Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 2781/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2781/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 4225/2/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 2781
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.09.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE F. I.
GREFIER M. G.-D.
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de doamna procuror E. I..
Pe rol este acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. E. MOHAMED ABD ALLA E., în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA MIGRAȚIE, având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat Zurini D., cu împuternicire avocațială aflată la fila 4 dosar și pârâtul, prin consilier juridic C. Ț., în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea comunică reprezentantului pârâtului un exemplar al răspunsului la întâmpinare depus la dosar de către reclamant.
Interpelat fiind de către instanța de judecată, apărătorulreclamantului învederează că i-au fost comunicate înscrisurile atașate întâmpinării.
Apărătorul reclamantului solicită instanței de judecată încuviințarea probei cu înscrisurile depuse deja la dosar. De asemenea, depune la dosar o caracterizare a reclamantului care prezintă activitatea acestuia atâta timp cât s-a aflat pe teritoriul României.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului contestației.
Apărătorul reclamantului solicită instanței de judecată admiterea contestației formulate împotriva refuzului de acordare a dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României, din data de 16.05.2013, comunicat prin adresa nr._/S2/BF/22.05.2013 a pârâtului. Solicită anularea acestui refuz și, pe fond, admiterea cererii reclamantului de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România. Apreciază că reclamantul îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 71 din OUG nr. 194/2002. Singurul motiv pentru care cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung a reclamantului a fost respinsă este faptul că nu s-a considerat că șederea acestuia pe teritoriul României ar fi continuă. Așa cum reiese din actele depuse la dosar atât de către reclamant, cat și de către pârât, reclamantul are o evidență pe teritoriul României de 16 ani. Astfel, consideră ca este exclus ca această condiție să nu fie îndeplinită. Toate celelalte condiții prevăzute de lege sunt îndeplinite. De asemenea, arată că, împotriva reclamantului a fost dispusă, într-adevăr, o măsură de îndepărtare de pe teritoriul României în data de 17.05.2011, când acestuia i s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară pentru un motiv minor, astfel cum rezultă si din sentința de la acea data, întrucât dorea să urmeze o alta specializare decât chirurgia, respectiv pediatria. La acel moment, chiar si reprezentantul Ministerului P. a pus concluzii de admitere a cererii reclamantului. Menționează ca, la acel moment s-a reținut in mod greșit faptul că reclamantul ar fi ieșit de pe teritoriul României pentru a pune în executare acea decizie, in realitate, acesta plecând deseori din țară in concedii și la familie. În prezent, reclamantul s-a căsătorit, are un copil și își continuă activitatea în domeniul medical. Precizează că reclamantul are o activitate notabilă în România, astfel cum reiese și din caracterizarea depusă la dosar, în spitale mari din București și din țară. În concluzie, reclamantul îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, având un serviciu, un domiciliu stabil, solicitând admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul pârâtului solicită instanței de judecată respingerea contestației ca neîntemeiată, în principal pentru motivele arătate, pe larg, în întâmpinare. Precizează că textul legal invocat de către apărătorul reclamantului a fost modificat prin Legea nr. 57/2011. Arată că, în ultimii 5 ani, împotriva reclamantului a fost dispusă o măsură de îndepărtare de pe teritoriul României. Acea măsură a fost supusă controlului instanței judecătorești care a considerat că instituția pârâtă a emis acea decizie în mod întemeiat. Nici reclamantul nu neagă faptul că, împotriva acestuia a fost emisă o decizie de returnare de pe teritoriul României în ultimii 5 ani. Mai precizează că, s-a susținut de către apărătorul reclamantului faptul că ieșirea de pe teritoriul României nu a fost pentru a se pune în executare acea decizie de returnare, însă din graficul de intrări/ieșiri în/din România, depus de către instituția pârâtă, ieșirea s-a făcut în baza acelei decizii (fila 1 din registrul de intrări/ieșiri depus la dosar de pârât). . în baza unei alte vize emise tot de către pârât. Arată că, odată constatată decizia de returnare întemeiată, cetățeanul străin nu mai avea dreptul de a rămâne în România, având obligația de a ieși de pe teritoriul țării. Depunând o nouă cerere, a început să curgă un nou termen de 5 ani. Există alte condiții pe care instituția pârâtă le-a avut în vedere pentru emiterea unei noi vize de intrare pe teritoriul României. De asemenea, precizează că, deși instituția pârâtă nu i-a acordat cetățeanului străin un drept de ședere pe termen lung, aceasta nu înseamnă că el este obligat să iasă de pe teritoriul României. Nu are nicio influență refuzul pârâtului de acordare a unei vize de ședere pe termen lung asupra șederii pe termen scurt. Reclamantul este obligat, după o perioadă de un an, să se prezinte la instituția pârâtă pentru a depune o cerere de prelungire a dreptului de ședere, pentru a obține acest drept de ședere. Aceasta este singura influență pe care refuzul instituției pârâte o are asupra șederii reclamantului pe teritoriul României. Pentru aceste motive, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului P. apreciază că refuzul de acordare a dreptului de ședere pe termen lung este întemeiat pe dispozițiile art. 71 alin. 1 lit. a pct. ii din OUG nr. 194/2002, respectiv nu este îndeplinită acea condiție legată de perioada neîntreruptă de ședere pe teritoriul României, neafectată de o măsură de îndepărtare. În ceea ce îl privește pe reclamant, împotriva acestuia s-a dispus îndepărtarea sa de pe teritoriul României. Apreciază că instanța de judecată nu poate reține argumentele reclamantului referitoare la dispoziția de îndepărtare de pe teritoriul României. Cert este faptul că reclamantul a părăsit teritoriul României ca urmare a acestei dispoziții, termenul neîntrerupt de 5 ani neexistând tocmai din cauza acelei măsuri. Pentru aceste motive, solicită respingerea cererii formulată de către reclamant ca neîntemeiată.
În replică la susținerile reprezentantului pârâtului, apărătorul reclamantului precizează instanței de judecată că articolele de lege indicate de el au fost indicate în mod corect, referindu-se la legea modificată. Solicită a se observa faptul că reclamantul nu a părăsit teritoriul României la împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de decizia de returnare, în mod forțat, ci în perioada în care avea fixat concediul.
Reclamantul, personal, învederează instanței de judecată că a adresat, din nou, ministrului învățământului pentru a i se da acordul. A primit acordul ministrului învățământului, a plătit taxa școlară și a prelungit viza încă 4 luni. Arată că nu a modificat specializarea, urmând chirurgia generală. Astfel, chirurgia are o legătură cu pediatria. Menționează că, la momentul ieșirii de pe teritoriul României, rezervase un bilet de avion încă din luna aprilie. Nu a stat mai mult de 2 luni în străinătate, iar apoi, după obținerea acordului de la ministrul învățământului și plata taxei de școlarizare, arată că a revenit pe teritoriul țării.
Apărătorul reclamantului precizează că decizia de returnare este netemeinică și din acest motiv, fiind nedrept ca cetățeanul străin să reia această procedură de acordare a vizei de ședere la fiecare 5 ani.
Reprezentantul pârâtului precizează instanței de judecată că susținerile referitoare la decizia de returnare emisă împotriva reclamantului nu sunt relevante pentru cauza de față. Relevant este faptul că în perioada de 5 ani, anterior depunerii cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung, pe numele reclamantului a fost emisă o cerere de returnare de pe teritoriul României, fiind neîndeplinită o condiție prevăzută de lege.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra fondului contestației.
CURTEA ,
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2013, sub nr._, pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, reclamantul A. E. MOHAMED ABD ALLA E. a formulat contestație împotriva refuzului acordării dreptului de ședere pe termen lung din data de 16.05.2013 comunicat prin adresa nr._/S2/BF/22.05.2013 a Ministerului Afacerilor Externe, I. G. pentru Imigrări, Direcția Migrație, la data de 28.05.2013, solicitând anularea acestui refuz și, pe fond, admiterea cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung, în România.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat, în esență, că, la data de 28.05.2013, i-a fost comunicat, prin adresa nr._/S2/BF/22.05.2013 a Ministerului Afacerilor Externe, I. G. pentru imigrări, Direcția Migrațiune faptul că cererea sa de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România a fost respinsă la data de 16.05.2013, în temeiul art. 71 alin. 1 lit. a pct.ii din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamantul consideră nelegală și netemeinică decizia contestată, deoarece îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 71 OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România, în acest sens depunând toate actele necesare.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare și pe toate normele legale în vigoare aplicabile în materie.
În faza scrisă prealabilă judecății, pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA MIGRAȚIE a formulat întâmpinare la data de 24.07.2013, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că din studiul documentelor depuse de către reclamant, precum și din verificările efectuate, a reieșit faptul că acesta nu are ședere continuă pe teritoriul României, în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung, în conformitate cu art. 71 alin. 1 lit. a pct ii din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât la data de 7.04.2011, împotriva acestuia a fost dispusă măsura de îndepărtare de pe teritoriul național.
În urma analizării cererii, în temeiul art. 74 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, Comisia constituită la nivelul Inspectoratului G. pentru Imigrări a propus respingerea cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung pe teritoriul României, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 71 alin. 1 lit. a pct. ii din același act normativ.
Astfel, la data de 17._, în conformitate cu dispozițiile art. 52 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, instituția pârâtă a emis pe numele reclamantului Decizia de returnare nr._, întrucât s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară în România.
Cetățeanul străin a contestat decizia, formându-se dosarul nr._ al Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal.
La data de 5.07.2011, instanța a respins irevocabil contestația, astfel încât, la data de 28.07.2011, cetățeanul străin a pus în executare decizia de returnare, părăsind teritoriul României.
Ulterior, reclamantul a solicitat o nouă viză de lungă ședere în scop de studii și a intrat în România în baza acestea la data de 7.10.2011.
La 14.11.2011, în baza vizei nou acordate, reclamantul a solicitat și i s-a aprobat o nouă prelungire a dreptului de ședere temporară.
Comisia constituită la nivelul instituției pârâte a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 71 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 pentru acordarea dreptului de ședere pe termen lung, șederea cetățeanului străin neputând fi considerată drept continuă, atâta timp cât împotriva acestuia a fost dispusă o măsură de îndepărtare.
Apreciază că susținerile reclamantului din conținutul contestației sunt neîntemeiate, întrucât acesta a pus în executare decizia de returnare, . ulterioară pe teritoriul României făcându-se în baza obținerii unei noi vize și a prelungirii ulterioare a acesteia.
Astfel, continuitatea perioadei de ședere a fost întreruptă, de la data noii intrări pe teritoriul României în baza altei vize începând să curgă un nou interval pentru care trebuie verificată îndeplinirea condițiilor de acordare a dreptului de ședere pe termen lung, prevăzute de art. 71 din OUG nr. 194/2002.
Totodată, faptul că străinului i s-a refuzat acordarea dreptului de ședere permanentă nu are niciun efect în ceea ce privește dreptul de ședere al reclamantului așa cum este prevăzut de art. 74 alin. 4 din OUG nr. 194/2002.
În consecință, soluția de respingere a cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România a fost dată cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de legislația în vigoare.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG nr. 194/2002.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare la data de 12.08.2013, arătând că, prin decizia de returnare de pe teritoriul României nr._/17.05.2011 dispusă de către pârât, i s-a pus în vedere obligația de a părăsi teritoriul României în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a acestei decizii, întrucât i-a fost refuzată prelungirea dreptului de ședere temporară în România, pentru motivul că s-a considerat că specializarea sa profesională indicată la data acelei cereri de prelungire a dreptului de ședere, respectiv pediatrie, a fost considerată diferită de specializarea sa, chirurgie.
A mai dovedit că este rezident în mod legal în România de 14 ani, că decizia de returnare de pe teritoriul României din 15.05.2011 a fost pentru un motiv inexistent, că a revenit în România la data de 7.10.2013, astfel cum recunoaște și pârâta, beneficiind de o viză de ședere lungă pentru studii.
Apreciază reclamantul că îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 71 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Analizând cererea de chemare în judecată, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
La data de 21.11.2012, reclamantul a formulat cerere de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România, însă, la data de 16.05.2013, aceasta i-a fost respinsă, în temeiul ar. 71 alin. 1 lit. a pct. ii din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Dispozițiile art. 71 din OUG nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd:
”(1) Dreptul de ședere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au avut un drept de ședere continuă pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel:
(i) în această perioadă nu au absentat de pe teritoriul României mai mult de 6 luni consecutive și nu depășesc 10 luni de absență în total;
(ii) în această perioadă împotriva străinului nu a fost dispusă nicio măsură de îndepărtare de pe teritoriul național;
(iii) la stabilirea acestei perioade se iau în calcul jumătate din perioada de ședere în scop de studii;
(iv) la stabilirea acestei perioade nu se iau în calcul dreptul de ședere conferit de viza de scurtă ședere, viza diplomatică sau de serviciu și nici dreptul de ședere obținut pentru desfășurarea de activități ca lucrător sezonier;
(v) această perioadă se poate reduce la 4 ani, în cazul persoanelor cărora li s-a recunoscut statutul de refugiat sau li s-a acordat protecție subsidiară în România, în funcție de gradul de integrare în societate, în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2004, cu modificările și completările ulterioare;
(vi) această perioadă se reduce la jumătate, în cazul persoanelor cărora li s-a recunoscut statutul de refugiat sau li s-a acordat protecție subsidiară în România, căsătorite de cel puțin 5 ani cu un cetățean român;”.
La data de 17.05.2011, instituția pârâtă a emis pe numele reclamantului decizia de returnare nr._, contestată de către reclamant, iar la 5.07.2011, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a respins irevocabil contestația cetățeanului străin A. E. MOHAMED ABD ALLA E., înregistrată sub nr._ .
La data de 28.07.2011, reclamantul a pus în executare decizia de returnare, părăsind teritoriul României. Ulterior, reclamantul a solicitat o nouă viză de lungă ședere în scop de studii și a intrat în România în baza acestea la data de 7.10.2011. La 14.11.2011, în baza vizei nou acordate, reclamantul a solicitat și i s-a aprobat o nouă prelungire a dreptului de ședere temporară.
Curtea constată, față de cele expuse, că, în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 71 alin. 1 lit. a pct. ii, împotriva reclamantului fiind dispusă, în ultimii 5 ani, o măsură de îndepărtare de pe teritoriul României, neavând relevanță celelalte susțineri exprimate de acesta în cuprinsul contestației.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea apreciază că cererea reclamantului este neîntemeiată, urmând a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de reclamantul A. E. MOHAMED ABD ALLA E., în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA MIGRAȚIE.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. I. M. G.-D.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 5713/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3347/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
