Despăgubire. Decizia nr. 5486/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5486/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 9447/2/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5486
Ședința publică de la 05.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr. 1999 din 20.03.2012, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. E. M., în cauza având ca obiect despăgubire.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin C. Registratură al instanței, în data de 02.12.2013 și 03.12.2013, de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a unei cereri privind introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și a unor note de ședință prin care se solicită a se constata că cererea introductivă formulată de către reclamantă este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, la care a atașat înscrisuri, iar în data de 04.12.2013 a unor note scrise prin care a învederat că C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în calitate de continuatore în drepturi a Comisiei Centrale, înțelege să-și însușească recursul formulat de către CCSD, în data de 05.12.2013 de către numitul Stomff A. A., având calitatea de mandatar al intimatei-reclamante, a unei cereri de judecare în lipsă, având în vedere starea de sănătate care îl împiedică să se prezinte în fața instanței de judecată, după care:
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței de judecată, părțile nu au răspuns.
În urma deliberării, Curtea respinge cererea de amânare formulată, ca fiind nedovedită.
Curtea, pune în discuție, ca motiv de recurs suplimentar de ordine publică și intervenția Legii nr. 165/2013, după care văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, apreciind cererea de recurs în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1999/20.03.2012 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta I. E. M., prin mandatar STOMFF A. A. în contradictoriu cu pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, fiind obligată aceasta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pronunțând această sentință instanța de fond a avut în vedere, în esență, faptul că prin Dispoziția nr. 4484/14.10.2004 Primăria Municipiului Piatra-N. a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Piatra N., .. 16, formulată de notificatorul Iosofovici V. (autor al reclamantei, așa cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 26/31.03.2011 emis de Notarul Public Balon O. – fila 6 dosar), iar potrivit art. 2 al Dispoziției s-a stabilit o valoare echivalentă a imobilului (726 mp) imposibil de restituit în natură la suma de_ lei în limita căreia se vor acorda despăgubiri ca măsură reparatorie în echivalent.
Dosarul aferent Dispoziției nr. 4484/14.10.2004 al Primarului Municipiului Piatra N. a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 4763/CC din 15.II.2005.
În urma analizării dosarului, pârâta a apreciat că este incomplet, astfel că, potrivit adresei nr. 4763/CC/10.01.2012 a solicitat unității emitente completarea dosarului cu situația juridică a terenului notificat, în sensul includerii în planul de urbanism aprobat al municipiului și certificatul de moștenitor nr. 26/2011, în copie legalizată.
A constatat instanța de fond, că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 sunt complexe, astfel încât în mod obiectiv dosarele nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 al. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004. Cu toate acestea, omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
În speță, s-a apreciat că în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii dispoziției Primarului Municipiului Piatra N. de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în anul 2004 și data înregistrării dosarului la CCSD - 2005, se poate afirma că există o încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
În privința necesității completării dosarului cu documentele menționate în adresa nr._/CC/10.01.2012, având în vedere că demersul a fost efectuat la mai mult de cinci ani de la data înregistrării dosarului la Secretariatul Comisiei, iar documentele vizând situația juridică a terenului au fost înaintate odată cu dosarul aferent dispoziției, instanța de fond l-a apreciat ca inutil. De altfel, a reținut instanța de fond că aceleași concluzii referitoare la situația juridică a terenului sub aspectul imposibilității de restituire în natură reiese și din avizul favorabil nr. 7150/IIIB/22.09.2004 emis de DGFP a județului N., care reține că terenul este ocupat de un . de acces, spațiu verde.
Împotriva sentinței civile nr. 1999/20.03.2012 a Curții de Apel București a formulat recurs pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând în temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă, modificarea în tot a acesteia, pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenta, ca prim motiv de recurs, că instanța de fond, în mod nelegal, a obligat C. Centrală la emiterea titlului de despăgubire până la concurența sumei propuse/consemnate actualizate cu indicele de inflație, prin raportare la disp. art. 16.6 și 16.15 din HG nr. 1095/2005. Arată că aceste dispoziții legale fac referire la deciziile/ordinele emise în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001 (art. 32 anterior republicării Legii nr. 10/2001), prin care au fost soluționate notificări formulate de către persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care au deținut imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.
Ori, în speță, entitatea care a emis Dispoziția nr. 4484/2004 este Primăria Municipiului Piatra N. iar în baza acestei dispoziții precum și a actelor ce constituie dosarul de despăgubire nr. 4763/CC C. Centrală emite titlul de despăgubire, ulterior întocmirii raportului de evaluare ce se va întocmi în cadrul procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Cuantumul măsurilor reparatorii este stabilit de experții desemnați de C. Centrală, exceptând situațiile prevăzute de art. 31 din Legea nr. 10/2001 precum și situația în care au fost emise titluri de valoare nominală.
Arată recurenta că în adoptarea acestor dispoziții legale s-a avut în vedere două principii (prevăzute în art. 4 Titlul VII din Legea nr. 247/2005) și anume „acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de statul român" precum și „neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform, prevederilor prezentei legi."
Un al doilea motiv de recurs constă în aceea că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că nu a fost respectat termenul rezonabil în soluționarea dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului.
Arată recurenta că își desfășoară activitatea în cadrul și limitele prevăzute de Legea nr. 247/2005, iar aceasta vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de . Legii nr.247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.
Adoptarea Legii nr. 247/2005 nu este lipsită de semnificație, întrucât, adoptarea acestui act normativ a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii:
1. cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege - regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent - compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă decizia sau dispoziția motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor, emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară și
2. procedura derulată sub imperiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de stabilire și plată, în condițiile acestui act normativ, a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire (dat fiind ca efectele OUG nr. 81/2007 sunt în prezent suspendate pentru o perioada de 2 ani prin OUG nr. 62/2010), cu efect pentru despăgubirile de până în 500.000 lei, dacă persoana îndreptățită optează pentru încasarea unei sume în numerar, în aceasta limită.
Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII.
În acest context, arată recurenta că procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În speță etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 4484/2004, a fost transmis de Primăria Municipiului Piatra N., în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 4763/CC și nu 4736/CC cum în mod eronat a precizat reclamanta în prezenta cerere și așa, în mod greșit, a reținut instanța de fond.
În urma analizării dosarului s-a solicitat completarea acestuia cu documente referitoare la situația juridică a terenului notificat, în sensul de a se preciza dacă acesta este inclus în planul de urbanism aprobat al municipiului și totodată a se motiva nerestituirea în natură a suprafeței de teren de 426 m.p. ocupată de spațiu verde și la certificatul de calitate de moștenitor nr. 26/31.03.2011.
Dosarul a fost completat ulterior cu aceste înscrisuri, iar referitor la etapa evaluării, respectiv a emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire, aceasta trebuia parcursă cu respectarea ordinii de soluționare a dosarelor de despăgubire, ordine stabilită prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale.
Mai arată recurenta că procedura evaluării a fost suspendată în condițiile O.U.G.nr.4/13.03.2012, iar termenul de suspendare a urmărit respectarea dispozițiilor din hotărârea pilot M. A. și alții împotriva României.
Prin această suspendare nu s-a urmărit tot doar amânarea momentului la care se va emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.
Ca efect al intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 165/2013 Curtea a luat act de constituirea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat drepturile și obligațiile de la fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, pe cale de consecință, a dispus introducerea în cauză a acestui nou organism în calitate de recurentă.
De asemenea, la ședința din data de 05.12.2013, Curtea a pus din oficiu în discuția părților ca motiv de recurs de ordine publică intervenția legii noi, respectiv a Legii nr. 165/2013.
Recurenta a depus la dosar precizare la cererea de recurs, prin care suplimentar a invocat, ca motiv de ordine publică, prematuritatea cererii de chemare în judecată, prin raportare la termenul de 60 de luni impus de Legea nr. 165/2013 pentru finalizarea stocului de dosare de despăgubiri.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată următoarele:
1/ În ceea ce privește excepția de prematuritate, invocată de recurentă direct în faza recursului prin raportare la dispozițiile OUG nr. 4/2012, modificată prin legea nr. 117/2012 cât și prin raportare la prevederile Legii nr. 165/2013, Curtea urmează a constata caracterul nefondat al acesteia, pentru următoarele considerente:
Prematuritatea acțiunii se analizează prin prisma respectării condiției ca la data sesizării instanței dreptul reclamanților să fie unul actual.
Reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ în vederea cenzurării unui act administrativ asimilat, respectiv a unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de finalizare a dosarului de despăgubire și acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 247/2005.
La data sesizării instanței dosarul de despăgubire fusese deja înregistrat pe rolul CCSD (actual CNCI), iar textele invocate de recurent, respectiv dispozițiile OUG nr. 4/2012 și ale Legii nr. 165/2013 nu intraseră în vigoare.
Pe cale de consecință, în speță exista o cerere de soluționare, nefinalizată de autoritatea publică, iar actul prin care procedurile de soluționare a acesteia au fost suspendate nu intrase încă în vigoare.
Se constată așadar că, în vederea cenzurării de către instanța de judecată a refuzului nejustificat de soluționare a cererii reclamanta deținea la momentul introducerii acțiunii – 02.11.2011 – un drept născut și actual, personal și direct, motiv pentru care nu se poate susține că intervenția unui act normativ ulterior a putut produce efecte asupra acestei condiții de exercițiu a acțiunii civile.
Tot astfel, și în ceea ce privește Legea nr. 165/2013, nu se poate susține că termenul de 60 de luni instituit de aceasta începând cu data intrării în vigoare a legii – dată ulterioară sesizării instanței de judecată – este de natură a afecte în vreun fel actualitatea dreptului reclamantei de a se adresa instanței.
Pe cale de consecință, motivul de ordine publică al prematurității acțiunii invocat în calea de atac a recursului apare ca vădit neîntemeiat.
2/ În ceea ce privește motivele de recurs invocate de recurent în legătură cu modalitatea de soluționare a cererii de emitere a titlului de despăgubire, Curtea va constata că recurentul s-a raportat în cererea sa la dispozițiile art. 304 pct. 9 C., invocând în fapt greșita interpretare și aplicare a legii.
În raport de aspectele invocate, Curtea va constata că intimata – reclamantă este beneficiara Dispoziției nr. 4484/14.10.2004 a Primarului Municipiului Piatra N., prin care s-a propus acordarea de măsuri compensatorii în echivalent, respectiv de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare sumei de_ ROL, pentru imobilul teren în suprafață de 726 mp situat în Municipiul Piatra N., .. 2, ..
Dispoziția nr. 4484/14.10.2004 și dosarul administrativ au fost înaintate către recurent și înregistrate pe rolul Secretariatului la data de 15.02.2005.
Din acel moment însă, și până la data de 10.01.2012, dosarul a parcurs doar etapa înregistrării prevăzută de Legea nr. 247/2005, intrată între timp în vigoare, la data de 22.07.2005. Acesta este momentul în care, procedând în cele din urmă la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură recurenta a constatat că se impune completarea cu noi documente pe aspectul situației juridice a terenului.
Până în acel moment însă, dosarul a rămas în nelucrare timp de aproximativ 7 ani, și a fost necesar ca mai întâi intimata să se adreseze cu cerere instanțelor judecătorești ca recurenta să demareze etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Mai mult, se constată, așa cum a reținut în mod justificat și instanța de fond, că actele solicitate există la dosarul de despăgubire aflat pe rolul Comisiei, iar din celelalte înscrisuri rezultă cu evidență care este motivul pentru care terenul nu a putut fi restituit în natură, fiind ocupat de blocuri de locuințe, alei de acces, spațiu verde.
Rezultă așadar că în mod corect a reținut instanța de fond că în cazul intimatei – reclamante termenul rezonabil, așa cum a fost acesta definit de jurisprudența CEDO, a fost cu mult depășit, în mod abuziv recurentul lăsând dosarul în nelucrare o perioadă atât de îndelungată.
De asemenea, Curtea va reține că în mod corect a raționat instanța de fond și cu privire la depășirea atribuțiilor legale de către recurent, atunci când acesta a procedat la verificarea Dispoziției de acordare a măsurilor compensatorii sub alte aspecte decât cele privind strict legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, cel puțin în ceea ce privește solicitarea certificatului de calitate de moștenitor, în condițiile în care nu deține atribuții în verificarea calității de persoană îndreptățită a intimatei.
După cum în mod constant s-a reținut și în practică, în numeroase decizii ale ÎCCJ, precum și prin raportare la dispozițiile art. 16 alin 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fosta CCSD era îndreptățită să verifice exclusiv legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, nu și legalitatea titlului prin care se stabilește dreptul la despăgubire sub alte aspecte decât al posibilității restituirii în natură.
Așadar, în mod corect a constatat instanța de fond că, la momentul emiterii adresei nr. 4763/CC/10.01.2012 recurenta a acționat cu exces de putere, cu depășirea atribuțiilor conferite prin lege, aceasta neavând posibilitatea legală de a dubla controlul de legalitate exercitat de Prefect.
Cu toate acestea, Curtea nu va putea face abstracție de faptul că, între timp, de la momentul pronunțării sentinței recurate și până la data prezentei decizii a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care la art. 21 alin 5 prevede o astfel de posibilitate, respectiv că „Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante”.
Așadar, chiar dacă la momentul pronunțării de către instanța de fond soluția recurentului de a proceda la analiza legalității Dispoziției de acordare a măsurilor compensatorii apărea ca abuzivă, această soluție a fost ulterior ratificată de legiuitor, care i-a conferit un caracter legitim prin încredințarea, prin noul act normativ, a unei astfel de atribuții de exercitare a controlului de legalitate și de către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Prevederile art. 21 alin 5 din legea nr. 165/2013 sunt aplicabile și speței de față, prin raportare la dispozițiile art. 4 din același act normativ, conform cărora „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Se poate concluziona așadar că, deși la momentul pronunțării soluției instanței de fond, aceasta, prin raportare la normele interne în vigoare, a analizat și stabilit în mod corect nerespectarea unui termen rezonabil de soluționare și existența unui abuz de putere din partea recurentului, prin . la soluționarea irevocabilă a cauzei a dispozițiilor Legii nr. 165/2013 concluziile instanței de fond și-au pierdut suportul legal, noul act normativ conferind legitimitate acțiunilor întreprinse de recurent, cel puțin în parte, respectiv în ceea ce privește controlul de legalitate.
Concluziile nerespectării termenului rezonabil de soluționare urmează a fi menținute de instanța de recurs, acestea nefiind afectate de prevederile Legii nr. 165/2013, însă remediile solicitate de reclamantă – respectiv emiterea directă a deciziei privind titlul de despăgubire pentru o anumită sumă – nu mai pot fi realizate în lumina noilor prevederi legale.
Astfel, conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 165/2013 „titlurile de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi și nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emise în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, se convertesc prin decizia de compensare a Comisiei Naționale, după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 21 alin. (5). (2) C. Națională ia în discuție dosarul transmis de entitatea învestită de lege numai după depunerea cererii de convertire și a titlurilor de valoare nominală în original de către persoana îndreptățită”.
Textul de lege prevede astfel ca, în noua procedură, să existe o cerere de convertire a titlului de valoare nominală, pe de o parte, iar pe de altă parte, să fi fost emise aceste titluri de Ministerul Finanțelor și să nu fi fost valorificate.
Ori, în cauză nu s-a făcut dovada emiterii titlului de valoare nominală, aspect de altfel confirmat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, deoarece între momentul dobândirii unei vocații la emiterea titlului de despăgubire, prin Dispoziția nr. 4484/14.10.2004 și momentul emiterii efective a acestor titluri de către Ministerul Finanțelor Publice a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005, care nu mai prevedea emiterea titlurilor de valoare nominală, ci doar convertirea celor emise deja în titluri de despăgubire.
Într-o atare situație, nici modificările din Legea nr. 165/2013 cu privire la convertirea titlurilor de valoare nominală în decizii de compensare nu sunt aplicabile reclamantei.
Așadar, intimata – reclamantă este ținută să parcurgă procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 165/2013, instanța neputând dispune emiterea direct a deciziei solicitată prin petit.
Pe cale de consecință, în raport de dispozițiile art. 20 din legea nr. 554/2004, art. 21 și art. 4 din legea nr. 165/2013 precum și prin raportare la dispozițiile art. 312 și art. 304 ind.1 C., Curtea urmează a modifica sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În opinie majoritară:
Respinge excepția prematurității.
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr. 1999 din 20.03.2012, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. E. M..
Modifică sentința recurată în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. P. R. I. C.
GREFIER,
Anișoara N.
Red. A.P.2 ex/ 20.01.2014
Jud. fond C.A.B.: D. A. S.
Opinia separată:
Redactată de judecătorul J. A. în temeiul prevederilor art. 258 și 264 alin.( 2) din Codul de procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie separată,
În sensul că
Respinge excepția prematurității ca neîntemeiată.
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr. 1999 din 20.03.2012, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. E. M..
Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea și obligă CNCI să parcurgă procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, până la expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 165/2013, fără a mai analiza legalitatea dosarului din punctul de vedere al existenței dreptului la măsuri reparatorii.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2013.
JUDECĂTOR,
A. J.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5470/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Suspendare executare act administrativ. Hotărâre din... → |
|---|
