Anulare act administrativ. Decizia nr. 1409/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1409/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 3305/98/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1409
Ședința publică de la 01 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. I. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - P. C.
GREFIER - P. G.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, împotriva sentinței civile nr. 1946 din 04.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Î.I.”G. F.”, având ca obiect „ anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 22.03.2013, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus întâmpinare în 2 exemplare, precum și faptul că, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2. Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1946 din 04.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Î.I. G. F. în contradictoriu cu pârâta D. Ialomița – Biroul Soluționare Contestații, și în consecință s-a dispus anularea, în parte, a raportului de inspecție fiscală nr._/15.10.2010, deciziei de impunere nr._/IV/15.10.2010 și deciziei nr. 112/27.04.2011 în care a fost soluționată contestația nr._/5.11.2010. S-a dispus și obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 600 lei cu titlu de onorariu expert.
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut că în data de 12.08.2011, reclamantul G. F., reprezentant al I.I. G. F., a solicitat instanței anularea în parte a Deciziei nr. 112/27.04.2011, prin care i-a fost respinsă contestația la decizia de impunere fiscală nr._/I.V./15.10.2010 pentru suma de 16.111 lei, reprezentând impozit pe venit.
Considerând că pentru clarificarea situației este necesară concluzia unor experți, instanța a dispus în cauză, efectuarea unei expertize contabile cărora i-a fixat un singur obiectiv, respectiv dacă suma calculată și reținută în sarcina reclamatei ca obligație suplimentară de plată este datorată de aceasta.
Din actele dosarului, raportul de expertiză fiscală întocmit de expertul contabil N. F., raport omologat în cauză, tribunalul reține:
În baza art. 209 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003 pârâta a soluționat contestația depusă de reclamantă împotriva deciziilor de impunere fiscală nr._/TVA/15.10.2010 și nr._/I.V./15.10.2010 și în consecință prin Decizia nr. 112/27.04.2011, a admis în parte contestația, a desființat Decizia nr._/TVA/15.10.2010 pentru suma de 7.210 lei și a menținut decizia nr._/I.V./15.10.2010 pentru suma de 16.111 lei.
În anul 2009 reclamanta a primit de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Ialomița în baza deciziei nr._/13.05.2009 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafața – companie 2008 suma de 79.726,16 lei din care 44.774,84 lei în cadrul Schemei de Plată Unică pe suprafață – SAPS și suma de 34.951,22 lei în cadrul Schemei pentru Plăți Naționale Directe Complementare – PNDC 1 și în baza Deciziei de Plată în avans nr._/25.11.2009 de acordare a plăților în avans în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață – campania 2009, suma de 41.624,03 lei în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafață – SAPS.
Față de această situație de fapt, organele de inspecție fiscală au inclus în venitul impozabil sprijinul primit de la APIA în cuantum de 16.111 lei.
În aprecierea reclamantei măsura stabilirii sumei suplimentare la venitul impozabil este eronată, poziției pe care o însușește și expertul contabil.
Tribunalul, în raport de dispozițiile art. 42 lit. a, 4^1 din Codul Fiscal ”În categoria veniturilor neimpozabile se cuprind și formele de sprijin din bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile în conformitate cu legislația internă și reglementările europene, de exemplu: sprijinul acordat producătorilor agricoli sub forma schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare potrivit Ordonanței nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările și completările ulterioare și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură și actelor normative date în aplicarea acesteia”.
Așa fiind, pentru aceste considerente, tribunalul a admis ca întemeiată cererea formulată de reclamata I.I. G. F. în contradictoriu cu pârâta și în consecință a dispus anularea Deciziei de impunere nr._/I.V./15.10.2010 pentru suma de 16.111 LEI și Raportul de inspecție fiscală nr._ din 15.10.2010 în ceea ce privește această sumă și Decizia nr. 112/27.04.2011 prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamantă și înregistrată la pârâtă sub nr._/05.11.2010.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, organele fiscale apreciind corect că suma încasată de reclamantă de la APIA în baza Deciziilor_/13.05.2009 și_/25.11.2009 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pentru campania din 2008 și 2009 trebuie avută în vedere la stabilirea impozitului pe venit.
Recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 48 alin. 1 și 2 din Codul fiscal, pct. 33, 51 și 52 din Ordinul 1010/2004 și art. 5 din OUG nr. 125/2006 și arată că sumele primite de reclamantă de la APIA trebuie incluse în venitul brut realizat din desfășurarea activității economice de cultivare a cerealelor și a altor plante, deoarece aceste sume nu se regăsesc menționate în mod expres ca forme de sprijin cu destinație specială în cadrul veniturilor neimpozabile de la art. 42 din Legea 571/2003 coroborate cu normele metodologice de aplicare aprobate prin HG nr. 44/2004.
Se mai susține că soluția instanței de fond este nelegală și pentru că prevederile pct. 41 dat în aplicarea art. 42 lit. a din Codul fiscal, prin HG nr. 50/25.01.2012 pentru modificarea normelor metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004, au intrat în vigoarea începând cu data de 31.01.2012, astfel că nu pot fi aplicate retroactiv în cauza de față.
De asemenea, recurenta-pârâtă arată că suma respectivă nu a fost acordată cu scopul de a fi utilizată pentru achiziționarea de bunuri, neîncadrându-se în prevederile art. 42 lit. r din Legea 571/2003, astfel că această sumă nu reprezintă venit neimpozabil.
Prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă ÎI G. F. s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocându-se prevederile art. 42 lit. a din Codul fiscal și ale art. 41 din normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Problema de drept ridicată de prezenta cauză, și a cărei dezlegare făcută de instanța de fond, este criticată prin recursul de față, constă în aceea dacă suma primită de intimata-reclamantă de la APIA în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață din campaniile 2008 și 2009, reprezintă un venit al intimatei-reclamante ce trebuie luat în calcul la stabilirea impozitului pe venit.
Pentru a stabili dacă sprijinul de mai sus reprezintă sau nu un venit impozabil, trebuie analizate prevederile legale în vigoare la momentul realizării venitului, și anume prevederile Codului fiscal și al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, în vigoare în anul 2009.
Prin urmare, reținerea de către instanța de fond, în motivarea sentinței a prevederilor pct. 41 din Normele metodologice de aplicare a art. 42 lit. a din Codul fiscal, prevederi introduse prin HG nr. 50/2012, este greșită, întrucât aceste norme au intrat în vigoare ulterior încasării de către intimata-reclamantă a sprijinului de la APIA, astfel că nu sunt aplicabile în cauza de față.
Cu toate acestea, Curtea constată că, și ținând cont de prevederile art. 42 lit. a din Codul fiscal și de normele metodologice de aplicare a acestor prevederi cuprinse în HG nr. 44/2004, în forma în vigoare la momentul încasării sprijinului de către intimata-reclamantă, acest sprijin era considerat ca venit neimpozabil.
Astfel, potrivit art. 42 lit. a din Codul fiscal „În înțelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile: a) ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri publice, precum și cele de aceeași natură primite de la alte persoane, cu excepția indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă. Nu sunt venituri impozabile indemnizațiile pentru: risc maternal, maternitate, creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav, potrivit legii”;
Sprijinul primit de intimata-reclamantă de la APIA în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață întrunește condițiile prev. de articolul de mai sus, întrucât este o formă de sprijin acordată dintr-un fond public și care nu se încadrează în situația de excepție prevăzută, și anume a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă.
Sunt neîntemeiate și susținerile recurentei-pârâte privind faptul că sprijinul respectiv nu ar fi prevăzut în normele metodologice de la pct. 3 privind aplicarea art. 42 lit. a din Codul fiscal aprobate prin HG 44/2004 (forma în vigoare în anul 2009), întrucât enumerarea prevăzută la acest punct este o enumerare exemplificativă, ci nu limitativă, dovadă fiind faptul că la ultimul alineat sunt indicate și „alte asemenea venituri acordate potrivit normelor legale în vigoare”, un astfel de venit fiind și sprijinul primit de reclamantă de la APIA în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață.
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că este temeinică și legală soluția instanței de fond care a considerat sprijinul încasat de intimata-reclamantă de la APIA ca fiind un venit neimpozabil, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. Ialomița, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, împotriva sentinței civile nr.1946 din 04.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Î.I.”G. F.”, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. I. C. G. G. P. C.
GREFIER
P. G.
RED.JUD.G.I.C.(2 ex.)
Jud.Fond I. D.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1271/2013. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 3275/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
