Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 265/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 265/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 53980/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.265
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-reclamantă Direcția Generală De Poliție Locală Sector 6, cu sediul în București, sector 6, ., împotriva sentinței civile nr. 633 /15.02.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât G. P. A., cu domiciliul procesual ales la av. R. L. – cu sediul în București, sector 3, ., ., . obiect litigiu privind funcționari publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă prin consilier juridic E. D. N. cu delegație de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul-pârât a depus prin serviciul registratură la data de 15.01.2013, întâmpinare în două exemplare.
Curtea procedează la comunicarea către reprezentantul recurentei-reclamante a unui exemplar de pe întâmpinarea depusă de intimatul-pârât.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, reprezentantul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate și pe cale de consecință obligarea pârâtului la plata sumei de 1080 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit. De asemenea precizează că instanța de fond în mod eronat a considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 141 din OG nr. 92/2003, atât timp cât valorificarea creanței nu se putea realiza legal prin emiterea unei decizii de imputare, astfel că în absența deciziei de imputare instanța de fond nu era ținută de nicio prevedere legală să nu admită cererea de chemare în judecată având în vedere că prevederile art. 85 alin.1 teza I din Legea nr. 188/1999 nu sunt aplicabile. În mod eronat, deși pârâtul nu mai avea raporturi de serviciu cu instituția reclamantă încă din anul 2010, instanța de fond considerând că prevederile art. 85 alin.1 teza I din Legea nr. 188/1999 sunt aplicabile, trebuia să se considere necompetentă și să trimită cauza la instanța competentă. De asemenea, trebuie menționat că instanța de fond a acordat pârâtului cheltuieli de judecată excesive și complet nejustificate. Reprezentantul recurentei-reclamante precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-secția C. Administrativ și Fiscal la data de 19.07.2011 sub nr._ /3/CA/2011, reclamanta Direcția G. de Politie Locala Sector 6 a chemat în judecată pe pârâtul G. P. A., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 1.080 lei actualizata cu indicele de inflație până la data plății efective, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.10._10.
În motivarea cererii, reclamanta a menționat că urmare a controlului efectuat de Camera de Conturi a Municipiului București s-a constatat că aceste sume au fost încasat necuvenit, iar prin decizia directorului Camerei de Conturi nr. 27 /25.03.2011, înregistrata la instituție sub nr. A 2831/29.03.2011 s-a dispus recuperarea prejudiciului, reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit pe perioada menționata. Susține reclamanta ca pârâtul anterior a deținut funcția de agent al politiei comunitare, pana la 15.09.2010, când i-au încetat raporturile de munca cu instituția, conform deciziei nr. D 1748/15.09.2010.
Suma de 1.080 lei reprezintă contravaloarea tichetelor cadou și spor pentru condiții vătămătoare, astfel ca devin incidente dispozițiile art.256 al.1 Codul muncii, art. 992 și 1092 C. civ., plata fiind făcuta cu bună - credința și din eroare. Reclamanta a menționat ca a expediat pârâtei prin poștă cu confirmare de primire notificarea nr.A3876/13.04.2011 în vederea restituirii sumei sau încheierii unui angajament de plata, dar pârâtul nu a ridicat corespondența, nu s-a prezentat pentru a încheia un angajament de plată, motiv pentru care s-a reluat fără efect procedura de notificare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.112 și urm. C., art.256 al.1 Codul muncii, art.992 și 1092 Cciv, art.84 lit.b și art.117 din Legea nr.188/1999.
Reclamanta a solicitat judecarea în lipsa, în temeiul dispoz. art. 242 al. 1 pct. 2 C.P.C.
Pârâtul G. P. A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei, arătând că este adevărat că se menționează în Codul Muncii că salariatul ce a primit de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, dar aceasta se face fie prin învoiala părților fie prin acțiune în justiție, iar faptul că pârâtul a fost reangajat, lucrând în aceleași condiții de suprasolicitare nervoasă și vizuală, cu sporul aferent.
Prin sentința civilă nr. 633 /15.02.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea, ca inadmisibilă și a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârât, în cuantum de 744 lei.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
Prin raportul de control din data de 18.02.2011 întocmit de Camera de Conturi a Municipiului București s-a dispus recuperarea sumei totale de 875.955 lei reprezentând salarii nete încasate nelegal de personalul angajat al Direcției Generale de Politie Locala (fosta Politia Comunitara) Sector 6, respectiv contravaloarea tichetelor cadou și spor pentru condiții vătămătoare încadrate în salariul de baza începând cu 01.01.2010.
Conform deciziei directorului Camerei de Conturi nr.27/25.03.2011, s-a dispus recuperarea sumelor reprezentând drepturi salariale nete acordate necuvenit în anul 2010 personalului angajat al DGPC sector 6.
Pârâtul a îndeplinit funcția publica de agent al politiei comunitare, clasa III, grad profesional asistent, treapta de salarizare 3, pana la data de 15.09.2010, când i-au încetat raporturile de munca cu instituția, conform deciziei nr. D 1748/15.09.2010 emisa de directorul general al Direcției Generale de Politie Comunitara Sector 6.
Conform verificărilor întocmite și consemnate în raportul de control din data de 18.02.2011 întocmit de Camera de Conturi a Municipiului București și de decizia directorului Camerei de Conturi nr.27/25.03.2011 reclamanta a demarat procedura de recuperare a sumelor achitate și incluse în drepturile salariale nete și a comunicat pârâtei, prin posta cu confirmare de primire, notificarea nr.A3957/13.04.2011 în vederea restituirii sumei sau încheierii unui angajament de plata, dar acesta nu s-a prezentat spre a încheia un înscris cu parata, pentru a se angaja ca restituie suma de bani prevăzuta în acțiune.
Conform art. 84 din Legea nr.188/1999 „Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.
De asemenea, conform art.117 din Lg. nr.188/1999, „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.”, iar prevederile art.256 din Codul Muncii stabilesc că „Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.”
Conform datelor menționate în raportul de control din 18.02.2011 al Curții de Conturi a României – Camera de Conturi a Municipiului București, sumele reprezentând drepturi salariale nete reprezentând contravaloarea tichetelor cadou și spor pentru condiții vătămătoare au fost acordate necuvenit în anul 2010 personalului angajat al DGPC Sector 6,.
Instanța reține, însă, că anterior declanșării prezentei proceduri, reclamanta dispunea de toate mijloacele juridice necesare realizării pretinsului drept la repararea pagubei cauzate de către pârât prin nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-ar fi acordat necuvenit, fără intervenția justiției, și anume parcurgerea procedurii legale speciale în urma căreia se emite dispoziția/decizia de imputare, ca act administrativ unilateral prin care se stabilește obligația pârâtului de plată a sumelor acordate necuvenit, act care constituie titlu executoriu din momentul comunicării.
Potrivit dispozițiilor art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată.
Legea recunoaște posibilitatea de a trece la valorificarea silită a creanței stabilite prin titlul executoriu reprezentat de dispoziția/decizia de imputare, prin transmiterea acestui titlu organelor de executare silită prevăzute la art. 136 C.pr.fisc., în conformitate cu dispozițiile art. 110 și art. 141 C.pr.fisc.
Conform Anexei 2 la Ordinul M.F.P. nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, Decizia de imputare (Cod 14-8-2) servește ca: document de imputare a valorii pagubelor produse; titlu executoriu din momentul comunicării; document de înregistrare în contabilitate.
Încetarea raportului de serviciu dintre părți anterior constatării pretinsei pagube este irelevantă sub aspectul existenței posibilității legale în discuție, deoarece de esența acestei proceduri speciale este existența raportului de serviciu la momentul producerii pagubelor aduse autorității sau instituției publice, iar nu la momentul constatării acestora sau al emiterii titlului executoriu. O interpretare contrară ar face ineficientă procedura prevăzută de lege, permițând funcționarului public să împiedice valorificarea drepturilor de creanță ale instituției păgubite, printr-un act unilateral de voință, cum ar fi demisia după producerea pagubei și anterior constatării.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, care privesc angajarea răspunderii civile delictuale a oricărei persoane, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Prin urmare, în condițiile în care nu s-a emis un ordin sau o dispoziție de imputare în sarcina funcționarului public de către conducătorul autorității sau a instituției publice în care funcționarul își desfășoară activitatea, acțiunea prin care se solicită angajarea răspunderii acestuia în temeiul art. 992 și urm. sau art. 998–999 cod civil este inadmisibilă.
Chiar și în cazul invocat de reclamantă, al încetării raporturilor de serviciu anterior constatării pagubei, instanța reține că pârâtul și-a păstrat calitatea de funcționar public și după eliberarea din funcție ca urmare a reducerii numărului de posturi și reorganizării, aflându-se în corpul de rezervă al funcționarilor publici, astfel cum dispune în mod expres art. 2 alin. 2 teza a doua, art. 99 alin. 1 lit. b și art. 105 alin. 1 din Legea nr. 188/1999: Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public. Corpul de rezervă este format din funcționarii publici care au fost eliberați din funcția publică în condițiile art. 99 alin. 1 lit. a - c, e și g și este gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Prin urmare, pârâtului îi sunt aplicabile, în continuare, prevederile Legii nr. 188/1999, nefăcându-se dovada că acesta ar fi părăsit corpul de rezervă al funcționarilor publici.
De asemenea, cu privire la executarea silită a titlului, se impun următoarele precizări:
Din interpretarea logico-sistematică a prevederilor art. 1 alin. 1 și 2 și art. 21 alin. 1 și 2 C.pr.fisc., rezultă că domeniul de aplicare al Codului de procedură fiscală cuprinde drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale (de drept material fiscal) privind administrarea creanțelor provenind din taxele și impozitele reglementate de Codul fiscal (creanțe fiscale principale stricto sensu), precum și a creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat (creanțe fiscale principale lato sensu).
Mai exact, în materie procesual fiscală, sintagma “raporturi juridice fiscale” (de drept material fiscal) desemnează nu numai raporturile juridice de drept public din care rezulta creanțe al căror conținut constă în dreptul la perceperea impozitelor și taxelor reglementate de Codul fiscal, ci și raporturile juridice de drept public din care rezultă creanțe al căror conținut constă în dreptul la încasarea contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat.
Creanța având ca obiect material o sumă de bani acordată necuvenit unui funcționar public, stabilită printr-o dispoziție/decizie de imputare, conform prevederilor art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, este o creanță provenind dintr-un raport juridic de drept public care are ca obiect material o sumă de bani ce constituie venit al bugetului general consolidat. Răspunderea materială a funcționarilor publici, reglementată de Legea nr. 188/1999, este o răspundere juridică de drept public, deoarece raportul juridic în conținutul căruia se regăsește creanța în discuție ia naștere ca urmare a emiterii unui act unilateral cu caracter individual, de către o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, act care are caracter executoriu.
Așa fiind, prin promovarea prezentei acțiuni, în scopul obținerii unei hotărâri judecătorești de obligare a pârâtului la plata sumelor ce i s-ar fi acordat necuvenit, se încălcă principiul obligativității parcurgerii procedurilor administrative speciale de realizare a drepturilor, care constituie o facilitate recunoscută autorităților publice, dar care – în același timp – instituie în favoarea particularilor garanții procedurale importante, care conduc la concluzia că autoritățile nu au un drept de opțiune între calea administrativă și cea judiciară, instanța de contencios administrativ putând fi sesizată numai de funcționarul public în cauză.
Cu privire la decizia de speță nr. 177/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de reclamantă, instanța reține că aceasta privește o situație de fapt diferită, reglementată de O.G. nr. 121/1998, astfel că nu pot fi avute în vedere argumentele per a contrario, așa cum susține reclamanta, cu atât mai mult cu cât jurisprudența recentă a aceleiași instanțe, fără putere obligatorie, confirmă totuși interpretarea dată anterior (decizia nr. 4643 din 11 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța va admite excepția analizată și, în consecință, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 în contradictoriu cu pârâtul G. P. A., ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, solicitând casarea acesteia ca fiind dată pentru motive străine de natura pricinii și cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și pe cale de consecință admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.080 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada 01.01._10.
În motivarea recursului, s-au invocat următoarele:
1) În mod eronat instanța a considerat că în prezenta speță sunt aplicabile dispozițiile art. 141 din O.G. nr. 92/2003 rep. (2), atâta timp cât valorificarea silită a creanței stabilite nu se putea realiza legal prin emiterea unei dispoziții/decizii de imputare (care ar fi reprezentat un titlu executoriu), iar aceasta nu putea fi transmisă organelor de executare prevăzute de art. 141 alin. 10 sau 11 din O.G. nr. 92/2003 rep. (2), având în vedere că creanța certă lichidă și exigibilă a instituției datorată de d-nul G. nu este inclusă în sfera de aplicare a Codului de Procedură Fiscală reglementată de către art. 1, cu atât mai mult cu cât această sferă a fost restrânsă de art. 1 alin. 4 O.G. nr. 92/2003 rep. (2) ( " (4) Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanțelor datorate bugetului general consolidat rezultate din raporturi juridice contractuale, cu excepția redevențelor miniere și a redevențelor petroliere." introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA nr. 29 din 31 august 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 2 septembrie 2011 ).
De asemenea art. 110 lit. h din O.G. nr. 92/2003 rep. menționează că dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ca fiind un posibil titlu executoriu, astfel încât absența dispoziției/deciziei de imputare instanța de fond (calificând creanța ca fiind una fiscală) nu era ținută de nici o prevedere legală să nu admită cererea de chemare în judecată având în vedere că prevederile art. 85 alin. 1 teza I din legea 188/1999 rep. 2 nu sunt aplicabile, însă în mod eronat deși pârâtul nu mai avea raporturi de serviciu cu instituția încă din anul 2010, instanța de fond a considerat că prevederile art. 85 alin. 1 teza I din Legea nr.188/1999 rep.(2) sunt aplicabile.
Menționează că Anexa 2 a Ordinului M.F.P. nr. 3512/2008- "normele specifice de întocmire și utilizare" - conține nomenclatorul documentelor financiar - contabile, enumerând la poziția 76 - decizie de imputare (Cod 14-8-2) precizându-se imperativ următoarele: " decizie de imputare (Cod 14-8-2) 1. Servește ca: document de imputare a valorii pagubelor produse; - titlu executoriu din momentul comunicării; - document de înregistrare în contabilitate.
2. Se întocmește în două exemplare sau în mai multe exemplare, în funcție de numărul persoanelor răspunzătoare pentru paguba produsă, pe baza actelor de constatare (procese-verbale, referate etc.) și se semnează de către conducătorul unității, cu viza de control financiar preventiv și viza compartimentului juridic.
3.Circulă:
-la persoana desemnată pentru acordarea vizei de control financiar - preventiv (toate exemplarele);
-la compartimentul juridic, pentru vizare asupra legalității și realității;
-la conducătorul unității, pentru semnare (ambele exemplare);
-la persoana (sau persoanele) răspunzătoare de paguba adusă unității pentru semnare de luare la cunoștință și de imputare (ambele exemplare).
4.Se arhivează la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 1)."
Astfel, instanța de fond a reținut eronat că suma datorată de pârât, care nu mai era angajat a D.G.P.L. S. 6 din data de 15.09.2010, putea fi recuperată prin emiterea unei decizii de imputare împotriva unei persoane care nu mai exercita o funcție publică și căruia nu îi mai erau opozabile principiile care stau la baza exercitării funcției publice, în special cel al subordonării ierarhice, prevăzute de art. 3 din Legea nr. 188/1999 rep. (2): în concluzie, instanța de fond a avut în vedere motive străine de natura pricinii, chiar și în cazul prevăzut excepțional de art. 141 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003 rep. ( "(7) Netransmiterea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în termen de 90 de zile de la emiterea de către organele competente atrage anularea acestora prin decizie de către conducătorul organului emitent. Conducătorul organului emitent al titlului executoriu are obligația emiterii deciziei de imputare a contravalorii contravenției personalului care se face vinovat de întârziere. Decizia de imputare se comunică de către organul emitent persoanei vinovate, care trebuie să achite contravaloarea contravenției în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei. La expirarea acestui termen, decizia devine titlu executoriu. Contravaloarea contravenției înscrise în decizia de imputare se face venit la bugetul de stat sau bugetul local căruia i se datora, potrivit legii, amenda contravențională. Termenul de 90 de zile se prelungește cu perioada scursă în procedura de contestare a proceselor-verbale de constatare a contravenției,"), raporturile de serviciu trebuind să existe la momentul emiterii deciziei de imputare, motiv pentru care vă solicitam casarea Sentinței Civile nr. 633/15.02.2012 dată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 7 C.Pr.Civ..
Tot în acest context trebuie menționate cheltuielile de judecată excesive și complet nejustificate, pe care instanța de fond a înțeles să îi oblige să le plătească, în condițiile în care pârâtul nu a fost obligat să achite o taxă judiciară de timbru, iar complexitatea cauzei care ar justifica acordarea unui onorariu de avocat, ar fi trebuit să fie justificată de un număr mare de termene necesare pentru soluționarea cauzei, despre o activitate deosebită a reprezentantului pârâtului . Or, reprezentantul pârâtului a depus ca probă o Decizia de speță nr. 177/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care deși instanța a calificat-o ca prezentând "o situație de fapt diferită" în mod eronat a reținut că a fost ar fi fost invocata de către instituția, când în fapt în întâmpinarea conținând toate apărările pârâtului), depusă de reprezentantul pârâtului a fost invocata această decizie. Mai mult dacă după rămânerea în pronunțare a dosarului care a fost luat la a doua strigare, tocmai la dorința expresă a instanței de fond, putem să înțelegem ca o aplicare a prevederilor art. 129 alin. 5 din C.Pr.Civ. faptul că apărătorului pârâtului î s-a permis să pună concluzii pe fondul cauzei, consideră că drepturile instituției au fost evident încălcate prin faptul că reprezentantului pârâtului i s-a dat posibilitatea susținerii unor cheltuieli de judecată evident excesive, neocazionate de prezentul litigiu, în absența reprezentantului reclamantului care ar fi putut învedera instanței aceste aspecte. Mai mult, instanța nu a verificat în ce măsură prevederile codului de procedură civilă (art. 68, 83 și 161) au fost respectate: Notele de Probă semnate de d-na av. R. L. și întâmpinarea semnată doar de d-na av. N. D. având în vedere că s-a susținut că îl reprezintă pe d-nul G. P. .
De asemenea având în vedere prevederile art. 274 alin. 1 din C.Pr.Civ. privind acordarea cheltuielilor de judecată doar la cerere și desigur atunci când aceasta se poate în mod legal formula, având în vedere și prevederile art. 274 alin. 3 din C.Pr.Civ. precum și obligarea D.G.P.L. S. 6 la plata unor cheltuieli în cuantum de 744 lei, într-o speță în care instanța a reținut că trebuia emisă o decizie de imputare a pârâtului pentru suma de 1080 lei, se solicită să se constate că nu au fost respectate prevederile legale imperative și să fie anulată aceasta obligație, ca nelegal formulată și cu încălcarea dreptului la apărare al instituției .
2) Prin Notificarea nr. A 4044/13.04.2011 trimisă cu confirmare de primire comunicată d-lui G., s-a început procedura de înlăturare a deficiențelor constatate prin Decizia nr. 27/25.03.2011 a Directorului Camerei de Conturi a Municipiului București, cu privire la o parte a plății nelegale constatate, respectiv 1.080 lei. Astfel, în ceea ce-1 privește pe pârât precizăm că a fost angajatul D.G.P.C. S. 6, numit în funcție publică prin Decizia nr. 1556/02.12.2008, în perioada 01.01._10, când a încasat necuvenit și nelegal drepturi salariale reprezentând tichete cadou și spor pentru condiții vătămătoare în sumă totală de 1.080 lei.
De asemenea în mod eronat instanța de fond nu a avut în vedere faptul că încetarea raporturilor de serviciu ale pârâtului prin Decizia nr. D1748/15.09.2010, anterioară emiterii Deciziei nr. 27.03.2011 a Directorului Camerei de Conturi a Municipiului București, constituie motivul pentru prevederile art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 rep, erau inaplicabile (în mod legal) în speța de fată, respectiv nu se putea emite legal o Decizie de Imputare d-lui Gheorghițâ deoarece nu mai era aplicabil principiul subordonării ierarhice prevăzut de art. 3 lit . g din Legea nr. 1887l999 ren..
Deși Cererea de chemare în judecată s-a întemeiat în principal pe dispozițiile art. 112 C.Pr.Civ. și pe art. 256 din Legea nr. 53/2003 rep. coroborat cu art. 992-997 și ale art. 1092 din Codul civil de la 1864 cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a ignorat în mod nejustificat acest lucru, încălcând prevederile art. 117 din Legea-nr. 188/1999 rep. . De altfel prin faptul că instanța de fond a reținut că "reclamanta dispunea de toate mijloacele juridice necesare realizării pretinsului drept la repararea pagubei cauzate de către pârât prin nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-ar fi acordat necuvenit " arata clar eroarea comisă de către instanță, atât cu privire la obiectul dedus judecății, paguba existând din momentul încasării sumei pe care pârâtul funcționar public în exercițiul unei funcții publice a încasat-o necuvenit cât și cu privire la faptul că presupusa existență a unor mijloace legale extrajudiciare ar limita accesul liber la justiție al D.G.P.L. S. 6. cu atât mai mult cu cât după încetarea raporturilor de serviciu nu se mai putea emite o Decizie de imputare deoarece nu mai exista raportul specific de autoritate "între conducătorul autorității sau instituției publice și funcționarul supus rigorilor unui statut special (Legea nr. 188/1999 rep.)". așa cum se precizează în Decizia Curții Constituționale nr.481/22.09.2005 .
Având în vedere cele menționate anterior, consideră că în mod eronat instanța de fond nu a avut în vedere că în speța dedusă judecății emiterea unei Decizii de imputare ar fi avut un vădit caracter nelegal, datorită încetării raporturilor de serviciu ale pârâtului, la momentul constatării și individualizării fără echivoc a sumei încasate necuvenit de către d-nul G. în anul 2010 .
În conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 rep. - Codul Muncii, pentru a se putea angaja răspunderea juridică a salariatului, obligația probării revine angajatorului, alături de alte condiții cerute cumulativ, și a existenței raporturilor de serviciu, în temeiul unui contract individual de muncă legal încheiat. Astfel, deși normele de dreptul muncii au suferit transformări semnificative datorită integrării României în Uniunea Europeană, eliminându-se prevederile din legislația muncii privind emiterea unei Decizii/Ordin de Imputare, sfera aplicabilă raportului de subordonare a salariatului datorată angajatorului, nu a fost în nici un fel îngrădită . Astfel, "în virtutea raportului de subordonare, salariatul, trebuie să respecte nu numai obligațiile generale de muncă prevăzute în acte normative, în contractul colectiv și contractul individual de muncă, în regulamentul intern, dar și măsurile (dispozițiile) date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor sale de coordonare* îndrumare și control " (- Tratat de Dreptul Muncii, Ediția, a IV-a, Ed. Universul Juridic, pag. 839 - A. Ț..
Prin Decizia Secțiilor Unite a înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 /18.02.2008, Curtea a reținut delimitarea instituției funcționarului public aparținând dreptului public de cea a salariatului, instituție a dreptului muncii: " între raportul de muncă al funcționarului public și raportul de muncă al salariatului diferența specifică rezidă atât în modul în care naște raportul juridic în baza căruia se prestează munca, cât și în faptul că funcționarul public este un agent al puterii publice, în timp ce salariatul nu Din această cauză, având în vedere încetarea raporturilor de serviciu ale pârâtului prin Decizia nr. 05/08.01.2010, a făcut imposibilă emiterea în mod legal a unei Decizii de imputare d-lui G., după comunicarea Notificării cu nr. A 4044/13.04.2011, când a fost evident că acesta nu dorește să restituie sumele încasate necuvenit în anul 2010, prevederile art. 85 din Legea nr, 188/1999/ rep. nefiind aplicabile în speță, datorită încetării raportului de muncă, a calității de agent al puterii publice și a faptului că prin natura ei, funcția publică poate fi concepută pe o perioadă nedeterminată doar în cazul exercitării acesteia de către funcționarul public, având raporturi de serviciu, și cu respectarea prevederilor art. 3 din Legea nr. 188/1999, a principiilor reglementate, în special a pricipiului subordonării ierarhice (art. 3 lit. g din Legea privind Statutul Funcționarilor Publici) .
3)în mod eronat instanța de fond, care nu a avut o probă certă a menținerii calității de funcționar public a pârâtului, a avut în vedere întemeierea acțiunii instituției doar pe prevederile art. 84 lit. b din Legea nr. 188/1999 rep., cu încălcarea și restricționarea nejustificata a principiului disponibilității. Astfel, cererea de chemare în judecată a avut în principal ca temeiuri de drept prevederile art. 112 C.Pr.Civ., coroborate cu cele ale art. 256 din Legea nr. 53/2003 rep., coroborate cu prevederile art. 992-997 și ale art. 1092 din Codul Civil de la 1864 cu completările și modificările ulterioare, raportate la prevederile art. 117 din Legea nr. 199/1999 rep.. Totodată instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 1 Ht. P și ale art. 211 lit. c din Legea nr. 62/2011 și ale art. 118 din Legea nr. 71/2011 (privind modul de stingere conform modalităților prevăzute de Legea nr. 287/2009 rep.).
Nu în ultimul rând având în vedere prevederile art. 140 din Constituție, dar și a prevederilor art. 155 din Legea nr. 62/2011 a Dialogului Social, instanța de fond a încălcat în mod evident principiul supremației legii, o normă juridică se poate aplica doar în măsura prevederii de către un act normativ neabrogat și care este conformă cu normele speciale și/sau superioare ierarhic.
4)Trebuie evidențiat faptul că suma datorată de domnul G. reprezintă o creanță a instituției (instanța de fond având la dosarul cauzei toate probele în acest sens) certă, lichidă și exigibilă, inclusă în suma globală calculată și verificată, sumă globală menționată expres în Decizia nr. 27/25.03.2011 a Directorului Camerei de Conturi a Municipiului București și anterior în Raportul de Control din data de 18.02.2011, aspecte care nu au fost avute în vedere de către instanța de fond .
4.1. Competenta secției de contencios administrativ a tribunalului de a soluționa ca instanță de fond. Potrivit prevederilor art. 140 alin. 1 din Constituție care precizează :"Curtea de conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public". Astfel, în condițiile art. 1 alin. 4 din legea organică fs.n. Legea nr. 94/1992 rep.2V1itigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate".
Prin Decizia nr. 27/25.03.2011 a Directorului Camerei de Conturi a Municipiului București, s-a constatat plata nelegală în sumă de 875.955 lei reprezentând drepturi salariale nete acordate în anul 2010 personalului angajat al D.G.P.C. S. 6. Suma de 1.080 lei încasată de pârât în anul 2010 când existau raporturi de serviciu, a fost inclusă în suma globală menționată în Decizia nr. 27/25.03.2011 a Directorului Camerei de Conturi a Municipiului București.
Totodată obiectul acestei cauze îl reprezintă obligarea pârâtului la restituirea sumelor încasate nelegal în calitate de funcționar public angajat al D.G.P.C. S. 6 pe o funcție publică de execuție, calitate pe care acesta nu o mai deținea la data de 18.02.2011, când s-a emis Raportul de control al Curții de Conturi și nici ulterior nu a redobândit-o, când prin Decizia nr. 27/25.03.2011 s-a dispus și recuperarea sumei încasate nelegal de pârât.
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 rep. în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, posibilitate care nu este prevăzută pentru judecătorii decât în raport cu natura și numărul cauzelor, conform prevederilor art. 39 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 rep..
Totodată în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. d din C.Pr.Civ. este reglementată competența materială a tribunalului în primă instanță, judecând "procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afara de cele date în competența curților de apel" .
Astfel, consideră că instituția este îndreptățită să solicite restituirea sumelor încasate necuvenit, având în vedere probele depuse care prezintă clar sumele defalcate pe luni atât în mod individual cât și în sume totale, încasate de către pârât în anul 2010, având în vedere că eroarea de calcul a rezultat cu claritate în urma controlului Curții de Conturi din perioada de 10.01,_11 și a Deciziei emise de către Directorul Camerei Curții de Conturi nr. 27/25.03.2011, care era singura în măsură să constate și să dispună luarea măsurilor necesare "pentru înlăturarea acestor deficiențe".
Astfel, așa cum reiese cu claritate din Extrasul, Raportului de control al Camerei Curții de Conturi București, din 18.02.2011, depus ca probă, principala cauză a erorii de calcul a rezultat din cauza depășirii limitelor privind compensarea permisă de O.U.G. nr. 1/2010 raportată la prevederile Legii nr. 330/2009 - ART. 6 din O.U.G. nr. 1/2010" (1) în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența. în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. "),
Prin H.C.L. S. 6 nr. 216/2010 s-a înființat D.G.P.L. S. 6, începând cu data de 01.01.2011, instituție publică de interes local a Sectorului 6, cu personalitate juridică, prin reorganizarea Direcției Generale de Poliție Comunitară Sector 6, ca structură de poliție locală, având în vedere . Legii nr. 155/2010 începând cu data de 01.01.2011 .
4.2. Temeiul juridic - de legislația muncii și Codicele Civil. De asemenea vă învederăm că în conformitate cu prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999 rep. dispozițiile Legii privind Statutul Funcționarilor publici "se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice". Instanța care a soluționat fondul cauzei în mod eronat a respins ca inadmisibilă acțiunea în absența unei Decizii de imputare, deoarece sunt aplicabile dispozițiile art. 256 din Legea nr. 53/2003 rep. - Codul Muncii, coroborate cu prevederile art. 992-997 și ale art. 1092 din Codul civil de la 1864 cu modificările și completările ulterioare.
De altfel înainte de noua numerotare a Codului Muncii, prin Legea nr 40/2011, și a apariției Legii nr. 62/2011 Curtea Constituțională s-a pronunțat în acest sens cu privire la art. 272, actualul art. 256 din Legea nr. 53/2003 arătând rolul de deosebit pe care acesta îl are: " El (s.n. art. 256 Legea nr. 53/2003 rep.) vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situații prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reținută vinovăția acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator. întrucât acestea nu i se cuveneau" .
Având în vedere că prin Raportul de control al Curții de Conturi din data de 18.02.2011 și mai ales a Deciziei nr. 27/25.03.2011 a Directorului Camerei Curții de Conturi, sunt eliminate și deficiențele menționate cu privire la aprecierea existenței pagubei materiale, a întinderii acesteia, considerăm că în speța de față dispozițiile art. 256 din Legea nr. 53/2003 rep. sunt aplicabile în conformitate cu prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999 rep..
Nu în ultimul rând trebuie precizat faptul că respingerea ca inadmisibilă a acțiunii D.G.P.L. S. 6, prin limitarea excesivă și nejustificată a obligației de restituire a drepturilor salariale încasate necuvenit de către foștii salariați funcționari publici ai unei autorități (instituții) publice, este o negare nejustificată și nelegală având în vedere prevederile Legii nr. 304/2004 rep., a transformărilor juridice suferite la nivel doctrinar, jurisprudențial și legislativ atât în România ( după republicarea Constituției și aderarea la U.E. în 2007), cât și în Uniunea Europeană . Astfel, într-un timp relativ scurt de la Decizia nr. 5 din 1974 a fostei instanțe supreme a țării până la modificările aduse de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene ( ratificată în 2007), privind dreptul la bună administrare (conform art. 6 alin. 1 - Carta reprezentând norma juridică primară recunoscută de U.E. din Tratatul privind Uniunea Europeană (2009), care a ■modificat Tratatul de la Lisabona) la nivel legislativ dar și doctrinar au survenit modificări substanțiale .
În ceea ce privește temeiul prevăzut de legislația civilă, respectiv de art. 992-997 și art. 1092 din Codicele civil (Codul civil de la 1864 cu modificările și completările ulterioare), vă învederăm cu privire la faptul că la momentul introducerii acțiunii erau îndeplinite cele trei condiții cerute cumulativ de către legiuitor și dezvoltate pe larg în doctrină, respectiv: 1.prestația solvensului (D.G.P.L. S. 6) a avut semnificația operației juridice a unei plăți, 2.datoria nu a existat din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens și accipiens și 3.plata drepturilor salariale s-a făcut din1 eroare.
4.3 Funcționarilor publici intrați în Corpul de rezervă eliberați din funcția publică în condițiile art. 99 alin. 1 lit. a)-c), e) sau g) din Legea nr. 188/1999 rep. își păstrează calitatea de funcționar public cel mult încă o perioadă de 2 ani de zile, însă datorită neexercitării unei funcții publice, drepturile și obligațiile acestora nu se mai identifică cu cele ale funcționarilor publici care exercită o funcție publică, fiind restrânse în special la drepturile și obligațiile corelative ce decurg din actele normative privind cariera de funcționar public.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că pârâtul era funcționar public fiind în corpul de rezervă, aplicându-i-se în acest mod prevederile Legii nr. 188/1999, rep. În conformitate cu art. 2 al acestui act normativ funcționar public este persoana numită într-o funcție publică, ceea ce presupune existența unei funcții publice ocupate de funcționarul public, în baza căreia acesta desfășoară atribuțiile, respectiv are responsabilitățile prevăzute în fișa postului.
Calitatea de funcționar public pe care o păstrează persoana din corpul de rezervă al funcționarilor publici reprezintă doar posibilitatea redistribuirii acesteia, cu prioritate pe o funcție publică vacantă, fiară a mai fi necesare îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru numirea în funcția publică (de ex. concursul de ocupare a postului, depunerea jurământului).
De altfel, este evident faptul că unei persoane care are calitatea de funcționar public, din corpul de rezervă al funcționarilor publici, nu i se pot aplica în totalitate prevederile Legii 188/1999 cum în mod nejustificat a reținut instanța de fond, având în vedere inexistența unei funcții publice și pe cale de consecință inexistența unui raport de serviciu cu o entitate publică, nedesfășurând activități care implică exercitarea prerogativelor de putere public. Astfel, cu titlu de exemplu, persoana care are doar calitatea de funcționar public nu poate promova, nu poate solicita detașare, transfer, nu poate fi sancționată, nu i se pot modifica, suspenda sau înceta raporturile de serviciu, cum de altfel nici nu poate fi obligata la restituirea unei sume de bani primită necuvenit prin act administrativ emis de conducătorul instituției cu care aceasta a avut raporturi de serviciu în trecut.
5) În ceea ce privește prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. privind faptul că motivele pe care se sprijină Sentința Civilă nr. 633/15.02.2012 sunt străine de natura pricinii, se arată că sunt aplicabile dispozițiile art. 312 alin. 3 coroborate cu ale art. 312 alin. 4 C. Pr. Civ..
În concluzie, solicită casarea Sentinței Civile nr. 633/15.02.2012, admiterea acțiunii instituției și pe cale de consecință obligarea pârâtului la plata sumei de 1080lei.
Dacă din analiza recursului va reieși faptul că au fost respectate prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., solicită modificarea Sentinței Civile nr. 633/15.02.2012. datorită încălcării sau aplicării greșite ale legii, pentru încălcarea prevederilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. coroborate cu cele ale art. 3041 C.pr.civ.
De asemenea consideră că nu sunt aplicabile disp. Art. 312 alin. 5 C.pr.civ. instanța de fond a soluționat excepția invocată din oficiu la termenul din data de 15.02.2012, intrând în soluționarea cauzei pe fond, părțile având termen în cunoștință, având în vedere și prevederile art. 315 C.pr.civ. .
Intimatul G. P. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
În mod corect și legal instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, iar motivul de recurs este neîntemeiat. Prin întâmpinarea depusă la instanța de fond privind motivele și probele administrate a menționat toate motivele în fapt și în drept pe care le susține în continuare, pe care instanța le-a avut în vedere, reținând în mod corect și faptul că prin promovarea prezentei acțiuni privind obligarea sa la plata sumelor ce i s-ar fi acordat necuvenit, - se încalcă principiul obligativității parcurgerii procedurilor administrative speciale de realizare a drepturilor, care constituie o facilitate recunoscută autorităților publice, dar care —în același timp —instituie în favoarea particularilor garanții procedurale importante, care conduc la concluzia că autoritățile nu au un drept de opțiune între calea administrativă și cea judiciară, instanța de contencios putând fi sesizată numai de funcționarul public în cauză.
Răspunderea materială a funcționarilor publici este o răspundere de drept public, iar raportul juridic în conținutul căruia se regăsește creanța ia naștere ca urmare a emiterii unui act unilateral cu caracter individual de către o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, act care are caracter executoriu, iar în materie procesual fiscală se desemnează nu numai raporturile juridice de drept public din care rezultă creanțe constând în dreptul la perceperea impozitelor și taxelor reglementate de codul fiscal, ci și raporturile juridice de drept public din care rezultă creanțe al căror conținut constă în încasarea contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat.
În mod corect instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, - iar pe fond a respins acțiunea formulată având în vedere atât cuprinsul motivării hotărârii cât și Decizia nr. 4643 din 11.10.2011 al.C.C.J., nefiindnici un motiv de casare cu trimitere la rejudecare la instanța de fond așa cum a solicitat recurenta.
Solicită instanței de judecată, în temeiul dispoz. art 242 alin 2 din Codul de procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că sentința civilă criticată este legală.
Într-un prim motiv de recurs, recurenta arată, în esență că instanța de fond a reținut eronat că suma datorată de pârât, care nu mai era angajat al D.G.P.L. S. 6 din data de 15.09.2010, putea fi recuperată prin emiterea unei decizii de imputare împotriva unei persoane care nu mai exercita o funcție publică și căruia nu îi mai erau opozabile principiile care stau la baza exercitării funcției publice, în special cel al subordonării ierarhice.
Cu privire la acest prim motiv de recurs, Curtea constată că în mod temeinic a reținut instanța fondului că acțiunea în pretenții este inadmisibilă pentru recuperarea prejudiciului pretins de reclamanta recurentă, astfel că soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă este legală.
Sub acest aspect, curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 84 din Legea nr. 188 /1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare,
«Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Potrivit art. 85 din aceeași lege, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
(3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei. »
Așadar, încetarea calității de funcționar public nu are nicio relevanță prin raportare la regimul juridic instituit pentru repararea pagubelor cauzate de funcționarul public patrimoniului instituției publice, fiind de subliniat că dreptul și obligația conducătorului autorității publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare nu este condiționat de existența raportului de subordonare ierarhică ci este conferit prin lege pentru acoperirea pagubelor cauzate autorității publice.
Astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 3 din Legea nr.188/1999 subordonarea ierarhică este unul din principiile care stau la baza exercitării funcției publice, presupunând obligația funcționarului public subordonat de a executa dispozițiile primite de la superiorii ierarhici, în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, aspect prevăzut explicit prin dispozițiile art.45 din aceeași lege.
Este de observat că în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin.3 din Legea nr.188/1998, funcționarul public are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală. Funcționarul public are îndatorirea să aducă la cunoștință superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția astfel de situații.
Or, este evident, raportat la conținutul noțiunii de subordonare ierarhică, faptul că acest principiu guvernează exclusiv modalitatea de exercitare a atribuțiilor de serviciu și nicidecum procedura de recuperarea a pagubelor cauzate patrimoniului instituției publice de către funcționarul public.
Prin dispozițiile art. 84-85 din Legea nr.188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a prevăzut un mijloc legal de angajare a răspunderii civile a funcționarului public în scopul înlesnirii activității de recuperare a prejudiciului cauzat patrimoniului autorității sau instituției publice și nu ca o consecință a raportului de subordonare tipic funcției publice, astfel că referirile recurentei la inexistența subordonării nu au nicio relevanță practică.
Recurenta mai susține că în mod eronat prima instanța a considerat că, în prezenta speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 141 din O.G. nr. 92 /2003 rep. (2), atâta timp cât valorificarea silită a creanței stabilite nu se putea realiza legal prin emiterea unei dispoziții /decizii de imputare; de asemenea, art. 110 lit. h din O.G. nr. 92/2003 rep. menționează că dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ca fiind un posibil titlu executoriu, așa că nimic nu împiedica instanța să admită cererea.
Or, Curtea constată că art. 110 și 141 din OG nr. 92/2003 erau aplicabile, în raport de posibilitatea recurentei de a emite decizie de imputare, potrivit legii nr. 188 /1999, astfel cum s-a reținut cu ocazia soluționării primului motiv de recurs.
Faptul că Prin Decizia Secțiilor Unite a înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 /18.02.2008, Curtea a reținut delimitarea instituției funcționarului public aparținând dreptului public de cea a salariatului, instituție a dreptului muncii nu prezintă relevanță sub aspectul soluției finale date în prezenta cauză, fiind doar considerente de ordin general, comparativ între cele două instituții juridice, fără a aplicare concretă în cauza de față.
Considerentele din cererea de recurs legate de competenta secției de contencios administrativ a tribunalului de a soluționa ca instanță de fond nu au relevanță prin prisma recursului de față, nefiind contestată competența primei instanțe de a se pronunța asupra cererii.
În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 304 pct. 7 C.pr.civ., în sensul că motivele pe care se sprijină sentința sunt străine de natura pricinii, Curtea constată că nu este fondată această susținere, câtă vreme prin considerentele sentinței s-a răspuns întocmai motivelor și cererilor formulate de recurentă.
Într-un ultim motiv de recurs, se invocă faptul că cheltuielile de judecată acordate de prima instanță sunt excesive și complet nejustificate, aspect care nu poate fi considerat întemeiat, cuantumul de 744 lei fiind unul potrivit în raport de obiectul dedus judecății, astfel că nu se impune aplicarea prev. art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civile referitoare la reducerea acestora.
Faptul că dovada de efectuare a acestor cheltuieli a fost depusă după rămânerea cauzei în pronunțare, așa cum reiese din practicaua sentinței recurate, nu este de natură să afecteze legalitatea acestei sentințe, câtă vreme pârâtul solicitase acordarea cheltuielilor de judecată prin întâmpinare, iar întâmpinarea fusese comunicată reclamantei la termenul din 4.01.2012.
Față de aceste considerente ,Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta-reclamantă Direcția Generală De Poliție Locală Sector 6, cu sediul în București, sector 6, ., împotriva sentinței civile nr. 633/15.02.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât G. P. A., cu domiciliul procesual ales la av. R. L. – cu sediul în București, sector 3, ., ., . obiect litigiu privind funcționari publici, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Data red. 27.02.2013; 2 ex;Red. Jud. AV
sentința civilă nr. 633/15.02.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._
judecător fond: M. D.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1692/2013. Curtea de Apel... | Cetăţenie. Sentința nr. 131/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
