Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 894/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 894/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 31761/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.894
Ședința publică de la 28.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - I. M.
GREFIER - C. A.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă Instituția P. Municipiului București – Serviciu Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, împotriva sentinței civile nr.2037/11.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant prin avocat M. Bălățeanu, care depune delegație de substituire pentru avocat titular Coltug M. V. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că prin Serviciul registratură, la data de 07.09.2012 intimatul reclamant a depus concluzii scrise, recurenta pârâtă, solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Intimatul reclamant, prin avocat arată că nu are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimatul reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Solicită obligarea recurentei pârâte la cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, asa cum a fost precizata, pentru motivele de fapt si de drept expuse in cuprinsul acestei cereri, reclamantul C. C. M., in contradictoriu cu paratul SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR BUCURESTI, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paratului la înmatricularea autoturismului marca FORD, categoria auto M1, număr de identificare WFOAXXGAJAWS34315, an fabricatie 1998, data primei înmatriculari 21.07.1998, fara achitarea taxei pe poluare ceruta la inmatriculare, conform prevederilor O.U.G. nr. 50/2008.
In apărare, conform prevederilor art. 115 si urm. C.proc.civ., paratul a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiată.
Prin sentința civilă nr. 2037/11.05.2012 a fost admisă cererea formulată de reclamant și a fost obligată pârâta să înmatriculeze autotuvehiculul marca Ford, cu numărul de identificare WFOAAXXGAJAWS34315, proprietatea reclamantului, fără plata taxei pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
La data de 28.06.2009, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra autovehiculului marca FORD, categoria M1, cu numărul de identificare WFOAXXGAJAWS34315. Autoturismul a fost fabricat in anul 1998, fiind inmatriculat pentru prima data in data de 21.07.1998, iar la data de 08.01.2009 a fost inregistrat in Republica Irlanda, de unde a fost achizitionat de către reclamant.
La data de 24.01.2011, reclamantul a depus la registratura Administratiei Finantelor Publice Sector 4 Bucuresti o cerere prin care a solicitat calcularea taxei pe poluare prevazută de O.U.G. nr. 50/2008 pentru autovehiculul dobandit, iar organul fiscal a emis decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/17.02.2011, prin care a stabilit in sarcina reclamantului obligatia de plata a taxei in suma de 1.520 lei.
Prin cererea intitulata “plângere prealabila”, inregistrată la registratura paratului la data de 25.02.2011, pentru motive similare celor prezentate in cuprinsul cererii de chemare in judecata, reclamantul a solicitat paratului inmatricularea autovehiculului fara plata taxei de poluare instituita prin O.U.G. nr. 50/2008.
Paratul nu a afirmat si nici nu a demonstrat, in cursul prezentei proceduri, ca ar fi comunicat vreun răspuns la solicitarea reclamantului, iar prin intampinarea depusa a învederat ca o asemenea solicitare nu poate fi solutionata favorabil.
Tribunalul a reținut că înmatricularea autoturismului reclamantului in Romania de catre autoritatea competenta, paratul din prezenta cauza, este subordonata indeplinirii conditiei dovedirii achitarii acestei taxe pe poluare pentru autovehicule prevazuta de O.U.G. nr. 50/2008 (pct. II.2-4 de mai sus).
Problema dedusa judecății constă în a lămuri, in raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin prevederile legale redate la pct. II.2 de mai sus contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E., urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 si a actelor ulterioare de modificare privitoare la aceasta problema să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distinctie între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia si nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece ordonanta a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Pentru corecta interpretare a O.U.G. nr. 50/2008, in sensul identificarii intenției legiuitorului, se impune utilizarea metodei teleologice.
In expunerea de motive care însoțeste proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect -“poluatorul plătește” -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
In acelasi sens sunt si prevederile constituționale redate la pct. II.6 de mai sus.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar tratatele constitutive a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E. (actualul T.F.U.E.), acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Scopul general al art. 110 (ex-art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, sub aspectul compatibilitătii cu art. 110 din Tratat, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă de poluare se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului national de a influența alegerea consumatorilor a devenit mai evidentă.
Astfel, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, avand capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 (or, este de notorietate că în România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima data în România în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, astfel încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România. Se protejează astfel producția internă, aspect ce reiese explicit din preambulul O.U.G. nr. 218/2008, potrivită căruia “Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Republica Irlanda), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România, respectiv vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In acest sens, in jurisprudenta referitoare la art. 90 din T.C.E., Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate (hotararea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotararea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor (hotararea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creează o discriminare intre acestea, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.
Reglementarea fiscala interna incidenta in cauza indeplineste toate cele trei criterii de mai sus.
Mai intai, exista o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja . al Uniunii Europene (in speta, Republica Irlanda) si care se inmatriculeaza in Romania (“produsele importate”) si autoturismele second-hand deja inmatriculate in Romania (“produsele nationale”), numai primele fiind supuse taxei de poluare cu ocazia inmatricularii in Romania.
Apoi, exista un “raport de concurenta” intre produsele importate si produsele nationale. Astfel, in principiu, alegerea consumatorului se poate indrepta fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat . membru (asa cum este cazul in speta), fie spre un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania.
In fine, taxa in discutie este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru intrucat, din moment ce este datorata doar pentru “produsele importate”, iar nu si pentru “produsele nationale”, este evident faptul ca obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului “produselor importate”. In aceste conditii, alegerea consumatorului este in mod evident influentata din cauza existentei taxei, el fiind inclinat sa achizitioneze un autoturism second-hand deja inmatriculat in Romania.
In concluzie, taxa de poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei mafurilor, dezavantajand, in mod indirect, produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone.
Dealtfel, prin hotărârea preliminară pronuntata de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, in versiunea initiala, a fost declarata indirect discriminatorie si deci contrara prevederilor art. 110 T.F.U.E., in masura in care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, relevanta in speta, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis, analizand variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
In raport de considerentele mai sus expuse, vazand si prevederile legale redate la pct. II.1 de mai sus, precum si Decizia I.C.C.J. prezentata la pct. II.7 de mai sus, instanta va admite cererea introductiva si va dispune obligarea paratului să înmatriculeze autoturismul reclamantului fără plata taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâtul SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR BUCURESTI, solicitând modificarea hotărârea atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
În mod eronat, prima instanță a reținut că obligația la plata taxei pe poluare a fost instituită doar pentru înmatricularea autovehiculelor noi și a celor vechi aflate la prima înmatriculare în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România, situație care, în opinia instanței constituie o piedică în calea liberei circulații a bunurilor comunitare, și care orientează cumpărătorii să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Astfel, prima instanță a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor legale interne și comunitare incidente în cauză.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu trebuie să supună direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
Or, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, în prezent abrogată de Legea 9/2012, obligația plății taxei pe poluare a fost instituită atât pentru autovehiculele autohtone cât și pentru cele importate (nu numai pentru cele din alte state membre) fără a se face diferențiere cât privește cuantumul acestei taxe pe criteriul provenienței autovehiculului, astfel cum impune reglementarea comunitară mai sus invocată, condiția fiind doar prima înmatriculare în România. Cuantumul taxei pe poluare nu este diferențiat în funcție de proveniența geografică sau națională a autovehiculului ci pe criterii de poluare a acestora, astfel încât consideră excesivă și eronată interpretarea primei instanțe cu privire la restricționarea prin normele interne privitoare la taxa pe poluare a liberei circulații a bunurilor comunitare.
Potrivit art. 15 și art. 16 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și au obligațiile prevăzute de acestea fiind obligați a se conforma acestora, aceleași obligații fiind și în sarcina autorităților administrației publice competente să efectueze un serviciu public (înmatricularea în circulație a unui vehicul cu consecința emiterii unui act administrativ - certificatul de înmatriculare). Pe cale de consecință, în soluționarea favorabilă a cererii reclamantului, subscrisa nu are un drept de apreciere, legiuitorul stabilind în mod expres situațiile și condițiile în care taxa pe poluare nu se datorează (art. 3 alin. 2 și art. 9 din O.U.G. nr. 50/2008 modificată și completată).
Pe de altă parte, potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 (art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012) taxa pe poluare/taxa pe emisiile poluante se constituie venit la bugetul Fondului de mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu. Totodată, potrivit art.5 alin. 1 și 2 din același act normativ, taxa pe poluare/taxa pe emisiile poluante se calculează de autoritatea fiscal competentă.
De asemenea, obligarea la înmatriculare, fară plata taxei de poluare ar determina un dispozitiv incert al hotărârii judecătorești în care s-ar impune subscrisei o obligație (înmatricularea autovehiculului respectiv fară plata taxei de poluare), fără ca instanța să efectueze verificări în privința cerințelor legale impuse în acest scop de O.M.A.I nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii, și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.
În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 50/2008, OMAI nr. 1501/2006, O.U.G. nr. 195/2002.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În acord cu motivarea primei instanțe, Curtea constată că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 instituie un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din Comunitatea Europeană în România pentru a fi reînmatriculate, dacă au fost deja înmatriculate în statul european.
Astfel, dintre principiile dreptului comunitar aplicabile în mod direct în legislația internă, consacrate prin jurisprudența adoptată de CJUE, Curtea menționează principiul priorității dreptului comunitar, aplicabilitatea directă a acestuia și efectul direct al normelor de drept european, principii care implică nu numai dreptul, ci în mod special obligația autorităților interne-judiciare, legislative și administrative, inclusiv funcționarii publici, de a da eficiență principiilor prevăzute de tratatele europene, inclusiv acela al nediscriminării în materia stabilirii impozitelor și taxelor între produsele interne și acelea exportate, de același tip.
În ceea ce privește taxa reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2011 - T. (C 402/09), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.UG. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
De asemenea, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., va obliga recurentul la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 lei reprezentând onorariul de avocat în faza procesuală a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Instituția P. Municipiului București – Serviciu Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, împotriva sentinței civile nr.2037/11.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. C. M..
Obligă recurentul la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, G. D. A. Ș. I. M.
GREFIER
C. A.
Red. M.I./19.03.2013
Tehnodact. A.C./ 2 ex.
T.B. – S 9 – C. A.
| ← Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 2506/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2724/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
