Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr. 1773/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1773/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 7188/2/2012
ROMÂNIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1773
Ședința publică din data de 31.05.2013
C. constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. C.
GREFIER: S. I.
Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamantul M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI și intervenienta accesorie ASOCIAȚIA N. DIN ROMÂNIA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, C. având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 24.05.2013, apoi la data de 31.05.2013 când a hotărât următoarele:
C.
Prin cererea înregistrată pe rolul C. – SCAF la data de 21.09.2012, reclamantul M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE a chemat în judecată pe pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI, solicitând:
- anularea în parte a Încheierii nr. 103/3.09.2011 a Curții de C., în ceea ce privește punctele 6, 7, 8 și 10 și,
- anularea în parte a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 6/V/9.07.2012 a Curții de C., respectiv a măsurilor dispuse la punctele II 14, II 16, II 17 și II 19.
În motivarea cererii arată că, prin Încheierea nr. 103/3.09.2011, C. de
C. a respins contestația administrativă îndreptată de reclamant împotriva Deciziei nr. 6/V/9.07.2012. Respingerea contestației este neîntemeiată după cum urmează:
1. La punctul 14 din Decizia nr. 6/V/9.07.2012 s-a reținut plata nejustificată din credite bugetare în anul 2011 a sumei de 7126 lei reprezentând plăți aferente executării silite și actualizarea cu rata inflației a sumei din sentința civilă nr. 2871/2009, fără a se analiza cauzele care au condus la punerea în aplicare a sentinței prin executare silită, care a determinat efectuarea plății suplimentare. S-a reținut și că nu s-au stabilit și virat la bugetul general consolidat unele contribuții obligatorii în sumă de 1957 lei și nu s-au depus declarații fiscale pentru aceste obligații de plată.
Reclamantul arată că nu se putea reține o plată nejustificată cât timp s-a făcut în temeiul unui titlu executoriu. Invocă prevederile art. 3711, 3722 și 372 C.proc.civ., arătând că sarcina demersurilor pentru punerea în executare a sentinței revine reclamanților-creditori care trebuie să prezinte sentința investită cu formulă executorie. Creditorii nu au procedat la punerea în executare pe cale amiabilă a sentinței, recurgând, în mod forțat și nejustificat, la inițierea executării silite. Pe de altă parte, dată fiind materia prestațiilor sociale, M. Finanțelor trebuia să asigure resursele financiare necesare pentru punerea în executare a sentinței, fără a fi necesare alte demersuri. Indubitabil, reclamantul s-a aflat într-o reală imposibilitate de a pune în executare sentința, fără alocarea sumelor de către MFP care, prin aceeași hotărâre, a fost obligat la asigurarea fondurilor necesare plății. Prin urmare, nu poate fi reținută susținerea Curții de C. potrivit căreia la nivelul MMFPS nu s-a întreprins nici un demers pentru analizarea cauzelor care au determinat nepunerea la timp în aplicare a sentinței civile.
Referitor la măsura dispusă, de extindere a verificărilor asupra tuturor plăților din surse bugetare pentru executarea silită a sentințelor civile, reclamantul apreciază ca neîntemeiată cerința referitoare la „recuperarea plăților nelegale generate de cheltuielile cu executarea silită”, întrucât acestea nu pot fi considerate nelegale, având la bază un titlu executoriu. Art. 3717 alin. 2 C.proc.civ. prevede obligația de principiu a debitorului de a suporta cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite. În concluzie, aceste tipuri de cheltuieli sunt inerente și nu pot fi recuperate de la salariații MMFPS, fiind incidente prevederile art. 254 alin. 2 din Codul muncii.
2. La punctul 16 al Deciziei, s-a reținut plata nelegală din surse bugetare a sumei de 5400 lei reprezentând amenda aplicată de o instanță de judecată conducătorului instituției, pentru punerea în aplicare cu întârziere a unei sentințe și a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată, precum și neluarea măsurilor legale pentru recuperarea acestor sume.
Reclamantul arată că plata sumelor menționate nu poate fi calificată ca nelegală, deoarece s-a realizat în baza unui titlu executoriu. Sumele nu pot fi imputate salariaților, întrucât paguba nu putea fi înlăturată. Amenda judiciară a fost aplicată ministrului P. P., în calitatea lui de reprezentant legal al MMFPS, iar nu în calitate de persoană fizică. Plata s-a făcut prin utilizarea codului fiscal al MMFPS, fiind în directă legătură de cauzalitate cu exercitarea perogativelor ministrului, în desfășurarea activității ministerului. Mai arată reclamantul că instanța care a aplicat amenda nu a luat în considerare că hotărârea judecătorească fusese pusă în executare în termenul legal, neexistând o culpă a ministerului sau a ministrului. Prin urmare, C. de C. ar fi trebuit să socotească cheltuiala ca fiind legată strict de activitatea instituției, nereferindu-se la o amendă datorată pentru nerespectarea prevederilor legale.
Corelativ faptei reținute, s-a dispus extinderea verificărilor în vederea identificării tuturor situațiilor în care M. a plătit din surse bugetare amenzi aplicate unor persoane fizice și recuperarea acestor sume. Măsura dispusă este neîntemeiată, întrucât aceste tipuri de cheltuieli sunt legate în mod indisolubil de activitatea MMFPS și de calitatea procesuală a acestuia în litigiile aflate pe rolul instanțelor. Din nou, sunt invocate prevederile ale art. 254 alin. 2 din Codul muncii.
3. La punctul 17 din Decizie s-a reținut plata de daune morale și cheltuieli de judecată în sumă de 45.543 lei în favoarea unor salariați din cadrul unităților subordonate/în coordonare, eliberați din funcție în baza OUG nr. 37/2009, pentru care instanțele de judecată au reținut nelegalitatea măsurilor luate, dispunând reintegrarea în funcție, respectiv neluarea măsurilor legale pentru recuperarea acestor sume de la persoanele responsabile de generarea situațiilor care au făcut obiectul acțiunilor în instanță.
În situația dată, nu sunt întrunite condițiile necesare cu privire la angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților MMFPS, așa cum sunt prevăzute în art. 254 din Codul muncii. Litigiile în cauză au fost generate de adoptarea și punerea în aplicare a unor acte normative care, ulterior, au fost, fie declarate nelegale în contencios administrativ, fie declarate neconstituționale de către C. Constituțională. În cazul OUG nr. 37/2009, este culpa exclusivă a Guvernului României care a inițiat acest act normativ declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale.
Corelativ faptei reținute, C. de C. a dispus extinderea verificărilor în vederea identificării tuturor situațiilor în care M. și unitățile subordonate/în coordonare au fost obligate de instanțele de judecată la plata de daune morale și cheltuieli de judecată, analizarea cauzelor care au determinat cheltuielile și dispunerea măsurilor pentru recuperarea plăților nelegale. Această măsură este neîntemeiată și lipsită de raționament logico-juridic, cauzele care au determinat cheltuielile fiind evidente, nemaiputând face obiectul altei analize, iar sumele fiind plătite legal, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
4. La punctul 19 din Decizie, s-a reținut neregularizarea la finele anului 2011 a sumei de 1.014.043 lei reprezentând subvenții alocate în plus unor organizații neguvernamentale pentru suportarea unor cheltuieli de administrare și a cheltuielilor privind activități specifice de interes general și nerestituirea la buget, la finele anului, a acestor subvenții încasate necuvenit.
Corelativ faptei reținute, C. de C. a dispus extinderea verificărilor asupra tuturor situațiilor în care nu s-a asigurat regularizarea subvențiilor acordate de la bugetul de stat în funcție de veniturile realizate de către beneficiarii de subvenții, conform prevederilor legale în vigoare.
Abaterea reținută este nefondată și nereală, sumele fiind acordate în limita bugetului aprobat pentru fiecare asociație în parte, în conformitate cu reglementările legale în vigoare. Asociațiile beneficiare de subvenții de la bugetul de stat, prevăzute la art. 98 din Legea nr. 448/2006 funcționează în baza OG nr. 26/2000, având personalitate juridică. Organizațiile centrale nu au buget de venituri și cheltuieli consolidat, în sensul că există pentru organizația centrală un buget care centralizează bugetele proprii de venituri și cheltuieli ale fiecărei filiale teritoriale, cu personalitate juridică. Subvențiile s-au acordat potrivit art. 1 alin. 2 din Ordinul nr. 1169/2011, Asociațiile primind subvenția în decada a treia a lunii în curs pentru necesarul lunii precedente. Virarea subvențiilor atât pentru cheltuieli de administrare, cât și pentru activități specifice de interes general se face în conturi evidențiate distinct, pentru a putea efectua la finele anului o eventuală regularizare a subvenției necheltuite. Suma la care s-a referit Decizia Curții de C. nu reprezintă subvenții alocate în plus, ci diferența dintre veniturile (venituri proprii ale filialelor asociațiilor și subvenții) și cheltuielile asociațiilor.
Subvențiile au fost acordate în completarea exclusivă (per total) a veniturilor proprii ale asociațiilor, pe bază de documente justificative, astfel încât ele nu reprezintă subvenții alocate în plus.
Deși în Decizie s-au invocat prevederile art. 22 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, în mod evident acestea nu au fost coroborate cu cele ale art. 66 alin. 1 și 2 din lege. Asociația N. din România este o persoană juridică de drept privat, filialele sale având personalitate juridică, iar Asociația Națională nedeținând fonduri proprii. Subvențiile au ajuns la filiale, fiind încasate după desfășurarea activităților, deci „exclusiv în completarea veniturilor proprii”, așa cum prevede art. 98 din Legea nr. 448/2006. Sumele identificate în contul de execuție la sfârșitul anului în numele ANR aparțin, de fapt, filialelor acesteia, fiind fonduri private. Nu există justificare sau temei legal ca aceste fonduri private, rezervate de fiecare filială unor acțiuni, angajamente și cheltuieli pe plan local și regional să ajungă la bugetul de stat.
Analiza Curții de C. nu a ținut seama de structura asociației, de caracterul ei de organizație de drept privat și de fondurile private ale filialelor. Analiza și controlul ar fi trebuit să se efectueze numai asupra fondurilor provenite din subvenția de la bugetul de stat și care ajung la ANR, ca ansamblu.
Prin întâmpinare, pârâta C. de C. a României solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
1. Cât privește măsura II 14, a imputat entității auditate nu punerea în aplicare a unei sentințe judecătorești devenită titlu executoriu, ci punerea în aplicare a acesteia cu întârziere, fapt care a determinat executarea silită a MMFPS, cu actualizarea sumei și plata cheltuielilor de executare. Nu au rezultat demersurile efectuate pentru obținerea surselor de finanțare de la MFP și nu s-a formulat vreo contestație la executare.
Reclamantul invocă prevederile art. 254 din Codul muncii, apreciind că cheltuielile suplimentare arătate în urma auditului s-ar încadra în situații de forță majoră sau risc normal al serviciului, fără însă a prezenta documente care să dovedească aceste situații. A fost justificată și măsura extinderii verificărilor asupra tuturor plăților efectuate din surse bugetare pentru executarea silită a unor hotărâri judecătorești, având în vedere că plățile de această natură nu pot fi suportate, în mod legal, din surse bugetare.
2. Cât privește măsura II 16, MMFPS a plătit amenda judiciară stabilită în sarcina ministrului fără să se dispună măsuri de analiză a necesității recuperării sumei, care nu constituie cheltuială legată de activitatea normală a instituției. S-au încălcat, astfel, prev. Legii nr. 500/2002 potrivit cărora utilizarea creditelor bugetare se face doar pentru cheltuieli legate de activitatea instituției și nu pentru plata unor amenzi datorate nerespectării prevederilor legale.
3. Cât privește măsura II 17, reclamantul nu precizează că instanțele de judecată au reținut prin soluțiile pronunțate încălcări ale prevederilor legale în privința modului în care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale persoanelor care au ocupat funcții de conducere în unitățile deconcentrate, prin emiterea unor ordine de încetare a raporturilor de muncă, unele dintre ele necorelate, altele cu aplicare retroactivă, sau în condițiile inexistenței unui stat de funcții aprobat care să conțină noile funcții de conducere contractuală la data eliberării din funcție a foștilor directori și alte aspecte de nelegalitate detaliate în hotărârile judecătorești. Nici aici nu sunt aplicabile prevederile art. 254 alin. 2 din Codul muncii, nefiind dovedită o situație de forță majoră.
4. Cât privește măsura II 19, reclamantul, prin persoanele cu atribuții în domeniu, nu au urmărit și aplicat întocmai prevederile pe care le invocă prin cererea introductivă și anume, art. 98 din Legea nr. 448/2006 și art. 1 alin.2 din Ordinul nr. 1169/2011. Spre exemplificare, situația financiară a Asociației N. din România confirmă constatarea potrivit căreia subvenția nu a fost acordată exclusiv în completarea veniturilor proprii, ea fiind cheltuită în întregime, în condițiile în care situația financiară la finele anului 2011 a acestei asociații prezintă excedent. Reclamantul recunoaște că suma de 1.014.043 lei reprezintă diferența dintre totalul veniturilor (venituri proprii ale filialelor și subvenții) și cheltuielile asociațiilor. Aceste asociații au realizat în anul 2011 venituri proprii în sumă totală de 6.584.111 lei și au efectuat cheltuieli de 10.668.532 lei, iar față de diferența dintre venituri și cheltuieli care trebuia susținută prin subvenție de 4.084.421 lei MMFPS a acordat subvenții de 5.098.464 lei, adică cu 1.014.043 lei mai mult decât suma admisă de prevederile legale, această diferență trebuind regularizată la finele anului, după depunerea conturilor de execuție de către asociații.
Atât normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 aprobate prin HG nr. 268/2007, cât și Metodologia de acordare a subvențiilor aprobată prin Ordinul MMFPS nr. 1169/2011 limitează categoriile de cheltuieli care pot fi acoperite din subvenții acordate de la bugetul de stat exclusiv la completarea veniturilor proprii.
În cauză Asociația N. din România a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantului, solicitând admiterea cererii de intervenție și, respectiv, admiterea cererii principale în sensul anulării actelor administrative menționate în petitul acestei din urmă cereri.
Cât privește interesul în formularea cererii de intervenție, arată că măsurile dispuse la punctul 19 din Decizia nr. 6/2012 afectează nemijlocit interesele ANR, care s-ar vedea nevoită să restituie suma de 739.559 lei primită cu titlu de subvenție, la care se adaugă 16.793 lei reprezentând „foloase nerealizate”.
Cât privește măsura II 19 din Decizie, intervenienta arată că aceasta este nelegală pentru următoarele argumente:
ANR primește subvenții de la bugetul de stat în condițiile art. 98 din Legea nr. 448/2006 și a HG nr.268/2007. ANR este o organizație nonguvernamentală cu caracter social și umanitar, organizată în filiale teritoriale, județene și multijudețene cu personalitate juridică și cu patrimoniu distinct de cel al asociației. Sumele aprobate pentru desfășurarea activităților specifice de interes general ajung la ANR ca deconturi, după desfășurarea activităților și prezentarea la MMFPS a documentației justificative. Fondurile nu sunt acordate în avans, ci după desfășurarea activității lor, deci „exclusiv în completarea veniturilor proprii”, așa cum prevede art. 98 din Legea nr. 448/2006. ANR nu deține fonduri proprii, sumele identificate în contul de execuție la sfârșitul anului în numele ANR aparținând filialelor care sunt persoane juridice distincte și reprezintă fonduri private. Nu există nicio rațiune pentru ca aceste fonduri private, rezervate de fiecare filială unor acțiuni, angajamente și cheltuieli pe plan local, să ajungă la bugetul de stat. Decizia Curții de C. nu ține seama de structura ANR, de caracterul ei de drept privat și de fondurile private ale celor 31 de filiale.
Prin încheierea din 15.02.2013, a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii (fila 226).
Părțile au solicitat și a fost administrată în cauză proba cu înscrisuri (filele 213 și 271), fiind depusă documentația administrativă care a stat la baza emiterii actelor atacate, Statutul ANR, dovezi cu privire la dobândirea personalității juridice de către filialele ANR.
Analizând cererea principală, susținută și prin cererea de intervenție accesorie, C. constată următoarele:
Prin Decizia nr. 6/V/9.07.2012, C. de C. a României – Departamentul V, în urma auditului financiar asupra situațiilor financiare întocmite la data de 31.12.2012 la MMFPS, a constatat o . abateri, printre care cele de la punctele 14, 16, 17 și 19 din Decizie, care au fost contestate în procedura administrativă de către reclamant. Măsurile dispuse la punctele II 14, II 16, II 17, II 19 din Decizie au fost menținute prin încheierea nr. 103/3.09.2012 a Curții de C., prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată de reclamant.
1. Cât privește constatările de la punctul 14 al Deciziei și măsurile dispuse de la punctul II 14 al Deciziei, s-a constatat plata nejustificată din creditele bugetare ale anului 2011 a sumei de 7126 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, cât și actualizarea cu rata inflației a creanței stabilite prin sentința civilă nr. 2871/2009 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1179/2010 a Curții de Apel Timișoara, fără a se fi analizat de către entitatea auditată cauzele care au condus la punerea în aplicare a hotărârii prin executare silită, situație care a determinat efectuarea plății suplimentare. S-a constatat încălcarea art. 14 și 22 din Legea nr. 500/2002, a OG nr. 22/2002 a Legii nr. 82/1991, a Legii nr. 95/2006. S-a dispus extinderea verificărilor asupra tuturor plăților efectuate din surse bugetare pentru executarea silită a sentințelor civile, analizarea cauzelor și împrejurărilor care au generat cheltuielile cu executarea silită, evidențierea sumelor în contabilitate și stabilirea de măsuri pentru recuperarea acestor plăți nelegale.
Prin încheierea nr. 103/2012, au fost înlăturate argumentele reclamantului-contestator referitoare la caracterul justificat al plății, reținându-se că la nivelul MMFPS nu s-a întreprins niciun demers pentru analizarea cauzelor care au determinat nepunerea în aplicare la timp a sentinței civile evidențiate de control, fapt care a dus la plata suplimentară a sumei de 7.126 lei, nu au rezultat demersurile care ar fi trebuit efectuate pentru obținerea surselor de finanțare de la MFP, nu a fost contestată executarea silită, deși nu se primise actul începător de executare (somația) de la executorul judecătoresc.
Reclamantul reiterează în cuprinsul cererii principale argumentele referitoare la caracterul legal al plății, arătând că această plată s-a făcut în baza unui titlu executoriu și că creditorul obligației stabilită prin titlu a purces direct la executarea silită, dar și că MFP, care a fost parte în litigiu, nu și-a îndeplinit propria obligație, primordială, de a asigura fondurile necesare plății. Pe baza acestor argumente, reclamantul concluzionează că sunt incidente prev. art. 254 alin. 2 din Codul muncii, neputând fi atrasă răspunderea funcționarilor publici din cadrul instituției pentru plata pe care o consideră legal făcută. De asemenea, consideră nelegală măsura de extindere a verificărilor asupra tuturor plăților din surse bugetare pentru executarea silită a sentințelor civile, arătând că cheltuielile cu executarea silită nu pot fi socotite plăți nelegale, întrucât au la bază întotdeauna un titlu executoriu, conform art. 372 C.proc.civ.
