Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3773/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 3773/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 6403/2/2013

Dosar nr._ .

ROMÂNIA

C. DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL

Sentința civilă nr. 3773

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2013

C. constituită din:

Președinte: D. D. M.

Grefier: G. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ, formulate de reclamantul M. JUSTIȚIEI în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspund reclamantul, prin consilier juridic A. S., care depune delegație la dosar, și pârâta, prin consilier juridic A. Z., care depune delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În cadrul referatului cauzei expus de către grefierul de ședință, acesta învederează următoarele: la data de 18.11.2013, prin serviciul registratură, 8 funcționari publici din cadrul Ministerului Justiției au depus la dosar cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantului; la data de 22.11.2013, 18 funcționari publici din cadrul Ministerului Justiției au depus la dosar cerere de intervenție principală, precum și înscrisuri; la data de 25.11.2013, pârâta a depus la dosar întâmpinare la cererea de intervenție accesorie, în două exemplare.

Se prezintă intervenienții accesorii M. M. F., P. G. și Boata M., precum și apărătorii C. C. D. și A. T., cu împuternicire avocațială la fila 290, în reprezentarea celor 18 intervenienți principali.

C. comunică reprezentanților reclamantului și pârâtei un exemplar al cererii de intervenție principală. Aceștia arată că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul cererii de intervenție, având în vedere urgența ce caracterizează judecata unei cereri de suspendare a executării.

Prealabil discutării admiterii în principiu a cererilor de intervenție formulate în cauză, având în vedere natura și obiectul cererii introductive de instanță, C. pune în discuție calificarea cererii de intervenție formulate de cei 18 funcționari publici, prin avocat C. C. D., respectiv dacă aceasta are natura unei intervenții principale, astfel cum au intitulat-o părțile, sau a unei intervenții accesorii.

Apărătorul C. C. D. arată că cererea de intervenție are natură principală, astfel cum a și denumit-o, iar nu accesorie, întrucât decizia Curții de C. aduce o vătămare directă drepturilor salariale ale funcționarilor publici pe care îi reprezintă.

La interpelarea Curții care este dreptul dedus judecății sau strâns legat de acesta, pe care intervenienții îl pretind pentru sine, astfel cum prevede art. 61 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ținând cont că prin cererea principală se solicită suspendarea executării unor măsuri dispuse de C. de C. în sarcina Ministerului Justiției, apărătorul C. C. D. reiterează că decizia Curții de C. aduce o vătămare directă drepturilor salariale ale funcționarilor publici pe care îi reprezintă și precizează că nu a înțeles să formuleze cerere de intervenție accesorie, întrucât soarta aceasteia ar depinde de cea a cererii principale, astfel că, dacă M. Justiției ar renunța la judecată, atunci cererea de intervenție accesorie nu ar mai fi soluționată, cu toate că cei prejudiciați în primul rând prin punerea în executare a măsurilor dispuse de C. de C. sunt intervenienții.

La interpelarea Curții dacă funcționarii pe care îi reprezintă au formulat plângere prealabilă, apărătorul C. C. D. arată că nu a fost urmată procedura prealabilă, întrucât, potrivit Codului de procedură civilă, terțul intervenient preia procedura în starea în care se află, astfel că își însușește contestația nr. 4/_/25.07.2013 formulată de M. Justiției și soluționată de C. de C. prin încheierea nr. 27/12.09.2013. Totodată, arată că Legea nr. 554/2004 reglementează dreptul terțului de a ataca un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Reprezentantul Curții de C. arată că intervenientul principal, dobândind calitatea de reclamant, trebuie să formuleze plângere prealabilă, dispozițiile Codului de procedură civilă care prevăd că terțul intervenient preia procedura în starea în care se află referindu-se la procedura de judecată, iar nu la condițiile de exercitare a unei acțiuni în justiție. Or, dovada procedurii prealabile constituie o astfel de condiție, cu caracter special, neîndeplinirea sa de către intervenientul principal fiind sancționată cu respingerea cererii de intervenție ca inadmisibilă. Arată că nu aceasta este situația intervenientului accesoriu, care doar sprijină apărarea uneia dintre părțile inițiale, aceasta neavând obligația de a urma procedura administrativă prealabilă. Mai arată că natura juridică corectă a cererii formulate de cei 18 funcționari publici este intervenție accesorie în favoarea reclamantului.

Reprezentantul Ministerului Justiției susține, de asemenea, că, față de obiectul dedus judecății, natura juridică corectă a cererii formulate de cei 18 funcționari publici este intervenție accesorie în favoarea reclamantului, iar nu intervenție principală.

Apărătorul C. C. D. revine și arată că înțelege să recalifice cererea formulată de cei 18 funcționari publici din cadrul Ministerului Justiției drept intervenție accesorie în favoarea reclamantului, iar nu intervenție principală, astfel cum a denumit-o inițial, solicitând Curții să ia act de această precizare.

La interpelarea Curții, reprezentanții reclamantului și pârâtei, având cuvântul pe rând, arată că nu se opun recalificării cererii drept intervenție accesorie.

Având în vedere specificul cererii deduse judecății, respectiv suspendarea executării unor măsuri dispuse de C. de C. în sarcina Ministerului Justiției, dispozițiile art. 61 din Codul de procedură civilă, precum și precizarea apărătorului C. C. D., C. constată că cererea de intervenție depusă de cei 18 funcționari publici din cadrul Ministerului Justiției la data de 22.11.2013 are natură accesorie (în favoarea reclamantului), iar nu principală, astfel cum în mod impropriu a fost denumită inițial. În acest sens, C. constată că funcționarii respectivi au interesul de a interveni în proces, pentru a sprijini apărarea Ministerului Justiției, conform art. 61 alin. 1 din Codul de procedură civilă, neputând pretinde pentru ei dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta, în sensul art. 61 alin. 2 din Codul de procedură civilă, întrucât în prezentul cadru procesual se pune în discuție executarea sau nu a unor măsuri stabilite de C. de C. în sarcina Ministerului Justiției, iar nu cuantumul drepturilor salariale ale funcționarilor intervenienți.

În temeiul art. 64 alin. 2 din Codul de procedură civilă, C. pune în dicuție admisibilitatea în principiu a celor două cereri de intervenție accesorii.

Intervenienții prezenți M. M. F., P. G. și Boata M., precum și apărătorii C. C. D. și A. T. arată că cererile de intervenție sunt admisibile, întrucât justifică un interes direct, personal și actual de a interveni în proces în favoarea reclamantului, având în vedere că executarea măsurilor dispuse de C. de C. va conduce la reducerea salariilor pe care le încasează în prezent.

