Pretentii. Decizia nr. 1550/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1550/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 5224/87/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1550
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 8.04.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă AFP ROȘIORII DE V., împotriva sentinței civile nr. 36/17.01.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.M.I. S. A. AHMED SILIȘTEA GUMEȘTI și intimatul-chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții-restituire taxă auto”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 8.04.2013, la serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus note scrise, într-un singur exemplar, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei-pârâte și intimatului-chemat în garanție de judecare a cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C. la data de 6.11.2012, sub nr._, formulată de reclamanta C. S. A. AHMED SILIȘTEA GUMEȘTI a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE V. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată să-i restituie contravaloarea taxei de poluare în cuantum de 1.798 lei, cu actualizare la data plății, precum și la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 36/17.01.2013 a Tribunalului Teleorman s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de V., ca nefondată; s-a admis acțiunea formulată de reclamant; s-a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.798 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cu chitanța . nr._/25.02.2010, cu actualizare la data plății și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare și, totodată, s-a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 339,3 lei, reprezentând onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, suma a cărei restituire se solicită prin acțiune a fost achitată de reclamant conform chitanței existentă la dosarul cauzei emisă de Trezoreria Municipiului Roșiorii de V., la data de 25.02.2010, dată la care dispozițiile art. 214¹-214³ din Legea 571/2003 nu mai erau în vigoare, ca urmare a abrogării lor prin OUG nr. 50/2008.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă prin întâmpinare, pe considerentul că art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de Procedură Fiscală, se referă la sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, în raport de decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a apreciat instanța de fond că este neîntemeiată, prin decizia anterior menționată stabilindu-se că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 -218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod, așa încât a respins, ca nefondată, excepția.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a constatat acțiunea întemeiată.
Astfel, taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România.
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România .
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate, deoarece în raport de dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului dreptului comunitar conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Pe de altă parte, în ceea ce privește legalitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, acestea contravin prevederilor art. 110, paragraful I din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre ale Uniunii Europene, intre care si România, să instituie taxe contrare principiilor tratatului: „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, ori în cauza de față, s-a încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Dispozițiile dreptului comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, această împrejurare rezultând din constituția României, art. 148, al 2, potrivit cărora, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție Europeana, a statuat aceeași împrejurare.
Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, implica o discriminare între mașini identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, neținând cont de jurisprudența Curții Europene, întrucât, prin aceasta ordonanța se încalcă principiul interzicerii taxelor cu efect echivalent, încălcându-se astfel art. 23 și art. 25 din tratatul Comunității Europene.
O taxa, pentru a fi legala, trebuie conceputa astfel încât sa excludă discriminarea, iar produsele importate nu trebuie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale. Daca nu se respecta acest principiu prin noua taxa, se încalcă principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Noua taxă introdusă prin Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă doar de autoturismele înmatriculate în România după data de 01.07.2008, deși este evident că poluează în aceeași măsură și autoturismele înmatriculate anterior acestei date.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v.Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Pe de altă parte, în condițiile în care această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, deși este evident că și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, Tribunalul constată că față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „ poluatorul plătește, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
În consecință, constatând că taxa de poluare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța de fond a apreciat acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor .
Este de menționat și că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxemburg prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C – 367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV s.a., c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În raport de cele expuse, instanța de fond a apreciat acțiunea întemeiată, motiv pentru care a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de V. să restituie reclamantului suma de 1.798 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cu chitanța . nr._/25.02.2010, cu actualizare la data plății și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
De altfel, această problemă a fost tranșată de Înalta Curte de Casație prin decizia nr. 24/2011 prin care s-a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Cât privește cererea de chemare în garanție, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată și a respins-o, întrucât deși, potrivit art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 taxa de poluare se plătește în numele Administrației Fondului pentru Mediu, aceasta se calculează și se încasează de către autoritatea fiscală competentă, în cauză de către Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de V., situație ce rezultă din chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții.
Ca atare, s-a apreciat de către prima instanță că în prezenta acțiune al cărei obiect îl reprezintă restituirea taxei de poluare, obligația de restituire a contravalorii taxei de poluare nu poate reveni decât autorității fiscale care a stabilit și încasat taxa, respectiv Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de V. și nu Administrației Fondului pentru Mediu.
În temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul de Procedură Civilă, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 339,3 lei, reprezentând onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar, la baza obligației stând culpa procesuală.
Împotriva sentinței civile nr. 36/17.01.2013 a declarat recurs pârâta AFP ROȘIORII DE V., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că hotărârea nu are temei legal.
Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea consideră că important este de reținut că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. În conformitate cu art. 25 din Tratatul Comunității Europene, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, potrivit art. 28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”. Prin aceste dispoziții legale Comunitatea Europeană statuează unul dintre principiile fundamentale de funcționare a acesteia, și anume libertatea de circulație a mărfurilor. Tocmai pentru respectarea acestui principiu prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, R..p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, R..p.I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi și Nameth, C-290/05 și C-333/05, încă nepublicată în Recueil, punctul 399). Potrivit dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”. Mai mult decât atât, Curtea a statuat deja că art. 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 încă nepublicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi ., punctul 45). Potrivit hotărârii CJCE în cauza T. (C 402/09), cu referire la viziunea Curții asupra acestui gen de taxe, "rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008" (paragraf 47), "cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre" (paragraf 58). În cauza N. Curtea a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii. Pe cale de consecință, efectul hotărârilor interpretative este foarte bine precizat în par. 32 din hotărârea N. (hotărârea din 7 iulie 2011): “În conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .“. a. Conform unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst]. În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20]; b. Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. I-7141, par. 18]. Conform Deciziei ICCJ în interesul legii nr. 24/2011: 1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzute de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă; 2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. Văzând disp. art. 304 pct.9 cpciv., art. 304/1 cpciv., art. 305 cpciv., art. 312-316 cpciv., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă AFP ROȘIORII DE V., împotriva sentinței civile nr. 36/17.01.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.M.I. S. A. AHMED SILIȘTEA GUMEȘTI și intimatul-chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. I.M.C../Tehnodact. I.M.C./2 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 454/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 4255/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
