Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2541/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2541/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 1622/116/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2541
Ședința publică de la 06.06.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE C. R. M.
JUDECĂTOR C. C. M.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1791 pronunțată de Tribunalul Călărași la data de 25 octombrie 2012 în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții A. V. și I. L..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatele – reclamante – prin avocat H. E., cu împuternicire avocațială la fila 7 din dosarul de fond, lipsind recurenta – pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul intimatelor – reclamante învederează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică; din actele dosarului rezultând că nu s-au acordat bunuri în compensare.
Curtea, constatând că prin cererea de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1791/25.10.2012 Tribunalul Călărași a hotărât următoarele:
- a admis contestația formulată de contestatoarele A. V. și I. L. împotriva deciziei nr. 292/25.05.2012 emisă de intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în parte;
- a dispus anularea deciziei sus-menționată;
- a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să invalideze hotărârea nr. 4235/02.02.2012 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și să trimită întreaga documentație la această comisie pentru stabilirea compensațiilor ce se cuvin contestatoarelor pentru întreaga avere abandonată statului bulgar de autorul B. S., avere compusă din: 10 ha teren arabil, o casă cu 2 camere, sală și dependințe, 2500 mp teren intravilan și 40 pomi roditori sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a sentinței și până la data executării acesteia; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal – a reținut următoarele:
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 11.06.2012 și înregistrată sub nr._, contestatoarele A. V. și I. L., au formulat contestație împotriva deciziei nr. 292/25.05.2012 emisă de intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care au solicitat anularea deciziei sus menționate și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să invalideze hotărârea nr. 4235/02.02.2012 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii 9/1998 și să trimită întreaga documentație la această comisie pentru stabilirea compensațiilor ce se cuvin contestatorilor pentru întreaga avere abandonată statului bulgar de autorul B. S., avere evidențiată în situația de avere întocmită de Comisia mixtă româno-bulgară, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere de la data pronunțării sentinței și până la executarea acesteia.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat de contestatoare că, prin hotărârea nr. 4235/02.02.2012 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii 9/1998 s-au acordat contestatoarelor alături de ceilalți moștenitori, despăgubiri în sumă de 45.806,01lei în compensație pentru o parte din bunurile defunctului B. S., abandonate pe teritoriul statului bulgar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal s-a formulat contestație adresată intimatei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Prin decizia nr. 292/25.05.2012, intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a respins contestația formulată împotriva hotărârii nr. 4235/02.02.2012 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii 9/1998, cu motivația că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 9/1998 potrivit cărora contestatorul este îndreptățit doar la compensații bănești pentru diferența de valoarea între bunurile abandonate pe teritoriul statului bulgar de autorul defunct B. S. și bunurile primite la colonizare.
S-a arătat de contestatoare că decizia emisă este nelegală, deoarece nu au fost calculate și acordate despăgubiri pentru toate bunurile deținute de autorul defunct B. S. care au fost trecute în proprietatea statului bulgar, în conformitate cu actele doveditoare, necontestate de intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În drept au invocat dispozițiile art. 1, art. 2 alin.1 lit. g și alin. 2, art. 8 alin. 1, art. 10 alin. 3, art. 13 alin1 și alin. 5 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 9/1990, art. 1 și art. 6 din CEDO.
Au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
În dovedirea contestației au depus înscrisuri în copie.
În termen legal, intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, susținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea 9/1998, potrivit cărora contestatoarele sunt îndreptățite la compensație doar pentru diferența de valoare dintre bunurile abandonate pe teritoriul statului bulgar de autorul defunct B. S. și bunurile primite la colonizare.
Întrucât autorul a primit în România mai mult teren agricol decât a abandonat în Bulgaria și 2010 mp teren intravilan nu au fost acordate compensații bănești de comisia municipală pentru teren.
Pârâta a considerat că nu se pot acorda despăgubiri nici pentru recolte, deoarece în declarația dată de autor pentru bunurile părăsite, comisia notează că la data de 25.11.1940 toată recolta era ridicată de pe teren.
Față de cele expuse, pârâta a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În drept a invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, art. 24, 25 din Legea nr. 554/2004, prevederile Legii nr. 9/1998, HG nr. 753/1998, HG nr. 1277/2007.
A solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
La solicitarea instanței, intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Analizând actele dosarului, tribunalul a reținut că prin hotărârea nr. 4235/02.02.2012 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii 9/1998 s-au acordat contestatoarelor alături de ceilalți moștenitori, despăgubiri în sumă de 45.806,01 lei în compensație pentru o parte din bunurile defunctului B. S., abandonate pe teritoriul statului bulgar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal s-a formulat contestație la pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Prin decizia nr. 292/25.05.2012, intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a respins contestația formulată împotriva hotărârii nr. 4235/02.02.2012 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii 9/1998, cu motivația că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 9/1998 potrivit cărora contestatorul este îndreptățit doar la compensații bănești pentru diferența de valoarea între bunurile abandonate pe teritoriul statului bulgar de autorul defunct B. S. și bunurile primite la colonizare.
Sub acest aspect decizia emisă de intimată este nelegală, deoarece nu se poate reține natura compensatorie a procesului-verbal încheiat de autorul B. S. cu Serviciul comercial al colonizării, atât timp cât din conținutul procesului-verbal mai sus menționat, rezultă că autorului i se închiriază o casă și terenul aferent, respectiv i se dă în arendă o suprafață de 10 ha teren în Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea, cu obligația acestuia de a achita o chirie anuală de 1400 lei pentru casă și o arendă de 3000 lei pe an pentru terenul agricol.
Astfel, în conformitate cu Situația de avere imobilă rurală a Comisiei mixte româno-bulgare, autorul defunct B. S. a abandonat în Cadrilater 10 ha teren arabil, o casă cu 2 camere, sală, dependințe, 2500 mp teren intravilan și 40 pomi fructiferi.
Cu privire la vie, în Situația de avere există mențiunea „neidentificată”.
Cu ocazia recolonizării, autorului defunct B. S. i s-a atribuit, potrivit extrasului din Tabloul de evacuații din Cadrilater definitivate în localitatea Hagilar, ., jud. Tulcea, în anul 1947, 11 ha teren agricol și 2010 mp teren intravilan, iar potrivit procesului-verbal încheiat de autorul B. S. cu Serviciul comercial al colonizării autorului i se închiriază o casă și terenul aferent, respectiv i se dă în arendă o suprafață de 10 ha teren în Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea, cu obligarea acestuia de a achita o chirie anuală de 1400 lei pentru casă și o arendă de 3000 lei pe an pentru terenul agricol.
Atât timp cât defunctul autor B. S. a dobândit doar folosința imobilelor specificate mai sus pentru prețul de arendă și închiriere de 3000 lei, respectiv 1400 lei, tribunalul nu a reținut natura compensatorie a procesului-verbal, astfel încât, dispozițiile art. 3 din Legea nr. 9/1998 avute în vedere de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 la emiterea hotărârii nr. 4235/02.02.2012 nu sunt incidente în cauză.
A apreciat instanța de fond că, nefiind incidente în speță dispozițiile art. 3 din Legea nr. 9/1998, măsura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de respingere a contestației formulată împotriva hotărârii nr. 4235/02.02.2012 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 este nelegală, decizia urmând a fi anulată sub acest aspect.
Cât privește cererea contestatoarelor pentru acordarea despăgubirilor pentru recoltele neculese, tribunalul a respins acest capăt de cerere, deoarece nu se pot acorda despăgubiri pentru recolte, respectiv pentru 5 ha porumb, 1 ha floarea-soarelui și 0,3 bumbac, atât timp cât la data de 25.11.1940 toată recolta fusese ridicată de pe teren, conform declarației dată de autor pentru bunurile părăsite, înregistrată la Comisariatul General pentru Dobrogea cu nr._/18.10.1940.
Sub acest aspect, a mai apreciat prima instanță că măsura dispusă de intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la art. 2 al deciziei de a se menține hotărârea comisiei municipale prin care acordă moștenitorilor defunctului B. S. compensații pentru recoltele neculese este nelegală, motiv pentru care decizia a fost anulată.
În raport de situația de fapt constatată, a apreciat prima instanță că, intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților are obligația să acorde contestatoarelor, alături de ceilalți moștenitori compensații bănești pentru toate bunurile abandonate de autorul defunct B. S. pe teritoriul statului bulgar, respectiv 10 ha teren arabil, o casă cu 2 camere, sală și dependințe, 2500 mp teren intravilan și 40 pomi roditori.
În ceea ce privește daunele cominatorii, tribunalul a considerat că reclamantele contestatoare sunt îndreptățite să le primească întrucât acestea reprezintă un mijloc de constrângere al intimatei să își îndeplinească o obligație legală, având și un scop sancționator pentru intimată, în caz de nerespectare a obligației în sarcina sa.
Pentru considerentele arătate și dispozițiile legale mai sus analizate, tribunalul, în baza art. 7 alin. 4 din Legea nr. 9/1998 a admis contestația formulată de contestatoarele A. V. și I. L. împotriva deciziei nr. 292/25.05.2012 emisă de intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în parte.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR , care a invocat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, apreciind hotărârea de fond ca fiind netemeinică și nelegală și solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de intimatele reclamante.
S-a argumentat, în esență, că prima instanță a interpretat eronat probatoriul administrat la dosarul cauzei și a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel s-a susținut că Decizia vicepreședintelui Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților nr.292/25.05.2012 prin care s-a respins contestația formulată de către reclamanta A. V. împotriva Hotărârii nr. 2571/20.10.2011 emisă de Comisia Pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București, a fost emisă în condiții de deplină legalitate, impunându-se menținerea acesteia.
S-a arătat că, în conformitate cu Situația de avere imobiliară rurală a Comisiei mixte româno-bulgare autorul B. S. a abandonat în Cadrilater 10 ha teren arabil, o casă cu 2 camere, sală, dependințe, 2.500 mp teren intravilan și 40 pomi roditori.
În Situația de avere imobiliară întocmită și verificată de Comisia mixtă româno – bulgară încheiată la data de 04.03.1942 există o mențiune cu privire la vie și anume” neidentificată”.
Nu se pot acorda despăgubiri pentru recolte, respectiv 5 ha porumb, 1 ha floarea soarelui și 0,3 bumbac, deoarece în declarația dată de autor pentru bunurile părăsite, înregistrată la Comisariatul General pentru Dobrogea cu nr._/18.10.1940, Comisia no 25.11,1940 toată recolta era ridicată de pe teren".
Autorul a primit în urma recolonizării, potrivit Extrasului din definitivați în localitatea Hagilar, ., bunuri: 11 ha teren agricol și 2.010 mp teren intravilan.
Comisia Municipiului București a făcut calculul despăgubirilor prin diferență de valoare între bunurile totale abandonate în Bulgaria și bunurile totale primite în România.
La emiterea Hotărârii nr. 4235 din 02.02.2012 emisă de Comisia Municipiului București s-au avut în vedere prevederile art. 3 din Legea nr.9/1998 conform cărora „în cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării Tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional pentru prejudiciul rămas neacoperit în limitele stabilite la art. 2”.
Sentința pronunțată de prima instanță a fost criticată de autoritatea publică pârâră și în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind obligarea Autorității Naționale la plata penalităților de 50 lei/zi de întârziere, apreciindu-se că daunele cominatorii se aplică numai atunci când este vorba de asigurarea executării obligațiilor de a face și de a nu face.
Astfel, a susținut recurenta că în cauza dedusă judecății, nu poate fi vorba de refuzul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, solicitarea de plată a penalităților în cuantum de 50 lei/zi de întârziere fiind neîntemeiată, întrucât nu se poate reține reaua credință sau culpa Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Într-adevăr, prin art. 18 alin. 5 din Legea nr.554/2004 alin.1 și alin.4 lit. b și c pot fi stabilite penalități sub sancțiunea unei amenzi pentru fiecare zi de întârziere", însă art. 18 alineat 1 din Legea nr. 54/2004 face trimitere la art.18 alin.1 din aceeași lege care face referire la refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, ceea ce nu se poate invoca în cauza de față.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 cin Codul de procedură civilă, precum și pe prevederile Legii nr. 9/1998, H. G. Nr. 753/1998, cu modificările și completările ulterioare, respectiv H.G. nr.1277/2007, C.E.D.O art.1.
Intimatele – reclamante nu au formulat întâmpinare la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății, solicitând, prin apărătorul lor, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică.
Examinând actele și lucrările cauzei în raport de criticile formulate și prevederile legale incidente, Curtea reține că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, recursul formulat urmând să fie respins pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
În cauză este necontestat că prin cererea de chemare în judecată adresată instanței intimatele reclamante au solicitat anularea Deciziei nr. 292/25.05.2012 emisă de intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și obligarea autorității publice pârâte să emită o nouă decizie prin care să invalideze Hotărârea nr. 4235/02.02.2012 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii 9/1998 și să stabilească despăgubiri pentru toate bunurile deținute de autorul defunct B. S. care au fost trecute în proprietatea statului bulgar, în conformitate cu actele doveditoare, necontestate de intimata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Așa cum rezultă din partea expozitivă a acestei hotărâri, prima instanță a reținut doar în parte nelegalitatea Deciziei nr. 292/25.05.2012 de respingere a contestației formulată de reclamanți împotriva Hotărârii nr. 4235/02.02.2012 a Comisiei Municipiului București, respectiv, în ceea ce privește natura compensatorie a procesului-verbal încheiat de autorul intimatelor, B. S., cu Serviciul comercial al colonizării, atât timp cât, din conținutul acestuia rezultă că autorului i s-a închiriat o casă și terenul aferent, respectiv i s-a dat în arendă o suprafață de 10 ha teren în Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea, cu obligația acestuia de a achita o chirie anuală de 1400 lei pentru casă și o arendă de 3000 lei pe an pentru terenul agricol.
A. recurentă, a susținut că dimpotrivă, în cauză sunt incidente prevederile art. 3 din Legea 9/1998, potrivit cărora contestatoarele sunt îndreptățite la compensație doar pentru diferența de valoare dintre bunurile abandonate pe teritoriul statului bulgar de autorul defunct B. S. și bunurile primite la colonizare.
Este adevărat că potrivit art. 3 din Legea 9/1998 ”În cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2”.
Or, în cauză este necontestat că, potrivit înscrisului existent la fila 43 dosar numit ”Situație de avere imobiliară rurală a locuitorului B. S.” rezultă că acesta a abandonat în Cadrilater 10 ha teren arabil, o casă cu 2 camere, sală, dependințe, 2.500 mp teren intravilan și 40 pomi roditori.
De asemenea, necontestat este și faptul că, potrivit documentului emis de MAI Arhivele Naționale Jud. Tulcea ( fila 15 dosar ), numitul B. S. nu figurează cu contract de vânzare cumpărare încheiat 1940-1949 cu statul român prin Oficiul Național al Colonizării.
Or, faptul că autorului intimatelor, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat cu Serviciul comercial al colonizării, i s-a închiriat o casă și i s-a dat în arendă o suprafață de 10 ha teren în Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea, cu obligarea acestuia de a achita o chirie anuală de 1400 lei, nu înseamnă că pentru casa abandonată în Cadrilater a fost despăgubit în natură, din moment ce, casa respectivă i-a fost dată spre folosință, iar nu în proprietate.
Astfel fiind, în mod judicios, în privința acestui aspect, prima instanță a anulat decizia în litigiu și a obligat autoritatea la emiterea unei noi decizii prin care să invalideze Hotărârea nr. 4235/2012 și să trimită întreaga documentație la această comisie pentru stabilirea compensațiilor ce se cuvin intimatelor pentru întreaga avere abandonată statului bulgar de autorul B. S., avere compusă din: 10 ha teren arabil, o casă cu 2 camere, sală și dependințe, 2500 mp teren intravilan și 40 pomi roditori, fiind îndeplinite și condițiile impuse de art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ de privind penalitățile aplicate în caz de neexecutate.
În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora ”nu se pot acorda despăgubiri pentru recolte, respectiv 5 ha porumb, 1 ha floarea soarelui și 0,3 bumbac, deoarece în declarația dată de autor pentru bunurile părăsite, înregistrată la Comisariatul General pentru Dobrogea cu nr._/18.10.1940, Comisia no 25.11,1940 toată recolta era ridicată de pe teren", Curtea observă că prima instanță nici nu a obligat autoritatea la stabilirea compensațiilor și în raport de aceste bunuri reținând că cererea reclamantelor pentru acordarea despăgubirilor pentru recoltele neculese, este neîntemeiată, respingând acest capăt de cerere, deoarece nu se pot acorda despăgubiri pentru recolte, respectiv pentru 5 ha porumb, 1 ha floarea-soarelui și 0,3 bumbac, atât timp cât la data de 25.11.1940 toată recolta fusese ridicată de pe teren.
În consecință, pentru argumentele prezentate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 din codul de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul formulat și va menține ca legală și temeinică sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1791 pronunțată de Tribunalul Călărași la data de 25 octombrie 2012 în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții A. V. și I. L., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. R. M. C. C. M. G. G.
GREFIER
M. LUCREȚIA
RED. CRM.
TEHNORED. M.L.
JUD. FOND. C. I. – Tribunalul Călărași
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5937/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 5745/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
