Despăgubire. Decizia nr. 3275/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3275/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 9941/2/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3275
Ședința publică de la 9 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul – reclamant T. E. M. și de recurentele – pârâte A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, împotriva Sentinței civile nr. 4540/09.07.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în cauza având ca obiect „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde recurentul – reclamant, prin avocat, având la fila 31 din dosar împuternicire avocațială, lipsă fiind recurentele-pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurenta – pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosar, prin serviciul Registratură, la data de 04.09.2013, note de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererilor de recurs, concluziile urmând a fi formulate și prin raportare la . Legii nr. 165/2013, în funcție de care recurentele-pârâte au invocat excepția prematurității.
Recurentul-reclamant, prin apărător, în ceea ce privește aplicabilitatea în prezenta cauză a Legii nr. 165/2013 și eventuala apreciere a acțiunii ca fiind prematur introdusă, invocă art. 6 CEDO, conform căruia orice persoană are dreptul la soluționarea cauzei sale într-un termen rezonabil, menționând faptul că, potrivit jurisprudenței europene, și procedurile administrative prealabile prevăzute de lege trebuie luate în calcul la aprecierea caracterului rezonabil al termenului. Solicită să se constate că la data introducerii acțiunii se împliniseră cinci ani de la momentul la care a fost emisă dispoziția primarului orașului Tulcea, apreciind că nu se impune aplicarea unui nou termen de cinci ani pentru soluționarea dosarului de către autoritatea administrativă, mai ales în condițiile în care recurentul-reclamant nu se face vinovat de tergiversarea soluționării solicitărilor sale.
În ceea ce privește recursul formulat de către recurenta-pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmează să se aibă în vedere faptul că, potrivit susținerilor din întâmpinarea depusă la fila 4, dosarul a fost analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului. Această analiză a fost făcută, într-adevăr, după momentul introducerii acțiunii, însă la acel moment a înțeles intimata-pârâtă să arate atât emitentului dispoziției, cât și recurentului – reclamant din prezenta cauză, că ar lipsi anumite documente necesare soluționării dosarului. Susține totodată că această evidențiere de lipsă a unor documente a fost făcută pro causa, în timpul judecății. Cu toate acestea, reclamantul-pârât a depus în faza judecății dosarului în fond tocmai aceste documente, invocate de către autoritate ca fiind lipsă, acesta fiind și motivul pentru care este criticată, în parte, soluția instanței pe calea recursului, căci instanța ar fi putut constata depuse la dosar toate documentele cerute de lege și, în raport de acestea, ar fi putut obliga intimata C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea dispoziției cuprinzând titlul de despăgubire.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului său și modificarea în parte a sentinței recurate, și, în consecință, respingerea recursurilor formulate de către recurentele-pârâte ca nefondate, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4540/09.07.2012, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul T. E. M. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Pe cale de consecință, a obligat pârâtul Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca, în situația constatării legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură, să desemneze un evaluator autorizat în vederea efectuării evaluării și întocmirii raportului de evaluare în dosarul de despăgubiri nr._/CC/2006 într-un termen de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, dar nu mai devreme de 30 de zile de la expirarea duratei suspendării instituite prin OUG nr. 4/2012, și să emită pe numele reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul ce face obiectul dosarului de despăgubire nr._/CC/2006, pe care să o înainteze Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în maximum 30 de zile de la stabilirea valorii despăgubirii.
De asemenea, a obligat pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de conversie și/sau de plată în favoarea reclamantului, pe baza opțiunii acestuia, în limita cuantumului stabilit prin decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de maximum 30 de zile de la primirea opțiunii.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul este beneficiar al Dispoziției Primarului Municipiului Tulcea nr. 1199 din data de 05.04.2006, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat conform Legii nr. 10/2001, imposibil de restituit în natură, dosarul aferent fiind înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, unde a fost înregistrată sub nr._/CC la data de 08.08.2006.
Ulterior, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a returnat dosarul Primăriei Municipiului Tulcea, în vederea reanalizării, apreciind că din documentele depuse nu reiese modalitatea de preluare în proprietatea statului a imobilului notificat și nici nu reiese cu certitudine gradul de ocupare al acestuia și natura construcțiilor care ocupă terenul.
Pe fond, Curtea a reținut că procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel de reparație nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării integrale a sumelor actualizate, într-un termen rezonabil.
Deși, în mod incontestabil, Legea nr. 247/2005 reglementează procedura de acordare a despăgubirii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură cu parcurgerea unor anumite etape, instanța are de cenzurat atitudinea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în îndeplinirea obligațiilor legale într-un termen rezonabil, în cadrul procedurii administrative, pentru a nu se ajunge la o încălcare a art. 6 alin. 1 din CEDO, având în vedere că reclamantul a fost lipsit de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat, pentru care i s-a stabilit dreptul la acordarea de despăgubiri, în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Astfel, reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ pretinsa neîndeplinire, de către pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligațiilor sale legale din cadrul procedurii administrative, reglementată în Titlul VII, de parcurgere a etapei verificării legalității măsurii de nerestituire în natură, de trimitere a dosarului de despăgubire pentru efectuarea evaluării și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat, ce formează obiectul dosarului de despăgubire înregistrat sub nr._/CC.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că dosarul respectiv a fost înregistrat pe rolul Secretariatului Comisiei Centrale la data de 08.08.2006, astfel încât până la data înregistrării acțiunii, 22.11.2011, se impunea ca etapele verificării legalității măsurii de nerestituire în natură a imobilului și desemnării evaluatorului, aprobării sumei rezultate din evaluare, așteptării poziției reclamantului față de această sumă, să fie parcurse, îndeosebi dată fiind situația imobilului construcție ce formează obiectul Dispoziției Primarului Municipiului Tulcea nr. 1199 din data de 05.04.2006, orice deficiențe în identificarea terenului și a gradului de ocupare al acestuia trebuind a fi clarificate de către pârâtă în etapa verificării legalității măsurii de nerestituire în natură.
Este de necontestat că Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției reglementează procedura de acordare a despăgubirii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, cu parcurgerea unor anumite etape, însă neanalizarea dosarului reclamantului de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu este justificată de trecerea unui termen de mai bine de 5 ani de la înregistrarea sa pe rolul Secretariatului Comisiei, având în vedere că la data de 21.12.2011 dosarul nu fusese încă repartizat în vederea analizării legalității măsurii de nerestituire în natură.
Restituirea dosarului entității notificate după 5 ani pentru a se clarifica aspecte ce țin de o identificare mai amănunțită a terenului și a gradului său de ocupare, pentru a se justifica refuzul de analizare, apare ca un abuz de putere prin încălcarea dreptului reclamantului de proprietate.
Curtea a apreciat că nu este necesară exprimarea expresă în scris a refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, trecerea unui termen de peste 5 ani, în care pârâta trebuia să parcurgă etapele procedurii administrative și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamantului, fiind prin ea însăși expresia refuzului de soluționare care se constituie într-un abuz de drept administrativ conform Legii nr. 554/2004, iar atitudinea pârâtei se circumscrie unui exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. n din această lege.
S-a apreciat totodată că omisiunea autorităților administrative de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive, chiar de ordin administrativ, poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1 din CEDO și, pe de altă parte, că reclamantul a fost lipsit de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.
Calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri a fost recunoscută prin Dispoziția Primarului Municipiului Tulcea nr. 1199 din data de 05.04.2006, în temeiul art. 1 alin. 2 și 3, art. 4, art. 11, art. 26 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dată în soluționarea notificărilor formulate de acesta.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilele preluate abuziv conferă consistență concluziei încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale, cât și celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil.
Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, oricare ar fi natura acestora, drept statuat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a unui proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
Dată fiind perioada foarte mare de timp scursă de la înregistrarea dosarului administrativ pe rolul Comisiei Centrale, Curtea a apreciat că se impune admiterea acțiunii și fața de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu respectarea efectelor suspensive ale dispozițiilor OUG nr. 4/2012, motiv pentru care aceasta a fost admisă doar în parte.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, atât reclamantul, cât și autoritățile publice pârâte.
În motivarea recursului său, reclamantul a arătat că a depus la dosarul cauzei toate documentele necesare în dosarul de despăgubire, pe baza cărora instanța de fond ar fi putut să constate că dosarul este complet și, totodată, că în mod legal s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului notificat, astfel încât să oblige CCSD la desemnarea unui evaluator și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fără a se mai relua procedura de analizare a legalității nerestituirii în natură. A solicitat prin urmare admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în acest sens.
Recurenta-pârâtă CCSD a criticat sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 C.pr.civ..
A susținut, în esență, că dispoziția prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii este nulă, la dosar neexistând documente din care să reiasă modalitatea de preluare a imobilului notificat de către stat, astfel că nu se poate reține un refuz nejustificat de a continua și finaliza procedura administrativă, atâta vreme cât este necesară completarea dosarului cu documente în acest sens. De asemenea, a invocat dispozițiile OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 117/2012, prin care s-au suspendat procedurile de evaluare a imobilelor și de emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire, precum și preconizare modificare a legislației în materie de stabilire și acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv. A susținut și că termenul de 30 de zile pentru realizarea evaluării instituit prin sentință este insuficient față de complexitatea lucrării.
Pentru toate aceste motive a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, invocând aceleași dispoziții legale, a învederat că solicitarea de emitere a titlului de plată este prematur formulată, în speță nefiind emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire și nefiind formulată opțiunea de către beneficiar. La rândul său, a făcut trimitere la dispozițiile OUG nr. 4/2012. În consecință, a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a recursurilor autorităților publice pârâte.
Prin încheierea de ședință din data de 27.05.2013, Curtea a dispus introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, entitate înființată prin Legea nr. 165/2013, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și C. națională pentru Compensarea Imobilelor au depus la dosar note de ședință, prin care au invocat excepția prematurității acțiunii raportat la . legii nr. 165/2013.
Examinând recursurile declarate, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Obiectul litigiului de față îl reprezintă solicitarea reclamantului de obligare a autorităților publice pârâte la desemnarea unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului preluat abuziv de stat și imposibil de restituit în natură, la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și a titlului de plată, în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Sub acest aspect, se constată că, deși la data sesizării instanței cadrul legislativ în materie de stabilire și acordare a despăgubirilor era reprezentat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, la soluționarea cauzei fiind avute în vedere dispozițiile acestui act normativ, ulterior pronunțării sentinței recurate a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013.
Această lege reglementează o nouă procedură administrativă de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii în cazul imposibilității de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, concomitent cu abrogarea prevederilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce reglementau vechea procedură.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin urmare, noile dispoziții legale sunt aplicabile inclusiv în cauza de față, având în vedere obiectul acesteia, în sensul că procedura de analiză a dosarului administrativ al recurentului-reclamant, de competența Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, va respecta exclusiv dispozițiile art. 21 și următoarele din Legea nr. 165/2013, urmând a se parcurge următoarele etape: verificarea dosarului din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, validarea sau invalidarea deciziei entității deținătoare prin care s-a propus acordarea de măsuri compensatorii și aprobarea punctajului, emiterea deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv, urmată de procedura de valorificare a punctelor, în condițiile aceleiași legi, prin achiziționarea de imobile din Fondul național la licitația publică națională sau în numerar.
În conformitate cu prevederile art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, „Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”.
Cu atât mai mult, în cazul în care nu există o hotărâre definitivă și irevocabilă în acest sens, cum este situația în speță, procedura administrativă nu poate fi decât cea prevăzută de noua lege, aceasta urmând a fi finalizată în termenul de 60 de luni de la data intrării în vigoare, instituit de art. 34 alin. 1 din lege pentru soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
D. în ipoteza în care, sub imperiul vechii legi, cuantumul despăgubirilor a fost aprobat de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, se va mai emite titlul de despăgubire de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin aplicarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și, ulterior, titlul de plată, de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, plata efectivă urmând a se face în termenul și în condițiile legii noi, potrivit art. 41 alin. 1-4.
Or, nu aceasta este situația în speță, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul recurentului-reclamant, înregistrat la CCSD, fiind abia în etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, iar în prezent nemaiexistând cadrul legal pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și a titlului de plată, așa cum se solicită prin acțiunea ce face obiectul cauzei de față.
Pe cale de consecință, în actualul context legislativ, ținând seama totodată că procedura de evaluare a imobilelor și de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată în perioada 15.03.2012 – 15.05.2013, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 117/2012, Curtea constată că se impune reținerea caracterului justificat al refuzului recurentelor-pârâte de a proceda la continuarea și la finalizarea procedurii administrative în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005.
Având în vedere aceste motive de fapt și de drept ce atrag netemeinicia acțiunii, subsumate motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., întrucât țin de aplicarea legii, ce poate fi invocat oricând, devine inutilă analiza celorlalte critici cu privire la sentința atacată formulate de părți prin cererile de recurs, acestea vizând o procedură administrativă ce nu mai este în vigoare.
Cât privește aprecierea recurentelor-pârâte în sensul că adoptarea Legii nr. 165/2013 atrage prematuritatea acțiunii, aceasta nu poate fi primită, întrucât, la data sesizării instanței, dreptul subiectiv pretins de recurentul-reclamant era născut și actual, fiind dedus judecății refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale de acordare a despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005, iar intervenția unor evenimente legislative ulterioare nu poate atrage prematuritatea cererii de chemare în judecată, ci influențează soluționarea pe fond a cauzei, respectiv aprecierea caracterului justificat sau nu al refuzului autorității de a acționa.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant, urmând a admite recursurile autorităților publice pârâte, cu consecința modificării sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant T. E. M., cu domiciliul procesual ales la S.C.A. „N. și Asociații”, cu sediul în ., ., ., împotriva Sentinței civile nr. 4540/09.07.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. nr._ , în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, ambele cu sediul în București, Sector 1, Calea Floreasca nr. 201, ca nefondat.
Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva Sentinței civile nr. 4540/09.07.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Respinge ca nefondată acțiunea, astfel cum a fost modificată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. B. C. P. D. M. D.
GREFIER
M. B.
Red/thred. jud. M.B./ 2 ex/ 09.10.2013.
Jud. fond: D. M. B., Curtea de Apel București.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1409/2013. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5462/2013.... → |
|---|
