Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr. 1019/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1019/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 9144/2/2012

ROMÂNIA

C. DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1019

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.03.2013

C. CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. V.

GREFIER: C. D.

Pe rol se află soluționarea excepției de nelegalitate a Deciziei nr.4/2010 și a procesului-verbal de constatare nr.1278/12.01.2010 a Curții de C. a României, Departamentul XI - Direcția 2 în ceea ce privește constatarea cuprinsă la pct.4, invocată de reclamanta M. B. prin Primar, în contradictoriu cu pârâții Administrația F. pentru Mediu și C. de C. a României.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta C. de C. a României prin consilier juridic S. Ș., lipsind reclamanta M. B. prin Primar și pârâta Administrația F. pentru Mediu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Pârâta C. de C. a României prin consilier juridic, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.

C. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepția de nelegalitate a Deciziei nr.4/2010 și a procesului-verbal de constatare nr.1278/12.01.2010 a Curții de C. a României, Departamentul XI - Direcția 2.

Pârâta C. de C. a României, pe baza probelor administrate și a argumentelor din întâmpinare, solicită respingerea excepției de nelegalitate a Deciziei nr.4/2010 a Curții de C. a României, Departamentul XI - Direcția 2.

C. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr.549/2011, reclamanta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a chemat în judecată pe pârâtul M. B. - PRIN PRIMAR, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de_,69 lei reprezentând plată nedatorată (prejudiciu), ca urmare a acceptării la decontare a profitului și TVA aferentă profitului în baza Contractului de finanțare nr.3/N/11.01.2008, acțiune cu care tribunalul a fost învestit prin declinări succesive de competență, ca urmare a admiterii excepției de necompetență materială (sentința civilă nr.4680/16.06.2011 a JS6, sentința civilă nr.5651/05.10.2011 a C.), constituindu-se pe rolul Secției a IX-a C. Administrativ și Fiscal dosarul nr._/3/CA/2011.

În combaterea cererii introductive, pârâtul a invocat în cuprinsul întâmpinării formulate (f.56-58 dosar JS6), în temeiul prevederilor art.4 din Legea nr.554/2004, excepția de nelegalitate a Deciziei nr.4/2010 și a Procesului-verbal de constatare nr.1278/12.01.2010, acte emise de C. de C. a României – Departamentul XI- Direcția 2, în ceea ce privește constatarea cuprinsă la pct.4 – „Decontarea nelegală a cotei de profit și TVA aferent acestuia pentru unele proiecte și a cotei de profit pentru celelalte proiecte aflate în derulare începând cu 27.04.2009”.

Asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, se reține că soluționarea în fond a prezentului litigiu depinde de actele administrative criticate pentru nelegalitate.

După cum se arată chiar în motivarea acțiunii, reclamanta a făcut obiectul unei verificări a „constituirii, utilizării și gestionării F. pentru mediu”, verificare finalizată prin Procesul-verbal de constatare nr.1278/12.01.2010 și în cadrul căreia reprezentanții Curții de C. a României - Departamentul XI- Direcția 2 au reținut că profitul și TVA aferentă profitului nu intră în categoria cheltuielilor eligibile finanțate din Fondul pentru mediu și, prin urmare, nu ar fi trebuit decontate de A.F.M., dispunând, pe cale de consecință, calcularea sumei aferente și recuperarea acesteia de la beneficiarii de finanțare din Fondul pentru mediu, sens în care s-a procedat la emiterea Deciziei nr.4/2010. Arată reclamanta că, în contextul epuizării căilor administrative de atac împotriva soluției reprezentanților Curții de C. a României și având în vedere că măsura dispusă de această instituție de control este obligatorie și trebuie pusă în aplicare, a înțeles să promoveze prezenta acțiune și să solicite beneficiarilor finanțării cărora li s-a acordat contravaloarea profitului și TVA aferentă profitului, în speță pârâtului, suma decontată de instituție ca fiind cheltuială eligibilă în cadrul finanțării.

Prin incheierea din 16.10.2012, Tribunalul Bucuresti a sesizat C. de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a Procesului-verbal de constatare nr.1278/12.01.2010 și a Deciziei nr.4/2010, emise de C. de C. a României – Departamentul XI – Direcția 2, în ceea ce privește constatarea cuprinsă la pct.4 si a suspendat judecata cauzei până la soluționarea excepției.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel sub nr._ .

La 15.02.2013, parata a depus intampinare, solicitand respingerea excepției de nelegalitate a măsurii dispuse la pct.4 din Decizia nr.4/2010 emisă de Departamentul XI - Direcția 2 din cadrul Curții de C. a României, ca neîntemeiată.

In motivare, parata a aratat ca:

1. Potrivit dispozițiilor art. 13 alin.2 din OUG nr. 196/2005 aprobată prin Legea nr. 105/2006 privind Fondul pentru Mediu, din Fondul de Mediu pot fi finanțate anumite categorii de proiecte, propuse de operatori economici, agenții neguvernamentale, autorități locale și unități de învățământ.

In ceea ce privește modul de utilizare al F. de Mediu, echipa de control a procedat la verificarea unui eșantion de proiecte finanțate din acest fond, derulate prin AFM care sunt specificate în actul de control.

Analizand Manualele de Operare și Ghidurile de finanțare, valabile pentru perioada 01.01._09, s-a constatat că profitul și TVA-ul aferent profitului pentru unele proiecte și profitul în cazul celorlalte proiecte, pentru lucrările executanților, nu intră în categoria cheltuielilor eligibile finanțate din Fondul pentru mediu.

2.In mod nelegal, Comitetul Director din cadrul A.F.M a modificat prin Hotărârea din data de 27.04.2009, categoriile de cheltuieli eligibile stabilite expres și limitativ de art.3 din Ordinul nr.1166/17.07.2007 al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, în sensul majorării cheltuielilor eligibile cu profitul și TVA-ul aferent acestuia.

Potrivit Ordinului Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, nu se decontează profitul și TVA-ul aferent, aceste sume trebuind suportate de catre beneficiarii finanțărilor din Fondul pentru Mediu, un instrument economico-financiar destinat susținerii și realizării proiectelor pentru protecția mediului.

În acest context, decontarea profitului și a TVA-ului aferent s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.3 coroborate cu cele ale art.4 din Ordinul nr. 1166/17.07.2007 al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile prin raportare la art. 5 alin (3) din OUG nr.l96/2005 privind Fondul pentru Mediu.

In drept, art. 115 și urm. C.pr.civ., art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Examinand exceptia de nelegalitate a Procesului-verbal de constatare nr.1278/12.01.2010 și a Deciziei nr.4/2010, emise de C. de C. a României – Departamentul XI – Direcția 2, în ceea ce privește constatarea cuprinsă la pct.4, C. observa ca paratul Minicipiul B. a invocat ca motive de admitere a exceptiei de nelegalitate:

- C. de C., emitenta actului contestat, a realizat o interpretare superficială a prevederilor art.3 și 4 din Ordinul M.M.D.D. nr. 1166/17.07.2007, ignorând prevederile care indică drept categorii de cheltuieli eligibile „realizarea obiectivelor de investiții, în conformitate cu indicatorii tehnico - economici aprobați prin hotărâre a consiliului local".

- Indicatorii tehnico economici au fost aprobați prin art.2 al H.C.L.M. B. nr.262/15.08.2007 referitoare la „Aprobarea măsurilor necesare pentru ca M. B. să aplice la Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități în vederea finanțării proiectului «LUCRĂRI DE REABILITARE, PROTECȚIE:, STABILIZARE, AMENAJARE ȘI DOTARE PENTRU REFACEREA ȘI ÎMBUNĂTĂȚIREA CALITĂȚII MEDIULUI ÎN ZONA FALEZEI DUNĂRII ȘI A GRĂDINII PUBLICE»".

- Din cuprinsul indicatorilor tehnico - economici rezultă că, a fost aprobată, ca și componentă a devizelor de lucrări și „profitul" cu TVA aferent, ceea ce implică încadrarea în prevederile Ordinului nr. 1166/17.07.2007 referitoare la eligibilitate.

- Legalitatea includerii profitului și TVA aferent în devizele aprobate de C.L.M. B. este dată de prevederile H.G.R. nr.28/2008 privind aprobarea conținutului - cadru al documentației tehnico - economice aferentă investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, ale Ordinului M.D.L.P.L. nr.863/2008 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din HGR nr.28/2008, Ghidul privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări și obiecte de construcții pentru investiții realizate din fonduri publice, aprobat prin Ordinul nr. 1568/15.10.2002 al Ministerului Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuinței.

Examinand exceptia de nelegalitate, C. observa ca potrivit dispozițiilor art. 13 alin.2 din OUG nr. 196/2005 aprobată prin Legea nr. 105/2006 privind Fondul pentru Mediu, din Fondul de Mediu pot fi finanțate anumite categorii de proiecte, propuse de operatori economici, agenții neguvernamentale, autorități locale și unități de învățământ.

Potrivit Ordinului Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr.1166/17.07.2007, nu se decontează profitul și TVA-ul aferent, aceste sume trebuind suportate de catre beneficiarii finanțărilor din Fondul pentru Mediu, un instrument economico-financiar destinat susținerii și realizării proiectelor pentru protecția mediului.

De aceea, in mod nelegal, Comitetul Director din cadrul A.F.M a modificat prin Hotărârea din data de 27.04.2009, categoriile de cheltuieli eligibile stabilite expres și limitativ de art.3 din Ordinul nr.1166/17.07.2007 al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, în sensul majorării cheltuielilor eligibile cu profitul și TVA-ul aferent acestuia.

În acest context, decontarea profitului și a TVA-ului aferent s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.3 coroborate cu cele ale art.4 din Ordinul nr. 1166/17.07.2007 al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile prin raportare la art. 5 alin (3) din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu.

Din aceste motive, in baza textelor de lege mentionate si a art. 4 din Legea nr. 554/2004, C. va respinge excepția de nelegalitate ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția de nelegalitate a Deciziei nr.4/2010 și a constatarii de la pct. 4 din procesul-verbal de constatare nr.1278/12.01.2010 al Curții de C. a României, Departamentul XI - Direcția 2, formulată de reclamanta M. B. prin Primar, cu sediul în B., Piața Independenței nr.1, județ B., în contradictoriu cu pârâții Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, . 6 și C. de C. a României, cu sediul în București, ..22-24, sector 1, ca nefondată.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.03.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

B. V. C. D.

Red./tehnred. jud. V.B./5 ex./25.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr. 1019/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI