Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 2506/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2506/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 26276/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2506
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03 iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - D. A. S.
GREFIER - A. M. G.
Pe rol soluționarea recursul formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1310/28.03.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2011, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. I., având ca obiect „refuz acordare drepturi”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la următoarea strigare în eventualitatea prezentării părților.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că ambele părți au formulat cereri de repunere a cauzei pe rol și au solicitat judecarea și în lipsă, depuse prin Serviciul Registratură la datele de 08.05.2013, respectiv 21.05.2013.
Deliberând asupra cererilor de repunere pe rol a cauzei, Curtea urmează a le încuviința, observând că în cuprinsul acestor cereri s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 C.pr.civ, astfel încât că nu mai subzistă motivul pentru care s-a dispus suspendarea. De asemenea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat în faza procesuală a recursului, Curtea reține recursul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal la data de 12.04.2011, reclamantul Brătuva I. a solicitat obligarea pârâtului M. București, prin Primar General, să-i atribuie un spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, din fondul de stat, fie prin cumpărare, fie prin închiriere, fără licitație, sub sancțiunea plății unor penalități de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a obligației.
Prin sentința civilă nr. 1310/28.03.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a IX-a a admis în partea acțiunea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General și a obligat pârâtul să atribuie reclamantului un spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, fără licitație, din fondul de stat, fie prin cumpărare, fie prin închiriere, sub sancțiunea plății unor penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe și până la executarea efectivă a obligației.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamantului B. I. i-a fost conferit titlul de Luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989-Luptător remarcat prin fapte deosebite, potrivit certificatului .-B nr._ eliberat la data de 23.04.2010 de către Secretariatul de Stat pentru problemele revoluționarilor din decembrie 1989 și de Comisia Parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989, motiv pentru care aceasta beneficiază de toate drepturile conferite de Legea nr. 341/2004, printre care se numără și dreptul prevăzut la art. 5 alin. 1 lit.c de a cumpăra sau închiria cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, un spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100².
În acest sens, reclamantul a depus la sediul PMB o cerere ce a fost înregistrată sub nr._/05.04.2011, având ca obiect acordarea de spații cu altă destinație decât cea de locuință, care însă nu a fost soluționată până în prezent de către autoritatea publică locală competentă, cu toate că termenul legal de soluționare a fost de 30 zile de la înregistrare.
Prin adresa nr. 1596/13.04.2011, Direcția Generală de Asistență Socială a Mun. București a comunicat reclamantului faptul că, potrivit HCGMB nr. 242/2005, trebuie să depună declarația pe proprie răspundere în original, prezentată în formă autentificată sau atestată de avocat, prin care să arate expres dacă îi sunt sau nu aplicabile prevederile art. 13 alin. 3 din Legea nr. 341/2004 în ceea ce privește drepturile prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. c și art. 10 lit. ș din Legea nr. 42/1992, conform Anexei nr. 5 a HCGMB nr. 242/2005, precum și să se prezinte cu documentele în original, în vederea conformării copiilor depuse.
Tribunalul a reținut că, deși reclamantul are calitatea cerută de Legea nr. 342/2004 și a formulat o cerere pentru atribuirea unui spațiu comercial/de prestări servicii, totuși, până la momentul pronunțării prezentei soluții, pârâta nu i-a soluționat cererea, comunicându-i doar că este necesar să completeze dosarul cu toate actele menționate în HCGMB nr. 242/2005. Or, culpa în neatribuirea spațiului solicitat revine în mod evident autorității publice locale competente, care trebuia să ia cu celeritate toate măsurile administrative necesare pentru a permite reclamantului să-și valorifice dreptul său, convertit în mod expres de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004.
Pe de altă parte, tribunalul a constatat că, deși art. 29 din HG nr. 1412/2004 prevede că la acordarea dreptului conferit de art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004 nu se poate solicita beneficiarilor îndeplinirea de condiții suplimentare, cu excepția celei referitoare la dovada calității de revoluționar, totuși, potrivit anexei 4 a HCGMB nr. 242/2005, procedura de atribuire a unor astfel de spații presupune depunerea unor dosare care cuprind o . înscrisuri suplimentare celor prevăzute de HG nr. 1412/2004, acordarea unui punctaj pentru fiecare solicitant în parte de către o comisie înființată în acest scop, stabilirea unei liste anuale cu ordinea de prioritate a solicitanților și aprobarea acesteia de CGMB.
S-a reținut că în aplicarea acestui act normativ, potrivit adresei nr. 1596/13.04.2011, reclamantului i s-a comunicat că este necesar să depună declarația pe proprie răspundere în original, prezentată în formă autentificată sau atestată de avocat, prin care să arate expres dacă îi sunt sau nu aplicabile prevederile art. 13 alin. 3 din Legea nr. 341/2004 în ceea ce privește drepturile prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. c și art. 10 lit. ș din Legea nr. 42/1992, conform Anexei nr. 5 a HCGMB nr. 242/2005, precum și să se prezinte cu documentele în original, în vederea conformării copiilor depuse.
Or, obligarea reclamantului de a urma o procedură administrativă sau de a depune orice alt înscris, cu excepția certificatului de revoluționar, este nelegală, întrucât printr-un act normativ inferior, respectiv HCGMB nr. 242/2005, nu se pot stabili obligați suplimentare celor prevăzute de actele normative cu forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 341/2004 și HG nr. 1412/2004.
Mai mult, în cazul solicitării formulate de către reclamant, ce se încadrează în ipoteza art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004, legiuitorul nu a lăsat administrației nicio opțiune, indiferent de existența sau inexistența unor asemenea spații, neexistând așadar o soluționare condiționată de posibilități, ceea ce atestă că s-a dorit instituirea unei obligații născute ope legis, corelativă dreptului reclamantului de a i se atribui un astfel de spațiu.
Cum dreptul reclamantului este născut și actual, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004 și art. 29 din HG nr. 1412/2004, neexecutarea obligației de către administrație la aproape un an de la data înregistrării cererii transformă acest drept patrimonial într-unul lipsit de substanță, cu un simplu caracter formal, fără nicio finalitate practică, ceea ce duce la denaturarea scopului avut în vedere de legiuitor. Or, edictarea de acte normative neurmată de aplicarea lor de către autoritățile administrației publice locale contravine în mod flagrant principiilor statului de drept.
Având în vedere că reclamantul a făcut demersuri în vederea materializării dreptului său, recunoscut de lege ca urmare a respectului și gratitudinii față de eroii-martiri și luptătorii participanți la acțiunile desfășurate pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989 (principiu enunțat de art. 2 lit. a din Legea nr. 341/2004), însă autoritatea publică locală nu și-a îndeplinit obligația corelativă acestui drept, tribunalul a apreciat refuzul implicit de soluționare a cererii nr._/05.04.2011 ca fiind nejustificat, în raport de prevederile art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata unor penalități de 1000 lei, tribunalul a apreciat cuantumul indicat de reclamant ca fiind disproporționat în raport de obligația pusă în sarcina pârâtului, motiv pentru care a admis-o în parte, reducând valoarea penalităților la 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul M. București prin Primar General, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurentul-pârât a arătat că, prin hotărârea atacată, instanța a aplicat greșit legea, motiv de casare și modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., precizându-se că art. 5 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 341/2004 și art. 29 din H.G. nr. 1412/2004 stabilesc numai condiția de fond pentru ca o persoană să aibă vocație la dreptul de cumpărare sau închiriere cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de pana la 100 mp, inclusiv în indiviziune, respectiv îndeplinirea calității de luptător la Revoluția romana din decembrie 1989, nu și norme procedurale de valorificare a acestui drept.
De asemenea, aceste doua texte de lege stabilesc numai dreptul și obligația corelativa a beneficiarului Legii nr. 341/2004, dar nu și obligația corelativă a organului competent cu punerea în aplicare a acestor prevederi legale. De altfel, scopul Legii nr. 341/2004 și H.G. nr. 1412/2004 a fost numai de a conferi anumite drepturi luptătorilor în Revoluție și nu de a reglementa întreaga procedura de valorificare a acestora, urmând ca aceste aspecte sa facă obiectul altor dispoziții normative.
În consecința, în lipsa adoptării unei legi sau ordonanțe de guvern care sa permită punerea în aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 341/2004 este firesc ca autoritatea publica locala, în cauza P.M.B. sa emită acte de reglementare a cadrului de valorificare a drepturilor conferite revoluționarilor, acest rol avându-l H.C.G.M.B. nr. 161/2010 privind aprobarea listelor cu ordinea de atribuire a spatiilor cu alta destinație decât aceea de locuința beneficiarilor Legii nr. 304/2004 și H.C.G.M.B. nr. 242/2005 privind aprobarea documentelor obligatorii, procedurilor și a criteriilor de întocmire a listei privind atribuirea de spatii cu alta destinație decât aceea de locuința beneficiarilor legii recunoștinței fata de eroii-martiri și luptători care au contribuit la victoria Revoluției romane din decembrie 1989.
Contrar susținerilor reclamantului, H.C.G.M.B. nr. 161/2010 și H.C.G.M.B. nr. 242/2005-nu stabilesc condiții suplimentare pentru recunoașterea dreptului prevăzut de art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004, ci stabilesc procedura de urmat pentru valorificarea acestui drept atât de către beneficiar, cat și de către autoritatea cu atribuții în punerea în aplicare a dreptului. Simpla consacrare în art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004 a dreptului revoluționarului la cumpărare sau închiriere cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafața utila de pana la 100 mp, inclusiv în indiviziune, pe de o parte, nu împiedica instituțiile statului sa stabilească contextual etapele care trebuie parcurse pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 341/2004, iar, pe de alta parte, nu conferă prerogativa absoluta a titularului de valorificare fără respectarea unei proceduri care se aplica tuturor beneficiarilor Legii nr. 341/2004.
Având în vedere că P.M.B. - Direcția Generala Dezvoltare Urbana i-a menționat reclamantului stadiul soluționării cererii sale, în cauza nu se poate retine un caz de refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, parcurgerea unor etape administrative reglementate prin acte normative în vigoare nereprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii acestuia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 rap. la art. 312 alin. 3 C.pr.civ.
Intimatul-reclamant B. I., legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul declarat raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În raport cu situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea apreciază că în cauză nu poate fi reținut în sarcina recurentului-pârât un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, definit de lege ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, în referire la un drept sau la un interes legitim.
Analizând documentația privind soluționarea cererii formulate de reclamant, Curtea reține că potrivit art. 13 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, „Persoanele beneficiare ale prezentei legi, care au deținut drepturi prin atribuire de proprietate, concesionare sau închiriere, în conformitate cu prevederile Legii nr. 42/1990, nu vor mai beneficia de aceleași drepturi conform prezentei legi.”
Raportat la aceste împrejurări și la dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu se poate reține existența unui refuz nejustificat din partea pârâtului, prin autoritățile publice locale cu competențe în acordarea drepturilor recunoscute prin Legea nr. 341/2004, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, întrucât cererea reclamantului nu îndeplinește exigențele unei vătămări prevăzute de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, neputându-se reține încălcarea vreunui drept sau interes legitim al reclamantului prin refuzul de a emite un act administrativ în condițiile deplinei incidențe a dispozițiilor art. 13 alin. 3 din Legea nr. 341/2004.
Astfel, din probele administrate, se reține că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor atribuirii unui alt spațiu cu altă destinație decât locuință în temeiul Legii nr. 341/2004, de vreme ce nu a înțeles să completeze documentația depusă la pârât cu declarația din care să rezulte dacă a beneficiat de același drept în condițiile Legii nr. 42/1990.
În ceea ce privește dispozițiilor art. 29 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, conform cărora „La acordarea drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004 nu se solicită beneficiarilor îndeplinirea de condiții suplimentare, cu excepția celor referitoare la dovada, potrivit prezentelor norme metodologice, a calității deținute în baza Legii nr. 341/2004.”, Curtea reține că acestea nu pot fi interpretate în sensul indicat de reclamant, respectiv că nu se poate stabili nicio condiție procedurală în vederea soluționării cererii întrucât condițiile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 341/2004, privind beneficiile acordate prin Decretul - Lege nr. 42/1990, nu se circumscriu noțiunii de condiții suplimentare la care se referă textul HG nr. 1412/2004.
Aceste condiții suplimentare nu se pot referi la exigențele cuprinse în norma legală, ce vizează însăși substanța drepturilor conferite de Legea nr. 341/2004, în măsura în care beneficiarii legii au exercitat drepturi prin atribuire de proprietate, concesionare sau închiriere în condițiile anterioarei norme de protecție, ci se pot referi doar la acele eventuale condiții impuse de autoritățile administrației publice în cadrul activității de aplicare a Legii nr. 341/2004, prin modalitățile concrete de acordare a drepturilor reglementate.
Or, în cauză, nu se poate imputa autorităților publice locale refuzul soluționării cererii în condițiile Legii nr. 341/2004, întrucât refuzul acestora nu a fost determinat în mod necesar ca efect al aplicării procedurii administrative care include întocmirea de liste cu criterii de priorități, ci de neîndeplinirea condițiilor legale în persoana reclamantului.
Pe de altă parte, emiterea de acte administrative de reglementare a procedurii concrete de executare a Legii nr. 341/2004 constituie chiar o obligație a autorităților administrației publice locale, în măsura în care norma legală consacră un drept de prioritate la cumpărarea sau închirierea unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, ceea ce în mod logic implică preexistența unei liste cu cereri având același obiect, în raport cu care se stabilește prioritatea beneficiarilor Legii nr.341/2004.
Ca atare, argumentul reclamantului apare drept excesiv, întrucât norma legală devine aplicabilă în cadrul raporturilor administrative concrete pe baza unor proceduri reglementate chiar în puterea legii, de acele organe ale administrației publice mandate de lege cu organizarea executării și executarea în concret a normei legale, astfel că și reclamantul, ca orice alt beneficiar al unei vocații la dobândirea unui drept de proprietate sau de locațiune asupra imobilelor avute în vedere de Legea nr.341/2004, trebuie să se supună aceluiași tratament juridic din partea administrației publice, fără ca aceasta să reprezinte o ingerință nelegală în exercițiul vocației sale, ci din contră, fiind de natură să asigure aplicarea principiului nediscriminării și tratamentului egal al cetățenilor în relația cu administrația publică.
Totodată, supunerea cererii reclamantului unei proceduri administrative de soluționare comune tuturor cererilor depuse de persoane aflate în situații identice sau comparabile, nu poate fi nicicum asimilată interpretării avansate de reclamant, potrivit căreia aceasta ar constitui o condiție suplimentară față de cele prevăzute de lege pentru exercitarea dreptului de a solicita cumpărarea sau închirierea unui spațiu comercial sau de prestări servicii.
Pe de altă parte, în condițiile în care recurentul-pârât a comunicat intimatului-reclamant că, în lipsa declarației pe proprie răspundere în original prezentată în formă autentificată sau atestată de avocat, prin care să arate expres dacă îi sunt sau nu aplicabile prevederile art. 13 alin. 3 din Legea nr. 341/2004, este în imposibilitatea de a-i analiza dosarul, așa cum rezultă din adresa nr. SRSCAS/ga/1596/13.04.2011 (f. 23-24 dosar fond), fără ca acesta să-și îndeplinească obligațiile stabilite în sarcina sa, nu se poate reține că autoritatea publică se află în culpă pentru nesoluționarea cererii într-un termen rezonabil ori se face vinovată de nerespectarea dreptului de proprietate a recurentului-reclamant.
De altfel, Curtea reține că pentru a beneficia de protecția conferită de dreptul de proprietate, intimatul-reclamant ar trebuie să facă dovada existenței unui bun asupra căruia poartă dreptul de proprietate. Or, acesta invocă vocația conferită de art. 5 alin. 1 lit. c) Legea nr. 341/2004 de a beneficia de dreptul de a cumpăra sau închiria cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, inclusiv în indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitație, a unei suprafețe de teren de până la 100 mp din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii, cu o clauză de neînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii.
Pentru aceste considerente, întrucât în cauză nu se poate reține un refuz nejustificat al autorității publice pârâte de soluționare a cererii de atribuire a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, din fondul de stat, fie prin cumpărare, fie prin închiriere, cu prioritate, fără licitație, conform art. 5 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 341/2004, Curtea constată că recursul pârâtului este fondat, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi admis, iar sentința recurată va fi modificată în tot, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în București, .. 291-293, sector 6, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. I., cu domiciliul ales în București, ., ., sector 3.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. D. A. S.
GREFIER
A. M. G.
Red./ Tehnored. MD - 2 ex./ 20.06.2013
Tribunalul București - Secția a IX-a
Jud. fond D. M. D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 389/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 894/2013.... → |
|---|
