Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3371/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3371/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 3009/116/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.3371
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.09.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. P.
JUDECĂTOR I. R. C.
JUDECĂTOR A. J.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă P. M. CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.418/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în contradictoriu cu intimata reclamantă . având ca obiect „contestație act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă P. M. CĂLĂRAȘI prin consilier juridic Ș. R. în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar și intimata reclamantă . prin avocat N. A. Ș. în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 31 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Apărătorul intimatei reclamante invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei pârâte și solicită a se avea în vedere că recursul a fost formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Curtea, după deliberare, constată că excepția invocată de apărătorul intimatei pârâte constituie un motiv de recurs de ordine publică urmând a fi avut în vedere odată cu soluționarea recursului.
Interpelate, părțile învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită a se avea în vedere că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a fost soluționată de Tribunalul Călărași. Cu privire la fondul cererii de recurs solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul menținerii în totalitate a deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local. Totodată solicită a se avea în vedere că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a pronunțat o hotărâre judecătorească dată cu aplicarea greșită a legii.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind legală și temeinică. Cu privire la excepția invocată solicită a se avea în vedere că recursul este formulat de o persoană care nu are calitate procesuală activă, cu cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CERERILE
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Calarasi la data de 22.11.2012 și înregistrată sub nr._, reclamanta ., cu sediul în Călărași, ., . a chemat în judecată pe pârâta P. Mun. Călărași, cu sediul în Călărași, ., nr. 3-5, jud. Călărași, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a Deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local, în urma inspecției fiscale, în anul 2012 din 03.05.2012, emisă de către P. Mun. Călărași, jud. Călărași, în limita sumei de 4.548 lei, reprezentând creanța aferentă anilor 2006-2009 și a sumei de 5.620,04 lei-accesorii aferente anilor 2006-2010 și exonerarea de plata sumei de 4.548 lei, reprezentând creanța aferentă anilor 2006-2010 și a sumei de 5.620,04 lei-accesorii aferentă anilor 2006-2010.
În motivarea în fapt a cererii se arată de reclamantă că prin decizia de impunere susmenționată pârâta a stabilit în sarcina reclamantei o . impozite aferente unei clădiri, pentru perioada 2006-2010.
Împotriva deciziei de impunere reclamanta a formulat contestație administrativă care nu a fost soluționată de pârâtă nici până la data promovării prezentei acțiuni.
Se arată de reclamantă că decizia de impunere sus-menționată este lovită de nulitate absolută, deoarece a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor Codului de pr. fiscală.
Astfel, decizia de impunere a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.43 alin.2 lit.a din codul de pr. fiscală.
Deși în cadrul antetului se menționează că emitentul actului administrativ este P. Mun. Călărași, aceasta nu are capacitatea procesuală de folosință sau de exercițiu conform art.77 din Legea nr. 215/2001 care stipulează că unitățile administrativ teritoriale sunt subiecte juridice de drept fiscal și nu primăria.
În raport de aceste prevederi legale titulara Codului fiscal și a contului din trezorerie este Mun Călărași. De altfel, decizia contestată menționează Codul fiscal nr._, care aparține Mun. Călărași și nu Primăriei Călărași.
Decizia de impunere emisă este lovită de nulitate absolută și din perspectiva încălcării dispozițiilor art.43 alin.2 Cod pr. fiscală și art.87 Cod pr. fiscală care prevăd obligativitatea motivării deciziei.
Apreciază reclamanta că decizia de impunere atacată nu este motivată în fapt, deoarece nu există nici un fel de mențiune cu privire la impunerea clădirii începând cu anul 2006, deși acest imobil a fost finalizat în anul 2010.
De asemenea, nu se precizează care sunt actele sau constatările organului fiscal pe baza cărora organele de inspecție a luat măsura impunerii pentru perioada 2006-2010.
Nu în ultimul rând, decizia de impunere nu menționează dacă există un raport de inspecție fiscală și modul în care au fost stabilite aceste sume cu titlu de impozite.
