Pretentii. Decizia nr. 4835/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4835/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 61286/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4835
Ședința publică de la 07.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: S. P.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 PRIN DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3676/03.10.2012 pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. C., intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, Curtea dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, părțile au lipsit.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, apreciind cererea de recurs în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3676/03.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, SCAF a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a AFP Sector 2, fiind admisă în parte acțiunea în cauza privind pe reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI REPREZENTATĂ PRIN DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 2812 lei reprezentând taxă poluare, fiind respinsă cererea de chemare în garanție formulate împotriva ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A. totodată a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 743 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerente, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 15.09.2011 reclamantul C. C. a chemat în judecată pârâta AFP Sector 2 București și AFM București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la anularea deciziei nr._, restituirea sumei de 2812 lei reprezentând taxă de poluare, dobânda fiscală aferentă în temeiul art.124 c.p.fiscală și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a arătat că în cursul anului 2009 a achiziționat un autoturism marca Opel Vectra fabricat în anul 2001, fiind obligat să plătească taxa de poluare.
Atâta timp cat în România nu se percepea la data respectivă nici o taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în tara, ci doar pentru cele înmatriculate in alte state și reînmatriculate in România, după aducerea lor în țară, reclamantul apreciază că s-a creat astfel un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse din Comunitatea Europeană și care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru România legislația comunitară este obligatorie, se aplică in mod direct și are prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, potrivit art. 148 din Constituția Românei, având in vedere că de la data de 1.01.2007 este membru al Uniunii Europene.
Apreciind că dispozițiile OUG nr.50/2008 contravinprevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene reclamantul consideră că taxa percepută pentru înmatricularea autoturismului în țara este nelegală și se impune a fi restituită.
Reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art.90 din Tratatul CE, art.1,18 din legea nr. 554/2004, Constituția României și a depus la dosar înscrisuri în legătură cu aspectele menționate în cererea de chemare în judecată.
S-a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, cele deja depuse la dosarul cauzei.
Pârâta AFP Sector 2 a depus prin DGFP București întâmpinare și cerere de chemare în garanție a AFM București prin care a ridicat excepția inadmisibilității deoarece nu a contestat în prealabil decizia pe cale administrativă, excepția lipsei calității procesual pasive a AFP Sector 2 .
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, achitată în temeiul OUG 50/2008, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 110 TFUE..
În acest sens a formulat cerere de restituire a taxei, adresată organului fiscal competent, în speță Administrația Finanțelor Publice Sector 4, solicitând restituirea taxei ca fiind contrară dreptului comunitar.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Organul fiscal a refuzat restituirea taxei.
În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Reclamantul nu a atacat decizia de calcul, dar acest aspect nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Față de aceste considerente sunt lipsite de obiect și excepțiile invocate de pârâta întrucât nu a fost atacat un act administrativ și nu a fost urmată procedura prealabilă. În plus cererea de restituire a taxei de poluare adresată pârâtului și înregistrată poate fi asimilată unei astfel de încercări de conciliere directă a părților înainte de sesizarea instanței - temeiul invocat de reclamant în justificarea cererii fiind tocmai nelegalitatea actului care stabilește perceperea unei astfel de taxe și, implicit și a deciziei de calcul.
În consecință, a fost respinsă excepția inadmisibilității.
În ceea ce privește excepțialipsei calității procesuale a AFP Sector 2, invocată prin întâmpinare, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, întrucât această instituție este emitenta deciziei de calcul și a încasat taxa pe poluare, astfel încât raporturile juridice de drept fiscal s-au născut între reclamant și AFP Sector 2, neavând relevanță din această perspectivă împrejurarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM.
În acest sens, tribunalul reține că, potrivit art. 8 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 și art. 6 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, cererea de restituire se depune la organul fiscal competent și se soluționează de către acesta, pe baza unei note de restituire, restituirea efectivă fiind efectuată tot de organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul reține că reclamantul a achiziționat din alt stat al Uniunii Europene un autoturism marca Opel Vectra fabricat în 2001 și înmatriculat pentru prima dată în această țară la data de 10.09.2001, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 2812 lei, conform deciziei de calcul și chitanței depuse la dosar.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul reține că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect-“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Tribunalul mai remarcă un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior, întrucât doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane.
Aceste tipuri de discriminări sunt realizate de legiuitorul român, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica în mod firesc instituirea obligației de plată a unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în circulație, potrivit principiului general „poluatorul plătește”.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtelor de a restitui taxa pe poluare, este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis acțiunea, a obligat pârâta AFP Sector 2 în solidar cu AFM la restituirea către reclamant a sumei de 2812 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
În ceea ce privește cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, tribunalul a respins-o, având în vedere calitatea procesuală de pârâtă deja existentă a chematei în garanție.
În privința dobânzii, s-a reținut că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz. „Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Se constată că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul instanței la data de 15.09.2011, nefiind formulată o astfel de cerere adresată organului fiscal. În aceste condiții reclamantul nu poate solicita direct în instanță plata respectivelor dobânzi fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal, ori în speță reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat nu numai restituirea taxei achitate ci și plata dobânzii.
Prin urmare, capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale la suma achitată, a fost respins.
În temeiul art.276 C.p.civ, pârâtele au fost obligate în solidar la plata cheltuielilo de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2, în temeiul art. 304 pct. 9 și 3041 din codul de procedură civilă solicitând modificarea sentinței mai sus menționate, pentru următoarele motive:
Hotărârea este netemeinica și nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
1. În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 2.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării și gestionarii acestui bugetului în calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului"", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) și b) din HG 686/2008) și încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului în cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 arătându-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Actul normativ în baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2008, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata și expune pe larg în cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea în care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabiliIor persoane fizice sau juridice.
(6)în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având în vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 2, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția recurentă și intimatul reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care a solicitat admiterea acestui motiv de recurs și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
2. Instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulata.
Conform art.60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme în garanție o alta persoana impotriva căreia ar putea sa se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."
De asemenea, potrivit art.61 alin.1 C.pr.civ. "cererea făcuta de parat se va depune o data cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfățișare."
Așa cum a arătat mai sus (pct.l supra) Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant, Administrația Finanțelor Publice Sector 2, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către petent în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua părți, reclamantul, în eventualitatea în care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
Prin urmare, fata de dispozițiile menționate anterior, instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție formulata constatând ca nu sunt întrunite condițiile art.60 Cod Procedura civila.
3.În ceea ce privește fondul cauzei, arată că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea având în vedere considerentele următoare:
Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, motivarea instanței în sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciind că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supun direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similar.
Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogându-se art.214 ind.1- 214 ind.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii și introducerea ei în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, precizează următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Totodată, precizează faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, reținute de instanța de fond precizează următoarele:
Incidența în cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.
Totodată, în speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, menționează ca potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este incalcat atunci când taxa aplicata produselor importate și taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe.
În susținerea acestui punct de vedere invocă (astfel cum a precizat) și prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetului Economic și Social.
De asemenea, precizează ca principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizează de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
În ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, învederează următoarele:
În literatura de specialitate s-a arătat ca, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor și orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor și de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera și care nu sunt taxe vamale în sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare ~ autovehiculului în România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici ui. argument de către reclamant.
Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate în România. În acest caz, legislația arătata se aplică, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului în tara și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
În aceeași ordine de idei, învederează instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare în care își exprimau poziția fata de chestiunea în discuții și, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate în temeiul OUG nr. 218/2008.
În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare și, în momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat în Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei
3.În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, reiterează că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Totodată, menționează că, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008, astfel: "(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezultă fără dubii că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care solicită să considerați taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorată.
4. Referitor la obligarea instituției la plata cheltuielile de judecata, rugam a solicitat sa constate ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de fata nu ne încadram în aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Or, în cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata în temeiul legii, motiv pentru care solicită respingerea și acestui capăt de cerere.
Față de argumentele prezentate, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În drept, art. 304 pct. 9 și 3041din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Deliberând asupra recursului, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a probelor administrate în fața primei instanțe, Curtea constată că este fondat urmând a fi admis în limitele și pentru următoarele considerente:
Astfel criticile de nelegalitate invocate de către recurenta AFP Sectorul 2 București și subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. sunt nefondate.
Cu privire la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-AFP Sectorul 2, Curtea constată că prima instanță a respins această excepție în mod corect având în vedere că a constatat că există o identitate între persoana acestei pârâte și persoana căreia reclamantul i-a solicitat restituirea taxei de poluare achitată acesteia, neavând relevanță sub acest aspect împrejurarea că potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008 contravaloarea acestei taxe a fost virată în contul administrat de către Administrația F. pentru Mediu, având în vedere că această taxă a fost determinată de calculul efectuat de către recurenta-pârâtă concretizat prin decizia de calcul atacată de către reclamant cu contestație administrativ-fiscală, respinsă de asemenea ca neîntemeiată.
De asemenea criticile vizând fondul cauzei nu pot fi reținute având în vedere în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantului-intimat, având în vedere caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv T. și N., de generală aplicare atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
În acest context împrejurarea că instituirea unei asemenea taxe prin OUG nr. 50/2008 a fost justificată de necesitatea înlocuirii unei metodologii de calcul al accizelor, devenită inaplicabilă și evitarea pătrunderii în România a unui mare de autoturisme având o normă de poluare inferioară Euro 3, cu nivel ridicat de poluare, nu poate fi reținută în admiterea recursului și constatarea caracterului conform al normelor interne în raport de dispozițiile art. 110 TFUE, având în vedere că acest articol instituie principiul nediscriminării în stabilirea sarcinilor fiscale de către statele membre pentru aplicarea liberei circulații a mărfurilor în cadrul U.E., principiu constatat a fi încălcat prin OUG nr. 50/2008 conform jurisprudenței CJUE în cauzele anterior menționate.
Nefondate sunt și criticile vizând greșita aplicare și interpretare a disp. art. 148 din Constituția României și a prevederilor legii nr. 157/2005, având în vedere că dispozițiile OUG nr. 50/2008 care a stat la baza calculării în sarcina reclamantei a taxei de poluare încalcă, potrivit aceleiași jurisprudențe, dispozițiile art. 110 TFUE și principiul nediscriminării în materia stabilirii unor asemenea taxe.
În esență prin cele două decizii pronunțate împotriva României de CJUE, s-au reținut următoarele:
„Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
Din această perspectivă se constată că susținerile recurentei-pârâte privind necesitatea încadrării reclamantului în dispozițiile de excepție ale art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, precum și art. 33 din Directiva a șasea privind sistemul comun al TVA nu pot fi apreciate ca întemeiate având în vedere că sunt străine cadrului procesual invocat de către reclamant și nu înlătură concluzia primei instanțe în sensul încălcării principiului nediscriminării în materia stabilirii taxei de poluare, în sensul reținut prin jurisprudența menționată.
De asemenea faptul că o . state membre UE practică o asemenea taxă nu conduce la concluzia conformității între dispozițiile OUG nr. 50/2008 și art. 110 TFUE.
Nu vor fi reținute nici criticile privind greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a principiului nediscriminării instituit prin disp. art. 110 TFUE, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 se instituie o discriminare între cele două categorii de autovehicule, având aceleași particularități și vechime, inclusiv uzură, însă prima incluzând exclusiv autoturismele second-hand provenind din import, neîmatriculate pe teritoriul României, iar secunda, autoturismele second-hand înmatriculate pe teritoriul României, care nu sunt însă supuse obligație de a plăti o asemenea taxă.
Este nerelevantă și împrejurarea potrivit căreia a existat o corespondență între autoritățile din România și Comisia Europeană, finalizată prin concluzia că legislația internă respectă dispozițiile comunitare, nefiind introdusă procedura de infringment, având în vedere că în fapt CJUE a constatat o asemenea încălcare în cadrul cauzelor împotriva României cu referire la formele aflate în vigoare ale OUG nr. 50/2008.
De asemenea nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia a fost imposibilă stabilirea unei asemenea taxe de poluare cu privire la autovehiculele înmatriculate anterior intrării în vigoare a disp. OUG nr. 50/2008 având în vedere că principiul neretroactivității implica exclusiv stabilirea unei asemenea taxe pentru viitor, începând cu operațiunile juridice având ca obiect aceste autovehicule încheiate ulterior intrării în vigoare a noilor prevederi, astfel încât principiul poluatorul plătește să fie pe deplin respectat în sensul reținut în cadrul cauzelor T. și N. împotriva României.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind aplicarea disp. art. 8 din OUG nr. 50/2008 având ca obiect condițiile de restituire a contravalorii taxei reziduale, reclamantul solicitând restituirea taxei de poluare percepută la data înmatriculării autoturismului, iar nu la data scoaterii acestuia din circulație, nefiind dovedită o identitate între cuantumul celor două taxe.
În plus curtea reține că deși legislația fiscală internă a instituit obligația plății unei astfel de taxe o asemenea împrejurare nu conduce la înlăturarea încălcărilor principiului instituit de art. 110 TFUE.
Astfel faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost adoptate în temeiul procedurii prevăzută de art. 115 alin. 4 din Constituția României și în acest context, pronunțarea Deciziei nr. 802/2009 de Curtea Constituțională a României, nu pot conduce la admiterea recursului, având în vedere necesitatea respectării principiilor stabilite de CJUE în cele două cauze pronunțate împotriva României în temeiul art. 110 TFUE cu referire la dispozițiile OUG nr. 50/2008, cauze ulterioare acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, având o aplicare directă și prioritară față de aceasta.
Va fi înlăturată și susținerea privind încălcarea separației puterilor în stat și a dispozițiilor art. 126 alin. 2 din Constituția României, având în vedere că dispozițiile TFUE sunt obligatorii pentru statele membre UE, astfel cum acestea au fost interpretate și aplicate de CJUE în cadrul cauzelor supuse acestei instanțe comunitare, având în vedere disp. art. 20 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și dispozițiile legii nr. 157/2005.
De asemenea vor fi înlăturate și susținerile recurentei-pârâte privind neîncadrarea reclamantului în disp. art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, având în vedere considerentele din decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ale cărei considerente s-au reținut în esență următoarele:
„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”
Nefondat este și motivul de recurs vizând greșita interpretare și aplicare a disp. art. 274 C.proc.civ. având în vedere culpa procesuală a recurentei-pârâte, conform celor reținute anterior, neavând relevanță buna-credință în acordarea acestor cheltuieli, ci exclusiv caracterul fondat al acțiunii și refuzul nejustificat al pârâtei de a recunoaște reclamantului dreptul de a-i fi restituită taxa de poluare plătită cu încălcarea dreptului comunitar.
Pe de altă parte însă, Curtea va reține ca fondat motivul de recurs privind greșita respingere de către prima instanță a cererii de chemare în garanție formulată de către recurenta-pârâtă, având în vedere împrejurarea că la fila 16 a dosarului de fond există înregistrată cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu prin care a solicitat instanței obligarea acesteia din urmă la suportarea contravalorii taxei de poluare plătită de către intimatul-reclamant în conturile administrate de către chematul în garanție, neavând relevanță că aceeași parte figura ca pârâtă în cadrul acțiunii principale, față de disp. art. 60 C.proc.civ. 1865 care permit formularea de către pârât a unei astfel de cereri în cazul în care apreciază că, urmare a admiterii cererii principale, ar putea cădea în pretenții.
Din această perspectivă, Curtea constată că această cerere este admisibilă și întemeiată având în vedere că Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant, Administrația Finanțelor Publice Sector 2, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
.Întrucât prin plata taxei de poluare de către reclamantul-intimat în temeiul .dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic între cele doua părți, în eventualitatea în care s-a constatat de către instanță nelegalitatea plații acestei taxe de poluare pârâta poate solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu, considerente față de care în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ. va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentința recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție și va fi obligată aceasta din urmă la plata către pârâtă a sumei de 2812 lei, reprezentând taxă de poluare.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate având în vedere considerentele expuse anterior și motivele de recurs formulate de către recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 PRIN DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PBULICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3676/03.10.2012 pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. C., intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 a sumei de 2812 lei, reprezentând taxă de poluare.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. S. P. G. D.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. GD/AC
2ex/29.11.2013
Jud. fond T.B.: C. M. A.
| ← Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 3065/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1374/2013. Curtea de... → |
|---|
