Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Sentința nr. 3445/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3445/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 4957/2/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A - C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3445
Ședința publică de la 07 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. D.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, având ca obiect anulare act emis de C. Național al Audiovizualului.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin avocat O. C. cu împuternicire avocațială la dosar - fila 4 și pârâtul prin consilier juridic A. C. B. care depune delegație de reprezentare la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă cuvântul pe propunere de probe.
Având cuvântul, atât apărătorul reclamantei, cât și reprezentantul pârâtului solicită administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Totodată, reprezentanții ambelor părți precizează faptul că nu se opun încuviințării probelor solicitate de parte adversă.
În temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la dispozițiile art. 258 C.pr.civ., Curtea urmează a încuviința pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și, nemaifiind cereri de formulat, acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor asupra fondului.
Având cuvântul, apărătorul reclamantei solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Învederează faptul că raportat la dispozițiile art. 10 din OG nr. 2/2001, care reprezintă dreptul comun în materia contravențiilor, prin decizia nr. 351/2013 emisă de CNA fiind constatată săvârșirea mai multor fapte care se încadrează în două categorii și anume abateri de la obligația privind protecția minorilor și abateri de la obligația privind protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine, pârâta trebuia să procedeze la individualizarea fiecărei abateri în parte și la aplicarea unei sancțiuni astfel cum prevăd dispozițiile art. 10 din actul normativ indicat. Un al doilea argument ține de practica judiciară europeană în materie, respectiv art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la libera exprimare, iar în amestecul statului în exercitarea acestui drept trebuie să existe o necesitate imperativă care să justifice această ingerință, o nevoie socială presantă, pentru ca o autoritate sau reprezentanții statului să cenzureze dreptul la libera exprimare. Raportat la această nevoie, pârâta trebuia să analizeze și să argumenteze abaterile săvârșite, nu doar să enumere câteva articole de lege și să aplice sancțiunea. Precizează că solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Având cuvântul, reprezentantul pârâtului solicită respingerea acțiunii și menținerea deciziei emisă de CNA pentru motivele invocate în mod detaliat în întâmpinare. Precizează faptul că Legea audiovizualului este lege specială, iar procedura de emitere a deciziei, de atacare în instanță și de individualizarea a sancțiunii sunt elemente specifice prevăzute în Legea audiovizualului ce este derogatorie de la dreptul comun în materia contravențiilor, respectiv OG nr. 2/2001, invocând în acest sens practica constantă atât a Curții de Apel București, cât și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au apreciat și interpretat prevederile Legii audiovizualului ca fiind derogatorii de la dreptul comun în materia contravențiilor. Pe fondul cauzei, solicită să se aibă în vedere faptul că a fost vorba de o emisiune difuzată de la ora 21:00, dar care a fost reluată a doua zi de la ora 13:30, la ora la care copii au acces la programele audiovizuale, conținutul acestui program fiind unul cu limbaj injurios, vulgar, licențios. Pe de altă parte, aspectele de viață privată care au dus la prejudicierea imaginii și a demnității persoanei care a fost subiect al discuțiilor nu prezenta un interes public justificat, nu ținea de aspectul public al vieții persoanei respective pentru ca să aibă o însemnătate pentru viața comunității. Față de acest aspect, solicită să se constate că au fost încălcate atât prevederile referitoare la protecția copiilor, cât și cele referitoare la viață privată prevăzute atât de legislația audiovizuală și ocrotite și de legislația comunitară. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Având cuvântul în replică, apărătorul reclamantei precizează faptul că, în ceea ce privește difuzarea în reluare a emisiunii, chiar și autoritatea pârâtă recunoaște că în momentul redifuzării aceasta a fost cenzurată, practic oricare dintre cuvintele care ar putea fi considerate injurioase fiind editate în afara emisiunii, acestea neputând fi auzite.
În replică, reprezentantul pârâtului face precizarea că aceste cuvinte au fost cenzurate, însă conținutul acestora se putea deduce.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ la data de 16.07.2013, reclamanta . SA a formulat, în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, contestație împotriva Deciziei nr. 351/02.07.2013 emisă de pârât, solicitând anularea deciziei și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în situația în care autoritatea constată săvârșirea mai multor contravenții și aplică sancțiuni pentru acestea are obligația de a individualiza sancțiunea aplicată pentru fiecare dintre contravențiile săvârșite și de a individualiza potrivit algoritmului reglementat de lege sancțiunea finală care este aplicată, condiție esențială care nu a fost respectată.
S-a arătat că, prin decizia contestată, paratul a stabilit în sarcina reclamantei săvârșirea mai multor contravenții, fiind invocate patru articole de lege care reprezintă temei pentru contravenții diferite, ce au fost grupate în doua categorii, respectiv abateri de la obligațiile privind protecția minorilor în cadrul programelor audiovizuale și abateri de la obligațiile privind protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine.
Întrucât Legea nr. 504/2002 nu conține nicio norma derogatorie de la dispozițiile generale cuprinse în OG nr. 2/2001, rezulta ca obligația reglementata de art. 10 din acest din urnă act normativ revine și paratului CNA în cadrul activității sale de sancționare.
Sancțiunea nerespectării art. 10 din OG nr._ este nulitatea actului administrativ de sancționare întrucât prin această încălcare se elimină posibilitatea analizei individuale a flecarei fapte, a fiecărei sancțiuni aplicate și devine imposibila extragerea din cuantumul amenzii totale aplicate a amenzii individuale aplicate pentru o eventuala fapta despre care instanța ar constata ca nu a reprezentat în realitate o abatere contravenționala.
Pe fondul cauzei, reclamanta a invocat nulitatea actului administrativ raportat la încălcarea obligației de argumentare și probare a respectării condițiilor legale care fac posibilă ingerința organului statal în cadrul exercitării dreptului fundamental la libera exprimare.
Expunând principii jurisprudențiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamanta a menționat că pârâtul era obligat a analiza și a stabili în cadrul deciziei de sancționare existenta nevoii sociale presante care sa justifice ingerința autorității, sub forma sancționării cu amenda, în cadrul exercițiului dreptului la libera exprimare, precizând că adjectivul “necesară” implica existenta unei nevoi sociale presante.
În exercitarea competentei sale, instanța trebuie să analizeze interferența în exercitarea dreptului la libera exprimare din perspectiva întregii spete, inclusiv conținutul textului împotriva căruia s-a dispus sancționarea și contextul în care acesta a fost transmis, și să se convingă ca autoritatea publica a aplicat standarde conforme principiilor art. 10 din Convenție și ca și-a întemeiat actul pe o evaluare acceptabila a stării de fapt.
Reclamanta a precizat că, în decizie, valorile și relațiile sociale ocrotite de textele normative indicate drept temei al actului contestat nu sunt decât enunțate, neexistând o veritabila analiza și argumentație a modului în care au fost cu adevărat încălcate.
Or, în cauza A. contra României, CEDO a statutat ca în materia plângerilor/contestațiilor contravenționale, chestiunea administrării probelor trebuie asimilată regimului probator din materie penala, care trebuie sa se subordoneze principiilor statuate în art. 6 paragrafele 2 și 3 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Aceasta obligație de probațiune nu privește atât aspectul săvârșirii contravenției, al existentei elementelor constitutive ale acesteia, cât și circumstanțele invocate de către autoritate și în funcție de care se stabilește gradul de asprime al sancțiunii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 93 din Legea nr. 504/2002.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 25.09.2013 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.
În motivare s-a arătat că, în calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, C. are obligația să asigure respectarea demnității umane, a dreptului la propria imagine ale persoanei și protejarea minorilor.
Membrii Consiliului au constatat că ediția din data de 28.05.2013 a emisiunii “Agentul VIP” a fost difuzată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la protecția minorilor în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, dar și a celor referitoare la respectarea dreptului persoanei la imagine, reputație și viață privată.
În ceea ce privește protejarea minorilor, C. a apreciat că temele abordate în cadrul discuțiilor, limbajul utilizat de invitată și de prezentatorul emisiunii, atitudinea acestora și modul în care au dezvoltat subiectul au fost de natură a afecta dezvoltarea mentală și morală a acestora, care aveau acces la vizionarea producției, având în vedere ora de difuzare a programului și încadrarea făcută de radiodifuzor.
În privința încălcării prevederilor referitoare la viața privată, onoare și reputație a persoanei, membrii Consiliului au apreciat că modul în care s-a desfășurat dialogul, limbajul utilizat, afirmațiile jignitoare și acuzațiile de natură morală la adresa Larisei D. au fost de natură să o prejudicieze pe aceasta, care s-a adresat Consiliului prin sesizarea nr. 6262/30.05.2013.
Raportat la aceste dispoziții, membrii Consiliului au apreciat că prezentarea către public a subiectului "monden" a depășit limitele rezonabile ale unei informări a publicului referitoare la aspecte ce pot fi considerate ca făcând parte din viața publică a unei persoane care se bucură de notorietate.
De asemenea, C. a apreciat că atitudinea prezentatorului a fost una de natură să încurajeze desfășurarea programului cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, întrucât acesta nu a solicitat invitatei nici să prezinte dovezile pe care le cunoaște pentru a formula unele acuzații și nici nu a stopat în mod ferm limbajul jignitor și aprecierile defăimătoare la adresa Larisei D..
Având în vedere efectele pe care un astfel de conținut le poate avea asupra copiilor, ținând cont de reclamația primită, precum și de faptul că reclamanta a mai fost sancționată anterior pentru încălcarea dispozițiilor legale referitoare la protecția minorilor și a celor referitoare la dreptul la viață privată, onoare și imagine, C. a decis sancționarea acesteia cu suma de 10.000 de lei.
Referitor la excepția nulității deciziei contestate pe motiv că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 10 din OG nr. 2/2001, pârâtul a solicitta respingerea acesteia ca neîntemeiată, precizând că decizia contestată a fost emisă în conformitate cu prevederile Legii audiovizualului nr. 504/2002, lege specială ale cărei dispoziții derogă de la dreptul comun în materie, respectiv OG nr. 2/2001.
În privința individualizării sancțiunii aplicate prin decizia contestată, aceasta se face ținându-se seama de criteriile prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, spre deosebire de individualizarea sancțiunii reglementată de art. 10 din OG. nr. 2/2001, care prevede un algoritm în aplicarea sancțiunii finale.
De asemenea, s-a arătat că din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor legii nr. 504/2002 rezultă că prevederile OG nr. 2/2001 se aplică numai contravențiilor constatate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, nu și celor constatate de CNA.
Pe de altă parte, s-a arătat că dacă se acceptă alegația reclamantei potrivit căreia dispozițiile art. 10 alin. 1 din OG nr. 2/2001 ar fi aplicabile actului contestat, atunci în egală măsură ar fi aplicabile și dispozițiile prevăzute la alin. 2 al aceluiași articol, potrivit cărora atunci când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că a constatat încălcarea, pe de o parte, a prevederilor referitoare la protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe, iar pe de altă parte pe cele referitoare la prejudicierea dreptului la imagine și reputație ale persoanei, având în vedere subiectele dezbătute, dialogurile purtate, cu teme preponderent sexuale sau în care se punea accent pe sexualitate, dar și atitudinea defăimătoare adoptată atât de moderator, cât și de invitată la adresa Larisei D.. La aceste aspecte se adaugă și expresiile folosite în emisiune, unele gesturi, astfel încât efectul prejudiciabil în privința minorilor a fost în mod evident amplificat, așa cum reiese din raportul de monitorizare.
Față conținutul raportului de monitorizare ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, rezultă că măsura dispusă de Consiliu a fost consecința unei nevoi sociale presante în sensul statuat de jurisprudența CEDO. Convenția Europeană consacră la art. 10 libertatea de exprimare, însă această normă nu conferă libertății de exprimare un caracter absolut, necondiționat, ci exercitarea acestei libertăți comportă anumite limitări. Potrivit paragrafului al doilea al art. 10, exercitarea acestei libertăți comportă îndatoriri și responsabilități în vederea proteguirii mai multor valori, inclusiv morala ori drepturile altora.
De asemenea, reclamanta nu a ținut cont de criteriile de clasificare a programelor, precum cele referitoare la psihologia personajelor și reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenților, calitatea și tipologia limbajului, a personajelor, genul sau tema programului, criterii prevăzute de art. 19 din Codul audiovizualului.
Utilizarea semnelor de avertizare, în situația de față ". mod responsabil de către radiodifuzori, întrucât de încadrarea făcută de acesta depinde nu doar ora la care poate fi difuzat un program, ci și posibilitatea părinților de a alege un program care să poată fi vizionat și de copii, fără a prejudicia dezvoltarea lor psihică și morală.
Exercitarea libertății de exprimare se află în corelație directă cu alte drepturi fundamentale, printre care un rol special îl ocupă dreptul persoanei la viața privată și de familie, drept protejat de art. 8 din Convenția Europeană. Curtea de la Strasbourg a stabilit că nu poate exista justificare legală sau jurisprudențială pentru tolerarea în cadrul unei emisiuni televizate a unor expresii injurioase ori a unor acuzații defăimătoare. Or, în emisiunea "Agentul VIP" din 28.05.2013 invitata a făcut afirmații grave de natură morală la adresa Larisei D., mergând până la a o acuza, indirect, de practicarea prostituției.
Potrivit jurisprudenței C.E.D.O., în aprecierea legitimității ingerințelor presei în viața privată, preferința pe care judecătorul o are pentru libertatea presei sau pentru dreptul la viată privată nu poate fi una de ordin general, ci numai una circumstanțială, care să țină cont de cazul concret dedus judecății. Astfel, în măsura în care libertatea de exprimare se exercită pentru analiza unui subiect de interes general, această libertate trebuie considerată ca reprezentând principiul, iar protecția vieții private constituind excepția. Din contră, dacă motivul exercitării libertății de exprimare nu este unul de interes general, trebuie protejată în principiu viața privată a persoanei. Or, subiectul în discuție nu era unul de interes public, legitim, nu avea nicio consecință asupra vieții comunității.
Față de aceste aspecte, sesizată cu o încălcare a unor prevederi referitoare la viața privată a persoanei, prevăzute la art. 8 din Convenția Europeană, instanța trebuie să stabilească dacă situația de fapt intră sau nu în sfera de aplicare a acestui text, respectiv dacă se situează în sfera ce ține de intimitatea persoanei, sferă care trebuie protejată de orice intruziune (atât timp cât nu are și o latură publică) sau în sfera publică, neprotejată de acest text.
Or, raportat la situația de fapt descrisă în conținutul deciziei contestate, ne aflăm în sfera de aplicare a art. 8 din Convenție, atât timp cât subiectul ține de intimitatea persoanei, neavând nicio legătură cu sfera publică.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ., solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 223 alin. 3 C.pr.civ.
În dovedire, pârâtul a depus un set de înscrisuri în copie.
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, Curtea reține următoarele:
În fapt, prin Decizia nr. 351/02.07.2013 emisă de pârâtul C. Național al Audiovizualului s-a dispus sancționarea reclamantei . SA cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea art. 39 alin. 2 din Legea nr. 504/2002 coroborate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 și 2 lit. f), g), k) și l) din Decizia nr. 220/2011, precum și art. 30 și 40 alin. 1-3 din același act normativ. De asemenea, în sarcina reclamantei s-a stabilit obligația de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor și vizual, de cel puțin 3 ori, în intervalul orar 18.00 – 22.00, următorul text: „C. Național al Audiovizualului a sancționat postul de televiziune A. 2 cu amendă de 10.000 lei, întrucât emisiunea „Agentul VIP”, ediția din 28 mai 2013, transmisă în reluare în data de 29 mai, de la ora 13.00, a avut un conținut de natură să afecteze minorii.
De asemenea, limbajul jignitor și acuzațiile de natură morală sau penală aduse în cadrul emisiunii au prejudiciat dreptul al propria imagine și reputația unei persoane.”
Pentru a dispune această sancțiune, C. a reținut că postul de televiziune A. 2 difuzează în fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 21:10 și, în reluare, de marți până sâmbătă, de la ora 13:30, emisiunea „Agentul VIP”, prezentată de dl. C. B.. Emisiunea este calificată de radiodifuzor ca fiind de genul: "Talk - show monden" și difuzată cu marcaj ". poate fi vizionată, începând cu ora 20.00, de minorii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul părinților sau împreună cu familia).
În cadrul ediției din data de 28.05.2013 a emisiunii „Agentul VIP" a participat, în calitate de invitată, d-na M. B. care, împreună cu prezentatorul au comentat știrile mondene ale zilei, unul dintre subiecte fiind “L. D. și L. de la Strehaia s-au distrat într-o cameră de hotel din București”, moment în care M. B., se întinde inițial pe canapeaua din platou, având o reacție de exasperare, ca apoi să facă afirmații defăimătoare și jignitoare la adresa d-nei L. D., folosind un limbaj licențios.
Prin urmare, membrii Consiliului au constatat că emisiunea a fost difuzată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la protecția minorilor în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, dar și a celor referitoare la respectarea dreptului persoanei la imagine, reputație și viață privată, prezentarea către public a subiectului monden depășind limitele rezonabile ale unei informări a publicului referitoare la aspecte ce pot fi considerate ca făcând parte din viața publică a unei persoane care se bucură de notorietate. De asemenea, s-a reținut că atitudinea prezentatorului a fost de natură să încurajeze desfășurarea programului cu încălcarea dispozițiilor legale întrucât nu a solicitat invitatei să prezinte dovezile pe care le cunoaște pentru a formula unele acuzații și nu a stopat în mod ferm limbajul jignitor al invitatei.
În drept, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 504/2002 „(1) Prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului. (2) Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor. (3) Răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condițiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale.”, iar potrivit art. 39 din același act normativ „(1) Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune și de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conțin pornografie sau violență nejustificată. (2) Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective. (3) Difuzarea într-o formă necodată sau fără alte măsuri tehnice de restricționare a accesului a programelor prevăzute la alin. (2) se poate face numai după prezentarea unei atenționări acustice sau grafice, pe toată durata programului asigurându-se prezența unui simbol vizual de avertizare.”
De asemenea, potrivit art. 30 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual “Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la propria imagine.”, iar art. 40 din aceeași decizie prevede că “(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere; dacă acuzațiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur . situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt. (2) Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile. (3) Moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență.”
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de reclamantă, decurgând din nerespectarea prevederilor art. 10 din OG nr. 2/2001, instanța reține că din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora „Contravențiilor constatate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 28 alin. (1) și ale art. 32.”, rezultă că în cazul contravențiilor constatate de C. Național al Audiovizualului se aplică exclusiv prevederile Legii nr. 504/2002. Prin urmare, instanța apreciază că pârâtul nu avea obligația de a stabili două sancțiuni pentru două fapte contravenționale, conform art. 10 din OG nr. 2/2001, așa cum a susținut reclamanta, critica formulată în acest sens fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește temeinicia emiterii deciziei contestate și aplicarea sancțiunii, instanța reține că potrivit art. 30 alin. (6) din Constituția României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, iar conform art. 1 alin. (3), demnitatea umană reprezintă una din valorile supreme ale statului de drept și este garantată.
Conform art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
Analizând conținutul raportului de monitorizare, al cărui conținut nu a fost contestat de reclamantă, instanța reține că în cadrul ediției din data de 28 mai 2012 a emisiunii „Agentul VIP” prezentatorul emisiunii și invitata acestuia au făcut aprecieri cu privire la viața privată a doamnei L. D., în acest context fiind aduse acuzații referitoare la activitatea desfășurată de aceasta și fiind utilizat un limbaj licențios, deși la ora de difuzare și la cea de redifuzare a emisiunii au acces la vizionare minorii, conținutul acestei emisiuni fiind astfel de natură să afecteze dezvoltarea armonioasă a acestora. În egală măsură, tema dezbătută, limbajul folosit, acuzațiile de natură morală sau legală aduse la adresa doamnei L. D. au fost de natură să încalce viața privată, onoarea și reputația acestei persoane, care de altfel a fost cea care a sesizat pârâtul cu privire la conținutul ediției din data de 28.05.2013 a emisiunii „Agentul VIP” (sesizarea înregistrată sub nr.6262/30.05.2013 – f. 45).
În acest context, instanța reține că reclamanta nu a negat existența faptei contravenționale care a determinat emiterea decizie contestate și aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, însă în cuprinsul plângerii a făcut referiri cu privire la regimul probator și la hotărârea A. împotriva României pronunțată de CEDO. Cu privire la acest aspect, instanța reține că pârâtul a probat săvârșirea de către reclamantă a faptei care a atras răspunderea sa contravențională, în cuprinsul raportului de monitorizare fiind redat dialogul dintre prezentatorul emisiunii „Agentul VIP”, ediția din data de 28.05.2013, și invitata acestuia din care rezultă afirmațiile făcute la adresa doamnei L. D.. Mai mult, instanța subliniază că reclamanta nu a negat realitatea acestor fapte. Or, în situația în care aprecia că ediția din 28.05.2013 a emisiunii „Agentul VIP” nu a avut un astfel de conținut, reclamanta avea posibilitatea să solicite administrarea unor probe prin intermediul cărora să dovedească contrarul. Așadar, instanța apreciază că nu există niciun element în raport de care să se determine încălcarea exigențelor prevăzute de art. 6 CEDO cu privire la regimul probator în materie penală.
Instanța apreciază că susținerea reclamantei, în sensul că decizia atacată încalcă dreptul la exprimare, nu este întemeiată, urmând a o înlătura. Astfel, se observă că dreptul la exprimare nu este un drept absolut, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dispunând că „exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”
În cazul de față, Curtea constată că intervenția autorității statului, în calitate de garant al interesului public în domeniul audiovizual, astfel cum se prevede la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă o limitare firească a libertății de exprimare, justificată de interesul public constând în protecția moralei publice și a drepturilor altor persoane, respectând exigențele Convenției.
Pe de altă parte, expresiile folosite de invitata din cadrul ediției din 28.05.2013 a emisiunii nu pot fi calificate drept un discurs critic la adresa politicienilor sau drept un mesaj intransigent, aspru, atenționator și care este susceptibil de a fi mai eficace, acestea depășind cu mult limitele unui limbaj civilizat, fiind de o calitate incompatibilă cu o emisiune de televiziune. În acest context, instanța constată că expresiile folosite nu pot fi considerate mesaje critice ori drept la critică absolut efectiv și virulent, ci un astfel de limbaj este injurios și violent, la modul general, de natură să afecteze dezvoltarea morală a minorilor, precum și dreptul la viață privată, onoare și reputație a persoanei vizate.
De asemenea, trebuie reținut că de vreme ce respectivele critici nu priveau activitatea unor politicieni, ci dreptul la imagine a persoanei, nu se poate susține că ar putea fi permis „un grad ridicat de exagerare și chiar provocare”. Așadar, prin decizia contestată nu a fost sancționată critica, ci un anumit tip de limbaj utilizat, limbaj care este de natură a prejudicia demnitatea și imaginea persoanei în general, ofensator pentru public.
Astfel, Curtea constată că reclamanta nu a fost sancționată pentru criticile aduse politicienilor (Lingens vs. Austria), pentru gradul ridicat de exagerare sau de provocare pe care îl presupune libertatea presei (D. vs. România), nici pentru modul de prezentare a unor creații artistice (Muller vs. Elveția), ci pentru limbajul injurios, ofensator și violent, incompatibil cu orice formă de comunicare, în general.
Totodată, instanța reamintește că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a subliniat faptul că dreptul prevăzut de art. 10 din Convenție nu este absolut, exercițiul libertății de exprimare comportând, potrivit paragrafului 2 al art. 10 din Convenție, "îndatoriri și responsabilități" care capătă o importanță sporită atunci când există riscul de a se aduce atingere reputației persoanelor, garantată și ea de Convenție, și de a pune în pericol drepturile altora (cauza C. și M. împotriva României).
De asemenea, în cauza D. împotriva României Curtea arată că, „Pentru a se pronunța în cauză, Curtea trebuie deci să țină seama de un element deosebit de important: rolul esențial jucat de presă într-o societate democratică. Dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale, sarcina sa este totuși comunicarea, cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a informațiilor și ideilor referitoare la orice problemă de interes general.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că articolul 10 din Convenție nu protejează numai substanța ideilor exprimate, dar și modul în care acestea sunt exprimate, precum și regula potrivit căreia „dacă libertatea de opinie nu poate fi limitată, exprimarea opiniei poate forma obiectul unei limitări, fie si pentru respectarea drepturilor aparținând altor subiecte de drept”.
În ceea ce privește criteriile în funcție de care se apreciază, potrivit jurisprudenței CEDO, interferența autorității publice în libertatea de exprimare, Curtea apreciază că, ținând cont de imperativul protejării interesului public, autoritatea pârâtă avea, în raport de atribuțiile sale legale, nu numai dreptul, dar chiar și obligația de a interveni printr-o măsură coercitivă, intervenția fiind necesară într-o societate democratică.
În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 10 alin. 3 lit. e) din Legea audiovizualului care prevăd că: „În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, C. are obligația să asigure: e) protejarea demnității umane, a dreptului la propria imagine și protejarea minorilor;”
Totodată, se impune precizarea că presa audiovizuală are un rol important în informarea și educarea publicului, în general, limbajul folosit de invitata din cadrul ediției din 28.05.2013 a emisiunii „Agentul VIP” în cazul de față fiind de natură să prejudicieze.
Prin urmare, din analiza materialului probator – raportul de monitorizare în integralitatea sa - instanța reține că pârâtul a făcut dovada existenței abaterii reținute în sarcina reclamantei, întemeindu-și actul pe o evaluare acceptabilă a stării de fapt, așa cum s-a statuat în jurisprudența CEDO și pe necesitatea respectării interesului public.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că decizia nr. 351 emisă de pârât la data de 02.07.2013 este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, instanța reține că potrivit art. 453 alin. 1 C.pr.civ. „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, reținând culpa procesuală a reclamantei, care este partea care va cădea în pretenții, instanța va respinge cererea acesteia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta . SA, cu sediul procesual ales la Av. Mustaciosu M.-T. în București, Calea 13 Septembrie nr. 129, ., ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, cu sediul în București, ., sector 5, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac depunându-se la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. D. E. S.
Red./Tehnored. MD
4 ex./11.03.2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 5175/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 4023/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
