Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1318/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1318/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 48430/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1318
Ședința publică de la 25 Martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: N. V.
JUDECĂTOR: I. M. C.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 împotriva sentinței civile nr. 3140/05.09.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu Intimatul reclamant A. I. C. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul reclamant personal, legitimat cu CI ., nr._, lipsind recurenta pârâtă și intimata chemată în garanție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei la data de 21.03.2013, prin serviciul registratură, note scrise, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul reclamant, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Curtea, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod Procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2011, astfel cum a fost precizată la data de 25.04.2012, reclamantul A. I. C. a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 la restituirea taxei pe polare în cuantum de 4235 lei, plus dobânda fiscală aferentă.
În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat din Franța un autoturism marca BMW, fabricat în 1999 și înmatriculat pentru prima dată în această țară la data de 12.10.1999, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 4235 lei. Reclamantul a precizat că taxa prevăzută de OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Reclamantul a mai susținut că, față de dispozițiile art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare dreptului comunitar.
În drept, reclamantul a invocat prevederile TFUE și art. 148 din Constituție.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri (filele 4-11).
Acțiunea a fost timbrată cu 39 de lei taxă de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
La data de 20.06.2012, Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 5, a depus la dosar întâmpinare (filele 26-28), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 5, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că taxa pe poluare a fost percepută în mod legal, fiind respectate și dispozițiile comunitare incidente.
În drept, a invocat prevederile art. 115-118 C..
La data de 20.06.2012, Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 5, a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu (filele 28-29), solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 4235 lei, cu motivarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM.
În drept, a invocat prevederile art. 60 C., OG nr. 50/2008 și HG nr. 686/2008.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Prin ..09.2012 a Tribunalului București ,SCAF instanța a admis acțiunea astfel cum a fost modificată de reclamantul A. I. C. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 4235 lei, plus dobânda fiscală aferentă, calculată de la data de 15.07.2010 și până la data plății efective și a respins cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu .
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarea situație d efapt și de drept:
Reclamantul a achiziționat din Franța un autoturism marca BMW, fabricat în 1999 și înmatriculat pentru prima dată în această țară la data de 12.10.1999, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 4235 lei.
Prin înregistrată sub nr._/15.07.2010, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, pârâta AFP sector 5 răspunzându-i negativ prin adresa nr._/2010 (fila 7), nesocotind însă dreptul comunitar direct aplicabil în materie.
Astfel, potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul reține că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect-“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Tribunalul mai remarcă un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior, întrucât doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane.
Aceste tipuri de discriminări sunt realizate de legiuitorul român, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica în mod firesc instituirea obligației de plată a unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în circulație, potrivit principiului general „poluatorul plătește”.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare, exprimat în cadrul adresei nr._/2010 (fila 7), este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 4235 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare, precum și a dobânzii fiscale aferente, calculată de la data de 15.07.2010 (data cererii adresate AFP sector 5) și până la data plății efective, având în vedere că în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 124 Cpf.
În ceea ce privește cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, tribunalul a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 alin. 1 C., pârâta nedovedind existența unei obligații legale sau convenționale de garanție ori despăgubire în sarcina Administrației F. pentru Mediu, fundamentată pe transmiterea cu titlu oneros a unui drept subiectiv, în condițiile în care instituția chemării în garanție este incidentă doar într-o astfel de situație. Împrejurarea că gestionarea sumelor reprezentând taxe pe poluare revine Administrației F. pentru Mediu, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, nu poate schimba natura juridică a raporturilor dintre cele două autorități publice în sensul pretins de pârâtă, întrucât obligațiile prevăzute de cadrul normativ cu privire la gestionarea sumelor reprezentând taxă pe poluare nu implică existența unei obligații de garanție sau despăgubire între cele două autorități publice, în condițiile în care o astfel de obligație excede raporturilor de drept administrativ dintre autoritățile publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 solicitând admiterea recursului ,modificarea în tot a sentinței civile recurate cu consecința respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 11.1 In fapt taxa de poluare a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008,
prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogandu-se art.214A1- 214A3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se inmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
11.2Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamant, precizam următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, precizam faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
II.3 Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant in susținerea acțiunii formulate precizam:
Incidența in cauza a prevederilor art.110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta intrucat taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, in speța de fata, reclamanta nu se incadreaza nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, menționam ca potrivit jurisprudentei Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizam ca principiul " poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, va invederam următoarele:
In literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima inmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost inmatriculale in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, invederam instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in intarziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr.117/2009 de abrogare, cu incepere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr.218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de inmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art.110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr.C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
11.4. In ceea ce privește dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, invederam ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Totodată, menționam ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor
documente:
a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru
sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerați taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
II.5 In ceea ce privește obligarea la plata sumei actualizata cu dobânda legala, invederam următoarele:
Astfel, arătam ca potrivit O.G. nr. 13/2011, dobânda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este indeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Având in vedere cele prezentate mai sus, solicitam instanței admiterea recursului asa cum a fost formulat, modificarea in totalitate a sentinței atacate si, in consecința, respingerea cererii de chemare in judecata formulata de intimatul-reclamant, ca netemeinica si nelegala si respingerea cererii cu privire la restituirea taxei de poluare.
In drept, ne întemeiem prezenta pe art. 304, alin.9 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, H.G. 109/2009 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, H.G. 34/2009 privind organizarea si funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimatul –reclamant legal citat a a depus note de ședință prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate și ținând cont de incidența în cauză a prevederilor art 304 indice 1 din C. curtea reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Analizând motivele de recurs care privesc soluția dată cererii principale pe fond, Curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică, prima instanță procedând la o corectă analiză a compatibilității dispozițiilor din OUG nr.50/2008 care au instituit taxa de poluare cu dispoz. art. 110 TFUE (fost art. 90 alin. 1 TCE).
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împrejurare constatată legal de instanța de fond.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Cât privește forța obligatorie a hotărârilor CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României, trebuie avut în vedere că aceste hotărâri privesc interpretarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a art. 110 TFUE. Interpretarea CJUE urmareste cunoasterea sensului exact al unor dispozitii din continutul Tratatelor sau al dreptului derivat al UE, iar soluțiile date de CJUE sunt obligatorii în ceea ce privește modul în care strebuie interpretate dispozițiile dreptului european.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca, în soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate, să respecte interpretarea Curții.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Potrivit art 124 alin 1 din Codul de procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Potrivit art 70 alin 1 din Codul de procedură fiscală cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Curtea învederează că în materie fiscală, în privința evaluării legale a prejudiciului suferit de creditor nu sunt aplicabile prevederile de drept comun cuprinse în ORDONANȚĂ Nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, ci prevederile legale cuprinse în Codul de procedură fiscală.
Așadar ,curtea reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 124 alin. 1 raportat la art. 70 din Codul de procedură fiscală, iar nu dispozițiile OG nr. 9/2000 (în prezent OG nr. 13/2011) sau cele ale art. 1804 din vechiul Cod civil, motiv pentru care instanța reține că reclamantul este îndreptățit la dobânda fiscală aferentă, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data înregistrării la organul fiscal a cererii de restituire a taxei de înmatriculare sau pe poluare.
Pentru aceste motive instanța va respinge recursul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 împotriva sentinței civile nr. 3140/05.09.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu Intimatul reclamant A. I. C. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. O. NĂSTASIEISPAS M.
V. C.
GREFIER,
F. V. M.
Red, dact, Judecător O. S.
Tribunalul București,Judecător D. D. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3564/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2070/2013.... → |
|---|
