Obligaţia de a face. Decizia nr. 2049/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2049/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 3583/87/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2049
Ședința publică de la 16.05.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE ȘURCULESCU F.
JUDECĂTOR J. A.
JUDECĂTOR C. – N. L.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâtul PREFECTUL JUDEȚULUI TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 1025 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. la data de 07.11.2012 în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 09.05.2013, din partea intimatului – reclamant C. ALEXADRU, întâmpinare la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății; transmisă prin fax la instanță.
Curtea, constatând că prin cererea de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza, pentru a se pronunța, în principal, pe excepția nulității recursului, astfel cum a fost invocată prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul – reclamant, reportat la dispozițiile art. 137 alineat 1 C.pr.civ. și în subsidiar, eventual, pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1025/07.011.2012 Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. a hotărât următoarele:
1.A admis acțiunea, având ca obiect obligația de a face, privind pe reclamantul C. A., în contradictoriu cu pârâtul Instituția P. Județului Teleorman – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor Teleorman, prin reprezentant legal;
2. A obligat pârâta să înmatriculeze autoturismul marca Peugeot, tip 7 DJY/306 nr. de identificare VF37CDJYE32377465, an fabricație 1998 fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule; obligând-o și la plata către reclamant a sumei de 4,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță - TribunalulTeleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. – a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la nr._ din 09.07.2012 reclamantul C. A. a chemat în judecată pârâtul Instituția P. județului Teleorman – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Teleorman pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la înmatricularea autoturismului marca Peugeot, tipul 7 DJY/306, nr. de identificare VF37CDJYE32377465, an fabricație 1998, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule; cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, la data de 15.11.2008 a cumpărat autoturismul marca Peugeot, tipul 7 DJY/306, nr. de identificare VF37CDJYE32377465, an fabricație 1998, iar pentru a-l înmatricula în România s-a adresat pârâtului cu o cerere însoțită de actele doveditoare, însă i s-a refuzat acest lucru întrucât nu a achitat taxa de poluare stabilită prin decizia nr. 1293/03.02.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de Vede.
A susținut reclamantul că, taxa de poluare instituită de Legea nr. 9/2012 este în totală contradicție cu legislația UE, aceasta fiind percepută în baza unor texte legale inaplicabile în dreptul intern.
S-au invocat de către reclamant dispozițiile TFUE – art. 34 care stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent și art. 110, ce interzice taxarea internă discriminatorie.
A învederat reclamantul că elementele de discriminare sesizate de către instanțele naționale în numeroase hotărâri, raportate de deciziile pronunțate de către instanțele europene, reținute și în Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție au rămas și produc efecte în mod indirect, prin favorizarea autovehiculelor deja înmatriculate pe teritoriul României, față de cele care urmează a fi înmatriculate, respectiv cele importate.
Legea nr. 9/2012 încalcă principiul poluatorul plătește, a precizat reclamantul si nu se aplică în forma în care a fost promulgată, fiind discriminatorie, abuzivă și confuză.
Totodată, reclamantul a făcut trimitere la cauzele T., N. și V. ambele contra României, prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că a doua variantă a taxei, în oricare din formele ei, începând cu 01.07.2008 și până în prezent, contravine dispozițiilor comunitare.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 110 TFUE, art. 148 Constituția României, art. 555 din NCC, art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus înscrisuri.
Pârâta Instituția P. județului Teleorman – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Teleorman a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii afirmand urmatoarele:
OUG nr. 50/2008 în vigoare la acea data, nu a fost declarată neconstituțională, astfel încât nimic nu se opune aplicării ei.
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe în momentul primei înmatriculării a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru, perceperea ei nefiind determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România (pct. 23-25 Hotărârea din 18.01.2007 Brzezinski), iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regim intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Mai mult, opinia formulată de Comisia Europeană față de taxa specială auto nu a fost în sensul eliminării acesteia, ci a recomandat reașezarea acesteia pe baza de alte principii, respectiv pe bază principiului „poluatorul plătește”, ceea ce s-a concretizat în emiterea OUG 50/2008 prin care se instituie taxa de poluare.
Refuzul pârâtei de a înmatricula autovehiculul fără achitarea taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, nu este unul nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. „i" din Legea nr. 554/2004, deoarece lipsește excesul de putere comis de instituția publică, ce ar putea atrage răspunderea administrativă.
Paratul a sustinut ca răspunsul comunicat reclamantului, în sensul precizării documentelor ce trebuie prezentate, pentru înmatricularea unui autoturism în România, este un act de informare și nu un refuz cu exprimarea explicită, prin exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane .
Pe de altă parte, înmatricularea autoturismului fără plata taxei de poluare prin analiza prevederilor OUG nr. 50/2008 cu legislația comunitară este o abordară greșită în condițiile în care Instituția P. nu are atribuții în ceea ce privește stabilirea acestei taxe și cu atât mai mult examinarea legalității taxei în raport de prevederile dreptului comunitar și nici de a aplica cu prioritate aceste din urmă dispoziții, fără a ținte cont de legislația internă.
Totodată, pe lângă taxa de poluare, serviciul de specialitate din cadrul Instituției P. mai are de analizat și alte condiții de natură juridică sau tehnică privitoare la autoturismul a cărui înmatriculare se solicită și, din acest punct de vedere, instanța nu se poate substitui în atribuțiunile funcționarului public obligat să verifice și sa constate îndeplinirea tuturor condițiilor înmatriculării.
În drept, au fost invocate prevederile: Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ; Ordinului MAI nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor; OUG nr. 50/2008 modificată și completată prin OUG nr. 218/2008; prevederile OUG nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege.
Din proba cu acte administrată în cauză prima instanță a reținut că:
Reclamantul C. A. a achiziționat autoturismul marca Peugeot, tip 7 DJY, nr. de identificare VF37CDJYE32377465, an fabricație 1998, categoria auto M1, ce a fost înmatriculat pentru prima dată în Spania la data de 06.04.1998.
Adresându-se pârâtului în vederea efectuării înmatriculării în România i s-a comunicat că aceasta nu se poate realiza fără achitarea taxei pentru emisiile poluante, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. a din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012 "(1) Obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7;
2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării".
Alineatul (2) a fost suspendat prin alineatul din Ordonanța de Urgență nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
Rezulta, așadar, că, în prezent ca urmare a suspendării dispozițiilor alin. 2 a art. 4 din lege, taxa este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.
În privința reglementărilor comunitare în materie, prima instanță a reținut că potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (în continuare TFUE) nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, în cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, prima instanță a analizat compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar în materie fiscală.
Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 -forma în vigoare- rezultă că pentru un autoturism produs în România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o nouă înmatriculare, dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România. Aceeași taxa se percepe însă dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat prima dată în România.
S-a reține astfel că, Legea nr. 9/2012 este contrara art. 110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de față. Or, după aderarea României la UE, această soluție nu este admisibilă, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar dacă taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamală directă, față de caracterul său special și aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul său echivalent al unei taxe vamale.
În consecință, se apreciază că taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 T. c. României, stabilind că art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura pe piața naționala.
TCE, în prezent Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a creat „o noua ordine juridica" în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea Europeana de Justiție în cazul V. Gend en Loss, 1963), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În consecință, întrucât potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României tratatele constitutive ale Uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne, iar art. 110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța constată cererea reclamantului ca fiind întemeiată.
În raport de cele expuse, instanta a admis acțiunea, obligând pârâta să înmatriculeze autoturismul marca Peugeot, tip 7 DJY/306 nr. de identificare VF37CDJYE32377465, an fabricație 1998 fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În cauză, dovedindu-se culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4,30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâtul PREFECTUL JUDEȚULUI TELEORMAN care a solicitat admiterea recursului, desființarea în întregime a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În argumentarea recursului s-a susținut în esență că sentința civilă a Tribunalului Teleorman nr. 1025/07.11.2012, se impune a fi modificată în întregime pentru motivul prevăzut la art. 304, pct. 9 din Codul de Procedură Civilă, respectiv considerăm că sentința civilă este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii pentru cele ce urmează.
Printr-o incorectă și insuficientă apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică a cărei reformare se impune. Nestabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți instanța a dat o incorecta dezlegare pricinii.
Recurentul a sustinut că legislația în vigoare stabilește în mod clar că la înmatricularea autoturismelor este necesară printre altele și dovada achitării taxei de poluare, prevăzută de lege.
Astfel, OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în vigoare la data introducerii acțiunii, preciza în preambulul ei că, scopul acesteia era acela de a institui norme care vizează interesul public și a căror reglementare se face „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene".
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru, perceperea ei nefiind determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România (pct. 23 - 25 Hotărârea din 18.01.2007 Brzezinski), iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Mai mult, opinia formulată de Comisia Europeană față de taxa specială auto nu a fost în sensul eliminării acesteia, ci a recomandat reașezarea acesteia pe bază de alte principii, respectiv pe baza principiului „poluatorul plătește", ceea ce s-a concretizat în emiterea OUG 50/2008 prin care se instituie taxa de poluare.
Dealtfel și Curtea de Apel B. prin Decizia civilă nr. 5l/R din 27 ianuarie 2009 precizează faptul că noua taxă instituită, respectiv taxa de poluare, este o taxă însușită de Comisia Europeană, nemaicontravenind Tratatului Comunității Europene și nici Constituției României, așa cum se întâmpla cu taxa de primă înmatriculare.
Astfel, având în vedere faptul că taxa de poluare este o taxă instituită cu respectarea prevederilor internaționale, având în vedere faptul că OUG nr. 50/2008 instituie introducerea taxei de poluare, că OUG nr. 218/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa de poluare, stabilește în art. III alin. (2) faptul ca "Autovehicule/or Ml cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor NI cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 și 2", faptul că Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1501 din 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație prevede obligativitatea prezentării cu ocazia solicitării înmatriculării a dovezii faptului că s-a achitat taxa de poluare, în mod corect a fost respinsă cererea de înmatriculare a autovehiculul pe motivul neachitării taxei de poluare.
Mai mult decât atât, taxa de poluare nu ar contraveni în nici un chip reglementărilor europene, atâta vreme cât fiecare stat este liber să instituie taxe pentru înmatricularea autovehiculelor. în ceea ce privește taxa pe poluare, aceasta se aplică tuturor autoturismelor noi sau autoturismelor second hand produse în străinătate.
In ceea ce privește obligarea serviciului comunitar să înmatriculeze autoturismul fără a exista o prealabilă constatare că taxa de poluare nu este datorată, soluția este incorectă, și nemotivată pentru următoarele motive:
-în primul rând, pe lângă taxa de poluare, serviciul de specialitate din cadrul Instituției P. mai are de analizat și alte condiții de natură juridică sau tehnică privitoare la autoturismul a cărui înmatriculare se solicită. Din acest punct de vedere, instanța nu se poate substitui în atribuțiuni funcționarului public obligat să verifice și să constate îndeplinirea tuturor condițiilor înmatriculării.
-în al doilea rând, este rolul exclusiv al judecătorului național să refuze aplicarea unor dispoziții naționale contrare TUE, competență atribuită acestuia în mod exclusiv. Așa fiind, nu s-ar putea cere funcționarului public de la serviciul înmatriculări să dea și o interpretare jurisdicțională aplicării sau nu a unei dispozițiuni legale naționale, în plină vigoare la data primirii unei cereri.
Refuzul autorității pârâte de a inmatricula autoturismul marca Peugeot proprietatea reclamantului, fără achitarea taxei pe poluare nu poate fi apreciat ca fiind unul nejustificat în sensul în care această sintagmă este definită de legea contenciosului administrativ.
Astfel, refuzul apare ca fiind nejustificat doar în ipoteza în care este emis cu exces de putere, ilegal, în mod subiectiv, prin raportare la drepturi ale persoanelor fizice și juridice, iar forma de manifestare a refuzului este una manifestă și nemotivată.
Ori, în cauză autoritatea pârâtă în procedura prealabilă a procedat la justificarea refuzului prin invocarea dispozițiilor legale a căror încălcare s-ar realiza în ipoteza în care autoritatea s-ar conforma pretențiilor cetățeanului.
Principiul securității circuitului civil presupune respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar pentru ipoteza în care anumite norme nu sunt conforme dispozițiilor din acte normative cu putere superioară lor, respectiv Constituția sau Convenția, abilitarea în înlăturarea de la aplicare a acestora revine doar autorităților investite după caz, în acest sens, respectiv Curtea Constituțională, CJ.C.E, sau instanțelor naționale.
Prin urmare, refuzul pârâtei de a înmatricula autovehiculul marca Peugeot fără achitarea taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, nu este unul nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. „i" din Legea nr. 554/2004, deoarece lipsește excesul de putere comis de instituția publică, ce ar putea atrage răspunderea administrativă.
Recurentul a mai aratat că răspunsul comunicat reclamantului, în sensul precizării documentelor ce trebuie prezentate, pentru înmatricularea unui autoturism în România, este act de informare și nu un refuz cu exprimarea explicită, prin exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.
Pe de altă parte, înmatricularea autoturismului fără plata taxei de poluare prin analiza prevederilor OUG nr. 50/2008 cu legislația comunitară este o abordare greșită în condițiile în care Instituția P. nu are atribuții în ceea ce privește stabilirea acestei taxe și cu atât mai mult examinarea legalității taxei în raport de prevederile dreptului comunitar și nici de a aplica cu prioritate aceste din urmă dispoziții, fără a ține cont de legislația internă.
Astfel, se constată că sumele respective nu se fac venit la bugetul acestei autorității pârâte, iar o eventuală scutire de plată poate fi dispusă decât de organele fiscale care au atribuții legale în acest sens.
Totodată, pe lângă taxa de poluare, serviciul de specialitate din cadrul Instituției P. mai are de analizat și alte condiții de natură juridică sau tehnică privitoare la autoturismul a cărui înmatriculare se solicită și, din acest punct de vedere, instanța nu se poate substitui în atribuțiunile funcționarului public obligat să verifice și să constate îndeplinirea tuturor condițiilor înmatriculării.
După achitarea taxei de poluare, reclamantul poate contesta, fie existența ei, fie modalitatea de calcul la organul administrativ fiscal, respectând procedura prevăzută de art. 205-209 din Codul de procedură fiscală, iar ulterior, poate ataca decizia emisa în soluționarea contestației, la instanța de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 218 din același cod și numai într-un astfel de litigiu s-ar putea examina și compatibilitatea normelor din dreptul intern cu cele comunitare, așa încât, într-un litigiu având ca obiect „obligația de a face", nu există nici un motiv pentru a se impune serviciului de înmatriculării conduita reclamată.
Cât privește obligarea Instituția P.! - Județul Teleorman - Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor la plata cheltuielor de judecată, recurentul a solicitat să se respingai această cerere întrucât instituția nu are culpă în ceea ce privește refuzul de înmatriculare a autoturismului în cauză, aceasta dovadă fiind cerută de legiuitor prin OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare și Ordinului MAI nr. 1501/2006.
In drept, recurentul a invocat Legea nr. 554/2004, Ordinul MAI nr. 1501/2006 si OUG nr. 50/2008.
Intimatul–reclamant a depus întâmpinare, prin care a invocat exceptia nulitatii recursului afirmand ca recursul reprezintă acea cale de atac extraordinară, nedevolutivă, comună și, în principiu, nesuspensivă de executare, ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate a hotărârii atacate.
Caracterul de cale de atac extraordinară este dat de criteriul condițiilor necesare pentru exercitarea acestei căi de atac. Dacă o cale ordinară de atac poate fi formulată pentru orice motiv pe care se justifică nemulțumirea părții care o exercită, calea extraordinară de atac va putea fi formulată numai pentru motivele expres și limitativ stabilite de lege.
Chiar dacă în cauză este vorba de un recurs exercitat în condițiile art. 304 ind.1 C.pr.civila, respectiv împotriva unei hotărâri care nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel, iar acesta nu va fi limitat la motivele enumerate expres de art. 304, pct. 1-9 din C., aspectele sub care va fi analizată cauza într-un astfel de recurs sunt limitate doar la nelegalitatea hotărârii.
Altfel spus, limitarea motivelor de recurs conform art. 304 ind.1 C.pr.civila nu privește enumerarea motivelor prevăzute de art. 304, pct. 1-9, ci privește caracterul de motive de nelegalitate a hotărârii.
Motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, niddecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri de fapt, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurentă, legale de nelegalitatea hotărârii.
Simpla afirmare a împrejurării că instanța de fond nu ar fi apreciat suficient și corect materialul probator administrat în cauză, nestabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea trebuie să fie legată de legea aplicabilă (fie legea procesuală, fie legea substanțială), iar nu de chestiuni de fapt.
Mai mult, recurenta a invocat ca și temei de drept al recursului său, dispoziții legale, care însă nu înlocuiesc și nici nu cuprind motivarea recursului, în care să fie regăsite critici de nelegalitate.
Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
Analizand exceptia nulitatii recursului, Curtea constata urmatoarele:
Din cuprinsul recursului rezulta ca recurenta nu a contestat situatia de fapt dedusa judecatii (achizitionarea masinii, refuzul de inmatriculare fara plata taxei etc.), ci a invocat numai o gresita interpretare si aplicare a legii de catre instanta de fond.
Ca atare, recursul nu vizeaza aspecte de fapt, ci motive de nelegalitate, astfel incat exceptia nulitatii urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.
Analizand recursul, în raport de criticile formulate și prevederile legale incidente, Curtea reține urmatoarele:
Reclamantul a achizitionat un autoturism marca Peugeot tip 7 DJY/306, cu nr. de identificare, . VF37CDJYE32377465, autoturism inmatriculat pentru prima data in Uniunea Europeana in data de 06.04.1998.
La inmatricularea autovehiculului in Romania, reclamantul i s-a pus in vedere sa achite taxa prevazuta de OUG nr.50/2008 in cuantum de 6.342 lei, astfel cum a fost stabilita prin decizia nr.1293/03.02.2009 emisa de parata Administratia Finantelor Publice a Municipiului R. de Vede, fara insa ca aceasta taxa sa fie achitata.
Prin cererea inregistrata sub P43/28.09.2012, reclamantul a solicitat paratei inmatricularea masinii fara plata taxei, cererea fiind insa respinsa prin adresa nr.P 43/01.10.2012 emisa de parata.
Instanta constata ca taxa speciala prevazuta de OUG nr.50/2008 aplicata la inmatricularea in Romania, dupa cumparare, a autoturismelor deja inmatriculate . Uniunea Europeana reprezinta o taxa fiscala cu efect echivalent unei taxe vamale de import si care este interzisa in mod expres de art.110 din Tratatul Privind functionarea Uniunii Europene, deoarece incalca principiul fundamental al liberei circulatii a marfurilor in cadrul Uniunii Europene consacrat de acelasi tratat.
Astfel, se constata ca exista o diferenta de tratament fiscal intre autoturismele second-hand importate dintr-un stat membru si care sunt supuse taxei de prima inmatriculare/taxei pe poluare si cele second-hand existente deja pe piata interna, de acceasi natura si vechime cu cel importat, si care nu au fost supuse taxei prevazute de OUG nr.50/2008, ci taxelor modice existente anterior instituirii acestei taxe prin art.214 1 C.Fiscal.
Sustinerea in sensul daca taxa platita de reclamant este egala cu valoarea reziduala a taxei pentru un autoturism identic, scos din parcul national auto in aceeasi zi in care reclamantul a solicitat prima inmatriculare, atunci se respecta prevederile Tratatului, este adevarata, insa in speta autovehiculul reclamantului trebuie comparat cu un autoturism second hand identic ca vechime, adica inmatriculat in Romania in data de 06.04.1998 cand a avut loc prima inmatriculare in Uniunea Europeana a masinii reclamantului si care circula deja pe piata interna din Romania la data emiterii deciziei adica 03.02.2009.
Or, in data de 06.04.1998, in Romania nu exista taxa de prima inmatriculare prevazuta de art.214 1 C.Fiscal sau de OUG nr.50/2008, ci o taxa modica de inmatriculare, careia nu i se aplica notiunea de „valoare reziduala” cu ocazia revanzarii sau scoaterii din parcul national auto.
Aceasta inseamna ca autovehiculul second-hand aflat deja pe piata interna din Romania la data de 03.02.2009, desi avea aceeasi vechime cu cea a masinii reclamantului (prin ipoteza, ambele fiind inmatriculate in aceeasi zi, 06.04.1998 -unul in Romania, iar celalalt in Uniunea Europeana) beneficiaza de un avantaj la o eventuala vanzare, in sensul ca se va vinde mai usor, cu un cost final mai mic (deoarece inmatricularea lui s-a realizat pentru o taxa modica, astfel incat vanzatorul nu a inclus aceasta taxa in pretul de vanzare), in timp ce autovehiculul second-hand adus din Uniunea Europeana se va vinde mai greu, deoarece pe langa pretul lui de vanzare care ar putea fi identic cu cel al vehiculului din Romania, cumparatorul va trebui sa plateasca suplimentar si o taxa semnificativa de inmatriculare/poluare, ceea ce face ca in final costul total al achizitiei sa fie mai mare.
Rezulta deci ca finalitatea acestei taxe consta in protejarea vanzarii masinilor second-hand aflate deja in circulatie in Romania, in detrimentul celor de aceeasi vechime si tip aflate in circulatie in alte tari UE.
Cum taxa pe poluare de 6.342 lei este evident mai mare decat taxa de inmatriculare platibila in Romania in data de 06.04.1998, rezulta ca in speta este incalcat Tratatul.
Cum potrivit art.148, alin.2 din Constitutia Romaniei tratatele constitutive si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile interne, instanta urmeaza a inlatura aplicarea art.214 1 C.Fiscal/OUG nr.50/2008 si a face aplicarea directa in dreptul intern a prevederilor comunitare de mai sus.
Ramanand lipsita de temei legal, taxa speciala de mai sus este susceptibila de restituire catre reclamant in baza art.117, alin.1, lit.a C.pr.fiscala, astfel incat in mod corect instanta de fond a admis actiunea.
In ceea ce priveste sustinerea recurentului in sensul ca nu ar avea atributii de verificarea a conformitatii legislatiei interne relevante cu prevederile comunitare, instanta invedereaza faptul ca a de potrivit art.148, alin.4 din Constitutia Romaniei Guvernul garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 citat mai sus.
Ca atare, revine intregii administratii publice, reprezentate de Guvern, si cu atat mai mult prefectilor, care sunt reprezentantii Guvernului in teritoriu, obligatia de a respecta legislatia si jurisprudenta comunitara.
F. de cele de mai sus, instanta va respinge recursul ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată.
Respinge recursul formulat de recurentul - pârât PREFECTUL JUDEȚULUI TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 1025 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. la data de 07.11.2012 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. A., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, ȘURCULESCU F. J. A. C.-N. L.
GREFIER
M. LUCREȚIA
RED. A.J.
Jud. fond. V. V. - Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2565/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 3153/2013. Curtea de... → |
|---|
