Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1874/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 1874/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 2726/2/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 1874

Ședința publică de la 07 Iunie 2013

Completul constituit din:

Președinte: A. V.

Grefier: F. L. V.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta .. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.

Dezbaterile asupra cererii au avut loc în ședință publică din data de 05.06.2013, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 07.06.2013, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra cererii în materie de contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII a de C. Administrativ și Fiscal la data de 12.04.2013 sub nr._, reclamanta .. a formulat in contradictoriu cu Agentia N. de Administrare Fiscala - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ si al art. 215 din Codul de procedura fiscala (O.G. 92/2003), cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-MC 205 /22.03.2013, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr._ /22.03.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-MC 61 /21.03.2013.

În motivarea cererii de suspendare, s-au arătat următoarele:

Sub aspectul cazului justificat:

Legiuitorul administrativ a interes sa construiască o instituție - cea a suspendării actului administrativ in temeiul art. 14 - subsumata îndeplinirii cumulative a doua condiții, cazul bine justificat si prejudiciul iminent.

Caracterul de excepție al instituției suspendării executării actului administrativ este de natura a justifica necesitatea dovedirii unor elemente conexe regimului administrativ al actului a cărui suspendare se cere, elemente care sa fundamenteze îndeplinirea celor doua condiții. Atata vreme cat caracterul executoriu, specific actelor administrative, se întemeiază pe o prezumție de legalitate, petentul care investește o instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare urmează a fi ținut sa probeze aspecte de natura a zdruncina (si nu neapărat de a răsturna) tocmai aceasta prezumție, producând, altfel spus, proba unei stări de fapt caracterizate prin îndoiala aruncata asupra legalității actului.

Considera reclamanta, prin urmare, ca dovedind prin înscrisurile depuse, coroborate cu textele de lege incidente, ca exista puternice si evidente suspiciuni de neegalitate la nivelul împrejurărilor emiterii actelor administrative atacate si deopotrivă din perspectiva conținutului acestora, dovedește totodată ca se îndeplinește condiția cazului bine justificat prevăzuta de lege. In fapt, existenta acestuia nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidenta, deoarece aducerea acestora in discuția si aprecierea lor de către instanța in acest stadiu ar echivala cu o prejudecare a fondului, instanta de fond fiind datoare sa pronunțe o hotărâre de admitere a cererii de suspendare atunci cand exista in speță argumente juridice prezentate si sumar probate, de natura a configura, printr-o aparenta de valabilitate, o îndoiala serioasa in ceea ce privește legalitatea a căror suspendare se cere.

Sub aspectul nelegalității procedurii fiscale de emitere a actelor administrativ-fiscale atacate, se arată că există mai multe motive de natură procedurală.

Nerespectarea datei de începere a inspecției fiscale reprezintă o prima suspiciune. Astfel, având în vedere art. 102 Cod de procedură fiscală și în considerarea calității de mare contribuabil a reclamantei, Avizul de inspecție fiscală nr. F-MC 18 /10.02.2012 trebuia comunicat societății cu 30 de zile înainte de începerea inspecției fiscale cu privire la obligațiile menționate în respectivul aviz. Conform art. 102(6) Cod de procedură fiscală, "data începerii inspecției fiscale este data menționată în registrul unic de control", respectiv data de 14 martie 2012, astfel cum este confirmată și în Capitolul 1 punctul 7 din RIF.

D. urmare, având în vedere modul de calcul al termenelor prevăzut de art. 68 Cod de procedură fiscală coroborat cu art. 10 1-102 Cod de procedură civilă (astfel cum acesta era în vigoare la data emiterii avizului de inspecție fiscală), precum și faptul că avizul de inspecție fiscală nr. F-MC 18/10.02.2012 a fost emis la mijlocul unei zile de vineri (după cum rezultă conținutul său) și comunicat Societății în cursul săptămânii următoare, conform art. 102 din Codul de procedură fiscală, inspecția fiscală efectuată în temeiul avizului menționat trebuia demarată cel devreme în data de 15 martie 2012.

Având in vedere considerentele de mai sus, prin necomunicarea in termenul legal a avizului de inspecție fiscală, organele fiscale au încălcat dreptul societății de a fi înștiințată in timp util asupra inspecției fiscale, pentru a-și organiza în mod adecvat evidența contabilă și fiscală.

În plus, prevederile legale privind comunicarea avizului de inspecție fiscală au fost încălcate și în privința inspecției fiscale efectuate în baza Avizului nr. F-MC 8 /18.02.2013. Astfel, deși datat 18 februarie 2013, acesta a fost listat, de fapt, în data de 20 februarie 2013, ora 16 :29: 34 (după cum rezultă din conținutul său), fiind comunicat societății în data de 21 februarie 2013. Or, în baza acestui aviz, noua inspecție fiscală se putea efectua doar începând cu data de 25 martie a.c., cu atât mai mult eu cât acest aviz face o trimitere generală la art. 98 Cod de procedură fiscală, iar nu la art. 102(3) Iit. c) Cod de procedură fiscală, ceea ce conduce la concluzia că este vorba de o inspecție fiscală parțială Separată, iar nu de o extindere a inspecției fiscale generale în curs la data emiterii acestui al doilea aviz.

D. urmare, extinderea controlului realizat de către organele de inspectie fiscală s-a efectuat în mod nelegal și intempestiv, aducând atingere dreptului la aparare al societății.

Continutul nelegal al avizelor de inspectie fiscala este un alt motiv de nelegalitate.

Astfel, legea reglementează expres continutul avizului de inspectie fiscală, pentru a permite contribuabilului să-și exercite în mod adecvat dreptul la apărare.

Astfel, potrivit art. 101 (3) de procedură fiscală, "avizul de inspecție fiscală cuprinde: a) temeiul juridic al inspecției fiscale; b) data de începere a inspecției fiscale; c) obligațiile fiscale și perioadele ce urmează a fi supuse inspecției fiscale; d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecției fiscale." Or, după cum rezultă din conținutul său, Avizul de inspecție fiscală nr. F-MC 18 /10.02.2012 nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 101 (3) Iit. a) și Iit. D, respectiv temeiul juridic al inspecției și posibilitatea amânării datei de începere a inspectiei fiscale.

De asemenea, în ceea ce privește Avizul de inspectie fiscală nr. F- M C 8 /18.02.2013, deși face referire la art. 98 Cod de procedură fiscală, in măsura in care se apreciază că, de fapt, acest aviz privește extinderea inspecției fiscale in curs la data emiterii sale, cerința prevăzută de art. 101(3) Cod de procedură fiscală nu este îndeplinită, nefiind menționat temeiul juridic adecvat, respectiv art. 102 (3) Iit. c) Cod de procedură fiscală.

Cu privire la acest aspect, potrivit deciziei nr. 5867 /2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1605/33 /2008, "analizând avizul de inspecție fiscală (...). in mod corect instanța de fond a constatat că acesta nu cuprinde temeiul juridic al inspecției fiscale, in condițiile in care obiectul controlului îl reprezentau obligații fiscale extinse (. . .). Avizul menționat, depus in copie și la instanța de recurs, face referire in mod generic la prevederile art. 98 din OG nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., (...), iar neindicarea temeiului de drept este de natură să aducă o vătămare Contribuabilului verificat, in privința exercitării dreptului la apărare". Cu privire la respectiva cauză, instanța de fond reținuse prin hotărârea confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție faptul că ,,(...) extinderea perioadei de control s-a realizat (...) fără încunoștințarea contribuabilului prin avizare, cel puțin in timpul controlului, asupra temeiurilor extinderii și a perioadei acestuia, ceea ce determină anularea măsurilor dispuse care i-au pricinuit societății reclamante o vătămare, ce nu poate fi inlăturată decât in acest mod".

Depășirea termenului maxim prevăzut de lege pentru efectuarea inspecției fiscale este de asemenea decelabila in speta si apta sa conduca la nasterea unei îndoieli serioase in privinta legalității actelor administrative atacate, pornind cu analiza de la următoarea premisa: legiuitorul, prin intermediul art. 104 Cod de procedură fiscală, limiteaza in mod imperativ durata inspecției fiscale în cazul marilor contribuabili, aceasta neputând depăși 6 luni.

Or, inspectia fiscală în cazul Societății a început în data de 14 martie 2012 și s-a desfășurat până în data de 27 februarie 2013, durând aproape un an. După cum rezultă și din RIF, inspecția fiscală nu a fost amânată sau suspendată și nici nu au fost invocate alte motive care să justifice extinderea duratei prevăzute de lege. Astfel, pe întreaga durată a inspecției fiscale, Societatea a fost nevoită să angajeze cheltuieli suplimentare de consultanță juridică, fiscală și contabilă pentru a fi în măsură să-și îndeplinească în mod adecvat obligația de colaborare și să-și exercite dreptul de a beneficia de asistență de specialitate sau juridică, prevăzute de art. 106 Cod de procedură fiscală. D. urmare, prelungirea nejustificată a inspecției fiscale a prejudiciat societatea prin costurile suplimentare angajate.

În plus, perioada aproape dublă de inspecție fiscală a constituit o ingerință nejustificată în dreptul societății la respectarea activității sale, în lumina interpretării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât respectiva ingerință nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de alineatul 2 al respectivei dispoziții, și anume să fie prevăzută de lege, să vizeze un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică.

Or, chiar dacă inspecția fiscală este reglementată de lege și, ca principiu, are un scop legitim, durata excesivă a acesteia nu este necesară în măsura în care nu se justifică, precum în cauza de față.

Prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale cu privire la creanțele fiscale născute în anul 2006 reprezintă un alt viciu al controlului fiscal din care au rezultat actele administrative a căror suspendare o solicita. Astfel, potrivit art. 91 Cod de procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

"(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel. "

În consecință, inspecția fiscală cu privire la o creanță fiscală trebuie să aibă loc în interiorul termenului de prescripție a dreptului organelor fiscale de a stabili obligații cu privire la respectiva creanță fiscală. Pentru o creanță fiscală născută în 2006, prescripția a început să curgă la 1 ianuarie 2007 și s-a împlinit la 1 ianuarie 2012, astfel încât putea face obiectul unei inspecții fiscale doar până la această dată, cu excepția cazului în care ar fi intervenit o cauză de suspendare sau întrerupere a prescripției, ceea ce nu s-a întâmplat în situația de față.

D. urmare, având în vedere faptul că inspecția fiscală finalizată prin emiterea actelor administrative contestate a început în data de 14 martie 2012, dreptul organelor fiscale de a stabili obligații cu privire la creanțe fiscale născute în anul 2006 era deja prescris. În consecință, debitul suplimentar în cuantum de 5.913 RON calculat de inspectorii fiscali cu titlu de impozit pe profit aferent anului 2006, precum și majorările, dobânzile și penalitățile de întârziere în cuantum total de 27.698 RON aplicate în legătură cu respectivul debit, au fost stabilite cu nerespectarea vădită a prevederilor legale aplicabile.

Lipsa de temeinicie a constatărilor organelor de inspecție fiscală

Dincolo de problemele procedurale tocmai expuse, apte prin ele insele sa asigure existenta unui caz bine justificat in accepțiunea Legii nr. 554/2004, actele administrative atacate sunt grevate si de grave carente de continut, ele fiind viciate in substanța lor juridica datorita netemeiniciei constatarilor echipei de control fiscal.

1. Cu privire la înregistrarea, declararea, stabilirea și virarea contribuției trimestriale pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății ("taxa clawback")

1.1. Situația dobânzilor si majorărilor de întârziere

Datoria fiscala stabilita in sarcina societatii prin actele administrativ-fiscale a caror suspendare o solicita se constituie in mod covârșitor din dobânzi si majorari de întârziere pentru pretinsa neplata la scadenta a contribuției clawback, un impozit specific impus prin lege societatilor care au ca obiect de activitate productia si comercializarea de produse farmaceutice.

Astfel, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 104 /2009 privind modificarea și completarea Legii 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătății ("OUG nr. 104/2009") a stabilit contribuția datorată de anumite societăți ce își desfășoară activitatea în industria farmaceutică, cunoscută sub denumirea de contribuția clawback. Conform Raportului, societatea nu a plătit în termenele legale contribuția pentru trimestrele T4 2009 - T3 2011, ceea ce a atras calcularea de penalizări de întârziere.

Considera concluziile echipei de control incorecte si nelegale considerentele detaliate mai jos.

a)In conformitate cu OUG nr. 104 /2009, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor acestei ordonanțe referitoare la contribuția clawback, Ministerul Sănătătii și CNAS ar fi trebuit să emită un ordin comun pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG nr. 104 /2009, în termen de 15 zile calculate de la . respectivei ordonanțe. Cu toate acestea, după mai mult de 8 luni de la . OUG nr. 104/2009, respectiv la de 25 iunie 2010, Ministerul Sănătății și CNAS au emis Ordinul nr. 928 /591/_ al Ministerului Sănătății și CNAS pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363 indice 1, alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate.

Astfel, între 7 octombrie 2009 și 25 iunie 2010 nu au existat norme, instrucțiuni și/ sau o procedură de calculare și plată a Contributiei (de exemplu, nu exista niciun cont în care ar fi putut fi plătită contribuția clawback datorată); prin urmare, contribuabilii taxei clawback nu pot fi sancționați pentru o faptă care nu a fost sub controlul lor, respectiv pentru faptul ca nu a existat nicio legislație secundară relevantă care să reglementeze condițiile de plată ale contribuției.

În lumina celor de mai sus, rezultă că, pentru perioada cuprinsă între ianuarie 2010 și 25 iunie 2010, nu pot fi datorate și nu ar trebui calculate niciun fel de dobânzi sau penalități /majorări de întârziere cu privire la plata Contribuției, fiind exclusiv răspunderea administrativa și patrimoniala a institutiilor care ar fi trebuit să emita normele de punere in aplicare a OUG nr. 104 /2009, ca persoanele supuse obligatiei de plata a contributiei nu au avut la dispozitie nici un mecanism administrativ de plata efectiva a acestui nou impozit.

b)Mai mult, chiar și după . Normelor (respectiv, 25 iunie 2010), din punct de vedere obiectiv era imposibil să se plătească contribuția sau să se aibă în vedere termenul limită prevăzut în OUG nr. 104 /2009, respectiv "data de 25 a lunii următoare trimestrului", pentru următoarele considerente:

Astfel Normele adoptate in luna iunie 2010 prevedeau o formularistica specifica de declarare a vanzarilor de medicamente trimestriale ale fiecarui detonator de autorizatie de punere pe piata, in timp ce OUG nr. 104 /2009 (respectiv art. 363 indice 1 din Legea Sănătății, stabilit de aceasta) prevedea în mod expres că plata Contributiei trebuie făcută "din valoarea încasărilor" rezultate din vânzările relevante de medicamente realizate în cadrul unui trimestru.

Pe cale de consecinta, a aparut o discrepanta legislativa evidenta intre dispozitiile legislative primare și secundare in aceasta perioada, in conditiile in care era imposibil - atat din punct de vedere legal cât si din punct de vedere practic - ca sumele corespunzătoare vânzarilor efectuate în trimestrele T4 2009 - T3 2011 sa fie încasate până la "data de 25 a lunii următoare trimestrului", având în vedere două împrejurări:

1) Termenele lungi de decontare prevăzute de legislatia aplicabila

Conform Hotărârii Guvernului nr. 1714 /2008, decontarea medicamentelor în 2009 se efectua în termen de 60 de zile calendaristice de la validarea facturilor de la furnizorii relevanti de medicamente; mai mult, la data de 30 septembrie 2009, Hotărârea Guvernului nr. 1714 /2008 a fost modificată pentru a prevedea că termenul de decontare va fi de 180 de zile calendaristice de la validarea facturilor respective.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 262 /2010, decontarea medicamentelor în 2010 se efectua în termen de 180 de zile calendaristice de la validarea facturilor de la furnizorii relevanti de medicamente.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 1389 /2010, decontarea medicamentelor în 2011 se efectua în termen de 180 de zile calendaristice de la validarea facturilor de la furnizorii relevanți de medicamente.

2)Practica autorităților în legatura cu decontarea efectivă a sumelor datorate

Autoritatile competente în cazul tuturor celor patru trimestre T4 2009 - T3 2011 nu au respectat termenele legale mentionate de plata, veniturile corespunzătoare unui trimestru fiind încasate cu întârzieri considerabile, uneori de până la un an și jumătate. Prin urmare, din motive independente ce nu sunt sub controlul contribuabililor, a fost imposibil, ca un contribuabil să plătească contribuția până la data de 25 a lunii următoare sfârșitului trimestrului, din moment ce sumele corespunzatoare vânzărilor de medicamente realizate într-un anumit trimestru nu puteau fi incasate până la termenul de 25 a lunii urmatoare sfarsitului trimestrului mentionat mai sus.

De altfel, notificarile de plata emise de CNAS in acea perioada au fost contestate de societate, iar prin sentinta civila nr. 2144 /26.03.2012, Curtea de Apel Bucuresti sectia de contencios administrativ si fiscal a anulat notificarea NLD /8809 /4.11.2010 tocmai cu motivarea ca procentul de 11 % se aplica la valoarea incasarilor trimestriale, iar nu la valoarea vanzarilor trimestriale ale societatii.

c)La data de 28 aprilie 2011, Normele au fost modificate prin Ordinul Ministerului Sănătătii și CNAS nr. 351 /464/_, pentru a prevedea că:

- valoarea Contribuției și data scadenței, corespunzătoare unui trimestru, vor fi comunicate de CNAS prin notificări de plată emise în conformitate cu Anexa 3 la Norme;

- respectivele notificări de plată vor fi emise de CNAS, numai după primirea declarațiilor privind încasările depuse de contribuabil în conformitate cu Anexele 2a indice 1 și 2b indice 1 la Norme;

- declarațiile privind încasările prevăzute în Anexele 2a indice 1 și 2b indice 1 la Norme trebuie depuse de CNAS numai după data la care veniturile corespunzătoare unui trimestru au fost încasate în totalitate, respectiv în primele 5 zile ale lunii următoare celei în care au fost încasate în totalitate veniturile corespunzătoare unui trimestru.

Abia in acest moment s-a pus in acord in mod acceptabil regimul juridic si termenul de plata a Contributiei cu legislatia secundara, iar platile Contributiei au putut fi facute fara nici un fel de sincope legate de modul de calcul și termenul de plată a acesteia care urma a fi exclusiv cel comunicat de CNAS.

În conditiile Normelor modificate prin OMS nr._, societatea a platit contributia la termenele astfel stabilite, inclusiv pentru perioada cu incepere din T4 2009, cu începere din luna noiembrie 2011, pe baza declarațiilor depuse in anul 2010 pentru fiecare trimestru in parte. Situația salariatilor, notificărilor si plaților făcute de societate pentru aceste perioade este dezvoltata in anexa la prezenta cerere de suspendare, efectuarea acestor plati de catre societate chiar in conditiile care toate notificarile emise de CNAS au fost contestate pe cale administrativa si apoi in instanta fiind o dovada clara a bunei credinte a societatii in privinta respectarii obligatiilor legale de plata a contributiei, dar strict in cadrul prevazut de lege pentru aceasta.

Aplicarea de dobanzi si majorari de întârziere pe perioada T4 2009 - T3 2011 este nelegala, intrucat pentru prima parte din această perioadă, până în luna iunie 2010 nici nu existau norme de aplicare a OUG nr. 77/2010, iar pentru restul perioadei normele nu erau puse in acord cu legea si se cerea in mod abuziv si nelegal contribuabililor supusi acestei obligații de plată să achite contribuția la valoarea vanzarilor, iar nu la valoarea incasarilor.

1.2 Stabilirea eronata a bazei de calcul a Contributiei

În ceea ce privește procentul de 11 % folosit de către inspectorii fiscali pentru a calcula presupusele valori ale contribuțiilor datorate, acest procent a fost stabilit în mod nelegal, având în vedere următoarele considerente:

Volumul vânzărilor folosit pentru a stabili procentul Contribuției în vederea calculării Contribuției include numai vânzările efectuate către farmacii în cursul unui trimestru (deoarece farmaciile sunt, conform legii, furnizori de medicamente pentru tratamentul ambulatoriu), și vânzările efectuate către unități sanitare cu paturi (respectiv, spitale) în cursul unui trimestru.

Aceasta regula este prevazuta in termeni expresi de Normele sus-mentionate, precum si de Precizarile nr. 7465/NLD5579 din 7 iulie 2010 privind punerea in aplicare a Normelor, emise de Ministerul Sanatatii si CNAS si publicate pe pagina de internet a CNAS la 8 iulie 2010.

Vanzarile catre terti, respectiv vânzările catre distribuitorii de medicamente nu intra deci in calculul Contribuției, aspect lamurit in mod definitiv prin Norme si prin Precizari.

Conform Anexei nr. 14 din Legea nr. 95 /2006, procentul Contribuției este de 11 % numai dacă vânzările relevante efectuate de către un contribuabil în cursul unui trimestru depășesc 75.000.000 RON, iar dacă vânzările relevante efectuate (și anume, vânzările către farmacii și unități sanitare cu paturi) sunt mai mici de 1.250.000 RON, procentul Contribuției este de 5 %.

În cazul S., vanzarile către farmacii și către unităti sanitare cu paturi în cursul fiecăruia dintre Trimestrele T 4 2009 - T 3 2011 au fost considerabil mai mici de 1.250.000 RON.

Din acest motiv, procentul de 11 % folosit pentru calcularea presupusei valori a Contribuției menționată în RIF a fost stabilit incorect, prin stabilirea bazei de calcul a Contributiei ca valoarea vanzarilor totale ale Societatii, adica inclusiv a vanzarilor catre terti distribuitori (iar nu doar catre farmacii si unitati sanitare cu paturi).

Pe cale de consecinta, si dobânzile, majorările și penalitățile de întârziere aferente stabilite de inspectia fiscala sunt stabilite . mai mare, incat se refera la o baza de calcul reglementata artificial de inspectori.

De altfel, in litigiile de contencios administrativ in care a solicitat anularea notificarilor de plata a contributiei, instantele s-au pronuntat deja in sensul ca: "pentru stabilirea procentului si valorii contributiei dotorate de reclamanta nu pot fi avute in vedere vanzarile totale de medicamente, ci numai cele efectuate catre farmacii si unitati sanitare cu paturi, iar nu si cele efectuate catre terti distribuitori angro" ( sentinta civila nr. 6049 /25.10 .20 12 a Curtii de Apel Bucuresti; sentinta civila nr. 6501 /25.10.2012 a aceleiasi instante).

În aceste conditii, nelegalitatea actelor administrativ-fiscale a caror suspendare o solicita, sub aspectul modului de calcul a bazei de stabilire a contributiei apare ca vădită, iar suspendarea executarii actelor administrativ-fiscale atacate este cu atat mai justificata.

.2. Cu privire la cheltuielile aferente facturilor emise de Opera Center

Constatarile RIF sunt nelegale si in privinta celorlalte surse ale datoriei fiscale care ne-a fost impusa cu Decizie, dupa cum urmeaza:

Astfel, creanțele fiscale aferente anului 2006 nu mai pot face obiectul inspecției fiscale, în cazul lor împlinindu-se prescripția prevăzută de lege. Chiar și cazul în care o astfel de critică nu este reținută, cu titlu subsidiar, se arată că neacceptarea deductibilitatii cheltuielilor societătii cu utilitătile și întretinerea birourilor aferente debitului său pentru anul 2005 este nelegala, pentru considerentele expuse în continuare.

În data de 1 ianuarie 2005, Societatea, în calitate de locatar, a închiriat de la . .RL ("Opera Center One"), în calitate de proprietar, două locuri de parcare în subsolul clădirii numite Opera Center 1, din . Avocați

De asemenea, în baza unui contract de închiriere încheiat între . SRL ("Opera Two") și Societate, aceasta din urmă a închiriat, începând cu data de 15 ianuarie 2005, o suprafață de 185 mp situată la etajul 4 al clădirii numite Opera Center II, din . 5 București (suprafață redusă, începând cu data de 1 iulie 2005, la 145 mp) și 3 locuri conform ambelor contracte, Societatea avea obligația de a plăti un cost cu serviciile de curățenie, are și administrare a imobilului închiriat. Pentru primul an de contract, respectiv pentru anul, aceste costuri au fost facturate pe baza unei sume estimate, ceea ce a condus la calcularea de Opera Center One și, respectiv, Opera Center Two a unei sume suplimentare cu titlu de regularizare a plăților cu costurile generate efectiv de aceste servicii. De asemenea, conform contractelor menționate, locatorii aveau dreptul de a factura Societății diferențele în lei generate de modificarea cursului valutar între data emiterii facturilor și data primirii efective a plății de către fiecare dintre locator.

În baza facturilor analizate de inspectorii fiscali, atașate la prezenta contestație în Anexa nr. 7, societatea a înregistrat următoarele cheltuieli:

- regularizare costuri servicii conform contract datat 01.01.2005, conform facturii nr._ /23.01.2006 emisă de Opera Center One;

_ regularizare costuri servicii conform contract datat 01.01.2005, conform facturii nr._ /23.01.2006 emisă de Opera Center Two;

- regularizare costuri servicii conform contract datat 15.01.2005, conform facturii nr._ /03.02.2006 emisă de Opera Center Two;

- regularizare costuri servicii conform contract datat 01.01.2005, conform facturii nr._ /14.03.2006 emisă de Opera Center Two.

Inspectia fiscala nu a acceptat aceste cheltuieli ca si cheltuieli deductibile ale Societatii, in considerarea faptului ca ar fi fost cheltuieli aferente doar anului 2005. RIF nu prevede un temei clar al acestei concluzii, ci face referire numai la principiul unicitatii exercitiului financiar, de trage concluzia ca, pentru a fi considerate deductibile, cheltuielile respective trebuiau înregistrate si deduse in anul fiscal 2005. Asemenea constatari nu pot fi acceptate legal intrucat era imposibil pentru Societate sa înregistreze aceste cheltuieli si sa le deduca in anul 2005, in conditiile in care nu existau documente justificative pentru inregistrarea acestor cheltuieli in acel an. Facturile au fost emise si comunicate Societatii in anul 2006 si au fost inregistrate in contabilitate in ordinea cronologica a primirii acestora.

Pe de alta parte, inspectorii fiscali nici nu au contestat caracterul deductibil de principiu al unor asemenea costuri (cele cu intretinerea sediului societatii), asa incat nici nu se poate retine vreun prejudiciu la bugetul de stat datorita deducerii de catre Societate a acestor cheltuieli (indiferent ca erau deduse in 2005 sau in 2006, e evident ca valoarea impozitului pe profit datorat de Societate s-ar fi diminuat cu aceeasi suma corespunzatoare acestor costuri).

3. Cu privire la cheltuielile aferente serviciilor prestate de Ernst & Young Assurance Services SRL ("Ernst & Young")

În perioada care a făcut obiectul inspecției fiscale finalizate prin emiterea actelor administrative testate, Societatea a încheiat cu Emst & Young contracte de servicii de audit ("Contractele Y") având ca obiect desfășurarea activităților necesare în vederea emiterii (i) unei opinii către auditorii grupului din care face parte Societatea asupra pachetului de raportare către grup întocmit Societate și, respectiv, (ii) a unei opinii de audit asupra situațiilor financiare ale Societății în vederea supunerii acestora spre aprobarea asociaților și a înaintării către autoritățile române. Respectivele contracte sunt atașate în copie la prezenta contestație în Anexa nr. 8.

Potrivit fiecăruia dintre respectivele contracte, în schimbul serviciilor prestate de Emst & Young, societatea s-a angajat la plata unui onorariu total, estimat la momentul încheierii fiecărui contract la valoarea de 12 500 Euro, la care urma să se adauge cheltuielile efectuate de Emst & Young cu prestarea serviciilor, precum și TVA aferentă.

Plata de către Societate a onorariului datorat Emst & Young urma să se realizeze în trei tranșe, respectiv: (i) un procent de 30% din onorariu "la începerea muncii pe teren"; (ii) un procent de 40% onorariu "la emiterea raportului preliminar de audit privind pachetul de raportare către grup"; ) un procent de 30% "la emiterea raportului preliminar de audit privind auditul statutar".

Față de situația prezentată mai sus, inspectorii fiscali au reținut prin RIF că 70% din valoarea prestației Emst & Young prevăzută în fiecare contract reprezintă contravaloarea serviciilor pentru "tarea pachetului de raportare către grup, respectiv către asociați, și că, în consecință, respectiva ă este o cheltuială nedeductibilă fiscal la calculul profitului impozabil. În susținerea acestei concluzii, inspectorii fiscali au invocat art. 21 (4) lit. e) Cod fiscal.

Tratamentul fiscal reținut de inspectorii fiscali în ceea ce privește cheltuielile menționate este greșit pentru următoarele motive:

Conform prevederilor Codului Fiscal, astfel cum au fost puse în aplicare prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 ("Normele"), o cheltuială se poate deduce în măsura în care următoarele iții sunt îndeplinite: (a) existența unui contract încheiat între furnizor și beneficiarul serviciului la oricărei alte forme contractuale prevăzută de lege; (b) faptul că serviciul a fost furnizat în mod efectiv; (c) necesitatea serviciilor în cauză pentru activitățile contribuabilului.

Aceste condiții sunt exclusive, fiind singurele aspecte care trebuie analizate pentru a considera o cheltuială ca fiind deductibilă pentru calculul impozitului pe venit. Adăugarea oricăror altor criterii condiții în acest sens ar reprezenta o adăugare inacceptabilă la lege.

În ceea ce privește sumele plătite de Societate către Ernst & Young pentru perioada 2006-2010, sunt îndeplinite conditiile legale pentru a le considera cheltuieli deductibile, având în vedere că, așa cum rezultă din RIF, serviciile au fost prestate conform înțelegerilor contractuale specifice, astfel încât prima condiție de deductibilitate este îndeplinită. În plus, este evident că serviciile de audit au fost prestate în mod efectiv, acest lucru fiind confirmat prin documentele furnizate de către Societate pe parcursul inspecției fiscale, și, prin urmare, și a doua condiție de deductibilitate este îndeplinită.

In ceea ce privește necesitatea serviciilor prestate, diferențierea facuta de RIF a serviciilor de audit de care a beneficiat Societatea în baza Contractelor E&Y în servicii de audit destinate asociaților și servicii de audit destinate Societății este nejustificată, având în vedere faptul că atât ea raportului de audit privind pachetul de raportare către grup, cât și cea a raportului privind auditul statutar au loc în urma analizei acelorași documente și a efectuării acelorași operațiuni și activități.

Onorariul Ernst & Young prevăzut de Contractele E& Y nu este alocat pe activități, ci este un onorariu global, pentru întreaga activitate implicată de activitatea de audit, care nu poate fi împărțită pe obiective specifice, întrucât atât auditarea pachetului de raportare grup, cât și auditarea situațiilor financiare ale Societății implică analiza acelorași documente și ea acelorași operațiuni de verificare.

În acest sens, afirmația inspectorilor fiscali potrivit căreia "procentul de 70 % din valoarea totală a actului a fost facturat pentru emiterea raportului preliminar de audit privind Pachetul de Raportare către G. respectiv către asociați, nu pentru auditul statutar, deoarece la data emiterii facturilor anul financiar 2007 nu era încheiat" este nejustificată și eronată.

În niciun Contract E&Y nu este stipulată în mod expres o departajare între costul auditului de grup și cel statutar, tocmai din perspectiva faptului că serviciilor furnizate converg către finalitatea tării unor situații financiare adecvate. D. modalitatea de facturare și plată este structurată în conform detaliilor de mai sus. Din acest punct de vedere, concluzia inspectorilor fiscali potrivit căreia auditarea pachetului de raportare către grup ar reprezenta 70% din valoarea contractelor E&Y, pentru simplul motiv că Societatea avea obligația să achite deja 70% din ea serviciilor la emiterea raportului de audit aferent, este greșită.

Pe de o parte, "începerea muncii pe teren", "emiterea raportului preliminar de audit privind e raportare către grup" și, respectiv, "emiterea raportului preliminar de audit privind auditul statutar" reprezintă doar date de referință în vederea stabilirii scadențelor pentru plăți parțiale ale onorariului Ernst & Young, pe parcursul Contractelor E&Y, și nu o evaluare a serviciilor realizate până la acel moment. În lipsa unei dispoziții specifice în Contractele E&Y în acest sens, o astfel de interpretare este abuzivă, reprezentând o ingerință în dreptul exclusiv al e a determina drepturile și obligațiile contractuale.

4. Cu privire la comisionul achitat se Farmexim SA

În mod similar a avut loc o ingerinta a inspectorilor fiscali in privinta drepturilor si obligatiilor stabilite printr-un contract comercial al Societatii si in privinta nerecunoasterii caracterului deductibil al costurilor campaniei promotionale Osseor.

Prin Contractul privind desfășurarea campaniei promoționale Osseor ("Contractul Osseor"), societatea a contractat serviciile .") în vederea desfășurării, de către din urmă, a unei campanii promoționale cu privire la medicamentul Osseor, pe care societatea este autorizată să-l vândă pe piața românească. În schimbul serviciilor ce făceau obiectul actului Osseor, Farmexim avea dreptul la "o sumă cu titlu de remunerație totală" (art. 7.1 din actul Osseor).

Potrivit art. 7.2 din Contractul Osseor, "Remunerația Totală va fi facturată lunar de către Distribuitor, până la data de 10 a lunii următoare lunii în care Produsele Gratuite au fost facturate și livrate de către S. Distribuitorului. Remunerația Lunară se va la prin aplicarea a 9% (nouă procente) asupra totalului valorilor CIP (exprimate în RON) menționate pe facturile privind Produsele Gratuite emise de S. în luna precedentă lunii în Distribuitorul a emis factura ".

Așa cum rezultă din prevederile contractuale citate, pentru serviciile promoționale prestate în beneficiul Societății, Farmexim era îndreptățită la o remunerație constând într-un cuantum procentual (9%) din valoarea CIP a produselor gratuite furnizate de Societate. Astfel, remunerația Farmexim pentru serviciile ce au făcut obiectul Contractului Osseor nu a fost stabilită în funcție de valoarea CIP a medicamentelor gratuite efectiv distribuite pacienților și nici nu există vreo clauză contractuală care să prevadă ajustarea acestei remuneratii în cazul neepuizării de către Farmexim a stocului de produse gratuite puse la dispoziție de către societate. În consecință, remunerația a fost o remunerație finală, neajustabilă, care nu a depins de rezultatul campaniei promoționale.

Inspectorii fiscali au aratat in RIF ca Societatea "a facturat cu minus numărul de produse în stoc la Farmexim SA (..), astfel că valoarea totală CIP exprimată în lei pentru produsele livrate cu gratuit s-a modificat", asa incat nu a admis la deducere cheltuielile efectuate cu promovarea medicamentelor, in baza Contractului Osseor.

Din această perspectivă, recalcularea de către inspectorii fiscali a remunerației Farmexim este .netemeinică și ilegală, întrucât contractul este legea părților și nu există nicio dispoziție legală care să permită organelor fiscale modificarea prețului unui serviciu stabilit de comun acord de părțile contractante, cu atât mai mult cu cât Societatea și Farmexim nu sunt nici părți afiliate.

În consecință, condițiile prevăzute de lege pentru deducerea de Societate a cheltuielilor efectuate cu promovarea medicamentelor din portofoliul său, în baza Contractului Osseor, au fost îndeplinite, iar concluziile inspectorilor fiscali cu privire la acest aspect sunt netemeinice și ilegale. D. urmare, societatea nu datorează debitul suplimentar stabilit prin Decizie în acest sens cu titlu de impozit pe și TVA, precum și majorările, dobânzile și penalitățile de întârziere calculate cu privire la respectivul debit.

5 Cu privire la veniturile calculate pentru 666 de cutii de medicament Osseor furnizate în cadrul campaniei ,,1+1 gratuit"

În baza Contractului Osseor, Societatea a beneficiat de servicii de promovare și marketing furnizate de societatea Farmexim în cadrul campaniei 1+1 gratuit pentru medicamentul Osseor. Potrivit actului menționat, aceste servicii au ca scop oferirea de medicamente gratuite Osseor prin intermediul Farmexim către clienți finali.

În acest sens, S. a pus la dispoziția Farmexim un număr total de 4.535 cutii de Osseor din a fost returnat un număr de 691 de cutii, restul medicamentelor fiind oferite clienților în cadrul promoției .

Organele de control au considerat că, pentru un număr de 666 cutii, Societatea nu deține documente justificative care să ateste acordarea gratuită a bunurilor în cadrul campaniei promoționale și au reținut că valoarea aferentă acestora reprezintă venituri suplimentare. De asemenea, pentru cele 666 cutii de Osseor livrate în cadrul campaniei de promovare, organele de inspecție fiscală au impus societătii colectarea TVA aferente.

Reclamanta consideră argumentele invocate de către organele de inspecție fiscală ca fiind neîntemeiate.

În conformitate cu prevederile în vigoare in anul 2008 (anul în care au fost desfașurate aceste servicii), respectiv articolul 128, alineatul (8), litera e) din Codul Fiscal, nu se consideră livrare de bunuri ,,acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor promoționale, pentru încercarea produselor sau pentru demonstrații la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în stimulării vânzărilor."

Având în vedere faptul că, până la data de 3 1 decembrie 2009, alineatul respectiv nu a avut norme de aplicare, și având în vedere faptul că Normele reprezintă o interpretare a prevederilor Codului fiscal, se invocă Normele Metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul Fiscal în vigoare de cu data de I ianuarie 2010. În acest sens, la punctul (6), punctul (14) se menționează că se cuprind în categoria bunurilor acordate în mod gratuit în scopul stimulării vânzărilor bunurile care sunt produse de persoana impozabilă în vederea vânzării sau sunt comercializate în obișnuit de către persoana impozabila, acordate în mod gratuit clientului, numai în măsura în sunt bunuri de același fel ca și cele care sunt sau au fost livrate clientului. "

Având în vedere condițiile și argumentele menționate mai sus, precum și contractul încheiat cu Farmexim, bunurile destinate oferirii cu titlu gratuit clienților (promoție" 1 + 1") se clasifică drept bunuri acordate în vederea stimulării vânzărilor, iar cupoanele menționate de către organele de control ca lipsind din evidența Societății nu sunt singurele documente care pot justifica faptul că inspecția s-a desfășurat efectiv. În acest sens trebuie avut în vedere faptul că prevederile Codului fiscal nu menționează care sunt documentele ce trebuie deținute în vederea justificării faptului că bunurile au fost acordate cu titlu gratuit în cadrul acțiunilor de promovare.

Se mai arată că este incorectă trimiterea la dispozițiile pct. 214 alin. 2 din OMFP nr. 1752 /2005, care se referă la recunoașterea în contabilitate a veniturilor din vânzări, având in vedere faptul că, în cazul de față, nu a avut loc nicio vânzare. Conform Codului civil, vânzarea constă în transferul dreptului de proprietate asupra unui bun în schimbul unui preț. Or, contractul încheiat cu Farmexim nu prevede vreun preț pe care această societate ar trebui să-I plătească S. pentru cutiile de Osseor. Din contră, Contractul Osseor prevede în mod expres că produsele vor fi puse gratuit la dispoziția prestatorului de servicii. D. urmare, societatea nu avea obligația de a înregistra în contabilitate venituri aferente produselor nepredate de Farmexim și, în consecință, aplicarea art. 19 din Codul fiscal este nejustificată.

Cheltuielile suportate de S. în baza Contractului Osseor sunt aferente serviciilor de promovare a produselor S.. Potrivit art, 21 alin. (2) li t. i) din Codul Fiscal: "sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri și: (..) i) cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii". În conformitate cu prevederile articolului 145, alineatul (2) din Codul Fiscal, TVA poate fi dedusă, deoarece serviciile au fost achiziționate în scopul desfășurării de operațiuni care dau drept de deducere având în vedere faptul că evenimentele au fost destinate familiarizării pacienților cu produsele S. și modul de utilizare al acestora, ceea ce se preconizează că va conduce pe termen lung la creșterea nivelului vânzărilor acestor produse.

4. Prejudiciul iminent

În ceea ce priveste conditia prejudiciului iminent, atat in practica cat si in doctrina s-a convenit ., avandu-se in vedere nu numai sensul clasic al unui prejudiciu efectiv, ci si (sau mai si) perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice, a unui serviciu public, si, caz, a activitatii unui particular, vizat in mod direct sau indirect de actul administrativ atacat. În fapt, vorbim despre prejudiciu iminent acolo unde actul administrativ atacat, in loc sa-si îndeplineasca menirea de organizare a serviciului public sau de protejare a resursei publice, in beneficiul cetateanului, conduce la incalcarea unor drepturi sau interese legitime, rezultand de aici și iminenta unei pagube.

Conditia pagubei iminente este tratata atat in doctrina cat si in practica ., avandu-se în vedere nu numai intelesul clasic de prejudiciu efectiv, ci si un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta.

Potrivit art.2 alin.l lit.s din legea nr.554/2004, paguba iminenta este definita ca "un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a funcționarii unei autoritati publice ori a unui serviciu public. "

În sensul avut in vedere de dispozitiile art.14 din Legea contenciosului administrativ, paguba in patrimoniul Societatii este iminenta, de vreme ce S. este obligata la plata unor impozite si taxe cu caracter executoriu, conform dispozitiilor art. l36 din Codul de procedura fiscala.

Cât privește dovada existentei pagubei, textul nu impune o astfel de proba, astfel că instanta de cenzura este pusa in situatia de a analiza de la caz.

a)In primul rand, revenind la putinele puncte fixe pe care doctrina si practica judiciara le-au configurat in aceasta materie, trebuie sa se raporteze cu prioritate la cuantumul sumei care i se imputa prin Decizie. Or, in speta acesta este suficient de mare - fara niciun fel de indoiala - cat sa determine, in cazul iesirii sale din patrimoniu, afectarea grava a activitatii unui operator economic, ori cat de important sau dezvoltat ar fi acesta. De partea cealalta, pentru Stat - care este beneficiarul direct al acestei sume, prin intermediul ANAF - suma in litigiu este una modica, sens in care nu se poate vorbi despre o afectare a interesului public in cazul admiterii prezentei cereri de suspendare a actului administrativ pana la solutionarea pe fond a cererii de anulare. In plus, apare ca fiind de interes si faptul ca autoritatea fiscala este protejata de legiuitor, de plano, pentru astfel de situatii, prin instituirea unor dobanzi legale care curg pe perioada judecarii cererii de anulare, fara a exista o intrerupere a curgerii si perceperii lor. ., mentinerea executorialitatii actelor administrative fiscale pe durata judecatii este de natura a duce la accentuarea nefireasca, contrara principiilor dreptului public, a dezechilibrului deja existent in raporturile juridice dintre Stat si particular.

b)Un alt aspect de interes, legat de asemenea de cuantumul sumei, il reprezinta influenta pe care iesirea acestei sume din patrimoniu o are asupra activitatii S., aspectul fiind apreciat prin prisma specificului activitatii Societatii. In acest sens, piata medicamentelor este una unde concurenta este acerba. Astfel, un prim aspect de mentionat il reprezinta faptul ca in aceasta industrie, covarsitoarea majoritate a produselor sunt fabricate de mai multi producatori, aflati permanent in competitie (desigur, produse avand aceeasi substanta de baza, acesta fiind criteriul de achizitie utilizat). Desigur, existenta circuitului de achizitii care include sistemul public sanitar este de natura, in mod aparent, sa conduca la ideea ca vanzarile sunt asigurate atata vreme cat exista contracte semnate si nevoi de acoperit in interiorul asigurarilor de sanatate. In realitate insa, tocmai numarul limitat al achizitorilor importanti (lanturile de farmacii care, desi private, evolueaza in cadrul aceleiasi plaje de reglementare ca si spitalele, deoarece le sunt furnizori acestora din urma) le permite acestora sa adopte pozitii contractuale foarte dure in raport cu persoane juridice de tipul subscrisei petente. Pentru acest motiv, eventualele intreruperi in activitatea de livrare a Societatii (datorate afectarii cash-flow-lui S. prin lipsirea de resursele financiare antamate in cadrul actelor administrative fiscale) sunt de natura a atrage sanctiuni contractuale rapide si cu efect iremediabil din punct de vedere economic pentru reclamantă.

c) In aceeasi ordine de idei, un alt element specific al pietei de medicamente care este apt sa configureze caracterul profund prejudiciant al mentinerii executorialitatii actelor administrative fiscale, il reprezinta incidenta foarte accentuata a reglementarii de catre stat a distributiei si vanzarii de produse farmaceutice. Un medicament nu se poate vinde la fel ca orice alt produs. Astfel, un medicament va putea fi comercializat numai in temeiul unei autorizatii de punere pe piata (APP), sau a unei autorizatii de distribuitor, aceasta fiind dobandita in urma unor proceduri legale destul de complexe si care presupun investitii in bani, oameni si timp. Cu toate acestea, punerea in executare a actelor administrative fiscale respective va avea in mod neindoielnic un impact semnificativ asupra circuitului financiar al societatii si va afecta in mod negativ capacitatea societatii de a opera activitatile de distributie angro de medicamente.

d)Jurisprudenta a aratat, de-a lungul evolutiei unei practici nascute odata cu . noii legi a contenciosului administrativ, ca vom vorbi despre prejudiciu iminent acolo unde actul administrativ atacat, in loc sa-si indeplineasca menirea de organizare a serviciului public sau de protejare a resursei publice, in beneficiul cetateanului, conduce la incalcarea unor drepturi sau interese legitime, rezultand de aici si iminenta unei pagube. In speta de fata, reclamanta arată că ne aflam atat in ipoteza generala a practicii, cat si in cea de exceptie. Astfel, in cauza exista si un interes public major afectat, ceea ce este de natura a fundamenta sine die necesitatea suspendarii actului atacat.

e)Astfel, la nivel subsidiar, se invocă și afectarea previzibila a interesului public, respectiv necesitatea sociala imperioasa ca sistemul sanitar sa beneficieze de medicamente la timp si la preturi competitive. Reclamanta distribuie medicamente folosite in sistemul de sanatate din Romania pentru tratamentul a numeroase boli printre care diabet, hipertensiune arteriala, afectiuni cardiace, ., depresie, ., etc, majoritatea dintre medicamentele distribuite de S. in Romania fiind incluse in programe nationale de sanatate. Perturbarea grava a resurselor financiare ale Societatii prin plata imediata a sumelor impuse de intimate este de natura sa creeze dificultati in lantul de aprovizionare cu asemenea medicamente, cu consecinte imprevizibile asupra situatiei pacientilor ca beneficiari finali ai produselor distribuite de S..

f)Se mai invocă in aprecierea acestei conditii si in raport de probele administrate Raportul de inspectie fiscala, acolo unde se prezinta situatia profitului societatii pentru perioada controlata. Din analiza acestui inscris și a anexelor sale rezulta fara putinta de tagada doua aspecte: tendinta de scadere a profitului de la un an la celalalt, pana ce s-a ajuns la pierdere fiscala pe anul 2010, iar in al doilea rand disparitia profitului se datoreaza tocmai noii contributii clawback, care face obiectul mai multor litigii.

g) În atare conditii, a impune penalitati in valoare de milioane de lei unei societati care nu a căutat sa supende pe cale judiciara noua taxa, preferand sa se incadreze in limitele legii noi pana ce instanta de cenzura se va pronunta, reprezinta o conduita excesiva si deopotriva preiudicianta, aceasta putand duce la declin economic pentru reclamantă. In masura in care s-ar incepe executarea silita vor fi retinute sume care exced in mod evident resurselor care rezulta actualmente din activitatea desfasurata de S., cu consecinte grave asupra intregului flux financiar al societatii, care a fost oricum cu greu mentinut in ultima perioada in contextul aparitiei Contributiei.

h)Se mai arată că, în conformitate cu anexa la prezenta cerere de suspendare, reclamanta a achitat intotdeauna Contributia dupa comunicarile facute de CNAS, chiar daca Societatea le-a contestat in instanta. Daca tot circuitul financiar al societatii este perturbat prin obligarea la plata imediata a aproape opt milioane de lei, Societatea va intampina dificultati majore in a-si onora obligatiile curente de plata a contributiei, cu consecinte in cele din urma prejudiciabile si pentru stat, nu numai pentru Societate.

Pârâta ANAF a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.

La termenul din 22 mai 2013, Curtea a stabilit cauțiunea în cuantum de 1 % din suma stabilită de actul administrativ contestat, la dosar fiind depusă copia recipisei de consemnare nr._/1 din 29.05.2013 emisă de CEC Bank, originalul fiind depus la registrul de valori al secției.

Analizând cererea de suspendare de față, în raport de susținerile părților și de ansamblul înscrisurilor depuse la dosar, Curtea constată următoarele:

În fapt:

Reclamantei i-a fost comunicat Avizul de inspecție fiscală nr. F-MC 18 /10.02.2012 emis de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ("DGAMC"), potrivit căruia, începând cu data de 1 martie 2012, Societatea urma să facă obiectul unei inspecții fiscale în vederea" verificării ansamblului declarațiilor fiscale și /sau operațiunilor relevante pentru inspecția fiscală pentru: impozit pe profit în perioada 01.01._10; taxa pe valoarea adăugată - lunar în perioada_ -_ ; contribuția de asigurări sociale datorată de angajator în perioada 01.01._10; contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați în perioada 01.01._10; contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator în perioada 01.01._10; contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator în perioada 01.01._10; contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale in perioada 01.01._10; contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator În perioada 01.01._10; contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați În perioada 01.01._10; contribuții pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice În perioada_ -_ ; impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor în perioada_ -_ ; contribuția trimestrială pentru finanțarea unor cheltuieli În domeniul sănătății În perioada_ -_ .

După cum rezultă din înregistrarea efectuată la poziția nr. 8 din Registrul urne de control al Societății, inspecția fiscală menționată a fost demarată prin prezentarea inspectorilor fiscali la sediul reclamantei, în data de 14 martie 2011.

Ulterior, prin Avizul nr. F - MC 8/18.02.2013, Societatea a fost informata asupra faptului că va fi supusă unei inspecție fiscale având ca obiectiv „verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și /sau operațiunilor relevante pentru inspecția fiscală pentru contribuție trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aflate în sold, la data de 1 octombrie 2011 și neachitate În perioada 1.01.2011 -_ ". Respectivul aviz de inspecție fiscală a fost comunicat Societății în data 21 martie 2013.

În data de 20 februarie 2013, Societății i-a fost prezentat proiectul raportului de inspecție fiscală, însoțit de anexele aferente, în privința cărora Reclamanta a formulat un punct de vedere comunicat inspectorilor fiscali în termen, în data de 27 februarie 2013. Discuția finală în ceea ce privește rezultatele inspecției fiscale a avut loc în data de 27 februarie 2013.

După cum rezultă din RIF, activitatea de inspecție fiscală s-a desfășurat până la data de 27 februarie 2013. Ulterior, ANAF a emis cele trei acte administrative fiscal a căror suspendare o solicita reclamanta prin prezenta cerere, respectiv RIF - in data de 21.03.2013, iar a doua zi -22.03.2013 - Dispoziția si Decizia.

Prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-MC 205 /22.03.2013, s-a dispus obligarea reclamantei la plata următoarelor sume la bugetul de stat:

- impozit pe profit suplimentar: 37.962 ron + majorari, dobanzi si penalitati de intarziere in valoarea de 66.551 ron;

- TVA suplimentara: 36.040 RON + majorări, dobânzi si penalitati de intarziere in valoare de 35.494 ron

- contribuție clawback suplimentara: 22.881 Ron + majorări, dobânzi și penalități de întârziere in valoare de 32.607.648 ron

Reclamanta, in temeiul art. 205 din Codul de procedura fiscala, a înaintat emitentului ANAF o contestație (atașata cererii introductive de instanța) împotriva celor trei acte administrative fiscale, oferindu-i astfel, conform legii, posibilitatea de a le revoca.

Prin Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr._ /22.03.2013, s-au dispus următoarele măsuri: obligarea reclamantei la depunerea declarației recapitulative rectificative D390 privind livrările / achizițiile intracomunitare pe trimestrul III 2007; corectarea pierderii fiscale de recuperat în anii următori înscrisă în declarația 101 aferentă perioadei 1.10._10 de la suma de 1 856 114 lei la 1 818 491 lei, depunând la organele fiscale declarație rectificativă; declarație informativă rectificativă privind livrările / prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național D394 pe Semestrul I 2007.

Prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-MC 61 /21.03.2013 au fost constatate aspectele ulterior înglobate în decizia de impunere mai sus citată.

Reclamanta a făcut dovada înregistrării contestației administrative sub nr._/ 05.04.2013 la ANAF-DGAMC-AIF.

În drept:

Potrivit prev. art. 14 din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, intitulat „Suspendarea executării actului2:

(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

(2) Instanța soluționează cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea părților.

(3) Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcționarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă și de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.

(4) Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.

(5) În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă.

(6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive.

(7) Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.”

Rezultă că, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:

- să fie vorba despre un act administrativ unilateral;

- să fie introdusă plângerea prealabilă împotriva actelor vătămătoare;

- măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș din lege;

- să fie vorba despre un caz bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. 1 lit. t din lege.

Prima condiție este îndeplinită, numai în privința deciziei de impunere și a dispoziției, care sunt acte administrative cu caracter unilateral, dar nu și în privința raportului de inspecție fiscală. Curtea consideră că raportul de inspecție fiscală nu este un act administrativ, ci o operațiune administrativă prealabilă, care stă la baza emiterii ulterioare a actului administrativ reprezentat de decizia de impunere; verificarea legalității acestei operațiuni administrative anterioare poate fi făcută împreună cu actul administrativ care o înglobează, dar în cadrul acțiunii în anulare a actului administrativ. În cadrul unei cereri de suspendare, câtă vreme condiția textului art. 14 este clară (act administrativ unilateral), Curtea constată că raportul de inspecție fiscală nu poate fi considerat ca îndeplinind această condiție.

În consecință, Curtea va analiza, în continuare, îndeplinirea celorlalte condiții, numai în ceea ce privește celelalte două acte a căror suspendare se solicită.

Curtea reține că și cea de-a doua condiție este îndeplinită, reclamanta înaintând o contestație administrativă sub nr._ / 05.04.2013 la ANAF-DGAMC-AIF, împotriva tuturor actelor ce fac parte din petitul prezentei cereri de suspendare.

Cu privire la condiția cazului bine justificat, conform prev. art. 2 alin. 1 lit. t din lege, prin cazuri bine justificate se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cu privire la paguba iminentă, conform prev. art. 2 alin. 1 lit. ș, prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Curtea constată că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca, atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu își producă efectele asupra celor vizați.

În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu – suspendarea executării constituie, însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul cenzurării legalității acestuia de către instanța competentă, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, în cadrul cărora instanța trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea măsuri numai atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea lui. Prin urmare, cazul bine justificat și iminența pagubei sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de parte; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul sau actele administrative atacate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Pe aspectul nelegalității actului administrativ atacat, reclamanta a invocat mai multe aspecte.

1.Nerespectarea datei de începere a inspecției fiscale

Reclamanta invocă necomunicarea in termenul legal a avizului de inspecție fiscală, prin care organele fiscale au încălcat dreptul societății de a fi înștiințată in timp util asupra inspecției fiscale, pentru a-și organiza în mod adecvat evidența contabilă și fiscală. În plus, prevederile legale privind comunicarea avizului de inspecție fiscală au fost încălcate și în privința inspecției fiscale efectuate în baza Avizului nr. F-MC 8 /18.02.2013. D. urmare, extinderea controlului realizat de către organele de inspectie fiscală s-a efectuat în mod nelegal și intempestiv, aducând atingere dreptului la aparare al societății.

Curtea constată că acest motiv invocat de reclamantă reprezintă un motiv ce poate fi invocat în cadrul unei acțiuni de fond, de anulare a actelor administrative, iar nu un motiv de suspendare; pe calea acțiunii în suspendare, judecătorul nu poate analiza chiar fondul cererii în anulare, deoarece și-ar depăși limitele învestirii. De aceea, acest motiv, considerat a depăși limitele unei cereri de suspendare a actului, nu va putea fi analizat în prezenta cauză.

2.Continutul nelegal al avizelor de inspecție fiscala este un alt motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, care va primi același tratament juridic din partea Curții.

Stabilirea împrejurării dacă un aviz de inspecție fiscală are sau nu conținutul prevăzut de lege reprezintă în mod evident o prejudecare a fondului, care nu este permisă judecătorului învestit cu cererea de suspendare.

3.Depășirea termenului maxim prevăzut de lege pentru efectuarea inspecției fiscale reprezintă tot un aspect de fond, care prin analogie nu va putea primi dezlegarea din partea acestei instanțe.

4.Prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale cu privire la creanțele fiscale născute în anul 2006 este o apărare de fond, care nu poate fi considerată motiv de suspendare, câtă vreme judecătorul nu poate statua asupra acesteia fără a prejudeca fondul cauzei.

5.Următorul motiv invocat de reclamantă în cuprinsul cererii de suspendare, ca și aparență de nelegalitate pentru crearea cazului justificat, se referă la modalitatea de înregistrare, declarare, stabilire și virare a contribuției trimestriale pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății ("taxa clawback").

5.1. Astfel, un prim motiv se referă la situația dobânzilor si a majorărilor de întârziere aferente taxei clawback.

In conformitate cu OUG nr. 104 /2009, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor acestei ordonanțe referitoare la contribuția clawback, Ministerul Sănătătii și CNAS ar fi trebuit să emită un ordin comun pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG nr. 104 /2009, în termen de 15 zile calculate de la . respectivei ordonanțe.

Cu toate acestea, după mai mult de 8 luni de la . OUG nr. 104/2009, respectiv la de 25 iunie 2010, Ministerul Sănătății și CNAS au emis Ordinul nr. 928 /591/_ al Ministerului Sănătății și CNAS pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la art. 363 indice 1, alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate.

Astfel, între 7 octombrie 2009 și 25 iunie 2010 nu au existat norme, instrucțiuni și/ sau o procedură de calculare și plată a contribuției (de exemplu, nu exista niciun cont în care ar fi putut fi plătită contribuția clawback datorată).

Constatând aceste aspecte, Curtea reține că în mod corect a susținut reclamanta faptul că contribuabilii taxei clawback nu pot fi sancționați pentru o faptă care nu a fost sub controlul lor, respectiv pentru faptul ca nu a existat nicio legislație secundară relevantă care să reglementeze condițiile de plată ale contribuției.

În lumina celor de mai sus, rezultă că, pentru perioada cuprinsă între ianuarie 2010 și 25 iunie 2010, modul de calcul al dobânzilor și al penalităților /majorărilor de întârziere cu privire la plata contribuției, apare ca fiind pus sub semnul întrebării, ceea ce este de natură să creeze o îndoială asupra legalității actelor administrative atacate.

Curtea reține că se creează aparența faptului că persoanele supuse obligatiei de plata a contributiei nu au avut la dispozitie nici un mecanism administrativ de plata efectiva a acestui nou impozit.

Se mai reține și împrejurarea că Normele adoptate in luna iunie 2010 prevedeau o formularistica specifica de declarare a vanzarilor de medicamente trimestriale ale fiecarui detinator de autorizatie de punere pe piata, in timp ce OUG nr. 104 /2009 (respectiv art. 363 indice 1 din Legea Sănătății, stabilit de aceasta) prevedea în mod expres că plata Contributiei trebuie făcută "din valoarea încasărilor" rezultate din vânzările relevante de medicamente realizate în cadrul unui trimestru. Pe cale de consecinta, a aparut o discrepanta legislativa evidenta intre dispozitiile legislative primare și secundare in aceasta perioada, in conditiile in care era imposibil - atat din punct de vedere legal cât si din punct de vedere practic - ca sumele corespunzătoare vânzarilor efectuate în trimestrele T4 2009 - T3 2011 sa fie încasate până la "data de 25 a lunii următoare trimestrului", având în vedere două împrejurări: termenele lungi de decontare prevăzute de legislatia aplicabila și practica autorităților în legatura cu decontarea efectivă a sumelor datorate.

Curtea reține că reclamanta a dovedit existența unei îndoieli serioase cu privire la modalitatea de aplicare a dobanzilor si a majorarilor de întârziere pe perioada T4 2009 - T3 2011, intrucat pentru prima parte din această perioadă, până în luna iunie 2010 nici nu existau norme de aplicare a OUG nr. 77/2010, iar pentru restul perioadei normele nu erau puse in acord cu legea si se cerea in contribuabililor supusi acestei obligații de plată să achite contribuția la valoarea vanzarilor, iar nu la valoarea incasarilor.

Astfel, Curtea consideră că reclamanta a dovedit un caz justificat de suspendare a celor două acte administrative unilaterale invocate în speță, în ceea ce privește sumele cu caracter accesoriu pentru taxa clawback.

5.2 În ceea ce privește invocarea unei stabiliri eronate a bazei de calcul a contributiei, sub aspectul procentului de 11 %, reclamanta a invocat faptul că acest procent a fost stabilit în mod nelegal.

Reclamanta a invocat faptul că, în cazul S., vanzarile către farmacii și către unităti sanitare cu paturi în cursul fiecăruia dintre Trimestrele T 4 2009 - T 3 2011 au fost considerabil mai mici de 1.250.000 RON.

Din lecturarea deciziei de impunere, Curtea constată că organul fiscal nu a motivat modul de stabilire a procentului de 11 %, câtă vreme grila de calcul cuprinde tranșe de venituri trimestriale și procente diferite, în funcție de acestea.

Astfel, nemotivarea actului administrativ fiscal este în măsură să creeze o îndoială cu privire la legalitatea acestuia, nemotivarea acestuia act împiedicând și partea reclamantă să își facă apărări concrete și detaliate.

Prin urmare, pentru ca actul administrativ să nu se transforme într-un act care să aducă vătămări, în loc de beneficii, Curtea constată că este îndeplinită cerința cazului justificat și cu privire la obligația principală de plată a taxei clawback.

6. În ceea ce privește celelalte motive de nelegalitate legate de: cheltuielile aferente facturilor emise de Opera Center; cheltuielile aferente serviciilor prestate de Ernst & Young Assurance Services SRL; comisionul achitat de Farmexim SA și veniturile calculate pentru 666 de cutii de medicament Osseor furnizate în cadrul campaniei ,,1+1 gratuit", Curtea constată că în susținerea cererii de suspendare cu privire la aceste categorii de debite, reclamanta a invocat numai aspecte de fond, care nu se pot suprapune cu motive de suspendare, pentru argumentele arătate și la începutul prezentelor considerente, astfel că nu pot determina nici o analiză a instanței pe aceste motive și nici considerarea lor ca afirmații concludente pentru admiterea cererii de suspendare.

Astfel, pentru aceste categorii de sume, C. consideră că cererea de suspendare nu îndeplinește condiția cazului justificat.

Concluzionând, Curtea apreciază că este îndeplinită condiția cazului justificat numai în ceea ce privește decizia de impunere și parțial cu privire la aceasta, respectiv numai referitor la taxa clawback și accesoriile acesteia și că este neîndeplinită în ceea ce privește celelalte debite principale și accesorii menționate prin decizia de impunere și în ceea ce privește dispoziția.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției pagubei iminente - "prejudiciul material viitor si previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila grava a funcționarii unei autorități publice sau a unui serviciu public" (art. 2 lit. s din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ), reclamanta invocă mai multe argumente.

Un prim argument este legat de cuantumul sumei ce face obiectul deciziei de impunere, respectiv suma de aproximativ 32 milioane lei.

Curtea va analiza argumentele legate de prejudiciul iminent numai în raport de taxa clawback și în raport de decizia de impunere, cu privire la celelalte categorii de sume reținându-se ca nefiind îndeplinită condiția cazului justificat.

Curtea reține că suma este suficient de mare - fara niciun fel de indoiala - cat sa determine, in cazul iesirii sale din patrimoniu, afectarea grava a activitatii unui operator economic, ori cat de important sau dezvoltat ar fi acesta. În plus, mentinerea executorialitatii actelor administrative fiscale pe durata judecatii este de natura a duce la crearea unui dezechilibru in raporturile juridice dintre Stat si particular, câtă vreme există îndoieli sub aspectul legalității actului administrativ reprezentat de decizia de impunere.

Curtea reține ca fiind pertinent argumentul reclamantei, în sensul că eventualele întreruperi in activitatea de livrare a societății (datorate lipsirii de resursele financiare antamate in cadrul actului administrativ fiscal) sunt de natura a atrage sancțiuni contractuale rapide si cu efect iremediabil din punct de vedere economic pentru reclamantă.

Se mai reține că punerea in executare a actelor administrative fiscale respective va avea in mod neindoielnic un impact semnificativ asupra circuitului financiar al societatii si va afecta in mod negativ capacitatea societatii de a opera activitatile de distributie angro de medicamente.

Curtea reține că executarea unei obligații, stabilită printr-un act administrativ sau printr-un act cu caracter mixt-civil și administrativ, care se bucură de prezumția de legalitate, nu poate constitui de plano prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș din lege. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentantă doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.

Dar, câtă vreme condiția aparenței de legalitate nu este îndeplinită, nu se poate reține că diminuarea de patrimoniu ce ar putea fi resimțită de reclamantă este una normală.

Prin urmare, constatând astfel că sunt îndeplinite ultimele două condiții, ale cazului justificat și ale pagubei iminente, în parte, numai cu privire la cuantumul taxei clawback și al accesoriilor acestuia, și numai cu privire la decizia de impunere, Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite în parte cererea de suspendare și va dispune suspendarea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-MC 205/22.03.2013, numai în ceea ce privește sumele de 22 881 RON contribuție clawback suplimentară și 32 607 648 RON majorări, dobânzi și penalități de întârziere aferente; va respinge, în rest, cererea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta .., cu sediul ales la M. și Asociații SPARL în București, ., sector 1 în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, .. 88, sector 5, având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.

Suspendă în parte Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-MC 205/22.03.2013, numai în ceea ce privește sumele de 22 881 RON contribuție clawback suplimentară și 32 607 648 RON majorări, dobânzi și penalități de întârziere aferente.

Respinge, în rest, cererea, ca nefondată.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare executorie.

Pronunțată în ședința publică, azi, 07.06.2013.

PreședinteGrefier

V. AndreeaVlad F. L.

F.V. 07.06.2013.

Data red. 122 iulie 2013

2 ex

Red. Jud. AV

← Anulare act administrativ. Sentința nr. 18/2013. Curtea de Apel...		Pretentii. Decizia nr. 3847/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1874/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1874/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI