Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 3624/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3624/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 7079/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3624
Ședința publică de la 23.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
JUDECĂTOR - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. C. I.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – reclamantă S.C. S. A. S.R.L., împotriva Sentinței civile nr. 1890/09.04.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU, având ca obiect – „suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei de ședință, s-a prezentat recurenta – reclamantă, prin avocat Utica I., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, la fila 2, lipsă fiind intimatul - pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurenta – reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și suspendării actului administrativ atacat până la soluționarea pe fond a contestației formulată împotriva deciziei de impunere atacată.
Susține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind existența cazului bine justificat, precum și prevenirea unei pagube iminente.
Cu privire la prevenirea unei pagube iminente consideră că, în mod eronat, prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită cerința, având în vedere că deja s-a declanșat executarea silită pentru recuperarea debitului fiscal. Arată că s-a stabilit în obligația de plată a sumei de 231.290 lei, creanță pentru care intimata – pârâtă a declanșat executarea silită prin emiterea Somației de Plată nr. 290.249/07.11.2012 și a Titlului Executoriu nr._/07.11.2012. De asemenea, susține că, având în vedere actele depuse la dosar conform cărora profitul societății este 0, pierderea sumei de 1.619.294 lei ar duce la . plată a societății în cazul executării silite.
Cu privire la cazul bine justificat, precizează că decizia de impunere atacată nu îndeplinește condițiile minime prevăzute de art. 43 alin. (2) Cod procedură fiscală. În consecință, solicită admiterea recursului. În susținere, depune concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de fașă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal - Sectia a VIII a la data de 29.11.2012 reclamanta . a chemat în judecată pârâtul M. M. ȘI PĂDURILOR- ADMINISTRATIA FONDULUI PENTRU MEDIU, solicitând suspendarea executarii deciziei de impunere nr.287/12.09.2012 pina la solutionarea irevocabila a contestației administrative formulate impotriva deciziei de impunere.
Prin Sentința civila nr. 67/10.01.2013 a fost declinata competenta soluționării cauzei în favoarea Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal.
Prin Sentința civilă nr. 1890 din 09.04.2013, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că nu nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu există un caz bine justificat și o pagubă iminentă.
Astfel, s-a reținut că data de la care decizia începe să-și produce efectele este în functie de data la care reclamanta a primit decizia de impunere, având totdata în vedere și prev.art.45 din OG nr.92/2003 privind C.p.fiscală (actul administrativ produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului).
S-a constatat că datele complete de identificare ale contribuabilului sunt menționate, existând denumirea contribuabilului, codul de identificare fiscala și domiciliul fiscal în partea introductiva a acesteia, conține motivarea în drept, respectiv la punctul II.3 motivele de drept și reglementarea specifica în temeiul careia au fost stabilite obligatia fiscala principala și accesoriile, respectiv, Legea nr.73/2000 și OUG nr.196/2005.
S-a apreciat că lipsa mențiunii privind audierea contribuabilului nu conduce la nulitatea deciziei de impunere, intrucat lipsa mențiunii nu este echivalenta cu inculcarea dreptului contribuabilului de a fi ascultat, prevazut de art.9 al.1 și 43 al.2 lit.i, astfel ca vătămarea nu exista în conditiile în care i s-a dat posibilitatea contribuabilului, în timpul inspecției fiscale, să-și exprime în concret punctul de vedere privind faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.
Tribunalul a areținut că, din conținutul raportului de inspecție fiscala rezulta ca i-a fost luata declarație reprezentantului societații, prin care recunoaște ca pus la dispozitia inspectorilor toate documentele și informațiile pentru desfășurarea inspecției fiscale și își asuma răspunderea privind exactitatea, realitatea și legalitatea acestora, iar la data de 31.07.2012 s-a purtat discuția finala cu acesta la punctul de lucru al societarii prin care i-au fost prezentate rezultatele inspecției fiscale, fiind încheiat procesul verbal ce constituie anexa 13 la raport.
S-a constatat că susținerea reclamantei, în sensul că decizia a fost emisa în lipsa unui aviz de inspecție fiscala, este neîntemeiată, întrucât, potrivit actelor de la dosar verificarea a demarat în baza avizului de inspecție fiscala nr._/10.04.2012, comunicat reclamantei în prealabil.
Potrivit documentelor de la dosar rezulta ca inspecția fiscala a început la data de 28.05.2012, fiind înscrisa în Registrul Unic de Control al contribuabilului și s-a finalizat la data de 31.07.2012, potrivit anexei 13 la RIF, fiind așadar respectat termenul de 3 luni.
Pe cale de consecinta, sustinerile reclamantei care au fundamentat îndeplinirea condiției cazului bine justificat sunt neintemeiate, fiind infirmate de documentele din dosarul administrativ.
În ceea ce priveste îndeplinirea condiției ,,prevenirii unei pagube iminente”, instanța de fond a reținut că nici aceasta condiție este îndeplinita în cauza și nici probata de reclamanta prin inscrisuri doveditoare.
S-a apreciat că executarea unei obligații bugetare stabilita printr-un act administrativ fiscal care se bucura de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea insasi o paguba, în sensul art.2 alin.1 lit. t din Legea nr.554/2004.
Pe de alta parte, paguba iminenta trebuie să fie o consecinta a executarii, nu insasi executarea actului administrativ atacat, pentru ca în caz contrar s-ar ajunge la concluzia ca, aceasta cerința este îndeplinita în toate cazurile de executare a unui act administrativ, fapt ce contravine caracterului de exceptie al instituției suspendarii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, formulând critici de nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, recurenta a susținut că instanța de fond în mod eronat a statuat că nu există un caz bine justificat, din starea de fapt și de drept expresa rezultând argumente juridice aparent valabile în privința nelegalității și netemeiniciei actelor administrative contestate.
Astfel, consideră că Decizia de Impunere nu îndeplinește condițiile minime prevăzute de art. 43 alin. (2) Cod Procedura Fiscala cu privire la obligativitate menționării (i) datei la care începe să-și producă efectele, (ii) datele complete de identificarea a contribuabilului, (iii) nemotivarea în drept a Deciziei de Impunere, (iv) lipsa mențiunii privind audierea contribuabilului.
De asemenea, Decizia de Impunere este lovită de nulitate și pentru motivul ca a fost emisă în lipsa unui aviz de inspecție fiscală, având în vedere faptul că potrivit art. 104 alin. (1) Cod Procedura Fiscala, durata inspecției fiscale nu poate depăși 3 (trei) luni, iar Decizia de Impunere a fost emisa în date de 12.09.2012, ulterior expirării termenului de validitate de 3 luni a avizului de inspecție fiscală (controlul a început din data de 28.05.2012, cu aproape 4 luni înainte de emiterea deciziei).
În susținerea existenței cazului bine justificat, recurenta a arătat și faptul că procedura administrativă nu este finalizată iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Cu privire la existenta pagubei iminente, recurenta a arătat că din situațiile financiare depuse la dosar rezultă ca societatea înregistrează pierderi în derularea activității sale.
Consideră ca previzibilitatea pagubei produse prin executarea imediata a Deciziei de Impunere atacate, rezulta atât din cuantumul ridicat al datoriei (231.290 lei RON) cat și din faptul că împotriva sa s-a pornit executarea silita prin emiterea Somației de Plata nr._/07.11.2012 și a Titlului Executoriu nr._/07.11.2012, depuse la dosar, ceea ce face ca obligațiile stabilite în sarcina subscrisei să fie indisponibilizate din cont sau chiar să se valorifice bunurile societății.
Apreciază că actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei atesta îndeplinirea condiției privind iminenta pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție, și la faptul că indisponibilizarea acestor sume ar putea avea consecințe grave asupra patrimoniului subscrisei, cu atât mai mult cu cât s-a și demarat procedura executării silite.
Recurenta a invocat ți jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pe care o consideră relevanta în speța de față.
Pentru demonstrarea îndeplinirii condiției privind cazul justificat și a pagubei iminente, dorim să menționam și practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 299 și următoarele Cod Procedura Civila, pe cele ale art. 14 și următoarele din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ precum și pe cele ale art. 215 alin. (2) Cod Procedura Fiscala.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Recurenta a formulat și a depus la dosar concluzii scrise.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu – suspendarea executării, constând în operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor actului, constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Din punctul de vedere al îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare a unui act administrativ-fiscal, din analiza prevederilor art. 14 ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 215 din Codul de procedură fiscală, rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, formularea unei contestații, plata unei cauțiuni, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
În cazul de față, Curtea constată că prima condiție este îndeplinită, Decizia de impunere nr. 287/12.09.2012 fiind, în mod indiscutabil, un act administrativ-fiscal cu caracter individual, în raport de conținutul și de emitentul său.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, se constată, de asemenea, că este îndeplinită, întrucât reclamanta a demarat procedura administrativă care nu a fost finalizată, pe rolul Tribunalului București – Secția a IX -a C. Administrativ și Fiscal fiind înregistrată acțiunea ce formează obiectul dosarului nr._/3/2013.
Cerința obligatorie constând în plata unei cauțiuni este, de asemenea, îndeplinită, așa cum a reținut instanța de fond.
Motivele de recurs formulate de recurentă vizează existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, critica soluției pronunțate de instanța de fond fiind realizată din această perspectivă.
Referitor la primul motiv de recurs vizând existența unui caz bine justificat, se impune precizarea că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Concret, această cerință este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat.
Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în „indicii de nelegalitate” și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.
În cazul de față, cercetând „aparența de legalitate” a actului ce formează obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede obiectului prezentei cereri, Curtea constată că, astfel cum în mod temeinic și legal a constatat instanța de fond, nu există un caz bine justificat,
Așadar, în ceea ce privește susținerea recurentei, potrivit căreia decizia de impunere nu îndeplinește condițiile art. 43 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, nefiind menționată data de la care începe să își producă efectele, nu poate fi reținută în raport de prevederile art. 45 din Codul de procedură fiscală și de mențiunile de la punctul IV referitoare la stabilirea termenului de plată în funție de data comunicării deciziei de impunere. Față de aceste elemente, Curtea constată că în mod judicios a stabilit instanța de fond că data de la care decizia începe să își producă efectele este data la care actul administrativ-fiscal a fost comunicat recurentei.
În ceea ce privește afirmația referitoare la pretinsa lipsă a datelor de identificare ale contribuabilului și lipsa motivării în drept, din analiza actului a cărui suspendare se solicită, Curtea reține, așa cum dealtfel a constatat și instanța de fond, că decizia cuprinde în partea introductivă denumirea contribuabilului, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală iar la pct. I.3 motivarea în drept constând în actul normativ în temeiul căruia a fost stabilită obligația principală și accesoriile – Legea nr. 73/2000 și OUG nr. 196/2005.
Referitor la lipsa mențiunii privind audierea contribuabilului, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond împrejurarea că, în condițiile în care, rezultă că în timpul inspecției fiscale, contribuabilul a avut posibilitatea de a-șă exprima punctul de vedere cu privire la aspectele constatate de organul fiscal, nu există o vătămare iar pe cale de consecință, nu există o cauză de anulabilitate a actului, nulitatea fiind condiționată de dovedirea vătămării.
În situația de față contribuabilul nu a suferit nicio vătămare, dat fiind că reprezentantului societății i-au fost prezentate rezultatele inspecției fiscale în cadrul discuției finale, așa cum rezultă din procesul-verbal ce constituie anexa 13 la Raportul de inspecție fiscală.
Nici critica potrivit căreia decizia de impunere a fost emisă în lipsa unui avuz de inspecție fiscală, nu poate fi reținută, fiind informată de existența la dosarul cauzei a avizului de inspecție fiscală nr._/10.04.2012, comunicat reclamantei.
Este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia ar fi fost depășit termenul de 3 luni prevăzut de art. 104 din codul de procedură fiscală, întrucât inspecția a început la data de 28.05.2012 și s-a încheiat la data de 31.07.2012, astfel cum rezultă din anexa nr. 13 la Raport, termenul de 3 luni fiind stabilit pentru finalizarea inspecției fiscale și nu pentru emiterea deciziei, așa cum în mod eronat susține recurenta.
În condițiile în care nu se constată o vădită nelegalitate care să transpară la o cercetare aparentă a actului, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal s-a reținut de către instanța de fond faptul că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat.
În ceea ce privește „paguba iminentă”, aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, dup caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.”
Prin urmare, instanței de contencios administrativ îi revine rolul de a aprecia dacă, în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, efectele actului a cărui suspendare se cere sunt de natură să producă un prejudiciu viitor sigur și previzibil.
Curtea constată că, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cerințele obligatorii pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ, această măsură neputând fi dispusă de instanța de contencios administrativ dacă una dintre condiții nu este îndeplinită.
În cazul de față, întrucât s-a concluzionat că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat, ar fi de prisos a se trece la analiza cerinței pagubei iminente, având în vedere că și în ipoteza în care s-ar reține că executarea actului administrativ este de natură să producă recurentei-reclamante un prejudiciu viitor sigur și previzibil, măsura suspendării nu ar putea fi dispusă dacă nu există un caz bine justificat.
Curtea are în vedere că cele două cerințe - cazul bine justificat și paguba iminentă – se condiționează reciproc, astfel încât, chiar dacă executarea actului administrativ ar produce o diminuare a patrimoniului recurentei, această diminuare ar constitui o pagubă numai în sens economic, nu și în sens juridic, câtă vreme nu este produsă de un act „vădit nelegal”.
Cu toate acestea, examinând cerința prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că în mod temeinic s-a reținut că nu este îndeplinită, întrucât cuantumul obligațiilor stabilite nu are relevanță, executarea însăși a actului nefiind în măsură să producă, prin ea însăși, o pagubă dacă nu se dovedesc eventualele consecințe grave ale punerii în executare.
Or, recurenta-reclamantă nu a probat afirmația potrivit căreia executarea actului i-ar genera dificultăți în relația cu furnizorii sau întârzierea plăților și nu a dovedit că aceasta ar conduce la incapacitate de plată sau ar agrava situația economică a societății.
În ceea ce privește împrejurarea că împotriva recurentei s-a început executarea silită, acesta nu este un argument valabil pentru a susține îndeplinirea cerinței pagubei iminente, întrucât, așa cum a reținut instanța de fond și așa cum s-a arătat anterior, pentru a se dispune măsura provizorie a suspendării executării, prejudiciul iminent trebuie să fie cauzat nu de executarea însăși a actului, situație care constituie regula, ci de acele consecințe patrimoniale ce rezultă din dovedirea unor împrejurări conexe regimului actului atacat.
În cazul de față, nu s-a probat împrejurarea că executarea actului administrativ-fiscal ar putea antrena consecințe care să producă o pagubă importantă și dificil sau imposibil de recuperat, recurenta având posibilitatea ca, în ipoteza anulării actului, să recupereze suma respectivă de la organele fiscale.
În consecință, în mod temeinic a apreciat instanța de fond că în speță nu s-a probat existența unei pagube iminente, soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii de suspendare fiind pe deplin justificată de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Din aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă S.C. S. A. S.R.L., cu sediul procesual ales în sector 5, București, Splaiul Independenței, nr. 52, împotriva Sentinței civile nr. 1890/09.04.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER,
M. - C. I.
Red.jud.C.P.
Tehnored.C.I./2ex.
Jud. fond: D. C., Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 4058/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 389/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
