Obligaţia de a face. Decizia nr. 2444/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2444/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 75955/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 2444
Ședința publică din data de 03.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: M. C. I.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă R. C.-CENTRUL ROMILOR PENTRU INTERVENȚIE SOCIALĂ ȘI STUDII împotriva sentinței civile nr. 4506/13.11.2012 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. M. BAIA M., având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta decizie, însă Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
- C. procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București-Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal sub nr._ , reclamanta R. C.-CENTRUL ROMILOR PENTRU INTERVENȚIE SOCIALĂ ȘI STUDII a solicitat în contradictoriu cu pîrîtul P. M. BAIA M., anularea autorizației de construire nr. 277/30.06.2011 și obligarea pîrîtului la demolarea împrejmuirii efectuate pe . și 46B din mun. Baia M., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul a dispus edificarea unui gard de 3 metri înălțime pentru a despărți o comunitate de romi de restul localnicilor, iar autorizația de construire emisă în acest sens este nelegală, având în vedere că inițiativa și decizia de edificare a zidului ar fi trebuit să aparțină consiliului local, nu a fost respectată procedura de emitere a autorizației de construire, care ar fi trebuit să aibă la bază un certificat de urbanism și acordul proprietarilor imobilului de la nr.46A, precum și un punct de vedere al autorității competente pentru protecția mediului.
Reclamanta a mai invocat faptul că punerea în executare a autorizației de construire a avut drept consecință discriminarea etnicilor romi care locuiesc în imobilele împrejmuite de respectivul zid.
Pârâtul a formulat întîmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, considerând că Tribunalul Maramureș este competent să judece prezenta cauză, excepția lipsei de interes, întrucât admiterea acțiunii nu poate aduce un folos practic reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, considerând că autorizația de construire a fost emisă în mod legal.
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 4506/13.11.2012 pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale și lipsei de interes și a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta R. C.-CENTRUL ROMILOR PENTRU INTERVENȚIE SOCIALĂ ȘI STUDII în contradictoriu cu pârâtul P. M. BAIA M., fiind obligată reclamanta la plata sumei de 1170 lei către pârât reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, față de dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, care conferă reclamantului dreptul de a sesiza instanța de contencios administrativ de la domiciliul său sau de la domiciliul pârâtului, în cauza de față fiind manifestată opțiunea pentru instanța de la sediul reclamantei.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată și excepția lipsei de interes, având în vedere că reclamanta justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni în anularea unui act administrativ, în calitate de persoană care se consideră vătămată, în sensul art. 2 alin. 1 lit. a raportat la alin. 1 lit. r și s din Legea nr. 554/2004. Reclamanta reprezintă un organism social interesat, respectiv o organizație non-guvernamentală care are ca obiect special de activitate protecția drepturilor minorității rome, astfel că poate acționa pentru apărarea unui interes legitim public.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin autorizația de construire nr. 277/30.06.2011 emisă de pârât s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru împrejmuirea la . și 46B.
Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, autorizația de construire se emite în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.
Emiterea autorizației de construire s-a făcut în baza certificatului de urbanism nr. 759/27.06.2011, deși reclamanta a afirmat că s-ar fi nesocotit obligativitatea obținerii unui astfel de certificat.
De asemenea, cu privire la lipsa avizului de mediu, din adresa nr. 9878/2.11.2012 a Agenției pentru Protecția Mediului Maramureș a rezultat că proiectul propus nu a fost suspus procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului și de evaluare adecvată.
Atât blocurile împrejmuite, locuințe sociale situate pe .. 46A și 46B, cât și terenul pe care s-a autorizat edificarea gardului fac parte din domeniul privat al mun. Baia M., după cum rezultă din certificatul de urbanism. În aceste condiții, nu mai era nevoie de acordul vreunui alt proprietar al imobilului, așa cum a afirmat reclamanta.
