Pretentii. Decizia nr. 2728/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2728/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 2706/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.2728
Ședința publică de la 13 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. V.
JUDECĂTOR: D. G. S.
JUDECĂTOR: I. R.
GREFIER: E. Chirănuș
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr. 3438/19.11.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. V. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ., Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 2 august 2012, sub nr._, reclamantul I. V., în contradictoriu cu parata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA (în continuare A.F.P. Slobozia)a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 7.312 lei, încasată necuvenit cu titlu de taxă emisii poluante, precum și a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism second - hand marca TOYOTA AVENSIS, an fabricație 2009, autoturism second-hand, cumpărat după ce acesta a fost înmatriculat într-un stat al Uniunii Europene și, pentru a-l înmatricula în circulație, a fost obligat de autoritățile romane să achite suma de 7.312 lei, cu titlu de taxă pe emisii poluante .
Reclamantul consideră că perceperea acestei taxe este contrară normelor Comunității Europene, întrucât are un caracter discriminatoriu, aplicându-se numai pentru autovehiculelor second –hand achiziționate de pe piața europeană, nu și autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională .
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală, Constituția României, Tratatului Comunității Europene și jurisprudența CJ.E.
Prin întâmpinare, pârâta A.F.P. Slobozia a solicitat respingerea contestației și menținerea operațiunii de încasare a taxei de poluare, ca temeinice și legale .
În sfârșit, pârâta solicită chemarea în garanție a A.F.M., considerând că aceasta, în situația în care reclamantei i se admite acțiunea, va trebui să fie obligată la rândul ei să restituie către A.F.P. Slobozia suma solicitată de reclamant și aceasta întrucât taxa de emisii poluante se face venit la bugetul fondului pentru mediu, buget administrat de A.F.M.
Prin sentinta civilă nr. 3438/19.11.2012, Tribunalul I. a admis cererea reclamantului, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 7.312 lei, contravaloare taxă emisii poluante achitată necuvenit și a dobânzii legale calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu data de 17.07.2012 și până la plata efectivă a sumei, a obligat pârâta să achite totodată reclamantei și suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat chemata în garanție să aloce pârâtei fondurile necesare achitării obligațiilor stabilite în favoarea reclamantului de către pârâtă, potrivit prezentei hotărâri.
Pentru a pronunta această sentintă, instanta de fond a retinut următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a achiziționat un autovehicul marca TOYOTA AVENSIS, categoria M1, norma de poluare E4, nr. identificare SB1ED76L30E007407, an fabricație 2009, înmatriculat pentru prima dată la data de 12 februarie 2009, într-un stat membru al Uniunii Europene.
Pentru ca acest autoturism să fie înmatriculat în România, i s-a perceput o taxă de emisii poluante în sumă de 7.312 lei, achitată cu chitanța nr._/21.05.2012, sumă ce s-a făcut venit la bugetul statului, respectiv fondul pentru mediu.
Prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr. 571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa pe emisii poluante în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., când pronunțând o hotărâre preliminară a statuat prin hotărârea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru identitate de rațiune, întrucât prin O.U.G. nr.1/2012 s-au suspendat prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, păstrându-se starea de discriminare între autoturismele second-hand achiziționate anterior datei de 1 ianuarie 2007 de pe piața internă față de autoturismele de aceeași natură achiziționate dintr-un stat al Uniunii Europene, rezultă că această stare de discriminare este sancționată de jurisprudența Uniunii Europene, motiv pentru care cererea reclamantului din prezenta cauză apare ca întemeiată .
Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale, calculată potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală la data plății efective .
Întemeiată apare și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia împotriva A.F.M., în cauză fiind îndeplinite condițiile art.60 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții .
Ori, potrivit O.U.G. nr.50/2008, cât și potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Mai mult decât atât, potrivit art.13 din Legea nr.9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
La cerere, în baza art.274 Cod procedură civilă, urmează a obliga parata să achite totodată reclamantei și suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată .
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea sentintei în sensul respingerii actiunii.
În motivarea căii de atac s-au arătat următoarele:
„ In cuprinsul acțiunii, reclamantul face in tot cuprinsul acțiunii referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, insa taxa achitata de reclamant s-a efectuat in baza dispozițiilor Legii nr.9/2012, care abroga prevederile OUG nr.50/2008.
In aceste condiții, toate precizările vis a vis de practica Uniunii Europene, potrivit căreia prevederile OUG nr.50/2008 sunt neconforme cu legislația europeana, nu are suport, deoarece, acest act normativ a fost abrogat anterior emiterii Deciziei de calcul al taxei de poluare, iar întemeierea unei acțiuni pe acte normative abrogate apare ca neîntemeiata.
Referitor la fondul cauzei, din Jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
În relație cu art.90 din Tratatul CE. se observa ca un stat membru are voie sa perceapă o taxa de prima înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre.
De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a pricipiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atat. instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala conform căruia: " interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului așa cum este exprimata in lege".
In drept, dispozițiile art.299 si 304 pct.9 Cod Procedura Civila, si dispozițiile Legii nr.9/2012.”
Recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, Curtea apreciază că sentința recurată este legală și temeinică și își însușește considerentele acesteia.
Curtea constată că reclamantul a achitat taxa de poluare sub imperiul dispozițiilor Legii nr. 9/2012. Potrivit jurisprudenței CJUE – hotărârile pronunțate în cauzele T. (hotărârea din 07.04.2011 în cauza C-402/09) și N. (hotărârea din 07.07.2011 în cauza C-263/10), art. 110 (fost art. 90) TFUE se opune instituirii unei taxe de poluare precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare.
În acord cu această jurisprudență, Curtea apreciază, asemenea instanței de fond, că și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementată de Legea nr. 9/2012 este contrară dispozițiilor art. 110 din TFUE, având în vedere că se menține efectul de descurajare a punerii în circulație în România a unor autovehicule second hand, cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule second hand, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Aceasta în condițiile în care dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 (potrivit cărora obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării) au fost suspendate până la 1 ianuarie 2013 prin art. 1 din OUG nr. 1/2012, iar prin art. 2 alin. 1 din același act normativ s-a prevăzut dreptul contribuabililor care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, de a solicita restituirea acesteia.
Contrar susținerilor recurentei, Curtea constată că cererea de chemare în judecată nu este întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 50/2008 – așa cum rezultă din conținutul acesteia, reclamantul invocă neconcordanța dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu art. 110 TFUE, în raport de jurisprudența CJUE
Față de considerentele mai sus expuse și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 c.p.c. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr. 3438/19.11.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. V. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 13 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR
D. C. VladDaniel G. S. I. R.
GREFIER
E. Chirănuș
Red.DV, tehnored.EC/2ex.
Tribunalul Ialomița/jud. A. B.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5442/2013.... | Pretentii. Sentința nr. 2136/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








