Pretentii. Decizia nr. 3819/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3819/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 23265/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3819
Ședința publică de la data de 30.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. A. F.
JUDECĂTOR - S. P.
JUDECĂTOR - H. P.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 împotriva sentinței civile nr. 5186/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata–reclamantă S.C. I. C. S.R.L. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică de grefierul de ședință nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:Curtea, ca urmare a reorganizării ANAF, dispune rectificarea citativului în sensul că are calitate procesuală activă Serviciul Financiar al Sectorului 5 București și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5186/14.12.2012, Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a admis în parte cererea în cauza privind pe reclamanta S.C. I. C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5, a obligat pârâta A.F.P. Sector 5 să restituie reclamantului suma de 3321 lei, reprezentând taxă pe poluare și a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata de dobândă legală, ca neîntemeiată.
De asemenea, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu, ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 543,6 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.06.2012, reclamanta . în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București și Administrația F. pentru Mediu a solicitat restituirea taxei pe polare în cuantum de 3321 lei, plus dobânda legală prevăzută de OG 9/2000, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism marca Toyota, înmatriculat pentru prima dată în 2008, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 3321 lei. Reclamantul a precizat că taxa prevăzută de OUG nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne. Reclamantul a mai susținut că, față de dispozițiile art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare dreptului comunitar.
În drept, reclamantul a invocat prevederile TFUE, art. 1 alin. 1, art. 8 Legea 554/2004, art. 117 lit. d codul de procedură civilă și art. 148 din Constituție.
În dovedire, a depus la dosar un set de acte.
Acțiunea a fost timbrată cu 39 de lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Pârâta DGFPMB, în reprezentarea AFP sector 5, a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că taxa pe poluare a fost percepută în mod legal, fiind respectate și dispozițiile comunitare incidente.
În drept, a invocat prevederile art. 115-118 C., art. OG 92/2003, Legea 571/2003, Legea nr. 554/2004, OMFP 1899/2004, OUG 50/2008, HG 686/2008.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive și a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca TOYOTA, care a fost înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 01.08.2002 și pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 3321 lei conform deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/10.11.2008 și ordinului de plată nr. 120/13.11.2008.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul reține că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect-“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Tribunalul mai remarcă un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior, întrucât doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane.
Aceste tipuri de discriminări sunt realizate de legiuitorul român, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica în mod firesc instituirea obligației de plată a unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în circulație, potrivit principiului general „poluatorul plătește”.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii legale, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată, întrucât, potrivit OG nr. 13/2011( care a abrogat OG 9/2000 invocată de reclamant), aceasta se aplică în raporturile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde, potrivit art. 124 CPF, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală, care nu a fost solicitată până în acest moment.
În ceea ce privește cererea de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu, instanța o va respinge ca neîntemeiată.
În acest sens, tribunalul reține că AFP Sector 5 este instituția emitentă a deciziei de calcul al taxei pe poluare, a încasat taxa pe poluare în cuantum de 3321 lei, astfel încât raporturile juridice de drept fiscal s-au născut între reclamant și AFP Sector 5, neavând relevanță din această perspectivă împrejurarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM. În consecință, tribunalul reține că față de reclamant, singura instituție obligată la restituire este organul fiscal competent, între reclamant și AFM neexistând nici un raport juridic fiscal, care sa justifice obligarea AFM la restituirea către reclamant a taxei pe poluare.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va admite în parte cererea, va obliga pârâta DGFPMB-AFP Sector 5 la restituirea către reclamant a sumei de 3321 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare, va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiată și va respinge cererea în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu, ca neîntemeiată.
În baza art. 274 C., constatând culpa procesuală a pârâtei DGFPMB-AFP sector 5, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 543,6 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.”
Împotriva acestei sentințe, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5 București a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 08.02.2013, sub nr._, prin care a solicitat, în temeiul 304 pct. 9 C.p.c., admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței recurate și, în consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă, ca netemeinică și nelegală și respingerea cererii cu privire la restituirea taxei de poluare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct. 4 C.p.c., în cauză nefiind incidente prevederile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9.
Totodată, în cauza de față, reclamanta nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008 și obligația de plată a taxei de poluare îi revine ca fiind legal datorată.
Prin urmare, prevederile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene au avut în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne. De asemenea, a precizat că principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, a arătat că taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
Prin urmare, a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a se dispune restituirea sumei, reprezentând taxă de poluare.
De asemenea, referitor la dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, recurenta-pârâtă a susținut că reclamanta nu se regăsește în niciuna dintre prevederile legale ale art. 8 și 9 din OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, motiv pentru care a apreciat că taxa de poluare achitată de reclamantă este legal datorată.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, a solicitat respingerea lui, ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite prevederile art. 274 alin. 1 C.p.c.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 304 indice 1 C.pr.civ., Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a achitat taxa de poluare prin ordinul de plată nr. 120/13.11.2008 în baza Deciziei de calcul nr._/10.11.2008 emisă de pârâta A.F.P. Sector 5 București. Reclamanta nu a contestat această taxă și, prin urmare, nu se impunea parcurgerea procedurii de contestare prevăzută de art.205 respectiv 209 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, ci a solicitat restituirea taxei la data de 20.06.2012.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse prin cererea de chemare în judecată, Curtea constată că în mod întemeiat a apreciat instanța de fond că dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare prevederilor art. 117 din T.F.U.E., astfel că se impune restituirea taxelor de poluare achitate de intimata reclamantă în baza acestor dispoziții.
Sub acest aspect, este de subliniat că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Curtea reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, reluate în cuprinsul dispozițiilor art. 110 TFUE, interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că obligația de plată a taxei de poluare este datorată, astfel cum prevede art. 4 din O.U.G. nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Dacă în privința autoturismelor noi O.U.G. nr.50/2008 nu instituie un tratament juridic diferențiat, se observă că în privința autoturismelor vechi, care au fost înmatriculate anterior într-unul din statele membre U.E., cu excepția României, legiuitorul a înțeles să condiționeze circulația autoturismului de plata unei contribuții pecuniare substanțiale, intitulată taxă de poluare. Este evident în atare context că măsura impusă descurajează libera circulație a acestor bunuri în spațiul comunitar.
Sub acest aspect curtea ia act că prin hotărârea pronunțată la 29.03.2012, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Împrejurarea că reclamanta s-a prezentat de bună voie și a achitat taxele nu conduce la inaplicarea dispozițiilor art.124 din OG nr.92/2003, potrivit cărora:“1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dobânda legală curge de drept, întrucât, având în vedere obiectul cauzei, refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire, nu este necesară emiterea unei decizii privind stabilirea accesoriilor.
În ultimul rând, Curtea constată nefondată și critica recurentei cu privire la greșita acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, întrucât instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., în accepțiunea cărora, partea căzută în pretenții poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel că temeiul angajării obligației de plată a cheltuielilor de judecată subzistă atâta timp cât partea pierde procesul, iar partea adversă probează avansarea acestor cheltuieli și nu se află în situația prevăzută de art.275 C.proc.civ.
Pentru aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI- SERVICIUL FINANCIAR AL SECTORULUI 5 împotriva sentinței civile nr. 5186/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata–reclamantă S.C. I. C. S.R.L. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 30.09.2013.
PreședinteJudecător Judecător
G. A. F. S. P. H. P.
Grefier
M. H.
Tehnoredactare judecător HP/Ex:2
Judecător fond/O. D. P./Tribunalul București
| ← Pretentii. Decizia nr. 3376/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 801/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