Mai arată reclamanta că decizia de impunere emisă este și nelegală, deoarece construcția a fost finalizată în anul 2010, la data de 22.02.2010 fiind încheiat și procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.5/22.02.2010.
Procesul verbal de recepție este actul care atestă finalizarea lucrărilor conform HG nr. 273/1994 și a fost încheiat în prezența reprezentantului Primăriei Mun. Călărași, purtând semnătura reprezentantului și ștampila Primăriei.
Din acest punct de vedere apreciază reclamanta că impunerea pentru imobilul situat în Călărași, ., jud. Călărași trebuia să opereze de la data finalizării sale, respectiv 22.02.2010, și nu din 2006, cum greșit a procedat organul fiscal.
În considerarea celor expuse, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept a invocat dispozițiile art.7 alin1 și 7 din Legea nr. 554/2004, art.43,65,87 din OG nr. 92/2003 privind Codul de pr. fiscală.
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri în copie.
Parata P. Mun. Călărași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, deoarece impozitul pe clădiri se datorează anual la bugetul local de către persoana care are în proprietate clădirea.
Se arată de pârâtă că este nefondată susținerea reclamantei că decizia de impunere este lovită de nulitate deoarece nu cuprinde denumirea organului fiscal, precum și că P. mun. Călărași nu are capacitate procesuală de folosință sau de exercițiu și nu are cont fiscal și cod de identificare fiscală având în vedere că decizia de impunere a fost emisă de Serviciul Taxe și Impozite Locale din cadrul autorității fiscale competente, respectiv P. mun. Călărași în calitate de organ fiscal, potrivit art.7 pct.6 din Legea nr. 571/2003 din Codul fiscal și în conținutul actului administrativ fiscal sunt menționate atât contul deschis la Trezoreria Călărași, cât și codul de identificare fiscală.
Cât privește susținerea reclamantei că decizia de impunere nu este motivată în fapt raportat la dispozițiile art.43 din Legea nr. 571/2003 și art.87 din OG nr. 92/2009 pârâta arată că organul fiscal a precizat toate elementele prevăzute la art.43 și 87 din codul de pr fiscală, arătând în cuprinsul actului, pentru fiecare an de plată, care este valoarea sumei reprezentând impozitul pe clădiri, cu titlu de creanță principală, care este valoarea obligației accesorii calculate fiecărei sume, rezultând un debit total.
Referitor la susținerea reclamantei că impunerea obligației de plată privind impozitul pe clădire trebuie să opereze de la data finalizării lucrărilor respectiv data de 22.02.2010, când a fost încheiat procesul verbal de recepție la terminarea lucrării și nu din anul 2006, se arată de pârâtă că reclamanta interpretează eronat prevederile art.254 alin.8 lit.c din Legea nr. 571/2003.
Potrivit acestor dispoziții legale impozitul pe clădiri se datorează de la data expirării valabilității autorizației de construire, termen la care se întocmește și procesul verbal de recepție al lucrărilor.
În cazul în speță, termenul de valabilitate al autorizației de construire a expirat la data de 04.10.2006 și începând cu această perioadă operează și obligația de stabilire de către organul fiscal al impozitului datorat de contribuabil și nicidecum de la finalizarea lucrărilor respectiv 22.02.2010, așa cum în mod eronat susține reclamanta.
Față de cele expuse, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
În drept a invocat dispozițiile art. 115-118 Cod pr civ., art.248 lit.a, art.249, alin.1 și 2 coroborat cu art.255 alin1, art.254 alin.8 lit.c din Legea nr. 571/2003, art.85 alin.1 lit.b, art.119 alin.1 din OG nr. 92/2003, art.254 alin.8 lit.c din Legea nr. 571/2003 și dispozițiile Hot. Nr. 44/22.01.2004 partea a II a pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv punctul 62 alin.1 lit.c.
A solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod pr civ.
În susținerea întâmpinării a depus înscrisuri în copie, respectiv actele care au stat la baza emiterii deciziei atacate.
La termenul din 14.02.2013, reclamanta . a depus la dosar cerere completatoare a acțiunii inițiale cu un nou capăt de cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ fiscal, prin care a solicitat în baza art.15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de impunere.
În motivarea cererii de suspendare se arată de reclamantă că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.15 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat, care este dat de motivele de nelegalitate expuse de reclamantă în cererea introductivă de instanță cu privire la actul administrativ fiscal atacat cum și condiția prevenirii pagubei iminente care constă în blocarea conturilor reclamantei și astfel în imposibilitatea desfășurării activității societății, respectiv în imposibilitatea efectuării plății salariilor, furnizorilor și pierderea credibilității în relațiile cu clienții și chiar la faliment.
În drept a invocat dispozițiile art.15 din Legea nr. 554/2004.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.418/14.02.2013 pronuntata in dosarul de mai sus, tribunalul a admis acțiunea în parte, a dispus anularea parțială a deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local, în urma inspecției fiscale, în anul 2012 din 3.05.2012 emisă de pârâtă, numai în ce privește suma de 4548 lei, reprezentând creanța aferentă anilor 2006-2010 și suma de 5620,04 lei, reprezentând accesorii aferente anilor 2006-2010, a exonerat reclamanta de plata sumelor menționate si a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării actului administrativ, reprezentat de decizia de impunere emisă de pârâtă la data de 3.05.2012.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut urmatoarele:
Reclamanta a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută a deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local, în urma inspecției fiscale, în anul 2012 din 3.05.2012, emisă de P. Mun. Călărași, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată față de bugetul local, reprezentând impozit pe clădiri și teren aferente perioadei 2006-2012.
Reclamanta susține că decizia de impunere depusă la dosar, deja executată este lovită de nulitate absolută, deoarece decizia a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.43 alin.2 lit. L Cod pr. fiscală și art.87 Cod pr. fiscală privind obligativitatea motivării deciziei instituite și P. Călărași nu este subiect juridic de drept fiscal, nu are cont și nu deține cod fiscal.
Contrat opiniei reclamantei, pârâta P. Mun. Călărași susține că decizia de impunere nu este lovită de vreo cauză de nulitate, având în vedere că este emisă de Serviciul Public Taxe și Impozite Locale din cadrul autorității fiscale competente, respectiv Primaria Mun. Călărași, în calitate de organ fiscal, potrivit art.7 pct.6 din Codul de procedură fiscală, și că are atât cod de identificare fiscală cât și cont deschis la Trezoreria Călărași, conform actelor depuse la dosar.
Totodată, pârâta susține că decizia de impunere este motivată, deoarece cuprinde toate mențiunile prevăzute la art.43 și art.87 din Codul de procedură fiscală.
Referitor la nulitatea absolută a deciziei de impunere, tribunalul a constatat că decizia de impunere nu este lovită de vreo cauză de nulitate absolută, deoarece calitatea de organ fiscal în cauză o are Primaria Călărași - Serviciul Public Taxe și Impozite Locale, conform art.7 pct.6 din Codul de pr. fiscală și nu Mun. Călărași, cum greșit susține reclamanta.
În cazul în speță se poate observa că decizia de impunere a fost corect emisă de P. Călărași - Serviciul Taxe și Impozite Locale și că sunt specificate în conținutul său contul deschis la Trezoreria Călărași și codul de identificare fiscală, astfel că în cauză nu se poate pune în discuție imposibilitatea achitării debitelor restante la bugetul local.
Cât privește cel de-al doilea motiv de nulitate absolută, invocat de reclamantă, referitor la nemotivarea în fapt a deciziei de impunere de către organul fiscal, tribunalul a constatat că decizia de impunere a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art.43 alin.2 lit.e și art.87 Cod pr. fiscală, întrucât organul fiscal a precizat în conținutul actului administrativ fiscal toate elementele prevăzute de articolele de lege mai sus citate.
Astfel, organul fiscal a precizat în mod clar în conținutul deciziei de impunere, categoria de impozit, suma datorată pentru fiecare perioadă impozabilă, creanța principală și accesorie rezultând un debit total.
Cum decizia de impunere atacată nu este lovită de nulitate absolută se poate proceda în continuare la verificarea legalității și temeiniciei acestui act administrativ fiscal.
Sub acest aspect, reclamanta a solicitat instanței să se constate nelegalitatea deciziei de impunere emisă de P. Mun. Călărași, numai în ceea ce privește creanța aferentă anilor 2006-2010 în sumă de 4548 lei și a accesoriilor aferente acestei creanțe, în sumă de 5620,04 lei.
Reclamata susține că decizia de impunere emisă este nelegală deoarece construcția a fost finalizată în anul 2010, la data de 22.02.2010, când s-a încheiat și procesul verbal de recepție nr. 5/22.02.2010, care constituie actul final, conform HG nr. 273/1994 și în raport de care se stabilește impozitul pe clădire.
Contrat opiniei reclamantei, pârâta susține că, impozitul pe clădire se datorează de reclamantă de la data expirării valabilității autorizației de construcție, dată la care reclamanta avea obligația de a obține procesul verbal de recepție a lucrărilor, respectiv data de 04.10.2006 și nicidecum după 4 ani de zile, respectiv 22.02.2010 când a fost finalizată construcția.
Potrivit art.254 alin.8 lit.c din Legea nr. 571/2003 pentru clădirile ale căror lucrări de construcții nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire și pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilității autorizației, în condițiile legii, la data expirării acestui termen și numai pentru suprafața construită desfășurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speță pereți și acoperiș. Procesul verbal de recepție se întocmește la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum și suprafața construită desfășurată în raport de care se stabilește impozitul pe clădiri.
Din interpretarea dispozițiilor legale enunțate rezultă faptul că în cazul persoanelor juridice, pentru clădirile executate potrivit Legii nr. 50/1991 republicată, ale căror lucrări de construcție nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire și pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilității autorizației, data dobândirii clădirii se consideră a fi data expirării acestui termen și numai pentru suprafața construită desfășurată, care are elemente structurale de bază ale unei clădiri, în speță pereți și acoperiș.
Stadiul lucrărilor, precum și suprafața construită desfășurată se consemnează în procesul verbal de recepție al lucrărilor care se întocmește la data expirării termenul prevăzut în autorizația de construire. Impozitul pe clădire se stabilește în raport de procesul verbal de recepție al lucrărilor.
În cazul în speță, termenul de valabilitate al autorizației de construire a expirat la data de 04.10.2006, iar procesul verbal de recepție al lucrărilor așa cum prevede legea a fost întocmit la data de 22.02.2010, după 4 ani de zile de la data expirării valabilității autorizației. Este adevărat că data dobândirii clădirii de către reclamantă se consideră a fi data de 04.10.2006 când a expirat termenul de valabilitate al autorizației de construire, însă organul fiscal nu putea să procedeze la stabilirea impozitului datorat de reclamantă în lipsa procesului verbal de recepție al lucrărilor care consemnează stadiul lucrărilor precum și suprafața construită desfășurată în raport de care se stabilește impozitul pe clădire.
Nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că termenul de la care operează stabilirea obligației de impozitare asupra imobilului reprezentând clădirea firmei . data de 04.10.2006, motivat de faptul că aceasta este data dobândirii construcției, conform dispozițiilor legale enunțate, deoarece procesul verbal de recepție al lucrărilor a fost încheiat la data de 22.02.2010 și aceasta este actul final care atestă finalizarea lucrărilor de construire, conform HG nr. 273/1994.
Numai în baza procesului verbal de recepție care consemnează stadiul lucrărilor și suprafața desfășurată, organul fiscal putea stabili impozitul pe clădire.
Cum procesul verbal de recepție al lucrărilor a fost întocmit la data de 22.02.2010, reclamanta . datorează impozit pe clădire începând cu această dată.
Pentru considerentele arătate și dispozițiile legale mai sus analizate, tribunalul în baza art.18 alin.1 din Legea nr. 554/2004 urmează a admite, în parte acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta P. M. Călărași – Serviciul Impozite și Taxe Locale și a dispune anularea parțială a deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local, în urma inspecției fiscale, în anul 2012 din 3.05.2012 emisă de pârâtă, numai în ce privește suma de 4548 lei, reprezentând creanța aferentă anilor 2006-2010 și suma de 5620,04 lei, reprezentând accesorii aferente anilor 2006-2010.
Cât privește capătul de cerere al acțiunii reclamantei privind suspendarea executării deciziei de impunere, tribunalul a constatat rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării în raport de precizările făcute în ședința de judecată de la data de 14.02.2013 de apărătorul reclamantei că a fost executată decizia de impunere de către pârâtă.
RECURSUL
Parata Primaria M. Calarasi a introdus recurs împotriva sentinței civile nr.418/14.02.2013 pronunțata de Tribunalul Călărași in dosarul nr._, afirmand ca instanța de fond a interpretat in mod eronat prevederile art.254, alin.8, lit.c din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, republicata, neluand in considerare faptul ca, "atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice, pentru clădirile executate potrivit Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările ulterioare, data dobândirii clădirii se consideră după cum urmează:
c) pentru clădirile ale căror lucrări de construcții nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire și pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilității autorizației, în condițiile legii, la data expirării acestui termen și numai pentru suprafața construită desfășurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speța pereți și acoperiș. Procesul-verbal de recepție se întocmește la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum și suprafața construită desfășurată în raport de care se stabilește impozitul pe clădiri."
Recurenta a aratat ca la data de 04.10.2005 a fost emisa autorizația de construire înregistrata cu nr.437/04.10.2005 privind executarea lucrărilor de construire pentru sediul firmei ..
In aceasta autorizație, la rubrica termenul de valabilitate, este menționat faptul ca acest înscris este valabil pe o perioada de 12 luni de la data emiterii, respectiv pana la data de 04.10.2006.
In speța de fata, termenul de valabilitate al autorizației de construire a expirat la dața de 04.10.2006 iar începând cu aceasta data, care reprezintă data dobândirii clădirii, operează obligația de stabilire de către organul fiscal al impozitului datorat de contribuabilul-persoana juridica pentru imobilul-cladire reprezentând sediul firmei.
Totodată, având in vedere dispozițiile legislative sus-precizate, procesul-verbal de recepție se întocmește la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum și suprafața construită desfășurată în raport de care se stabilește impozitul pe clădiri.
Termenul de la care începe sa curgă obligația organului fiscal de a stabili impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice in calitate de contribuabili, este data expirării valabilității autorizației de construire, iar la expirarea acestui termen se întocmește si procesul-verbal privind recepția lucrărilor.
Or, intimatul-reclamant nu a întocmit procesul-verbal de recepție începând cu data expirării valabilității autorizației de construcție nr.437/04.10.2005, respectiv de la data de 04.10.2006, asa cum prevede legea, ci dupa un termen de 4 ani de la data expirării valabilității autorizației a obținut procesul-verbal de recepție nr.5/22.02.2010.
Legiuitorul nu instituie nici o derogare expresa de la aplicabilitatea prevederilor art. 254, alin.8, lit.c din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, republicata, astfel ca termenul de la care operează stabilirea obligației de impozitare asupra imobilului reprezentând clădirea firmei ., este data expirării valabilității autorizației de construcție, data la care intimata-reclamanta avea obligația imperativa de a obține si procesul-verbal privind recepția lucrărilor, respectiv data de 04.10.2006, si nicidecum dupa 4 ani de la aceasta data, respectiv 22.02.2010, asa cum susține intimata-reclamanta.
De asemenea, faptul ca autorizația de construire nu a fost prelungita, precum si faptul ca respectiva construcție a fost finalizata in anul 2010, respectiv dupa 4 ani de la expirarea valabilității autorizației de construire, nu constituie o culpa in sarcina recurentei-parate P. MunicipiuluiCălărași, intimata-reclamanta neincadrandu-se in termenul prevăzut de lege, respectiv data de 04.10.2006.
Aceasta situație de fapt nu o exonerează pe intimata-reclamanta, in calitate de contribuabil-persoana juridica, de la obligația de a se conforma termenului necesar pentru stabilirea impozitului pe clădire.
Potrivit dispozițiilor normative invocate anterior, organul fiscal a efectuat impunerea pentru imobilul-cladire, in mod legal si temeinic, respectiv de la data expirării termenului de valabilitate al autorizației de construire si anume 04.10.2006, data de la care intimata-reclamanta figurează ca debitor la bugetul local pentru impozitul pe clădire, iar aceasta perioada este indicata si in decizia de impunere, nicidecum de la data finalizării lucrărilor, respectiv 22.02.2010, asa cum in mod eronat susține intimata-reclamanta, aceasta solicitare nefiind prevăzuta de lege.
In raportul de expertiza tehnica întocmit de expertul S. A., inscris anexat la întâmpinarea formulata de P. M. Călărași la cererea de chemare in judecata, la Capitolul III intitulat "descriere activ"", expertul menționează faptul ca respectiva construcție reprezentând sediu firma a fost realizata in anii 2006 si 2007.
In raportul de expertiza tehnica administrat ca proba la dosarul prezentei cauze de către intimatul-reclamant, la același capitol, intitulat "descriere activ", expertul S. Alexandu nu mai face nici o mențiune privind perioada realizării construcției.
Astfel, comparând cele doua înscrisuri intocmite de același expert, rezulta faptul ca perioada realizării construcției nu se mai regăsește in raportul de expertiza tehnica depus la dosarul cauzei de către intimatul-reclamant.
De asemenea, recurenta invedereaza faptul ca prin adresa înregistrata cu nr._/24.01.2013, organul fiscal, respectiv P. M. Călărași, prin compartimentul de specialitate, Serviciul Taxe si Impozite Locale, a emis adresa de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești către BRD Groupe Societe General SA, privind pe contribuabilul ., in ceea ce privește contravaloarea impozitului pe clădiri, in temeiul titlului executoriu nr._/24.01.2013, pentru debitul in cuantum de 4.548.00 lei, la care au fost calculate obligațiile accesorii in cuantum de 6.348.22 lei, rezultând un debit total in valoare de 10,896.22 lei.
Prin adresa înregistrata cu nr.6314/14.02.2013, BRD Groupe Societe General, aduce la cunoștința Primăriei M. Calarasi-Serviciul Taxe si Impozite Locale faptul ca a fost înființata poprirea asupra contului curent al debitorului ., cu mențiunea potrivit căreia la data înființării popririi a fost indisponibilizata suma de 9.961,74 lei, conform ordinului de plata anexat.
In drept: art.299-304, pct.8 si 9 din C.pr.civ.
Intimata-reclamanta . Călărași a depus intampinare prin care a solicitat
respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurate.
Totodata, intimata a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei de a o promova pe cale de atac având în vedere că este formulată de o persoană fară calitate procesuală activă în raport de dispozițiile Art. 77 din Legea nr. 215/2001 care stipulează în mod expres faptul că P. este o structură funcțională fară personalitate juridică.
In ceea ce priveste fondul cauzei, intimata a aratat ca organul fiscal nu putea să procedeze la stabilirea impozitului datorat de intimata reclamantă în lipsa procesului-verbal de recepție a lucrărilor. în situația în care art. 254/2003 stipulează că impozitul pe clădiri se stabilește în baza procesului verbal de recepție care se întocmește la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire și în care se consemnează stadiul lucrărilor.
In funcție de stadiul lucrărilor consemnate în procesul-verbal de recepție se stabilește impozitul pe clădiri și numai pentru suprafața construită desfășurată care are elemente structurale de bază ale unei clădiri, în speță pereți și acoperiș.
Prin urmare, în lipsa procesului-verbal de recepție care să consemneze suprafața construită desfășurată, organul fiscal nu putea să stabilescă impozitul pe clădiri pentru că nu cunoștea stadiul lucrărilor în funcție de care să stabilescă impozitul.
Așa cum stipulează art.254 aliniat 8 lit. C din legea 571/2003 „ pentru clădirile ale căror lucrări de construcții nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire și pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilității autorizației în condițiile legii, la data expirării acestui termen și numai pentru suprafața construită desfășurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri în speță pereți și acoperiș. Procesul verbal de recepție se întocmește la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum și suprafața construită desfășurată în raport de care se stabilește impozitul pe clădiri.
In ceea ce privește critica referitoare la neintocmirea procesului verbal de recepție de către intimat-reclamant la data expirării valabilității autorizației de construcție nr. 437/2005, arătăm că este nefondată întrucât nu persoana juridică . Călărași întocmește procesul verbal de recepție ci recurenta, astfel că apărarea formulată de recurentă în sensul că intimata avea obligația imperativă de a obține procesul-verbal de recepție este nefondată, practic recurenta invocându-și propria culpă prin stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere precum și a procesului-verbal de recepțe la 4 ani de zile după data expirării valabilității autorizației de construire sus menționată.
In raport de dispozițiile legale sus menționate organul fiscal a efectuat impunerea pentru imobilul clădire în mod nelegal și netemeinic, respectiv de la data expirării valabilității autorizației de construire deși nu deținea procesul-verbal de recepție al lucrărilor în baza căruia se stabileste stadiul lucrărilor și implicit impozitul pe clădire aferent suprafeței construite.
In drept: Art. 304 și următoarele, Cod Procedură Civilă.
CURTEA
1.In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentei
Instanta constata ca in recurs, calitatea procesuala activa apartine partilor din dosarul de fond.
Cum recurenta Primaria M. Calarasi a avut calitatea de parte in dosarul de fond, fiind parata, si cum sentinta atacata a fost pronuntata in contradictoriu cu aceasta parte, instanta va retine ca exceptia este neintemeiata.
In cazul in care intimata dorea sa invoce exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei si, implicit, a recurentei, era necesara exercitarea de catre aceasta a caii de atac a recursului pe acest motiv.
2.In ceea ce priveste fondul cauzei.
Este adevarat ca „pentru clădirile ale căror lucrări de construcții nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire și pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilității autorizației în condițiile legii, impozitul pe cladiri se datoreaza de la data expirării acestui termen și numai pentru suprafața construită desfășurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri în speță pereți și acoperiș”, insa obligatia intocmirii procesului verbal de receptie, in care sa se consemneze stadiul lucrarilor, revine beneficiarului.
Astfel, potrivit art.76, alin.1, lit.c din Ordinul nr.839/2010, anuntarea finalizarii lucrarilor reprezinta o obligatie a beneficiarului fata de autoritatile publice emitente ale autorizatiei.
Ca atare, in lipsa depunerii de catre beneficiarul constructiei a unei cereri adresate autoritatii publice emitente a autorizatiei, prin care sa se solicite convocarea comisiei de receptie la o anumita zi si ora, se va naste prezumtia simpla ca la data expirarii autorizatiei, constructia era déjà finalizata.
In consecinta, din acest moment, se naste dreptul organului fiscal de a impune cladirea.
Evident, aceasta prezumtie poate fi rasturnata, prin dovedirea de catre beneficiar a faptului ca la data expirarii autorizatiei, constructia nu exista sau nu era finalizata.
In speta insa, aceasta prezumtie nu a fost rasturnata.
Situatia de fapt constand in stadiul lucrarilor la data de 04.10.2006 nu poate fi dovedita prin rapoarte de expertiza extrajudiciara, deoarece, daca sunt necesare cunostinte de specialitate, este necesara efectuarea unei expertize judiciare.
De altfel, expertul S. A. este expert evaluator si nu expert in constructii civile sau industriale, astfel incat acesta nici nu avea competenta sa stabileasca modul in care s-a edificat lucrarea, ci doar sa ii stabileasca pretul de circulatie.
Cum intimata-reclamanta nu a propus alte probe, de exemplu martori care sa ateste ca in data de 04.10.2006 terenul era liber, instanta va retine ca nu s-a facut dovada neexecutarii sau a executarii doar partiale a constructiei raportat la data de 04.10.2006, prezumtia de mai sus nefiind rasturnata.
F. de cele de mai sus, instanta va admite recursul si va modifica sentinta atacata in sensul respingerii actiunii ca neintemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate, admite recursul formulat de recurenta-pârâtă P. M. CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.418/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în contradictoriu cu intimate-reclamantă ..
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. P. A. J.
GREFIER
DANIELAȘTEFAN
Cu opinia separată a doamnei judecător I. R. C. în sensul respingerii recursului ca nefondat. Irevocabilă.
JUDECĂTOR,
I. R. C.
Jud.fond. Tribunalul Călărași
C. I.
The.red.A.J.
2 ex
OPINIE SEPARATĂ
Prin decizia de impunere privind creanțele datorate bugetului local, în urma inspecției fiscale, au fost stabilite în sarcina intimatei-reclamante obligații de plată către bugetul local, reprezentând impozit pe clădiri și teren aferente perioadei 2006-2012.
Prin autorizația de construire nr. 437/24.10.2005, a fost stabilit termenul de valabilitate al acesteia ca fiind de 12 luni de la data emiterii și durata executării lucrărilor, de 12 luni calculată de la data începerii efective a lucrărilor (anunțată în prealabil), situație în care perioada de valabilitate a autorizației se extinde pe întreaga durată de execuție a lucrărilor autorizate.
Termenul de valabilitate a autorizației de construire a expirat la data de 4.01.2006.
La data de 22.02.2010 a fost întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor executate în baza autorizației nr. 437/4.10.2005.
Potrivit art. 254 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, „atât în cazulpersoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice, pentru clădirile construite potrivit Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, data dobândiriiclădirii se consideră după cum urmează: (…) pentru clădirile ale căror lucrări de construcții nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire și pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilității autorizației, în condițiile legii, la data expirării acestui termen și numai pentru suprafața construită desfășurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speță pereți și acoperiș. Procesul-verbal de recepție se întocmește la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum și suprafața construită desfășurată în raport cu care se stabilește impozitul pe clădiri.”
Lucrările de construcții pentru clădirea în privința căreia au fost stabilite obligațiile de plată către bugetul local, prin decizia de impunere contestată, nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire, iar din probele administrate nu rezultă că s-ar fi solicitat prelungirea valabilității autorizației, fiind aplicabile dispozițiile art. 254 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 571/2003.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile acestui text legal, impozitul datorat de către intimata-reclamantă nu putea fi stabilit anterior încheierii procesului-verbal de recepție a lucrărilor, ci doar în raport de stadiul lucrărilor și de suprafața construită desfășurată, consemnate în acest proces-verbal.
Dispoziția legală sus-menționată nu permite organului fiscal să aprecieze că, la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire, aceasta era finalizată, în lipsa procesului-verbal de recepție și să stabilească plata impozitului prin raportare la o construcție finalizată.
Astfel, taxele și impozitele nu fi stabilite pe baza unor aprecieri sau prezumții, ci numai în conformitate cu dispozițiile legale care le instituie și care prevăd procedura de stabilire a lor.
De altfel, situația clădirilor executate integralla termenul prevăzut în autorizația de construire este reglementată de dispozițiile art. 254 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 571/2003, data dobândirii acestora fiind considerată data din cuprinsul autorizației, cu obligativitatea întocmirii procesului-verbal de recepție în termenul prevăzut de lege.
Neîndeplinirea obligației de a solicita prelungirea valabilității autorizației de construire în situația nefinalizării lucrărilor în termenul prevăzut de autorizație sau neîncheierea procesului-verbal de recepție la data expirării termenului, în care să fie consemnat stadiul lucrărilor, nu pot atrage ca sancțiune plata unui impozit mai mare decât cel datorat, fiind necesar ca sancțiunile să fie expres prevăzute de lege.
Având în vedere aceste considerente, apreciez că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a constatat că reclamanta datorează impozit pe clădire începând cu data întocmirii procesului-verbal de recepție, dispunând anularea parțială a deciziei contestate în ceea ce privește suma de 4548 lei, reprezentând creanța aferentă anilor 2006-2010 și suma de 5620,04 lei, reprezentând accesorii aferente anilor 2006-2010, impunându-se, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., respingerea recursului ca nefundat.
Judecător,
R. I. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4926/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2487/2013.... → |
|---|
