Pretentii. Decizia nr. 1129/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 1129/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 4871/2/2012

DOSAR NR._ 29/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1129

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.03.2013

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. V.

JUDECĂTOR: U. D.

JUDECĂTOR: V. D.

GREFIER: R. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul N. G. M. împotriva deciziei civile nr.1606/09.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN ARGEȘ.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 08.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 14.03.2013.

CURTEA,

Deliberând asupra contestației în anulare de față,

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.06.2012, sub nr._ 29/2011 contestatorul N. G. E. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1606 din 09.04.2012, pronunțată de către Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN ARGEȘ pentru motivele prevăzute de art. 318 Cod proc. civ., constând în:

1.Pronunțarea hotărârii ca rezultat al unor greșeli materiale;

2.Omiterea din greșeală a cercetării mai multor motive de modificare sau casare.

În motivarea contestației în anulare s-au arătat în esență următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1606 din 09.04.2012, au fost respinse RECURSURILE declarate împotriva sentinței nr. 220, pronunțată la data de 20.01.2011 (și comunicată în data de 07.02.2011), de către Tribunalul Municipiului București, Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, și a mai multor încheieri de ședință aferente acesteia, în dosarul nr._./3/2008.

1. MOTIVUL DE CONTESTAȚIE ÎNTEMEIAT PE PRONUNȚAREA HOTĂRÂRII CA URMARE A UNOR GREȘELI MATERIALE.

Pentru a-și întemeia respingerea susținerilor cu privire la prima ipoteză a art. 68 alin . 1 din Regulamentul CE nr. 796/2004, instanța de recurs pornește de la mai multe greșeli materiale.

1.1. În ceea ce privește prima greșeală materială instanța reține că suprafața de gol alpin a muntelui Găinațul M. ar fi fost exploatată ("lucrată") atât de reclamant, cât și de alte persoane, respectiv de Obștea de Moșneni Nămăiești. Ori o astfel de ipoteză ar fi fost valabilă, doar în cazul în care Obștea de Moșneni Nămăiești ar fi închiriat doar o parte din suprafața de gol alpin a muntelui Găinațul M., către reclamant, situație care nu reiese din niciunul din înscrisurile depuse la dosar.

Din contră, așa cum se poate constata din înscrisurile depuse la dosar, Obștea de Moșneni Nămăiești a închiriat către reclamant toată suprafața de gol alpin a muntelui Găinațul M.. Acest aspect este probat fără putință de tăgadă de două înscrisuri: contractul de închiriere nr. 401/27.04.2007 (filele din dosarul_/3/2008, voi. I) și titlul de proprietate nr. 61/18.07.2002 deținut de Obștea Moșnenilor Nămăiești (filele 425-426 din dosarul_./3/2008, vol. II). Astfel, conform titlului de proprietate nr. 61/18.07.2002 deținut de Obștea Moșnenilor Nămăiești, suprafața de pășune a muntelui Găinațul M. este de 210 ha (filele 503-504 dosar_./3/2008 a se vedea primul rând de sus fila 504, rubrica observații), iar suprafața închiriată de reclamant prin contractul de închiriere nr. 401/27.04.2007 este de asemenea de 210 ha. De altfel, când actul eliberat să ateste proprietatea pășunii muntelui Găinațul M. indică 210 ha, iar contractul de închiriere indică închirierea a 210 ha este cât se poate de evident că muntele a fost dat în închiriere în integralitatea sa.

Totodată limitele menționate în anexa titlului de proprietate pentru pășunea muntelui Găinațul M. sunt în mod evident - așa cum se poate vedea fără putință de tăgadă din compararea hărților existente în dosarul_ - aceleași cu cele din contractul de închiriere nr. 401/27.04.2007, chiar dacă parțial ele sunt denumite prin alte repere topografice. La această concluzie se poate ajunge și prin deducție logică pe baza primei constatări, respectiv aceea care arată că toată suprafața din titlu, este dată și în închiriere, concluzia fiind aceea că în această situație limitele sunt aceleași.

2. Totodată, o altă greșeală materială făcută de instanța de recurs este aceea că nu a observat că limitele suprafeței delimitate pe hărțile APIA, a cărei arie este de 179,36 ha nu corespund pe latura de nord și est cu cele din contractul de închiriere. Astfel, nu există niciun document care să arate că în partea de nord golul alpin al muntelui Găinațul M. este delimitat de un drum montan, care totodată ar constitui pe o anumită porțiune și limita dintre localitățile Rucăr și Valea M.-P.. Ori pentru a avea o identificare corectă a terenului exploatat, respectivele limite ar fi fost necesar să coincidă. Faptul că respectivele limite nu coincid se poate vedea în mod evident din compararea hărților existente la dosar. Dacă acest fapt nu este evident, atunci în mod evident ar fi fost necesară administrarea în cauză a unei expertize topografice.

Prin faptul că limitele din contractul de închiriere sunt diferite de cele care delimitează aria de 179,36 ha, se probează în mod evident că formularul Ml.l. și declarația olografă scrisă la aceeași dată au fost date avându-se la bază o eroare de fapt și prin urmare ele ar trebui revocate sau corectate pentru a exprima situația reală astfel cum prevede paragraful 3 al art. 68 din Regulamentul CE nr. 796/2004: "Pe baza informațiilor furnizate de agricultor în formula descrisă la alineatul (1), cererea de ajutor este rectificată astfel încât să reflecte situația reală.". Faptul că APIA nu are o procedură pentru situații în care se dovedește că fermierul are dreptate și că ar trebui modificată cererea de sprijin în sensul celor susținute de acesta, nu justifică neaplicarea art. 68 din Regulamentul CE nr. 796/2004 și nici penalizarea fermierului.

Faptul că instanța de recurs nu a observat limitele suprafeței delimitate pe hărțile APIA, a cărei arie este de 179,36 ha nu corespund pe latura de nord și est cu cele din contractul de închiriere au condus la concluzia eronată a acesteia cu privire la faptul că dispozițiile art. 68 alin . (1) din Reg. CE nr. 796/2004 nu ar fi incidente în cauză: ""Recurentul-reclamant invocă și dispozițiile art. 68 alin . 1 din Regulamentul CE nr. 796/2004 care reglementează excepțiile de la aplicarea reducerilor și excluderilor potrivit căruia ,,(1) Reducerile și excluderile prevăzute la capitolul I nu se aplică în cazul în care agricultorul a prezentat date faptice corecte sau atunci când poate demonstra prin orice alt mijloc ca nu este vinovat.

APIA nu a contestat niciodată faptul că suprafața de teren cuprinsă între limitele indicate în contractul de închiriere nu ar fi fost exploatată în totalitate de subsemnatul și nici nu a produs probe în acest sens. APIA a considerat doar că identificarea făcută în data de 28.11.2007 este cea corectă, când în fapt, toate probele arată în mod evident că respectiva identificare a fost incorectă.

De altfel, așa cum se menționează în Ghidul fermierului (filele 137-142 din dosarul_./3/2008), cum a reținut și instanța de recurs (pagina 18 ultimul paragraf din decizia 1606/09.04.2012) și cum a arătat în mai multe rânduri chiar APIA, suprafața pentru care se cere și se obține subvenție este cea care se determină pe baza limitelor și nu cea care este menționată în actele de proprietate sau în planurile cadastrale: "...Nu se recomandă folosirea planurilor cadastrale pentru identificarea parcelelor întrucât aceasta poate genera numeroase erori... Se va declara suprafața agricolă reală netă a parcelei. Deținătorul parcelei va măsura pe cât posibil singur . trecute în actele de proprietate..."(pag. 20 din Ghidul Fermierului).

1.3.O a treia greșeală materială este aceea că instanța de recurs nu a observat că limitele din contractul de închiriere sunt aceleași cu cele din sentința civilă din 1932 și cu cele din titlul de proprietate deținut de Obștea Moșnenilor Nămăiești. Este evident, din compararea hărților că respectivele limite coincid. Dacă acest fapt nu este evident, atunci în mod evident ar fi fost necesară administrarea în cauză a unei expertize topografice.

