Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4633/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4633/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 2551/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.4633
Ședința publică de la 31.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - D. V.
GREFIER - C. A.
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentele pârâte Direcția G. a Finanțelor Publice Ialomița – Biroul Soluționare Contestații și Activitatea de Inspecție Fiscală prin Direcția G. a Finanțelor Publice Ialomița, împotriva sentinței civile nr.3107F/05.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă . S..
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 24.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 31.10.2013.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3107/05.11.2012 îndreptată prin încheierea din 17.05.2013 ambele pronunțate de Tribunalul Ialomița-Secția Civilă a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. „J.” S.R.L. S., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA și ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ IALOMIȚA, fiind dispusă anularea deciziei nr.178 din 8 mai 2012, emisă de pârâta DIRECȚIA G. A FINANTELOR PUBLICE IALOMIȚA și admiterea în parte a contestației formulată de reclamanta S.C. „J.” S.R.L. S. în sensul desființării în parte decizia de impunere nr. F-IL-304 din 14 martie 2012, emisă de pârâta ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ IALOMIȚA, fiind exonerată reclamanta de plata sumei de 17.335 lei, contravaloare T.V.A, 2.070 lei dobânzi și 1.931 lei penalități de întârziere .
Totodată a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea Raportului de Inspecție nr. F-IL-229/14.03.2012 .
Prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2012, sub nr._, reclamanta S.C. „J.” S.R.L. S. a chemat în judecată pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA (în continuare D.G.F.P. Ialomița) și ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ IALOMIȚA (în continuare A.I.F. Ialomița) solicitând pe cale judecătorească anularea deciziei nr.178/08.05.2012, emisă de pârâta D.G.F.P. Ialomița și a deciziei de impunere nr. F-IL 304/14.03.2012 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-IL 229/14.03.2012, ambele emise de pârâta A.I.F. Ialomița, pentru suma de 21.336 lei – T.V.A. plată și accesorii, precum și suspendarea executării actului administrativ atacat, respectiv decizia de impunere F-IL 304/2012 până la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei .
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, constatările făcute de reprezentanții pârâtei A.I.F. Ialomița cu privire la plata unor creanțe bugetare suplimentare cu titlu de T.V.A. și accesorii sunt eronate atât cât privește data de la care reclamanta a devenit plătitoare de T.V.A., cât și modul de calcul al T.V.A.-ului colectat, aplicând cota legală la valoarea totală a încasărilor și nu la valoarea bazei impozabil calculată potrivit Codului fiscal.
Totodată, reclamanta a solicitat în condițiile legii contenciosului administrativ suspendarea executării actului administrativ contestat, invocând că în cauză sunt îndeplinite condițiile pagubei iminente și a cazului bine justificat, în cazul în care decizia de impunere ar fi pusă în executare .
În dovedirea cererii sale, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză financiar – contabilă.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile Codului fiscal, Codului de procedură fiscală și Legii nr.554/2004 .
Cererea a fost legal timbrată, potrivit înscrisurilor anulate la dosar, pag.73 dosar.
Cu privire la capătul de cerere referitor la suspendarea executării actului administrativ atacat, reclamanta în ședința publică din 24 iulie 2012 a renunțat la judecată .
Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei .
Cu privire la fondul cauzei, pârâtele au considerat cererea de chemare în judecată ca fiind netemeinică și nelegală, susținând că organele de inspecție fiscală în mod corect au reținut ca data luna septembrie 2010 că reclamanta a devenit plătitoare de T.V.A., având în vedere că plafonul de 35.000 euro stabilit de lege a fost depășit la 30 septembrie 2010 și că modul de calcul a T.V.A.-ului că trebuia colectat de reclamantă este stabilit în conformitate cu legea, aceasta fiind aferentă livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii taxabile .
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele :
Urmare a controlului efectuat de reprezentantului pârâtei A.I.F. Ialomița și întocmirii raportului de inspecție fiscală nr.F-IL 229 din 14 martie 2012 s-a emis decizia de impunere nr.F-IL 304 din 14 martie 2012, prin care s-a reținut în sarcina reclamantei plata unor creanțe bugetare suplimentare în valoare de 21.336 lei din care 17.335 lei contravaloare T.V.A, 2.070 lei majorări de întârziere și 1.931 lei penalități de întârziere aferente T.V.A.-ului mai sus stabilit.
Pentru a proceda astfel, inspecția fiscală a constatat că reclamanta a depășit plafonul de T.V.A., reglementat de art.152 Cod fiscal, astfel încât aceasta trebuia să devină plătitoare de T.V.A. la data de 1 noiembrie 2010 .
Întrucât nu s-a conformat acestei obligații fiscale în termenul stabilit de lege i s-au calculat obligații fiscale cu titlu de T.V.A. și accesorii .
Totodată, pentru perioada cât reclamanta nu a colectat T.V.A., pentru stabilirea T.V.A.-ului necolectat, baza de impunere a fost calculată asupra veniturilor din vânzări și prestări servicii, obținute de reclamantă.
Împotriva deciziei de impunere emisă de pârâta A.I.F. Ialomița, în condițiile Codului de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație, aceasta fiind respinsă de pârâta D.G.F.P. Ialomița prin decizia nr.178 din 8 mai 2012, însușindu-și în totalitate constatările inspectorilor fiscali și argumentările de fapt și de drept ale acestora .
Având în vedere că reclamanta a constatat atât data de la care a devenit plătitoare de T.V.A. (susținând că această dată este 1 decembrie 2011), cât și modul de calcul al T.V.A.-ului ce trebuie colectat, cât și solicitările acesteia, în cauză a fost admisă proba cu expertiză contabilă judiciară, având ca obiectiv tocmai verificarea criticilor formulate de reclamantă și stabilirea corectă a obligațiilor suplimentare bugetare, reprezentând contravaloare T.V.A. datorată de reclamantă .
Raportul de expertiză depus în cauză, pe care prima instanța și-l însușește în totalitate a stabilit că pentru perioada verificată de inspecția fiscală 1 noiembrie 2010 – 31 decembrie 2011, reclamanta trebuia să plătească T.V.A. în valoare de 72.392 lei, majorări de întârziere de 5.325 lei și penalități de întârziere de 8.067 lei, față de cele constatate de inspectorii fiscali, respectiv 89.727 lei contravaloare T.V.A., majorări de întârziere 7.395 lei și penalități de întârziere în sumă de 9.998 lei .
Pentru a ajunge la această concluzie, expertul contabil a constatat ca dată de la care reclamanta trebuia să se înregistreze ca plătitor de T.V.A. a fost cea de 1 decembrie 2010 și nu 1 noiembrie 2010, cum au stabilit organele de inspecție fiscală.
Verificând această constatare a expertului fiscal, instanța considerat-o corectă și în concordanță cu prevederile art.152 alin.2 Cod fiscal, potrivit cu care cifra de afaceri care servește drept referință pentru stabilirea plafonului de 35.000 Euro prevăzut de alin.1 al aceluiași articol este constituit din valoarea totală, exclusiv taxa .
Făcând aplicarea acestor dispoziții legale la cifra de afaceri rezultată conform balanței contabile din luna septembrie 2010 de 135.540,30 lei (exclusiv taxa) baza impozabilă a acestei sume este de 109.306,69 lei valoare inferioară sumei de 119.000 (echivalent a 35.000 Euro), depășirea acestui plafon făcându-se abia în cursul lunii octombrie 2010 când cifra de afaceri a fost de 166.747,90 lei, exclusiv T.V.A., cu o bază de impozitare de 134.474,12 lei, sumă superioară plafonului de 35.000 Euro.
În atare situație, potrivit art.152 alin.6 Cod fiscal, societatea trebuia să solicite înregistrarea în scopuri de T.V.A, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului, iar potrivit art.66 alin.1 din H.G. nr.44/2004, privind Normele Metodologice, T.V.A.-ul se datorează din luna următoare celei în care trebuia să se facă înregistrarea .
Așa fiind, în raport de constatările făcute de expertul numit în cauză și făcând aplicarea dispozițiilor legale amintite mai sus, rezultă că reclamanta a devenit plătitoare de T.V.A., începând cu 1 decembrie 2010 .
Cum aceasta s-a înregistrat ca și plătitoare de T.V.A. la data de 1 martie 2012 pentru perioada verificată 31.10._11, sumele datorate cu titlu de T.V.A. și accesorii sunt 72.392 lei contravaloare T.V.A., 5.325 lei majorări de întârziere și 8.067 lei penalități de întârziere .
Așa fiind, pentru considerentele de mai sus, a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. „J.” S.R.L. S., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA și ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ IALOMIȚA.
Totodată, cât privește capătul de cerere formulat de reclamantă, referitor la anularea Raportului de inspecție fiscală nr. F IL-229/2012, acesta a fost respins ca inadmisibil, întrucât acest raport nu are calitatea de act administrativ – fiscal, așa cum este definit de art. 41 Cod procedură fiscală, respectiv prin el însuși nu poate modifica sau stinge raporturi juridice de drept fiscal .
În acest sens, a se vedea și decizia civilă nr.1653/20.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ fiscal.
Prin urmare, pentru toate cele arătate până aici, a dispus prima instanță anularea deciziei nr.178 din 8 mai 2012,emisă de pârâta D.G.F.P. Ialomița și, admițând în parte contestația formulată de reclamanta S.C. „J.” S.R.L. S., a desființat în parte decizia de impunere nr. F-IL-304 din 14 martie 2012, emisă de pârâta ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ IALOMIȚA și exonerând reclamanta de plata sumei de 17.335 lei, contravaloare T.V.A., 2.070 lei dobânzi și 1931 lei, penalități de întârziere .
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea privind anularea Raportului de inspecție nr. F-IL-229/14.03.2012 .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, si pentru Activitatea de Inspecție Fiscala in calitate de organ constatator, cu același sediu, prin reprezentanții săi legali si in termen, conform art.299 si art.304 pct.7, pct.9 si art.304 ind. 1 din Codul de procedura civila, solicitând să se constate că hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal, a fost data cu incalcarea si aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedura civila.
Consideră ca hotărârea instanței de fond este netemeinică si nelegala, întrucât nu a fost respectat principiul contradictorialității privind punerea in discuție părților a raportului de expertiza efectuat in cauza, raport ce nu a fost comunicat paratei D.G.F.P. Ialomița pentru a formula eventuale obiecțiuni.
De asemenea instanța de fond si-a însușit raportul de expertiza depus in cauza prin care s-a stabilit ca pentru perioada verificata de inspecția fiscala 01.11._12, reclamanta trebuia sa plătească TVA. in valoare de 72.392 lei majorări de întârziere de 5.325 lei si Penalități de întârziere de 8.067 lei fata de cele constatate de inspectori fiscali, respectiv 89.727 lei contravaloare T.V.A., majorări de întârziere 7.395 lei si penalități de întârziere in suma de 9.998 lei.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie expertul contabil a constatat ca data la care trebuia sa se înregistreze ca plătitor de TVA. a fost cea de 01.12.2010 și nu data 01.11.2010 cum au stabilit organele de inspecție fiscala.
Consideră hotărârea instanței de fond in mod greșit a admis cererea reclamantei.
Organul de inspecție fiscala a stabilit in mod corect TVA, deoarece asa cum reiese si din balanța de verificare pentru luna septembrie 2010, cifra de afaceri care servește drept referința pentru plafonul de scutire a fost depășita la 30.09.2010 (CA =135.540 LEI>119.000 lei) si prin urmare societatea trebuia sa fie plătitoare de TVA începând cu data de 01.11.2010.
Sumele au fost stabilite ca urmare a faptului ca organele de inspecție fiscala, în urma controlului fiscal efectuat in baza avizului de inspecție nr. 144/09.03.2012, au constatat ca societatea a depășit plafonul de scutire de 35.000 euro prevăzut la art. 152 Cod fiscal, privind regimul special de scutire pentru întreprinderile mici, Ia data de 31.10.2010 ,si avea obligația de a solicita înregistrarea in scopuri de T.V.A. conform art. 153 Cod fiscal, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului.
De asemenea la art.152 alin. (1) alin.(2) si alin. (6) din același act normativ se precizează:„art. 152 Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici
(1)Persoana impozabilă stabilită în România conform art. 125A1 alin. (2) lit. a), a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data aderării și se rotunjește la următoarea mie, poate solicita scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operațiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).
(2)Cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfășurate de o mică întreprindere, operațiunile rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România conform art. 145 alin. (2) lit. b), operațiunile scutite cu drept de deducere și cele scutite fără drept de deducere, prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) și f), dacă acestea nu sunt accesorii activității principale, cu excepția următoarelor:
a)livrările de active fixe corporale sau necorporale, astfel cum sunt definite la art. 125A1 alin. (1) pct. 3, efectuate de persoana impozabilă;
b)livrările intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b
Conform precizărilor legale de mai sus, cifra de afaceri care servește drept referința pentru stabilirea plafonului de scutire de 35.000 euro (119.000 lei la data aderării), este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic ,livrări de bunuri care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfășurate de (mică întreprindere) persoana impozabila ce aplica regimul special de scutire.
Deci aceste livrări de bunuri sunt taxabile sau dupa caz ,ar fi taxabile numai de către o persoana impozabila, persoana impozabila ce nu aplica regimul special de scutire.
Prin aceste precizări sunt delimitate strict ce operațiuni vor fi luate in calcul pentru determinarea cifrei de afaceri ce servește drept referința pentru stabilirea plafonului special de scutire.
De asemenea aceelasi act normativ la pct. 8 prevede
„(8) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire:
a)nu are dreptul la deducerea taxei aferente achizițiilor, în condițiile art. 145 și art. 146;
b)nu are voie să menționeze taxa pe factură sau alt document;"
Deci persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire, cum a fost cazul petentei, nu are dreptul la deducerea taxei aferente achizițiilor, în condițiile art. 145 si art. 146 Cod fiscal in perioada in care aplica regimul special de scutire.
Așadar cifra de afaceri, ce servește drept referința pentru aplicarea regimului special de scutire, cuprinde si taxa aferenta achizițiilor ,pentru care petenta nu are drept de deducere, si nu trebuie scăzuta din valoarea totala a cifrei de afaceri, cum in mod eronat susține petenta si a reținut prima instanță.
Din analiza dosarului contestație, respectiv balanțele de verificare depuse la dosarul contestației si din constatările inspectorilor fiscali, rezulta ca la data de 30 Septembrie 2010 petenta a înregistrat pe venituri o suma totala de 135.540,30 lei in contul „707- venituri din vânzarea mărfurilor"
De asemenea, si petenta ,in cuprinsul contestației precizează ca societatea a realizat in primele 9 luni ale anului 2010, o cifra de afaceri înregistrată din venituri de marfa in suma de 135.540,30 lei.
Aceelasi act normativ invocat, respectiv Legea 571/2003 privind Codul fiscal la art. 152 alin. (6) al prevede:
„ (6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153."
Așadar, persoana impozabilă ce aplică regimul special de scutire si a cărei cifra de afaceri este egala sau mai mare decât plafonul de scutire ,in termen de 10 zile de la data atingerii sau depășirii plafonului, trebuie sa solicite înregistrarea in scopuri de T.V.A.
Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depășit.
Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de T.V.A.
In concluzie, in mod corect inspectorii fiscali au stabilit depășirea plafonului de scutire prevăzut la art. 152 de 35.000 de euro, pana la care petenta avea dreptul de a aplica regimul special de scutire, ca fiind 30 septembrie 2010, data la care societatea a depășit acest plafon, si au stabilit ca societatea devine plătitoare de T.V.A. începând cu luna noiembrie 2010, in conformitate cu prevederile art. 152 alin. (6).
De asemenea, prin H.G. 44/2004 pct. 62 alin. (2), alin. (3) si alin. (4) privind normele de aplicare ale Codului Fiscal referitor la art 152. alin. (6) din Lg. 571/2003 privind Codul Fiscal prevede:
"(2) în cazul în care persoana impozabilă a atins sau a depășit plafonul de scutire și nu a solicitat înregistrarea conform prevederilor art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează:
a) În cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată de organele de inspecție fiscală înainte de înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, acestea vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea și data identificării nerespectării prevederilor legale. Totodată, organele fiscale competente vor înregistra din oficiu aceste persoane în scopuri de taxă. Prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală se va stabili data de la care persoanele respective vor fi înregistrate în scopuri de taxă;
(3) După determinarea taxei de plată conform alin. (2), organele fiscale competente vor stabili obligațiile fiscale accesorii aferente conform prevederilor legale în vigoare."
Deci, daca persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă.
In drept, dispozițiile tuturor actelor normative invocate.
Pentru motivele arătate mai sus, solicită admiterea recursului si casarea sentinței instanței de fond, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menținerea actului administrativ atacat ca temeinic si legal.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate în fața primei instanțe, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare în limita și pentru următoarele considerente:
Astfel, deși în drept susținerile recurentelor-pârâte privind aplicarea corectă a dispozițiilor art. 152 alin. 1, 2 și 6 din Legea nr. 571/2003, în forma în vigoare la data de 01.11.2010-perioada supusă controlului fiscal prin actele atacate în prezenta cauză, sunt întemeiate însă nu pot conduce la modificarea sentinței recurate.
Prin urmare, Curtea constată că deși prin sentința recurată, urmare a raportului de expertiză efectuat la prima instanță, s-a reținut că cifra de afaceri care era obligatorie pentru exigibilitatea obligației contribuabilului în cauză de înregistrare în scopuri de TVA la organele fiscale, nu include TVA prin raportare la dispozițiile art. 137 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora” Baza de impozitare cuprinde următoarele:a) impozitele și taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepția taxei pe valoarea adăugată”, totuși o asemenea interpretare propusă de către expertul desemnat la prima instanță și însușită în modalitatea învederată prin sentința recurată în prezenta cauză nu corespunde sensului dispozițiilor legale din același act normativ, respectiv disp. art. 152 alin. 1 și 2, potrivit cărora” (1) Persoana impozabilă stabilită în România conform art. 125^1 alin. (2) lit. a), a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României la data aderării și se rotunjește la următoarea mie, poate solicita scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operațiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepția livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).
(2) Cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfășurate de o mică întreprindere, operațiunile rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România conform art. 145 alin. (2) lit. b), operațiunile scutite cu drept de deducere și cele scutite fără drept de deducere, prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) și f), dacă acestea nu sunt accesorii activității principale, cu excepția următoarelor:
a) livrările de active fixe corporale sau necorporale, astfel cum sunt definite la art. 125^1 alin. (1) pct. 3, efectuate de persoana impozabilă;
b) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).”.
De asemenea, Curtea constată că potrivit art. 137 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003, în forma în vigoare în perioada fiscală vizată de controlul organelor recurentei-pârâte„Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din: a) pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) și c), din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni”.
Din interpretarea coroborată a acestor texte legale, rezultă că în materia stabilirii și calculării TVA legiuitorul a înțeles să opereze cu două noțiuni distincte, respectiv „cifra de afaceri” și „baza de impozitare”, ambele vizând situații juridice distincte sub aspectul exigibilității și,respectiv, modului de calcul și stabilirii acestui impozit.
Din această perspectivă, Curtea constată că revine obligația contribuabililor care ating limita valorică indicată în disp. art. 152 din legea nr. 571/2003 de 35.000 Euro, în perioada fiscală supusă controlului pârâtei, de a se înregistra în scop de TVA, luându-se în considerare pentru stabilirea exigibilității obligației de înregistrare data la care cifra de afaceri a atins sau depășit această limită valorică.
De asemenea, sintagma cifră de afaceri este definită prin disp. art. 152 alin. 2 din legea nr. 571/2003, în forma în vigoare la data în cauză, potrivit cărora „Cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic,..” valoare care presupune includerea TVA în vederea calculării cifrei de afaceri, legiuitorul neprevăzând sub acest aspect o excludere a acestui impozit, având în vedere că valoarea totală a livrărilor de bunuri include totalitatea plăților și a încasărilor, inclusiv a TVA-ului aferent acestor contrapartide.
Din aceeași perspectivă, Curtea constată că în mod corect organele fiscale au constatat că momentul atingerii acestei limite a cifrei de afaceri a fost în luna septembrie 2010, când potrivit evidențelor contabile ale intimatei-reclamante, aceasta a fost de 135.540,30 lei, peste limita de 119.000 lei, aplicabilă la data vizată în controlul fiscal, astfel încât revenea intimatei-reclamante obligația ca în termen de 10 zile calculate din prima zi a lunii octombrie 2010 să se înregistreze în scop de TVA la organele fiscale competente, cu consecința ca începând cu data de 01.11.2010 avea obligația de a colecta TVA aferent livrărilor efectuate de către aceasta.
Pe de altă parte, Curtea constată că în mod greșit atât prin raportul de expertiză, cât și prin sentința recurată a fost exclusă contravaloarea TVA exigibilă din cuantumul cifrei de afaceri, impunându-se din acest punct de vedere substituirea considerentelor expuse în sentința recurată cu prezentele considerente.
Cu privire însă la baza impozabilă avută în vedere de către recurentele-pârâte în stabilirea și impunerea în sarcina intimatei-reclamante a TVA-ului aferent livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii efectuate de către aceasta din urmă, Curtea constată că în mod judicios prima instanță a constatat că se impune neincluderea în baza impozabilă a TVA, astfel încât să fie asigurat principiul neutralității acestuia, fără a se stabili în sarcina reclamantei-intimate o supraimpozitare, respectiv calcularea TVA inclusiv asupra TVA-ului aferent mărfurilor livrate/serviciilor prestate.
Din aceste considerente, Curtea constată că în mod întemeiat intimata-reclamantă a susținut că nu se impunea includerea TVA în baza de impozitare, având în vedere că deși cifra de afaceri include baza de impozitare, totuși aceasta din urmă exclude valoarea TVA-ului(contrar celor reținute în mod nelegal prin R.I.F., decizia de impunere și decizia de soluționare a contestației fiscale emise de către recurentele-pârâte), conform dispozițiilor exprese din art. 137 alin. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003, menționate anterior, prin urmare reținându-se că modul de calcul rezultat din raportul de expertiză atât cu privire la debitul fiscal principal, cât și cu privire la accesorii este acela legal, respectându-se principiul neutralității TVA, nefiind echitabil ca în sarcina intimatei-reclamante să fie reținută obligația de a plăti TVA de două ori asupra acelorași bunuri livrate/servicii prestate.
Pe de altă parte, va fi înlăturată critica vizând necomunicarea raportului d expertiză de către prima instanță recurentelor-pârâte, având în vedere împrejurarea că dispozițiile legale privind efectuarea și depunerea rapoartelor de expertiză nu prevăd obligația instanței de a comunica raportul de expertiză părților, acestea având obligația de a urmări desfășurarea procesului, având termen în cunoștință recurentele la termenul la care s-a constatat depunerea raportului de expertiză, astfel încât au avut posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul acestuia și a formula obiecțiuni, conform art. 103 C.proc.civ., în prezent fiind decăzute din dreptul de a formula obiecțiuni în calea de atac a recursului.
Mai mult, Curtea constată că în cauză recurentele au formulat în termen calea de atac a recursului învederând criticile invocate împotriva raportului de expertiză, acestea vizând însă fondul cauzei, iar nu o eventuală neîndeplinire de către expertul desemnat la prima instanță a obligațiilor de a formula motivat răspunsuri la fiecare dintre obiectivele încuviințate în acest sens de către prima instanță, criticile fiind înlăturate, în sensul menținerii soluției recurate, prin considerentele prezentei decizii ca neîntemeiate, considerente față de care se constată că nu subzistă motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmând a fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentele pârâte Direcția G. a Finanțelor Publice Ialomița – Biroul Soluționare Contestații și Activitatea de Inspecție Fiscală prin Direcția G. a Finanțelor Publice Ialomița, împotriva sentinței civile nr.3107F/05.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă . S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 31.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. D. V.
GREFIER
C. A.
Red. GD/AC
2 ex/06.11.2013
Jud. fond:A. B.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 3735/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2861/2013. Curtea de... → |
|---|
