Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5315/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5315/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 2628/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 5315
Ședința publică de la 28.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. (fosta Administrația Finanțelor Publice G.) împotriva sentinței civile nr. 6/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . T. LOGISTIK S.R.L. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, având în vedere dispozițiile OUG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și ale Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2211/01.08.2013 dispune rectificarea citativului în sensul menționării în calitate de recurentă a Administrației Județene a Finanțelor Publice G. și, constatând cauza în stare de judecată, reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 6/23.01.2013, Tribunalul G. – Secția civilă a respins excepția de necompetență generală a instanței, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G..
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. C&A F. T. Logistik SRL în contradictoriu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G. și a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. C&A F. T. Logistik SRL în contradictoriu cu pârâta Administrației F. pentru Mediu.
A admis în parte cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G..
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 1.221 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru autoturismul marca Peugeot, cu chitanța . nr._ din 24.11.2011, plus dobânda legală de la data plății, respectiv 24.11.2011 și până la data plății efective.
A obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. suma de 1.221 lei reprezentând taxă de poluare plătită de reclamantă, sumă ce s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, conform art.1 alin.1 din OUG nr.50/2008, în vederea restituirii acesteia către reclamant.
A respins cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. de obligare a chematului în garanție la plata dobânzii legale și a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta S.C. C&A F. T. Logistik SRL a achitat la data de 24.11.2011 suma de 1.221 lei cu titlu de taxă de poluare pentru înmatricularea în România a autovehiculului marca Peugeot, deținut de aceasta în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit (fila 36 din dosar).
Tribunalul a constatat că în conformitate cu prevederile Capitolului III pct.4 a treia liniuță din contract, chiriașul, adică reclamanta din prezenta cauză, și-a asumat obligația de a plăti la timp toate cheltuielile de folosință a autotractorului ce urmează a fi înmatriculat de către chiriaș, or, înmatricularea presupune inclusiv achitarea taxei ce se solicită a fi restituită în acest dosar de către reclamantă.
Ulterior, considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamanta s-a adresat instanței de judecată cu prezenta acțiune, problema invocată și care se pune în speța de față este de a se stabili dacă norma internă în baza căreia s-a perceput taxa de poluare, respectiv OUG nr.50/2008, este contrară normei comunitare reprezentată de art.110 (fost art.90) din Tratat.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, actul normativ conținând reguli cu privire la autovehiculele ce intră sub incidența acestei taxe, cât și a condițiilor de percepere a acesteia.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant și a plății taxei de poluare, respectiv art.4 lit. a din OUG nr.50/2008 „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România…”
Prin urmare, taxa de poluare pentru autovehicule se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul. Tribunalul a observat că această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, în speță autovehiculul fiind înmatriculat pentru prima dată la 22.06.2001.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art.110 (fost art.90) paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie, aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa de poluare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar, este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art.110 (fost art.90) din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare, interzisă la impunere în statele membre, în sensul art.90 paragraful 1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art.90 alin.1 din Tratat, prin prisma jurisprudenței CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație, se poate observa că taxa de poluare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.110 (fost art.90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Cu privire la excepția de necompetență generală invocată de pârâta A.F.P. G., pe motiv că ar fi incident art.12 din Legea nr.9/2012, respectiv că, la solicitarea contribuabilului, organul fiscal competent, în măsura în care constată că suma plătită cu titlu de taxă de poluare este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor acestui act normativ, dispune restituirea diferenței, tribunalul a respins-o.
În speța de față, obiectul judecății este reprezentat de pretenția restituirii integrale a sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, reclamanta invocând și considerând că însăși impunerea taxei, indiferent de cuantum este contrară dispozițiilor art.110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene, în timp ce Legea nr.9/2012 invocată de pârâtă în susținerea excepției se referă la restituirea diferenței de taxă plătită conform OUG nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, cu modificările și completările ulterioare și taxa rezultată din aplicarea Legii nr.9/2012, după un altgoritm de calcul stabilit, astfel că, față de aceste aspecte și obiectul litigiului astfel stabilit, în mod evident competența aparține instanțelor judecătorești.
Tribunalul a constatat că, întrucât chemata în garanție a perceput o taxă fără a presta serviciul echivalent, această taxă nu era datorată și ca urmare, în conformitate cu art.60 Codul procedură civilă va admite cererea de chemare în garanție, obligând Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 1.221 lei reprezentând taxă de poluare, în vederea restituirii acesteia către reclamantă.
Tribunalul a respins cererea pârâtei de obligare a chematului în garanție la plata dobânzii legale, având în vedere faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr.50/2008, neputând fi reținută vreo culpă a chematului în garanție. Suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul instituției de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, aceasta nefăcând nicio operațiune legată de acestea.
Prin urmare, Administrația F. pentru Mediu nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata dobânzi legale.
Instanța a respins totodată și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu se poate reține culpa procesuală a pârâtei care să fi determinat efectuarea cheltuielilor de judecată pretinse de către reclamantă.
Astfel, pârâta nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile Legii nr.9/2012 acesta neavând posibilitatea de opțiune, fiind obligată să aplice legea în vigoare, nefiind un act care să emane de la aceasta în virtutea unei posibilități de apreciere, în condițiile în care actul normativ îi impune obligația de a calcula și percepe taxa de poluare pentru autovehiculele vizate de actul normativ.
Numai instanța de judecată, lucru care s-a și întâmplat, este îndreptățită în a analiza conformitatea legii interne cu dreptul comunitar și jurisprudența CEJ, concluzia fiind neconformitatea Legii nr.9/2012 cu Tratatul C.E. și ca atare nelegalitatea taxei de poluare, fapt ce nu echivalează însă cu o culpă a pârâtului care să atragă obligarea sa la suportarea unor cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AFP a municipiului G. arătând că fără niciun temei legal, instanța a respins excepția de necompetență generală, deși aceasta trebuia admisă, iar competența de soluționare a cauzei trebuia declinată la organul fiscal competent să restituie taxa de poluare, având în vedere dispozițiile Legii 9/2012 (art. 12), sens în care a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C.p.c.
În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs invocat, cel prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. Civ., a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de disp. Legii 9/2012 (art. 12), fiind criticată și soluția de admitere în parte a cererii de chemare în garanție susținând că Administrația F. pentru Mediu trebuie să fie obligată și la plata dobânzii legale aferente taxei de poluare restituite, taxă care reprezintă venit la bugetul F. pentru Mediu, fiind folosită în vederea realizării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este fondat doar sub aspectul criticii care vizează admiterea în parte a cererii de chemare în garanție, celelalte critici neputând fi reținute, pentru următoarele considerente:
Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 1221 lei reprezentând taxa de poluare achitată la 24.11.2011, cu dobânda legală aferentă, de la data încasării și până la restituirea efectivă.
În mod corect instanța de fond a respins excepția necompetenței generale a instanței din moment ce reclamanta contestă refuzul pârâtei de restituire a taxei de poluare, refuz pe care îl consideră nejustificat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. i din Legea 554/2004, având în vedere că taxa a fost plătită în temeiul unui act normativ contrar dreptului comunitar.
Este evident că o acțiune prin care se contestă un act administrativ emis de o autoritatea publică este de competența instanței de contencios administrativ și nu de competența organului fiscal, recurenta susținând în mod nefondat că aparține A.F.P. G. competența de soluționare a cauzei, în raport de dispozițiile art. 12 din Legea 9/2012.
Reclamanta nu a învestit instanța cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 12 din Legea 9/2012, de restituire a diferenței dintre taxa de poluare și taxa rezultată din aplicarea dispozițiilor Legii 9/2012, cerere care se adresează organului fiscal, ci a solicitat restituirea în integralitate a taxei de poluare achitată în baza O.U.G. nr. 50/2008 – act normativ contrar dreptului comunitar, astfel că dispozițiile art. 12 din Legea 9/2012 sunt irelevante în soluționarea cauzei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă se reține că aceasta a solicitat obligarea Administrației F. pentru Mediu la plata taxei de poluare, dar și a dobânzii legale aferente acestei taxe, instanța de fond obligând chemata în garanție la plata către pârâtă doar a taxei de poluare, nu și a dobânzii legale aferente acesteia.
Soluția de admitere în parte a cererii de chemare în garanție este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.c., în raport de dispozițiile O.U.G. 50/2008 potrivit cărora taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, fiind plătită într-un cont deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Câtă vreme pârâta doar calculează și încasează taxa de poluare care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu, în temeiul art. 60 C.p.c., chemata în garanție este obligată să plătească pârâtei atât taxa de poluare, cât și dobânda legală aferentă, aprecierea instanței de fond că Administrația F. pentru Mediu nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, motiv pentru care nu poate fi obligată la plata dobânzii legale, neputând fi reținută, față de împrejurarea că prin admiterea cererii de chemare în garanție, Administrația F. pentru Mediu este obligată la plata către pârâtă și nu către reclamantă a taxei de poluare și a dobânzii legale aferente.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 C.p.c., Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința, în sensul că va admite în integralitate cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă și a dobânzii legale aferente taxei de poluare restituite, de la data plății – 24.11.2011 și până la data plății efective, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. (fosta Administrația Finanțelor Publice G.) împotriva sentinței civile nr. 6/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . T. LOGISTIK S.R.L. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința în sensul că admite în integralitate cererea de chemare în garanție și obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă și a dobânzii legale aferente taxei de poluare restituite, de la data plății - 24.11.2011 și până la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. O. D. P. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.M.
Tehnored.R.O./2 ex./12.12.2013
Jud.fond: M. Z. U., Trib.G.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Hotărâre din 21-11-2013,... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3773/2013.... → |
|---|
