Despăgubire. Hotărâre din 28-01-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 4356/116/2011

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Î N C H E I E R E

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.01.2013

CURTEA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE: B. C.

JUDECĂTOR: V. H.

JUDECĂTOR: C. M. F.

GREFIER: M. G.

Pe rol se află spre soluționare recursul declarat de recurenta-reclamantă D. (R.) V. A., împotriva sentinței civile nr. 3581/22.11.2011, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._ (4938/c/25.10.2011), în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRETĂȚILOR, având ca obiect „despăgubire”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-reclamantă, prin avocat M. E., cu împuternicire avocațială în dosarul de fond al Tribunalului București – fila 7, lipsind intimata-pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 04.12.2012, respectiv la data de 21.01.2013, prin serviciul „registratură”, intimata-pârâtă a depus la dosar înscrisuri, după care:

Avocatul recurentei-reclamante învederează faptul că înscrisurile înaintate la dosar de intimata-pârâtă nu sunt lămuritoare, concludente și utile cauzei, fiind inutile soluționării pricinii. Astfel că, pentru motivele arătate, solicită instanței să pună în vedere intimatei-pârâte să depună la dosarul cauzei înscrisurile menționate, în mod expres, în cuprinsul adresei întocmite la termenul anterior.

După deliberare, Curtea respinge solicitarea recurentei-reclamante, apreciind înscrisurile depuse la dosar de intimata-pârâtă ca fiind lămuritoare în vederea soluționării prezentei cauze.

Recurenta-reclamantă, prin avocat, arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune corespunzător perioadei 15.04.2008 – 24.10.2008, precum și pe fondul cererii de recurs.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, reprezentantul recurentei-reclamante arată că lasă la aprecierea instanței. Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la plata sumei rezultând din actualizarea cu indicele de inflație a compensațiilor stabilite prin decizia nr. 586/15.04.2008 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care a fost validată hotărârea nr. 17/11.03.2003 a Comisiei Județene Călărași, de la data emiterii deciziei, 15.04.2008, și până la data plății efective, 05.09.2011. În motivare, arată că actualizarea inițială a vizat perioada de până în 2008. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 28.01.2013.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,

B. C. V. H. C. M. F.

GREFIER,

M. G.

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr. 370

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.01.2013

CURTEA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE: B. C.

JUDECĂTOR: V. H.

JUDECĂTOR: C. M. F.

GREFIER: M. G.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 21 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28 ianuarie 2013, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Prin sentința civilă nr. 3581/22.11.2011 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Călărași – Secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta R. V. A. în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprităților ca neîntemeiată.

În considerentele hotărârii, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta R. V. A. a chemat în judecată pe pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei rezultând din actualizarea cu indicele de inflație a compensaților stabilite prin Decizia nr. 586/15.04.2008 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților prin care a fost validată hotărârea nr.17/11.03.2003 a Comisiei județene Călărași, de la data emiterii deciziei - 15.04.2008 și până la data plății efective - 05.09.2011 precum și obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată.

A mai reținut Tribunalul că, în motivarea cererii, reclamanta a arătat că este beneficiara compensațiilor bănești stabilite prin hotărârea nr.17/11.03.2003 a Comisiei Județene Călărași pentru Aplicarea Legii 9/1998. Prin decizia nr.586/15.04.2008 emisă de pârâta ANRP s-a validat hotărârea sus menționată conform sentinței civile nr.2542/05.12.2007 a Tribunalului Călărași, rămasă irevocabilă și s-a dispus plata de compensații actualizate, de la data emiterii hotărârii comisiei județene până la data efectivă a plății fiecărei tranșe, în cuantum de 92.655,92 lei. În baza acestui titlu executoriu s-a efectuat plata la data de 05.09.2011 prin executare silită. În condițiile în care hotărârea a fost validată în întregime, și cum nici prima tranșă nici cea de-a doua nu au fost plătite în anul stabilirii, consideră reclamanta că pârâta ANRP trebuie să se supună dispozițiilor art. 8 al.2 din Legea nr.9/1998 și să actualizeze despăgubirile. Menționează reclamanta că s-a adresat cu cerere pârâtei prin care a solicitat plata sumei rezultând din actualizare, însă pârâta nu a emis nici un răspuns. În raport de considerentele expuse, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În drept a invocat dispozițiile art. 7 și art. 8 alin.2 din Legea nr.9/1998, art.30 OG nr.94/2004, art. 5 din HG nr.286/2004, Normele metodologice de aplicare, art. 9 din Hotărârea nr.1643/2004, Legea nr.262/2007, Decizia ICCJ nr.XXI/19.03.2007 pronunțată în recursul în interesul legii, art. 6 din CEDO.

