Despăgubire. Decizia nr. 3541/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3541/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 5124/2/2012*
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.3541
Ședința publică de la 19 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – R. I. C.
JUDECĂTOR - A. J.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea asupra recursului formulat de recurenta – reclamantă B. M. și recurentul – intervenient în nume propriu D. D., împotriva sentinței civile nr.6870 din 03.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – pârâți AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și STATUL ROMÂN PRIN C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
P. are ca obiect – „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură la data de 08.08.2013 intimații – pârâți au depus întâmpinări și înscrisuri și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Curtea având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 din codul de procedură civilă o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, în data de 26.06.2012, sub nr._, reclamanta B. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. Centrală pentru Restituirea Proprietăților și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța: să fie obligate paratele sa selecteze dosarul de despăgubiri înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr._/FFCC/2012 si sa transmită dosarul mai sus menționat unui evaluator sau unei societăți de evaluatori in vederea întocmirii raportului de evaluare in termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești, in prezenta cauza; să fie obligate paratele ca, in termen de 15 zile de la comunicarea respectiv înregistrarea raportului de evaluare la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, sa emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare întocmit de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnat(a) de Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților si de către C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În fapt, reclamanta a susținut că, la data de 24.08.2005 a depus la C. locala sector 4 pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor cererea nr._ prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului situat in . B, sector 4, București.
Având in vedere faptul ca dreptul de proprietate nu a putut fi reconstituit pe vechiul amplasament, C. Locala sector 4 a înaintat Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar propunerea de acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 3500 mp situata in . B, sector 4, si înscrierea pe anexa 23 de despăgubiri.
La data de 27.10.2011 C. Municipiului București pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar a validat propunerea Comisiei Locale de acordare de despăgubiri si, astfel, a fost emisa Hotărârea nr. 1346 prin care s-a hotărât înscrierea subsemnatei in anexa 23 cu suprafața de 0.35 ha teren in vederea acordării de despăgubiri bănești.
In urma demersurilor întreprinse la Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, aceasta a transmis adresa nr. 1958/SCFF/06.06.2012 recepționată in data de 22.06.2012 prin care se comunica faptul ca dosarul de despăgubiri al subsemnatei a fost înregistrat la aceasta instituție cu nr._/FFCC si ca este inclus in procedura legala de acordare a despăgubirilor
Având in vedere ca numărul de înregistrare al dosarului de despăgubiri este noul criteriu care se are in vedere la soluționarea dosarelor, strategia acestei instituții se pare ca este una de a păstra in secret stadiul general de soluționare al tuturor dosarelor deoarece nu se poate cunoaște o evidență clara cu dosarele soluționate conform criteriului prin care dosarele erau rezolvate aleatoriu si nici conform criteriului prin care dosarele sunt soluționate in ordinea numerelor de înregistrare primite la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Cert este ca modalitatea de selectare a dosarelor in vederea soluționării si finalizării procedurii privind acordarea despăgubirilor a rămas in continuare netransparenta, iar termenul in care aceste dosare ajung la o finalitate este incert si nerezonabil.
Consideră reclamanta că instanța investita cu soluționarea prezentului litigiu, poate exercita un control asupra dreptului de apreciere al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor in ceea ce privește termenul in care se finalizează procedura de acordare a despăgubirilor si, in virtutea plenitudinii de jurisdicție poate soluționa dosarul in sensul obligării paratei la selectarea dosarului nostru de despăgubiri nr._/FFCC pentru a fi transmis unui evaluator sau unei societăți de evaluatori in vederea întocmirii raportului de evaluare si,ulterior, la emiterea titlului de despăgubire, finalizându-se astfel procesul privind acordarea despăgubirilor.
Susține reclamanta că jurisprudența de data recenta susține aceasta concepție, fiind pronunțate mai multe decizii care sancționează pasivitatea CCSD, atât de Curtea de Apel București, cat si de instanța suprema.
Principalul argument al instanțelor care s-au pronunțat in aceasta materie este încălcarea de către ANRP si CCSD a termenului rezonabil la soluționare.
In drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 din CEDO, art. 1 Protocolul 1 adițional la CEDO, art. 44 Constituția României, art. 13, art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei acțiuni ambele autorități publice pârâte au formulat întâmpinări.
Prin întâmpinarea formulată de AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu privire la emiterea titlului de despăgubire, motivat de faptul că, potrivit art.2 lit. g din H.G. nr.361/2005, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are atribuții în coordonarea și controlul aplicării legislației din domeniul restituirii proprietății funciare de către instituțiile administrației de stat și comisiile de fond funciar, asigurând aplicarea unitară de către acestea a reglementărilor în domeniu, neavând competențe în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005
La rândul său, C. Centrală pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca prematur formulată, iar pe fondul pricinii s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată, atât excepția cât și solicitarea ce a vizat fondul cauzei fiind motivate de faptul că în nici un caz nu se poate aprecia că s-a împlinit termenul rezonabil de soluționare a dosarului reclamantei/intervenientului în interes propriu, din moment ce, acest dosar a fost înregistrat la Secretariatul comisiei în cursul anului 2012, fiind de notorietate volumul deosebit de mare de lucrări înregistrate la această autoritate dar și faptul că, potrivit reglementărilor interne soluționarea dosarelor se face în ordinea înregistrării, așa încât, se impune respingerea ca atare a acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 6870/3.12.2012, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU RESTITUIREA PRORPIETĂȚILOR și a respins ca atare acțiunea față de această autoritate publică pârâtă.
A respins acțiunea formulată de reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și cererea de intervenție în interes propriu formulată de D. D., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P., având în vedere următoarele:
Este adevărat că, A.N.R.P. asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea 247/2005, doar C.C.S.D. are atribuții în emiterea titlurilor de despăgubire.
Or, faptul ca Autoritatea asigură organizarea și funcționarea Secretariatului mai sus amintit, nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă, întrucât doar C. Centrală emite deciziile ce reprezintă titlul de despăgubire, motiv pentru care, instanța a admis excepția invocată de această pârâtă.
Referitor la așa –zisa excepție a prematurității acțiunii instanța a observat că, în realitate, susținerile autorității publice pârâte în argumentarea acestei excepții sunt apărări care vizează fondul cauzei urmând a fi analizate cu această ocazie.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că acțiunea este nefondată.
A reținut că, în cauză este necontestat că, prin acțiunea promovată, reclamanta precum și intervenientul au solicitat obligarea pârâtelor să selecteze dosarul de despăgubiri înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr._/FFCC/2012 si sa transmită dosarul mai sus menționat unui evaluator sau unei societăți de evaluatori pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii titlului de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare.
De asemenea necontestat este și faptul că, prin Hotărârea nr. 136/27.10.2011, ce constituie temeiul solicitării de despăgubire, C. Municipiului București pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar a validat propunerea Comisiei Locale de acordare de despăgubiri si, astfel, s-a hotărât înscrierea reclamantei în anexa 23 cu suprafața de 0.35 ha teren in vederea acordării de despăgubiri bănești.
A constatat instanța de fond că hotărârea respectivă, însoțită de documentația aferentă a fost transmisă cu adresa nr. 1958/SCFF/06.06.2012 și înregistrată la Secretariatul Comisiei în data de 22.06.2012, sub nr._/FFCC fiind deci inclusă în procedura legala de acordare a despăgubirilor.
A reținut că, prin urmare, deși legea nu prevede un termen în cadrul căruia să fie soluționată o astfel de cauză, în lipsa unui astfel de termen, autoritatea administrativă trebuie să acționeze în cadrul unui termen rezonabil în raport cu împrejurările cauzei, dificultatea și importanța acestei.
Or, a constatat instanța de fond, în cauza de față, având în vedere împrejurările cauzei, dificultatea și importanța acesteia, trecerea unui interval de doarcâteva luni de la data când a fost emisă Hotărârea nr. 1346/27.10.2011, dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei în data 22.06.2012, nu reprezintă o depășire/încălcare a termenului rezonabil în care autoritățile erau obligate să acționeze, din moment ce, este de notorietate că pe rolul acestor autorități se află dosare în curs de rezolvare care au vechime și de 10-12 ani.
În consecință, față de considerentele arătate Curtea a apreciat că se impune atât respingerea acțiunii formulată de reclamanta B. M., cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul D. D..
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta B. M. și intervenientul D. D..
În temeiul dispozițiilor art. X și art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, dosarul nr._ 2011*, având ca obiect recursul declarat de reclamanta B. M. și intervenientul D. D. a fost înregistrat Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
În motivarea recursului, recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 6 C.proc.civ. " instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut".
Au arătat că instanța de judecata a pronunțat sentința civila recurată fără să ia act de cererea precizatoare formulată de către reclamantă în data 27.09.2012, prin care a precizat ca numărul corect al dosarului său de despăgubiri este_/FFCC si pentru acest dosar solicită obligarea pârâtelor la transmiterea acestuia unui evaluator și la emiterea titlului de despăgubire conform sumei înscrise in raportul de evaluare. Având in vedere faptul ca instanța nu a luat in considerare cererea precizatoare, în prezenta cauza a fost pronunțată o hotărâre care nu privește dosarul de despăgubiri al recurentului.
În ceea ce privește faptul ca instanța apreciază faptul ca pârâtele nu au încălcat dreptul recurenților la soluționarea dosarului de despăgubiri nr._/FFCC, au apreciat acest considerent ca neîntemeiat, deoarece omisiunea legiuitorului de a stabili un termen in interiorul căruia să se deruleze fiecare etapa a procedurii administrative nu poate conduce la ideea ca autoritatea publica este abilitata să determine ea însăși acest interval de timp. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O.
Referitor la cererea de intervenție în interes propriu, intervenientul D. D. a apreciat respingerea acesteia ca nelegală, fiind absolute nemotivată arătând că a îndeplinit toate condițiile prevăzute de art. 49 C.p.c., si anume: a invocat un drept propriu asupra bunului ce formează obiectul cererii de chemare in judecata așa cum reiese și din contractul de cesiune de drepturi autentificat de către B.N.P. F. M. si Asociații la data de 06.08.2012, prin care i-au fost cesionate toate drepturile ce ar putea izvorî din cererea nr._/2005, depusă de către B. M., iar cererea de intervenție a formulat-o în fata primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor, titlul său fiind reprezentat de contractul de cesiune de drepturi autentificat de către BNP F. M. si Asociații sub nr. 1777/06.08.2012.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 6, art. 3041 C.proc.civ.
Pe cale de întâmpinare, C.C.S.D. a solicitat respingerea recursului pentru următoarele considerente:
În cadrul procesului de adoptare a unei noi legislații privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, legislație prin care să fie puse în aplicare dispozițiile hotărârii - pilot pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului În cauza M. A. și alții împotriva României a fost adoptată ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/13.03.2012, prin care a fost suspendată pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubiri lor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Ulterior, Parlamentul României a. aprobat Legea nr. 117/04.07.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 456/06.07.2012 privind aprobarea OUG nr. 4/2012 și OUG nr. 62/2010, potrivit cărora termenele de suspendare prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de 15 mai 2013.
Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G nr. 4/2012, în intervalul de timp de 6 luni. interval prelungit prin Legea nr. 117/2012, până la data de 15.05.2013,a avut loc un amplu proces legislativ pentru adoptarea unui act normativ, ceea ce justifică, încă o dată, oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor, pentru a avea o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie să le fie plătite despăgubiri, persoane aflate în aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente și a cuantumului acestor despăgubiri posibil fi achitate în mod real, așa cum recomandă hotărârea CEDO amintită.
Prin actul normativ mai sus amintit, legiuitorul a stabilit suspendarea emiterii deciziilor de către C.C.S.D., suspendarea emiterii titlurilor de conversie de către A.N.R.P. precum și suspendarea oricăror proceduri cu privire la evaluarea imobilelor.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. M., a menționat următoarele:
A arătat că, prin Hotărârea Comisiei Municipale București nr. 1346/27.10.2011 a fost validată propunerea Subcomisiei locale de fond funciar sector 4, privind înscrierea în anexa 23, a reclamantei B. M. cu suprafața de 0,35 ha teren.
A menționat că, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 1777/06.08.2012, recurenta-reclamantă B. M. în calitate de cedent, a înstrăinat toate drepturile prezente și viitoare cu privire suprafața de 0,35 ha teren, domnului D. D., în calitate de cesionar.
A apreciat că, întrucât, prin contractul de cesiune menționat recurenta-reclamantă B. M. a înstrăinat toate drepturile prezente și viitoare cu privire la suprafața de 0,35 ha teren, care face obiectul dosarului de despăgubiri nr._/FFCC/2012, aceasta nu mai are calitate de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri în dosarul menționat.
A menționat că, în cazul în care aceasta nu își justifică pretențiile, nu are calitate procesuală activă.
Cu privire la situația actuală a dosarului de despăgubire al reclamanților, intimata a arătat următoarele:
În Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, a fost publicată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
Față de această nouă legiferare intervenită în materia restituirii proprietăților, a expus prevederile art. 4, potrivit căruia noile dispoziții legale sunt aplicabile și cauzelor ce au ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor.
Având în vedere dispozițiile legislației Fondului Funciar astfel cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 165/2013, a învederat instanței că procedura soluționării cererilor de reconstituire presupune parcurgerea unei proceduri administrative care se desfășoară în fața comisiilor de fond funciar și o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor care se va desfășura în fața Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și a Secretariatului acesteia.
Cu privire la prima procedură a subliniat modificările și completările intervenite prin Legea nr._.
Cu ocazia reanalizării din punct de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură a terenului revendicat, a precizat intimata-pârâtă, a rezultat necesitatea completării dosarului de despăgubiri nr._/FFCC/2012 cu anumite documente, respectiv: adresă emisă de către Primăria Municipiului București - Direcția Juridic din care să rezulte situația notificărilor depuse în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele situate la fostele adrese . și nr. 25, în original; adresă emisă de către Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu din care să rezulte istoricul de adresă poștală pentru numerele poștale 25 și 28B - în original; actul de proprietate în baza căruia a fost dobândită în proprietate suprafața de teren de 3500 mp - copie conformă cu originalul; expertiza topografică sau identificarea grafică pe plan a vechiului amplasament înscris în anexa 23, certificându-se, totodată, coordonatele actuale și zona de încadrare - în original; "Reglementările urbanistice - zonificare" aferente PUG-ului localității, scara 1: 5000, schiță pe care comisia locală de fond funciar va identifica vechiul amplasament propus pentru acordarea de despăgubiri - in original; referatul Comisiei locale sector 4 din care să rezulte situația juridică a vechiului amplasament la momentul preluării și în prezent, cu descrierea in amănunt a categoriei de folosință, in conformitate cu clasificarea stabilită prin grila notarilor publici și certificarea litigiilor cu privire la terenul din dosar - in original.
A menționat că, la acest moment, dosarul nr._/FFCC/2012 nu este complet, ceea ce conduce la imposibilitatea analizării acestuia, conform legislației în vigoare.
A menționat că se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.
A arătat că se impune respectarea noii proceduri administrative de compensare a imobilelor, în condițiile prevăzute de noua lege nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, condiții care vor fi stabilite prin normele de aplicare a legii mai sus menționate, fără a se putea reține un refuz nejustificat din partea instituției noastre de a soluționa dosarul reclamanților.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 165/2013, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 205 din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinare A.N.R.P. a solicitat respingerea recursului.
A invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. M..
A arătat că sentința civilă nr. 6870 pronunțată în ședința publică din data de 03.12.2012 de către Curtea de Apel București, este temeinică și legală.
A susținut că, întrucât, prin contractul de cesiune încheiat recurenta-reclamantă a înstrăinat toate drepturile prezente și viitoare cu privire la suprafața de 0,35 ha teren, care face obiectul dosarului de despăgubiri nr._/FFCC/2012, aceasta nu mai are calitate de persoană Îndreptățită la acordarea de despăgubiri în dosarul menționat.
A invocat dispozițiile Legii nr. 165/2013.
În cauză, în baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, calitatea procesuală pasivă s-a transmis în favoarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, această instituție preluând atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a recurentei-reclamante B. M.:
Cu privire la calitatea procesuală a reclamantei în recurs, Curtea constată că reclamantul și pârâtul care și-au disputat un drept în fața primei instanțe, ca și succesorii în drepturi ai părților, au posibilitatea de a exercita calea de atac împotriva hotărârii pronunțate.
În cauză, recurenta B. M. a avut calitatea de reclamantă în cursul judecății în primă instanță, fiindu-i respinsă cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru lipsa calității procesuale pasive și cererea formulată împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ca neîntemeiată.
Având în vedere că recurenta a luat parte la judecata în fond, fiind reclamantă, aceasta poate exercita calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate, având calitate procesuală în această fază a litigiului.
În ceea ce privește calitatea sa procesuală în cadrul judecății în primă instanță, este adevărat că, astfel cum au susținut intimatele-pârâte, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, la data de 6.08.2012, între B. M., în calitate de cedent și D. D., în calitate de cesionar, s-a încheiat contractul de cesiune de drepturi, autentificat sub nr. 1777/6.08.2012 de B.N.P. F. M. și Asociații.
Prin acest contract, cedenta a cesionat cu titlu oneros cesionarului, toate drepturile sale prezente și viitoare asupra terenului în suprafață de 3500 m.p. situat în București, ., sector 4.
Ca urmare a încheierii acestui contract, a operat transmisiunea calității procesuale active în favoarea intervenientului D. D..
În cauză însă, au declarat recurs doar reclamanta B. M. și intervenientul D. D., iar potrivit art. 315 alin. (4) raportat la art. 296 teza a II-a C.proc.civ., recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Curtea apreciază că, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei B. M., acesteia i s-ar crea o astfel de situație.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea va respinge excepția invocată de intimatele-pârâte prin întâmpinare.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă B. M. și recurentul-intervenient D. D.:
Referitor la primul motiv de recurs:
Este adevărat că, astfel cum au arătat recurenții, la data de 27.09.2011, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că solicită obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să selecteze dosarul de despăgubiri nr._/FFCC și să îl transmită unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 10 zile de la data expirării termenului instituit de O.U.G. nr. 4/2012 și obligarea pârâtelor la emiterea titlului de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare în termen de 10 zile de la data comunicării/înregistrării acestui raport.
Menționarea în considerentele sentinței recurate a numărului de dosar_/FFCC/2012, reprezintă o simplă eroare materială, din cuprinsul hotărârii rezultând că instanța a analizat cauza prin raportare la dosarul menționat în cererea precizatoare.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs:
Transmiterea dosarului către evaluator, în baza dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu putea avea loc, înainte de a fi verificată, de către Secretariatul Comisiei, legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri.
În aprecierea caracterului justificat al termenului de soluționare trebuie avut în vedere faptul că hotărârea privind acordarea de despăgubiri a fost emisă la data de 27.10.2011 iar la 15.03.2012, procedurile de evaluare a imobilelor și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire au fost suspendate, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012.
Dosarul aferent acestei hotărâri a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr._/FFCC în anul 2012.
Prin raportare la această situație de fapt, în mod temeinic a apreciat instanța de fond că, având în vedere împrejurările cauzei, trecerea unui interval de doarcâteva luni de la data când a fost emisă hotărârea nr. 1346/27.10.2011, nu reprezintă o depășire sau o încălcare a termenului rezonabil în care autoritățile erau obligate să acționeze.
Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs:
Curtea constată, cu privire la condițiile prevăzute de art. 49 C.proc.civ., menționate de recurentul-intervenient în cuprinsul cererii de recurs, că acestea privesc admisibilitatea cererii de intervenție principală.
Îndeplinirea acestor condiții nu este suficientă pentru a fi admisă pe fond cererea de intervenție, ci doar pentru a fi declarată admisibilă în principiu.
În cauză însă, instanța de fond nu a respins cererea de intervenție ca inadmisibilă, ci ca neîntemeiată, motivele respingerii regăsindu-se în considerentele sentinței recurate și fiind comune celor pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, invocată de către intimatele-pârâte, se observă că, prin hotărârea – pilot din 12 octombrie 2010, în cauza M. A. și alții împotriva României (Cererile nr. 30.767/05 și 33.800/06), instanța de contencios european a apreciat, având în vedere acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, ce persistă după adoptarea hotărârilor V., Faimblat și Katz,, că este imperativ ca statul să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză.
Curtea Europeană a considerat că, deși, în principiu, nu îi revine sarcina de a defini remediile adecvate pentru ca statul pârât să se poată achita de obligațiile sale decurgând din art. 46 din Convenție, pentru a acorda sprijinul pe care îl solicită statul pârât, ea trebuie să sugereze, cu titlu pur orientativ, tipul de măsuri pe care statul român le-ar putea lua pentru a pune capăt situației structurale constatate.
Astfel, Curtea Europeană a constatat că, așa cum a arătat deja în hotărârea V., statul pârât trebuie, înainte de toate, să înlăture orice obstacol din calea exercitării efective a dreptului numeroaselor persoane afectate de situația considerată de Curte a fi contrară Convenției, sau, în caz contrar, să ofere un remediu adecvat (a se vedea, mutatis mutandis, Yuriy Nikolayevich I.). De asemenea, statul pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor din cauza M. A. și alții împotriva României, ținând cont de principiile enunțate în jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (paragrafele 162-177 din hotărâre). Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, a apreciat Curtea, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză.
A constatat că punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne. Prin urmare, Curtea a apreciat că statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare (paragrafele 169-177 din hotărâre).
Curtea a luat act de propunerea avansată de Guvern în planul său de acțiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative, apreciind că o astfel de măsură, cu condiția să fie realistă și dublată de un control jurisdicțional efectiv, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficienței mecanismului de despăgubire.
În același timp, Curtea Europeană a apreciat că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, a mai reținut Curtea Europeană, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
S-a mai arătat în hotărârea-pilot că, ținând cont de numărul mare de persoane vizate și de consecințele importante ale unui astfel de dispozitiv, al cărui impact asupra întregii țări este considerabil, autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Miniștrilor, măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte.
Ulterior pronunțării acestei hotărâri, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Prin această lege, a fost constituită C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.
Conform art. 21 alin. (5) din acest act normativ, Secretariatul Comisiei Naționale procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii.
Potrivit art. 21 alin. (6) și (7) din lege, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte, un punct având valoarea de un leu iar numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul astfel evaluat.
În conformitate cu art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, „ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alineatului (6).”
Art. 21 alin. (9) din același act normativ prevede că „în cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.”
Articolele 33-35 din lege stabilesc termene pentru etapele administrative, prevăzând și procedura controlului jurisdicțional al actelor emise în urma parcurgerii acestor etape.
Astfel, conform art. 34: „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.”
În conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”
Prin urmare, luându-se în considerare măsurile orientative menționate în hotărârea-pilot, Statul Român a procedat la refacerea totală a legislației, stabilind, prin Legea nr. 165/2013, reguli de procedură clare și simplificate, termene imperative pentru toate etapele administrative și un control jurisdicțional efectiv.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
În consecință, Curtea reține că aceste dispoziții se aplică și cererilor formulate de către reclamantă și de către intervenientul principal, în cauza aflată pe rolul său.
Ca atare, în urma modificărilor legislative sus-menționate, acestor cereri nu le mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, soluționarea lor nemaiputând urma etapele administrative prevăzute de acest act normativ, pentru a se putea dispune obligarea pârâtelor să selecteze dosarul nr._/FFCC și să îl transmită unui evaluator precum și obligarea acestora la emiterea titlului de despăgubire, astfel cum a solicitat recurenta-reclamantă prin cererea precizatoare, ci etapele stabilite prin Legea nr. 165/2013.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. M..
Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă B. M. și recurentul – intervenient D. D., împotriva sentinței civile nr.6870 din 03.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – pârâți AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și STATUL ROMÂN PRIN C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
S. Ș.
Red/tehn. CRI
2 ex./21.10.2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2909/2013. Curtea de... | Despăgubire. Decizia nr. 3529/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
