci reclamanta a fost informată conform solicitării, cu privire la creanțele cu care figura în evidențele noastre.

Taxele de foraj și excavare aferente anilor 2007; 2008; 2009 și 2010 în cuantum de 1.040.400 lei au fost încasate prin înființarea popririi pe contul reclamantei în baza titlului executoriu nr. 115/25.02.2010.

Reclamanta în cauză a mai formulat o contestație prin care a solicitat anularea aceleiași adrese nr. 344/25.01.2010 ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Curtii de Apel Bucuresti - secția a VII -a contencios administrativ și fiscal București, în această cauză, prin încheierea din 10.01.2011 instanța respingând ca inadmisibilă cererea reclamantei privind anularea în parte a adresei nr. 344/25.01.2010 cu motivarea că această adresă nu este un act administrativ fiscal prin care s-au stabilit obligații fiscale.

În această situație, sunt incidente disp art. 1201 C. civ. în sensul existentei autoritătii de lucru judecat fiind îndeplinită conditia identitătii de obiect, cauză si părti.

Potrivit art. 230 din Legea 71/2011 pentru aplicarea Codului civil dispozitiile referitoare la prezumtii, inclusiv cele referitoare la autoritatea de lucru judecat vor fi abrogate la data intrării în vigoare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

  • În ce priveste decizia nr. 477/31.01.2011, a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune prevăzută de art 7 alin.7 din Legea 554/2004.

Conform documentelor depuse la dosar de către contestatoare, decizia 477/31.01.2011 a fost comunicată acesteia si respectiv primită la data de 03.02.2011 fapt ce rezultă din plicul atasat la contestatia formulată în cauză de reclamant, astfel că promovarea acțiunii s-a făcut cu încălcarea termenului de prescripție de 6 luni.

Examinând cauza prin prisma actelor dosarului și a reglementărilor legale aplicabile, curtea reține următoarele:

1. Analizând cu precădere excepțiile invocate, curtea apreciază excepția prescripției dreptului la acțiune privind anularea Deciziei nr. 477/31.01.2011 ca neîntemeiată.

Astfel, după cum susține și pârâta prin argumentarea acestei excepții și reiese din actele dosarului, decizia i-a fost comunicată acesteia la data de 3 februarie 2011, astfel că formularea acțiunii în data de 21 iunie 2011 apare ca fiind formulată în cadrul termenul de prescripție de 6 luni, astfel că excepția invocată urmează a fi respinsă.

2. În ceea ce privește însă cererea de anulare parțială a adresei nr. 344/25.01.2010, curtea reține că, prin încheierea interlocutorie din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, pronunțată în dosar nr._, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere formulat de aceeași reclamantă împotriva aceleiași pârâte, prin care se solicitase anularea parțială a aceleiași adrese.

Încheierea, la fel ca și sentința pronunțată în același dosar, au rămas irevocabile prin respingerea ca nefondat a recursului reclamantei O. P. SA formulat împotriva ambelor hotărâri, conform deciziei civile nr. 3105/08.03.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (f. 174 dosar).

Potrivit art. 430 NCPC, „(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre”.

Potrivit art. 431 NCPC, „(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.

Instanța reține întrunirea ipotezei normei legale mai sus menționate privind tripla identitate în cauză în ceea ce privește identitatea de părți, de obiect și cauză, în ce privește parte din pretențiile reclamantei, astfel că va admite excepția autorității de lucru judecat a cererii de anulare parțială a adresei.

3. În ceea ce privește cererea de anulare a decizia nr. nr. 477/31.01.2011, instanța o apreciază ca neîntemeiată, decizia nefăcând altceva decât să stabilească, subsecvent reținerii faptului că adresa contestată nu este un act administrativ supus contestării potrivit administrative prev. de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, caracterul inadmisibil al contestației.

Raportat la cele mai sus arătate, curtea urmează a respinge acțiunea reclamantei, pentru autoritate de lucru în privința capătului de cerere privind anularea parțială a adresei nr. 344/25.01.2010, și ca nefondat capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 477/31.01.2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune în privința capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 477/31.01.2011.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta O. P. S.A., cu sediul în București - P. City, .,Sector 1 în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în . M., nr. 204, J. G. pentru autoritate de lucru în privința capătului de cerere privind anularea parțială a adresei nr. 344/25.01.2010, și ca nefondat capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 477/31.01.2011.

Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 aprilie 2013.

JUDECĂTOR GREFIER

N. M. G. M.

Red./dact. 4 ex.MN/MN

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1361/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI