Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2346/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2346/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 3159/2/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV Șl FISCAL

DECIZIA NR. 2346

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.05.2013

CURTEA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTENĂSTASIE V.

JUDECĂTORISPAS M. C.

JUDECĂTORSPÎNU O.

GREFIERMARIAN G.-D.

Pe rol se află spre soluționare plângerea formulată de petenta . COMPANY SRL, împotriva Deciziei nr. 1232/C11/11.04.2013, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimații S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I., . și . BUCUREȘTI SA, având ca obiect „litigiu privind achizițiile publice".

La apelul nominal făcut în ședință publică, cauza fiind solicitată pe lista de amânări fără discuții, au răspuns petenta, prin avocat S. R., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 4 dosar și intimata ., prin avocat M. C., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind intimații S. C. DE URGENTĂ SFÂNTUL I. și . BUCUREȘTI SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 15.05.2013, s-a atașat la dosar documentația care a stat la baza emiterii deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor contestată. Mai învederează că, la data de 20.05.2013, la serviciul registratură, intimatul S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I. a depus întâmpinare, în 5 exemplare, după care:

Apărătorul petentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul pus în vedere prin citație. Precizează că a solicitat cauza la amânare, având în vedere că, la termenul anterior de judecată, domnul judecător I. M. C., membru al completului 2 recurs, le-a comunicat să se pregătească cu privire la o posibilă cerere de abținere.

Curtea ia act de achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul pus în vedere prin citație și procedează la anularea acestora. De asemenea, înmânează apărătorilor petentei și intimatei . câte un exemplar al întâmpinării formulate în cauză de intimatul S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I. și dispune lăsarea cauzei la ordinea listei de ședință pentru a se verifica dacă urmează a se formula în cauză cerere de abținere sau nu.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns petenta, prin avocat S. R. și intimata ., prin avocat M. C., lipsind intimații S. C. DE URGENTĂ SFÂNTUL I. și . BUCUREȘTI SA.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea aduce la cunoștința apărătorilor părților prezente că, în cauză, niciunul dintre membrii completului de judecată nu înțelege să formuleze cerere de abținere, fiind vorba despre o eroare, întrucât la acea dată nu se știa despre faptul că, în pricina similară în care acesta s-a pronunțat era vorba despre o altă autoritate contractantă.

Interpelați fiind de către instanța de judecată, apărătorii petentei și intimatei . precizează că nu înțeleg să formuleze cerere de recuzare împotriva completului de judecată.

Curtea acordă cuvântul asupra probatoriului în cauză.

Apărătorul petentei solicită instanței de judecată încuviințarea probei cu înscrisurile epuse la dosar.

Apărătorul intimatei . solicită, la rândul s.âu, ncuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Curtea, deliberând, în baza art. 492 din Noul Cod de Procedură Civilă, încuviințează )ărților proba cu înscrisuri, apreciind-o utilă în soluționarea cauzei și, având în vedere precizarea apărătorilor petentei și intimatei . în sensul că nscrisurile au fost depuse deja la dosar, constată această probă administrată și cauza în stare de judecată, acordând cuvântul asupra fondului plângerii.

Apărătorul petentei solicită instanței de judecată admiterea plângerii. Precizează că autoritatea contractantă nu a procedat la înștiințarea celorlalți participanți la procedura de atribuire, în baza art. 271 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, de formularea contestației care a dus la pronunțarea Deciziei nr. 673/C1/259/22.02.2013 de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Decizia atacată în speță nu face decât să facă trimitere la considerentele acelei decizii. Apreciază că autoritatea contractantă nu trebuia să procedeze la reevaluarea ofertelor. Procedând astfel, s-a încălcat dreptul la apărare al reclamantei prevăzut de s.rt. 6 din CEDO și art. 21 din Constituția României. în cazul în care se va trece de către instanța de judecată peste acest argument, menționează că, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nu se putea substitui Comisiei de evaluare a autorității contractante, în stinsul de a stabili chiar ea care sunt ofertele conforme/acceptabile, dispozițiile art. 72 alin. 2 lit. b și h din HG nr. 925/2006, precum și cele ale art. 278 alin. 9 din OUG nr. 34/2006 interzicându-i să procedeze astfel. Pentru aceste considerente, precum și pentru cele arătate, pe larg, în conținutul plângerii, solicită admiterea plângerii. Fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimatei . precizează instanței de judecată că, deși formal se atacă o decizie a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor pronunțată la data de 11.04.2013, în realitate, se critică Decizia nr. 673/C1/259/22.02.2013. Dacă petenta era nemulțumită de acea decizie, trebuia să formuleze cerere de repunere în termen pentru a putea formula cerere împotriva Deciziei nr. 673/C1/259/22.02.2013. prin decizia contestată în prezenta cauză s-a stabilit de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nerespectarea Deciziei nr. 673/C1/259/22.02.2013 de către autoritatea contractantă. De asemenea, menționează că, prin Decizia nr. 673/C1/259/22.02.2013, Consiliul Național de Soluționare a Contestaților nu a stabilit câștigătorul procedurii de atribuire, ci a stabilit doar faptul că, prin declararea drept câștigătoare a ofertei . COMPANY SRL, acesta a greșit. Solicită respingerea plângerii ca nefondată. Cu cheltuieli de judecată, depunând, în acest sens, dovada achitării onorariului de avocat.

în replică la argumentele prezentate de către apărătorul intimatei ., apărătorul petentei precizează că motivarea din Decizia nr. 673/C1/259/22.02.2013 era reluată și în Decizia nr. 1232/C11/11.04.2013.

Apărătorul intimatei . arată că motivarea era reluată, însă nu sub aspectul soluției pe fond.

CURTEA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1232/C11/11.04.2013 pronunțata de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, s-a încuviințat, în principiu, cererea de intervenție accesorie, formulată de . COMPANY SRL; s-a admis contestația formulatei de . (anterior .), în contradictoriu cu autoritatea contractantă S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I.; a anula: raportul procedurii nr. 5291/15.03.2013 și actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicarea rezultatului procedurii nr. 5288/15.03.2013; s-a obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei, cu declararea ofertei . COMPANY SRL, ca inacceptabilă și neconformă, potrivit art. 36 alin. 1 lit. b coroborat cu art. 79 alin. 1 din HG nr. 925/2006, modificată și completată și desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele rămase admisibile, cu respectarea art. 82 alin. 1 din HG nr 925/2006, modificată și completată, coroborat cu art. 200 alin. 1 din OUG nr. 34/2006; modificată și completată; a fost obligată autoritatea contractantă la plata, către contestator, a sumei de 3.372,80 lei, cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul soluționării contestației; pe cale de consecință, s-a respins cererea de intervenție formulată de . COMPANY SRL; s-a dispus continuarea procedurii de atribuire, după punerea în aplicare a celor precizate mai sus.

Pentru a hotărî astfel, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I. a organizat, în calitate de autoritate contractantă, procedura de atribuire a acordului cadru de servicii, prin „cerere de oferte", având ca obiect: „ACHIZIȚIE S. DE COLECTARE, TRANSPORT Șl ELIMINARE A DEȘEURILOR INFECȚIOASE", cod CPV_-0, elaborând în acest sens documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP invitația de participare nr._/23.11.2012, conform căreia valoarea estimată este de 518.400 lei, fără TVA.

Potrivit anunțului de participare, criteriul de atribuire ales este „prețul cel mai scăzut".

Prin Decizia CNSC nr. 81/8C10/5642/09.01.2013, Consiliul a admis în parte contestația formulată de ., în contradictoriu cu S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I. și a dispus anularea parțială a răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 8490/04.12.2012, respectiv răspunsul nr. 2, referitor la documentele prezentate de subcontractanți.

Prin Decizia CNSC nr. 673/C1/259/22.02.2013, Consiliul a admis contestația formulată de către ., în contradictoriu cu autoritatea contractantă S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I. și, pe cale de consecință, a obligat autoritatea contractantă la „anularea raportului procedurii nr. 1172/18.01.2013 și a tuturor actelor subsecvente acestuia, inclusiv a Comunicării rezultatului procedurii nr. 1173/18.01.2013 și la reevaluarea ofertelor, cu aplicarea, în mod corespunzător, a cadrului juridic aferent motivării în cauză și desemnarea ofertei câștigătoare, cu respectarea art. 82 alin.(1) din HG nr. 925/2006 coroborat cu art. 200 alin.(l) și 207 din OUG nr. 34 din 2006".

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a constatat că, împotriva Deciziei CNSC nr. 673/C1/259/22.02.2013, S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I. a făcut plângere, în dosarul nr._ al Curții de Apel București, doar în ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea cheltuielilor cu soluționarea contestației nr. 1639/23.01.2013, înregistrată la CNSC cu nr. 2679/24.01.2013; potrivit site-ului Ministerului Justiției http://portal.just.ro, soluția instanței este: „Admite plângerea. Modifică în parte decizia CNSC în sensul că: Respinge cererea contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecată. Menține în rest decizia CNSC atacată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.03.2013"; de asemenea, în punctul de vedere al autorității contractante, solicitat în vederea soluționării prezentei contestații, se regăsește afirmația cu referire la Decizia CNSC nr. 673/C1/259/22.02.2013, potrivit căreia S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I. admite că „a contestat la Curtea de Apel decizia CNSC, numai sub aspectul cheltuielilor de judecată", pe cale de consecință, acesta asumându-și celelalte aspecte dispuse prin decizia menționată, ca fiind legale, definitive și irevocabile.

Consiliul a avut în vedere că, anterior cauzei în care s-a pronunțat decizia contestată în speță, au fost formulate alte două contestații, ce au fost admise de Consiliu, prin Decizia CNSC nr. 81/8C10/5642/09.01.2013, respectiv Decizia CNSC nr. 673/C1/259/22.02.2013.

Reluând procedura de atribuire, urmare celor dispuse prin ultima decizie a CNSC, menționată la alineatul precedent, autoritatea contractantă a întocmit un nou raport, nr. 5291/15.03.2013, filă la dosar, din care rezultă că s-a procedat la „analiza și verificarea de reevaluare a ofertelor în urma deciziei CNSC cu nr. 3674/259/CI/26.02.2013"/ cu solicitarea de clarificări . COMPANY SRL, în ceea ce privește „autorizația de transport privind avizarea de către Direcția de Sănătate Publică Județeană și a Municipiului București pentru ruta de transport S. C. de Urgență București către .. Nr.219/2002; autorizație eliberată de agenția de protecție a nediului pentru colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor medicale; autorizație do la iSU privind ruta prin București și avizul Ministerului Sănătății privind mijlocul de transport; dovada că vehiculul care transportă deșeurile periculoase este conceput, amenajat special ș;£ avizat de către Ministerul Sănătății și Familiei; Omologarea și autorizarea conform egii tehnologiei și a instalației folosite pentru procesarea deșeurilor"; . solicitându-i-se Certificatul constatator eliberat de ONRC, care dovedește înființarea acesteia prin fuziune și absorbție a ..

în concordanță cu cele consemnate în motivarea Deciziei nr. 673/C1/259/22.02.2D13, emisă de CNSC în cadrul aceleași proceduri, Consiliul reține, cu privire la contestator, faptul că „. se încadrează în situația prevăzută, în mod expres la art. 255 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, fiind succesoarea în drepturi, dar și în obligații u .", iar cu privire la intervenient, faptul că «față de oferta . SRL sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. b) din HG nr. 925/5006, conform cărora "oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situații: b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe dintre cerințele de calificare stabilite în documentația de atribuire (...)"», respectiv "că autoritatea contractantă trebuia să respingă oferta în cauză în temeiul art. 36 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006 și nicidecum să o declare câștigătoare".

Din verificarea noilor documente depuse de autoritatea contractantă, Consiliul a reținut că S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I., prin raportul procedurii" nr. 5291/15.03.2013, a luat doar cunoștință asupra deciziei CNSC nr. 673/C1/259/22.02.2013, fără a pune în aplicare ceea ce s-a dispus prin aceasta, în sensul în care, deși Consiliul a constatat elementele de inacceptabilitate și neconformitate ale ofertei . SRL, ce nu puteau fi complinite ulterior, printr-o reevaluare, autoitatea contractantă a considerat-o, în continuare, admisibilă, solicitându-i clarificări, prin sidresa nr.4448/05.03.2013 și declarând-o, ulterior, câștigătoare.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a mai constatat, date fiind cele reținute mai sus, că S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I. nu a respectat caracterul obligatoriu al deciziei CNSC nr. 673/C1/259/22.02.2013, statuat prin dispozițiile art. 280 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, prin care era obligată la "reevaluarea ofertelor, cu aplicarea, în mod corespunzător, a cadrului juridic aferent motivării în cauză și desemnarea ofertei câștigătoare, cu respectarea art. 82 alin.(l) din HG nr. 925/2006 coroborat cu art. 200 alin.(l) și 207 din OUG nr. 34 din 2006".

Văzând că . SRL a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, în conformitate cu art. 64 alin. (2) C. proc. civ., Consiliul încuviințează, în principiu, cererea de intervenție depusă de acesta.

Având în vedere cele expuse în motivare, în baza art. 278 alin. (2) și alin. (4) din OUG nr. 34/2006, modificată și completată, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația formulată de ., în contradictoriu cu S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I..

Pe cale de consecință, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor si anulat raportul procedurii nr. 5291/15.03.2013 și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicarea rezultatului procedurii nr. 5288/15.03.2013.

A obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei, cu declararea ofertei . COMPANY SRL, ca inacceptabilă și neconformă, potrivit art. 36 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 79 alin. 1 din HG nr. 925/2006, modificată și completată și desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele rămase admisibile, cu respectarea art. 82 alin. (1) din HG nr. 925/2006, mociificată și completată, coroborat cu art. 200 alin. (1) din OUG nr. 34 din 2006, modificată și completată.

Cu referire la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluționării prezentei contestații, văzând factura fiscală . nr. 1952 din 22.03.2013, în valoare de 3372,80 RON, emisă de SCA M. și Asociații, filă la dosar, Consiliul a admis solicitarea contestatorului, în temeiul art. 288 alin. (8) din ordonanță, coroborat cu art. 451 și urm. din Codul de Procedură Civilă.

Pe cale de consecință, Consiliul a respins cererea de intervenție formulată de . COMPANY SRL.

în baza art. 278 alin. (6) din aceeași ordonanță, a dispus continuarea procedurii de atribuire, după ducerea la îndeplinire a celor de mai sus.

împotriva deciziei nr. 1232/C11/11.04.2013, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, a formulat plângere petenta . COMPANY SRL, în contradictoriu cu intimații S. C. DE URGENTĂ SFÂNTUL I., . și . BUCUREȘTI SA, solicitând modificarea in tot a deciziei Consiliului N. pentru Soluționarea Contestațiilor nr.l232/C11/1902 din 11.04.2013, in sensul respingerii contestației formulate de către S.C. S. ROMÂNIA S.R.L., (fosta .), cu sediul in corn. Jilava, ., jud. Ilfov.

în motivarea plângerii s-a arătat că, întreaga motivarea a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor se bazează pe decizia nr.673/C 1/259/22.02.2013, prin care acesta a soluționat in mod favorabil o altă contestație a S.C. S. ROMÂNIA S.R.L. (fosta .), in cadrul aceleiași proceduri.

Prin decizia mai sus menționata s-a dispus reevaluarea ofertelor cu respectarea art.82 alin.1 din HG nr.925/2006 modificata si completata coroborat cu art.200 alin. 1 din OUG 34/2006 modificata si completata.

Autoritatea contractanta a considerat in mod întemeiat oferta petentei admisibila, solicitându-i prin adresa nr.448 din 05.03.2013 clarificări.

în urma răspunsului nr. 36 din data de 07.03.2013 oferta petentei a fost declarata câștigătoare.

Clarificările solicitate au avut ca baza legala art. 11, 35 si 78 din HG 925/2006 si art. 109 si 177 din OUG 34/2006.

Având in vedere aceste aspecte, apreciază petenta că autoritatea contractanta a respectat caracterul obligatoriu al deciziei Consiliului nr.673/C1/259/22.02.2013, astfel cum prevede art.280 alin.l din OUG 34/2006.

Un aspect extrem de important este acela ca autoritatea contractanta nu a înștiințat-o pe petenta, astfel cum era obligata de art.271 alin.2 din OUG 34/2006, de formularea contestației in urma căreia s-a pronunțat decizia nr. nr.673/C1/259/22.02.2013.

Prin încălcarea acestor dispoziții, autoritatea contractanta a privat-o pe petenta de posibilitatea de a formula apărări, fiindu-i astfel încălcat in mod grav dreptul la apărare conferit de art.6 din CEDO si art.21 din Constituția României.

In ceea ce privește autorizația ISU, aceasta trebuie obținută conform HG 1061/2008, de către expeditor si anume autoritatea contractanta, acest aspect rezultând din alineatele 2 si 5 ale articolul 4 din HG 1061/2008.

Apreciază petenta că oferta sa este admisibila din toate punctele de vedere si îndeplinește condiția esențiala si anume are cel mai mic pret dintre toate ofertele.

Consiliul N. de Soluționare a Contestațiilor, incalca in mod grav prevederile art. 72 al. 2 lit. b si h din HG 925/2006, numai Comisia de evaluare a Autorității Contractante fiind îndreptățită sa stabilească care oferte sunt admisibile (acceptabile si conforme) si sa stabilească câștigătorul procedurii de atribuire.

Aceasta dispoziție trebuie coroborata si cu prevederile art.278 alin.9 din OUG 34/2006 .

In cazul in care contestația împotriva raportului de atribuire dintr-o procedura de achiziție publica cu care este investit este temeinica, CNSC anulează raportul de atribuire si obliga autoritatea contractanta la reevaluarea ofertelor in limitele deciziei sale, nefiindu-i permis sub nici o forma sa se substituie Comisiei de evaluare a Autorității Contractante si sa o oblige pe aceasta sa declare o oferta neconforma.

Apreciază petenta că este mai mult decât evidenta lipsa de imparțialitate a CNSC si favorizarea ofertantului ..

De asemenea prin declararea ofertei petentei ca neconformă, s-ar incalca si prevederile art2 alin. 1, lit.d din OUG 34/2006, având in vedere ca oferta sa are prețul cel mai scăzut.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG 34/2006; HG 925/2006.

Prin întâmpinarea depusă în ședința publică de la data de 13.05.2013, intimata . a solicitat respingerea plângerii formulate de . COMPANY SRL, împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 1232/C11/1902 din data de 11.04.2013 și obligarea petentei în temeiul art. 451 din Codul de procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea cererii de față.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20.05.2013, intimatul S. C. DE URGENȚĂ SFÂNTUL I. a solicitat respingerea plângerii formulată de petent.

Examinând decizia CNSC atacată, prin prisma motivelor invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că plângerea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1232/C11/1902 din 11.04.2013 CNSC, admițând contestația formulată de . împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat la 15.03.2013 de autoritatea contractantă S. C. DE URGENȚĂ SF. I., și anulând raportul procedurii nr. 5291/15.03.2013 și actele subsecvente acestuia, a obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor, cu declararea ofertei . COMPANY SRL ca inacceptabilă și neconformă, potrivit art. 36 alin. 1 lit.b coroborat cu art. 79 alin. 1 din HG nr. 925/2006 și desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele rămase admisibile, cu respectarea art. 82 alin. 1 din HG nr. 925/2006 coroborat cu art. 200 alin 1 din OUG nr. 34/2006, fiind respins cererea de intervenție formulată de reclamanta . COMPANY SRL.

Anterior pronunțării acestei decizii, CNSC pronunțase o altă decizie, purtând nr. 673/C1/259/22.02.2013, prin care admisese o primă contestație a . și dispusese reevaluarea ofertelor.

În urma clarificărilor solicitate reclamantei de către autoritatea contractantă în vederea reevaluării ofertelor, a fost declarată câștigătoare oferta acesteia, rezultatul procedurii fiind contestat de . care a obținut anularea lui.

Curtea constată că motivul principal al prezentei plângeri este încălcarea dreptului la apărare, prin nerespectarea de către autoritatea contractantă a obligației prevăzute de art. 271 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, respectiv acela de a o înștiința pe reclamantă despre formularea contestației în urma căreia s-a pronunțat Decizia nr. 673/C1/259/22.02.2013.

Această critică nu poate fi avută în vedere câtă vreme respectiva decizie nu a fost contestată de reclamantă în termenul legal și nu face obiectul prezentului dosar.

Mai susține reclamanta că numai Comisia de Evaluare a autorității contractante este îndreptățită să stabilească ce oferte sunt admisibile, Consiliul neputând decide atribuirea unui contract către un anumit operator economic.

Din examinarea deciziei contestate, Curtea reține că nu a fost indicat de către Consiliu un câștigător, ci - în urma constatării ca fiind inacceptabilă și neconformă a ofertei reclamantei - s-a dispus continuarea procedurii de atribuire și desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele rămase admisibile, iar din actele dosarului rezultă că au existat și alti ofertanți în afară de ..

Referitor la critica adusă pe fondul deciziei CNSC, în sensul că oferta reclamantei era admisibilă din toate punctele de vedere, se constată că, în dezvoltarea acesteia, reclamanta se referă exclusiv la faptul că, în opinia sa, din art. 4 alin. 2, 5 din HG nr. 1061/2008 rezultă că autorizația ISU trebuia obtinută de către expeditor (autoritatea contractantă), și nu de către ea.

Curtea constată că aspectul legat de necesitatea prezentării autorizației de la ISU privind ruta prin București a fost tranșat în mod definitiv prin Decizia CNSC nr. 673/C1/259/22.02.2013, pe care reclamanta nu a contestat-o.

De altfel, din anunțul procedurii și fișa de date rezultă că a fost prevăzută expres drept condiție de participare prezentarea Autorizației rută de transport de la ISU (pct. Ill.2.1.b), astfel că susținerea reclamantei întemeiată pe interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate putea fi valorificată numai pe calea contestației formulate în termenul legal împotriva documentației de atribuire.

Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, Curtea, în baza art. 283 din OUG nr. 34/2006, va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge plângerea formulată de petenta . COMPANY SRL, împotriva Deciziei nr. 1232/C11/11.04.2013, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimații S. C. DE URGENTĂ SFÂNTUL I., . și . BUCUREȘTI SA, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

N. V. I. M. C. S. O.

GREFIER,

M. G.-D.

Red. N.V./Tehnodact. M.G.D./2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2346/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI