Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3714/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3714/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 6492/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3714
Ședința publică din data de 26 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. C.
JUDECĂTOR: N. M.
JUDECĂTOR: PATRAȘ B. L.
GREFIER: S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3135/5.09.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. M. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, părțile solicitând judecarea recursului și în lipsă, după care:
Potrivit dispozițiilor OG 74/2013 și HG 520/2013, Curtea constată transmiterea calității procesuale de la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cererii de recurs în lipsa lor și nemaifiind alte cereri de formulat reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3135/5.09.2012 pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D. M. in contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, precum și cererea de chemare în garanție, dispunându-se anularea Deciziei nr. 28/13.01.2012, precum și obligarea pârâtei D.G.F.P.M.B. și a chematei în garanție A.F.M. la restituirea către reclamant a sumei de 6461 lei, actualizată cu dobânda legală fiscală aplicată de la momentul plătii taxei, 01.11.2011 până la momentul restituirii efective.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamantul D. M. a achiziționat din Germania, adică o țară membră a Uniunii Europene, în anul 2011, un autovehicul folosit, marca Opel, tip Zafira, cu număr de înmatriculare WOLOAHM758G004903, an fabricație 2008, înmatriculat pentru prima dată în Germania, achitând cu prilejul înmatriculării în România, suma de 6.461 lei, sumă pe care a achitat-o prin chitanța . nr._/01.11.2011.
Taxa de poluare a fost stabilită în temeiul art.1 din OUG nr.50/2008 prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/31.10.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 4 București.
Reclamantul a contestat această decizie, apreciind că nu datorează taxa de poluare, dar prin Decizia nr.28/13._ emisă de Direcția generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a fost respinsă această contestație, sens în care s-a adresat instanței de judecată.
Stabilirea taxei de poluare, arată tribunalul, s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele care au fost anterior înmatriculate în România.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 110 TFUE, instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
În ceea ce privește și obligarea pârâtei Administrația F. pentru mediu la plata acestei taxe, instanța reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr.50/2008 și H.G. nr.686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, invocând în principal lipsa calității sale procesuale pasive, în ceea ce privește obligarea la plată.
Examinând cauza prin prisma și în limita criticilor aduse sentinței de către recurentă, Curtea reține următoarele:
Analizând aspectul legitimării procesuale pasive a pârâtei recurente DGFPMB în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la restituirea taxei, instanța de recurs reține că legitimarea procesuală pasivă în speță este dată de calitatea de instituție care a încasat taxa de poluare achitată de reclamant, reclamată de acesta ca nelegală și solicitată la restituire.
Potrivit disp. art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului, sumele „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, procedura de restituire fiind stabilită – în temeiul delegării cuprinse în alin. 7 al aceluiași text de lege – prin Ordinul nr. 1899/2004 al ministrului finanțelor publice, pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Ordinul invocat statuează, în Capitolul I pct. 2, că „Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent”; or, art. 33 la care face trimitere norma redată mai sus, prevede, vorbind despre competența de administrare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, astfel: „competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului”.
Or, administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, în accepțiunea dată de art. 1 alin. 3 din OG nr. 92/2003, cuprinde și ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu colectarea acestora.
Din interpretarea textelor redate mai sus reiese fără putință de tăgadă competența organul fiscal care a procedat la încasarea taxei de a soluționa cererea de restituire a acesteia.
Or, între reclamant și pârâta DGFPMB nu există nici un raport juridic între reclamant, conform art. 1 si 8 din Legea nr. 554/2004, întrucât acesta nu a emis nici un act în baza căruia să fi fost calculată taxa de poluare, iar contravaloarea acesteia nu a fost încasată de aceasta, singurul aspect cu privire la care deține legitimare procesuală pasivă fiind cel privind anularea deciziei nr. 28/13.01.2012, de soluționare a contestației administrative.
Legitimarea procesuală pasivă în cauză se verifică în privința organului care a încasat taxa pretins nelegală, căreia i s-a și adresat cererea de restituirea acesteia, ca instituție al cărei refuz se urmărește a fi sancționat prin prezenta procedură judiciară.
Văzând considerentele de fapt și de drept expuse mai, curtea – în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. – va admite recursul pârâtei DGFPMB, urmând a modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii cererii de obligare a pârâtei DGRFPB privind restituirea taxei, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3135/5.09.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. M. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată, după cum urmează:
Respinge cererea de obligare a pârâtei DGRFPB privind restituirea taxei, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR V. E. C. N. M. PATRAȘ B. L.
GREFIER
S. I.
Red./dact. 2 ex.MN/MN
Jud. fond – M. D.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2351/2013. Curtea de Apel... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|