De asemenea, cererea de autorizare a fost formulată în numele unității administrativ-teritoriale Municipiul Baia M. de către Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități. Sunt nefondate susținerile reclamantei în sensul că o astfel de cerere ar fi putut fi formulată numai de către consiliul local.
Astfel, potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, deci o astfel de cerere putea fi formulată de către municipiul Baia M..
Cu privire la reprezentarea municipiului, cererea de emitere a autorizației de construire nu era necesar să fie făcută de consiliul local, aceste atribuții putând fi delegate unei structuri specifice, conform dispozițiilor legale. Astfel, Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități este o instituție, persoană juridică în subordinea Consiliului Local al M. Baia M. și a Primarului M. Baia M., care funcționează în baza H.C.L. nr. 172/2001 privind înființarea Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități, OG nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciului public de administrare a domeniului public și privat de interes local, Legii nr. 161/2003 privind exercitarea funcției publice și H.C.L. nr. 315/2003 privind modificarea și aprobarea organigramei și a statului de funcții, H.C.L. nr. 428/2004, H.C.L. nr. 156/2002, H.C.L. nr. 474/2003 care aprobă si completează Regulamentul de Organizare și Funcționare.
La art. 5 din OG nr. 71/2002, printre alte atribuții, se prevăd activități ale serviciilor de administrare a domeniilor public și privat privind dezvoltarea și amenajarea spațiilor publice în strânsă concordanță cu necesitățile comunităților locale și cu documentațiile de urbanism aprobate potrivit legii ori administrarea, închirierea, întreținerea, repararea și reabilitarea fondului locativ aflat în proprietatea unităților administrativ-teritoriale.
După cum rezultă din prevederile legale enunțate mai sus, Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități putea formula cerere pentru emiterea autorizației de construire pentru împrejmuirea unui teren aparținând domeniului privat al mun. Baia M..
Reclamanta a mai contestat actul administrativ și pentru modalitatea în care este executată construcția, susținând că executarea zidului are ca efect discriminarea etniei rome. Modalitatea efectivă de executare a lucrărilor nu afectează valabilitatea actului administrativ, atrăgând răspunderea executantului, civilă sau contravențională, pentru fapte care exced cenzurii instanței de contencios administrativ. Aspectele survenite ulterior emiterii autorizației și care țin de executarea efectivă a acesteia nu sunt de natură să afecteze valabilitatea actului administrativ, care se apreciază in funcție de împrejurările existente la momentul emiterii acestuia.
Pe de altă parte, împrejmuirea propriei proprietăți, în condițiile în care nu este împiedicat accesul la locuințele în care sunt stabilite persoane de etnie romă, nu poate prezenta prin ea însăși o măsură discriminatorie.
Din planșele foto depuse la dosar rezultă că zidul este o construcție normală pentru administrarea unei proprietăți și chiar necesară în condițiile în care imobilele se află în imediata apropiere a unei șosele cu circulație intensă.
Prin hotărârea CNCD nr. 439/15.11.2011 s-a decis că edificarea zidului reprezintă o măsură discriminatorie față de etnicii romi, pârâtul din prezenta cauză fiind sancționat cu amendă contravențională și recomandându-se demolarea zidului pentru înlăturarea faptei generatoare de tratament discriminatoriu. Însă prin sentința civilă nr.141/24.02.2012 a Curții de Apel Cluj a fost anulată această hotărâre, hotărâre supusă recursului.
Tribunalul a considerat că nu s-a dovedit de către reclamantă vreo încălcare a dispozițiilor legale la emiterea autorizației de construire și nici existența vreunei dispoziții în autorizația de construire contestată care să permită efectuarea unor astfel de lucrări cu vătămarea drepturilor minorității rome.
Astfel, nu sunt întrunite condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru anularea actului, deci acțiunea este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
În baza art. 274 C.pr.civ., reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârât, respectiv a sumei de 1170 lei, reprezentând cheltuieli generate de deplasarea consilierului juridic pentru susținerea cauzei, conform chitanțelor depuse la dosar.
De altfel, potrivit art. 21 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, unitatea administrativ-teritorială are dreptul să beneficieze de acoperirea cheltuielilor de judecată stabilite în baza hotărârii instanței de judecată, inclusiv în situația în care reprezentarea în justiție este asigurată de un consilier juridic din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean.
3. Cererea de recurs și întâmpinarea.
Împotriva acestei sentințe, la data de 10.12.2012, a formulat recurs reclamanta R. C.-Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii, prin care a solicitat admiterea recursului și desființarea sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii introductive, precum și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond a încălcat principiul egalității armelor, care impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu „adversarul" ei. A precizat că instanța de fond a încălcat principiului contradictorialității prin faptul că nu i-a comunicat întâmpinarea și înscrisurile depuse în probațiune de către pârâtă, în condițiile în care în considerentele încheierii din data de 06.11.2012 s-a consemnat faptul că pârâtul a depus prin registratură întâmpinare și înscrisuri în două exemplare, iar la termenul de judecată reprezentantul pârâtului a depus la dosar un set de înscrisuri. Toate aceste acte depuse în probațiune trebuiau comunicate, în vederea studierii și formulării unui punct de vedere. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cererea introductivă s-a solicitat în probațiune obligarea pârâtului, în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, să depună întreaga documentație ce a stat la baza emiterii autorizației de construire nr. 277/30.06.2011.1 Instanța avea obligația să ne comunice actele depuse în probațiune de pârât pentru a verifica dacă a fost depusă întreaga documentație. Neavând acces la respectivele înscrisuri, nu a avut posibilitatea să formuleze apărările și să solicite suplimentarea probațiunii, în ipoteza în care era necesar acest lucru. Pe de altă parte, a arătat că în cuprinsul acțiunii introductive a solicitat interogatoriul pârâtului, iar instanța a ignorat complet această solicitarea, nepronunțându-se asupra ei, cu consecința încălcării dreptului la apărare.
A mai arătat că, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 215/2001, Consiliul Local este organul administrativ ce are atribuții cu privire la administrarea domeniului privat al comunei, orașului sau municipiului. Raportat la aceste dispoziții, organul competent ce trebuia să aibă inițiativa și să ia decizia de a edifica zidul de pe . Local al mun. Baia M.. Un anumit serviciu din cadrul primăriei (chiar dacă este specializat pe administrarea patrimoniului local) nu poate suplini voința consiliului local, eventual putându-se solicita opinia Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități referitor la oportunitatea edificării zidului.
Recurenta a precizat că instanța de fond a considerat ca fiind legală delegarea dată Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități cu privire la formularea cererii de emitere a autorizației de construire. Cu privire la acest aspect, a arătat că nu are cunoștință de cuprinsul hotărârilor Consiliului Local invocate de pârâtă, pentru a verifica în ce măsură chiar a fost delegată această atribuție Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități din cadrul Primăriei Baia M.. Pe de altă parte, chiar dacă există o delegare, această problemă nu trebuie tratată cu superficialitate, în sensul că nu vorbim doar despre împrejmuirea unui simplu teren aparținând domeniului privat al mun. Baia M., ci despre împrejmuirea unui imobil în care locuiesc persoane de etnie romă și scopul luării aceste măsuri este acela de a fi izolați de restul comunității.
Totodată, a mai arătat că nu a luat la cunoștință cuprinsul certificatului de urbanism nr. 759/27.06.2011, pentru a putea verifica dacă au fost respectate cerințele din cuprinsul acestuia, dacă s-au obținut toate acordurile și avizele necesare. Însă, are dubii serioase cu privire la faptul că în 3 zile s-au obținut toate acordurile și avizele necesare, astfel încât în data de 30.06.2011 să se emită autorizația de construire nr. 277/30.06.2011.
De asemenea, cu privire la avizul de mediu, a precizat faptul că adresa nr. 9878/02.11.2012 este un act emis la mai bine de un an și jumătate după emiterea actului administrativ atacat, de unde rezultă faptul că nu s-a solicitat anterior emiterii autorizației de la autoritățile competente avizele și acordurile necesare. Chiar dacă nu trebuia obținut un aviz de mediu pentru construcția ce s-a edificat, solicitarea lui trebuia făcută anterior emiterii autorizației de construire.
A învederat că, în opinia sa, nu pot fi disociate cele două aspecte, respectiv emiterea actului administrativ și efectul produs ca urmare a punerii lui în executare, singurul motiv pentru care s-a emis autorizația de construire nr. 277/30.06.2011 fiind aceea de a despărți imobilele în care locuiesc persoanele de etnie romă de restul populației din Baia M..
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 299 și urm. C.pr.civ, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; art. 20 din Legea nr. 554/2004; art. 2 alin. 1 lit. j), art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004; art. 2 alin. 1 și alin. 4 din OG nr. 137; art. 36 alin. 2 lit. c) si art. 121 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, art. 2 alin. 21 din Legea nr. 50/1999, art. E coroborat cu art. 17 din Carta Sociala Revizuita, art. 5 e) iii) din Convenția Internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, art. 14 si Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cererea de recurs a fost timbrată cu 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 11.04.2013, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul a arătat că recurenta-reclamantă, în dezvoltarea motivelor de recurs, a criticat soluția instanței de fond, pe motiv că aceasta ar fi încălcat principiul contradictorialității între părți, prin faptul că nu i-a fost comunicată întâmpinarea. A arătat că această susținere este nejustificată și, pe cale de consecință, trebuie respinsă, având în vedere faptul că recurenta-reclamantă avea un apărător ales, care avea posibilitatea de a se prezenta la termen în sală, să solicite comunicarea întâmpinării sau amânarea cauzei pentru a lua la cunoștință de conținutul acesteia, întâmpinarea fiind depusă la dosar cu respectarea dispozițiilor legale, având astfel posibilitatea studierii acesteia la dosarul cauzei.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, privind nerespectarea dispozițiilor legale în materie, a învederat că susținerea recurentului-reclamant, potrivit căreia organul care trebuia să fie titularul certificatului de urbanism și a autorizației de construire este Consiliul Local, este nefondată, întrucât, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, proprietarul terenului și a celor două blocuri este unitatea administrativ teritorială, respectiv Municipiul Baia M.. Pe cale de consecință, titularul autorizațiilor nu poate fi decât proprietarul, conform art. 36 alin. 2 lit. c din Legea nr. 215/2001 republicată. Consiliul Local are ca atribuție administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului. In această calitate, prin hotărâre și-a manifestat voința în sensul împrejmuirii acestor proprietăți, sens în care s-a și prevăzut în buget această investiție.
Potrivit art. 73 din Legea nr. 215/2001, republicată, Consiliul Local, prin HCL nr. 172/2001, a înființat Serviciul public pentru Administrarea Patrimoniului Local și Utilități (SPAPLU), serviciu de interes local cu personalitate juridică specializat, care administrează, în numele Consiliului Local, patrimonial unității administrative teritoriale. Pe cale de consecință, acest serviciu putea formula cerere pentru emiterea celor două autorizații privind împrejmuirea blocurilor de locuințe sociale, aparținând domeniului privat al M. Baia M.. Susținerea că nu a cunoscut aceste aspecte nu sunt fondate și nici reale, motivat de faptul că la răspunsul la plângerea prealabilă au fost atașate toate actele, iar o parte din ele fiind atașate de recurentă și la cererea introductivă de instanță.
A mai arătat că susținerea recurentei-reclamante, în sensul că nu au fost respectate etapele privind obținerea avizelor și autorizațiilor, nu prezintă nicio relevanță. Avizele, indiferent că sunt consultative, facultative sau conforme, nu sunt acte administrative, ci constituie operațiuni procedurale anterioare emiterii actului (autorizației de construire) și nu produc efecte de sine stătătoare. Fiind o operațiune administrativă procedurală, nu prezintă importanță practică în cazul unui litigiu de contencios administrativ, deoarece instanța de judecată poate controla numai actele administrative atacate în justiție, nu și operațiunile procedural administrative pe baza cărora a fost emis acel act. Acordarea avizelor nu înseamnă apariția unui nou subiect de drept între emitent și solicitant, acestea nu au nici un efect asupra solicitantului, autorizația este cea care produce efectele juridice asupra solicitantului. Avizele nu produc efecte juridice, nu modifică de sine stătător realitatea juridică existentă, ele doar contribuie la întărirea caracterului legal al actului administrativ. Oricum, aceste avize au fost obținute, întărind astfel caracterul de legalitate al autorizației atacate.
Cu privire la susținerea recurentei, potrivit căreia prin emiterea autorizației de construire nr. 277/30.06.2011 s-a produs o discriminare a persoanelor de etnie romă, a învederat că și aceasta este nefondată.
A arătat că, așa cum rezultă din planșele foto anexate dosarului, se poate lesne aprecia că cele două blocuri de locuințe sociale, după modul de întreținere, sunt locuite și de alte persoane decât cele de etnie romă. De asemenea, locatarii din blocul H. 46 A nu se consideră nici lezați și nici discriminați prin împrejmuirea blocului dinspre stradă, arteră cu circulație intensă și pericole de accidente, mai ales pentru copii. De altfel, nici cetățenii de etnie romă nu au susținut și nici reclamat că ar fi supuși unui tratament degradant sau umilitor sau că le-ar fi fost lezată demnitatea prin edificarea gardului. Toate acuzele de maniera discriminării pe temeiul O.G. 137/2000 au fost susținute de diferite organizații non guvernamentale și chiar de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a sancționat primarul cu amendă contravențională, însă Curtea de Apel Cluj a anulat hotărârea, împotriva acestei soluții CNCD formulând recurs, care are termen la ICCJ în data de 27.09.2013. A mai învederat faptul că, în cursul lunii martie 2013, reporteri ai televiziunii britanice AL JAZEERA au sosit la Baia M., pentru a se interesa și documenta la fața locului despre viitorul romilor. Unul dintre obiectivele de pe agenda londonezilor a fost și gardul din . vizitei, reporterul a concluzionat că "nu este niciun gard", că au fost multe relatări ireale și toate exagerate, întrucât înălțimea este una normală și nu încercuiește blocurile, ci doar partea dinspre stradă.
În drept, a invocat dispozițiile art. 308 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând prezentul recurs, prin prisma motivelor invocate și argumentelor prezentate în susținerea acestora, Curtea constată că este nefondat, soluția primei instanțe de respingere a acțiunii în anulare fiind legală și temeinică.
Astfel, prima critică a recurentei, în sensul că instanța de fond ar fi încălcat principiul contradictorialității prin necomunicarea întâmpinării și a înscrisurilor depuse de pârâtă, nu poate fi primită, întrucât întâmpinarea a fost înaintată la dosar la data de 31.10.2012, cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut la art. 114¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă, împreună cu înscrisurile anexe, putând fi consultate de reprezentantul legal sau apărătorul ales al reclamantei.
Însă, reprezentantul legal sau apărătorul ales al reclamantei (care a redactat acțiunea și a depus împuternicire avocațială la fila 9) nu a consultat dosarul la arhivă înainte de termenul de judecată, nu s-a prezentat la termenul din 06.11.2012 și nici nu a formulat cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare.
În aceste condiții, tribunalul nu avea obligația de a comunica din oficiu întâmpinarea și înscrisurile către reclamantă, întrucât niciun text din codul de procedură civilă nu prevede o atare îndatorire în sarcina instanței. Dimpotrivă, art. 129 alin. 1 prevede că părțile au obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului.
Mai mult, cauza nu a fost soluționată la termenul respectiv, instanța de fond amânând pronunțarea o săptămână pentru ca părțile să depună concluzii scrise, însă reclamanta nu a depus concluzii la dosar, ci doar pârâta.
Este adevărat că principiul egalității armelor, consacrat de CuEDO prin jurisprudența sa, este o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 CEDO, însă, prin necomunicarea din oficiu a întâmpinării și înscrisurilor, ținând cont de circumstanțele prezentate mai sus, nu se poate concluziona că instanța de fond ar fi aplicat un tratament diferit părților, prin avantajarea pârâtei în raport cu reclamanta. Acest principiu impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul său (hotărârea din 18 februarie 1997 în cauza Ankerl contra Suediei).
Or, chiar dacă ar fi fost creată o situație de dezavantaj, astfel cum se susține prin cererea de recurs, aceasta este consecința directă a conduitei procesuale a reclamantei la judecata de fond, întrucât, deși citația a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, totuși reprezentantul legal sau apărătorul său ales nu s-a prezentat la termenul de judecată și nici nu a depus o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare, astfel cum s-a menționat deja mai sus, nu a formulat concluzii scrise sau cerere de repunere pe rol a cauzei, în situația în care ar fi considerat necesar.
În ceea ce privește nepronunțarea instanței de fond asupra cererii reclamantei de încuviințare a probei cu interogatoriul pârâtului, Curtea constată că această omisiune nu este de natură a atrage casarea hotărârii recurate, întrucât obiectul acțiunii îl constituie analizarea legalității unui act administrativ (autorizație de construire), prin raportare la reglementările specifice în domeniul urbanismului și la înscrisurile ce au stat la baza emiterii acestui act, astfel încât interogatoriul pârâtului apare, prima facie, ca nefiind util soluționării cauzei, în condițiile în care art. 218 din Codul de procedură civilă face referire la fapte personale. Or, pârâtul este o autoritate executivă a administrației publice locale, despre care se prezumă că a emis autorizația respectivă în baza dispozițiilor legale și a documentației necesare, din moment ce actul administrativ se bucură de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate.
De altfel, se constată că reclamanta nu a indicat teza probatorie în ceea ce privește interogatoriul pârâtului, astfel încât instanța de fond era în imposibilitate de a se pronunța asupra concludenței acestui mijloc de probă. Nici în cuprinsul cererii de recurs reclamanta nu a arătat ce anume fapte personale ale pârâtului urmărea să dovedească prin administrarea probei cu interogatoriu la judecata în fond, mulțumindu-se doar să invoce în mod general încălcarea dreptului la apărare.
A doua critică a recurentei privește organul competent care trebuia să ia inițiativa și să ia decizia de a edifica împrejmuirea respectivă, recurenta susținând că acesta nu poate fi decât Consiliul local al municipiului Baia M.. În legătură cu acest aspect, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect că cererea de autorizare, formulată în numele unității administrativ-teritoriale Municipiul Baia M. de către Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități, nu contravine dispozițiilor legale în materie.
Astfel, potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, deci o astfel de cerere putea fi formulată de către municipiul Baia M.. Cu privire la reprezentarea municipiului, cererea de emitere a autorizației de construire nu era necesar să fie făcută de consiliul local, aceste atribuții putând fi delegate unei structuri specifice, în cauză fiind vorba despre Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități, care este organizat în subordinea Consiliului Local al M. Baia M. și a Primarului M. Baia M. și funcționează în baza H.C.L. nr. 172/2001 privind înființarea Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități, OG nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciului public de administrare a domeniului public și privat de interes local, Legii nr. 161/2003 privind exercitarea funcției publice.
În această ordine de idei, Curtea reține că la art. 5 din OG nr. 71/2002, printre alte atribuții, se prevăd și activități ale serviciilor de administrare a domeniilor public și privat privind dezvoltarea și amenajarea spațiilor publice în strânsă concordanță cu necesitățile comunităților locale și cu documentațiile de urbanism aprobate potrivit legii ori administrarea, închirierea, întreținerea, repararea și reabilitarea fondului locativ aflat în proprietatea unităților administrativ-teritoriale.
În consecință, contrar susținerilor recurentei, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local și Utilități putea formula cerere pentru emiterea autorizației de construire a unei împrejmuiri privind un teren aparținând domeniului privat al municipiului Baia M..
A treia critică a recurentei vizează chestiunea dacă au fost sau nu respectate etapele prevăzute în art. 2 alin. 2¹ din Legea nr. 50/1991, împrejurare care a fost dezlegată în mod corect de instanța de fond, aceasta constatând pe baza documentației depuse la dosar, că emiterea autorizației de construire s-a făcut în baza certificatului de urbanism nr. 759/27.06.2011 și că proiectul propus nu a fost supus procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului și de evaluare adecvată, astfel cum rezultă din adresa nr. 9878/2.11.2012 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Maramureș.
Ultima critică adusă de recurentă privește discriminarea persoanelor de etnie romă ca urmare a emiterii autorizației de construire nr. 277/30.06.2011, susținere care nu poate fi primită, întrucât o atare împrejurare, chiar dacă s-ar adeveri, nu este de naturăa conduce la anularea actului administrativ de autoritate supus controlului.
Astfel, instanța de fond a reținut corect că modalitatea efectivă de executare a lucrărilor nu afectează valabilitatea actului administrativ, atrăgând răspunderea executantului, civilă sau contravențională, pentru fapte care exced cenzurii instanței de contencios administrativ. Aspectele survenite ulterior emiterii autorizației și care țin de executarea efectivă a acesteia nu sunt de natură să afecteze valabilitatea actului administrativ, care se apreciază in funcție de împrejurările existente la momentul emiterii acestuia. De asemenea, a mai reținut întemeiat instanța de fond că nu s-a dovedit de către reclamantă existența vreunei dispoziții în autorizația de construire contestată, care să permită efectuarea unor astfel de lucrări cu vătămarea drepturilor minorității rome, iar hotărârea CNCD nr. 439/15.11.2011 (prin care s-a decis că edificarea zidului reprezintă o măsură discriminatorie față de etnicii romi, pârâtul din prezenta cauză fiind sancționat cu amendă contravențională și recomandându-se demolarea zidului pentru înlăturarea faptei generatoare de tratament discriminatoriu) a fost anulată de Curtea de apel Cluj, prin sentința civilă nr. 141/24.02.2012, supusă în prezent recursului la Înalta Curte.
În plus față de aceste considerente, Curtea subliniază că instanța de contencios administrativ este competentă a exercita controlul de legalitate asupra unei autorizații de construire din perspectiva respectării legislației specifice în materia urbanismului (ex. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor, Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanism etc).
Aspectele învederate de recurentă cu privire la discriminarea etniei rome pot fi supuse analizei Consiliului Național pentru Combatarea Discriminării sau instanțelor de drept comun, iar nu instanței specializate în contencios administrativ, mai ales în cadrul unei acțiuni în anularea autorizației de construire.
Față de aceste considerente, având în vedere că motivele de recurs invocate, astfel cum au fost argumentate, sunt neîntemeiate și că sentința recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge prezentul recurs ca nefondat.
În baza art. 274 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a recurentei, care a pierdut procesul, și având în vedere cheltuielile de transport și cazare suportate de intimat, dovedite prin facturile și bonurile fiscale depuse la filele 23-26, Curtea va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 1035 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă R. C.-CENTRUL ROMILOR PENTRU INTERVENȚIE SOCIALĂ ȘI STUDII, cu sediul în București, sectorul 2, ., împotriva sentinței civile nr. 4506/13.11.2012 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. M. BAIA M., cu sediul în Baia M., .. 37, județul Maramureș, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1035 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER
M. C. I.
Red. jud. DDM/thred. gr. CI/ 2 ex/ 8 iulie 2013.
Judecător fond: C. I., Tribunalul București-Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1305/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 3671/2013. Curtea de... → |
|---|
