Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1001/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1001/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 224/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1001
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.03.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR - E. C. V.
JUDECĂTOR - M. N.
GREFIER - A. M. G.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petenta . împotriva Deciziei nr. 4628/C8/5156, 5213, 5214 din data de 14.12.2012 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimatul M. NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 28.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, 07.03.2013, când în aceeași compunere a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Prin plângerea înregistrată pe rolul C. – SCAF la data de 11.01.2013, petenta . s-a îndreptat împotriva Deciziei nr. 4628/C8/5156, 5213, 5214 din data de 14.12.2012 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimatul M. NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI, solicitând suspendarea procedurii de atribuire organizată de intimatul – autoritate contractantă pentru atribuirea contractului de „Furnizare vitrine și mobilier de expunere” și modificarea parțială a deciziei în sensul admiterii contestației pe care a formulat-o în fața CNSC și obligării autorității contractante să anuleze comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 4379/8.11.2012, precum și raportul procedurii nr. 4380/8.11.2012 și să reia procesul de evaluare a petentei, întocmind un nou raport.
În motivarea plângerii, petenta arată că CNSC a reținut în mod nelegal că oferta sa nu a fost conformă întrucât nu a conținut garanția acordată de ofertant (nu s-a depus fizic scrisoarea de garanție menționată în opisul ofertei la poziția nr. 34).
CNSC a reținut drept probă a acestei împrejurări documentația transmisă de către autoritatea contractantă care nu cuprinde fila nr. 34, precum și faptul că procesul verbal de deschidere a ofertelor nu menționează existența documentului privitor la garanție, iar reprezentantul petentei a semnat procesul verbal fără obiecțiuni față de conținutul acestuia.
Petenta arată că documentația transmisă de către autoritatea contractantă nu poate constitui probă concludentă asupra lipsei declarației referitoare la garanție, aceasta putând fi rătăcită. De altfel, inexistența înscrisului invocat nu se coroborează cu menționarea ei în opisul depus și acceptat și nici cu conținutul procesului verbal de deschidere a ofertelor. Acesta din urmă nu menționează absența scrisorii de garanție, ci faptul că durata garanției vitrinelor nu a fost menționată în luni (durata garanției fiind precizată în ani). Împrejurarea că reprezentantul petentei nu a formulat obiecțiuni nu este relevant, întrucât în procesul verbal nu s-a consemnat împrejurarea că petenta nu a depus deloc declarația de garanție, ci împrejurarea că declarația nu a fost prezentată prin arătarea garanției în luni (aspect care, fiind adevărat, nu ar fi putut fi contestat).
Trebuie să se aibă în vedere că petentei îi este imposibil să probeze împrejurarea că a depus declarația, altfel decât prin dovada opisului depus și prin lipsa consemnării de către autoritatea contractantă în procesul verbal de deschidere a ofertelor a absenței acestui document, urmând a se dispune în sarcina autorității contractante să aibă în vedere forma ofertei de garanție susținută cu ocazia contestației.
Petenta analizează și afirmația autorității contractante conform căreia oferta este inacceptabilă (aratând că CNSC a apreciat în mod corect că este nelegală această concluzie a autorității contractante). Se arată că au fost respectate toate caracteristicile tehnice precizate în caietul de sarcini.
În drept, sunt invocate prevederile OUG nr. 34/2006 și HG nr. 925/2007.
Prin întâmpinare, intimatul M. NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI solicită respingerea cererii de suspendare a procedurii de atribuire ca lipsită de obiect și respingerea plângerii, în principal, ca lipsită de obiect, iar în subsidiar, ca nefondată.
În motivare, cât privește excepția lipsei de obiect opusă cererii în întregul ei, intimatul arată că, urmare a celor dispuse de CNSC prin Decizia nr. 4628/C8/5156, 5213, 5214 din data de 14.12.2012, a reluat procedura atribuirii prin solicitarea unor clarificări operatorilor economici care au depus oferte conforme, iar prin noul raport al procedurii a respins toate ofertele ca inacceptabile și a anulat procedura de atribuire Furnizare vitrine și mobilier de expunere. Măsura nu a mai fost atacată, prin urmare, cererea de suspendare a procedurii de atribuire este lipsită de obiect, ca și cererea de anulare a raportului procedurii anterior nr. 4380/8.11.2012.
În subsidiar, arată că plângerea este nefondată, CNSC reținând în mod legal și temeinic neîndeplinirea de către petentă a obligației de depunere a garanției, constatată prin procesul verbal de deschidere a ofertelor din 29.09.2012. Acest proces verbal face dovada deplină a celor constatate și este opozabil petentei, care l-a semnat prin reprezentantul său, fără obiecțiuni.
Analizând mai întâi excepția lipsei de obiect a cererii, Curtea o va respinge ca nefondată, constatând că argumentele pe care se întemeiază sunt nerelevante în procedura de față. Astfel, ceea ce susține autoritatea contractantă, invocând excepția menționată, este că prin acte emise ulterior, în urma Deciziei nr. 4628/C8/5156, 5213, 5214 din data de 14.12.2012 a CNSC atacată prin prezenta plângere, a reluat procedura atribuirii, a constatat inacceptabile toate ofertele operatorilor economici participanți la procedură și a dispus anularea procedurii de atribuire, măsură care nu a mai fost contestată.
Prin Decizia menționată, CNSC a admis două contestații ale altor participanți la procedură, anulând raportul procedurii din 8.11.2012 și adresele de comunicare a acestuia și dispunând reanalizarea ofertelor depuse de G. Butor Kereskedelmi KFT., . SRL și ., respingând însă ca nefondată contestația depusă de petenta . SRL. Prin urmare, a avut loc continuarea procedurii de achiziție publică cu respectarea celor decise de către CNSC, respectiv fără participarea petentei, a cărei ofertă nu a mai fost reanalizată.
Întrucât plângerea de față urmărește modificarea Deciziei CNSC și admiterea contestației, al cărei scop a fost reanalizarea ofertei petentei, intimatul se referă greșit la lipsa de obiect a plângerii, întrucât obiectul acesteia îl constituie analizarea legalității și temeiniciei Deciziei CNSC, în măsura în care a dispus asupra contestației petentei, fiind nerelevante actele ulterioare ale autorității contractante îndeplinite în cadrul aceleiași proceduri.
În concluzie, Curtea va respinge excepția lipsei de obiect a cererii.
Pe fondul plângerii, Curtea constată că CNSC a respins contestația petentei reținând că procesul verbal al ședinței de deschidere a ofertelor, în care a fost consemnată situația ofertei petentei și în care nu s-a specificat distinct garanția tehnică acordată, deși criteriul de selecție a ofertelor a fost oferta cea mai avantajoasă economic (componenta tehnică având o pondere de 50%), a fost semnat fără obiecțiuni de către reprezentantul petentei (prezent la ședința de deschidere a ofertelor), care, astfel, și-a asumat mențiunile arătate. Prin urmare, Consiliul a reținut ca fiind adevărată situația evocată de autoritatea contractantă, respectiv aceea că, în oferta depusă, petenta nu a menționat, ca element al ofertei care a constituit factor de evaluare, garanția acordată produselor ofertate – vitrine și echipamente de expoziție. O completare a ofertei cu această informație care a lipsit ar fi condus la încălcarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței, consacrate la art. 2 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, în condițiile în care ofertanta petentă a cunoscut, la data deschiderii ofertelor, valoarea garanției produselor acordată de ceilalți participanți la procedură.
Completarea ofertei cu garanția acordată produselor echivalează cu modificarea propunerii tehnice care nu poate fi acceptată în condițiile art. 79 alin. 2 din HG nr. 925/2006, fiind de natura propunerii tehnice să ofere autorității contractante posibilitatea verificării modului în care sunt respectate și satisfăcute cerințele Caietului de sarcini.
În concluzie, s-a apreciat ca fiind corectă decizia autorității contractante de a declara neconformă oferta petentei, în baza art. 36 alin. 2 lit. a) din HG nr. 925/2006, deoarece aceasta nu a satisfăcut în mod corespunzător cerințele Caietului de sarcini.
CNSC s-a referit și la decizia autorității contractante de a respinge oferta petentei și ca inacceptabilă, motivat de faptul că mostrele și fișele tehnice depuse de aceasta au avut un nivel tehnic și calitativ necorespunzător, reținând că în procesul verbal din 5.11.2012 al Comisiei de evaluare nu s-au făcut consemnări detaliate asupra mostrelor și fișelor tehnice prezentate de petentă din care ar fi rezultat caracterul necorespunzător, iar în raportul procedurii declararea ofertei ca inacceptabilă s-a întemeiat pe afirmația sumară că „mostrele și fișele tehnice depuse au un nivel tehnic și calitativ necorespunzător”. Or, conform Consiliului, faptul că autoritatea a menționat, în punctul de vedere privitor la contestație, motivele declarării ca inacceptabilă a ofertei, nu acoperă necesitatea că aceste motive să fie menționate în documentele emise de autoritatea contractantă în aplicarea procedurii și, respectiv, în cele de comunicare a rezultatului procedurii, conform art. 206 – 208 din OUG nr. 34/2006.
Însă, găsind corectă decizia autorității contractante de respingere ca neconformă a ofertei petentei, Consiliul nu a mai obligat autoritatea la reanalizarea acestei oferte din punctul de vedere al acceptabilității, caracterul neconform neputând fi înlăturat.
Curtea, analizând motivele plângerii, constată că petenta nu contestă aspectul că nespecificarea garanției tehnice acordate pentru produsele ofertate era de natură să conducă la constatarea neconformității ofertei, în temeiul art. 36 alin. 2 lit. a) din HG nr. 925/2006, constituind lipsa unui element al ofertei care reprezenta factor de evaluare. Ceea ce contestă petenta sunt faptele prezentate de autoritatea contractantă și reținute de către CNSC, respectiv aspectul că, la data deschiderii ofertelor, deși s-a menționat în opisul ofertei petentei că ar cuprinde (la pag. 34) declarația de garanție a lucrării, acest document nu se regăsea printre cele care au fost depuse de către petentă la autoritatea contractantă.
Petenta se întemeiază în contestarea celor reținute pe același proces verbal de deschidere a ofertelor din 5.11.2012 care a fost invocat și de CNSC și în care s-a menționat „Pentru . SRL, nu are menționată durata garanției extinse a vitrinelor în luni oferită de operatorul economic; acesta nu a prezentat conform opisului din propunerea tehnică declarația de garanție extinsă conform criteriului de atribuire”.
Curtea apreciază că CNSC a reținut în mod întemeiat, pe baza mențiunilor din procesul verbal coroborate cu inexistența fizică a declarației menționate în cadrul documentației procedurii înaintate de către autoritatea contractantă, nedepunerea de către petenta ofertantă a respectivei garanții.
Dubiul invocat de către petentă cu privire la caracterul ambivalent al mențiunilor din procesul verbal (se invocă de către aceasta că mențiunile s-au referit la nedepunerea garanției în luni, iar nu la însăși nedepunerea garanției, ca instrumentum) nu poate fi reținut întrucât mențiunile din procesul verbal sunt categorice în sensul că nu a fost prezentată declarația de garanție și, chiar dacă un astfel de dubiu ar fi rezultat din mețiunile procesului verbal, el nu i-ar fi profitat petentei, ne
coroborându-se cu alte mijloace de probă din care să rezulte că documentul de garanție a fost totuși depus și că acesta preciza garanția în ani, iar nu în luni.
În concluzie, Curtea va respinge plângerea ca nefondată, constatând că petenta nu a făcut dovada însoțirii ofertei sale de declarația de garanție cerută prin Caietul de sarcini, la momentul deschiderii ofertelor.
Cât privește cererea de suspendare a procedurii de atribuire, se impune măsura anulării ei ca netimbrată, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, față de poziția explicită a petentei în sensul că nu înțelege să timbreze acest capăt de cerere, întrucât intenționează să renunțe la judecarea lui (fila 62 a dosarului).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de obiect a plângerii.
Respinge plângerea formulată de petenta . cu sediul în Chitila, ., județ Ilfov, împotriva Deciziei nr. 4628/C8/5156, 5213, 5214 din data de 14.12.2012 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimatul M. NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI cu sediul în București, .. 49-53, sector 1, ca nefondată.
Anulează ca netimbrată cererea de suspendare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. L. Patraș E. C. V. M. N.
GREFIER
A. M. G.
Red. CV/tehnored IS
| ← Despăgubire. Decizia nr. 5365/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2351/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








