Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4530/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4530/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 9457/2/2011*
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4530
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 28.10.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. G. F.
JUDECĂTOR: I. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 1590/06.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți I. A., I. C. și M. V., având ca obiect „obligare emitere act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.p.c., iar la data de 25.10.2013, prin serviciul registratură, a depus o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză a Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor și note de ședință, prin care a invocat excepția prematurității acțiunii, după care,
Curtea dispune rectificarea citativului, în sensul menționării ca recurentă-pârâtă a Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.). Totodată, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, sub nr._ din data de 02.11.2011, reclamanții I. A., I. C. și M. V. au chemat în judecată pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în dosarul nr._/CC/2009 în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, precum și obligarea pârâtei la daune cominatorii în cuantum de 500 lei/zi de întârziere de la data introducerii acțiunii și până la data efectivă a emiterii deciziei de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civila nr. 1590/06.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, acesta a dispus: admiterea acțiunii formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâta si obligrea pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziția nr._/09.02.2009 emisă de Primarul Municipiului București privind notificarea înregistrată sub nr. 1667/27.07.2001 a autorului I. V., decedat ulterior formulării notificării, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață pentru terenul în suprafață de 1250 mp situat în București, ., sect. 6, imposibil de restituit în natură, întrucât este afectat de elemente de sistematizare (construcții tip A (P+8), trotuar de protecție, spațiu verde).
Conform documentelor depuse, beneficiari ai măsurilor reparatorii în calitate de moștenitori ai numitului I. V. sunt reclamantii: I. C., I. A. și M. V..
În urma exercitării controlului de legalitate, Prefectul Municipiului București a emis avizul de legalitate nr._/19.05.2009, dosarul fiind înaintat Secretariatului Comisiei Centrale la data de 18.05.2009.
Autoritatea pârâtă a arătat faptul că dosarul nu a fost înaintat evaluatorului, ulterior epuizării etapei de analizare a legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, întrucât este necesară completarea dosarului cu actele solicitate prin adresa nr. 877/R6/09.01.2012.
Din analiza cuprinsului adresei reiese că aceasta este adresată evaluatorului selectat de pârâtă pentru întocmirea raportului de evaluare, cărui îi sunt solicitate dovezi cu privire la calitatea acestuia de membru al unei Asociații Naționale Profesionale de Evaluare de utilitate publică și dovada obținerii asigurării de răspundere civilă profesională. Rezultă, astfel, că necesitatea completării dosarului nu este determinată de culpa reclamanților ci privește acte legate de situația profesională a evaluatorilor acreditați la ANRP, astfel că nu poate fi reținută ca reprezentând un motiv obiectiv ce a determinat întârzierea în soluționarea cererii.
Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă pârâtă, mai sunt antrenate și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel încât în mod obiectiv nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 al. 1 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, cum s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă. Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana să poată beneficia în mod efectiv de protecția asigurată de art. 6 din Convenție.
În speță, instanta de fond a apreciat că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii dispoziției Primarului Municipiului București de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent – 09.02.2009, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, se afla în prezența unei încălcări evidente a disp.art. 6 din Convenție și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Pentru considerentele arătate, a admis acțiunea și, în temeiul disp.art. 16 alin. 7 Titlul VII Legea nr. 247/2005 republ., a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, partea pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susținând că, în temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9 și art. 304 ind.1 c.pr.civ., sentința civilă nr. 1590/06.03.2012 este netemeinică si nelegală.
I. În motivare, a arătat recurenta – pârâta că, instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că, aceasta a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza supusă judecății, s-a sustinut că, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantilor, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr._/2009, a fost transmis de Primăria mun. București, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC. Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.
Referitor la etapa evaluării, s-a sustinut că dosarul de despăgubire al reclamanților urmează să fie transmis la evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare. Or, pentru a putea fi transmis la evaluator dosarul de despăgubire al reclamanților, evaluatorul desemnat de către CCSD trebuie să completeze dosarul cu actele solicitate prin adresa nr.877/RG/09.01.2012.
Totodată, s-a menționat că în prezent această etapă este suspendată, în condițiile O.U.G. nr.4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Prin OUG nr. 4/2012, se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005.
S-a învederat că, unul din motivele avute în vedere la adoptarea O.U.G nr.4/2012 a fost acela al epuizării Fondului Proprietatea, și că, ulterior acestui moment, prin emiterea de titluri de despăgubire de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în lipsa unei participații a statului la Fondul Proprietatea, nu mai pot fi parcurse toate etapele procesului de acordare a despăgubirilor reglementate de către Titlul VII din Legea nr.247/2005, în sensul în care persoanele îndreptățite se află în imposibilitatea exercitării după această dată a dreptului de opțiune privind dreptul la despăgubire sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea.
Prin urmare, având în vedere că actul normativ menționat cuprinde dispoziții de procedură, de imediată aplicare, obligarea pârâtei la finalizarea dosarului, cu analiza implicită a dosarului reclamanților, rămâne fără finalitate juridică, atât timp cât conform alin.2 al articolului unic, legiuitorul însuși dispune inclusiv analiza documentației dosarelor înregistrate în vederea soluționării cererilor de despăgubire, pe perioada de suspendare, iar obligarea Comisiei Centrale la parcurgerea procedurii de evaluare a despăgubirilor, etapă care precede emiterii titlurilor de despăgubire, contravine dispozițiilor mai sus citate, câtă vreme legiuitorul a dispus suspendarea acestor proceduri pe o perioadă de 6 luni - reclamanții având posibilitatea ca, în măsura în care apreciază că refuzul nejustificat al pârâtei de a da curs cererii lor de finalizare a procedurilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, persistă după expirarea perioadei de suspendare, să formuleze o nouă acțiune în consecință, în funcție și de eventualele modificări legislative în materie, ulterioare acestui moment.
Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se va emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.
În acest sens, în temeiul dispozițiilor art. 262 Cod de procedură civilă, raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 4/2012, recurenta consideră necesară și eficientă acordarea unui termen de grație de 6 luni de zile pentru punerea în executare a hotărârii.
Totodată, se solicită să se observe că este incertă situația reglementării cuprinse în Titlul VII din Legea nr.247/2005, la încetarea efectelor O.U.G. nr.4/2012, față de intenția de a reforma legislația în domeniu, respectiv mecanismul de acordare a despăgubirilor.
II. A doua critica vizeaza faptul ca instanța de fond în mod netemeinic a obligat direct la emiterea deciziei.
S-a sustinut că, a admite că poate fi primită acțiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume, se poate stabili o obligație într-un litigiu de contencios administrativ printr-un titlu executoriu în sensul art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligație ce ar trebui să poată fi adusă la îndeplinire de către autoritatea contractantă în mod voluntar, în caz contrar devenind aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
Altfel spus, s-ar ajunge în situația acceptată ca recurenta CCSD să fie obligată să emită decizia de despăgubire în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci și de evaluator așadar, nefiind posibilă executarea obligației într-un termen de 30 de zile.
Pentru motivele arătate și considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de către reclamanți.
În drept: Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr.1095/2005, O.U.G nr.4/2012, art. 299 și urm., art. 304 alin.9, art. 3041 din Codul de Procedură Civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea va admite recursul civil de față și în consecință, va modifica sentința civilă recurată, în sensul că va respinge în tot acțiunea reclamantilor ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că obiectul litigiului îl formează pretenția reclamantilor, constând în obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul notificat, în dosarul nr._/CC/2009, conform procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Astfel cum s-a reținut anterior, prima instanță a admis acțiunea reclamantilor, cu motivarea că refuzul de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire este unul nejustificat, si a obligat pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.
Apreciază instanța de recurs că soluția primei instanțe se impune a fi modificată, în raport de incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr.165/2013.
Astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 50 din Legea nr.165/2013, la data intrării în vigoare a legii menționate se abrogă dispozițiile cuprinse în articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară.
Ca atare, este evident că din momentul intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 întreaga procedură de stabilire a despăgubirilor, implicit procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire a fost desființată, soluționarea dosarelor de despăgubire urmând a avea loc în condițiile și în termenele prevăzute de noul act normativ.
Este de subliniat că potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Prin urmare, solicitarea reclamantilor de obligare a pârâtei la parcurgerea procedurii administrative, prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005, nu mai are niciun temei legal, dosarul de despăgubiri urmând a fi analizat de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, conform procedurii prevăzute de Legea nr.165/2013.
De altfel, însăși obligația stabilită de prima instanță a fost condiționată de expirarea perioadei de suspendare, prevăzută de OUG nr.4/2012, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.117/2012, astfel că o atare obligația ar fi rămas în ființă numai în situația în care după expirarea perioadei de suspendare, dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 ar fi rămas în ființă.
În raport de aceste aspecte, reținând așadar că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor fixate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, și de plano nu se poate reține existența unui refuz nejustificat în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor cu privire la îndplinirea obligațiilor prevăzute de Legea nr.165/2013, se impune admiterea prezentului recurs în sensul celor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (C.N.C.I.), cu sediul în București, sector 1, Calea Florească, nr. 202, împotriva sentinței civile nr. 1590/06.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți I. A., I. C. și M. V., toți cu domiciliul ales la S.C.A. P. și Asociații, cu sediul în București, sector 2, .. 6.
Modifică în tot sentința civilă recurată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. G.A. F. I.F. E. S. M.
Red. și dact. jud. I.F./gref. E.S.M.
2 ex./14.11.2013
Jud fond D STANISOR/ Curtea de Apel București
| ← Pretentii. Decizia nr. 3204/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 552/2013.... → |
|---|
