Conflict de competenţă. Sentința nr. 2786/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2786/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 16707/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA NR. 2786
Ședința din Camera de Consiliu de la 25.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. F.
GREFIER: G. D. M.
Pe rol este soluționarea conflictului negativ de competență ivit între JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A IX-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL constatat prin sentința civilă nr. 3683/25.06.2013, pronunțată în dosarul nr._ /CA/2012.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 București, sub nr._/303/2011, reclamanta L. C. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin P. G. și personal P. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului M. București, în solidar cu P., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert, actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea nr.1232/19.07.2001 prin emiterea unei dispoziții cu privire la imobilul din București, .. 88, sector 4, compus din teren în suprafață de 507 mp și construcție compusă din două camere și antreu, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: a) prejudiciu efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 1232/19.07.2001, respectiv 29.11.2008 și valoarea de piață actuală care reprezintă momentul soluționării; b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD, obligarea Municipiului București în solidar cu P. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
Prin sentința civilă nr.3379/10.04.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, s-a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul București –Secția de C. Administrativ.
În motivarea sentinței s-a reținut că, din punct de vedere al aplicării legii în timp se observă că dispozițiile invocate de către Tribunal, respectiv Legea nr 10/2001, sunt dispoziții anterioare apariției Legii nr 554/2004, motiv pentru care, judecătoria a constatat că de la momentul apariției acestor norme în 2004, trebuie supusă analizei speța și sub aspectul principiului activității legii în timp.
Rezultă astfel că instituțiile anterior reglementate (art. 23 alin. 4 din Legea nr. 10/2001) ce erau interpretate în sensul că dacă decizia sau dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, competența materială de soluționare a acțiunii în despăgubiri promovată de reclamanți, ar aparține judecătoriei de la domiciliul pârâtului, potrivit art. 1 și art.5 Cod procedură civilă, trebuie reanalizate prin prisma ulterioarelor acte normative emise, respectiv ale Legii nr 554/2004 și ale Noului Cod Civil.
Judecătoria a reținut că singura dilemă ce trebuie clarificată este aceea legată de natura juridică a despăgubirilor solicitate, care este izvorul acestora și de ce sunt acestea strâns legate. Raportat la cererea reclamantei rezultă fără putință de tăgadă că acestea își au izvorul în atitudinea culpabilă a municipiului București, care nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa notificarea.
Față de definiția dată de art. 2 lit. c din Legea nr 554/2004, judecătoria a reținut că răspunsul la notificare se încadrează deplin în caracteristicile reglementate: este act unilateral cu caracter individual, este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, dă naștere la raporturi juridice.
Cu atât mai mult răspunsul la notificare constituie un act administrativ în condițiile în care disp art 2 prevăd că sunt asimilate actelor administrative, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.
Rezultă astfel că cu atât mai mult actul administrativ constând într-o dispoziție emisă de primar este un act administrativ în sensul art 2 din legea 554 /2004 cu cât chiar și un contract reprezintă un act administrativ în contextul în care într-un atare contract în care este implicată o astfel de autoritate, aceasta se supune principiului egalității părților.
Pe cale de consecință, Legea nr 554/2004, fiind o lege ulterioară Legii nr 10/2001 și specială în raport cu Codul de procedură civilă, dispozițiile acesteia se aplică cu prioritate potrivit principiului „specialia generalibus derogant”, rezultând deci că atâta timp cât Legea nr 10/2001 nu prevede că Judecătoriile judecă plângerile împotriva dispozițiilor emise de Primării în cadrul îndeplinirii obligațiilor instituite în sarcina acestora de Legea 10/2001, acestea nu pot fi judecate de către judecătorii ci de instanțele competente material, care sunt instanțele de contencios administrativ, în cazul de față, Tribunalul București .
De altfel în chiar HOTĂRÂREA din 12 octombrie 2010 în Cauza M. A. și alții împotriva României Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 778 din 22 noiembrie 2010 se califică aceste cauze ca fiind de contencios „ 241. Având în vedere numărul foarte mare de cereri îndreptate împotriva României, referitoare la același tip de contencios, Curtea hotărăște să suspende pentru o perioadă de 18 luni, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, analiza tuturor cererilor rezultate din aceeași problematică generală, în așteptarea adoptării de către autoritățile române a unor măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.”
Având în vedere disp. anterior reținute, judecătoria a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul București –Secția de C. Administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 9.05.2012, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 3683/25.06.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale, dispunând scoaterea de pe rol a cauzei și, constatând ivit conflictul negativ de competență, înaintarea dosarului în vederea soluționării acestuia la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, pricina are un caracter eminamente civil, astfel incat competenta de solutionare revenind instantei civil, iar nu celei de contencios administrativ
Dispozitiile Legii 554/2004 retinute de instanta initial sesizata nu sunt aplicabile in cauza, refuzul solutionarii in termenul legal a unei notificari emise in baza Legii 10/2001 nefiind supus cenzurii instantei de contencios administrativ.
In acest sens, competenta de solutionare a cauzei este atrasa de natura raportului juridic de drept material dedus judecatii, independent de calitatea de autoritate publica a emitentului.
Potrivit art. 26 din Legea 10/2001: „Decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde indreptatita la sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare sau, dupa caz, al entitatii investite cu solutionarea notificarii, in termen de 30 de zile de la comunicare".
De asemenea, persoana interesata poate contesta refuzul unitatii detinatoare notificate de a raspunde in termenul de 60 de zile prevazut de art. 25 alin.l din Legea nr. 10/2001. In consecinta, persoana indreptatita are posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate deciziile care se iau in cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii. In cadrul acestui control, partea interesata poate deduce judecatii insusi dreptul sau de proprietate asupra imobilului in litigiu, instanta civila avand competenta de jurisdictie deplina in aceasta materie.
Dispoziția emisa în baza legii nr 10/2001, respectiv refuzul de solutionare a notificarii, deși aparțin unei autorități publice în executarea legii, nu sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ. În cazul emiterii dispozițiilor în baza legii 10/2001, autoritatea publică acționează în temeiul unei competențe speciale stabilite de un act normativ care guvernează raporturi de drept civil și care cuprinde norme derogatorii în ce privește competența funcțională (de specialitate) a instanțelor, aceasta revenind instantelor civile.
Tribunalul a reținut că dispozițiile emise de primar în baza Legii nr.10/2001 sunt fără îndoială acte emise de o autoritate publică în executarea legii, însă nu creează un raport juridic de drept public, ci dimpotrivă, unul de drept privat, deoarece prin aceste acte se antameaza un drept subiectiv civil, respectiv dreptul de proprietate. Pe de altă parte, la emiterea acestor acte, autoritatea publică nu acționează în baza puterilor conferite de Legea administrației publice locale, ci în temeiul unei competențe speciale stabilite de un act normativ care guvernează raporturi de drept material cu caracter eminamente civil. De altfel, este de observat ca in acceptiunea Legii nr. 10/2001 nu numai primariile au calitatea de detinator al unui imobil, ci si unele persoane juridice de drept privat, care in mod evident nu pot emite acte administrative.
De altfel, in speta, reclamanta a invocat in sustinerea pretentiilor sale dispozițiile art. 1079 alin.1 pct. 3 din vechiul cod civil în vigoare la aceea dată, art. 1000 alin.3 din vechiul Cod civil, instituție preluată prin dispozițiile art.1373, art.1381 pct.1, art.1385 pct. și alin. 3, din Codul civil actual; la art. 21 alin.2 Constituția; ÎCCJ- Secțiile Unite, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 Cod civil, actiunea dedusa judecatii fiind una in pretentii, iar instanta de judecata nu poate schimba insusi fundamentul juridic al cererii de chemare in judecata.
Totodata, cererile formulate in contencios administrativ prin care se solicita despagubiri au caracter accesoriu si presupun in mod necesar contestarea in principal, (fie in cadrul aceluiasi litigiu, fie printr-o actiune formulata si solutionata anterior) a unui act administrativ tipic sau asimilat, ceea ce nu este cazul in speta.
Pentru aceste considerente și în temeiul art.158, art.159 pct.2 C.pr.civ., tribunalul a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
În baza art.20 pct.2 C.pr.civ, tribunal a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul pentru soluționarea acestuia Curții de Apel București, ca instanță superioară comună instanțelor în conflict, conform art.22 alin.2 C.pr.civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 18.09.2013, sub nr._ .
Curtea, deliberând asupra prezentului conflict negativ de competență, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, reține următoarele:
Prin cerere, reclamanta L. C. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin P. G. și personal P. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului M. București, în solidar cu P., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert, actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea nr.1232/19.07.2001 prin emiterea unei dispoziții cu privire la imobilul din București, .. 88, sector 4, compus din teren în suprafață de 507 mp și construcție compusă din două camere și antreu, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: a) prejudiciu efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 1232/19.07.2001, respectiv 29.11.2008 și valoarea de piață actuală care reprezintă momentul soluționării; b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD, obligarea Municipiului București în solidar cu P. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
Din motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată rezultă că aceasta are ca obiect refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa notificarea nr.1232/19.07.2001 în temeiul Legii nr.10/2001.
Art. 26 alin.3 din Legea 10/2001 prevede următoarele: (3) Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.
Înalta Curte De Casație și Justiție - Secțiile Unite – prin DECIZIA Nr. XX din 19 martie 2007 a statuat următoarele:
“În aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, stabilesc:
Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.”
Prin urmare, autoritatea publică acționează în temeiul unei competențe speciale stabilite de un act normativ care guvernează raporturi de drept civil și care cuprinde norme derogatorii în ce privește competența funcțională (de specialitate) a instanțelor, aceasta revenind instantelor civile.
Față de împrejurările arătate, în baza art. 22 alin. (5) din Codul de procedură civilă, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . SA în calitate de succesor în drepturi a reclamantei L. C., cu domiciliul ales în București, .-138, corp B, parter, sector 5, la sediul . SRL, în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ambii cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, în favoarea Tribunalului București – Secția a V-a civilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER,
I. F. G. D. M.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2944/2013.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5442/2013.... → |
|---|