Reprezentantul reclamantului solicită încuviințarea în principiu a cererilor de intervenție accesorii, întrucât este evident că intervenienții, având calitatea de funcționari publici în cadrul Ministerului Justiției, justifică un interes personal și direct, urmărind păstrarea drepturilor salariale, cel puțin până la soluționarea acțiunii în anulare.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea cererilor de intervenție accesorii ca inadmisibile, întrucât aceștia nu au făcut dovada că au interes personal și direct pentru a interveni în prezentul litigiu. Precizează că intervenienții nu au calitatea de persoane vătămate, aceștia nespecificând în cererile lor care sunt drepturile legale încălcate de C. de C. prin actele administrative a căror suspendare a executării se solicită. Arată că decizia nr. XII/9/2013/D1 dă naștere la raporturi juridice doar între C. de C. și entitatea publică verificată, nu și angajații Ministerului Justiției. Mai precizează că, prin decizia nr. XII/9/2013/D1, C. de C. nu a instituit pentru intervenienți obligația de a restitui vreo sumă de bani, astfel încât nu poate fi invocat vreun prejudiciu produs acestora.

C. admite în principiu cele două cereri de intervenție accesorie în favoarea reclamantului, apreciind că intervenienții au justificat un interes personal și direct pentru a interveni în proces, cu scopul de a susține apărarea reclamantului, în condițiile în care aceștia au calitatea de funcționari publici cu statut special în cadrul Ministerului Justiției, iar o eventuală punere în executare a măsurilor dispuse de C. de C. ar conduce, în mod evident, la afectarea cuantumului drepturilor salariale ale acestora. Din această perspectivă, nu are relevanță împrejurarea invocată de pârâtă, și anume că decizia nr. XII/9/2013/D1 dă naștere la raporturi juridice doar între C. de C. și entitatea publică verificată, nu și angajații Ministerului Justiției, întrucât interesul personal al intervenienților trebuie cercetat și rezultă din eventuala punere în executare a măsurilor dispuse de C. de C. în sarcina Ministerului Justiției. Ca atare, este neîntemeiată solicitarea pârâtei de respingere ca inadmisibile a cererilor de intervenție accesorie în favoarea reclamantului.

Părțile solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

C., în baza art. 258 alin. 1 raportat la art. 255 alin. 1 din Codul de procedură civilă, încuviințează părților proba cu înscrisuri și, constatând terminată cercetarea procesului, acordă părților cuvântul asupra cererii de suspendare a executării, din perspectiva condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Reprezentantul reclamantului M. Justiției solicită admiterea cererii principale, precum și a cererilor de intervenție accesorie, cu consecința suspendării executării măsurilor dispuse de C. de C. prin decizia nr. XII/9/2013/D1, confirmate parțial prin încheierea nr. 27/12.09.2013, până la pronunțarea instanței de fond.

În ceea ce privește cazul bine justificat, arată că există o îndoială puternică și evidentă asupra legalității deciziei nr. XII/9/2013/D1, ce rezidă din următoarele împrejurări:

Atunci când a reținut lipsa temeiului legal de acordare a sporului de confidențialitate pentru funcționari publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției, pârâta nu a ținut cont de modificarea unor acte normative, proces legislativ în urma căruia și funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției au fost asimilați în mod complet cu funcționarii publici din cadrul sistemului administrației penitenciare, din punctul de vedere al drepturilor salariale, devenind potențialii beneficiari ai sporului de confidențialitate, astfel că, odată cu . Legii-cadru nr. 330/2009, sporul de confidențialitate a fost introdus în salariul de bază pentru persoanele care deja beneficiau de el, însă noua lege de salarizare a avut și efectul de asigura un tratament egal, din punctul de vedere al salarizării, între funcționarii publici cu statut special din M. Justiției și ceilalți funcționari din sistemul administrației penitenciare. Această dispoziție trebuie interpretată coroborat cu cea cuprinsă în toate legile anuale de salarizare, în sensul păstrării salariului, mai cu seamă a componentelor sale (precum sporul de confidențialitate), dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Stabilirea diferențiată a salariilor pentru funcționarii publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și Ministeru Justiției, cu luarea în considerare doar pentru primii a sporului de confidențialitate, nu încalcă doar principiile enunțate de legile de salarizare, ci și principiul general al nediscriminării.

Referitor la majorarea de la 10% la 30% a compensației de risc/pericol deosebit, prevăzută de art. 14 din Anexa VII din Legea nr. 284/2010, care a condus la creșterea salariului lunar brut cu mai mult de 15% față de nivelul acordat personalului plătit din fonduri bugetare pentru luna octombrie 2010, arată că reținerea de către pârâtă a încălcării prevederilor art. 16 din Legea nr. 285/2010 nu poate fi primită, deoarece condițiile de muncă pentru funcționarii publici din M. Justiției s-au modificat, prin creșterea volumului de activitate, prin creșterea gradului de risc etc. Astfel, în anul 2011, acordarea sporului în cuantum de 30% a avut în vedere, cu precădere, faptul că pentru anumite persoane gradul de risc a crescut, întrucât complexitatea lucrărilor în legătură cu Administrația Națională a Penitenciarelor s-a mărit, atât ca urmare a măririi volumului de activitate prin prisma unor noi atribuții, cât a modificărilor legislative. Toate acestea au dus la creșterea gradului de risc pentru funcționarii public cu statut special invocați în O.M.J. nr. 919/C/26.04.2011 și, implicit, la aprobarea de către ordonatorul principal de credite a creșterii cuantumului sporului mai sus menționat la 30%, aspectele ce țin de oportunitate fiind expuse în nota de fundamentare nr._/20.04.2011.

În ce privește paguba iminentă arată că aceasta trebuie apreciată în funcție de distincția între aducerea unor sume de bani la bugetul statului (ca finalitate a executării actelor administrative atacate) și cheltuielile din același buget al statului a unor sume de bani pentru punerea efectivă în executare a deciziei Curții de C..

În acest sens, arată că cheltuielile ocazionate de procesele declanșate împotriva funcționarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției pentru emiterea și comunicarea numărului mare de decizii de imputare, pentru punerea în executare de către executorul judecătoresc a acestor titluri executorii, pentru plata cheltuielilor de judecată, atât pentru acțiunile având ca obiect obținerea titlurilor executorii, cât mai ales în contestațiile la executare introduse de persoanele nemulțumite, în ipoteza pierderii proceselor de către reclamantă, respectiv a câștigării acestora de către salariații ministerului Justiției, sunt reale și reprezintă o pagubă considerabilă în bugetul reclamantului, cu atât mai mult cu cât instanța de contencios administrativ nu a confirmat încă legalitatea măsurilor dispuse de organul de control. Mai mult decât atât, prejudiciul creat este nesusceptibil de a fi reparat printr-o indemnizație ulterioară. Măsurile dispuse în ceea ce privește cele două drepturi salariale pentru funcționarii publici cu statut special urmează a fi puse în aplicare de îndată (suspendarea plății celor două sporuri se produce începând cu 01.08.2013), iar recuperarea sumelor și virării acestora bugetului de stat are termen de realizare 09.12.2013, fapt de natură a demonstra caracterul iminent al pagubei.

Susține că toate acestea se concretizează, deopotrivă, într-un prejudiciu material viitor evident, cât și într-o previzibilă perturbare gravă a funcționării Ministerului Justiției, generată de efectele de amploare ale executării silite, raportat la cuantumul sumelor în discuție (recalcularea drepturilor salariale pe 2 ani) și la specificul activității reclamantului, executarea silită putând genera dificultăți reale în executarea propriilor obligații legale.

Precizează că, în conformitate cu anexa 1 la HG nr. 652/2009, la nivelul Ministerului Justiției au fost aprobate 323 de posturi, dintre care 60 reprezintă numărul funcționarilor publici cu statut special, care sunt repartizați la Direcția Financiar-Contabilă, la Direcția Investiții, la Serviciul Informații Clasificate, la Corpul de control al ministrului, la Direcția resurse umane, la Direcția Tehnologia Informației, la Biroul de statistică judiciară, la Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară, la Arhivă. Văzând ponderea funcționarilor publici cu statut special în cadrul structurii organizatorice a Ministerului Justiției și caracterul preponderent al acestei categorii profesionale în cadrul unor compartimente cheie, eventualitatea reducerii personalului prin părăsirea de către funcționarii publici cu statut special vizați de măsurile dispuse de pârâtă a instituției, cu destinația ANP (instituție în care sporul de confidențialitate se acordă), consecințele ar fi grave, mai ales că unele domenii din sfera de activitate ar rămâne integral neacoperite, cum ar fi implementarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Pe de altă parte, ținând cont că o parte dintre funcționarii publici cu statut special vizați ocupă funcții de conducere, este evident că și la nivel decizional există pericolul iminent de a apărea consecințe majore asupra bunei desfășurări a activității instituției, cu consecințe și în plan extern, prin depășirea termenelor stabilite de legislația financiar-contabilă, dar și a celor asumate prin documentele de atragere a fondurilor structurale.

Apărătorul intervenienților arată că achiesează la concluziile reprezentantului M. Justiției, care a expus pe larg motivele pentru care se impune suspendarea deciziei nr. XII/9/2013/D1 a Curții de C. a României. În completarea aspectelor privind paguba iminentă, arată că trebuie avut în vedere și prejudiciul ce urmează a se produce funcționarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției, care constă în reducerea cu până la 40% a nivelului salariului.

Intervenienții M. M. F., P. G. și Boata M. solicită admiterea cererii de suspendare, pentru motivele expuse pe larg de reprezentantul M. Justiției. Cu privire la paguba iminentă, precizează că au fost afectați în mod direct prin decizia Curții de C. nr. XII/9/2013/Dl, în urma acesteia fiindu-le reduse drepturile salariate cu sumele reprezentând sporul de confidențialitate și majorarea sporului de risc.

Reprezentantul pârâtei C. de C. a României solicită respingerea cererii principale și a celor de intervenție accesorie în favoarea reclamantului, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce privește cazul bine justificat, reclamantul nu a adus dovezi care să demonstreze o îndoială serioasă asupra legalității deciziei nr. XII/9/2013/D1, fiind cunoscut că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate. Referitor la acordarea sporului de confidențialitate, chiar dacă atât Legea nr. 330/2009, cât și Legea nr. 284/2010 îi asimilează pe funcționarii publici cu statut special din M. Justiției cu cei din sistemul penitenciarelor, aceștia sunt încadrați în continuare într-o instituție publică ce face parte din administrația centrală, și nu într-o instituție de apărare, ordine publică și siguranță națională, așa cum este Administrația Națională a Penitenciarelor,motiv pentru care acordarea acestui spor este lipsită de temei legal. În ceea ce privește majorarea de la 10% la 30% a compensației de risc/pericol deosebit, cu condiția încadrării în prevederile art. 22 alin. 2 și 3 din Capitolul III, Secțiunea 3 a Legii nr. 284/2010, și aceasta a fost acrodată nelegal, întrucât, pe lângă faptul că nu a fost justificată de creșterea volumului de activitate, nici nu au fost respectate prevederile legale menționate, care limitează suma sporurilor, compensațiilor, primelor și indemnizațiilor individuale la 30% din salariul de bază sau indemnizația lunară de încadrare.

Referitor la paguba iminentă, învederează că reclamantul a prezentat doar o situație ipotetică legată de eventuale cheltuieli pentru recuperarea sumelor acordate nelegal, nefiind vorba despre un prejudiciu previzil. Precizează că măsurile dispuse de C. de C. sunt tocmai de natură a recupera un prejudiciu produs în patrimoniul Ministerului Justiției. Mai mult, reclamantul își invocă propria culpă, ceea ce nu este permis în sistemul nostru de drept. Totodată, arată că se impune a fi făcută precizarea esențială că măsurile concrete prin care reclamantul va înțelege să ducă la îndeplinire decizia nr.XIl/9/2013/Dl sunt în responsabilitatea exclusivă a conducerii ministerului, conform prevederilor art. 33 din Legea nr. 94/1992. Menționează că o eventuală suspendare ar însemna întreruperea procedurii de executare a măsurilor dispuse de C. de C., cu consecința nerecuperării banilor publici cheltuiți nelegal.

Deliberând asupra prezentei cereri de suspendare a executării, constată următoarele:

1. Cererea de suspendare a executării.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 25.09.2013, reclamantul M. Justiției a solicitat suspendarea executării măsurilor dispuse prin decizia nr. XII/9/2013/D1 emisă de C. de C. a României-Departamentul XII, pe baza raportului de audit înregistrat sub nr._/07.06.2013, confirmate parțial prin încheierea nr. 27/12.09.2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a României.

În prezentarea situației de fapt, a arătat că pârâta C. de C. a dispus:

suspendarea următoarelor măsuri care contravin reglementărilor legale în domeniul financiar, contabil și fiscal: creșterea salariului funcției de bază, pentru funcționarii publici cu statut special, prin includerea în acesta a sporului de confidențialitate, care potrivit Legii nr. 284/2010, nu se regăsește printre sporurile cuvenite acestei categorii de funcționari; majorarea de la 10% la 30% a compensației de risc/pericol deosebit, prevăzută de art. 14 din anexa VII a Legii nr. 284/2010, motivată de M. Justiției prin aceea că ,,managementul de personal este axat atât pe eficiență, cât și pe echitate, iar construirea unei relații eficiente cu subalternii are la bază, pe lângă alte instrumente, și recunoașterea meritelor acestora", și nu prin existența creșterii riscului/pericolului deosebit;

înlăturarea neregulilor din activitatea financiar-contabilă și/sau fiscală controlată, astfel: stabilirea corectă a drepturilor salariale ale funcționarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției, care au beneficiat de creșterea salariului funcției de bază datorită includerii în acesta a sporului de confidențialitate, prin recalcularea acestora, de la momentul creșterii până în prezent, și excluderea sporului de confidențialitate acordat; întocmirea și depunerea declarațiilor rectificative aferente componentelor bugetului general consolidat; stabilirea corectă a drepturilor salariale ale funcționarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției care au beneficiat de majorarea de la 10% la 30% a compensației de risc/pericol deosebit, fără existența creșterii riscului /pericolului deosebit; recalcularea acestora se va face de la momentul majorării până în prezent, prin excluderea majorării nelegat acordate; întocmirea și depunerea declarațiilor rectificative aferente componentelor bugetului general consolidat;

aplicarea următoarelor măsuri pentru stabilirea și întinderea prejudiciilor și recuperarea acestora: stabilirea și recuperarea sumelor plătite fără bază legală, reprezentând creșterea salariului funcției de bază pentru funcționarii publici cu statut special, prin includerea în acesta a sporului de confidențialitate; stabilirea și recuperarea sumelor plătite fără bază legală reprezentând compensația de risc/pericol deosebit prin majorarea de la 10% la 30% a acestei compensații, pentru funcționarii publici cu statut special din cadrul MJ, fără creșterea riscului/pericolului deosebit.

În motivare, reclamantul a arătat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prezentând următoarele argumente relevante:

În ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate pentru funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției, pârâta a reținut încălcarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și art. 22 alin. 2 și 3 al Capitolului III, Secțiunea a 3-a din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fără însă a ține cont de modificarea unor acte normative, proces legislativ în urma căruia și funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției au fost asimilați în mod complet cu funcționarii publici din cadrul sistemului administrației penitenciare, din punctul de vedere al drepturilor salariale, devenind potențialii beneficiari ai sporului de confidențialitate.

Astfel, odată cu . Legii-cadru nr. 330/2009, sporul de confidențialitate a fost introdus în salariul de bază pentru persoanele care deja beneficiau de el, însă noua lege de salarizare a avut și efectul de a asigura un tratament egal, din punctul de vedere al salarizării, între funcționarii publici cu statut special din M. Justiției si ceilalți funcționari din sistemul administrației penitenciare. Această dispoziție trebuie interpretată coroborat cu cea cuprinsă în toate legile anuale de salarizare, în sensul păstrării salariului, mai cu seamă a componentelor sale (precum sporul de confidențialitate), dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Stabilirea diferențiată a salariilor pentru funcționarii publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și M. Justiției, cu luarea în considerare doar pentru primii a sporului de confidențialitate, nu încalcă doar principiile enunțate de legile de salarizare, ci și principiul general al nediscriminării, tradus în materia raporturilor de munca prin ideea „la muncă egală, salariu egal", consacrat legislativ de art. 159 din Legea 53/2003 privind Codul muncii.

În ceea ce privește majorarea de la 10% la 30% a compensației de risc/pericol deosebit, prevăzută de art. 14 din Anexa VII a Legii nr. 284/2010, care a condus la creșterea salariului lunar brut cu mai mult de 15% față de nivelul acordat personalului plătit din fonduri bugetare pentru luna octombrie 2010, nu poate fi primită susținerea pârâtei privind încălcarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 285/2010, întrucât condițiile de muncă pentru funcționarii publici din M. Justiției s-au modificat, prin creșterea volumului de activitate, prin creșterea gradului de risc etc.

Astfel, în anul 2011, acordarea sporului în cuantum de 30% a avut în vedere, cu precădere, faptul că pentru anumite persoane, cu atribuții diferite, a crescut activitatea de muncă, iar complexitatea lucrărilor în legătură cu Administrația Națională a Penitenciarelor s-a mărit în mod exponențial, determinată atât de mărirea volumului de activitate prin prisma unor noi atribuții, cât și de modificări legislative (de exemplu: mărirea numărului de proiecte a ordinelor ministrului justiției în legătură cu Administrația Națională a Penitenciarelor, transmise pentru avizare, avizarea limitelor de cheltuieli impuse prin scrisoarea cadru, adrese/amendamente depuse în Parlament la Legea bugetului de stat, adrese către Ministerul Finanțelor Publice în legătură cu structura bugetară a ANP, modificarea Programului de Investiții Publice, detalierea lucrărilor de investiții ale ANP pe categorii de lucrări și surse de finanțare, deschiderile de credite și monitorizări întocmite pe subdiviziuni ale clasificației bugetare până la nivel de alineat bugetar, raportări financiare solicitate de MFP, creșterea numărului de ședințe ale Consiliului Tehnico-Economic, creșterea numărului de contracte cu ANP și diversificarea acestora etc). Toate acestea au dus la creșterea gradului de risc pentru funcționarii publici cu statut special și implicit aprobarea de către ordonatorul principal de credite a creșterii cuantumului sporului la 30%.

La acordarea sporului în discuție într-un cuantum superior au fost respectate atât aspectele ce țin de legalitatea operațiunii, precum și cele ce țin de oportunitate, acestea fiind expuse în nota de fundamentare nr._/20.04.2011 pentru fiecare dintre beneficiari.

În cauză, paguba materială iminentă trebuie apreciată în funcție de distincția între aducerea unor sume de bani la bugetul statului (ca finalitate a executării actelor administrative atacate) și cheltuirea din același buget al statului a unor sume de bani pentru punerea efectivă în executare a deciziei Curții de C..

Astfel, cheltuielile ocazionate de procesele declanșate împotriva funcționarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției pentru emiterea și comunicarea numărului mare de decizii de imputare, pentru punerea în executare de către executorul judecătoresc a acestor titluri executorii, pentru plata cheltuielilor de judecată, atât pentru acțiunile având ca obiect obținerea titlurilor executorii, cât mai ales în contestațiile la executare introduse de persoanele nemulțumite, în ipoteza pierderii proceselor de către reclamant, respectiv a câștigării acestora se către salariații Ministerului Justiției, sunt reale și reprezintă o pagubă considerabilă în bugetul reclamantului, cu atât mai mult cu cât instanța de contencios administrativ nu a confirmat încă legalitatea măsurilor dispuse de organul de control.

Mai mult, prejudiciul creat este nesusceptibil de a fi reparat printr-o indemnizație ulterioară, aspect de natură a dovedi o dată în plus necesitatea suspendării executării. Măsurile dispuse de C. de C. urmează a fi puse în aplicare de îndată (suspendarea plății celor două sporuri se produce începând cu 01.08.2013, iar recuperarea sumelor și virarea acestora bugetului de stat are termen de realizare 09.12.2013), fapt de natură a demonstra caracterul iminent al pagubei.

Toate acestea se concretizează deopotrivă într-un prejudiciu material viitor evident, cât și într-o previzibilă perturbare gravă a funcționării Ministerului Justiției, care nu este generată de efectele deciziei însăși, ci de efectele previzibile, de amploare, ale executării silite, raportate la cuantumul sumelor în discuție (recalcularea drepturilor salariale pe 2 ani) și la specificul activității reclamantului, executarea silită putând genera dificultăți reale în executarea propriilor obligații legale.

Astfel, măsurile dispuse de C. de C. privind suspendarea și recuperarea sporurilor în discuție sunt de natură să declanșeze un val de nemulțumiri și insecuritate în rândul angajaților vizați și a sentimentului că sunt nedreptățiți, împrejurări care vor avea consecințe negative asupra calității și cantității muncii prestate, în condițiile în care elaborarea bugetului pe anul 2014, a situațiilor trimestriale, a formalităților privind plățile și încasările efectuate de M. Justiției, a programului de investiții cădeau în sarcina angajaților din cadrul Direcției Financiar-Contabile și a Direcției Investiții, având preponderent funcționari publici cu statut special.

De asemenea, în aceeași măsură ar fi afectată și activitatea Serviciului Informații Clasificate, cuprinzând în structura sa numai funcționari publici cu statut special, care lucrează cu informații clasificate și care, prin natura atribuțiilor conferite, sunt cu atât mai îndreptățiți la sporul de confidențialitate, similar acelorași categorii de personal din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu cât au rol de coordonare și control al activităților de gestionare a informațiilor clasificate din cadrul ANP.

Văzând ponderea funcționarilor publici cu statut special în cadrul structurii organizatorice a Ministerului Justiției și caracterul preponderent al acestei categorii profesionale în cadrul unor compartimente cheie, este posibilă reducerea personalului, prin părăsirea de către funcționarii publici cu statut special vizați de măsurile dispuse de C. de C. a ministerului, cu destinația ANP, instituție în care sporul de confidențialitate se acordă. Consecințele ar fi grave, mai ales că unele domenii din sfera de activitate ar rămâne integral neacoperite, cum ar fi implementarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și de Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.

Pe de altă parte, ținând cont că o parte dintre funcționarii publici cu statut special vizați ocupă funcții de conducere (director Direcția Investiții, director Direcția Financiar-Contabilă, șefi serviciu în cadrul direcției Financiar-Contabile, șef serviciu Serviciul Informații Clasificate), este evident că și la nivel decizional există pericolul iminent de a apărea consecințe majore asupra bunei desfășurări a activității, cu consecințe și în plan extern, prin depășirea termenelor stabilite de legislația financiar-contabilă, dar și a celor asumate prin documentele de atragere a fondurilor structurale, activitate care presupune colaborarea direcției de specialitate cu Direcția Financiar-Contabilă.

În drept, reclamantul a invocat art. 14 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 94/1992, Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de C. nr. 130/2010.

În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (filele 14-40).

Cererea a fost timbrată că 20 lei taxă judiciară de timbru (fila 3).

2. Întâmpinarea.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 17.10.2013 (filele 43-50), pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând că reclamantul nu a probat îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554.

În ceea ce privește cazul bine justificat, a arătat că reclamantul nu a demonstrat că există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei contestate. Mai mult, nelegalitatea actului administrativ trebuie să fie atât de evidentă, încât instanța de judecată să o poată constata fără a intra pe fondul cauzei, ceea ce nu este cazul în speță.

Susținând că aspectele invocate de reclamant țin exclusiv de fondul cauzei, pârâta a precizat, referitor la acordarea sporului de confidențialitate, că, deși Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 284/2010 îi asimilează pe funcționarii publici cu statut special din M. Justiției cu cei din sistemul penitenciarelor, totuși aceștia sunt încadrați în continuare într-o instituție publică ce face parte din administrația centrală, iar nu într-o instituție de apărare, ordine publică și siguranță națională, așa cum este Administrația Națională a Penitenciarelor.

În ceea ce privește acordarea majorării de la 10% la 30% a compensației de risc/pericol deosebit, cu condiția încadrării în prevederile art. 22 alin. 2 și 3 al Capitolului III, Secțiunii a 3-a din Legea nr. 284/2010 ("suma sporurilor, compensațiilor, primelor și indemnizațiilor individuale nu va depăși 30% din salariul de bază, solda funcției de bază/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare. Prin hotărâri ale Guvernului se pot aproba depășiri ale limitei prevăzute, pentru anumite categorii de personal și pentru condiții temporare de muncă, care fac necesară acordarea unei plăți suplimentare, cu respectarea limitei prevăzute la alin. 1"), a arătat că, prin acordarea sporului în procent de 30%, nu au fost respectate prevederile legale menționate.

Referitor la paguba iminentă, a arătat că susținerile reclamantului privind cheltuielile de executare sunt ipotetice, în timp ce măsurile dispuse de C. de C. sunt tocmai de natură a recupera un prejudiciu produs în patrimoniul instituției. Mai mult, reclamantul invocă practic propria culpă, ceea ce nu este permis (nemo auditur propriam turpitudinem allegans). Dacă s-ar proceda la suspendare, aceasta ar însemna întreruperea procedurii de luare a măsurilor dispuse de C. de C. un timp nedeterminat, inclusiv nerecuperarea banilor publici cheltuiți nelegal.

În drept, pârâta a invocat art. 205 din Codul de procedură civilă, art. 14 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 94/1992, pct. 204 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de C. a României.

În dovedire, pârâta a depus la dosar înscrisuri (filele 51-226).

3. Răspunsul la întîmpinare.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar în data de 30.10.2013 (filele 230-235), reclamantul a arătat că nu poate fi primită susținerea pârâtei, în sensul că în cauză nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în plus față de cererea introductivă arătând următoarele:

Decizia Curții de C. este în dezacord cu prevederile Legii nr. 330/2009 în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate, în condițiile în care prin acest act normativ funcționarii publici cu statut special din M. Justiției au fost asimilați în mod complet funcționarilor publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, creandu-se astfel condițiile acordării acestui spor.

Decizia Curții de C. este în dezacord cu prevederile Legii nr. 284/2010 referitoare la majorarea de la 10% la 30% a compensației de risc/pericol deosebit pentru funcționarii publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Astfel, prin Legea nr. 284/2010 s-a prevăzut că funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare pot beneficia de sporul de risc deosebit în cuantum de până la 30%, decizia acordării unui anumit cuantum revenind ministrului justiției, care a emis ordinul nr. 919/C/26.04.2011. Totodată decizia de acordare a sporului în cuantum maxim respectă și prevederile art. 14 din Anexa VII a Legii nr. 284/2010 care condiționează majorarea cuantumului sporurilor de schimbarea condițiilor de muncă. Aceasta împrejurare a fost expusă pe larg atât în mod colectiv, cât și individual, pentru fiecare beneficiar al sporului, în OMJ nr. 9191/C/26.04.2011, reținându-se în principal următoarele circumstanțe:

În anul 2011, acordarea sporului în cuantum de 30% a avut, pe de o parte, un caracter reparatoriu, de recuperare a reducerilor determinate de constrângerile bugetare din anul 2009, iar, pe de altă parte, la momentul majorării procentului de acordare, s-a avut în vedere faptul că pentru anumite persoane, cu atribuții diferite, gradul de risc a crescut, întrucât complexitatea lucrărilor în legătură cu Administrația Națională a Penitenciarelor s-a mărit în mod exponențial, determinată atât de mărirea volumului de activitate prin prisma unor noi atribuții, cât și de modificări legislative.

De asemenea, potrivit deciziei nr. 442/2013 pronunțate de ÎCCJ în dosarul nr._, reprezintă caz bine justificat modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Or, decizia Curții de C. a fost atacată pe calea recursului administrativ și a fost modificată radical prin eliminare a 7 măsuri din cele 12 dispuse prin actul de control, ceea ce înseamnă că există îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu cuprinde cerința ca paguba să se regăsească în patrimoniul reclamantului. Acest fapt este și mai evident dacă ne gândim la perturbarea previzibilă a unei autorități, atunci când paguba este generală, abstractă și nu se regăsește în patrimoniul unei anumite persoane fizice sau juridice. Prin urmare, la analizarea condiției pagubei iminente trebuie avut în vedere faptul că prejudiciul material se poate produce și în patrimoniul unor terțe persoane față de entitatea controlată, respectiv salariați, care devin astfel persoane vătămate prin actul administrativ emis de angajator și declarat ulterior nelegal de o autoritate publică învestită prin lege să verifice modul de utilizare a fondurilor publice.

4. Cererile de intervenție voluntară accesorie (în favoarea reclamantului).

La data de 18.11.2013, M. F. M., N. C., E. M. N., G. P., S. C., L. I., A. T. Tuleașcă și F. C. au formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantului (filele 239-242), prin care au solicitat admiterea cererii de suspendare a executării.

În motivare, intervenienții au arătat că sunt funcționari publici cu statut special din M. Justiției, iar prin decizia în litigiu le-au fost reduse drepturile salariale cu mai mult de jumătate reprezentând sporul de confidențialitate și majorarea sporului de risc/pericol deosebit, astfel că justifică un interes personal și direct pentru a interveni în acest proces.

Au mai precizat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, reiterând împrejurările de fapt și de drept expuse de reclamant prin cererea introductivă pentru dovedirea cazului bine justificat și a pagubei iminente.

În dovedire, au depus la dosar înscrisuri (filele 243-250).

La data de 22.11.2013, S. F. I., D. R. F., Boață M., Tărășilă A., L. T., D. R., B. M. E., Rudău G., E. M., E. A. M., V. L., R. C., Ș. T. M., P. F. S., B. L., C. A. L., E. L., G. V. au depus la dosar o cerere pe care au intitulat-o de intervenție principală (filele 251-260), prin care au solicitat admiterea cererii de suspendare a executării.

În dovedire, au depus la dosar înscrisuri (filele 261-294).

5. Întâmpinarea la cererile de intervenție voluntară accesorie.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 25.11.2013, pârâta C. de C. a solicitat respingerea cererilor de intervenție accesorie, în principal, ca inadmisibile, iar, în subsidiar, ca neîntemeiate, pentru următoarele argumente:

Inadmisibilitatea cererilor de intervenție rezultă din neîndeplinirea unora dintre condițiile esențiale pentru exercitarea dreptului la acțiune, și anume calitatea procesuală activă și un interes născut și actual. Astfel, intervenienții, chiar dacă sunt angajați ai reclamantului, nu au calitatea de „persoane vătămate", aceștia nespecificând în cererile lor care sunt drepturile legale ce le-au fost încălcate de C. de C., în condițiile în care prin decizia nr. XII/9/2013/D1 s-a dispus în sarcina reclamantului obligația aducerii la îndeplinire a 14 măsuri pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate constatate cu ocazia efectuării auditului financiar. Acest act administrativ nu dă naștere la raporturi juridice între C. de C. și angajații reclamantului, cu atât mai mult cu cât, prin decizia a cărei suspendare a executării se solicită, nu s-au instituit pentru intervenienți obligația de a restitui sume de bani, astfel încât nu poate fi pusă în discuție existența vreunui prejudiciu cauzat acestora. Reclamantul, în calitate de entitate verificată și, deopotrivă, de angajator, este singurul responsabil de modul concret în care va înțelege să pună în aplicare măsurile din decizie, iar identificarea persoanelor răspunzătoare și recuperarea prejudiciului de la acestea intră în obligația Ministerului Justiției.

În motivarea solicitării subsidiare de respingere a cererilor de intervenție ca neîntemeiate, pârâta a reiterat argumentele de fapt și de drept prezentate în întâmpinarea la cererea principală, concluzionând că nu sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

6. Aspecte procesuale.

În ședința publică din data de 28.11.2013, astfel cum s-a consemnat și în practicaua prezentei sentințe, C. a constatat că cererea de intervenție depusă de cei 18 funcționari publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției la data de 22.11.2013 are natură accesorie (în favoarea reclamantului), iar nu principală, astfel cum în mod impropriu a fost denumită de aceștia; a admis în principiu cele două cereri de intervenție accesorie în favoarea reclamantului, apreciind că intervenienții au justificat un interes personal și direct pentru a interveni în proces, cu scopul de a susține apărarea reclamantului, în condițiile în care aceștia au calitatea de funcționari publici cu statut special în cadrul Ministerului Justiției, iar o eventuală punere în executare a măsurilor dispuse de C. de C. ar conduce, în mod evident, la afectarea cuantumului drepturilor salariale ale acestora; pe cale de consecință, a constatat că este neîntemeiată solicitarea pârâtei de respingere ca inadmisibile a cererilor de intervenție.

7. Soluția instanței.

a) prezentarea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită.

Prin decizia nr. XII/9/2013/D1 (filele 16-28), examinând deficiențele consemnate în raportul de audit financiar din 07.06.2013, încheiat în urma misiunii Auditul financiar asupra contului anual de execuție a bugetului de stat pe anul 2012, inclusiv în procesul-verbal de constatare din 07.06.2013 (filele 77-116), C. de C. a României-Departamentul XII a dispus în sarcina reclamantului M. Justiției următoarele:

suspendarea următoarelor măsuri care contravin reglementărilor legale în domeniul financiar, contabil și fiscal: a) creșterea salariului funcției de bază, pentru funcționarii publici cu statut special, prin includerea în acesta a sporului de confidențialitate; b) majorarea de la 10% la 30% a compensației de risc/pericol deosebit;

înlăturarea neregulilor din activitatea financiar-contabilă și/sau fiscală controlată, astfel: a) stabilirea corectă a drepturilor salariale ale funcționarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției care au beneficiat de creșterea salariului funcției de bază datorită includerii în acesta a sporului de confidențialitate, prin recalcularea acestora, de la momentul creșterii până în prezent, și excluderea sporului de confidențialitate acordat; întocmirea și depunerea declarațiilor rectificative aferente componentelor bugetului general consolidat; b) stabilirea corectă a drepturilor salariale ale funcționarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției care au beneficiat de majorarea de la 10% la 30% a compensației de risc/pericol deosebit, fără existența creșterii riscului /pericolului deosebit; recalcularea acestora se va face de la momentul majorării până în prezent, prin excluderea majorării nelegat acordate; întocmirea și depunerea declarațiilor rectificative aferente componentelor bugetului general consolidat;

aplicarea următoarelor măsuri pentru stabilirea și întinderea prejudiciilor și recuperarea acestora: a) stabilirea și recuperarea sumelor plătite fără bază legală, reprezentând creșterea salariului funcției de bază pentru funcționarii publici cu statut special, prin includerea în acesta a sporului de confidențialitate; b) stabilirea și recuperarea sumelor plătite fără bază legală reprezentând compensația de risc/pericol deosebit prin majorarea de la 10% la 30% a acestei compensații, pentru funcționarii publici cu statut special din cadrul MJ, fără creșterea riscului/pericolului deosebit.

Contestația formulată de reclamantul M. Justiției sub nr. 4/_/25.07.2013 împotriva măsurilor prezentate mai sus a fost respinsă ca neîntemeiată prin pct. 2 din încheierea nr. 27/12.09.2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a României (filele 30-40), astfel încât, la data de 25.09.2013, reclamantul a înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a prezenta cerere de suspendare a executării, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond.

b) analiza condițiilor prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral”.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”, iar prin cazuri bine justificate, se înțelege „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Prin raportare la aceste dispoziții legale, C. reține că, bucurându-se de prezumția de legalitate, întemeiată pe prezumțiile autenticității și veridicității, actul administrativ este susceptibil de a-i fi suspendată executarea doar ca o situație de excepție, cu respectarea cumulativă a condițiilor expres prevăzute de lege: cazul bine justificat și paguba iminentă.

Din moment ce aceste două condiții speciale sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, rezultă că neîndeplinirea uneia dintre ele atrage respingerea cererii de suspendare a executării, fără a mai fi necesară analizarea celeilalte.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, chiar dacă soluționarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ nu implică o analiză specifică fondului, adică constatarea unui caz concret de nelegalitate a actului, totuși configurarea îndoielii asupra legalității acestuia, cu atât mai mult cu cât îndoiala trebuie să fie serioasă, presupune ca instanța învestită cu cererea de suspendare să „pipăie fondul cauzei”, apreciind în favoarea căreia dintre părți este aparența dreptului afirmat, în lipsa căreia soluția nu ar putea fi decât susceptibilă de arbitrar. Deci, instanța învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării trebuie să verifice dacă la emiterea actului s-a creat în realitatea juridică o aparență de nelegalitate, care să nu mai confere forța juridică a executării imediate și din oficiu.

În speță, C. constată că împrejurările de fapt și de drept invocate de reclamant și de intervenienții în favoarea sa nu sunt de natură a crea a îndoială serioasă asupra legalității măsurilor cuprinse în decizia nr. XII/9/2013/D1, a căror suspendare a executării se solicită.

Astfel, referitor la sporul de confidențialitate de până la 15% din salariul funcției de bază, acordat pentru anul 2011 prin ordinul ministrului justiției nr. 707/C/31.03.2011 (filele 140-141), C. constată, la o analiză sumară a cauzei, că pârâta a apreciat în mod corect că acesta a fost acordat fără o bază legală, în condițiile în care funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției nu beneficiază de un astfel de spor.

Sporul de confidențialitate de până la 15% din salariul funcției de bază a fost prevăzut, prin dispozițiile art. 3 din OG nr. 19/2006, în favoarea personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, printre care se numără și Administrația Națională a Penitenciarelor, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 293/2004.

Chiar dacă art. 2 din Anexa 6 a Legii nr. 330/2009 și art. 2 alin. 4 din Legea nr. 284/2010 îi asimilează pe funcționarii publici cu statut special din M. Justiției cu cei din sistemul penitenciarelor, aceștia sunt însă încadrați într-o instituție publică ce face parte din administrația centrală (minister), iar nu într-o instituție de apărare, ordine publică și siguranță națională (cum este Administrația Națională a Penitenciarelor), astfel încât pârâta a apreciat în mod corect că prevederile art. 3 din OG nr. 19/2006 rămân în continuare neaplicabile funcționarilor publici cu statut special din M. Justiției.

De altfel, prin sentința civilă nr. 2628/17.06.2009 (filele 134-138), C. de Apel București-Secția a VIII-a a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de unii funcționari publici cu statut special în contradictoriu cu M. Justiției privind plata sporului de confidențialitate și emiterea ordinului pentru completarea drepturilor salariale cu sporul solicitat, soluție ce a devenit irevocabilă prin decizia ÎCCJ nr. 1238/02.03.2011 (fila 139).

Nu pot fi primite susținerile reclamantului și intervenienților privind încălcarea de către C. de C. a principiilor tratamentului egal și nediscriminării, întrucât aceste critici, ce vizează o discriminare prin efectul legii, implică în principiu un control de constituționalitate, atribuție ce nu intră în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale, în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României.

În această ordine de idei, C. reține că, potrivit art. 124 din Constituție, „justiția se înfăptuiește în numele legii”, ceea ce implică o acțiune de aplicare a legii, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

Se impune a se reaminti și decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ „sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”. A mai reținut C. Constituțională în considerentele deciziei amintite că „un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. 1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.”

Referitor la majorarea de la 10% la 30% a cuantumului sporului pentru activități de culegere, prelucrare, verificare și valorificare a informațiilor, investigații, acțiuni și intervenție cu grad ridicat de risc sau în condiții de pericol deosebit, majorare dispusă începând cu 01.04.2011 prin ordinul ministrului justiției nr. 919/C/26.04.2011 (filele 152-161), C. constată, tot la o analiză sumară a cauzei, că pârâta a reținut în mod corect că aceasta a fost hotărâtă, potrivit notei de fundamentare nr._/2011, nu ca urmare a desfășurării activității în alte condiții de risc sau pericol deosebit, ci având în vedere că managementul de personal este axat atât pe eficiență, cât și pe echitate, iar construirea unei relații eficiente cu subalternii are la bază, pe lângă alte instrumente, și recunoașterea meritelor acestora.

În această ordine de idei, C. constată că ordinul nr. 919/C/26.04.2011, pe lângă dispozițiile legale incidente, menționate în preambulul său, a fost întemeiat exclusiv pe nota de fundamentare nr._/2011 (filele 119-128), care leagă majorarea sporului de motivarea materială a angajaților, ce ar conduce la stimularea acestora pentru obținerea de performanțe și îndeplinirea obiectivelor. În nota de fundamentare menționată se face referire generic și abstract la volumul și complexitatea lucrărilor efectuate, fără a se menționa expres o creștere a acestora, cu consecința creșterii factorilor de risc sau de pericol deosebit, condiție esențială pentru majorarea cuantumului sporului la maximul prevăzut de art. 14 din Anexa VII a Legii-cadru nr. 284/2010.

Mai mult, prin cererea introductivă, reclamantul a recunoscut că în anul 2011 acordarea sporului majorat la 30% a avut și un caracter reparatoriu, având în vedere reducerile determinate de constrângerile bugetare, susținere care, în mod evident, nu este de natură a justifica legalitatea și temeinicia majorării în discuție.

De asemenea, nu pot fi primite nici susținerile reclamantului și intervenienților privind creșterea gradului de risc, determinată atât de mărirea volumului de activitate, prin prisma unor noi atribuții în legătură cu Administrația Națională a Penitenciarelor, cât și de modificările legislative survenite în acest domeniu. Aceasta întrucât ordinul ministrului justiției nr. 919/C/26.04.2011 face referire strict la nota de fundamentare nr._/2011, iar legalitatea unui act administrativ (și, implicit, a măsurilor dispuse prin acesta) se raportează la documentația avută în vedere în momentul emiterii sale, iar nu la împrejurări sau explicații oferite ulterior.

Totodată, C. mai reține că pârâta a constatat în mod corect că, prin acordarea celor două sporuri, suma sporurilor individuale a depășit și procentul de 30% din salariul de bază, aceasta variind la finele anului 2012 între 31% și 40% (aspect necontestat de reclamant și confirmat de intervenienți), fără ca aceste depășiri să fie aprobate prin hotărâre de Guvern, încălcându-se astfel și dispozițiile art. 22 alin. 2 și 3 din Capitolul III, Secțiunea a 3-a din Legea nr. 284/2010.

În consecință, C. constată că reclamantul, sprijinit de intervenienții în favoarea sa, nu a dovedit în cauză existența unor împrejurări de fapt și de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității măsurilor cuprinse în decizia nr. XII/9/2013/D1, a căror suspendare a executării se solicită. În contextul în care nu a fost probat cazul bine justificat, C. nu va mai analiza susținerile părților referitoare la paguba iminentă, întrucât legiuitorul a reglementat aceste două condiții speciale în mod cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia face inutilă analiza celeilalte.

Față de aceste considerente, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, C. va respinge ca neîntemeiate atât cererea principală de suspendare a executării măsurilor dispuse de C. de C. prin decizia nr. XII/9/2013/D1, cât și cererile de intervenție voluntară accesorie în favoarea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI, cu sediul în București, .. 22-24, sector 1, ca neîntemeiată.

Respinge cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantului, formulate de M. F. M., N. C., E. M. N., G. P., S. C., L. I., A. T. TULEAȘCĂ, F. C., toți cu domiciliul ales la M. Justiției din București, ., sectorul 5, precum și de S. F. I., D. R. F., BOAȚĂ M., TĂRĂȘILĂ A., L. T., D. R., B. M. E., RUDĂU G., E. M., E. A. M., V. L., R. C., Ș. T. M., P. F. S., B. L., C. A. L., E. L., G. V., toți cu domiciliul ales la SCA D. și Asociații din București, .. 1-5, sectorul 5, ca neîntemeiate.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la C. de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

D. D. M. G. M.

Red/thred. jud. DDM/ 30 ex/ 27.12.2013.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5315/2013....		Pretentii. Decizia nr. 5470/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3773/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3773/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI