Despăgubire. Sentința nr. 454/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 454/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 8747/2/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 454
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 01.02.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER - G. D.
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta M. M. E. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru 31.01.2013 și 01.02.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curți de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal sub dosar nr._ la data de 26.11.2012, reclamanta M. M. E. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor sa efectueze operațiunile administrative prevăzute de disp. art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, in sensul desemnării unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent în dosarul aferent Dispoziției nr. 1053/25.04.2006 emisa de Primăria Municipiului Timișoara și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, ulterior expirării termenului suspensiv prevăzut de O.U.G. 4/2012, aprobată prin Legea nr.117/2012, pentru restituirea prin echivalent a părții din imobilul in suprafața de 1145 m.p. situat in Timișoara, .. 59, nr. top._/2/2 inscris inițial in C.F. nr._ Timișoara transcris in C.F._ Timișoara, trecut în proprietatea statului in mod abuziv si fara titlu in baza Decretului 301/198, dosarul administrativ in cauza fiind înregistrat de către parata sub nr. 42 764/CC; obligarea paratei la plan a 200 RON pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce va soluționa prezenta acțiune, cu titlu de daune cominatorii; obligarea paratei la daune morale de 500 lei pentru refuzul nejustificat de a efectua operațiunea administrativa.
În motivare, a arătat reclamanta că autoarea sa, numita H. S. E. (decedata in Timișoara in data de 13.11.2010) a notificat in baza disp. art. 4 pct. (4) din L.10/2001 Primăria Municipiului Timisoara prin notificarea înregistrata sub nr. DO6X2000987/15.02.2002 solicitând restiturea in natura ori prin echivalent a unei cote de 1/2 din imobilul in suprafața de 1145 m.p. situat in Timișoara, .. 59, nr. top._/2/2 inscris inițial in C.F. nr._ Timișoara transcris in C.F._ Timișoara, trecut in proprietatea statului in mod abuziv si fara titlu in baza Decretului 301/1981, dosarul administrativ sub nr. 42 764/CC.
Dupa o intarziere culpabila din partea autorităților statului de aproximativ 4 ani, având in vedere disp. art. 25 alin.(l) din L.10/2001, republicata, raportat la termenul rezonabil consacrat de disp. art. 6 din Convenția CEDO, a fost emisa de către Primăria Municipiului Timișoara Dispoziția nr. 252/27.01.2006 modificata prin Dispoziția nr. 1053/24.04.2006 prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul mai sus menționat. Masurile reparatorii au fost stabilite ca fiind cele prevăzute de disp. art. 16 - Titlul VII din L.247/2005.
Ulterior, dispoziția însoțită de înscrisurile aferente a fost transmisă de către Primăria mun. Timișoara, Instituției Prefectului Județului T., care, ulterior exercitării controlului de legalitate și emiterii referatului conținând avizul de legalitate conform dispozițiilor art. 24 din OUG nr. 81/2007, a transmis dispoziția, precum și înscrisurile aferente pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în luna ianuarie 2009, conform procesului verbal de predare – primire, înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr._/08.01.2009.
Astfel, parata Comisia Centrala pentru Stabilirea avea obligația sa purceadă de indata de la înregistrarea dosarului la efectuarea procedurilor administrative prevăzute de Titlul VII din L.247/2005, respectiv: 1) analizarea dosarului in ceea ce privește verificarea legalității respingerii cererii de restituire in natura, conform disp. art. 16.10 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din L.247/2005; 2) transmiterea dosarului evaluatorului sau societății de evaluatori desemnata in vederea întocmirii raportului de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor in limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, pe care acesta il va transmite Comisiei Centrale, conform disp. art. 16.2. din Normele metodologice mai-sus menționate, evaluarea urmând a se efectua conform Standardelor Internationale de Evaluare, precum prevăd disp. art. 3 lit. ( e) din Titlul VII al L.247/2005, prin acordarea unor despăgubiri juste si echitabile, conform principiului neplafonării despăgubirilor, asa cum prevăd disp. art. 4 lit.(a) si (b) din Titlul VII al L.247/2005, valoarea despăgubirilor urmând deci sa reflecte prețul real vehiculat pe piața liberă imobiliara actuala pentru imobilul in cauza; 3) emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul in cauza, conform disp. art. 16.4. - 16.5. din Normele metodologice mai - sus menționate.
Insa din luna ianuarie 2009 si pana in prezent parata nu a efectuat nicio operațiune administrativa in sensul celor mai sus menționate.
Precizează reclamanta că defuncta H. S. E. a decedat in Timișoara in data de 13.11.2010, iar reclamanta M. M. E. M., a moștenit în calitate de legatar universal toate drepturile de acordare a masurilor reparatorii prin echivalent, aferente Dispoziției Nr. 252/27.01.2006 modificata prin Dispoziția Nr. 1053/25.04.2006 emise de către Primăria Municipiului Timișoara, conform Certificatului de moștenitor nr. 67 suplimentar Certificatului de moștenitor ni|. 63/05.10.2012 eliberat de B.N.P. F. - L. I. din Timișoara in dosarul succesoral nr. 71/2012.
Spre deosebire de procedurile administrative prevăzute de L. 10/2001, care instituiau un termen de soluționare de 60 de zile, conform disp. art. 25 alin.(l) din L. 10/2001, procedurile administrative prevăzute de Titlul VII din L.247/2005 nu prevăd niciun termen de soluționare in cadrul cărora Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor este ținuta a efectua din momentul primirii dosarului operațiunea administrativa privitoare la: analizarea dosarului, transmiterea acestuia evaluatorului in vederea întocmirii raportului de evaluare si respectiv emiterea titlului de despăgubire. Or, de aici se desprinde concluzia ca termenul înlăuntrul căruia urmează a se efectua acesta operațiune administrativa in trei etape nu poate fi decât termenul administrativ de 30 de zile sau in mod special cel de 60 de zile, conform principiului de drept administrativ potrivit căruia in cazul in care legea speciala tace sau nu prevede, aceasta se interpretează sistematic prin completare cu norma de drept generala, in speța instituția contenciosului administrativ, care, in conformitate cu disp. art. 2 alin.(l) lit.(h) din L.554/2004, consacra termenul de soluționare de 30 de zile pentru procedurile administrative, cu atat mai mult cu cat notificarea in baza L. 10/2002, prin care s-au solicitat despăgubiri in echivalent pentru imobilul nerestituibil in natura, a rămas nesolutionata de 11 ani de zile in sensul acordării unor despăgubiri efective.
D. fiind ca prevederile cuprinse in Titlul VII al Legii 247/2005 nu reglementează un termen de soluționare a procedurii administrative de evaluare si de emitere a titlului de despăgubire de către parata Comisia Centrala pentru1 Stabilirea Despăgubirilor, acestea din urma se interpretează prin raportare la disp. art. 6 paragraf 1 din CEDO si disp. art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO.
În speța este evident un refuz tacit nejustificat din partea paratei de a demara, efectua si finaliza procedurile administrative prevăzute de disp. art. 16 din Titlul VII al L.257/2005. Astfel, având in vedere ca aceste dispoziții legale ale tratatelor internaționale la care România este parte, odată cu . L.30/1994, au devenit in conformitate cu disp. art. 11 si 20 din Constituție, parte integranta a dreptului intern, se impune ca soluționarea efectiva a cererilor administrative de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea L. 10/2001, sa se efectueze ., in raport atat de durata procedurii administrative de soluționare a notificărilor, cat si de durata procedurii reglementata de Titlul VII a Legii 247/2005, cele doua proceduri fiind succesive si interdependente. De altfel, in acest sens s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de C. Administrativ si Fiscal in Deciziile nr. 3857 si 3870 din 4 noiembrie 2008, statuând ca in pofida lipsei unui termen legal impus Comisiei Centrale pentru a emite o decizie, aceasta din urma avea obligația sa se pronunțe asupra cererilor de despăgubire ..
Ca atare, unul din principiile care trebuie sa guverneze activitatea organelor administrației publice este principiul operativității care obliga orice structura administrativa ca, in scopul interesului general, dar si a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor particulare, sa acționeze, in mod prompt, eficace si eficient. In acest sens, trebuie menționată si Recomandarea CM (2007)7 privind buna administrație, prin care Comitetul de Miniștri ai Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrații, ca administrațiile publice sa acționeze si sa-si exercite obligațiile ., in raport cu complexitatea cauzei si cu interesele care exista in cauza respectiva.
Totodată, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana si intrării in vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidata a TUE, recunoaște drepturile, libertățile si principiile prevăzute in Carta drepturilor fundamentale a UE din 7 decembrie 2000, cetățenii romani sunt beneficiarii unui drept la o buna administrație, drept fundamental, in raport de statutul lor de cetățeni europeni.
Mai mult, aceasta atitudine a autorităților executive de temporizare a aplicării Legilor nr. 10/2001 si nr. 247/2005 a fost constatata de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Faimblat vs. România, paragrafele 38 – 40. De asemenea, instanța europeana, făcând aplicarea disp. art. 46 din Convenția CEDO, și constatând caracterul structural al nerespectării dreptului de proprietate de către statul roman, 1-a obligat pe acesta să ia măsuri. Faptul că dosarele aflate la ANRP nu sunt soluționate . (ceea ce conduce la încălcarea disp. art. 6 din Convenția CEDO), iar mecanismele interne (L. 10/2001 si Titlul VII din L.247/2005) nu au fost puse in aplicare in mod compatibil cu disp. art. 1 din Protocolul 1 al Convenției CEDO, a fost constatat de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Viasu vs. România din 09.12.2008, indicând paragraful 77. De asemenea, ineficiențele structurale ale mecanismelor administrative de despăgubire au fost constatate recent de către Curtea de la Strasbourg si in Hotararea-pilot María A. si alții contra României (Cererile nr._/05 si_/06) din 12 octombrie 2010.
A mai menționat reclamanta că a sesizat instanța de judecata cu prezenta cerere, ca și instanța europeana de remediu (recurs) intern fata de incalcarea disp. art. 6 din Convenția CEDO rap. la disp. art.1 din Primul protocol adițional la Convenția CEDO, in conformitate cu disp. art. 13 din Convenția CEDO .
Totodată, s-a făcut referire la Recomandarea Comitetului de Miniștrii adoptat la data de 12 mai 2004.
A mai susținut partea reclamantă că legiuitorul constituțional român a stabilit și ierarhia actelor care fac parte din blocul constituțional, acordând prevalență celor care provin din reglementările internaționale atunci când acestea vin în coliziune cu emanația constituțională internă. Această prevalență este circumscrisă operațiunii tehnico-juridice consacrată sub denumirea de "receptare imediată" a normelor internaționale devenite norme interne prin aderare sau ratificare. Receptarea imediată presupune integrarea normei internaționale cu valența constituțională, în ordinea de drept. Prin urmare, norma internațională devine de imediată și integrală aplicare în ordinea de drept românească, fără a fi necesară re-consacrarea acesteia printr-un act de voință al legiuitorului român.
Totodată, in vederea aplicării dispozițiilor Titlului VII din L.247/2005, se susține de reclamantă că dreptul său de soluționare efectiva a cererii privind acordarea de despăgubiri in temeiul L. 10/2001 ., in conformitate cu jurisprudența Curții Europene, nu a fost respectat, iar in actualul stadiu al procedurilor administrative, dispozițiile legale in vigoare nu ii oferă un minim de garanții ori o protecție efectiva cu privire la momentul materializării dreptului de a obține repararea prejudiciului cauzat prin „naționalizarea” imobilului in cauză.
În conformitate cu disp. art. 6 din CEDO raportat sistematic la disp. art. 2 alin.(l) lit.(h) din L. 554/2004, termenul rezonabil prevăzut de articolul 6 al Convenției se aplica atat procedurilor judiciare, cat si celor doua etape administrative succesive, respectiv soluționarea notificărilor in baza L. 10/2001, iar ulterior acordarea titlului de despăgubiri in urma parcurgerii procedurii administrative reglementate de disp. Titlului VII din L.247/2005.
În drept, a invocat Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispozițiile Legii nr. 554/2004, dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO, dispozițiile art. 6 și art. 13 din CEDO, dispozițiile art. 11, 20 și 44 din Constituție, precum și textele Consiliului Europei.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 04.01.2013, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare.
În motivare, a arătat că în cadrul procedurii administrative reglementate prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, sunt parcurse mai multe etape - etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art.16 alin. 1 și 2 Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr.81/2007; - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; - etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare; - procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007.
Arată pârâta că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, totodată fiind depășită și etapa legalității respingerii cererii de restituire în natură, dosarul fiind complet.
Referitor la etapa evaluării, susține pârâta că dosarul a fost înaintat evaluatorului care a întocmit raportul de evaluare, care urmează a fi supus atenției Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în ședința următoare, fiind introdus și în precedent în ședințele din 14.12.2011 și 09.03.2012.
Astfel, în data de 14.12.2011, când au fost convocați membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea participării ia lucrările ședinței comisiei, s-a constatat de către membrii prezenți la ședință și s-a consemnat în procesul-verbal încheiat faptul că nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege, respectiv de art. 14 alin. (2), teza a II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit căruia „Comisia Centrală va lucra în ședință în prezența a minim 7 membri și va decide cu majoritatea de voturi a celor prezenți”. În data de 09 martie 2012, când au fost convocați membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea participării la lucrările ședinței comisiei, s-a constatat de către membrii prezenți la ședință și s-a consemnat în procesul-verbal încheiat faptul că nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege, respectiv de art. 14 alin. (2), teza a II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la care s-a făcut referire mai sus.
Prin urmare, nu a existat niciodată intenția de a se tergiversa soluționarea dosarului de despăgubire nr._/CC2 acesta aflându-se pe agenda de lucru a Comisiei Centrale, care nu și-a putut desfășura lucrările în lipsa cvorumului cerut de lege.
Nu în ultimul rând, verificarea raportului de evaluare de către personalul specializat al autorității nu conduce la aprobarea acestuia de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece autoritatea nu se pronunță cu privire la valoarea stabilită prin raport, ci doar atestă faptul că evaluatorul a respectat Standardele Internaționale de Evaluare.
Potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, valoarea de piață se definește ca fiind „suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere”. Definiția valorii de piață se aplică în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare-IVS-2011, care prevăd că „valoarea să fie specifică unui moment, unei anumite date. Deoarece piețele și condițiile de piață se pot modifica, valoarea estimată poate să fie incorectă sau nepotrivită pentru o altă dată. Mărimea valorii va reflecta starea și circumstanțele pieței curente, așa cum sunt ele la data efectivă a evaluării și nu la o dată anterioară sau la o dată viitoare...”. Așadar, dat fiind aspectele mai sus precizate, rezultă fără putință de tăgadă că raportul de evaluare întocmit în această speță la nivelul anului 2011, poate să nu mai reflecte valoarea de piață la această dată a imobilului evaluat, fapt pentru care este necesar, fie să se solicite opinia unui evaluator cu privire la valabilitatea valorii de piață opinate inițial, fie să se efectueze un nou raport de evaluare care să stabilească o nouă valoare de piață cât mai apropiată de data la care urmează a se acorda despăgubirile.
În condițiile în care a intervenit suspendarea procedurilor de evaluare, respectiv de emitere a deciziilor conținând titlul de despăgubire, ca urmare a apariției OUG nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, act normativ aprobat prin Legea nr.117/2012, Comisia Centrală s-a găsit în imposibilitatea de a se reuni și astfel de a dispune aprobarea rapoartelor de evaluare, respectiv emiterea deciziilor conținând titlul de despăgubire, pentru un număr însemnat de dosare, între care și cel al reclamanților.
În privința termenului de 6 luni prevăzut de O.U.G. nr.4/2012, se arată că suspendarea procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire urmărește implementarea Hotărârii CEDO din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României și a fost determinată și de imposibilitatea corelării epuizării Fondului Proprietatea cu momentul adoptării actului normativ privind implementarea hotărârii-pilot, care va reglementa, pe lângă măsurile privind reforma legislației în domeniu, și modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor.
Prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se vor emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri.
În privința resurselor financiare, respectiv cele prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru plata despăgubirilor nu mai există în prezent, după cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G.nr.4/2012. Astfel, Fondul Proprietatea s-a epuizat în proporție de peste 99%, iar plata în numerar a fost sistată timp de 2 ani, datorită lipsei fondurilor necesare în acest sens. În aceste condiții, emiterea titlurilor de despăgubire nu ar avea o acoperire, fiind necesară găsirea altor resurse financiare aferente plății acestor despăgubiri. Pentru plata despăgubirilor în numerar, ca urmare a suspendării plății timp de 2 ani prin O.U.G.nr.62/2010, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că emiterea titlurilor de plată apare ca prematură, până la expirarea acestui termen, astfel că, pentru identitate de rațiune această soluție poate fi aplicată și în spețe de genul celei deduse judecății în prezenta cauză, pentru emiterea titlului de despăgubire ca urmare a adoptării O.U.G. nr.4/2012.
Pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată în cauza - pilot M. A. împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirilor acordate efectiv, cât și a mecanismului de acordare a acestora, pentru a ajunge ia situația în care legislația internă să reglementeze o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită. Așa cum rezultă și nota de fundamentare a O.U.G.nr.4/2012, în intervalul de timp de 6 luni, urmează a fi adoptat un act normativ, ceea ce justifică, încăo dată, oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor, respectiv pentru a avea o imagine de ansamblu a numărului de persoane cărora trebuie să le fie plătite despăgubiri, persoane aflate în aceeași situație, asupra posibilelor resurse existente și a cuantumului acestor despăgubiri posibil a fi achitate în mod real, așa cum recomandă hotărârea CEDO amintită.
În Monitorul Oficial nr.456/06.07.2012, a fost publicată Legea nr.117/2012 privind aprobarea OUG nr.4/2012 și modificarea OUG nr.62/2010, potrivit căreia termenele prevăzute în aceste acte normative au fost prelungite până la data de15.05.2013.
Totodată, nu pot fi reținute susținerile privind nerespectarea de către Comisia Centrală a termenului rezonabil de soluționare a dosarului nr._/CC. în condițiile în care a fost întocmit si raportul de evaluare ce va fi supus atenției în următoarea ședință a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cu privire la solicitarea de plată a unei penalități de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, pârâta arată că potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, său care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. 1 fit. h, poate sesiză instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale; de asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cererii, precum și prin refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea dreptului sau interesului legitim.
În cauza dedusă judecății, nu poate fi vorba de refuzul Comisiei Centrale de a emite titlul de despăgubire, având în vedere suspendarea operată prin O.U.G. nr.4/2012 aprobată prin Legea nr.117/2012.
În același context, potrivit art. 5802 C.pr.civ., dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare prin încheiere irevocabilă să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului. În același sens, și dispozițiile art. 5803 C.pr.civ., potrivit cărora debitorul poate fi constrâns la îndeplinirea obligației prin aplicarea unei amenzi civile, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune interese.
Prin urmare, raportat la textele legale mai sus menționate, obligarea la plata penalităților este inadmisibilă. Eventualele daunele cominatorii, ce s-ar acorda reclamantului, s-ar constitui într-o sarcină mult prea oneroasă, care ar greva asupra bugetului ANRP, prin care este finanțată și activitatea Comisiei Centrale.
Cu privire la daunele morale în cuantum de 500 lei, chiar dacă legea nu face distincție între prejudiciul material și moral, acordarea daunelor morale trebuie să fie justificată de atingerea adusă drepturilor personale nepatrimoniale, indemnizația pentru daunele morale trebuind să constea în compensații care să reflecte prejudiciul moral suferit, gravitatea, importanța și consecințele pentru persoana ce se consideră vătămată. Temeiul legal al obligării la plata daunelor morale îl reprezintă dispozițiile art. 1349 din Noul Cod Civil, norme ce reglementează răspunderea civilă delictuală, constând în obligarea unei persoane de a repara prejudiciul cauzat alteia pentru o faptă ilicită.
Or, solicitarea de plată a daunelor morale este neîntemeiată, întrucât nu se poate reține reaua credință sau culpa Comisiei.
Reclamanta solicită aceste despăgubiri fără a face dovezile cerute de lege (vinovăție, fapta, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu).
În cazul de față, în dosarul de despăgubire nr._ a fost întocmit raportul de evaluare, raport ce va fi analizat în ședința Comisiei centrale, ulterior expirării perioadei legale ce vizează suspendarea emiterii titlurilor de despăgubire.
Față de celea arătate mai sus, s-a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
În drept, au fost invocate Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, HG nr. 1095/2005, OUG nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012, art. 114 – 115 C.pr.civ.
Curtea a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei, în cond. art. 167 C.pr.civ.
Analizând proba cu înscrisurile atașate la dosar și observând în determinarea competenței disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține următoarele:
În fapt, prin Dispoziția nr. 1053/25.04.2006, emisă de Primarul mun. Timișoara, a fost modificat art. 1 din Dispoziția nr. 252/27.01.2006 a aceluiași emitent în sensul că s-a propus acordarea de despăgubiri, conform prevederilor art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în beneficiul dnei. H. S. E. E., pentru cota de ½ din terenul expropriat în suprafață totală de 1145 mp, având nr. topo_/2/2 înscris inițial în CF nr._ Timișoara transcris în CF nr._ Timișoara, care nu poate fi restituit în natură . (filele 69 – 70 și 72 - 73 dosar)
La data de 13.11.2010 a decedat H. S. E. E., astfel că potrivit certificatului de moștenitor nr. 63/05.10.2012 și certificatului de moștenitor suplimentar nr. 67/01.11.2012 emis de BNP L. (filele 65 – 66 dosar), de pe urma defunctei H. S. E. E. are calitate de moștenitor legal reclamanta M. M. E. M., căreia îi revine întreaga masă succesorală.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a recunoscut faptul că dosarul aferent Dispoziției nr. 1053/2006 i-a fost transmis, înregistrându-se la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC (fila 81 dosar), la data de 08.01.2009 (fila 71 dosar), respectiv că dosarul a fost analizat și sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură. Totodată, s-a învederat că a fost desemnat un evaluator, întocmindu-se raportul de evaluare (atașat la fila 43 dosar), din ale cărui mențiuni rezultă că a fost prezentat dlui. M. A., în calitate de mandatar, observând totodată Curtea și înscrisul intitulat „Declarație”, autentificat sub nr. 20/12.01.2006 de BNP I. N., emanând de la M. A. M., care indică procura autentificată sub nr. 1743/11.11.2005 de BNP I. N. (fila 74 dosar).
Din înscrisurile atașate la dosar nu rezultă emiterea până în prezent de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a titlului de despăgubire în favoarea părții reclamante, în cond. art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Preliminar, Curtea arată că nu apreciază cererea de față ca fiind afectată de prematuritate, chestiune invocată la un moment dat prin întâmpinarea părții pârâte.
Astfel, prematuritatea este legată de acea condiție de exercițiu a acțiunii civile privind afirmarea unui drept/formularea unei pretenții. Se apreciază astfel în doctrină și într-o jurisprudență constantă, că, pentru a putea fi exercitat, dreptul trebuie să îndeplinească anumite condiții subsecvente, între care se numără și aceea de a fi actual, adică să nu fie supus unui termen sau unei condiții suspensive.
În cauza de față, partea pârâtă CCSD își întemeiază apărarea procesuală pe dispozițiile OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 117/2012, prin care se prevede că «la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare».
Coroborând cele arătate în precedent, Curtea apreciază că nu se poate concluziona în sensul că acțiunea de față ar fi afectată de prematuritate. Spre acest rezultat, Curtea reține că deși a intervenit o suspendare a procedurilor de evaluare, respectiv de emitere a titlurilor de despăgubire, totuși obligația autorității pârâte de a urma întocmai etapele instituite de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a născut anterior adoptării și intrării în vigoare a OUG nr. 4/2012, ea devenind actuală anterior acestui din urmă moment, câtă vreme dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale la nivelul anului 2009, motiv pentru care analiza incidenței actului normativ invocat poate prezenta relevanță cât privește fondul cauzei, respectiv la stabilirea termenului de executare în cond. art. 18 alin. 6 rap. la art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la fondul cererii formulate în contradictoriu cu CCSD, date fiind Dispoziția nr. 1053/25.04.2006 emisă de Primarul municipiului Timișoara, respectiv înregistrarea acesteia împreună cu documentația aferentă la Secretariatul Comisiei Centrale, verificarea legalității soluției de nerestituire în natură a imobilului preluat abuziv, precum și desemnarea unui evaluator și întocmirea raportului de evaluare, fără a fi fost emis însă un titlu de despăgubire în favoarea reclamantei, Curtea reține că dispozițiile speciale ale Legii nr. 247/2005, Titlul VII, se completează, în ceea ce privește procedura administrativă reglementată, cu dreptul comun în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin 1 teza a doua din acest act normativ, „(…), se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative.”
Observând totodată dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, Curtea reține că în cadrul procedurii administrative obișnuite reglementate prin Titlul menționat, sunt parcurse mai multe etape, între care se află și cea prevăzută la art. 16 privind emiterea titlului de despăgubire, ce are ca premise transmiterea și înregistrarea dosarului, analiza acestuia sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și evaluarea bunului imobil preluat abuziv.
Deși este adevărat că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen limită în care să fie parcursă întreaga procedură, finalizată prin emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, această împrejurare nu trebuie interpretată în sensul că autoritatea competentă poate amâna nejustificat efectuarea demersurilor necesare, în condițiile în care nu există niciun impediment care să reprezinte un motiv obiectiv de amânare. Pe de altă parte, Curtea are în vedere și împrejurarea că, în lipsa unui termen stabilit de lege, decizia reprezentând titlu de despăgubire trebuie emisă într-un termen rezonabil care se calculează însumând durata procedurilor administrative care trebuie parcurse de părțile reclamante; or, în cazul de față, având în vedere că notificarea a fost formulată în anul 2002, cu atât mai mult apare ca nejustificată întârzierea pârâtei în finalizarea procedurii, prin emiterea actului administrativ.
Mai apreciază Curtea că eventuala pretinsă devalorizare a bunului, intervenită între timp, este în exclusivitate rezultatul aplicării defectuoase de către partea pârâtă a mecanismului legal, aceasta fiind cea care nu a fost capabilă a asigură întrunirea Comisiei spre analiza raportului de evaluare; în aceste condiții, a accepta o astfel de apărare din partea CCSD, implică a impune beneficiarului o sarcină excesivă și disproporționată, căci nu revine acestuia culpa pentru modalitatea în care membrii Comisiei au înțeles să își îndeplinească sarcinile legale, adică, între altele, de a asigura cvorumul necesar desfășurării lucrărilor.
Constatând așadar că acțiunea părții reclamante este întemeiată în parte, Curtea o va admite în sensul obligării pârâtei CCSD să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire corespunzător dispoziției nr.1053/25.04.2006 emisă de Primarul municipiului Timișoara, inclusiv să îndeplinească toate operațiunile administrative prealabile prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 implicând analiza raportului de evaluare, cu mențiune însă că nu poate fi primită ca temeinică și solicitarea părții reclamante de obligare a pârâtei la desemnarea unui evaluator, câtă vreme o astfel de operațiune a fost deja efectuată, iar raportul de evaluare întocmit.
În ceea ce privește executarea de către pârâta CCSD a obligațiilor stabilite de instanța de judecată, se impune a fi avut în vedere efectul produs de actul normativ menționat mai sus, respectiv OUG nr. 4/2012, alineatul (1) al articolului unic, prin care se suspendă, până la data de 15 mai 2003, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005. În consecință, ținând cont de măsura dispusă prin actul normativ menționat, Curtea va dispune ca pârâta CCSD să-și îndeplinească obligațiile dispuse, după expirarea perioadei de suspendare a procedurilor instituită de OUG nr.4/2012, într-un termen de cel mult 30 de zile care începe să curgă după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și expirarea perioadei de suspendare menționată anterior, date fiind și disp. art. 18 alin. 6 și art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Cât privește solicitarea părții reclamante de obligare a CCSD la plata de daune cominatorii, Curtea o apreciază ca nefiind admisibilă, sens în care va reține următoarele:
Dispozițiile art. 18 alin. 1, 3, 5 și 6 din Legea nr. 554/2004 prevăd că „(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. (…) (3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. (…) (5) Soluțiile prevăzute la alin. (1) și alin. (4) lit. b) și c) pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere. (6) În toate situațiile, instanța poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate, un termen de executare, precum și amenda prevăzută la art. 24 alin. (2)”.
Astfel, dreptul comun în materia contenciosului administrativ prevede, ca mijloace de constrângere pentru executarea de către autorități a obligațiilor dispuse prin hotărârile pronunțate de instanțele de contencios administrativ, penalitățile de întârziere sau amenda aplicată conducătorului autorității publice respective – art. 18 alin. 5 și art. 24 alin. 2, iar nu pretinse daune cominatorii.
Nici dispozițiile de drept comun în materia procedurii civile nu permit obligarea la plata unor daune cominatorii, în cazul obligațiilor de a face care nu pot fi îndeplinite prin altă persoană decât debitorul, după cum rezultă în mod expres din analiza disp. art. 5803 C.pr.civ. Or, chestiunile ținând de analiza raportului de evaluare și emiterea titlului de despăgubire, intrând în atribuția exclusivă a pârâtului menționat potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, se încadrează în categoria obligațiilor de a face pe care le poate îndeplini doar debitorul.
Totodată, lipsită de fundament este și cererea părții reclamante de acordare a sumei de 500 lei cu titlu de daune morale.
Curtea reține că disp. art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 se limitează doar să facă vorbire despre „despăgubiri pentru daune (…) morale”, astfel că, în lipsa reglementării acestora în conținutul actului normativ menționat, se vor aplica în completare dispozițiile dreptului comun.
Potrivit art. 1349 – Răspunderea delictuală - alin. 1 și 2 din Codul civil (2009) „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”. Disp. art. 1357 – Condițiile răspunderii – prevăd: „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”.
Din cele arătate în precedent rezultă că răspunderea incidentă în cauza de față, cât privește capătul de cerere privind indemnizarea, este răspunderea delictuală, care devine actuală odată cu întrunirea în mod cumulativ a condițiile legale referitoare la fapta ilicită, prejudiciul, vinovăție și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Or, față de conținutul cererii de chemare în judecată și proba cu înscrisurile atașate la dosar, Curtea observă că partea reclamantă, în ciuda disp. art. 129 alin. 1 C.pr.civ. și art. 1169 din Codul civil de la 1864 (text aplicabil față de norma tranzitorie existentă la art. 230 alin. 1 lit. (a) din Legea nr. 71/2011), nu a dovedit faptul că a suferit un prejudiciu moral care se impune a fi reparat prin acordarea unei sume de bani, respectiv 500 lei.
Astfel, aprecierea acordării unei sume cu titlu de daune morale trebuie circumscrisă unor criterii concrete, proprii cauzei deduse judecății, atât de natură subiectivă, legate de persoana păgubită, dar și de natură obiectivă, legate de circumstanțele de fapt proprii faptului ilicit care a produs suferința. Ca urmare, judecătorul, care este liber să stabilească cuantumul despăgubirii, nu se poate supune liberului său arbitru, ci este ținut de criteriile specifice cauzei care concură la formarea aprecierii sale la determinarea și individualizarea despăgubirii cuvenite ca „preț al durerii”.
În cauză, Curtea constată că partea reclamantă se limitează doar să solicite acordarea unei sume cu titlu de daune morale, fără a indica în ce constă prejudiciul care se dorește a fi indemnizat, omițând să detalieze situația de fapt corespunzătoare și să administreze probe sub acest aspect. De altfel, și prin concluziile orale susținute în fața Curții, avocatul ales al dnei.M. s-a limitat să arate că lasă soluționarea acestui capăt de cerere la aprecierea instanței. În plus, simpla depășire a termenului de soluționare a unei cereri nu implică în mod necesar și acordarea unei sume de bani cu titlu de despăgubire în favoarea petentului, în lipsa existenței unui prejudiciu concret suferit de acesta în plan moral.
În concluzie, față de cele arătate în precedent, Curtea va dispune: admiterea excepției inadmisibilității capătului de cerere privind daunele cominatorii; admiterea în parte a acțiunii; obligarea pârâtei CCSD să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire corespunzător dispoziției nr. 1053/25.04.2006, emisă de Primarul mun. Timișoara, inclusiv să îndeplinească toate operațiunile administrative prealabile prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 implicând analiza raportului de evaluare, după expirarea perioadei de suspendare a procedurilor instituită de OUG nr. 4/2012, într-un termen de 30 de zile care începe să curgă după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și expirarea perioadei de suspendare menționată anterior; respingea capătul de cerere privind obligarea CCSD la plata de daune cominatorii ca inadmisibil, iar cel privind acordarea de daune morale, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind daunele cominatorii.
Admite în parte cererea formulată de către reclamanta M. M. E. M., cu domiciliul procesual ales la C.. de Av. I. L., din București, ..36, ., Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul S. R. – PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, Sector 1, Calea Floreasca nr. 202.
Obligă pârâta CCSD să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire corespunzător dispoziției nr. 1053/25.04.2006, emisă de Primarul mun. Timișoara, inclusiv să îndeplinească toate operațiunile administrative prealabile prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 implicând analiza raportului de evaluare, după expirarea perioadei de suspendare a procedurilor instituită de OUG nr. 4/2012, toate în termen de 30 de zile care începe să curgă după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și expirarea perioadei de suspendare menționată anterior.
Respinge capătul de cerere privind obligarea CCSD la plata de daune cominatorii ca inadmisibil, iar cel privind acordarea de daune morale, ca nefondat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. G. D.
Red.tehnored.jud.BC/4ex./martie 2013
| ← Despăgubire. Decizia nr. 4023/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1550/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
