Pretentii. Decizia nr. 389/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 389/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 2923/87/2012
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 389
Ședința publică din data de 28.01.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. D. M.
JUDECĂTOR: B. M.
JUDECĂTOR: P. C.
GREFIER: C. P.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurentele-pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva sentinței civile nr. 605/26.06.2012 pronunțate de Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., având ca obiect pretenții-taxa pe poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, la data de 23.01.2013, prin serviciul registratură, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că părțile au solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, după care:
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererile de recurs în stare de judecată și le reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentelor cereri de recurs, constată următoarele:
1. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 605/26.06.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, au fost respinse ca nefondate excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a DGFP Teleorman, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A. și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și s-a dispus restituirea către reclamantă a sumei de_ lei plătită cu titlu de taxă pe poluare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Teleorman este neîntemeiată întrucât taxa pe poluare a fost achitată în contul Trezoreriei, deci în bugetul de stat. Această taxă a fost achitată către AFP A., instituție subordonată ierarhic DGFP Teleorman.
Cu privire la excepția inadmisibilității, tribunalul a reținut că prin deciziile de calcul al taxei de poluare pentru cele 4 autovehicule, emise de AFP A., reclamantei i-au fost calculate taxe de poluare în cuantum total de_ lei. Plata acestor taxe de poluare era necesară reclamantului pentru a putea înmatricula autoturismul în România. Reclamantul nu a contestat deciziile de calcul al taxelor de poluare, acte administrativ fiscale care au devenit definitive. Ulterior, reclamantul a formulat cerere prin care a solicitat restituirea sumei de_ lei, cerere care a fost respinsa de către parata DGFP Teleorman prin adresa nr._/19.04.2012. Potrivit art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, se poate restitui, la cerere, debitorului fiscal suma plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Potrivit art. 135 din Codul de procedură fiscală, „dreptul contribuabilului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 iunie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de compensare sau restituire”. Rezultă că reclamantul poate solicita restituirea sumei de_ lei plătită cu titlu de taxă de poluare chiar dacă nu a formulat contestație împotriva deciziei de calcul, dacă face dovada că au fost aplicate eronat prevederile legale. Deoarece nu a fost formulata o plângere prealabila, nu este aplicabil termenul de 30 zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Taxa pe poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România. Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România. Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Art. 90 par. l din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene prevede că ”niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”. Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. Or, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG nr. 50/2008. Reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia, ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanta constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, întrucât, de la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar, potrivit art. 148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJCE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă, care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior. Or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă abia în anul 2008. De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJCE a stabilit că judecătorul national este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate. Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, în condițiile în care și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă. În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG nr. 50/2008, potrivit principiului „ poluatorul plătește”, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după 1 iulie 2008.
Astfel, prin OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm3care se înmatriculează pentru prima dată în România, în perioada 15.12._08, așa încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România. Mai mult, prin aceste prevederi se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulul OUG nr. 218/2008, în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat, prin crearea unui tip similar de diferență de tratament, s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. G. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen, precum și prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia.
Or, este evident că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar. Aceasta incompatibilitate a fost confirmata prin decizia Curtii de Justitie a Unuiunii Europene din 7 aprilie 2011 in cauza T. vs. Romania.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratat CE, precum și faptul că, începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța de fond a apreciat ca neconforme cu dreptul comunitar deciziile nr._/07.08.2008,_/12.12.2008,_/17.11.2008 și 488/05.01.2010. Deoarece reclamanta a făcut dovada plății taxelor, în temeiul art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, tribunalul a dispus restituirea sumei de_ lei.
Instanța de fond a mai reținut că, deși paratele au solicitat introducerea în cauza a Administratiei Fondului de Mediu, în calitate de chemant in garantie, totuși nu au respectat dispozitiile art. 61 alin. 1 C.proc.civ, potrivit cărora cererea de chemare in garantie trebuie facuta in aceleasi conditii de forma ca pentru cererea de chemare in judecata si se va depune odata cu intampinarea. Tribunalul a apreciat că neîndeplinirea acestei obligatii are drept consecinta inexistenta cererii de chemare în garanție.
2. Cererile de recurs și întâmpinarea.
Împotriva acestei sentințe, la data de 12.07.2012, a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Teleorman, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerii acțiunii ca neîntemeiate, pentru următoarele argumente:
În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata, în condițiile în care DGFP Teleorman nu poate avea calitatea de parte in aceasta cauza, întrucât restituirea sumei de_ lei trebuie solicitată de la AFP A..
În mod eronat instanța de fond a admis acțiunea, obligând parata la restituirea sumei de_ lei, plătită cu titlu de taxa de poluare, considerând ca taxa plătita este una interzisa de dispozițiile art. 110 din Tratatul CE. Mai mult decât atât, obligarea la restituirea taxei de poluare este nelegala, atâta timp cat intimata-reclamanta nu a contestat decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.
În cauză nu se poate vorbi de încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne, atâta timp cât, potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de provenirea lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare. Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art. 110 din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare. Pentru a se conforma acestor cerințe, Guvernul a adoptat OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, intrată în vigoare la 1 iulie 2008.
În mod greșit instanța de fond a admis cererea intimatei-reclamante, obligând parata la restituirea sumei de_ lei, achitata cu titlu de taxa de poluare, întrucât aceasta nu s-a aflat in niciuna dintre situațiile expres si limitativ prevăzute de cap. VI din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, privind restituirea taxei de poluare. Prin instituirea taxei de poluare nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul Comunităților Europene, aceasta neputând fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme. De asemenea, instanța de fond a reținut in mod greșit ca aceasta discriminare a fost introdusa de legiuitor cu intenția de protejare a industriei interne, deoarece taxa de poluare se aplica tuturor autovehiculelor, indiferent de tara de proveniența.
În mod greșit instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea privind introducerea în cauză a chematei în garanție Administrația Fondului de Mediu, întrucât taxa de poluare nu este venit la bugetul general consolidat al statului, ci este o taxă încasată și administrată de Administrația Fondului de Mediu. DGFP Teleorman nu face decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația Fondului de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmează a se restitui din contul Administrației Fondului de Mediu, ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP. Prin urmare, Administrația Fondului de Mediu trebuie sa stea in instanța in calitate de chemat in garanție, întrucât Trezoreria Statului vor solicita în scris Administrației Fondului pentru Mediu, pe baza unei adrese aprobate de conducătorul unității, transferarea în contul 51.16.10.09 "disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), a sumei necesare efectuării restituirii. Administrația Fondului pentru Mediu va vira suma astfel solicitată, din contul 50.17 "disponibil al fondului pentru mediu", în termen de maxim două zile lucrătoare de la primirea adresei de la unitatea Trezoreriei Statului.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 299-316 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, recurenta nu a depus la dosar înscrisuri noi.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 19.07.2012, a formulat recurs și pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. A., prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, pentru următoarele argumente:
Sentinta criticata este pronunțată după 14 noiembrie 2011, dată la care Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. 24/2011. Din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegala decizia de calcul al taxei pe poluare si a lărgit cadrul procesual peste cererea cu care a fost investita, fiindcă intimata a solicitat anularea deciziei fără a-si întemeia cererea pe art. 117 alin.1 litera d din Codul de procedura fiscala, cum greșit a reținut instanța de fond
Atât acțiunea formulată de reclamant, cat si sentința criticata dezbat in favoarea reclamantului aspecte de drept european, insa instanța de fond ar fi trebuit sa tina cont de faptul că Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât în cadrul procedurii preliminare în doua cauze cu care a fost sesizata (T. si N.), motiv pentru care nu se poate institui cu putere de lege că taxa colectată în temeiul OUG nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar. Curtea de Justiție Europeana, prin jurisprudența sa, a statuat in mod constant ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Nivelul taxelor este corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard, reprezentând reflecția în plan fiscal a principiului "poluatorul plătește", principiu acceptat unanim la nivelul Uniunii Europene.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, recurenta nu a depus la dosar înscrisuri noi.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 23.01.2013, intimata . a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, cu motivarea că instanța de fond a reținut în mod corect neconformitatea OUG nr. 50/2008 cu art. 110 din TFUE, taxa pe poluare fiind contrară dreptului european, întrucât are efect discriminatoriu, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 24/11.11.2011.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă.
3. Soluția instanței de recurs.
Examinând cererea de recurs depusă de DGFP Teleorman, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea constată că aceasta este întemeiată doar în ceea ce privește soluția dată de prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive, urmând a modifica parțial sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu DGFP Teleorman ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Restul criticilor invocate de recurenta DGFP Teleorman, precum și toate criticile formulate de recurenta AFP A. sunt neîntemeiate, Curtea urmând a menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate ca fiind legale și temeinice.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că DGFP Teleorman are calitate procesuală pasivă în cauză, în considerarea faptului că AFP A. îi este subordonată.
În realitate, AFP A. poate sta singură în judecată, în calitate de pârâtă, întrucât este o instituție publică cu personalitate de drept public și are capacitate administrativă, emițând acte în regim de drept public, prin care se nasc raporturi juridice fiscale (deciziile de calcul al taxelor pe poluare, adresa nr._/19.04.2012 ce cuprinde refuzul de restituire pe cale administrativă a contravalorii taxei pe poluare percepute). Din această perspectivă, simpla împrejurare că AFP A. este subordonată ierarhic DGFP Teleorman nu este de natură a conferi acesteia din urmă legitimitate procesuală pasivă.
Ca atare, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Teleorman, instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale în materie, soluția fiind susceptibilă de modificare sub acest aspect, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Restul criticilor invocate de recurenta-pârâtă DGFP Teleorman, precum și toate criticile formulate de recurenta-pârâta AFP A. sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, în ceea ce privește critica recurentei-pârâte DGFP Teleorman cu privire la greșita soluționare de către instanța de fond a excepției inadmisibilității, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, prima instanța procedând în mod legal și temeinic la respingerea excepției respective. Atâta timp cât intimata-reclamantă nu a înțeles să atace actele administrativ-fiscale, respectiv deciziile de calcul al taxelor pe poluare pentru autovehicule emise de AFP A., nu se poate pune în discuție existența obligativității parcurgerii procedurii reglementate de art. 205 și urm. din OUG nr. 92/2003.
De altfel, după cum a stabilit și Î.C.C.J. prin decizia în interesul legii nr. 24 din 17 noiembrie 2011, obligația parcurgerii procedurii reglementate de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală există doar atunci când reclamantul înțelege să atace în instanță decizia de calcul al taxei pe poluare, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât, la data de 17.04.2012, intimata-reclamantă a formulat o cerere de restituire întemeiată pe dispozițiile art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, care a fost respinsă de AFP A. prin adresa nr._/19.04.2012. Or, în această situație, nu era necesară nici contestarea deciziilor de calcul al taxelor pe poluare, conform art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, nici parcurgerea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză este vorba despre refuzul nejustificat al recurentei-pârâte de restituire a taxei, devenind astfel incidente dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazul actului administrativ asimilat.
De asemenea, critica recurentei-pârâte DGFP Teleorman cu privire la nepronunțarea de către prima instanță asupra cererii de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu nu se subsumează vreunui motiv de recurs dintre cele menționate la art. 304 pct. 1-9 din Codul de procedură civilă, fiind incidentă calea procedurală de completare a hotărârii, prevăzută de art. 281² din Codul de procedură civilă. În acest sens, prin art. I pct. 25 din Legea nr. 202/2010, a fost introdus în codul de procedură civilă art. 281 ind. 2a, al cărui conținut este cât se poate de clar, respectiv că completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea recursului, ci numai în condițiile art. 281² din Codul de procedură civilă.
Nici criticile ambelor recurente cu privire la soluția pronunțată de prima instanță pe fondul acțiunii nu este întemeiată, întrucât tribunalul a făcut o aplicare corectă a legii, prin raportare la situația de fapt și la dispozițiile legale în vigoare, reținând în mod întemeiat neconformitatea obligației de plată a taxei pe poluare, instituită în dreptul intern prin OUG nr. 50/2008, față de prevederile art. 110 alin. 1 TFUE.
Astfel, prin raportare la argumentele recurentelor-pârâte în susținerea solicitării de modificare a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, Curtea reține că, potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003. Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Curtea reține că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu, corect, respectiv “poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor. Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Aceste tipuri de discriminări sunt realizate de legiuitorul român, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica în mod firesc instituirea obligației de plată a unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în circulație, potrivit principiului general „poluatorul plătește” acceptat de majoritatea statelor europene.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de DGFP Teleorman și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu DGFP Teleorman ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, urmând a menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate ca fiind legale și temeinice.
În baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul formulat de AFP A. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva sentinței civile nr. 605/26.06.2012 pronunțate de Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .,.
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 605/26.06.2012 pronunțate de Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Teleorman, invocată de aceasta prin întâmpinare, și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu DGFP Teleorman ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. M. B. M. P. C.
GREFIER
P. C.
Red/thred. jud. DDM/ 2 ex/ 15.02.2013.
Judecător fond: T. N., Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale,
contencios administrativ și fiscal
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 3624/2013.... | Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 2506/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
