Obligaţia de a face. Decizia nr. 4751/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4751/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 1665/2/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 4751
Ședința publică de la 4.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatoarea .” SRL, împotriva deciziei civile nr. 4046/9.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA M. BUCUREȘTI, M. M. ȘI AL PĂDURILOR și ., având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 13.06.2013, la serviciul registratură, Tribunalul București a înaintat dosarul de fond nr._/3/2011. Mai învederează că, la data de 30.10.2013, intimata . a depus întâmpinare, în patru exemplare, după care:
Curtea, având în vedere că părțile nu au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, pentru a da posibilitatea acestora să se prezinte astăzi, în ședință publică, dispune strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata ., prin avocat M. S., lipsind celelalte părți.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției tardivității, invocată de către intimata ., prin întâmpinare, precum și asupra contestației în anulare propriu-zise.
Apărătorul intimatei . precizează instanței de judecată că înțelege să nu mai susțină excepția tardivității contestației în anulare, având în vedere că aceasta a fost formulată în termen raportat la data la care contestatoarea a depus cerere de fotocopiere a deciziei contestate.
Pe fondul contestației în anulare, arată că din punctul său de vedere, aceasta nu este admisibilă, având în vedere că nu i se reproșează instanței de judecată niciun fel de motiv care să se subsumeze unei contestații în anulare, fiind vorba doar de critici și de pretinse nemulțumiri ale părții adverse. De asemenea, arată că este neîntemeiată contestația în anulare, având în vedere că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor și a avut în vedere toate motivele de recurs. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra fondului contestației în anulare.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._/3CA/2011, reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția Regională pentru Protecția M. București- ARPMB, M. M. și Pădurilor și ., a solicitat instanței să dispună: obligarea pârâtei ARPMB la modificarea avizelor de mediu pentru stabilirea obligațiilor de mediu la încetarea activității nr. 40/23.08.2006, 41/23.08.2006 si 42/23.08.2006 emise de APM-MB, în sensul echivalarii lor și cu avizul de mediu pentru vânzarea de active stipulat de art. 10 alin. 1 din OUG nr. 195/2005 în forma în vigoare la data de 13.08.2008. Aceasta solicitare a fost adresată și autorității emitente APM-MB prin notificarea- plângere prealabilă înregistrată la APM-MB sub nr. 9879/15.07.2010 și a fost respinsă de aceasta prin adresa nr. 9879/29.07.2010 comunicată reclamantei și înregistrată sub nr. 6241 din data de 17.08.2010 adresa a cărei anulare o solicită, pe cale de consecință; iar în cazul respingerii primului capăt de cerere indiferent de motive, solicită reclamanta constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr. 2560/13.08.2008 la BNP N. C. T., modificat prin act adițional nr. 3280/14.12.2009 la acelasi birou notarial, încheiat între reclamantă și pârâta ., pentru suprafața de 1306 mp teren situat în București, .-71, sector 1 având numarul cadastral_, identificat S1, înscris în CF_, pentru suprafața de 2040 mp, teren situat în București, .-71, sector 1 având numarul cadastral_/10/1, identificată S3, înscris în CF nr._ și pentru suprafața de 1365 mp, teren situat în București, .-71, sector 1 având numarul cadastral_/14/2, înscris în CF nr._, identificat S4, pentru frauda la lege constând în încălcarea normelor imperative ale prevederilor art. 10 alin. 1 din OUG nr. 195/2005 în vigoare la data autentificării contractului mentionat, respectiv 13.08.2008, coroborat cu art. 18 din OUG nr. 195/2005 care stabilește instanța de contencios administrativ ca fiind competentă pentru soluționarea litigiilor în cazul nerespectării prevederilor acestui act normativ privind emiterea actelor de reglementare.
Prin Sentința civilă nr. 4210 din 08.12.2011, Tribunalul București a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere; a respins capătul de cerere formulat de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA M. și M. M. ȘI AL PĂDURILOR, privind obligarea Agenției Regionale pentru Protecția M., la modificarea avizelor de mediu pentru stabilirea obligațiilor de mediu la încetarea activității nr. 40/23.08.2006, nr. 41/23.08.2006 și nr. 42/23.08.2006 emise de APM-MB în sensul echivalării lor și cu avizul de mediu pentru vânzarea de active stipulat de art. 10 alin. 1 din OUG nr. 195/2005, în forma în vigoare la data de 13.08.2008, ca inadmisibil; a admis excepția necompetenței funcționale cu privire la capătul de cerere, privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2560/13.08.2008 de BNP N. C. T., modificat prin actul adițional autentificat sub nr. 3280/14.12.2009 de BNP N. C. T., formulat de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta .; a disjuns acest capăt de cerere și a dispus formarea unui nou dosar care a fost trimis spre competentă soluționare la Secția a VI-a civilă (fostă comercială) a Tribunalului București.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta ." SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului așa cum este motivat, casarea sentinței instanței de fond si trimiterea spre rejudecare, in cazul admiterii primului motiv de recurs, precum si in cazul respingerii de către instanța de recurs a excepției inadmisibilității, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 4046/9.11.2012, Curtea de Apel București a respins recursul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că, în fața instanței de fond au fost invocate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și necompetenței funcționale pentru cel de al doilea capăt de cerere.
Legea nu prevede ordinea în care trebuie rezolvate excepțiile, însă se impune să se aibă în vedere apartenența acestora la categoria excepțiilor absolute sau a celor relative, pentru a stabili cine le poate invoca și în ce termen.
Articolul 137 Cod pr. civ. obligă instanța să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Instanța de fond s-a pronunțat prioritar cu privire la excepția inadmisibilității primului capăt de cerere respingându-l ca inadmisibil precum și cu privire la excepția necompetenței funcționale cu privire la cel de al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, astfel că în mod corect nu s-a mai pronunțat pe celelalte excepții invocate.
Prin cererea sa, reclamanta a solicitat obligarea ARPM București la modificarea avizelor de mediu pentru stabilirea obligațiilor de mediu la încetarea activității nr. 40/23.08,2006, 41/23.08.2006 și 42/23.08.2006 emise de către APM București în sensul echivalării lor și cu avizul de mediu pentru vânzarea de active prevăzut de art. 10 alin. 1 din OUG nr. 195/2005.
Conform art. 17 alin. 1 din OUG nr. 195/2005, avizele de mediu pentru stabilirea obligațiilor de mediu se revizuiesc doar dacă apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii. Aceasta nu este însă situația pe care reclamanta a invocat-o în motivarea cererii sale iar cererea reclamantei nu se încadrează în cazurile strict reglementate de legiuitor pentru revizuirea unui aviz de mediu.
Mai mult, reclamanta urmărește în fapt înlocuirea unor acte administrative (avizele de mediu pentru stabilirea obligațiilor de mediu la încetarea activității) cu alte acte administrative, (avizul de mediu pentru vânzarea de active) care nu poate fi dispusă de instanță nici în baza OUG 195/2005 nici în baza Legii nr. 554/2004.
În raport de prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea a apreciat că solicitarea reclamantei nu se înscrie în niciuna dintre ipotezele legale, modificarea unui act în sensul echivalării cu un altul neputând fi socotită nici ca cerere de anulare a actului și nici ca sancționare a refuzului nejustificat, astfel că instanța de fond în mod corect a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și l-a respins ca atare.
Față de considerentele de fapt și de drept învederate anterior, instanța de recurs a reținut că recursul nu este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr. civ., l-a respins.
Împotriva deciziei civile nr. 4046/9.11.2012, a formulat contestație în anulare contestatoarea .” SRL, solicitând admiterea contestației în anulare, rejudecarea recursului, admiterea acestuia, casarea sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond; cu cheltuieli de judecată ocazionate de acest proces.
A precizat contestatoarea că, primul motiv al contestației in anulare il reprezintă eroarea materiala, care consta in faptul ca, deși in prezenta cauza recurenta-reclamanta este .” SRL, totuși, in decizia pronunțata, atat in practicaua hotărârii, cat si in dispozitiv, este indicata o alta persoana juridica, respectiv .” SRL.
Astfel, instanța de recurs a pronunțat o hotărâre referitoare la o alta persoana juridica decât cea care este parte in dosar.
Într-adevar, in aceeași ședința a fost judecata si cauza cu nr._/3/2011, in care recurenta-reclamanta este ." SRL, insa este evident faptul ca au fost doua cauze distincte, dar care au unele asemănări privind părțile.
Având in vedere ca in cauza este vorba, in concret, de recurenta ." SRL, este evident ca aceasta trebuie indicata ca parte in aceasta cauza, atât in practicaua, cat si in dispozitivul deciziei.
Cel de-al doilea motiv al contestației in anulare consta in faptul ca instanța de recurs nu a cercetat primul motiv de recurs, in sensul ca nu l-a "abordat" printr-o motivare potrivit normelor de procedura civila si jurisprudenței CEDO in materie.
În esența, deși in considerente instanța de recurs reda argumentele contestatoarei din cererea de recurs, totuși, atunci când se refera la primul motiv invocat - constând in critica privind nepronunțarea instanței de fond asupra excepției lipsei calității procesuale active a contestatoareai, care a fost prima excepție supusa dezbaterii orale - aceasta nu cercetează acest motiv de recurs din punct de vedere juridic si in raport de situația concreta a cauzei.
Instanța de recurs se limitează la a invoca textul art. 137 cod proc.civ., afirmând ca legea nu prevede o ordine de soluționare a excepțiilor, dupa care menționează ca "instanța de fond s-a pronunțat prioritar cu privire la excepția inadmisibilitatii primului capăt de cerere...", concluzionând ca "...in mod corect nu s-a mai pronunțat pe celelalte excepții invocate", fara insa a arata propriile argumente juridice pentru aceasta susținere.
Aceasta abordare a motivului de recurs nu constituie, in concret, o cercetare a motivului de recurs invocat, astfel incat sunt incidente prevederile art. 318 teza a doua c.proc.civ..
A arătat contestatoarea că a solicitat instanței de recurs casarea hotărârii instanței de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a contestatoarei, aceasta fiind si prioritara in raport cu excepția inadmisibilității.
Excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei a fost pusa in discuția pârtilor in fata instanței de fond, odată cu excepția inadmisibilității, insa prima excepție a fost cea dezbătută, așa cum rezulta si din sentința instanței de fond (pag.5 alin.7 sentința), astfel încât instanța era obligata sa arate daca o admite sau o respinge, sau, in cazul in care considera ca nu era necesara a mai fi soluționata, sa arate motivele care au condus instanța la aceasta soluție procedurala.
Apreciază contestatoarea că instanța de recurs ar fi trebuit sa cerceteze acest motiv de recurs in mod temeinic si cu respectarea normelor de procedura, privind motivarea hotărârilor prevăzute de art. 261 c.proc.civ., si a jurisprudenței CEDO, referitoare la motivarea hotărârilor judecătorești.
Afirmația instanței de recurs, in sensul ca legea nu stabilește o prioritate a soluționării excepțiilor, nu reprezintă o motivare in drept si in fapt a respingerii primului motiv de recurs invocat.
Consideră contestatoarea ca instanța de recurs ar fi trebuit sa arate, in mod clar, care este raționamentul sau juridic pentru care a considerat corect faptul ca instanța de fond a lăsat nesoluționată aceasta excepție, deși a pus-o in dezbaterea publica a pârtilor.
Totodată, aceasta era obligata sa arate motivele care au condus la respingerea argumentelor invocate de către contestatoare in cererea de recurs, privind necesitatea pronunțării si soluționării cu prioritate a excepției lipsei calității procesuale active a contestatoarei.
A mai menționat contestatoarea, în susținerea contestației în anulare, decizia nr. 752/06.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
După cum se poate ușor observa, in cauza sunt in mod evident incidente prevederile art. 6 din CEDO, astfel încât se impune rejudecarea recursului, ca urmare a admiterii contestației in anulare, si admiterea primului motiv, in sensul trimiterii cauzei la instanța de fond ca urmare a casării sentinței, deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a subscrisei, excepție care, astfel cum rezulta in mod clar, a fost pusa in discuția părților.
In ce privește argumentele invocate de către contestatoare cu privire la pronunțarea de către instanța de fond asupra acestei excepții, argumente pe care le-am expus in cererea de recurs, acestea au rămas aceleași.
Mai mult, in cauza nr._/3/2011, in care recurenta este ." SRL si care in mod greșit a fost indicata in prezenta cauza, instanța de fond a soluționat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a recurentei si numai după ce a respins-o, s-a pronunțat cu privire la celelalte excepții.
Instanța de recurs poate considera ca a cercetat primul motiv de recurs, si anume prin simpla indicare a raționamentului logico-juridic folosit, insa aceasta presupune o argumentare in drept, ceea ce nu exista in cauza de fata.
Aceasta așa-zisa motivare a instanței de recurs se încadrează perfect in argumentarea Curții de la Strasbourg in ceea ce înseamnă incidența prevederilor art. 6 din CEDO, referitor la obligativitatea motivării corespunzătoare a unei hotărâri judecătorești, deoarece instanța de recurs s-a limitat la a afirma ca instanța de fond, in mod corect, a lăsat nesoluționată excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei, cu justificarea ca nu exista prevedere legala care sa reglementeze ordinea de soluționare a excepțiilor.
Din acest punct de vedere sunt incidente dispoz. art. 6 alin. 1 din CEDO, inclusiv din perspectiva faptului ca o instanța de judecata nu poate sa nu se pronunțe asupra unei cereri deoarece nu ar exista un text de lege expres. Instanțele de judecata interne stabilesc si motivează ordinea de prioritate a excepțiilor procesuale, având la baza un raționament logico-juridic.
Cel de-al treilea motiv al contestației in anulare are in vedere incidența in cauza a prevederilor art. 318 teza intai c.proc.civ., constând . care a condus la o pronunțarea unei soluții greșite de către instanța de recurs in ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs.
In concret, instanța de recurs arata următoarele: "Conform art. 17 alin. 1 din OUG nr. 195/1995, avizele de mediu pentru stabilirea obligațiilor de mediu se revizuiesc doar daca apar elemente noi cu impact asupra mediului, necunoscute la data emiterii" (pag. 7, 8 alin. ultim si prim decizie), ceea ce este corect. In continuare, aceeași instanța susține, in mod vădit eronat, ca "cererea reclamantei nu se încadrează in cazurile strict reglementate de legiuitor pentru revizuirea unui aviz de mediu".
Aceasta ultima susținere reprezintă o eroare materiala, deoarece textul de lege invocat nu reglementează "strict" limitativ situațiile noi, necunoscute in momentul emiterii avizului de mediu, care pot conduce la revizuirea respectivului aviz.
Instanța de recurs nu a mai făcut referire la aceste situații noi, arătate in mod expres de către subscrisa in cererea de recurs, considerând, in mod eronat, ca ar exista cazuri limitative prevăzute de lege privind "situațiile noi".
In cazul de fata, elementul nou cu impact asupra mediului l-a reprezentat perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a terenului pentru care continua sa opereze si in prezent avizele nr. 40-42/2006.
In acest act autentic este indicat in mod expres scopul pentru care am achiziționat acest teren, respectiv acela de dezvoltare imobiliara, cu destinația birouri/clădiri rezidențiale.
Aceste elemente nu au fost avut in vedere la data stabilirii obligațiilor de mediu prin avizele menționate.
Însăși ARPMB, autoritatea de mediu si parata in cauza de fata, menționa prin adresa sa nr. 9789/29.07.2010, la pag. 4, cu privire la art. 15 alin 2 din Legea mediului ca, referitor la modificarea/revizuirea actelor de reglementare, schimbarea proprietarului constituie o modificare importanta, care implica notificarea autorității competente.
Este foarte clar ca textul legii nu reglementează, in mod expres limitativ, aceste situații noi (elemente noi), ele fiind lăsate la aprecierea autorității administrative sau a instanței de judecata atunci când sunt invocate si trebuind a fi analizate de către acestea.
Având in vedere toate aceste motive, a solicitat contestatoarea admiterea contestației in anulare astfel cum a fost formulata.
Prin întâmpinarea depusă la data de 30.10.2013, intimata . a solicitat, pe cale de excepție, respingerea contestației în anulare ca fiind tardiv formulată, iar pe fond, respingerea contestației în anulare ca nefiind nefondată; cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea prezentului proces.
La termenul de judecată din 4.11.2013, intimata a arătat că nu înțelege să mai susțină excepția tardivității.
Examinând decizia contestată, prin prisma motivelor invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
La primul punct al motivării contestației, se invocă eroarea materială, contestatoarea susținând că în practicaua și în dispozitivul deciziei este indicată o altă persoană juridică - .” SRL, deci instanța de recurs a pronunțat hotărârea în contradictoriu cu o altă persoană decât recurenta-reclamantă.
Examinând actele dosarului de recurs, Curtea constată că în speță este vorba doar de erori de dactilografiere a încheierii din 28.09.2012 și a Deciziei din 9.12.2011 comise de către grefierul de ședință, susceptibile de aplicarea procedurii de îndreptare prevăzută de art. 281 C.pr.civ., și nu de invocarea motivul de contestație în anulare reglementat de art. 318 C.pr.civ., întrucât procedura de citare în recurs a fost corect îndeplinită (a se vedea dovezile de citare de la filele 33 și, respectiv, 68 dosar de recurs), considerentele deciziei vizează în mod evident sentința nr. 4210/8.12.2011 și pe recurenta-reclamantă .” SRL, iar recurenta-reclamantă, deși prezentă prin avocat la termenul din 9.11.2012, nu a înțeles să solicite rectificarea erorilor din încheierea anterioară, și cu atât mai puțin să dovedească vreo vătămare.
Referitor la al doilea punct al contestației în anulare, în care s-a invocat faptul că instanța nu a cercetat primul motiv de recurs, Curtea constată că se critică modalitatea de „abordare” a criticii privind nepronunțarea instanței de fond asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Ori, Curtea reține, pe de o parte, că această excepție a fost invocată la instanța de fond de către pârâta ., care nu a înțeles să critice pe calea unui recurs o eventuală nepronunțare pe această excepție, iar recurenta-reclamantă nu a suferit nicio vătămare în acest mod.
Pe de altă parte, în speță nu este vorba de vreo omisiune, câtă vreme completul de judecată a răspuns acestei critici, însă contestatoarea nu este de acord cu motivarea expusă de instanță, ceea ce nu se subsumează motivelor de contestație în anulare specială reglementate de art.318 C.pr.civ.
În sfârșit, în ceea ce privește al treilea punct al contestației în anulare, Curtea reține că, practic, contestatoarea critică constatarea instanței de recurs că nu este incident vreunul dintre cazurile reglementate de legiuitor pentru revizuirea unui aviz de mediu, constatare întemeiată pe interpretarea a art. 17 alin. 1 din OUG nr. 195/1995, dorind să o înlocuiască cu propria interpretare a dispozițiilor legale, susținând că instanța de recurs este în eroare și că reglementarea din textul de lege invocat nu este limitativă.
Prin urmare, Curtea constată că se critică un aspect ce ține de actul de judecată, de raționamentul juridic pentru care s-a respins ca inadmisibil un capăt de cerere, ceea ce nu constituie o greșeală materială în sensul art.318 C.pr.civ.
Față de aceste împrejurări, în baza art. 319-320 C.pr.civ., Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea .” SRL, împotriva deciziei civile nr. 4046/9.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA M. BUCUREȘTI, M. M. ȘI AL PĂDURILOR și ., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. N.V./Tehnodact. M.G.D./2 ex
Jud. recurs V. D.
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 184/2013. Curtea de... | Luare măsură declarare indezirabil. Sentința nr. 542/2013.... → |
|---|