În termen legal, pârâta ANRP a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere că despăgubirile stabilite prin decizia de plată se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație de la bugetul de stat și cum sumele alocate de la bugetul de stat nu au fost suficiente pentru plata despăgubirilor, a determinat prelungirea perioadei de plată. În raport cu pretențiile reclamantei de actualizare a cuantumului compensaților acordate, se arată de pârâtă că doar tranșa a II-a din cuantumul despăgubirilor se actualizează conform dispozițiilor art. 8 al.2 din Legea 9/1998. În drept a invocat dispozițiile art. 115-118, art. 580 ind.2, art. 580 ind.3 din Codul de pr.civilă, precum și prevederile Legii nr.9/1998, H.G. nr.753/1998 cu modificările și completările ulterioare, respectiv H.G. nr.1277/2007, CEDO art.1.

În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a constatat nefondată acțiunea reclamantei, urmând a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente:

Reclamanta este beneficiara compensațiilor bănești stabilite prin hotărârea nr.17/11.03.2003 a Comisiei Județene Călărași pentru aplicarea Legii 9/1998.

Prin decizia nr.586/15.04.2008 emisă de pârâta ANRP s-a validat hotărârea susmenționate conform sentinței civile nr. 2542/05.12.2007 a Tribunalului Călărași, rămasă irevocabilă și s-a dispus plata de compensații actualizate, de la data emiterii hotărârii comisiei județene până la data plății efective a fiecărei tranșe, în cuantum de_,92 lei.

Titlul executoriu reprezentat de decizia de plată a fost executat la data de 05.09.2011, fiind recuperată suma de_,96 lei reprezentând compensația actualizată prin decizia nr. 586/15.04.2008.

Având în vedere că reclamanta R. V. A. deține deja un titlu executoriu pentru încasarea sumei rezultând din actualizarea compensațiilor bănești stabilită prin hotărârea nr.17/11.03.2003 a Comisiei Județene Călărași pentru aplicarea Legii 9/1998, reprezentat de decizia de plată nr.586/15.04.2008 emisă de pârâta ANRP, titlu care a și fost executat la data de 05.09.2011, tribunalul constată ca nefondată acțiunea reclamantei.

II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 26.03.2012, a declarat recurs, înregistrat anterior, la 19.03.2012, partea reclamantă D. (fostă R.) V. A., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei rezultând din actualizarea cu indicele de inflație a compensațiilor stabilite prin decizia nr. 586/15.04.2008 emisă A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților prin care a fost validata hotărârea nr. 17/11.03.2003 a Comisiei Județene Călărași, de la data emiterii deciziei - 15.04.2008 si până la data plății efective - 05.09.2011; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că prin Hotărârea nr. 17/11.03.2003, reclamantei și defunctei Zois E., li s-au acordat despăgubiri in suma de_ lei. S-au adresat instanței de judecata pentru a putea obține validarea acestei hotărâri, deoarece parata, desi trecuseră mai mult de 4 ani, nu emisese decizia de validare. Au obținut titlul executoriu, iar parata a emis decizie de invalidare. Au contestat aceasta decizie, contestația fiindu-le admisa si au obținut titlul executoriu prin care parata a fost obligata sa emită decizia de validare. Deși a emis decizia de validare, s-a raportat la suma stabilita in 2003, fara a actualiza-o. Adresându-se din nou instanței de judecată, au obținut un nou titlu executoriu prin care pârâta a fost obligată să emită decizia de validare și să actualizeze suma. In executarea acestei din urma hotărâri, parata a emis decizia nr. 586/15.04.2008 care a actualizat suma pana la data emiterii.

Desi s-au conformat intru totul cerințelor paratei, aceasta nu a efectuat plata, fiind nevoite să se adreseze din nou instanței judecătorești, obținând un nou titlu prin care parata a fost obligata la plata sumelor prevăzute in decizie. Plata a fost făcuta la aceeași suma prevăzuta in decizie, fara ca in perioada de la emiterea deciziei si pana la data plații sa se opereze actualizarea.

Apreciază recurenta – reclamantă că instanța de fond a interpretat greșit atat conținutul dispozițiilor din sentințele civile pronunțate, cat si din decizia emisa de parata.

Astfel, potrivit sentinței civile nr. 2542/05.12.2007 pronunțata de Tribunalul Călărași, instanța de judecata a obligat parata la actualizarea despăgubirilor de la data emiterii hotărârii comisiei județene pana la plata fiecărei transe, fără ca prin această sentință pârâta să fie obligată la plata sumei rezultând din actualizare, ci la actualizarea despăgubirilor.

In executarea sentinței menționate, parata a emis decizia nr. 586/15.04.2008 prin care a actualizat despăgubirile, insa, deși in decizie se menționează că se actualizează despăgubirile până la data plății, această actualizare vizează numai perioada de până la emiterea deciziei. O alta interpretare nu poate fi primită. Daca s-ar admite contrariul, ar însemna ca pârâta cunoștea dinainte care va fi evoluția inflației ceea ce nu poate fi admis. Este evident ca actualizarea a vizat numai perioada de la emiterea hotărârii si pana la emiterea deciziei.

Plata despăgubirilor s-a făcut trei ani mai târziu, moment la care nu s-a mai făcut nicio actualizare, suma plătită fiind cea menționata in decizia emisa in anul 2008.

Potrivit deciziei nr. XXI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, beneficiarii sunt îndreptățiți să primească aceeași valoare economică a bunurilor și nu diminuata ca urmare a inflației.

În dovedire, a invocat proba cu înscrisuri.

In drept, a invocat art. 299, art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 C.pr.civ.

Cererea este scutită de obligația de plată a taxei de timbru potrivit art. 10 din Legea nr. 9/1998.

La data de 04.10.2012, prin Serviciul Registratură, partea intimată – pârâtă ANRP a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat.

În motivare, a arătat intimata – pârâtă că în temeiul art. 6 alin. 7 din O.U.G. nr. 25/2007 și în baza sentinței civile a Tribunalului București, Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 586/15.04.2008 prin care s-a validat Hotărârea nr. 17/11.03.2003 emisă de Instituția Județeană Călărași, acordându-se compensații bănești în cuantum de 92.655,92 lei. La data de 22.08.2011, prin intermediul Biroului de Executori Judecătorești ,,P. S. și P. F.” beneficiara R. V. A. a intrat în posesia sumei de 55.479,96 lei reprezentând compensația actualizată prin Decizia/15.04.2008 plus cheltuieli de executare silite.

Așa cum este precizat și în Comunicarea care însoțește Decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, suma acordată cu titlu de compensație urmează să fie eșalonată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1277/2007.

Având în vedere dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004 potrivit cărora "compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...), rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.

Potrivit art. 38 alin. (5) și (6) din H.G. 753/1998, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1277/2007, compensațiile bănești se achită astfel: a)integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b)eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.001 lei ; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.

În al doilea rând, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părțile contractului de asistență juridică (client/avocat) și raportul juridic de drept procesual civil dintre părți. Art.274 alin.(3) din C. proc. civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Cu toate acestea, raportul juridic dintre avocat și clientul său nu este stânjenit în nici un fel, deoarece activitatea instanței se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată și nu a onorariul propriu-zis. C. de asistență juridică se menține în integralitate, clientul plătind avocatului onorariu convenit.

Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri pe Legea nr. 9/1998 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.

Până la sfârșitul anului 2009, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților i-a fost alocată, pentru plata despăgubirilor, de către Ministerul Finanțelor Publice ordonatorul principal de credite, o sumă totală de_ lei, astfel:_ lei în anul 2007;_ lei în anul 2008;_ lei în anul 2009. Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 i-au fost alocate:_,17 lei în anul 2007; 77.419.297,58 lei în anul 2008; 31.666.756,37 lei în anul 2009; 47.851.374,39 lei în anul 2010; 30.789.208,83 lei în anul 2011.

Fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților, sunt acordate în baza Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente și Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herta, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

A mai invocat intimata – pârâtă art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/R./C.M./2007/7.

Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește intimata - pârâtă) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.

Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost menționate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P., care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte. Această situație, observată în mod obiectiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privește întreg procesul de restituire și de acordare a despăgubirilor, problemele subliniate de către aceasta fiind întâlnite tot mai des în practica instituțională a intimatei - pârâte.

Implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.

În aceste condiții se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.

În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat intimata – pârâtă respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat de către reclamanta D. ( fosta R. ) V. A. împotriva Sentinței Civile nr. 3581/22.11.2011, pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă.

În drept, a invocat dispozițiile art. 304¹, art. 304 pct. 7, 8, 9, prevederile Legii nr. 9/1998, H.G. nr. 753/1998, respectiv H.G. nr.1277/2007.

Curtea a încuviințat și a administrat în cond. art. 305 C.pr.civ. rap. la art. 167 C.pr.civ. proba cu înscrisurile atașate la dosar, dispunând totodată, potrivit art. 129 C.pr.civ., comunicarea de către partea recurentă - reclamantă a dosarului de executare silită în fotocopie, iar de intimata – pârâtă ANRP a documentației corespunzătoare emiterii deciziei nr. 586/15.04.2008, lămurind modul de calcul al sumei acordate.

Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:

Recursul este fondat.

În acest sens, Curtea reține că art. 312 alin. 3 prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 [când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii], iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct., 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”. Totodată, disp. art. 304¹ C.pr.civ. prevăd că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.

Observă Curtea că prin sentința civilă nr. 2542/05.12.2007 pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă (filele 6 – 7 dosar), Tribunalul Călărași – Secția Civilă a admis în partea acțiunea formulată de reclamantele R. V. A. și Zois E. în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, anulând decizia nr. 144/17.10.2007 emisă de intimată și obligând-o să emită o nouă deciziei prin care să actualizeze suma stabilită de la data emiterii hotărârii comisiei județene până la data efectivă a fiecărei tranșe.

La data de 15.04.2008, Vicepreședintele ANRP a emis decizia nr. 586/15.04.2008 prin care a validat Hotărârea nr. 17 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași la data de 11.03.2003, dispunând plata de compensații actualizate, de la data emiterii hotărârii comisiei județene până la data efectivă a plății fiecărei tranșe, în cuantum de 92.655,92 lei în beneficiul doamnelor Zois E. și R. V. A., suma urmând a fi eșalonată (filele 72 - 73 dosar). Constată Curtea că prin Hotărârea nr. 17/11.03.2003 a Comisiei Județene Călărași de Aplicare a Legii nr. 9/1998 s-au acordat compensații bănești în sumă de_ ROL (62.185,18 RON) doamnelor Zois E. și R. V. A. (fila 75 dosar). Totodată, mai constată că potrivit Fișei de calcul a compensațiilor actualizate (fila 74 dosar), suma de 92.655,92 lei a fost obținută pornindu-se de la suma de 62.185,18 lei și aplicându-se indicele de inflație aferent intervalului martie 2003 – februarie 2008.

Prin decizia civilă nr. 1612/15.06.2009 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, admițând recursul și, în mod corespunzător, acțiunea reclamanților R. V. A. și moștenitorilor defunctei Zois E., a obligat pârâta ANRP la plata sumei de 92.655,92 lei reprezentând compensația actualizată prin decizia nr. 586/15.04.2008. (filele 30 – 34 dosar)

Ca urmare a cererii de executare silită formulată de partea recurent – reclamant, la data de 18.08.2011, ANAF – AFP Sector 1 – Trezoreria Statului Sector 1, în calitate de terț poprit, a virat către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați P. S. și P. F. suma de 55.479,96 lei pentru debitor ANRP; această sumă, privind titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1612/15.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, a fost distribuită, potrivit procesului – verbal întocmit la 05.09.2011 de executor judecătoresc P. F. în dosarul de executare nr. 113/2010, după cum urmează:_,96 lei creditoarei R. V. A. cu titlu de debit și cheltuieli de executare; 4120 lei B. P. reprezentând cheltuieli de executare; 4632 lei C..Av. Farsu E. cu titlu de onorariu de avocat. (fila 61 dosar)

Mai reține Curtea că între Zois E. și R. V. A. s-a încheiat convenția autentificată sub nr. 817/29.05.2008 de BNP Liuba A., prin care părțile conveneau ca distribuirea compensației cuvenite conform Deciziei nr. 586/15.04.2008 emisă de ANRP să se facă în cote de ½ fiecare. (fila 39 dosar)

În drept, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998 „În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcție de volumul compensațiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor. În cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situația în care se achită în anul următor, direcțiile generale ale finanțelor publice le actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de S. înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior. Eșalonarea plăților nu poate depăși 2 ani consecutivi”.

Totodată, potrivit art. 38 alin. 5 și 6 din HG nr. 753/1998 „(5) Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei. (6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează, potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.

Mai reține Curtea că disp. art. 5 din HG nr. 286/2004 prevăd: „Compensațiile stabilite prin hotărârea de validare a Comisiei centrale pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998”.

Pe cale de consecință, din interpretarea coroborată a textelor legale de mai sus, rezultă că debitorul obligației poate proceda la plată, atunci când dreptul de creanță, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea Comisiei și/sau validat prin Decizia Vicepreședintelui ANRP, depășește 50.000 lei, în 2 tranșe, din care prima aferentă primului an, adică celui de stabilire și validare a cuantumului compensațiilor, iar a doua în cel de-al doilea an; se mai deduce totodată voința legiuitorului ca sumele plătite în cel de-al doilea an, respectiv tranșa a doua, să fie actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum.

Rezultă astfel o primă concluzie și anume aceea că inclusiv nerespectarea termenului de plată aferent primei tranșe ar trebui să atragă în mod corespunzător actualizarea, căci, pe de o parte, doar plata efectiv făcută în primul an nu este supusă actualizării, iar, pe de altă parte, orice plată făcută dincolo de primul an se actualizează, chiar și atunci când ea este aferentă celei de-a doua tranșe.

Se ridică însă problema momentului de la care intervine obligația de actualizare a tranșei plătite peste termen. În acest sens, se observă faptul că deși legiuitorul recunoaște posibilitatea de a se efectua plata sumelor mai mari de 50.000 lei eșalonat, într-un interval de 2 ani consecutivi, totuși nu exclude actualizarea decât în măsura în care plata se face efectiv în primul an. În aceste condiții, dacă plata tranșelor nu se face cu respectarea termenului instituit, creditorul ar trebui să fie despăgubit integral, astfel încât valoarea sumei încasate să corespundă în mod real celei stabilite și/sau validate. Pentru a se ajunge la acest rezultat, actualizarea trebuie făcută în raport de data actului administrativ susceptibil de a produce efecte juridice sub aspectul determinării cuantumului obligației de plată. Or, în cauza de față actul relevant este reprezentat de Decizia nr. 586/15.04.2008 a Vicepreședintelui ANRP prin care s-a procedat la stabilirea cuantumului actualizat al compensațiilor, motiv pentru care și data la care trebuie raportat începutul obligației de actualizare este 15.04.2008.

În acest context, se observă, față de cele arătate mai sus, că suma stabilită cu titlu de compensație, astfel cum a fost validată prin Decizia nr. 586/2008 a fost actualizată la nivelul a 92.655,92 lei de ANRP doar până la data emiterii – 15.04.2008, iar plata sumei respective a intervenit pe cale de executare silită în cursul anului 2011, deci fără respectarea termenelor de plată de 1 an și, respectiv 2 ani, rezultate din dispozițiile normative menționate mai sus.

Curtea apreciază astfel că acțiunea formulată de partea reclamanta era întemeiată, impunându-se obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma rezultând din actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 31.092,59 lei, reprezentând 1/2 din valoarea compensației stabilite în condițiile Legii nr. 9/1998 (adică 62.185,18 lei potrivit Hotărârii nr. 17/11.03.2003 a Comisiei Județene Călărași de Aplicare a Legii nr. 9/1998), aferent intervalului 15.04.2008 (data emiterii deciziei nr. 586/_11 (data începând cu care suma virată de ANAF – AFP Sector 1 – Trezoreria Statului Sector 1 București s-a aflat în mod efectiv la dispoziția executorului judecătoresc).

Subliniază Curtea că dispozițiile legale incidente în materia relevantă, astfel cum au fost reproduse mai sus, nu recunosc vreun drept la o actualizare a actualizării, ci doar la actualizarea despăgubirii, motiv pentru care raportarea se face la cota cuvenită recurentei – reclamante din suma acordată cu titlu de compensație, adică 62.185,18 lei, aceasta trebuind a fi plătită cu păstrarea valorii reale la data plății.

Mai arată Curtea că, pe de o parte, nu poate fi recunoscută ca dată până la care să fie făcută actualizarea cea de 05.09.2011, întrucât, deși abia la acel moment executorul judecătoresc a înțeles să procedeze la distribuirea sumei recuperate, virarea ei efectivă în numele debitorului intervenise încă din data de 18.08.2011.

Pe de altă parte, Curtea nu poate nici concluziona în sensul intervenirii prescripției dreptului material la acțiune corespunzător actualizării pentru intervalul 15.04.2008 – 24.10.2008 (acțiunea fiind introdusă la data de 25.10.2011), căci, potrivit art. 7 alin. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 (text aplicabil raportului juridic de față în condițiile normei tranzitorii de la art. 201 al Legii nr. 71/2011), „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită”, respectiv „Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul”. Or, față de disp. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, art. 38 alin. 5 și 6 din HG nr. 753/1998 și art. 5 din HG nr. 286/2004, este evident că plata corespunzător Deciziei nr. 586/15.04.2008 fiind eșalonată în două tranșe, dintre care partea pârâtă beneficia de un an aferent primei tranșe, respectiv doi ani pentru cea de-a doua, rezultă cu evidență că dreptul la acțiune al părții reclamante nu se putea naște în intervalul 15.04.2008 – 24.10.2008, ci abia odată cu împlinirea termenelor suspensive instituite legal în favoarea ANRP.

Totodată, Curtea nu poate primi apărările intimatei – pârâte, care susține că din interpretarea art. 5 al HG nr. 286/2004 ar rezulta că dreptul recurentei - reclamante la plata despăgubirilor stabilite ar fi afectat de o condiție, anume alocarea unor sume pentru plata despăgubirilor. Apreciază Curtea că susținerile intimatei - pârâte sub acest aspect sunt neîntemeiate, aspect de altfel infirmat cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 1612/2009 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, care instituise în mod irevocabil încă din 15.06.2009 obligația de plată în sarcina ANRP.

Or, în cauză, este de observat că prin Hotărârea nr. 17/2003 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 Călărași, astfel cum a fost validată prin Decizia nr. 586/2008 a Vicepreședintelui ANRP, s-a stabilit că recurenta – reclamantă are dreptul la despăgubiri într-un cuantum determinat. Așa fiind, în condițiile în care de la data la care dreptul reclamantei a fost recunoscut ca efect al validării intervenite prin decizia amintită și până la data recuperării sumei prin executare silită au trecut 3 ani, iar singura justificare pe care intimata pârâtă o invocă în cauză drept impediment la plată presupune, astfel cum rezultă din întâmpinare, nealocarea unor sume pentru plata despăgubirilor, Curtea consideră că, raportat la dispozițiile legale menționate, nu poate concluziona ca justificat refuzul ANRP de plată, pentru a nu opera actualizarea cu indicele de inflație.

Nu pot fi primite, ca fiind de natură a conduce la respingerea acțiunii, nici apărările părții intimat - pârâte privind demersurile în desfășurare întreprinse de autoritățile române pentru a propune modificări legislative, însoțite de măsuri administrative și financiare, astfel încât să se răspundă exigențelor CEDO expuse în considerentele hotărârii pronunțate la 12 octombrie 2010 în cauza M. A. și alții c. România, cererile nr. 30.767/05 și 33.800/06. În cauza de față, partea reclamantă era deja titulara unei hotărâri prin care îi fusese recunoscut în temeiul Legii nr. 9/1998 un drept de creanță, astfel încât deținea un „bun actual”, componentă a patrimoniului său. Câtă vreme partea pârâtă nu poate opune un temei de stingere sau de reducere a sumei pe care o are de plătit, ori de eșalonare suplimentară a acesteia, de natură a afecta dreptul subiectiv al părții reclamante, nu se poate pronunța o soluție de respingere a acțiunii pentru considerente implicând nealocarea de fonduri sau potențiale soluții legislative, administrative și financiare, doar prefigurate, dar neadoptate formal pentru a căpăta forță de normă juridică. Or, prin disp. art. 44 din Constituția României, legiuitorul recunoaște că „Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate”, simpla lipsă a fondurilor alocate cu o astfel de destinație neputând constitui o limită în sensul art. 44 alin. 1 teza finală, căci în caz contrar, nu s-ar mai proteja drepturi reale și efective, din moment ce statul prin propria inacțiune ar putea lipsi de substanță o creanță recunoscută în favoarea unui particular.

În consecință, ținând seama de considerentele arătate, Curtea constată că recursul este fondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și 3 C.pr.civ., îl va admite în sensul modificării în tot a sentinței civile recurate, al admiterii în parte a cererii, cu obligarea pârâtei ANRP să plătească reclamantei suma rezultând din actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 31.092,59 lei, reprezentând 1/2 din valoarea compensației stabilite în condițiile Legii nr. 9/1998, aferent intervalului 15.04._11; totodată, față de disp. art. 274 C.pr.civ., va fi obligată pârâta să plătească reclamantei și suma de 100 lei cheltuieli de judecată aferente fondului, dovedite cu chitanța aflată la fila 6 din dosarul tribunalului, căci ANRP se află în culpă procesuală pentru declanșarea și desfășurarea unui litigiu finalizat prin infirmarea apărărilor prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția de prescripție ca nefondată.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă D. (R.) V. A., împotriva sentinței civile nr. 3581/22.11.2011, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._ (4938/c/25.10.2011), în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRETĂȚILOR.

Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta D. (R.) V. A. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRETĂȚILOR.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma rezultând din actualizarea cu indicele de inflație a sumei de_,59 lei, reprezentând 1/2 din valoarea compensației stabilite în condițiile Legii nr. 9/1998, aferent intervalului 15.04._11.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 100 lei cheltuieli de judecată aferente fondului.

Irevocabilă.

Pronunțat în ședința publică din data de 28.01.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,

B. C. V. H. C. M. F.

GREFIER,

M. G.

Red.tehnored.jud.BC/2ex./2013

Jud.fond: C.I. – T.Călărași S.civ.

← Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 3576/2013. Curtea de Apel...		Conflict de competenţă. Sentința nr. 1049/2013. Curtea de... →

Despăgubire. Hotărâre din 28-01-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Hotărâre din 28-01-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI