Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 264/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 264/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 3915/3/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 264

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. D.

JUDECĂTOR - A. V.

JUDECĂTOR - M. M. P.

GREFIER - E. S.

Pe rol soluționarea recursurilor promovate de recurentul-pârât C. L. AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI și de recurentul-reclamant B. C. B. împotriva sentinței civile nr. 3431/21.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă POLIȚIA LOCALĂ A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, având că obiect excepție nelegalitate act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică pe lista de amânări fără discuții se prezintă recurentul-reclamant prin avocat D. E. cu împuternicire avocațială aflată la fila 19 din dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea procedează la comunicarea către recurentul reclamant a unei copii de pe întâmpinarea formulată de recurentul-pârât și, față de lipsa părților adverse, dispune reluarea cauzei la ordine.

La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine se constată aceeași prezență.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-pârât a depus prin serviciul registratură la data de 17.01.2013, întâmpinare, în două exemplare.

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Având cuvântul, apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției de nelegalitate a dispozițiilor Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 1 nr. 416/31.10.2008, precum și admiterea excepției de nelegalitate a Notei de constatare . nr._/04.03.2011 emisă de Poliția Locală a Sectorului 1. Judecătorul excepției a considerat că deși prevederile art. 2 alin. 2 din Regulamentul cuprins în Anexa 5 la HCL S 1 nr. 416/2008 sunt nelegale, întrucât realizează o dublă încriminare a aceleiași fapte, totuși prevederile art. 2 alin. 1 și art. 2 alin. 3 din același Regulament sunt legale. Regulamentul la care trimit dispozițiile art. 64 alin. 3 și art. 97 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 referitoare la procedura de ridicare a autovehiculelor este în fapt Regulamentul de aplicare a însăși OUG nr. 195/2002. Art. 180 alin. 1 din acest regulament prevede că în cazul în care se constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator trebuie să încheie proces-verbal de constatare, fiind diferit de ceea ce a reținut judecătorul excepției care consideră că se poate folosi orice act sau notă de constatare. Este de asemenea greșit argumentul instanței potrivit căruia autoritățile publice locale ar putea emite regulamente de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor.

Având cuvântul pe recursul formulat de C. L. al Sectorului 1 București apărătorul recurentului-reclamant solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat. Cu privire la prima critică adusă de recurentul-pârât sentinței recurate și anume că excepția de nelegalitate împotriva unui act unilateral cu caracter normativ nu este admisibilă, instanța de fond respingând în mod greșit excepția de inadmisibilitate, recurentul-reclamant consideră soluția instanței ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la cea de a doua critică adusă sentinței recurate, susținerile recurentului-pârât sunt eronate, indiferent în administrarea cărei autorități locale se află trotuarele, staționarea sau ocuparea neregulamentară a acestei părți a drumului public va intra sub incidența dispozițiilor OUG nr. 195/2002.

Cu privire la cea de a treia critică adusă sentinței recurate, și anume că art. 2 din Anexa 5 HCLS1 nr. 416/2008 a fost modificat prin HCLS1 nr. 95/2011 „prin eliminarea din text a trotuarelor”, apărătorul recurentului-reclamant arată că acest articol a fost modificat ulterior datei la care textul atacat cu excepția de nelegalitate a produs efecte și ulterior ridicării excepției de nelegalitate, abrogându-se din text partea referitoare la trotuare, însă abrogarea produce efecte doar de la data la care operează, iar cercetarea legalității textului normativ abrogat poate fi cerută oricând pe calea excepției de nelegalitate. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3431/21.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX - a – contencios administrativ și fiscal au fost respinse ca neîntemeiate excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei POLIȚIA LOCALĂ A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI. A fost admisă în parte excepția de nelegalitate invocată de reclamantul B. C. B. în contradictoriu cu pârâții POLIȚIA LOCALĂ A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI și C. L. AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI și constatată nelegalitatea art. 2 alin. 2 din Anexa nr. 5 a Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 1 București nr. 416/2008, republicată, în partea privind stabilirea și sancționarea contravenției de staționare a vehiculelor pe trotuarele aflate pe raza Sectorului 1 cu nerespectarea lățimii minime de cel puțin un metru a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor. Totodată, au fost respinse excepția de nelegalitate cu privire la restul prevederilor actului administrativ cu caracter normativ invocate și excepția de nelegalitate a notei de constatare . nr._/04.03.2011, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

Asupra excepției de nelegalitate

Tribunalul a constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, de legalitatea actelor administrative depinzând soluționarea litigiului pe fond, pentru următoarele considerente.

Competența consiliilor locale de a emite hotărâri privind regulamentul de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor staționate neregulamentar pe drumul public

Din lectura prevederilor art. 36 alin. 2 și art. 49 din Legea nr. 215/2001, art. 64 alin. 1, art. 97 și art. 128 din O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul rutier rezultă, fără echivoc, că autoritățile publice au o abilitare generală de a emite acte administrative, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, desigur doar în ceea privește organizarea executării sau a executării în concret a prevederilor legale care le stabilesc atribuții în domeniul reglementat.

În mod logic, în baza acestei competențe generale de a emite acte administrative în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, autoritățile publice pot emite astfel de acte administrative, pentru reglementarea detaliată a modului de îndeplinire a atribuțiilor lor, chiar dacă o autoritate superioară ierarhic a emis (în baza unei abilitări speciale) un act administrativ de reglementare generală a aceluiași domeniu, existând, însă, obligația de respectare a principiului forței juridice superioare a actului emis de autoritatea superioară ierarhic. A fortiori, autoritățile publice pot emite astfel de acte administrative, pentru reglementarea detaliată a modului de îndeplinire a atribuțiilor lor prevăzute de lege, chiar dacă o autoritate superioară ierarhic nu a emis un act administrativ de reglementare generală a domeniului, deși avea o abilitare specială în acest sens.

Prin urmare, „regulamentul” în cazul specific al ridicării vehiculelor staționate neregulamentar poate fi adoptat și prin alte acte normative decât hotărârea de Guvern, iar în cazul de față este vorba despre un act al autorităților publice locale, aflat în vigoare și care produce depline efecte juridice potrivit principiului prezumției de legalitate a actelor administrative cu caracter normativ.

Având în vedere aptitudinea generală a autorităților publice locale de a adopta acte administrative cu caracter normativ în domeniile în care au competență - între care se regăsesc și cele privind întreținerea, administrarea drumurilor și a străzilor, protecția mediului înconjurător, nu era necesară abilitarea specială din partea autorităților ierarhic superioare pentru a reglementa procedurile de ridicare a vehiculelor.

Dispozițiile Capitolului IX din O.U.G. nr. 195/2002 cuprind atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice, care nu sunt prezentate exhaustiv și nu acordă unei alte autorități competența exclusivă a adoptării unui regulament privind ridicarea vehiculelor. Dimpotrivă, se poate aprecia că în măsura în care autoritățile administrației publice locale au atribuții în ce privește ridicarea și depozitarea, în spații special amenajate, a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor sau subansamblurilor acestora, devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public, cu atât mai mult pot adopta regulamente în ceea ce privește vehiculele în stare de funcționare, în măsura în care astfel de acțiuni se impun în vederea asigurării fluenței și siguranței traficului (art. 128 lit. c din O.U.G. nr. 195/2008) sau reglementează regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule (art. 128 lit. d din O.U.G. nr. 195/2008).

În conformitate cu art. 23 alin 1 lit. c din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor cadru de aplicare a O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, autoritățile publice locale vor asigura administrarea drumurilor orășenești, iar potrivit art. 23 alin 2 lit. a, b, c din același act normativ realizarea obligațiilor administrației publice în domeniul administrării și întreținerii drumurilor și străzilor pentru a satisface interesul general de transport va asigura: creșterea capacității de preluare a traficului, îmbunătățirea condițiilor de deplasare pentru vehicule și creșterea gradului de siguranța a participanților la traficul pe drumurile publice.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 23 alin 4 din aceeași Anexă nr. 1 la H.G. nr. 955/2004, autoritățile administrației publice locale împreună cu P. Rutieră vor reglementa circulația, parcarea, staționarea și oprirea pe străzi a autovehiculelor. Rezultă că nu există o normă juridică superioară care să determine competența exclusivă a unei autorități de a emite un „regulament” de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar.

Motivul de nelegalitate întemeiat pe prevederile O.U.G. nr. 195/2002, ca norme juridice speciale cu forță superioară.

Contestatorul B. C. B. a formulat mai multe argumente de nelegalitate a actului administrativ, care pot fi subsumate motivului de nelegalitate constând în reglementarea de către C. L. al Sectorului 1 București a unei contravenții într-un domeniu deja reglementat prin O.U.G. nr. 195/2002.

Potrivit dispozițiilor art. 142 lit. n din H.G. nr. 1391/2006, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor: […] n) pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor. Art. 143 lit. a din H.G. nr. 1391/2006 interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară.

Pentru contravenția incriminată de O.U.G. nr. 195/2002 se aplică, pe lângă amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni (2 sau 3 puncte-amendă, echivalent a 134-201 lei) și o sancțiune complementară de 2 puncte de penalizare, conform art. 99 alin. 2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. a din același act normativ.

Tribunalul a constatat că există identitate de reglementare în ceea ce privește această faptă contravențională. Art. 2 din Anexa nr. 5 a Hotărârii Consiliului L. Sector 1 nr. 416/2008, republicată, modificată și completată, prevede că:

(1). Se interzice staționarea cu orice tip de vehicul pe spațiile verzi și trotuarele aflate pe raza Sectorului 1, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lățimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor trebuie să fie de cel puțin un metru.

(2). Nerespectarea dispozițiilor alin. (1), constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 250 lei la 500 lei, pentru persoanele fizice și de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele juridice.

Or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.

Potrivit alin. 5 al aceluiași articol, hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin. 2 - 4, sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanța de contencios administrativ competentă, la cererea oricărei persoane interesate.

Vătămarea este evidentă, în condițiile în care limitele legale ale sancțiunii principale a amenzii sunt mai mici pentru contravenția incriminată de O.U.G. nr. 195/2002 decât pentru cea incriminată de art. 2 alin. 2 din Anexa nr. 5 a H.C.L. Sector 1 nr. 416/2008.

Sancțiunea nulității produce efecte parțiale, numai în privința dispozițiilor legale aflate în conflict, ea neputând fi extinsă asupra întregului act normativ, care va produce efecte în limitele de legalitate.

Așa fiind, tribunalul a admis în parte excepția de nelegalitate și a constatat nelegalitatea art. 2 alin. 2 din Anexa nr. 5 a Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 1 București nr. 416/2008, republicată, în partea privind stabilirea și sancționarea contravenției de staționare a vehiculelor pe trotuarele aflate pe raza Sectorului 1 cu nerespectarea lățimii minime de cel puțin un metru a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor.

A respins excepția de nelegalitate cu privire la restul prevederilor actului administrativ cu caracter normativ invocate, ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate la pct. 6.1., completate cu următoarele argumente.

Natura juridică a măsurii ridicării vehiculului

Este greșită susținerea contestatorului că ridicarea vehiculului reprezintă o sancțiune complementară. Aceasta reprezintă o simplă măsură tehnico-administrativă, ce are un caracter pur preventiv și instantaneu, având ca scop fluidizarea circulației rutiere, prin îndepărtarea provizorie de pe drumul / spațiul public a unui vehicul ce constituie un obstacol pentru ceilalți conducători autori pentru pietoni sau un pericol pentru mediul înconjurător.

Dispoziția de ridicare a vehiculului luată prin nota de constatare . nr._/04.03.2011 îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, deoarece este emisă de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, și modifică raporturi juridice preexistente (vehiculul este îndepărtat din locul în care a fost staționat de conducătorul auto, iar acesta este lipsit temporar de folosința bunului) sau dă naștere unor raporturi juridice noi (prin efectul stipulației legale, deținătorul vehiculului va fi obligat să suporte contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului).

În concluzie, dispoziția de ridicare reprezintă un act administrativ și nu trebuie confundată cu procesul-verbal de contravenție și nici cu nota de constatare a stării vehiculului la momentul punerii în executare a măsurii, iar forma și conținutul acestui act pot fi stabilite prin actele normative emise de autoritățile locale. Prin urmare, nu se poate reține nelegalitatea Anexelor 5A și 5B conținând formularul Notei de Constatare și al Procesului-verbal de contravenție.

Așa cum s-a reținut anterior, legea recunoaște competența consiliilor locale de a emite hotărâri privind regulamentul de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor staționate neregulamentar pe drumul public, însă nu și competența de a sancționa contravenții în domeniile în care sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.

Dispozițiile art. 2 alin. 1 din Anexa nr. 5 a Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 1 București nr. 416/2008 nu sunt nelegale, deoarece reproduc interdicția prevăzută de art. 142 lit. n coroborat cu art. 143 lit. a din H.G. nr. 1391/2006. Simpla descriere a situației-premisă ce determină luarea unei măsuri tehnico-administrative nu încalcă prevederile art. art. 2 alin. 2 și 5 din O.G. nr. 2/2001, atât timp cât nu se prevede o sancțiune contravențională (principală sau complementară), dintre cele prevăzute de art. 5 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2001.

Prin urmare, dispozițiile art. 2 alin. 1 din Anexa nr. 5 a Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 1 București nr. 416/2008 sunt legale în măsura în care, potrivit unei interpretări sistematice a celor două acte normative, se consideră a face trimitere la staționarea neregulamentară sancționată ca și contravenție de actul normativ cu putere superioară, respectiv O.U.G. nr. 195/2002.

Asupra legalității notei de constatare . nr._/04.03.2011

Tribunalul, potrivit principiului disponibilității prevăzut de art. 129 alin. 6 C.pr.civ., s-a pronunțat în limitele învestirii cu privire la nelegalitatea acestui act administrativ individual, având în vedere și împrejurarea că Judecătoria Sectorului 1 București a fost învestită cu un capăt de cerere privind anularea acestuia pentru motive care privesc nulitatea și netemeinicia acestuia, altele decât cele expuse în susținerea excepției de nelegalitate.

Având în vedere că legea recunoaște competența consiliilor locale de a emite hotărâri privind regulamentul de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor staționate neregulamentar pe drumul public, precum și faptul că dispozițiile art. 2 alin. 1 din Anexa nr. 5 a Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 1 București nr. 416/2008 nu sunt nelegale, tribunalul a reținut că nota de constatare emisă conform art. 2 alin. 3 din aceeași Hotărâre este legală. Fapta prevăzută la alin. 1 atrage ridicarea vehiculului în cauză. Măsura ridicării se dispune de către Direcția Generală de Poliție Comunitară Sector 1 după trecerea unui interval de 5 minute de la momentul constatării faptei.

Tribunalul nu a reținut susținerea contestatorului în sensul că dispozițiile art. 142 lit. n coroborat cu art. 143 lit. a din H.G. nr. 1391/2006 interzic staționarea doar pe partea carosabilă, din moment ce fac referire expresă la zona trotuarului.

Definiția termenului de „trotuar” dată de art. 1 lit. a din Anexa nr. 5 a Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 1 București nr. 416/2008 (spațiul longitudinal situat în partea laterală a drumului, separat în mod vizibil de partea carosabilă prin diferență sau fără diferență de nivel, destinat circulației pietonilor) corespunde caracteristicilor tehnice prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor (ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și alte lucrări de artă).

În cauza Edgars Džeriņš c. Letoniei (nr._/99, decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că măsura administrativă criticată de reclamant avea ca scop facilitarea circulației rutiere normale, prin îndepărtarea provizorie de pe drumurile publice a unui vehicul care constituia un obstacol pentru ceilalți conducători. Îmbrăcând un caracter pur preventiv și instantaneu, această măsura nu afecta substanța însăși a drepturilor patrimoniale ale reclamantului, acesta rămânând liber să recapete posesia asupra vehiculului oricând ar fi dorit. Chiar dacă ridicarea și indisponibilizarea l-au împiedicat un anumit timp pe reclamant să exercite pe deplin dreptul de proprietate, nu s-a ajuns la o confiscare, expropriere sau la o altă modificare a statutului real al bunului litigios. În aceste circumstanțe, Curtea a considerat că este vorba despre o simplă măsură de poliție, ce aparține în mod esențial de domeniul public, fără a afecta dreptul de proprietate.

În cauza J.-J. B.G. și M.-J. G.M. c. Spaniei (nr._/94, decizia de inadmisibilitate din 15 mai 1995), cu privire la sancționarea reclamanților pentru staționare neregulamentară în temeiul unei hotărâri a autorităților locale, potrivit căreia sancțiunile contravenționale și măsura ridicării vehiculului erau aplicate de operatori privați, iar nu de un funcționar public, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dispozițiile relevante ale hotărârii locale în cauză au permis reclamanților să-și conformeze conduita, fiind îndeplinite cerințele de previzibilitate decurgând din art. 7 din Convenție.

Se reține din această jurisprudență că hotărârile Consiliilor locale pot completa actele normative superioare cu proceduri de executare a măsurilor, atâta timp cât acestea sunt previzibile în privința comportamentului prescris persoanelor cărora li se adresează.

În speță, independent de nelegalitatea art. 2 alin. 2 din Anexa nr. 5 a Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 1 București nr. 416/2008, republicată, interdicția legală de a staționa neregulamentar era prevăzută de acte normative publicate în Monitorul Oficial al României (O.U.G. nr. 195/2002 și, respectiv, H.G. nr. 1391/2006), fiind reiterată și în art. 2 alin. 1 din Anexa nr. 5 a Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 1 București nr. 416/2008, cu indicarea măsurilor tehnico-administrative ce pot fi dispuse de către autoritățile publice.

În cazuri precum cel ce face obiectul prezentei analize este nevoie de celeritate în întocmirea documentelor legale pentru a putea trece la operațiunile tehnice de ridicare a vehiculelor și fluidizare a circulației rutiere. Procesul-verbal are rol de constatare și sancționare a contravenției, însă de esența sa este aplicarea sancțiunilor principale și, eventual, complementare, astfel că simpla constatare a faptei contravenționale se poate realiza prin orice act.

Din modul de redactare a art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002 rezultă că reglementarea în detaliu a procedurii poate fi realizată prin „regulament”. Același enunț este reluat în art. 97 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002: procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament.

Textele nu fac trimitere la „Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002” pentru a fi incident art. 134 alin. 2 din aceeași ordonanță, potrivit căruia aprobarea acestui act normativ ar trebui realizată prin hotărâre a Guvernului.

Potrivit art. 84 din Legea nr. 24/2000, Parlamentul, Guvernul și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale stabilesc, în aplicarea normelor de tehnică legislativă prevăzute în prezenta lege, regulamente proprii cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de acte normative în cadrul sferei lor de competență.

Rezultă, așadar, că autoritățile publice locale sunt îndreptățite să emită regulamente, iar legalitatea acestora este subsumată unor condiții generale de emitere a actelor administrative cu caracter normativ, cum ar fi respectarea ierarhiei normelor juridice (art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative) sau necesitatea respectării unor proceduri pentru emitere.

Așa fiind, tribunalul a reținut că măsura tehnico-administrativă putea fi dispusă independent de aplicarea unei sancțiuni contravenționale principale prin procesul-verbal de contravenție, fiind suficientă constatarea faptei (staționare neregulamentară, indiferent de actul normativ care sancționează contravenția), astfel că nelegalitatea dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Anexa nr. 5 a Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 1 București nr. 416/2008 nu afectează de plano, în mod automat, legalitatea notei de constatare . nr._/04.03.2011. Având în vedere limitele învestirii tribunalului administrativ, va reveni judecătorului fondului sarcina de a statua asupra legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție (inclusiv din perspectiva încadrării juridice a faptei și a cuantumului amenzii), precum și asupra legalității și temeiniciei notei de constatare, prin raportare la celelalte motive, ce nu au făcut obiectul excepției de nelegalitate, ci constituie motive de nulitate invocate pe cale directă.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtul C. L. al Sectorului 1 și reclamantul B. C. B..

Prin recursul său recurentul pârât C. L. al Sectorului 1 a solicitat admiterea excepției inadmisibilității în ce privește excepția de nelegalitate invocată, iar pe fond respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată pentru următoarele argumente:

Sub aspectul excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate, recurentul pârât a arătat că prin art. 4 din Legea 554/2004, legiuitorul a stabilit regimul juridic aplicabil instituției excepției de nelegalitate, înțelegând să precizeze în mod expres categoria actelor administrative ce pot face obiectul unei astfel de excepții, și anume actele administrative cu caracter individual. Astfel, obiect al excepției de nelegalitate nu poate fi un act administrativ cu caracter normativ, întrucât această excepție vizează doar actele administrative individuale, care conțin reguli de conduită pentru o anumită persoană sau un grup determinat de persoane.

Pe fondul excepției de nelegalitate recurentul pârât a arătat că aceasta este întemeiată exclusiv pe susținerea că prin articolul atacat din anexa nr. 5 a HCLS1 nr. 416/2008 s-ar reglementa un domeniu deja reglementat prin OUG nr. 195/2002, stabilindu-se o altă contravenție pentru aceeași faptă contravențională.

În fapt, domeniul reglementat prin articolul respectiv se regăsește printre cele reglementate în art. 2, alin. 3 din OUG nr. 2/2001, respectiv întreținerea parcurilor și spatiilor verzi și trotuarelor. Acesta este un domeniu, în mod evident, distinct de domeniul de aplicare al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Mai mult, potrivit art. 36, alin. 1 din Legea nr. 215/2001 consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.

În conformitate cu prevederile art. 36, alin. 2, lit. c), consiliul local are atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului; cu alte cuvinte, prin HCLS1 nr. 416/2008 se sancționează ocuparea cu vehicule a domeniului public aflat în administrarea C. L. al Sectorului 1, și nicidecum încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice. În acest sens, textul art. 2 din HCLS1 nr. 416/2008, republicată, a fost modificat prin HCLS1 nr. 95/2011, astfel că alin. 1 prevede că „se interzice staționarea cu orice tip de vehicul pe spațiile verzi”. Prin eliminarea din text a trotuarelor, a devenit mai clar faptul că suntem în prezența unei reglementări cu destinație diferită de aceea a OUG nr. 195/2002.

Pe cale de consecință, competența de constatare și sancționare a contravențiilor aparține organelor constatatoare aflate în subordinea Consiliului L. al Sectorului 1, și anume Poliția Locală Sector 1.

Conform art. 7, lit. h din Legea nr. 155/2010, în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar. Mai mult decât atât, P. locală are dreptul să ridice vehicule staționate pe spații verzi din data de 31.10.2008, data adoptării HCLS1 nr. 416/2008. De altfel, acest act normativ a fost republicat în 2011 și apoi modificat prin HCLS1 nr. 95/2011, art. 2 din HCLS1 nr. 416/2008 având, la alin. 1, următorul conținut: se interzice staționarea cu orice tip de vehicul pe spatiile verzi.

Art. 2 din HCLS1 nr. 416/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementează staționarea vehiculelor pe spații verzi, situație care nu este reglementată de OUG nr. 195/2002.

În drept, au fost invocate prev. art. 299 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 155/2010.

Prin recursul său, recurentul reclamant B. C. B. a solicitat modificarea sentinței atacate și pe fond admiterea excepției de nelegalitate a dispozițiilor Hotărârii Consiliului L. al Sectorului 1 nr. 416/31.10.2008 în ceea ce privește prevederile referitoare la stabilirea și sancționarea contravențiilor privind staționarea cu orice tip de vehicul pe trotuarele aflate în raza Sectorului 1, cuprinse în Regulamentul privind activitățile de ridicare, transport, depozitare și eliberare sau valorificare a vehiculelor staționate pe spatiile verzi și trotuarele aparținând domeniului public sau privat al Municipiului București sau aflate în administrarea Consiliului L. al Sectorului 1 (Anexa V la Hotărâre) aprobat prin Capitolul V al Hotărârii, inclusiv a Anexelor 5A și 5B conținând formularul Notei de constatare și Procesului verbal, tot în privința staționarii cu orice tip de vehicul pe trotuarele aflate în raza Sectorului 1 și în privința dispozițiilor privitoare la ridicarea, transportul și depozitarea acestor autovehicule, precum și admiterea excepției de nelegalitate a Notei de constatare . nr._ întocmită la data de 04.03.2011 de către Poliția Locală Sector 1 prin care s-a dispus ridicarea autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ de către S.C. CFR Transauto S.A., (denumită în continuare în cuprinsul prezentei „Nota de constatare”) pentru următoarele considerente:

A. „Regulamentul” la care trimit disp. art. 64 (3) și art. 97 (6) din OUG nr. 195/2002 pentru reglementarea în detaliu a procedurii de ridicare a vehiculelor este în fapt Regulamentul de aplicare a însăși OUG 195/2002 adoptat prin HG nr. 1391/2006 și nu variatele regulamente ce pot fi adoptate de către autoritățile publice locale pentru reglementarea aceleiași materii.

Argumentul judecătorului excepției în sensul că întrucât cele două articole nu fac referire expresă la vreun "regulament", acesta va putea fi orice regulament adoptat în aceasta materie de către orice autoritate publică locală și nu neapărat cel de aplicare a însăși OUG 195/2002 prevăzut la art. 134 (2) din ordonanța este în mod evident greșit.

Aceasta întrucât dispozițiile art. 135 din aceeași OUG nr. 195/2002 sunt exprese și cât se poate de clare: "În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea Ministerului Administrației și Internelor, Guvernul va emite hotărârea de modificare și completare a Hotărârii Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, denumit regulament în cuprinsul prezentei ordonanțe de urgență, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I." - HG nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 la care trimitea OUG 195/2002 în varianta sa inițială nu a mai fost însă modificată și completată în anul 2006, ci abrogată și înlocuită cu HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, astfel că trimiterea făcută de art. 135 se aplică începând cu anul 2006 la Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 adoptat prin HG nr. 1391/2006.

O simplă citire coroborată și interpretare sistematică a textelor art. 64 (3), 97 (6), 134 (2) și 135 din OUG nr.195/2006 conduc fără dubiu la concluzia că ori de câtre ori OUG nr. 195/2002 trimite la prevederile "regulamentului", regulamentul în cauză va fi acela de aplicare a înseși OUG 195/2006.

Nu ar fi posibil ca în condițiile în care sintagma unică folosită de către OUG nr. 195/2006 este "vor fi prevăzute în regulament", fără nicio altă indicație sau distincție, trimiterile sa fie făcute uneori la Regulamentul de aplicare a OUG 195, alteori la regulamente adoptate de autoritățile publice locale, după criterii pe care le-ar putea eventual stabili ulterior, practica judiciară.

În concluzie, în privința procedurii de ridicare a vehiculelor prevăzută la art. 64 (3) și 97 (6) din OUG 195/2002 sunt aplicabile prevederile Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 adoptat prin HG nr. 1391/2006.

D. consecință, vor fi aplicabile disp. art. 180 (1) din HG 1391/2006, care prevăd că măsura tehnico-administrativă dispusă de către agentul constatator este obligatoriu să fie cuprinsă în procesul-verbal de constatare a contravenției, neputând fi deci înscrisă într-un "alt act" așa cum apreciază judecătorul excepției.

Dispoziția art. 180 (1) este: "În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: [...] sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă [...]".

Cum măsura tehnico-administrativă nu poate fi dispusă prin alt act administrativ decât procesul-verbal de constatare a contravenției, urmează ca prevederile "regulamentului" cuprins în anexa 5 la HCL S1 nr. 416/2008 care dispun că o asemenea măsură poate fi luată printr-0 "notă de constatare" [act distinct și independent de procesul-verbal de constatare a contravenției] sunt nelegale, întrucât contravin dispozițiilor în aceeași materie ale unui act normativ cu putere superioara.

B. "Regulamentul" cuprins în Anexa 5 la HCL S1 nr. 416/2008, [în partea atacată cu excepția de nelegalitate] nu este adoptat de către autoritatea publică locală în aplicarea disp. art. 64 (3) din OUG 195/2002, așa cum reține judecătorul excepției.

Situația-premisă a art. 64 din OUG nr. 195/2002 este aceea a "staționarii neregulamentare pe carosabil", contravențiilor care conțin această latură obiectiva fiindu-le asociate măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului.

În executarea în concret a disp. art. 64 din OUG nr. 195/2002 este adoptat de către CLS1 București "Regulamentul privind ridicarea, transportul, depozitarea în spații special amenajate și eliberarea sau valorificarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public din sectorul 1 al Municipiului București și care constituie un obstacol pentru circulația rutieră/pietonală" ce constituie Anexa 3 la HCL nr. 416/2008.

"Regulamentul" cuprins în Anexa 5 la HCL S1 nr. 416/2008, [în partea atacată cu excepția de nelegalitate] nu este în fapt adoptat de către autoritatea publică locală în executarea în concret a niciunei legi/dispoziții legale, întrucât:

a) pe de o parte, nu există o dispoziție legală care să stabilească măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculului în cazul staționarii neregulamentare pe trotuar [fapta contravențională descrisă la art. 142 lit. n) coroborat cu art. 143 lit. a) din HG nr. 1391/2006];

b) pe de altă parte, nu există nicio dispoziție legala cu aplicabilitate generală care să permită agentului constatator să aplice o asemenea măsură tehnico-administrativă ori de câte ori consideră că măsura este necesară pentru fluidizarea traficului prin îndepărtarea provizorie de pe drumul public a vehiculului ce constituie un obstacol pentru ceilalți conducători auto sau pietoni.

C. Este greșit argumentul judecătorului excepției întemeiat pe interpretarea "a fortiori" a normei legale cuprinse în art. 128 lit. g) din OUG nr. 195/2002.

Aceasta întrucât, în cazul art. 128 lit. (g) din OUG nr. 195/2002, autoritatea publică locală dobândește abilitarea de a lua măsuri pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor abandonate sau părăsite pe domeniul public în chiar temeiul unei norme juridice cu putere superioară: art. 128 lit. (g), și Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

A accepta raționamentul instanței de fond, ar însemna să acceptăm afirmația că dacă o autoritate publică poate emite un act administrativ cu caracter normativ în executarea în concret a legii [în speță art. 128 lit. (g) și Legea nr. 421/2002], atunci cu atât mai mult, autoritatea publică poate să emită un act administrativ cu caracter normativ care nu tinde la executarea în concret a niciunei norme legale cu putere superioară, afirmație cu totul neadevărată.

Mai mult decât atât, CLS1 a adoptat deja în temeiul art. 128 lit. g din OUG nr. 195/2002 și al Legii nr. 421/2002 "Regulamentul privind ridicarea, transportul și depozitarea și eliberarea sau valorificarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al sectorului 1 București", care constituie Anexa nr. 1 la HCL Sector 1 nr. 416/2008.

D. Este de asemenea greșit argumentul instanței întemeiat pe aplicarea disp. art. 23 alin. 1 lit. (c) și alin. (4) din HG nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementarilor cadru de aplicarea a OG nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, în virtutea cărora autoritățile publice locale ar putea emite regulamente de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor.

Toate aceste texte nu fac altceva decât să enumere activitățile edilitar-gospodărești specifice administrării drumurilor și străzilor, iar din cuprinsul lor nu rezultă în niciun fel abilitarea consiliilor locale de a emite norme prin care să stabilească și să aplice alte masuri privitoare la oprire, staționare și parcare decât cele prevăzute legea specială care reglementează aceasta materie - OUG 195/2002.

La termenul de judecată din 07.01.2013 recurentul reclamant B. C. B. a formulat întâmpinare la recursul formulat de către C. L. Sector 1 București prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând următoarele:

Soluția instanței de respingere a excepției de inadmisibilitate este temeinică și legală. Pe de-o parte, în raport de dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 care prevăd că "Ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând", textul nefăcând nicio distincție dacă acest lucru se realizează pe cale de acțiune sau pe cale de excepție. Pe de altă parte, față de soluția de principiu și de unificare a practicii judiciare adoptate de Plenul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 Septembrie 2008, în raport de care "este admisibilă excepția de nelegalitate invocate cu privire la un act administrative unilateral cu caracter normative, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea 554/_, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007".

Critica - în sensul că domeniul reglementat de Anexa 5 la HCLS1 nr. 416/2008 se înscrie în art. 2 alin. 3 din OG nr. 2/2001, respectiv în "întreținerea parcurilor și spatiilor verzi și întreținerea străzilor și trotuarelor", domeniu care în opinia intimatului - recurent HCL Sector 1 este "distinct de domeniul de aplicare al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice", astfel că "prin HCLS1 nr. 416/2008 se sancționează ocuparea cu vehicule a domeniului public aflat în administrarea Consiliului L. al Sectorului 1 București, nicidecum încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice" - este eronată, întrucât:

Art. 2 din Anexa V la HCLS1 nr. 416/2008 stabilește și sancționează: 1) „staționarea cu orice tip de vehicul pe trotuarele aflate pe raza Sectorului 1” și 2) „staționarea cu orice tip de vehicul pe trotuarele aflate pe raza Sectorului 1 fără a lăsa un spațiu de cel puțin un metru pentru circulația pietonilor, în situația în care prin indicatoare sau marcaje este permisă staționarea pe trotuar”.

Trotuarul face parte din drumul public, conform dispozițiilor coroborate ale: a) art. 6 pct. 14 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevede că: „drum public - orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile” și b) art. 2 (3) din OG 43/1997 privind regimul drumurilor, care prevede că: „Fac parte integrantă din drum: ampriza și zonele de siguranță, podurile, podețele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile, construcțiile de apărare și consolidare, trotuarele, pistele pentru cicliști, locurile de parcare, oprire și staționare, bretelele de acces, indicatoarele de semnalizare rutieră și alte dotări pentru siguranța circulației, spațiile de serviciu sau control, spațiile cuprinse în triunghiul de vizibilitate din intersecții, spațiile cuprinse între autostradă și/sau drum și bretelele de acces, terenurile și plantațiile din zona drumului, mai puțin zonele de protecție”.

Astfel că, indiferent în administrarea cărei autorități locale se află trotuarele, staționarea/ocuparea neregulamentară a acestei părți a drumului public va intra sub incidența dispozițiilor OUG nr. 195/2002, iar acest act normativ stabilește și sancționează în mod expres faptele prevăzute al art. 2 din Anexa V la HCLS1 nr. 416/2008 prin art. 72 alin. (7) din OUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 65 din OUG nr. 195/2002 raportat la art. 142 lit. n) și 143 lit. a) din Regulamentul de aplicare al acestei ordonanțe adoptat prin HG nr. 1391/2006.

Cele două fapte fiind incriminate și sancționate printr-un act normativ cu putere superioară, dispozițiile Anexei 5 la HCLS1 nr. 416/2008 înainte de modificarea sa prin HCLS1 nr. 95/2011 sunt nelegale în ceea ce privește stabilirea și sancționarea contravențiilor privind staționarea cu orice tip de vehicul pe trotuarele aflate în raza Sectorului 1, precum și în ceea ce privește activitățile de ridicare, transport, depozitare și eliberare sau valorificare a vehiculelor staționate pe spatiile verzi și trotuarele aparținând domeniului public sau privat al Municipiului București sau aflate în administrarea Consiliului L. al Sectorului 1 în raport de dispozițiile art. 2 alin. (2) și alin (5) din OG nr. 2/2001.

Cu privire la cea de-a treia critică a sentinței recurate, și anume că art. 2 din Anexa 5 HCLS1 nr. 416/2008 a fost modificat prin HCLS1 nr. 95/2011 "prin eliminarea din text a trotuarelor", ceea ce în opinia intimatei - recurente "a devenit mai clar faptul că suntem în prezența unei reglementări cu destinație diferită de cea a OUG nr. 195/2002".

Faptul că art. 2 din Anexa 5 HCLS1 nr. 416/2008 a fost modificat la data de 31.05.2011, prin HCLS1 nr. 95/2011, deci ulterior datei la care textul atacat cu excepția de nelegalitate a produs efecte în privința subsemnatului și ulterior ridicării excepției de nelegalitate, abrogându-se din textul care stabilește și sancționează contravenții partea referitoare la trotuare, nu înseamnă că nu poate fi cercetată legalitatea textului art. 2 în forma anterioară modificării sale; abrogarea produce efecte doar de la data la care operează, iar cercetarea legalității textului normativ abrogat poate fi cerută oricând pe calea excepției de nelegalitate, inclusiv după modificarea sau abrogarea lui.

Faptul că ulterior sancționării contravenționale a reclamantului în baza art. 2 din Anexa 5 la HCLS1 nr. 416/2008, acest text a fost abrogat, nu împiedică instanța de contencios să cerceteze legalitatea acestui text.

Mai mult, faptul că prin modificarea operată prin HCLS1 nr. 95/2011, a fost complet eliminată calificarea și sancționarea ca contravenție a "staționării neregulamentare pe trotuar", constituie mai degrabă un argument în defavoarea intimatei CLS1 care, apreciind că realiza o dublă incriminare a faptelor, a procedat la abrogarea textelor corespunzătoare din propria hotărâre de C. L..

Abrogarea prevederilor referitoare sancționarea contravențională a "staționării neregulamentare pe trotuare" din Anexa 5 la HCLS1 nr. 416/2008 nu are ca efect netemeinicia excepției de nelegalitate și nici nu o lipsește de obiect, întrucât pe de-o parte, actul administrativ cu caracter normativ vizat de excepția de nelegalitate a produs efecte juridice pe perioada în care a fost în vigoare, efecte ce pot aduce vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane, iar pe de altă parte, legalitatea actului se analizează în raport cu normele legale în vigoare la data emiterii sau adoptării acestuia, astfel că instanța competentă poate cenzura legalitatea actului administrativ chiar dacă acesta a fost abrogat, dacă în temeiul acestuia a fost emis actul care formează obiectul cauzei în care s-a ridicat excepția și de actul contestat pe cale de excepție depinde soluționarea litigiului pe fond.

Întâmpinare a mai formulat în cauză și recurentul pârât C. L. al Sectorului 1 solicitând respingerea recursului formulat de către recurentul reclamanta B. C. B., pentru următoarele motive:

În mod corect, instanța de fond a reținut că, din modul de redactare a art. 64 din OUG nr. 195/2002, rezultă că reglementarea în detaliu a procedurii de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar poate fi realizată prin regulament. Același enunț este reluat și în art. 97, alin. 6 din OUG nr. 195/2002. Textele de lege nu fac trimitere la regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, pentru a fi incident art. 134, alin. 2 din același act normativ, potrivit căruia aprobarea regulamentului ar trebui realizată prin hotărâre de guvern.

Excepția de nelegalitate este întemeiată exclusiv pe susținerea că prin articolul atacat din anexa nr. 5 a HCLS1 nr. 416/2008 s-ar reglementa un domeniu deja reglementat prin OUG nr. 195/2002, stabilindu-se o altă contravenție pentru aceeași faptă contravențională.

În fapt, domeniul reglementat prin articolul respectiv se regăsește printre cele reglementate în art. 2, alin. 3 din OG nr. 2/2001, respectiv întreținerea parcurilor și spatiilor verzi și întreținerea străzilor și trotuarelor. Acesta este un domeniu, în mod evident, distinct de domeniul de aplicare al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În conformitate cu prevederile art. 36, alin. 2, lit. c), consiliul local are atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului; cu alte cuvinte, prin HCLS1 nr. 416/2008 se sancționează ocuparea cu vehicule a domeniului public aflat în administrarea C. L. al Sectorului 1, și nicidecum încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice. În acest sens, textul art. 2 din HCLS1 nr. 416/_, republicată, a fost modificat prin HCLS1 nr. 95/2011, astfel că alin. 1 prevede că „se interzice staționarea cu orice tip de vehicul pe spatiile verzi”. Prin eliminarea din text a trotuarelor, a devenit mai clar faptul că suntem în prezența unei reglementări cu destinație diferită de aceea a OUG nr. 195/2002.

Conform art. 7, lit. h din Legea nr. 155/2010, în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar. Mai mult decât atât, Poliția locală are dreptul să ridice vehicule staționate pe spații verzi din data de 31.10.2008, data adoptări HCLS1 nr. 416/2008. De altfel, acest act normativ a fost republicat în 2011 și apoi modificat prin HCLS1 nr. 95/2011, art. 2 din HCLS1 nr. 416/2008 având, la alin. 1, următorul conținut: „se interzice staționarea cu orice tip de vehicul pe spațiile verzi”.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a notei de constatare seric CNC nr._/04.03.2011, instanța de fond, în mod corect a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că judecătorul fondului va avea sarcina de a statua asupra legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție, precum și asupra legalității și temeiniciei notei de constatare, având în vedere limitele investirii tribunalului, conform art. 129, alin. 6 C.pr.civ. Procesul-verbal are rol de constatare și de sancționare a contravenției, simpla constatare a faptei contravenționale se poate realiza prin orice act. Astfel, instanța de fond a reținut că măsura tehnico-administrativă putea fi dispusă independent de aplicarea unei sancțiuni contravenționale principale prin procesul-verbal de contravenție, fiind suficientă constatarea faptei "staționarea neregulamentara", indiferent de actul normativ care sancționează contravenția.

În drept, au fost invocate prev. art. 299 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr. 215/2001, Legea nr. 155/2010.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Examinând recursurile declarate în cauză raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Asupra recursului declarat de recurentul pârât C. L. al Sectorului 1

Este neîntemeiată excepția inadmisibilității, prezenta instanță apreciind că pot face obiect al excepției de nelegalitate atât actele administrative unilaterale cu caracter individual cât și cele cu caracter normativ, în lumina soluțiilor de principiu ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În plus, în mod corect explică prima instanță rațiunea modificării dispozițiilor legale, respectiv pentru a preciza expres condițiile de contestare a actelor cu caracter individual, întrucât în cadrul unui proces cu acțiune directă împotriva acestora legea prevede un termen de formulare a acțiunii, iar nu pentru a exclude actele administrative cu caracter normativ de la această procedură specială.

Referitor la susținerea recurentului în sensul că domeniul reglementat prin anexa 5 la HCLS 1 nr. 416/2008 s-ar regăsi printre cele reglementate de OG nr. 2/2001, iar nu de OUG nr. 195/2002, constată instanța că aceasta constituie o apărare formulată pentru prima dată în recurs, nefiind dedusă controlului judiciar efectuat de instanța de fond.

În al doilea rând, instanța apreciază că norma indicată de recurent are caracter general, de drept comun și nu înlătură aplicabilitatea în speță a dispozițiilor OUG nr. 195/2002. Astfel, art. 2 alin. 3 din OG nr. 2/2001 reglementează competența Consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București de a stabili și sancționa contravenții, în timp ce prevederile art. 99 alin. 2 corob. cu art. 108 alin. 1 lit. a din OUG nr. 195/2002 și art. 142 lit. n HG nr. 1391/2006 conținutul constitutiv al contravenției și sancțiunea pentru aceasta.

Mai invocă deopotrivă recurentul împrejurarea că art. 2 din HCLS 1 nr. 416/2008 republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementează ipoteza staționării vehiculelor pe spații verzi, situație care nu este reglementată de OUG nr. 195/2002. Instanța apreciază ca fiind neîntemeiată această critică întrucât în speță nu este vorba de oprirea sau de staționarea pe spații verzi, ci pe trotuar, aspect reglementat și de dispozițiile legale apreciate ca fiind incidente de prima instanță.

Referitor la susținerea recurentului că textul art. 2 a fost modificat prin HCLS 1 nr. 95/2011 astfel că alin. 1 prevede că „se interzice staționarea cu orice tip de vehicul pe spațiile verzi”, fiind eliminate din text trotuarele, instanța apreciază că modificarea legislativă amintită, intervenind ulterior constatării faptei și întocmirii procesului verbal de contravenție, este lipsită de relevanță întrucât hotărârea în vechea reglementare a produs efecte juridice, aceasta fiind dedusă controlului judiciar.

În consecință, pentru aceste considerente, având în vedere și argumentele expuse în sentința recurată, se apreciază recursul formulat ca nefondat.

Asupra recursului declarat de recurentul reclamant B. C. B.

Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță că prin noțiunea de „Regulament” la care trimit dispozițiile art. 64 alin. 3 și art. 97 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 nu trebuie înțeles exclusiv Regulamentul de aplicare a însăși OUG nr. 195/2002 adoptat prin HG nr. 1391/2006 pentru următoarele motive:

Deși art. 64 alin. (3) din OUG nr. 195/2002 prevede că „ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament”, totuși art. 128 alin. (1) lit. d din același act normativ prevede că autoritățile administrației publice locale au ca atribuție și stabilirea de reglementări referitoare la regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule.

În acest sens, este de remarcat că nici art. 64, nici art. 97 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 nu face trimitere la „regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002” pentru a deveni incidente dispozițiile art. 134 alin. 2 din aceeași ordonanță, potrivit cărora aprobarea acestui act normativ ar trebui realizată prin hotărâre a Guvernului.

Pe de altă parte, trebuie observat că, prin Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat în prezent prin HG nr. 1391/2006, nu a fost reglementată procedura de aplicare a măsurilor de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate pe carosabil neregulamentar, această omisiune a legiuitorului putând fi îndreptată prin voința autorității deliberative locale, mai ales în condițiile în care art. 80 din Legea nr. 24/2000 prevede că actele normative ale autorităților administrației publice locale se adoptă ori se emit pentru reglementarea unor activități de interes local.

Astfel, potrivit art. 84 din Legea nr. 24/2000, Parlamentul, Guvernul și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale stabilesc, în aplicarea normelor de tehnică legislativă prevăzute în prezenta lege, regulamente proprii cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de acte normative în cadrul sferei lor de competență. Rezultă că autoritățile publice locale sunt îndreptățite să emită regulamente, iar legalitatea acestora este subsumată unor condiții generale de emitere a actelor administrative cu caracter normativ, cum ar fi respectarea ierarhiei normelor juridice (art. 4 din Legea nr. 24/2000) sau necesitatea respectării unor proceduri pentru emitere (procedura de vot etc.).

În mod legal și temeinic a reținut prima instanță că dispozițiile Capitolului IX din OUG nr. 195/2002 cuprind atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice, care nu sunt prezentate exhaustiv și nu acordă unei alte autorități competența exclusivă a adoptării unui regulament privind ridicarea vehiculelor. Dimpotrivă, se poate aprecia că, în măsura în care autoritățile administrației publice locale au atribuții în ce privește ridicarea și depozitarea, în spații special amenajate, a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor sau subansamblurilor acestora, devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public, cu atât mai mult pot adopta regulamente în ceea ce privește vehiculele în stare de funcționare, în măsura în care astfel de acțiuni se impun în vederea asigurării fluenței și siguranței traficului (art. 128 lit. c din OUG nr. 195/2008) sau reglementează regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule (art. 128 lit. d din OUG nr. 195/2008).

Astfel cum s-a indicat și în preambulul Hotărârii nr. 416/2008, în conformitate cu art. 23 alin 1 lit. c din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementarilor cadru de aplicare a O.G. nr. 71/2002 privind organizarea si funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, autoritățile publice locale vor asigura administrarea drumurilor orășenești, iar potrivit art. 23 alin 2 lit. a, b, c din același act normativ realizarea obligațiilor administrației publice în domeniul administrării si întreținerii drumurilor și străzilor pentru a satisface interesul general de transport va asigura: creșterea capacității de preluare a traficului, îmbunătățirea condițiilor de deplasare pentru vehicule si creșterea gradului de siguranța a participanților la traficul pe drumurile publice. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 23 alin 4 din aceeași Anexă nr. 1 la H.G. nr. 955/2004, autoritățile administrației publice locale împreună cu P. Rutieră vor reglementa circulația, parcarea, staționarea și oprirea pe străzi a autovehiculelor.

HCL Sector 1 nr. 416/2008 are ca obiect de reglementare procedura de gestionare a administrării infrastructurii publice din sectorul 1 al municipiului București și, coroborând prevederile art. 64 cu cele ale art. 97 și art. 128 din Codul rutier, rezultă că legiuitorul a dat competență administrațiilor locale în executarea măsurii tehnico-administrative a ridicării, transportului și depozitării mașinilor staționate neregulamentar, poliția rutieră neavând capacitatea tehnică pentru realizarea acestei măsuri tehnico-administrative.

Aptitudinea generală a autorităților publice locale de a adopta acte administrative cu caracter normativ în domeniile în care au competență - între care se regăsesc și cele privind întreținerea, administrarea drumurilor și a străzilor, protecția mediului înconjurător - implică și competența de a emite regulamente, în mod descentralizat, cu privire la activitatea de deblocare și fluidizare a traficului rutier, prin „regulament” înțelegându-se, astfel cum s-a arătat mai sus, orice act administrativ ce cuprinde norme de executare a legii, iar nu doar Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

În ceea ce privește critica de nelegalitate în sensul că, deși art. 180 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002 prevede că măsura tehnico-administrativă trebuie menționată în mod obligatoriu în procesul-verbal de contravenție, totuși Anexa 5 la Hotărâre dispune că o asemenea măsură poate fi luată printr-o „notă de constatare” – act distinct și independent de procesul verbal de constatare a contravenției, instanța apreciază că prin această ultimă reglementare nu se contravine RAOUG nr. 195/2002, întrucât, pe de o parte, art. 64 din OUG nr. 195/2002 prevede posibilitatea agentului de poliție rutieră de a emite o dispoziție de ridicare a autoturismului, iar, pe de altă parte, trebuie să se țină cont de condițiile de fapt specifice, în sensul că măsura de ridicare este una in rem, urmând ca proprietarul, deținătorul sau conducătorul autoturismului parcat neregulamentar să fie identificat ulterior, respectiv la momentul prezentării acestuia în vederea recuperării vehiculului, ocazie cu care se poate încheia și procesul-verbal de contravenție.

De asemenea, în ceea ce privește argumentul conform căruia Anexa 5 la HCLS 1 nr. 416/2008 nu ar fi fost adoptată în aplicarea disp. art. 64 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, nefiind de fapt adoptat de către autoritatea locală în executarea în concret a niciunei legi/dispoziții legale, în baza disp. art. 64 fiind adoptată Anexa 3 la HCLS 1 nr. 416/2008, nici acesta nu poate fi reținut.

Întocmai ca și instanța de fond, prezenta instanță apreciază că se impune a efectua în speță o interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente (ale OUG nr. 195/2002 și ale HG nr. 1391/2006) în temeiul căreia se impune a conchide că dispoziția de ridicare a vehiculului staționat neregulamentar nu este o sancțiune contravențională (principală ori complementară) ci un act administrativ adoptat în temeiul competenței consiliilor locale de a emite hotărâri privind regulamentul de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor staționate neregulamentar pe drumul public.

Totodată, referitor la temeiul legal în executarea căruia a fost adoptat art. 2 alin. 3 din Anexa 5 la Hotărârea nr. 416/2008, instanța reține disp. art. 64 și art. 97 alin. 1 lit. d din OUG nr. 195/2002 (referitoare la ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar), prev. art. 128 alin. 1 din același act normativ (privind atribuțiile autorităților administrației publice locale inclusiv cele referitoare la luarea de măsuri pentru amenajarea de trotuare … pentru circulația pietonilor), dar și prev. art. 142 lit. n și art. 143 lit. a din HG nr. 1391/2006 (prin care se interzice staționarea vehiculelor pe trotuare dacă nu se asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor).

Așa fiind, nu se poate avea în vedere numai litera, dar și spiritul legii.

Cu privire la susținerea recurentului în sensul că ar fi greșit argumentul instanței de fond întemeiat pe interpretarea „a fortiori” a normei legale cuprinse în art. 128 lit. g din OUG nr. 195/2002, aceasta nu poate fi reținută fiind apreciată ca fiind neîntemeiată pentru considerentele mai sus expuse. Pe de altă parte, respectivul aspect constituie numai unul din argumentele pentru care prima instanță a apreciat în sensul existenței competenței consiliilor locale de a emite hotărâri privind regulamentul de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor staționate neregulamentar pe drumul public.

Este nefondată concluzia recurentului reclamant că dacă s-ar accepta raționamentul instanței de fond ar însemna să acceptăm afirmația că dacă o autoritate publică poate emite un act administrativ cu caracter normativ în executarea în concret a legii, atunci, cu atât mai mult, autoritatea publică poate emite un act administrativ cu caracter normativ care nu tinde la executarea în concret a niciunei norme legale cu putere superioară.

Aceasta întrucât raționamentul primei instanțe comentat de recurent este cu totul altul și anume că în baza competenței generale de a emite acte administrative în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, autoritățile publice pot emite astfel de acte administrative, pentru reglementarea detaliată a modului de îndeplinire a atribuțiilor lor, chiar dacă o autoritate superioară ierarhic a emis (în baza unei abilitări speciale) un act administrativ de reglementare generală a aceluiași domeniu, existând, însă, obligația de respectare a principiului forței juridice superioare a actului emis de autoritatea superioară ierarhic. A fortiori, autoritățile publice pot emite astfel de acte administrative, pentru reglementarea detaliată a modului de îndeplinire a atribuțiilor lor prevăzute de lege, chiar dacă o autoritate superioară ierarhic nu a emis un act administrativ de reglementare generală a domeniului, deși avea o abilitare specială în acest sens.

Cu alte cuvinte, dacă admitem că se poate adopta un act de reglementare a aceluiași domeniu - cu condiția respectării forței juridice superioare a actului emis de autoritatea ierarhic superioară, cu atât mai mult trebuie să admitem că se poate adopta un asemenea act deși autoritatea ierarhic superioară nu a adoptat un act în sensul celor de mai sus.

Explicația se impune cu atât mai mult cu cât recurentul reclamant a invocat nulitatea de drept prev. de art. 2 alin. 5 din OG nr. 2/2001.

În sfârșit, tot pentru considerentele mai sus expuse, se apreciază ca fiind nefondate și susținerile referitoare la reținerea în mod greșit a disp. art. 23 alin. 1 lit. c și alin. 4 din HG nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local.

În plus față de argumentele deja expuse, se mai constată că nu este vorba de activități edilitar gospodărești, astfel cum apreciază recurentul, ci este vorba de însăși reglementarea circulației, parcării, staționării și opririi pe străzi a autovehiculelor (în speță, în cazul drumurilor orășenești și comunale).

Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 304¹ C.pr.civ., Curtea constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acestea vor fi respinse ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursurile promovate de recurentul-pârât C. L. AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI cu sediul în București, .. 9-13, sector 1 și de recurentul-reclamant B. C. B. cu domiciliul în București, .. 11-13, ., ., împotriva sentinței civile nr. 3431/21.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu și intimata-pârâtă POLIȚIA LOCALĂ A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI cu sediul în București, ., ., având că obiect excepție nelegalitate act administrativ, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. D. A. V. M. M. P.

GREFIER

E. S.

Red./Dact. MMP

2 ex. – 12.03.2013

Tribunalul București

Jud. fond I. M.

← Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001....		Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2865/2013.... →

Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 264/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 264/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI