Anulare act administrativ. Decizia nr. 90/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 90/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 17483/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 90
Ședința publică de la 11.01.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
JUDECĂTOR: G. G.
GREFIER: B. C.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta reclamantă ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1498/10.04.2012, pronunțată de Tribunalul București- Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. L. AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI .
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, a răspuns recurenta reclamantă, reprezentată de avocat M. C. care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că recurenta reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, mențiune cu care legal a fost citată pentru acest termen de judecată, conform rezoluției administrative de primire a dosarului și că s-a depus prin intermediul Serviciului registratură al secției, la data de 21.12.2012, întâmpinare, din partea intimatului pârât, după care:
Reprezentantul recurentei reclamante, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, Curtea, luând act de achitarea taxei de timbru și timbru judiciar, în cuantumul stabilit, declarându-se, astfel, legal învestită cu soluționarea prezentei cereri și acordă cuvântul părților pe cererea de recurs.
Se comunică de către instanță reprezentantului recurentei reclamante un exemplar de pe întâmpinarea depusă pentru acest termen de judecată de către intimatul pârât.
La interpelarea instanței, recurenta reclamantă, prin reprezentant învederează instanței că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.
Nemafiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta reclamantă, prin avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs, precizând că, hotărârea instanței de fond este nelegală, conține motive contradictorii.
Se mai arată că, instanța de fond, analizând argumentele expuse, a stabilit îndeplinirea condițiilor de formă de intimat și nu a analizat suficient argumentele invocate de către recurentă .
In plus a apreciat instanța de fond că problema spațiilor de parcare este o problemă generală cu care se confruntă întreg Municipiul București, iar lipsa locurilor de parcare nu legitimează conducătorii auto să parcheze în alte locuri în afara celor autorizate. Concluzionând, instanța a apreciat că există alternativă pentru parcarea în locuri neamenajate prin urmare obligația instituită prin HCL S1 nu este una imposibilă.
Raționamentul instanței de fond este greșit și nejustificat, cuprinzând elemente contrarii. Astfel, după ce a admis că problema locurilor de parcare este una de notorietate pentru întreg Municipiul București, instanța a concluzionat că obligația instituită în sarcina destinatarului normei juridice atacate nu este una imposibilă, întrucât există suficiente locuri în care deținătorii de autovehicule să staționeze, locurile de parcare amenajate sau cele neamenajate, dar în care parcarea nu este interzisă.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1498 din 10.04.2012 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL SECTORULUI 1 BUCURESTI, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a solicitat prin prezenta actiune anularea partiala a HCL nr.416/31.10.2008 respectiv anexa nr. 3 ce vizeaza Regulamentul privind ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea sau valorificarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila a drumurilor publice din Sect. 1 al Mun. Bucuresti si care constitute un obstacol pentru circulatia rutiera/pietonala si anexa 5 ce vizeaza Regulamentul privind activitatile de ridicare, transport, depozitare si eliberare sau valorificare a vehiculelor stationate pe spatiile verzi si trotuarele apartinand domeniului public sau privat al Mun.Bucuresti sau aflate in adminstrarea CL sector 1 .
Reclamanta este organism social interesat avand calitatea de persoana vatamata in conditiile art.2 al.1 lit.a) si s) din Legea nr.554/2004, insa nu a facut dovada incalcarii dreptului subiectiv sau a interesului legim privat, in conditiile art.8 al1/1 din lege, nedovedind o vatamare concreta suferita care sa derive din vatamarea interesului legitim public.
Reclamanta a parcurs procedura prealabila(f.14-19), in conditiile art.7 din Legea nr.554/2004, parata solutionand negativ solicitarea reclamantei de abrogare a prevederilor criticate, prin raspunsul nr.325/28.02.2011(f.20-22).
Asa cum rezulta din actele depuse la dosar H.C.L. S1 4 nr. 416/31.10.2008 a fost modificata succesiv prin HCLS1 nr. 38/28.02.2011 si HCLS1 nr.95/31.05.2011, fiind aprobate Regulamentul privind ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea sau valorificarea vehiculelor stationate neregulamentar pe raza administrativ teritoriala a sectorului 1 al Municipiului Bucuresti, fiind schimbata denumirea anterioara a acestui regulament si o . prevederi, (anexa nr. 3) si Regulamentul privind activitatile de ridicare, transport, depozitare si eliberare sau valorificare a vehiculelor stationate pe spatiile verzi apartinand domeniului public sau privat al Municipiului Bucuresti sau aflate in administrarea CLS1 (anexa nr. 5), fiind schimbata denumirea anterioara a acestuia si anumite prevederi.
In privinta legalitatii celor 2 regulamente contestate, instanta retine ca potrivit art.64 si art. 97 al. 1 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice („Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.(2) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de către deținătorul acestuia.(3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.”) reglementarea în detaliu a procedurii de ridicare poate fi realizată prin „regulament”.
Acest fapt este confirmat si de prev. art. 97 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 care reglementeaza ca „procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament”.
Textele nu fac trimitere la „Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002” pentru a fi incident art. 134 alin. 2 din aceeași ordonanță, potrivit căruia aprobarea acestui act normativ ar trebui realizată prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit art. 84 din Legea nr. 24/2000, Parlamentul, Guvernul și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale stabilesc, în aplicarea normelor de tehnică legislativă prevăzute în prezenta lege, regulamente proprii cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de acte normative în cadrul sferei lor de competență.
Rezultă, așadar, că autoritățile publice locale sunt îndreptățite să emită regulamente, iar legalitatea acestora este subsumată unor condiții generale de emitere a actelor administrative cu caracter normativ, cum ar fi respectarea ierarhiei normelor juridice (art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative) sau necesitatea respectării unor proceduri pentru emitere (procedura de vot etc.).
Din lectura prevederilor art. 36 alin. 2 și art. 95 alin. din Legea nr. 215/2001, art. 64 alin. 1, art. 97 și art. 128 din O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul rutier rezultă, fără echivoc, că autoritățile publice au o abilitare generală de a emite acte administrative, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, desigur doar în ceea privește organizarea executării sau a executării în concret a prevederilor legale care le stabilesc atribuții în domeniul reglementat.
În mod logic, în baza acestei competențe generale de a emite acte administrative în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, autoritățile publice pot emite astfel de acte administrative, pentru reglementarea detaliată a modului de îndeplinire a atribuțiilor lor, chiar dacă o autoritate superioară ierarhic a emis (în baza unei abilitări speciale) un act administrativ de reglementare generală a aceluiași domeniu, existând, însă, obligația de respectare a principiului forței juridice superioare a actului emis de autoritatea superioară ierarhic. A fortiori, autoritățile publice pot emite astfel de acte administrative, pentru reglementarea detaliată a modului de îndeplinire a atribuțiilor lor prevăzute de lege, chiar dacă o autoritate superioară ierarhic nu a emis un act administrativ de reglementare generală a domeniului, deși avea o abilitare specială în acest sens.
Asa cum rezulta din cuprinsul art. 23 al. 2 lit. a,b si c din Anexa 1 la OG 71/2002 administratia publica locala are obligatia in domeniul administrarii si intretinerii drumurilor si strazilor pentru a satisface interesul general de transport.
Art. 23 al. 4 din aceeasi Anexa stabileste ca, ,,Autoritatile administratiei publice locale impreuna cu Politia Rutiera vor reglementa circulatia, parcarea, stationarea si oprirea pe strazi a autovehiculelor.”
Coroborând prevederile art. 64 cu cele ale art. 97 și art. 128 din Codul rutier, rezultă că legiuitorul a dat competență administrațiilor locale în executarea măsurii tehnico-administrative a ridicării, transportului și depozitării mașinilor staționate neregulamentar, poliția rutieră neavând capacitatea tehnică pentru realizarea acestei măsuri tehnico-administrative.
Art. 2 alin.1 lit. b) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, prevede că persoanele juridice de drept privat pot fi autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, iar în cauză persoana juridică de drept privat doar efectuează servicii în baza unui contract de concesiune de servicii atribuit în urma desfășurării unei proceduri prevăzute de lege, fapt ce nu poate fi interpretat ca o încălcare nelegală a dreptului la proprietate privată și al liberei circulații.
Prin urmare, „regulamentul” în cazul specific al ridicării vehiculelor staționate neregulamentar poate fi adoptat și prin alte acte normative decât hotărârea de Guvern, iar în cazul de față este vorba despre un act al autorităților publice locale.
Având în vedere aptitudinea generală a autorităților publice locale de a adopta acte administrative cu caracter normativ în domeniile în care au competență - între care se regăsesc și cele privind întreținerea, administrarea drumurilor și a străzilor, protecția mediului înconjurător (întreținerea spațiilor verzi) -, implică și competența de a emite regulamente, în mod descentralizat, cu privire la activitatea de deblocare și fluidizare a traficului rutier, prin „regulament” înțelegându-se orice act administrativ ce cuprinde norme de executare a legii, iar nu în mod necesar „Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002”.
H.C.L. Sector 1 nr. 416/2008 are ca obiect si reglementarea activitatii de transport, ridicare, depozitare si eliberare a vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila a drumurilor publice din Sect. 1 si care constitute un obstacol pentru circulatia rutiera/pietonala si activitatile de ridicare, transport, depozitare si eliberare sau valorificare a vehiculelor stationate pe spatiile verzi si trotuarele apartinand domeniului public sau privat al Mun.Bucuresti sau aflate in adminstrarea CL sector 1.
Legat de incalcarea art. 56, alin 2 din Constitutie, (reclamanta a sustinut ca tarifele pe care proprietarul unui autoturism trebuie sa le achite pentru depozitarea vehiculului sunt de peste 8 ori mai mari decat ora de parcare in centru capitalei si impovaratoare pentru salariul minim pe economie de 670 lei, fiind o injusta asezare a a acestei sarcini fiscale), paratul a mentionat ca, incepand cu data de 05.04.2011, cuantumul acestor tarife a fost redus la urmatoarele valori, in conformitate cu art. 1 din Actul Aditional nr. 1 la Contractul de Concesiune servicii nr. 3/24.04.2009:200 lei – tarif de ridicare vehicul,150 lei — tarif de transport pentru vehicul,0 lei – tarif de depozitare vehicul pentru primele 24 h, dupa cele 24 h tariful pentru depozitare va fi de 50 lei,0 lei – tarif de transport pentru vehicul cu masa peste 3,5 tone pentru primele 24 h, dupa cele 24 h tariful pentru depozitarea vehiculelor cu masa de 3,5 tone va fi de 200lei, in aceste conditii, nemaifiind justificata concluzia impunerii unei sarcini exagerate si exorbitante pe umerii conducatorului auto.
Pe de alta parte, aceste tarife nu pot fi considerate taxe locale, fiind datorate operatorului economic privat pentru acoperirea cheltulielilor ocazionate de ridicarea, transportul si depozitarea vehiculelor, doar 20% din valoarea acestora fiind venit la bugetul local, in conformitate cu art. 18, alin. 1 din HCLS1 416/2008. 3.
Legat de incalcarea de catre HCLS1 416/2008 a normelor si jurisprudentei CEDO sub aspectul lipsei caracterului precis si clar al normei, in raport de textele criticate de catre reclamanta, s-a facut dovada intervenirii unor modificari, noile prevederi ale Anexei nr. 3 nemaifacand vorbire despre termenul de obstacol la modul general. In forma in vigoare la aceasta data a regulamentului, sunt indicate, fara consecinta vreunei neclaritati, situatiile in care vehiculele stationate neregulamentar vor fi supuse operatiunilor de ridicare, transport si depozitare in spatiile special amenajate.(art. 1, alin. 1 din Anexa nr. 3 - Vehiculele stationate neregulamentar pe raza administrativ teritoriala a sectorului 1 al Municipiului Bucuresti, in acceptiunea art. 142-143 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, aprobat prin HGR nr. 1391/2006, sunt supuse ridicarii, transportului si depozitarii lor in spatii special amenajate, pana la eliberarea acestora proprietarilor sau indeplinirea formalitatilor legale de valorificare), astfel ca, actul administrativ contestat respectă condițiile de validitate, fiind emis de institutia publica competenta, cu luarea în considerare atât a competenței teritoriale, cât și a celei materiale, cuprinzand motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat reclamanta ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele:
I. Hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 oct. 7 Cod proc. civ.)
Cele trei motive de nelegalitate ale HCL S1 nr. 416/2008 invocate și susținute vizau exclusiv conținutul normativ al hotărârii, nicidecum nerespectarea condițiilor de formă ale acesteia.
Cea mai amplă parte a motivării hotărârii primei instanțe vizează condițiile de formă ale HCL S1, respectiv condițiile care au condus la emiterea HCL S1, abilitarea Consiliului L. de a "legifera" în acest domeniu.
Nu s-a contestat în niciun moment calitatea Consiliului L. al Sectorului 1 de emitent al Hotărârii nr. 416/2008 cu respectarea condițiilor legale, ci încălcarea mai multor principii fundamentale de drept și a unor principii constituționale și convenționale prin actul administrativ contestat.
Prin motivarea hotărârii axată pe îndeplinirea condițiilor de formă de către actul administrativ atacat, prima instanță dovedește că nu a analizat suficient motivele de nelegalitate invocate, motive care vizau exclusiv conținutul actului.
Argumentația primei instanțe se bazează pe enumerarea unor acte normative ce țin de tehnica legislativă și care conferă Consiliului L. al Sectorului 1 posibilitatea de a reglementa unele aspecte ce țin de administrația locală prin hotărâri și regulamente așa cum este cazul de față.
Astfel instanța reține prevederile art. 64 și 97 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin care se legiferează posibilitatea Poliției Rutiere de a dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar și faptul că procedura va fi reglementată prin regulament.
Totodată, apreciază instanța că textul indicat nu se referă la Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, act normativ ce ar fi necesitat aprobarea Guvernului, ci la un alt regulament.
Motivarea instanței continuă cu enunțarea dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 24/2000 care prevede posibilitatea autorităților publice centrale și locale de a emite regulamente proprii în aplicarea normelor legislative, cu respectarea ierarhiei normelor juridice.
În plus, prima instanță face o discuție amplă asupra posibilității autorităților publice de a emite acte administrative în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării legii în concret, concluzia acestei analize fiind aceea că exista abilitare pentru C. L. al Sectorului 1 București pentru a emite regulamentele contestate, întrucât potrivit art. 23 alin. 4 din Anexa 1 la OG 71/2002 autoritățile administrației publice locale împreună cu Poliția Rutieră vor reglementa circulația, parcarea, staționarea și oprirea pe străzi a autovehiculelor.
Rigurozitatea primei instanțe în analiza unor aspecte cu care nu a fost învestită continuă atunci când aceasta trece la verificarea formei pe care o îmbracă regulamentele contestate, instanța apreciind că în domeniul ridicării autovehiculelor staționate neregulamentar autoritățile pot legifera și sub altă formă decât cea a hotărârilor de Guvern.
Nu în ultimul rând instanța face o analiză a forței juridice a HCL S1 nr. 416/2008, constatând că prin emiterea acesteia C. L. al Sectorului 1 nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile legiferate de OUG 195/2002 și că la baza acesteia au stat acte normative precum HCGMB 82/2008 privind strategia de parcare pe teritoriul Municipiului București, legea 421/2002, OG 2/2001 și altele.
În final instanța se apleacă și asupra faptului că prin HCL S1 contestată se realizează o delegare a executării unor operațiuni către o altă persoană juridică, aspect cu privire la care legea nu conține nicio interdicție.
Toate aceste aspecte enumerate sunt analizate în mod amănunțit de instanță, cu trimiteri exacte către texte legale și argumente bine întemeiate, singurul aspect nesocotit de către instanță și cel mai important, fiind acela că nu a contestat în niciun moment respectarea de către HCL S1 nr. 416/2008 a condițiilor legale de formă, ci doar pe cele de conținut.
II. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.).
Către finalul motivării hotărârii prima instanță se apleacă și asupra celor trei motive de nelegalitate invocate, respectiv încălcarea de către HCL S1 nr. 416/2008 a principiilor generale de drept, a prevederilor constituționale și nu în ultimul rând a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene.
Așa cum se observă din simpla enumerare a motivelor de nelegalitate, acestea sunt eminamente motive ce țin de conținutul actului administrativ atacat și nu de forma acestuia. Deși motivele de nelegalitate invocate puteau fi obiectul unei analize amănunțite, prima instanță le respinge după o scurtă și superficială reflectare.
Cercetând primul motiv de nelegalitate, încălcarea principiilor fundamentale a ordinii juridice, instanța, deși observă corectitudinea criticilor aduse, apreciază că scopul urmărit de actul administrativ este superior.
In plus apreciază instanța că problema spațiilor de parcare este o problemă generală cu care se confruntă întreg Municipiul București, iar lipsa locurilor de parcare nu legitimează conducătorii auto să parcheze în alte locuri în afara celor autorizate. Concluzionând, instanța apreciază că există alternativă pentru parcarea în locuri neamenajate prin urmare obligația instituită prin HCL S1 nu este una imposibilă.
Această argumentare a instanței este una discriminatorie prin care recunoaște implicit că pentru cel puțin o parte din deținătorii de autovehicule obligația instituită prin HCL S1 nr. 416/2008 este o obligație imposibilă.
Astfel, după ce reține existența problemei numărului insuficient al locurilor de parcare din întreg Municipiul București, instanța revine și susține legalitatea obligației de a nu parca în locuri interzise prin existența unor locuri permise.
Este evident că raționamentul instanței are un puternic caracter contradictoriu, aceasta în primul rând recunoscând existența problemei locurilor de parcare, iar ulterior reținând că problema nu este atât de gravă, existând alternativă.
În București există o medie de 1 (un) loc de parcare la 10 (zece) vehicule, înțelegând astfel că din 10 posesori de autoturism numai 1 are dreptul de a fi de bună-credință, ceilalți 9 neavând altă alternativă decât staționarea neregulamentară. Pentru majoritatea covârșitoare, această obligație se înscrie în sfera imposibilului, iar încălcarea principiului fundamental este cât se poate de evidentă.
Pentru aceste motive argumentele aduse de instanță în sprijinul legalității actului administrativ atacat au un puternic caracter discriminator sub acest aspect.
O altă eroare deosebit de gravă pe care o face instanța este aceea de a prelua apărarea pârâtului prin care acesta susține că nu este singura instituție care are competențe în amenajarea locurilor de parcare, existând societăți comerciale care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri, fără a asigura locuri de parcare pentru angajați.
Eroarea instanței este evidentă, iar argumentul pârâtului preluat de aceasta este bulversant. C. L. al Sectorului 1, ca și autoritate publică locală, este instituția în sarcina căreia există obligația de a amenaja parcări și astfel de spații destinate staționării regulamentare a autovehiculelor, nicidecum această obligație nu poate aparține unor societăți comerciale care sunt persoane juridice de drept privat ce nu au atribuții în amenajarea parcărilor publice și a altor spații asemănătoare.
Mai mult, instanța adaugă că problema locurilor de parcare trebuie să-și găsească rezolvarea la proprietarii de autovehicule încă dinainte de a-și achiziționa un astfel de mijloc de locomoție.
Niciuna dintre aceste motivări nu poate fi primită și nu justifică respingerea criticilor cu privire la instituirea unei obligații imposibile în sarcina deținătorilor de autovehicule, prin HCL S1 contestată.
A doua critică adusă actului administrativ contestat a fost încălcarea principiului constituțional privind justa așezare a sarcinii fiscale.
Această critică este combătută cu lejeritate de către instanță prin faptul că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată tarifele percepute pentru recuperarea autovehiculelor ridicate au fost diminuate.
Cu toate acestea tarifele percepute continuă să fie împovărătoare și dacă la acel moment acestea erau de aproximativ 8 ori mai mari decât tariful perceput pentru o oră de parcare în centrul capitalei, după reducere continuă să fie mult mai mari decât cele percepute de municipalitate pentru parcare.
Mai reține instanța că aceste sume percepute deținătorilor de autovehicule parcate neregulamentar nu pot fi considerate taxe locale întrucât doar 20% din cuantumul acestora reprezintă venit la bugetul local, restul de 80% fiind datorat operatorului economic care prestează serviciul de ridicare al autovehiculului.
Acest argument este neîntemeiat, sumele percepute având caracterul de taxe locale în proporția de 20% percepută, procentul fiind un aspect ce ține de negocierea realizată cu operatorul economic.
Nu în ultimul rând s-a invocat încălcarea de către HCL S1 nr. 416/2008 a art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene, sub aspectul caracterului precis și clar al normei.
Față de această critică instanța se limitează la a observa că de la data introducerii acțiunii au existat modificări ale actului administrativ contestat, iar în prezent nu mai subzistă criticile formulate. Nu există însă nicio motivare a acestui fapt sau un exemplu prin care să se arate înlăturarea caracterului ambiguu al actului administrativ contestat.
În final instanța concluzionează apreciind că HCL S1 nr. 416/2008 îndeplinește toate condițiile de legalitate impuse, reamintind condițiile de forma necontestate precum și cerințele în materie de competență deasemenea necontestate.
S-a reiterat caracterul echivoc și lipsa de claritate a dispoziției în vigoare și arătăm faptul că aceste atribute contravin în mod flagrant standardelor CEDO, nefiind îndeplinită obligația autorităților ce emit dispoziții normative de a asigura claritatea și coerența prevederilor cu caracter sancționator, astfel încât acestea să fie inteligibile pentru toți cetățenii căror li se adresează, indiferent de nivelul lor de pregătire.
Legal citat, intimatul C. L. al Sectorului 1 a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând în esență următoarele:
în mod corect, instanța de fond a respins ca neîntemeiata acțiunea formulata de reclamanta-recurenta privind nelegalitatea Anexei nr. 3 si a Anexei nr. 5 din HCLS1 nr. 416/2008. Astfel, din modul de redactare a art. 64 din OUG nr. 195/2002, rezulta ca reglementarea in detaliu a procedurii de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar, poate fi realizata prin regulament. Același enunț este reluat si in art. 97, alin. 6 din OUG nr. 195/2002. Textele de lege nu fac trimitere la regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, pentru a fi incident art. 134, alin. 2 din același act normativ, potrivit căruia aprobarea regulamentului ar trebui realizata prin hotărâre de guvern.
In ceea ce privește încălcarea art. 56,alin. 2 din Constituție, instanța de fond corect a reținut ca, începând cu data de 05.04.2011, cuantumul tarifelor a fost redus in conformitate cu art. 1 din Actul adițional nr. 1 la contractul de concesiune servicii nr. 3/24.04.2009, așa cum am arata prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, astfel ca nu se justifica concluzia impunerii unei sarcini exagerate si exorbitante pe umerii conducătorului auto.
In ceea ce privește cel de-al treilea motiv de nelegalitate invocat de reclamanta, respectiv încălcarea de către HCLS1 nr. 416/2008 a normelor si jurisprudenței CEDO, sub aspectul lipsei caracterului precis si clar al normei, se reține ca instanța de fond a apreciat ca textele criticate de către reclamanta au fost modificate, astfel încât noile prevederi ale Anexei nr. 3 nu mai fac vorbire despre termenul „obstacol” la modul general. In aceste condiții este îndeplinita obligația emitentului actului administrativ de a asigura claritatea si coerenta prevederilor cu caracter sancționator.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115 și urm. din Codul de procedură civilă, și ale Legii nr. 215/2001.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod pr. civ., Curtea a reținut următoarele:
În mod corect și legal, instanța de fond a respins ca neîntemeiata acțiunea formulata de reclamanta-recurenta privind nelegalitatea Anexei nr. 3 si a Anexei nr. 5 din HCLS1 nr. 416/2008. Astfel, din modul de redactare a art. 64 din OUG nr. 195/2002, rezulta ca reglementarea in detaliu a procedurii de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar, poate fi realizata prin regulament. Același enunț este reluat si in art. 97, alin. 6 din OUG nr. 195/2002. Textele de lege nu fac trimitere la regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, pentru a fi incident art. 134, alin. 2 din același act normativ, potrivit căruia aprobarea regulamentului ar trebui realizata prin hotărâre de guvern.
F. de susținerile recurentei-reclamante privind încălcarea principiilor fundamentale ale ordinii publice, întrucât datorita lipsei locurilor de parcare si a numărului mare de vehicule, se impune o obligație imposibil de executat si nimeni nu poate fi obligat la o prestație imposibila, instanța de fond a apreciat ca deși, dintr-o anumita perspectiva criticile sunt corecte, nu poate fi neglijat scopul urmărit prin adoptarea HCLS1 nr. 416/2008, si anume acela de decongestionare a traficului rutier pe arterele principale aflate pe raza sectorului 1 si redobândirea de către spatiile verzi sau spatiile pietonale, a destinației pentru care au fost prevăzute. Lipsă spatiilor suficiente de parcare pe teritoriul Sectorului 1 al Municipiului București nu legitimează conducătorii auto sa parcheze in alte locuri decât cele autorizate sau in care nu este interzisa parcarea, si sa creeze probleme prin blocarea traficului rutier. Obligația de a nu parca in locuri interzise este înscrisa in sfera posibilului prin folosirea de locuri de parcare amenajate sau locuri in care parcarea nu este interzisa, astfel ca nu se poate susține ca aceasta obligație ar fi imposibil de executat.
In ceea ce privește încălcarea art. 56, alin. 2 din Constituție, instanța de fond corect a reținut ca, începând cu data de 05.04.2011, cuantumul tarifelor a fost redus in conformitate cu art. 1 din Actul adițional nr. 1 la contractul de concesiune servicii nr. 3/24.04.2009, așa cum am arata prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, astfel ca nu se justifica concluzia impunerii unei sarcini exagerate si exorbitante pe umerii conducătorului auto.
In ceea ce privește critica invocată de recurentă, respectiv încălcarea de către HCLS1 nr. 416/2008 a normelor si jurisprudenței CEDO, sub aspectul lipsei caracterului precis si clar al normei, se reține ca instanța de fond a apreciat ca textele criticate de către reclamanta au fost modificate, astfel încât noile prevederi ale Anexei nr. 3 nu mai fac vorbire despre termenul „obstacol” la modul general. In aceste condiții este îndeplinita obligația emitentului actului administrativ de a asigura claritatea si coerenta prevederilor cu caracter sancționator.
Față de considerentele de fapt și de drept învederate anterior, instanța reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1498/10.04.2012, pronunțată de Tribunalul București- Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. L. AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. D. U. D. G. G.
GREFIER
B. C.
Red. DV
Tehnored. CB
2 ex.
Tribunalul București – S.9
Judecător fond: D. C.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2127/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 2853/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