Pornind de la această identitate, și cum pentru același perimetru nu pot exista două arii, rezultă că suprafața menționată în contract este aceeași, ca mărime, cu suprafața de gol alpin deținută de Obștea Moșnenilor Nămăiești, așa cum este arătat în sentința civilă nr. 245/26.11.1932 sau în titlul de proprietate 61/2002. Suprafața de 210 ha din titlul de proprietate eliberat în anul 2002 nu are însă ca bază nici o măsurătoare sau expertiză de specialitate, așa cum atestă și răspunsul Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș cu nr. 6223/07.VII.2011 (fila 133 dosar_ ). Practic singura măsurătoare existentă la acest moment este măsurătoarea din 1932, făcută de inginerii P. și Moșandrei și care a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 245/26.XI.1932, care în aceste condiții are putere de lucru judecat. Fără o expertiză topografică care să arate că situația de fapt s-a modificat (de exemplu părți din pășune s-au împădurit) sentința menționată își păstrează caaracterul definitiv și irevocabil, inclusiv cu privire la atestarea mărimii suprafeței golului alpin, mai ales că nu există acte care să justifice diminuarea suprafeței muntelui (contracte de vânzare-cumpărare, acte de donație, suprafețe neagricole ce ar trebui eliminate din suprafața menționată în contractul de închiriere etc).

1.4.De altfel, constituie o altă greșeală materială în sine și faptul că instanța de recurs nu a observat că există o sentință definitivă și irevocabilă cu putere relativă de lucru judecat (sentința civilă nr. 245/26.11.1932, pronunțată de Tribunalul Muscel) care indică valoarea suprafeței cuprinse în perimetrul arătat de limitele din contractul de închiriere - 261,76 ha -în condițiile în care limitele din sentință, în mod evident (pe baza analizei comparative a hărților), coincid cu cele din contractul de închiriere (dacă nu este atât evident, atunci în mod EVIDENT ar fi necesară administrarea probei cu expertiza topografică). Cum suprafața de teren cuprinsă între limitele contractului de închiriere este aceeași cu cea din sentința civilă nr. 245/26.11.1932 deoarece au același perimetru rezultă că aria suprafaței de pășune închiriată de subsemnatul este 261,76 ha. "Supradeclararea" este în aceste condiții de 1,69 ha, valoare ce se încadrează în marja de toleranță, penalizarea ce ar trebui aplicată fiind 0.

2. MOTIVUL DE CONTESTAȚIE ÎNTEMEIAT PE OMITEREA CERCETĂRII UNUIA DIN MOTIVELE DE MODIFICARE SAU DE CASARE

În cauza de față este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 318 alin. (1) teza II - omiterea unuia din motivele de cercetare sau de casare - argumentele fiind aceleași cu cele prezentate la punctele 1.1-1.4..

Astfel, conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil, garantat de art. 6 paragr. 1 din CEDO, presupune ca instanța să fi examinat în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse atenției și să fi pronunțat o soluție. Ori în cazul de față, așa cum reiese din aspectele arătate la punctele 1.1-1.4., instanța de recurs nu a răspuns la mai multe probleme esențiale -identitatea de limite dintre suprafețele din contractul de închiriere, titlul de proprietate și sentința civilă; faptul că cererea de subvenție se făcea pe baza suprafeței determinate prin limite; faptul că suprafața determinată de 179,36 ha nu are aceleași limite cu suprafața din contractul de închiriere - probleme care au o deosebită importanță în stabili dacă articolul 68 alin. (1) din Reg. CE 796/2004 își găsește aplicabilitatea în speța de față.

Privind sub acest unghi, pe baza jurisprudenței CEDO, dar și a unei jurisprudențe constante a ICCJ (de exemplu S.civ. și de propr. int., dec. nr. 3159/2006) neanalizarea aspectelor esențiale ale unui motiv de recurs este privită ca omiterea cercetării unuia din motivele de recurs.

În cazul de față, neanalizarea unor probleme esențiale precum identitatea de limite dintre suprafețele din contractul de închiriere, titlul de proprietate și sentința civilă; faptul că cererea de subvenție se făcea pe baza suprafeței determinate prin limite; faptul că suprafața determinată de 179,36 ha nu are aceleași limite cu suprafața din contractul de închiriere etc. echivalează cu neanalizarea motivului de recurs intitulat 6.1. din cererea de recurs, referitor la declararea "de date faptice corecte". Această omisiune reprezintă și o încălcare a dreptului la un proces echitabil așa cum prevede art. 6 paragr. 1 din CEDO.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 - 321 C. și pe dispozițiile Reg. CE 1782/2003, 796/2004 și 1973/2004 și pe ale O.U.G. nr. 125/2006.

Legal citată, intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat pe cale de excepție: excepția inadmisibilității contestației în anulare.

Potrivit art. 317 din Codul de procedură civilă:

„(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

De asemenea, art. 318 din codul de procedură civilă prevede că:

„(1) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Așadar, aceasta cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 Cod pr. civilă (necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art. 318 Cod pr. civilă (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicarea legii care sunt motive de reformare a hotărârii, posibila doar în recurs, și nu în contestația în anulare.

Dacă s-ar accepta o altă interpretare decât aceea conformă cu intenția legiuitorului s-ar ajunge, teoretic, la o creștere în progresie geometrica a proceselor cu acest obiect, ceea ce ar contraveni, evident, atât jurisprudenței CEDO prin care se aplică cu consecvență principiul securității raporturilor juridice cât și jurisprudenței naționale.

Din analizarea cererii formulată de contestator, rezultă fără putință de tăgadă că motivele de care au stat la baza promovării prezentei contestații în anulare nu se circumscriu cazurilor limitativ prevăzute de art 317 și art. 318 din C. proc civilă.

Contestatorul - reclamant apreciază ca fiind erori materiale și susține, în mod greșit, următoarele:

1.Împrejurarea că instanța "reține că suprafața de gol alpin a muntelui Găinațu M. ar fi fost exploatată ("lucrată ") atât de contestator, cât și de alte persoane, respectiv de Obștea de Moșneni Nămăiești";

2.Împrejurarea că instanța de recurs "nu a observat că limitele suprafeței delimitate pe hărțile APIA, a cărei arie este de 179,36 ha nu corespund pe latura de nord și est cu cele din contractul de închiriere";

3.Împrejurarea că instanța de recurs "nu a observat că limitele din contractual de închiriere sunt aceleași cu cele din sentința civilă din 1932 și cu cele din titlul de proprietate deținut de Obștea Moșnenilor Nămăiești, considerând totodată, de asemenea în mod greșit, că instanța de recurs nu a răspuns la mai multe "probleme esențiale", referindu-se la împrejurările mai sus arătate.

Prevederea cuprinsă în art.318 din C. pr. civilă, potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită a recursului ca netimbrat sau ca fiind formulat de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În cazul în care contestația în anulare privește și omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această cale motivele de casare care au format obiect de analiză pentru instanța de recurs.

La termenul de judecată din data de 07.12.2012, contestatorul a invocat excepția puterii de lucru judecat cu privire la suprafața golului alpin (pășunea) al muntelui Găinațul M., făcând parte din muntele Găinațul M., solicitând admiterea excepției invocate și pe cale de consecință admiterea faptului că pășunea (golul alpin) închiriat de la Obștea Moșnenilor Nămăiești, prin contractul de închiriere nr. 401/27.04.2007 are o suprafață de 261,76 ha.

Excepția puterii de lucru judecat este o excepție de fond, peremptorie, dirimantă, absolută, de ordine publică, putând fi invocată în orice stare a pricinii, chiar și în recurs sau în căile extraordinare de atac (care din punct de vedere procedural se judecă după aceleași reguli precum cele de la soluția atacată). Fiind o excepție de ordine publică ea poate fi ridicată de părți sau din oficiu de instanța de judecată.

În fapt, cu privire la suprafața golului alpin (pășunea) al muntelui Găinațul M. există sentința civilă definitivă nr. 245/26.11.1932 a Tribunalului Muscel (devenită irevocabilă prin neapelare) pronunțată în dosarul nr. 1856/1918, în contradictoriu cu Obștea Moșnenilor Nămăiești, care arată că în urma ieșirii din indiviziune a reclamantului N. Pr. C. (reprezentat prin cumpărătorii intervenienți A. Gh. Al. P. și G. Al. P. personal și ca soți C. C. și P. C.) "Admite acțiunea de partaj (...) 2. Atribuie în plină proprietate pârâtei Obștea Moșnenilor Nămăiești, jud. Muscel (azi jud. Argeș) lotul nr. 2 format din întreg muntele Găinațul M., pădure si gol, situat pe terenul comunelor Lerești și Nămăiești jud. Muscel, precum și 101 ha pădure, porțiunea din Găinațul M. în partea de sud, după cum se arată în planul acelorași experți, care lot cuprinde un număr total de 566,66 dramuri pădure în ambii munți și 150,75 dramuri pășune (gol) adică o suprafață de 340 ha pădure și 261,76 ha pășune, gol, lot care are următoarele limite: dinspre nord vest lotul Nr. 1 cu hotarul arătat mai sus, înspre sud hotarul începe dinspre Valea Rea, merge pe Vgleg Largă în sus până la Continga Seacă, ese în muchie în plaiul Oilor și de aici către Argeșel, spre Răsărit pe hotarul Vechi cu Pleașa Prăjinii proprietatea Obștei Moșnenilor Rucâreni, înspre Răsărit merge hotarul pe muchia de hotar cu moșnenii Rucăreni, Tefeleica M., B. etc. până la vf. unde se împreună hotarul cu Obârșia Râului Argeșel." (mențiunea face parte din dispozitivul hotărârii nr. 245/26.11.1932). "Hotarul arătat mai sus" al lotului nr. 2 raportat la lotul nr. 1 este "(...) de la Gura Văii Largi mergând pe această vale până la confluenta ei cu Valea Rea până la confluenta sa cu pârâul Gagului (mergând hotorul până g golul muntelui Găinațul M. iar de aici pe marginea golului până ce scoboarâ în râul Argeșel (...) conținând pe râul Argesel în sus până la Poiana Sft. I.".

Examinând hotărârea atacată, în raport cu dispozițiile legale de mai sus, se constată că instanța de recurs a analizat, în mod grupat, motivele de recurs și a avut în vedere toate criticile formulate de recurentul - reclamant, care priveau, în esență, dreptul acestuia la subvenția pe suprafață pentru cele 263,02 ha declarate de contestator în anul 2007.

Potrivit art. 318 din Codul de procedură civilă:

Aceasta cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 Cod pr. civilă (necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art. 318 Cod pr. civilă (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicarea legii care sunt motive de reformare a hotărârii, posibila doar în recurs, și nu în contestația în anulare.

Contestatorul - reclamant apreciază ca fiind erori materiale și susține, în mod greșit, următoarele:

Este de reținut așadar, că toate motivele de recurs, chiar daca nu au fost examinate pe puncte, așa cum le-a formulat recurentul - reclamant, iși găsesc tratarea detaliată în considerentele hotărârii atacate, așa cum s-a menționat.

În această situație, afirmația contestatorului - reclamant referitoare la neexaminarea tuturor motivelor de recurs, de către instanța de recurs, nu poate fi primită.

În consecință, chiar dacă contestatorul - reclamant consideră că prin soluția la care s-a oprit instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale procesuală, a contestației în anulare, care este o cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate.

Cum contestația în anulare poate fi admisă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, respectiv art.317 si art.318 Cod pr. civ., fiind vizate numai încălcări ale normelor procesuale și nu de drept material, instanța urmează a admite excepția inadmisibilității contestației în anulare și pe cale de conseciță va fi respinsă contestația în anulare formulată de către contestatorul - reclamant, ca inadmisibilă, nefiind întemeiată pe cazurile expres si limitativ prevăzute de lege.

Față de respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare nu vor mai fi analizate excepția puterii de lucru judecat și solicitarea de adresare a unei întrebări preliminare către CJUE formulate de către contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul N. G. M. împotriva deciziei civile nr.1606/09.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN ARGEȘ, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,14.03.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

B. V. U. D. V. D.

GREFIER

R. M.

Red.jud V.D./2 ex.

← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5434/2013....		Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1424/2013.... →

Pretentii. Decizia nr. 1129/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1129/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI