Pretentii. Decizia nr. 2565/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 2565/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 3968/87/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2565

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06.06.2013

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – ȘURCULESCU F.

JUDECĂTOR – J. A.

JUDECĂTOR – C. – N. L.

GREFIER – N. ANIȘOARA

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 852/02.10.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. L. T., în cauza având ca obiect pretenții – restituire taxă auto.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, părțile au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură, în data de 28.05.2013 de către intimatul-reclamant a întâmpinării, în două exemplare, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori noi probatorii de administrat, Curtea constată recursul declarat în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, sub nr._ din 20.08.2012 reclamantul Dârnea L., a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice T. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la restituirea sumei de_ lei achitată cu chitanța . nr._.

În motivarea acțiunii reclamantul arată, în esență, că la data de 28.08.2007 a plătit taxa de poluare de_,11 lei către AFP T. M. pentru autoutilitara marca Opel, an fabricație 2003, data primei înmatriculări 09.01.2004, cumparat din Germania.

Ulterior pârâta i-a restituit prin decizia de restituire nr._/10.11.2008 suma de 1171 lei, rămânând un rest de_ lei.

Cererea de restituire a taxei de poluare este urmarea măsurii administrative nelegale a incasarii sumei si nu are legătura cu legalitatea sau nelegalitatea deciziei de calcul a taxei.

Susținerea de mai sus are in vedere faptul ca in aplicarea jurisprudenței T., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat ca "art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională".

C.J.C.E., in cauza Michel Humblot, similara cazului taxei speciale din legislația romaneasca, a arătat ca "statele au libertatea sa taxeze cum doresc autovehiculele ce circula pe drumurile lor publice, insa acest sistem de taxare nu trebuie sa intre sub incidența articolului 90 din Tratatul C.E., adică sa nu fie discriminatoriu".

Deși Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat in 7 aprilie 2011 în afacerea T., Guvernul României refuză să ia orice măsuri pentru a pune în aplicare hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene așa încât numai instanțele de contencios fiscal, în temeiul art. 148 din Constituția României, pot dispune in legătura cu cererile de restituire a taxelor de poluare achitate cu ocazia înmatriculării unor vehicule de ocazie după data de 1.01.2007.

In raport de deciziile Curții Europene de Justiție toate cererile de restituire formulate de contribuabili în interiorul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 135 C. proc. fiscala sunt admisibile, pentru simplul motiv că taxa de poluare este incompatibilă cu dreptul european.

Poziția exprimata prin aceasta cerere este consonantă cu jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene. In acest sens, urmează a fi avute în vedere următoarele:

1. Conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor si taxelor, TCulegere 1995, p. 1-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. 1-7145, par. 30], iar rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Av. Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și HoechstJ.

2. Statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. 1-165, par. 20].

3. Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale, insa aceste reguli trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. 1-7141, par. 18]; ori, reglementarea fiscală națională este compatibilă cu principiul echivalentei si cu principiul efectivității, întrucât regulile sunt practic aceleași cu regulile aplicabile în cazul în care se solicită restituirea unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului național.

4. Conform jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioade cuprinse între trei și cinci ani de la data pronunțării hotărârii Curții prin care s-a constatat faptul că impozitul/taxa sunt incompatibile cu dreptul european pentru exercitarea dreptului de rambursare [afacerea C-231/96, Edis, Culegere 1998, p. 1-1451, par. 35; afacerile reunite C-216/99 și C-222/99, Prisco și CASER, în Culegere 2002, p. 1-6761, par. 70; afacerea C-88/99, Roquette Freres, Culegere 2000, p. I-_; afacerea C-342/96, Dilexport, Culegere 1999, p. 1-579, par. 70].

5. Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 - 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european. In același sens se pronunță și doctrina de drept fiscal european [Servaas van Thiel, în lucrarea Pasquale Pistone (editor), Legal Remedies in European Tax Law, Ed. IBFD, Amsterdam, 2009, p. 309].

6. Dreptul fiscal român nu identifică în prezent vreun remediu special, care să asigure contribuabilul posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului european, deși Statul Român este obligat să ia măsuri pentru a pune în aplicarea hotărârea în cauza T.. în aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României și art. 117 lit. d) Cod procedură fiscală să solicite restituirea taxei de poluare prelevate "prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale". O asemenea cerere de restituire poate fi formulată în termen de 5 ani, calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform art. 135 C. pr. fisc.

7. Termenul în care contribuabilii pot să-și exercite dreptul la rambursarea taxei de poluare trebuie să fíe unul rezonabil și întotdeauna ulterior datei la care se constată incompatibilitatea reglementării fiscale naționale cu dreptul european ; cel mai adesea, această incompatibilitate este constatata printr-o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar termenul se calculează de la data publicării hotărârii Curții. In mod evident însă, atunci când judecătorul național (primul judecător european sau primul judecător "cu putere de jurisdicție comunitară", în sensul jurisprudenței Simmenthal) soluționează el însuși conflictul dintre dreptul național și dreptul european - constatând incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art. 110 TFUE, în cazul nostru - termenul rezonabil se determină în funcție de momentul în care jurisprudența instanței naționale a devenit previzibilă. Ori nu se poate pretinde faptul că termenul rezonabil pentru formularea cererii de rambursare ar fi termenul de 30 de zile rezervat de legiuitor pentru contestarea deciziei de calcul intrucat până și obiectul celor două remedii este diferit: legiuitorul român a conferit contribuabilului dreptul de a contesta calculul taxei de poluare, in vreme ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, indiferent și independent de orice contestație asupra actului administrativ prin care a fost stabilită această taxă.

8. Dreptul la rambursare nu poate fi condiționat de un "protest" al contribuabilului, la momentul prelevării taxei de poluare, dresat împotriva deciziei de calcul. Așa cum rezultă din jurisprudența Curții, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

Concluzionând, măsura incasarii acestei taxe este nelegala intrucat încalcă prevederi cuprinse in tratatele la care România este parte, acestea având prioritate fata de dreptul intern dupa data aderării la UE - 1.01.2007.

Art. 90 par.l din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede ca "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare"; scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.

Curtea Europeana a decis in cauza Weigel (2004) ca obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre ; rostul acestor reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

Pentru argumentele mai sus prezentate a apreciat că acțiunea formulata având ca obiect restituirea taxei de poluare este pe deplin admisibilă atâta timp cât a fost formulată în interiorul termenului de prescripție prevăzut de Codul de procedură fiscală, după îndeplinirea procedurii administrative prealabile in sensul formulării unei cereri de restituire a taxei de poluare, care să ofere administrației fiscale posibilitatea de a evita litigiul fiscal si refuzul explicit al organului fiscal de a restitui o taxă încasata cu încălcarea dreptului european.

În sensul celor ce preced este si jurisprudența instanței supreme; in ședința din 14 noiembrie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție a României a soluționat un recurs in interesul legii si prin Decizia nr. 24/2011, ICCJ a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj.

În susținerea acțiunii reclamantul a depus inscrisuri.

La data de 08.08.2012, pârâta AFP T. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Cu privire la excepția inadmisibilității se arată că reclamantul a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice T. M. solicitând să i se restituie suma de_ lei, plătită cu titlu de taxă de poluare la înmatricularea autoutilitarei marca Opel.

Cererea reclamantului întemeiată pe prevederile art. 117 alin. 1 lit. d) din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare este inadmisibilă, întrucât, pentru restituirea sumei nu s-a adresat Administrației Finanțelor Publice Roșiori de Vede și Direcției Generale a Finanțelor Publice Teleorman, în procedură prealabilă, procedură prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

În condițiile în care decizia emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T. M. nu a fost contestată potrivit dispozițiilor legislației în vigoare, acțiunea în restituire întemeiată pe prevederile art. 117 alin. 1 lit. d) din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare este inadmisibilă.

Temeiul juridic în baza căruia se solită restituirea acestei taxe nu este art. 117 alin. 1 lit. d) din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci prevederile OUG nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.

Art. 117 alin. 1 lit. d) din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare se referă la „Restituiri de sume", iar litera invocată de reclamant în susținerea cererii se referă la situația strict prevăzută de legiuitor cu privire la acele sume „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale".

Ori, în cauza de față, nu se poate afirma și dovedi că suma încasată cu titlu de taxă de poluare a fost plătită ca urmare a aplicării eronate a vreunei prevederi legale, atâta timp cât OUG nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, ,,stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumita in continuare taxa", potrivit art. 1 și este un act normativ în vigoare atât la momentul plății taxei, cât și la momentul solicitării restituirii acesteia.

Cu privire la fondul cauzei, pârâta arată că potrivit legislației cadru care reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).

Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule

"(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.

(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."

În condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.

In conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".

Jurisprudenta Curții a stabilit că art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat numai atunci când cuantumul taxei de poluare, calculat fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, exced cuantumul taxei reziduale încorporat în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.

Față de aceste aspecte, rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.

Arătă în continuare că, potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Din jurisprudenta constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.

De asemenea, conform H.G. nr. 686/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.

Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.

Având în vedere cele arătate, învederează instanței de judecată că taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".

Nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.

Solicită instanței să aiba în vedere următoarele aspecte:

-O.U.G. 50/2008 stabilește, așa cum am mai arătat că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest Fond este gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu;

-Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.

Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume:

„Atunci cand un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul inmatricularii autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2)".

Restituirea taxei de poluare se poate solicita doar ca diferente de taxe plătite, in anumite cazuri expres si limitative prevăzute de lege, conform cap. VI din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008.

a)Se poate solicita restituirea diferenței de taxa in situația prevăzuta de art. 8 din

O.U.G nr.50/2008 care prevede:,,(1) Atunci cand un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul inmatricularii autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2).

(2) Valoarea reziduala a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul daca acesta ar fi inmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.

b)Conform art. 10 din OUG nr. 50/2008, „suma reprezentând taxa, poate fi contestata atunci cand persoana care urmează sa înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada ca autovehiculul sau s-a depreciat . mare decât cea indicata de grila fixa.." Astfel art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50.2008, prevede situația in care se restituie sumele reprezentând diferentele de taxa de poluare rezultate in urma contestării taxei cand aceasta a fost plătită.

Întrucât acțiunea formulata de catre reclamant nu se poate încadra in niciuna dintre cele 2 situații legale in care se poate solicita restituirea taxei de poluare, cererea acesteia este neîntemeiata .

Cu privire aspectele de nelegalitate ale la OUG nr. 50/ 2008, in baza căreia a fost calculata si plătită taxa de poluare, pe care le invoca reclamantul, consideră ca acestea sunt aprecieri subiective irelevante care nu pot fi apreciate ca fiind motive întemeiate in susținerea acțiunii.

Art. 1 din OUG nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, ,,stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumita in continuare taxa, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația fondului pentru Mediu. Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgenta se finanțează programe si proiecte pentru protecția mediului".

F. de prevederile OUG nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se poate observa ca taxa de poluare, nu reprezintă un impozit suplimentar, perceput de statul roman, ca urmare a primei inmatriculari a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României, ci a fost instituita in vederea constituirii si colectării de fonduri pentru protejarea mediului si a aerului, impothva poluării acestuia.

Este adevărat că această taxă se calculează de autoritatea fiscala competenta, dar potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, „Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu."

Întrucât taxa este în context cu principiul comunitar „poluatorul plătește" și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, veniturile realizate din taxare reprezintă sursă bugetară pentru fondul de mediu gestionat de Administrația Fondului de Mediu.

Solicită introducerea in cauza ca chemat in garanție a Administrației Fondului de Mediu, pentru ca in situația in ce se va admite cererea reclamantului să fie obligat alături in vederea executării hotărârii.

AFP T. M. face decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația Fondului de Mediu nu are o structura in acest sens.

Prin sentința civilă nr. 852/02.10.2012 Tribunalul Teleorman, Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice T. M. și a admis acțiunea formulată de reclamantul Dârnea L. T. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice T. M. și chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice T. M. să restituie reclamantului suma de_ lei cu titlu de taxă de poluare, a admis cererea de chemare a Administrației Fondului pentru Mediu și a obligat chematul în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice T. M. suma de_ lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare și 39,15 lei cheltuieli de judecată, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice T. M. să plătească reclamantului D. L. T. 39,15 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:

În temeiul art.137 Cod procedură civilă, tribunalul a examinat cu prioritate excepția inadmisibilității invocată de pârâta AFP T. M..

Plata taxei de poluare era necesară reclamantului pentru a putea înmatricula autoturismul în România.

Potrivit art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală, se poate restitui, la cerere, debitorului fiscal suma plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Potrivit art.135 din Codul de procedură fiscală „Dreptul contribuabilului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 iunie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul de compensare sau restituire”.

Rezultă că reclamantul poate solicita restituirea sumei de_ lei plătită cu titlu de taxă de poluare chiar dacă nu a formulat contestație împotriva deciziei de calcul și nu a fost formulat plangerea prealabila prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de parata AFP T. M. .

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la cerea de restituire, tribunalul retine ca taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România .

Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România .

Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.

Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008.

Reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.

Instanta constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:

De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Jurisprudența Curții de Justiție Europene:. Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul national este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.

Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 în condițiile în care și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.

În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „ poluatorul plătește o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.

Astfel, prin OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2008, așa încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România

Mai mult, prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulului OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.

O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu ), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).

Asupra încălcării art 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. G. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).

Ori, este evident că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar.

Aceasta incompatibilitate a fost confirmata prin decizia Curtii de Justitie a Unuiunii Europene din 7 aprilie 2011, in cazul T. v.s. Romania.

În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază ca neconforma cu dreptul comunitar decizia emisa de catre AFP T. M. privind calculul taxei de poluare.

În raport de cele expuse, Tribunalul constată că taxa achitată de reclamant pentru înmatricularea autovehiculului în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90(1) din Tratat și a dispus restituirea sumei de_ lei reprezentând taxa de poluare.

În privința cererii de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, cerere formulată de pârâta AFP T. M., Tribunalul reține următoarele:

În drept, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.

În fapt, constată că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice și de obligare a acesteia la restituirea taxei de poluare plătită și contestată de reclamant, cu obligarea la plata dobânzilor legale aferente și a cheltuielilor de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.

Având în vedere aceste reglementări, Tribunalul reține că organele fiscale au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației Fondului pentru Mediu.

Motiv pentru care Tribunalul reține că suma plătită de reclamant cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației Fondului pentru Mediu, pârâta Administrația Finanțelor Publice nefiind creditor bugetar.

Pentru cele mai sus menționate, Tribunalul apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.

Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Tribunalul reține că legislația care reglementează dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusă de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, potrivit căruia, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil, astfel cum a solicitat reclamantul.

Astfel, potrivit prevederilor fiscale mai sus enunțate, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.

Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.

Prin coroborarea dispozițiile enunțate, Tribunalul a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Teleorman, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 18.01.2013, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii.

În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, în mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 110 din Tratatul Comunității Europene instanța a anulat Decizia emisa de AFP T. M., având în vedere, pe de o parte, motivarea organului de soluționare a contestației, iar pe de altă parte, reglementările în vigoare în materie.

Taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.

(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."

În mod greșit instanța de fond a reținut că taxa de poluare achitată de intimatul reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și faptul că, începând cu data de 01.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, apreciind acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.

În condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.

în conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".

Potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.

Având în vedere cele arătate, taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".

A solicitat instanței de recurs să observe că nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 deoarece aceasta este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.

De asemenea, a solicitat a se avea în vedere și următoarele aspecte:

La apărarea pe fond a solicitat instanței sa introducă in calitate de chemat in garanție Administrația Fondului de Mediu din cadrul Ministerului Mediului si Pădurilor, cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr.294, Corp A, Sect.6

Întrucât taxa de poluare, nu este venit la Bugetul General Consolidat al Statului ci este o taxa ce este încasata si administrata de Administrația Fondului de Mediu.

DGFP Teleorman nu face decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația Fondului de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmează a se restitui din contul Administrației Fondului de Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP Teleorman.

Acest aspect arată că este întărit de dispozițiile prevăzute de Hot.686/2008, Secțiunea a 3-a. Restituirea sumelor reprezentând diferențele de taxă pe poluare rezultate în urma contestării taxei ART. 8 prevede că,

(1) în cazul contestării taxei plătite, contribuabilul poate solicita restituirea diferenței de taxă fată de cea plătită cu ocazia înmatriculării autovehiculului în România.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică pentru taxele plătite începând cu data de 1 iulie 2008.

(5) Cererea de restituire se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de lege, iar restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul Fondului pentru mediu.

(6) Suma reprezentând diferența de taxă se compensează/se restituie de unitățile Trezoreriei Statului din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice, cu încadrarea în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".

(7) În cazul în care suma prevăzută la alin. (6) nu se încadrează în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", unitățile Trezoreriei Statului vor solicita în scris Administrației Fondului pentru Mediu, pe baza unei adrese aprobate de conducătorul unității, transferarea în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), a sumei necesare efectuării restituirii. Administrația Fondului pentru Mediu va vira suma astfel solicitată, din contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea adresei de la unitatea Trezoreriei Statului.

Prin urmare, Administrația Fondului de Mediu apreciază că trebuie, conform legii, sa stea in instanța in calitate de chemat in garanție.

O.U.G. 50/2008 stabilește, așa cum a mai arătat că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest fond este gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu;

Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.

Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume: „Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2)".

Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind nefondat și pentru următoarele motive:

În fapt, a achiziționat un autoturism marca OPEL ,model/tip MOVANO 2,5 DTI, Categ. auto AUTOUTILITARA, Norme poluare E 3,. VN1F9CUH_, Nr omologare FBPE1C1417I44R3, nr. identificare VN1F9CUH_, An fabricație 2003, . auto F645329, Data primei înmatriculări 09.01.2004, in regim second hand ,pe care l-a adus in România si pentru a putea sa-l înmatriculeze a fost nevoit sa plătească taxa speciala in valoare de_,01 lei, conform art.214 din lg.343/2006 modif. prin OUG nr. 110/2006.OMEF nr.418/2007, calcul făcut de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T. Magurele pe care a achitat-o cu chitanța ., nr._ din data de 28.08.2007.

Ulterior recurenta i-a restituit suma de 1171 lei reprezentând diferența dintre taxa speciala achitata pentru autoturisme si autovehicule si taxa pe poluare pentru autovehicule stabilita prin decizia de restituire nr._ din data de 10.11.2008, rămânând de restituit suma de_ lei.

Cererea de restituire a taxei de poluare este urmarea măsurii administrative nelegale, a încasării sumei si nu are legătura cu legalitatea sau nelegalitatea deciziei de calcul a taxei.

Susținerea de mai sus, are in vedere faptul ca in aplicarea jurisprudenței T. contra României,Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat cal/art.110 TFUE, trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație in statui membru menționata unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre fără insa a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie,având aceiași vechime si aceiași uzura de piața naționala"

CJCE in cauza Michel Humblot, similara cazului taxei speciale din legislația româneasca, a arătat ca "statele au libertatea sa taxeze cum doresc autovehiculele ce circula pe drumurile lor publice,insă acest sistem de taxare nu trebuie sa intre sub incidența articolului 90 din Tratatul CE adică sa nu fie discriminatoriu".

Deși Curtea de Justiție a UE s-a pronunțat la data de 7 aprilie 2011 in afacerea T.,Guvernul României refuza sa ia masuri pentru a pune in aplicare hotărârea acesteia așa încât numai instanțele de contencios fiscal,in temeiul art.148 din Constituția României,pot dispune in legătura cu cererile de restituie a taxei de poluare achitate cu ocazia înmatriculării unor autovehicule de ocazie, după data de 01.01.2007.

In raport de deciziile Curții Europene de Justitie toate cererile de restituire, formulate de contribuabili in interiorul termenului de prescripție de 5 ani,prevăzut de art.135 C. proc. fiscala, sunt admisibile pentru simplu motiv ca taxa de poluare este in contradicție cu dreptul european.

Anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nu ar produce practic nici un efect juridic, iar procedura contestației îndreptata împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu reprezintă un recurs efectiv in sensul art.13 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Poziția exprimata prin prezenta cerere este in concordanta cu jurisprudența relevanta a Curții de Justiție a Uniunii Europene, in acest sens trebuie avute in vedere următoarele:

- Conform jurisprudenței stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor si taxelor(Culegerea 1995,pJ-1883, parAO; afacerile reunite C-442/98, Michailidis, Culegere 2.000,pJ-7145,par.30),iar rațiunea acestui drept este aceia ca un stat membru nu poate profita,iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere.ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile dreptul european (Av. Fennelly in afacerile reunite C- 397/98 si C-410/98, Metallgesellshaft si Hoeclist)

- Statele membre trebuie sa ia masuri pentru restituire taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european (afacerile reunite C-192/95 si C-218/95), Comateb si alții in Culegere 1997,pJ-165,par.20)

- Potrivit jurisprudenței Curții,regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale însă aceste reguli trebuie sa respecte principiul echivalentei (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare,bazate pe încălcarea dreptului național) si principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie sa facă excesiv de dificila sau practica imposibila exercițiul drepturilor conferite de dreptul europeanafacerea C-228/96,Aprilie,in Culegere 1998, p.l -7141,par.18) ori,reglementarea fiscala naționala este compatibila cu principiul echivalentei si cu principiul efectivității, întrucât regulile sunt practic aceleași cu regulile aplicabile in cazul in care se solicita restituirea unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului național.

- Conform jurisprudenței instanței de la Luxemburg sunt considerate rezonabile perioade cuprinse intre 3 si 5 ani de la data pronunțării hotărârii Curtii prin care s-a constatat faptul ca impozitul sau taxa sunt incompatibile cu dreptul european pentru exercitarea dreptului de rambursare (afacerea C-231/96,Edis,Culegere 1998,p.l -1451 ,par.35 ;afacerile reunite C-216/99 si C-222/99, Prisco si CASER, in Culegere 2002,p. 1-6761,par.70;afacerea C-88/99,Roquette Freres, Culegere 2000, p.l-_;afacerea C-342/96, Diexport, Culegere 1999,p.l579,par.70 ).

- Din analiza pronunțata de Curtea de Justiție a Uniunii Europene in afacerea Metallgeselischaft si Hoechst rezulta ca restituirea taxelor prelevate cu încăllcarea dreptului european nu poate fi condiționata de contestarea reglementarii la momentul efectuării plații,mai ales atunci când practica administrativa era in sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105-106 din hotărârea Curții ).Cu alte cuvinte Curtea menționează faptul ca autoritățile fiscale naționale, nu pot invoca culpa contribuabililor,care nu au apelat la un remediu național ineficient in condițiile in care ele insele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european. In același sens se pronunța si doctrina de drept fiscal european (Servaas van Thiel in lucrarea Pasquake Pistone -editor,Legal Remedies in European Tax Law editura IBFD Amsterdam 2009, pag.309)

- Dreptul fiscal romanesc nu identifica in prezent vreun remediu special,care sa asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor si impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului european, deși Statul R. este obligat sa ia masuri pentru a pune in aplicare hotărârea in cauza T.. In aceste condiții,singura posibilitate pe care O au contribuabilii este aceia ca in temeiul art.148 alin 2si 4 din Constituția României si art.117, lit. d din C.proc.fiscala sa solicite restituirea taxei de poluare prelevate. Termenul de restituire este de 5 ani calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui in care s-a născut dreptul de restituire, conform art.135 C. proc. fiscală.

- Termenul in care contribuabilii pot sa-si exercite dreptul la rambursarea taxei de poluare trebuie sa fie unul rezonabil si întotdeauna ulterior datei la care se constata incompatibilitatea reglementarii fiscale naționale cu dreptul european cel mai adesea aceasta incompatibilitate este constatata printr-o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene,iar termenul se calculează de la data publicării hotărârii Curții.

In mod evident insa atunci când judecătorul național (primul judecător european sau primul judecător "cu putere de jurisdicție comunitara" ) soluționează el însuși conflictul dintre dreptul național si cel european,constatând incompatibilitatea OUG 50/2008 cu art. 110 TFUE, în cazul de față termenul rezonabil se determina in funcție de momentul in care jurisprudența instanței naționale a devenit previzibila. Ori, nu se poate pretinde faptul ca termenul rezonabil pentru formularea cererii de rambursare ar fi termenul de 30 de zile rezervat de legiuitor pentru contestarea deciziei de calcul,întrucât pana si obiectul celor doua remedii este diferit; legiuitorul roman a conferit contribuabilului dreptul de a contesta calculul taxei de poluare,in timp ce Curtea de Justiție a UE recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european,independent si indiferent de orice contestație asupra actului administrativ prin care a fost stabilita aceasta taxa.

- dreptul de rambursare nu poate fi condiționat de un "protest al contribuabilului,la momentul prelevării taxei de poluare,îndreptat împotriva deciziei de calcul. Așa cum rezulta din jurisprudența Curții, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabilului,care nu a apelat la un remediu național ineficient în condițiile in care ele insele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european

In concluzie, măsura încasării taxei de poluare este nelegala întrucât încalcă prevederile cuprinse in tratatele la care România este parte acestea având prioritate fata de dreptul intern după data aderării la UE-01.01.2007.

Art. 90, par. I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede ca"Nici un stat membru nu aplica direct sau indirect produselor altor state membre,impozite interne de orice natura,mai mari decât cele care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare scopul general al acestor prevederi europene fiind de a asigura libera circulație a mărfurilor.

Curtea Europeana a decis in cazul Weigel (2004) ca obiectivul reglementarii comunitare este de a asigura libera circulație a mărfurilor intre statele comunitare în condiții norma le de concurenta prin eliminarea oricăror forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre;Rostul acestor reglementari este de a interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele similare autohtone.

Având in vedere argumentele mai sus menționate,acțiunea este admisibila atâta timp cat este formulata in interiorul termenului de prescripție prevăzut de Codul de Procedura Fiscala după îndeplinirea procedurii administrative prealabile,in sensul formulării unei cereri de restituire a taxei de poluare, care sa ofere administrației fiscale posibilitatea de a evita un litigiu fiscal si refuzul explicit al organului fiscal de a restitui taxa încasata cu încălcarea dreptului european.

Înalta Curte de Casație si Justitie la data de 14.11._,s-a pronunțat prin Decizia 24 in dosarul 9/2001-RIL.in sensul ca este admisibila înmatricularea autovehiculelor second hand, achiziționat dintr-un stat membru UE fara plata taxei de poluare. per a contrario cei care au plătit taxa de poluare au dreptul la restituire:

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate noi probatorii.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica formulată pe fondul cauzei, aceea potrivit căreia instanța de fond, în mod greșit a admis acțiunea reclamantului, cu aplicarea eronată a art. 25 și 110 din Tratatul Comunității Europene, Curtea apreciază că este neîntemeiată.

În esență s-a arătat că, potrivit art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de primă înmatriculare intervine cu ocazia primei înmatriculări în România, că, legislația națională nu contravine Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, că, deși potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție tratatele constitutive ale UE au prioritate față de legile interne contradictorii, autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru, că, în fine, restituirea solicitată nu se încadrează în niciuna dintre situațiile stabilite de art. 117 literele a-h, din OG 92/2003.

De asemenea, s-a arătat că, principiul poluatorul plătește este acceptat și la nivelul UE.

Instanța de recurs apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că, taxa de poluare nu era datorată de reclamant față de dispozițiile Tratatului UE, care primează față de dispozițiile interne contradictorii.

Jurisprudența CJUE, în interpretarea art. 110 din Tratat, este în sensul că, prevederile naționale fiscale nu trebuie să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, în favoarea produselor de pe piața națională.

Deși în vigoare dispozițiile OUG 50/2008, ele nu sunt în acord cu principiile instituite prin Tratatul UE.

În preambulul actului normativ, puterea executivă a justificat necesitatea adoptării acestui act, prin aceea că, este necesară asigurarea protecției mediului.

Potrivit art. 4 din ordonanță, taxa se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România însă nu face distincție între autoturismele produse în România sau într-un stat membru.

Din actul normativ menționat rezultă că, dacă autoturismul a fost anterior înmatriculat în România nu se plătește taxă la o nouă înmatriculare însă se percepe această taxă dacă autoturismul a fost înmatriculat prima dată într-un stat membru.

Această reglementare, în mod evident, este discriminatorie și descurajează achiziționarea de autoturisme second hand din spațiul comunitar.

Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a reținut incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, care consacră principiul liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar.

De altfel, în cauzele T. contra România și N. contra României, CJUE a arătat că, taxa de poluare instituită de legislația românească este de natură să descurajeze importul și punerea în circulație a autovehiculelor cumpărate din alte state membre, contrar dreptului UE.

În ceea ce privește critica formulată potrivit căreia, la judecarea cauzei în fond a solicitat chemarea în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, această instituție trebuind să stea în cauză ca și chemată în garanție, critica este neîntemeiată.

Instanța de fond a admis cererea pârâtei privind chemarea în garanție a Administrației fondului pentru mediu și a obligat-o pe aceasta să plătească pârâtei suma de 11 079 lei taxă de poluare și 39,15 lei, cheltuieli de judecată.

Constatând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.c și niciunul dintre celelalte motive de recurs prevăzute de lege, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.p.c., va respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge declarat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 852/02.10.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. L. T., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.06.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Șurculescu F. J. A. C. – N. L.

GREFIER

N. Anișoara

Red. Jud. C.-N.L./2ex

Jud. Fond: T. N.

Tribunalul Teleorman, Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3347/2013. Curtea de Apel...		Obligaţia de a face. Decizia nr. 2049/2013. Curtea de Apel... →

Pretentii. Decizia nr. 2565/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2565/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI