Pretentii. Decizia nr. 3718/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3718/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 2444/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3718
Ședința publică din data de 26 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. C.
JUDECĂTOR: N. M.
JUDECĂTOR: PATRAȘ B. L.
GREFIER: S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva sentinței civile nr. 3106/5.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL S. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, părțile solicitând judecarea recursului și în lipsă, după care:
Potrivit dispozițiilor OG 74/2013 și HG 520/2013, Curtea constată transmiterea calității procesuale de la Administrația finanțelor publice S. la Administrația Județeană a Finanțelor Publice S..
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cererii de recurs în lipsa lor și nemaifiind alte cereri de formulat reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3106/5.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. „A. O. SERVICE” S.R.L. S. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., pârâta fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 12.076 lei, contravaloare taxă de poluare auto plătită necuvenit și a dobânzii legale aferente, calculată de la data de 19.06.2012, potrivit art.124 Cod procedură fiscală .
De asemenea, a fost admisă cererea de chemare în garanție și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU să pună la dispoziția pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. fondurile necesare achitării obligațiilor stabilite față de reclamant prin prezenta hotărâre .
Pentru a dispune astfel tribunalul a reținut, cu privire la excepția inadmisibilității că atâta timp cât reclamanta prin cererea sa introductivă nu a înțeles să atace actul administrativ fiscal, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/13.10.2012, emisă de pârâta A.F.P. S., nu se poate pune în discuție existența obligativității parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din O.U.G. nr.92/2003.
De altfel, așa cum a stabilit și Î.C.C.J. în rezolvarea unui RIL, prin decizia nr. 24/17 noiembrie 2011, obligația parcurgerii procedurii reglementată de art.205 și următoarele din Codul de procedură fiscală există doar atunci când reclamantul înțelege să atace în instanță și decizia de calcul a taxei de poluare, ceea e nu este cazul în speța de față .
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat dintr-un stat comunitar, Anglia, un autovehicul second - hand marca autovehiculului marca DAF, Tip FTG95.480S/390/XF95.480, nr. de identificare XLRTG47XSOE622662, categoria auto N3, norma de poluare R3, an fabricație 2004, data primei înmatriculări 01.03.2004 și, pentru a-l înmatricula în România, a fost condiționată să achite suma de 12.076 lei, potrivit chitanței ., nr._/14.10.2011, cu titlu de taxă poluare, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/13.10.2011, emisă de pârâta A.F.P. S..
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamantă fiind de categoria N3 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .
Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, potrivit art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repartizarea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale, calculată potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală la data plății efective .
Admiterea cererii de chemare în garanție a fost fundamentată pe împrejurarea că, potrivit O.U.G. nr.50/2008, cât și potrivit art.1 alin.2 din Legea nr. 9/2012, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Mai mult decât atât, potrivit art.13 din Legea nr.9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., solicitând în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la excepția inadmisibilității cererii, iar pe fondul cauzei modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, pentru neurmarea procedurii de contestare administrativă a deciziei de calcul a taxei de poluare, instituită de Codul de procedură fiscală.
Cu privire la fondul cauzei, a arătat că încasarea taxei de poluare are la baza un act administrativ fiscal, recte decizia de calcul, iar nu un act normativ, astfel că este inutilă referirea la Tratatele Europene, făcută de reclamant și instanța de fond.
Atâta vreme cât Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare, recurenta apreciază că nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora instituirea acestei taxe „se constituie o discriminare a regimului fiscal și că această taxă contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene”.
Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
1. În ceea ce privește aspectul invocatei inadmisibilități a acțiunii reclamantei, curtea reține că - așa cum a statuat și instanța supremă, după o analiză a jurisprudenței comunitare în raport de reglementarea națională privind taxa de poluare, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată în interesul legii - o atare procedură de contestare prealabilă „ar institui o sarcină exorbitantă particularilor, prin aceea că i-ar obliga inutil să parcurgă procedura prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, deși finalitatea acesteia este previzibilă”.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni, mai arată instanța supremă, „se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că
Reclamanta a făcut dovada, în recurs, formulării unei cereri de restituire, întemeiată pe disp. art. 117 C.pr.fiscală.
2. În ceea ce privește fondul litigiului, curtea reține că una dintre principalele critici aduse de recurentă sentinței tribunalului se referă la faptul că nu este în căderea instanțelor judecătorești să procedeze la analiza compatibilității reglementării fiscale naționale cu prevederile dreptului comunitar și, urmare a acestei analize, să acorde prioritate reglementării comunitare, iar în lipsa unui temei legal în legislația națională pentru restituirea taxei, aceasta nu se poate dispune.
Curtea observă că recurenta ignoră jurisprudența comunitară conturată cu privire la exact acest aspect, impunându-se astfel a fi reiterate prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” - și legislația comunitară, astfel cum este aceasta interpretată jurisprudențial de CJCE, legislație cu caracter obligatoriu și care prevalează asupra reglementării din dreptul național.
Referitor la aplicabilitatea necondiționată a reglementării fiscale naționale, invocată de recurente, Curtea subliniază că obligația de aplicare cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții.
Prin urmare, în aprecierea caracterului legal/nelegal al taxei percepută de pârâta recurentă A. sector 6, trebuie ca ea să se raporteze la legislația comunitară, neputându-se deroba de aceasta prin invocarea respectării reglementării interne, fără a proceda, ca pas imediat următor, la cercetarea conformității acestei reglementări cu reglementările comunitare primare și, finalmente, la a da eficiență efectului direct al acestora din urmă.
Efectul direct al alin. 1 al art. 110 din Tratat a fost recunoscut de CJCE în cauza C-57/65 Lütticke GmbH v. Hauptzollamt Sarrelouis, în care a statuat că textul menționat produce efecte directe și dă naștere unor drepturi individuale pe care instanțele naționale trebuie să le protejeze.
De asemenea, în cauza Amministrazione delle Finanze dello Stato v Simmenthal SpA C-106/77, CJCE a statuat că o instanță națională chemată să aplice, în limitele jurisdicției sale, prevederile comunitare este obligată să confere efect deplin acestora, chiar refuzând aplicarea legislației naționale în măsura în care aceasta vine în conflict cu reglementarea comunitară, chiar adoptată ulterior, fără să fie nevoie să solicite sau să aștepte abrogarea prevederii neconforme fie pe cale legislativă, fie pe calea controlului de constituționalitate.
Desigur că punerea reglementării naționale în acord cu reglementarea comunitară este în competența exclusivă a puterii legiuitoare, însă în speță se pune în discuție aplicarea reglementărilor incidente și respectarea ierarhiei acestora, la o cauză concretă, iar nu modificarea legislației.
3. În privința neconformității taxei de poluare cu prevederile art. 110 TFUE, instanța apreciază ca juste și temeinice considerațiunile instanței de fond, apreciind că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare, în versiunea inițială, chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
Reținând toate aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ, să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva sentinței civile nr. 3106/5.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL S. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR V. E. C. N. M. PATRAȘ B. L.
GREFIER
S. I.
Red./dact. 2 ex.MN/MN
Jud. fond – A. B.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1438/2013. Curtea de... | Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr.... → |
|---|