Susținerile reclamantului sunt nefondate, întrucât, în calitatea sa de debitor, MMFPS era dator să ia măsurile necesare plății creanțelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase irevocabile. Executarea acestor creanțe silit a determinat, așa cum a reținut C. de C., efectuarea unor plăți suplimentare reprezentate de cheltuielile de executare și eventuala actualizare a creanțelor. Faptul că plățile au la bază titluri executorii nu conferă caracter legal cheltuielilor generate de executarea silită decât în raporturile dintre creditor și debitorul său. Raportat la prevederile art. 14 și 22 din Legea nr. 500/2002 și OG nr. 22/2002, constatările și măsurile dispuse de C. de C. sunt legale și întemeiate, fiind necesară o analiză asupra cauzelor care au determinat efectuarea plăților pe calea executării silite, respectiv neluarea măsurilor pentru obținerea surselor de finanțare și plata benevolă a acestor creanțe, dar și asupra posibilităților care au existat de contestare a executărilor silite, neurmate conform cu legea.
Existența unei obligații de asigurare a fondurilor în sarcina MFP, nu scutea MMFPS de îndeplinirea propriilor obligații, pe cale benevolă și de luarea măsurilor necesare efectuării plăților, spre a nu se ajunge la executarea silită care a determinat cheltuieli suplimentare puse în sarcina MMFPS.
Reclamantul invocă prevederile art. 254 din Codul muncii, apreciind că cheltuielile suplimentare arătate în urma auditului s-ar încadra în situații de forță majoră sau risc normal al serviciului, însă purcederea la executarea silită a unor creanțe nu intră în categoria situațiilor amintite.
Cheltuielile cu executarea silită pot constitui cheltuieli efectuate cu nerespectarea prev. Legii nr. 500/2002 și a OG nr. 22/2002, în condițiile în care persoanele abilitate în cadrul instituției să ia măsuri pentru efectuarea plăților sau pentru contestarea măsurilor de executare nelegale nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.
Pentru aceste motive, C. apreciază constatările de la punctul 14 și măsura dispusă la punctul II 14 din Decizia nr. 6/2012 ca fiind legale și temeinice.
2. Cât privește punctul 16 al Deciziei, s-a constatat plata nelegală din surse bugetare a sumei de 5.400 lei reprezentând amendă aplicată prin hotărâre judecătorească ministrului pentru executarea cu întârziere a unei sentințe și a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată. S-a constatat încălcarea art. 14 și 22 din Legea nr. 500/2002, a art. 5 alin. 1 din OG nr. 119/1999, a OMFPS nr. 1917/2005, socotindu-se că aceste cheltuieli nu sunt legate de activitatea entității auditate. Măsura dispusă a fost de extindere a verificărilor în vederea identificării tuturor situațiilor similare, stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au determinat plata sumelor cu titlu de amenzi și cheltuieli de judecată, recuperarea și virarea lor la bugetul de stat. Măsura a fost confirmată prin încheierea nr. 103/2012.
Susținerile reclamantului cu privire la acest punct sunt neîntemeiate. Nu se poate reține că plata amenzii judiciare aplicată ministrului sau a cheltuielilor de judecată generate de litigiul referitor la aplicarea sancțiunii pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești ar constitui cheltuială legală de activitatea instituției. Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum și hotărârii judecătorești de amendare, sarcina plății acestei amenzi revine conducătorului instituției, considerat responsabil de neexecutarea la timp a hotărârii judecătorești.
Prin urmare, raportat la prev. Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora creditele bugetare pot fi utilizate numai pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituției, constatările și măsurile Curții de C. sunt legale și temeinice, atât plata amenzii judiciare, cât și a cheltuielilor de judecată generate de neexecutarea unei hotărâri judecătorești neconstituind cheltuieli legate de activitatea instituției și fiind datorate nerespectării unor prevederi nelegale. În mod corect, s-au dispus verificări cu privire la cauzele și împrejurările care au determinat astfel de plăți, precum și recuperarea sumelor de la persoanele vinovate. Celelalte apărări ale reclamantului referitoare la inexistența culpei ministrului sau a ministerului reținută de instanța care a aplicat sancțiunea constituie argumente care trebuiau opuse în litigiul privitor la aplicarea sancțiunii și exced analizei legalității și temeiniciei măsurilor dispuse de C. de C..
3. În privința punctului 17 al Deciziei, s-a constatat plata unor daune morale și cheltuieli de judecată în sumă de 45.543 lei în favoarea unor salariați eliberați din funcție în baza prevederilor OUG nr. 37/2009, pentru care instanțele de judecată au reținut nelegalitatea măsurilor luate, dispunând reintegrarea în funcții. S-a reținut că MMFPS nu a luat măsuri pentru a analiza modul în care persoanele respective au fost eliberate din funcții, obiectul acțiunilor în instanță, motivația instanțelor privind nelegalitatea eliberării din funcție, astfel încât să fie stabilite persoanele care nu au respectat prevederile legale și să fie luate măsuri de recuperare a sumelor plătite nelegal din credite bugetare.
S-a dispus măsura extinderii verificărilor în vederea identificării tuturor situațiilor similare, analizarea cauzelor care au determinat cheltuielile, dispunerea de măsuri pentru recuperare.
Și în privința acestor măsuri, argumentele reclamantului sunt nefondate, întrucât acesta se referă la constatarea neconstituționalității prev. OUG. nr. 37/2009 prin decizia nr. 1257/2009, trăgând concluzia că nu pot exista persoane responsabile de generarea situațiilor care au făcut obiectul acțiunilor în instanță, întrucât personalul ministerului a pus în aplicare prevederile OUG nr. 37/2009.
Declararea neconstituțională a prev. OUG nr. 37/2009 nu exclude de plano dispunerea măsurilor de analiză asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat cheltuielile cu plata daunelor morale sau a cheltuielilor de judecată în cauzele care au privit destituiri din funcție dispuse în baza OUG nr. 37/2009. C. de C., în decizia sa, precum și în încheierea nr. 103/2012, a nuanțat împrejurările care au determinat constatările și măsura dispusă, reținând că instanțele de judecată au reținut încălcări ale prevederilor legale în privința modului în care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale persoanelor care au ocupat funcții de conducere în unitățile deconcentrate, prin emiterea unor ordine necorelate, unele cu aplicare retroactivă, etc. Acestea au fost motive reținute prin hotărâri pentru acordarea daunelor morale.
Prin urmare, măsura dispusă de C. de C. corespunde aplicării art. 14 și 22 alin. 1 și art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, precum și art. 5 alin. 1 din OG nr. 119/1999, scopul analizei dispuse fiind acela de a identifica în ce măsură acordarea daunelor s-a datorat nerespectării unor prevederi legale, altele decât cele privind neconstituționalitatea OUG nr. 37/2009.
4. Cât privește punctul 19 al Deciziei, s-a constatat neregularizarea la finele anului 2011 a sumei de 1.014.043 lei reprezentând subvenții alocate în plus unor organizații neguvernamentale pentru suportarea unor cheltuieli de administrare și a cheltuielilor privind activități specifice de interes general și nerestituirea la buget, la finele anului, a acestor subvenții încasate necuvenit. S-a constatat încălcarea art. 22 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 500/2002, art. 5 alin. 1 din OG nr. 119/1999, art. 98 din Legea nr. 448/2006, HG nr. 268/2006, OMMFPS nr. 1169/2011. S-a dispus extinderea verificărilor asupra tuturor situațiilor în care nu s-a asigurat regularizarea subvențiilor acordate de la bugetul de stat în funcție de veniturile realizate de către beneficiarii de subvenții și recuperarea sumelor încasate pe nedrept.
Criticile reclamantului și ale intervenientei asupra acestui punct al deciziei, confirmat prin încheierea nr. 103/2012 sunt, de asemenea, nefondate.
C. are în vedere prevederile legale care au stat la baza acordării subvențiilor și anume:
- art. 98 din Legea nr. 448/2006, în forma în vigoare în anul 2011, potrivit căruia Asociația N. din România, Asociația Invalizilor de Război Nevăzători din România, Asociația Națională a Surzilor din România, L. Națională a Organizațiilor cu Personal handicapat din Cooperația Meșteșugărească, Consiliul Național al Dizabilității din România pot primi, în condițiile legii, subvenții de la bugetul de stat prin bugetul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, exclusiv în completarea veniturilor proprii.
- art. 1 alin. 2 din Anexa 1 la OMMFPS nr.1169/2011 pentru aprobarea Metodologiei de acordare a subvențiilor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului M., Familiei și Protecției Sociale, organizațiilor prevăzute la art. 98 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, potrivit căruia (2) Subvențiile se acordă exclusiv în completarea veniturilor proprii ale organizațiilor definite la alin. (1), pe întreaga durată a anului bugetar, conform bugetului de venituri și cheltuieli aprobat.
Aceste prevederi legale sunt explicite în sensul că subvențiile de care au beneficiat organizațiile neguvernamentale menționate de lege se pot acorda exclusiv în completarea veniturilor proprii ale acestor organizații. Aceste dispoziții nu pot interpretate altfel decât în sensul că din subvenții pot fi acoperite cheltuielile de administrare, cheltuielile de personal și cheltuielile pentru activități specifice de interes general ale organizațiilor neguvernamentale care nu pot fi acoperite din veniturile proprii ale acestor organizații. Or, așa cum a stabilit C. de C., aceste organizații au realizat în anul 2011 venituri proprii în sumă totală de 6.584.111 lei și au efectuat cheltuieli în sumă de 10.668.532 lei, iar față de diferența dintre venituri și cheltuieli care trebuia susținută prin subvenție de 4.084.421 lei, MMFPS a acordat subvenții de 5.098.464 lei, adică cu 1.014.043 lei mai mult decât suma admisă de prevederile legale, această diferență trebuind regularizată la finele anului, după depunerea conturilor de execuție de către organizații.
Reclamantul susține că subvențiile au fost acordate pe baza documentelor justificative cu privire la cheltuieli, depuse de către organizații (nefiind niciodată acordate în avans), trăgând concluzia că, astfel, este dovedit că au fost acordate exclusiv în completarea veniturilor proprii ale organizațiilor, pe durata anului bugetar. Această concluzie este eronată, întrucât acordarea subvențiilor pe baza unor documente justificative care atestau efectuarea cheltuielilor pentru care s-a solicitat subvenția nu înseamnă că este dovedită și imposibilitatea susținerii acestor cheltuieli din veniturile proprii ale organizațiilor. În conformitate cu prevederile legale citate, trebuie luat în calcul volumul total al veniturilor (cele proprii și cele provenite din subvenții) pentru a se stabili subvenția care poate fi acordată legal.
Împrejurarea că unele dintre organizații, cum este și intervenienta, nu au un buget propriu de venituri și cheltuieli, respectiv bugetele sunt cele ale filialelor, iar sumele identificate în sumele de execuție la sfârșitul anului în numele organizației centrale aparțin de fapt filialelor nu are nicio relevanță în aplicarea prevederilor legale citate. Este fără sens afirmația intervenientei potrivit căreia excedentul constatat constituie fonduri private și nu ar trebui să ajungă la bugetul de stat, cât timp MMFPS a acordat o subvenție mai mare decât de cea permisă de cadrul normativ aplicabil. Prin urmare, ceea ce trebuie recuperat de la entitățile care au beneficiat și trebuie virat la bugetul de stat reprezintă subvenție acordată în plus și care se impune a fi restituită, în raport de prevederile legale citate anterior.
Pentru toate aceste motive, C. va respinge cererea principală și cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantului, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul M. M., FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, cu sediul în București, ., nr. 2-4, sector 1, în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI, cu sediul în București, .. 22-24, sector 1 și cu intervenienta ASOCIAȚIA N. DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, .. 108 bis, sector 2.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantului formulată de ASOCIAȚIA N. DIN ROMÂNIA.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
V. E. C. S. I.
Red.VEC/tehnored.SI
| ← Despăgubire. Decizia nr. 509/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2593/2013. Curtea de... → |
|---|
