Pretentii. Decizia nr. 76/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 116/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 76
Ședința publică de la 10.01.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. V. C.
JUDECĂTOR: R. M. C.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE U. împotriva sentinței civile nr. 462/27.02.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă ., intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata . nu a depus dovezile solicitate de instanță, respectiv dovada înmatriculării anterioare a autovehiculului într-un stat UE și cererea prin care a solicitat restituirea taxei de poluare, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 462/F/27.02.2012 Tribunalul Ialomița a admis acțiunea reclamantei . U. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice U. și chematul în garanție Administrația Națională a F. pentru Mediu, a respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă și a obligat pârâta și chematul în garanție către reclamantă la restituirea sumei de 4.171 lei reprezentând taxa de poluare autoturism, actualizată cu dobânda legală calculată de la 17.07.2008 până la data restituirii efective și a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii că este nefondată, motivat de faptul că, în opinia instanței, cererea de restituire formulată de contribuabil în interiorul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 135 Cod procedură fiscală ar fi de admis, pentru simplul motiv că taxa de poluare este incompatibilă cu dreptul european. În acest context instanța de fond a reținut faptul că decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, că anularea deciziei de calcul nu ar produce practic nici un efect juridic și că procedura contestației îndreptate împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu reprezintă un “recurs efectiv” în sensul art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de fond a menționat existența unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în sensul recunoașterii dreptului contribuabililor la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst].
În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20].
Tribunalul a reținut că potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst tribunalul a constatat că rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, instanța a concluzionat faptul că potrivit dreptului fiscal român nu identifică în prezent vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului european, deși Statul Român este obligat să ia măsuri pentru a pune în aplicarea hotărârea în cauza T.. S-a apreciat că, parțial, un asemenea remediu l-a constituit art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008, pentru o parte din taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României și art. 117 lit. d) Cod procedură fiscală să solicite restituirea taxei de poluare prelevate “prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale“. O asemenea cerere de restituire s-a reținut că poate fi formulată în termen de 5 ani, calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform art. 135 C. pr. fisc.
Tribunalul a reținut că în principiu, reglementarea fiscală națională este compatibilă cu principiul echivalenței și cu principiul efectivității, întrucât regulile sunt practic aceleași cu regulile aplicabile în cazul în care se solicită restituirea unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului național.
Instanța a apreciat că dreptul la rambursare nu poate fi condiționat de un “protest” al contribuabilului, la momentul prelevării taxei de poluare, dresat împotriva deciziei de calcul. Așa cum rezultă din jurisprudența Curții, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient care apreciază că procedura contestației deciziei de calcul nu reprezintă un “remediu efectiv” în sensul art. 13 din Convenție, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei A. U. invocată de această pârâtă prin întâmpinare a fost apreciată de tribunal ca fiind neîntemeiată având în vedere că această instituție a calculat și încasat taxa a cărei restituire se solicită.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că cererea reclamantei este întemeiată și a admis-o pentru considerentele următoare:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei s-a reținut că reclamanta a achiziționat autovehiculul marca DODGE, număr de identificare-. 1D8GUE8978W120729 și pentru ca acest autovehicul să fie înmatriculat în România, reclamantei i s-a perceput o taxă de poluare în sumă de 4.171 lei, achitată prin chitanța nr._/17.07.2008, ce s-a făcut venit la bugetul statului.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamantă fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second–hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 instanța a constatat că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 90, paragraful I din Tratatul de instituire a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța de fond a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
În sensul că art.148 din Constituția României prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
S-a reținut că prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
S-a reținut de asemenea cauza SIMMENTHAL (1976) în care Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul a ajuns la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, s-a reținut că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, s-a apreciat că taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, s-a reținut că intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .
S-a constatat că se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că potrivit par. I din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
S-a reținut că scopul general al art.90 din Tratat este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Instanța de fond a apreciat că prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. În condițiile în care, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (menționează în acest sens CJE, hotărâre din7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament tribunalul a menționat că s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
Tribunalul a avut în vedere și hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 aprilie 2011 în afacerea T., prin care s-a stabilit că taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 contravine art. 110 TFUE, precum și Hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 iulie 2011 privind cauza N..
Astfel, s-a constatat că în ambele hotărâri, C.J.E. a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională
Totodată, tribunalul a avut în vedere și decizia nr. 24 din 14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul in interesul legii, prin care s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din C.proc.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Totodată, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, tribunalul a apreciat că sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii fiscale calculată potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care a dispus ca suma totală să fie actualizată cu această dobândă legală la data plății efective.
Potrivit art. 60 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Ținând cont de aceste prevederi legale, instanța a reținut că, întrucât în cauza de față cererea de chemare în judecată a fost admisă ca fondată, s-a impus aceeași soluție și cu privire la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a admis ca întemeiată cererea formulată de reclamanta . U. împotriva pârâtei A. FINANTELOR PUBLICE U. și a chematului în garanție A. F. DE MEDIU BUCUREȘTI, a obligat pârâta și chematul în garanție să restituie reclamantei suma de 4.171 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare autoturism, actualizată cu dobânda legală calculată de la 17.07.2008 până la data restituirii efective, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice U. criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că, așa cum reiese în mod evident din legislația în vigoare, instituția fiscală competentă are obligația doar de a stabili taxa auto prin calcularea acesteia conform programului informatic, la solicitarea persoanei fizice sau juridice, iar în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul "Disponibil al fondului pentru mediu " sumele colectate. De altfel, cu privire la acest capăt de cerere recurenta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului întrucât acesta nu a făcut dovada procedurii prealabile administrative conf. art.207 Cod procedura fiscală privind termenul de depunere a contestației: 1 )contestația se va depune în termen de 30 de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii”.
Recurenta susține că procedura prealabilă este obligatorie, legea prevede că: „”1)înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori . printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.". Recurenta arată că în speța de față reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei pe poluare, nu contestație împotriva deciziei de calcul a taxei.
Recurenta susține că pentru a se putea dispune restituirea taxei ca nedatorată în prealabil sau concomitent trebuie să se solicite anularea titlului de creanță în baza căruia aceasta este datorată.
Pe fondul cauzei în ceea ce privește prevederile comunitare invocate în susținerea cererii de chemare în judecată de către ., recurenta arată că prin legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul prin aderarea Republicii Bulgaria și România la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 si 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale UE și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Menționează legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp la dispoziția autorităților naționale competente în ceea ce privește alegerea formelor și a mijloacelor.
In consecință recurenta susține că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma și mijlocul prin care se asigură obținerea rezultatului. Referitor la motivația reclamantului cu privire la art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunităților Uniunii Europene conform căruia nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare precizează faptul că din Jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru. Prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Ordonanța de Urgență a Guvernului 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. de mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Recurenta susține că potrivit art.4 din OUG nr. 50 /2008 " obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, iar potrivit art. 6 suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor prevăzute în anexele 1-4.
In relație cu art. 90 din Tratatul CE recurenta susține că se observă că un stat membru are voie să perceapă o taxa de poluare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa să fie conformă cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă că prin taxa respectivă să nu fie defavorizate produse din alte state membre. In ceea ce privește OUG.50 /2008 recurenta arată că art. 4 face distincție între autovehiculele noi la care potrivit anexei, taxa de poluare este integrală și autoturismele vechi, second-hand, înmatriculate pentru prima dată în România pentru care taxa de poluare se plătește în procent diminuat procentual progresiv în funcție de vechimea autovehiculului.
Arată că, potrivit dispozițiilor OUG.50/2008 România stat membru al Comunității Europene nu supune direct sau indirect produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. Susține că taxa de poluare instituită de disp.OUG 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României contribuind astfel la poluarea mediului.
Susține că această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc sa înmatriculeze și să utilizeze în România autoturismul second-hand importat din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc sa înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Arată cu privire la caracterul taxei prevăzut de dispozițiile OUG 50/2008 că este unul ce vizează poluarea, că aceasta rezultă din dispozițiile art. 1 alin 2 care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează să fie finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ.
Prin urmare, susține că dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită prin condiționarea plății taxei de înmatricularea autoturismului, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare cum era cea prevăzută de art.2141 Cod fiscal și apreciată ca nelegală de către instanțe.
In concluzie, susține că instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art.13 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, conform căruia:
" Interpretarea reglementarilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege". Recurenta susține că organul fiscal a respectat prevederile OUG nr. 50/2008 cu modif. și comp. ulterioare și ale HG nr. 686/2008 cu mod. și completările ulterioare stabilind corect suma de plată în cuantum de 4171 .
In drept își întemeiază recursul pe dispozițiile Codului de proc. civilă și ale actelor normative respectiv art. 115 Cod proc. civilă, art. 13 OG.92/2003 actualizata, HG nr. 686 /2008 art. 14 din OUG nr. 50 /2008 art.l-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea 157/2005.
Față de cele arătate solicită admiterea recursului și casarea sentinței instanței de fond, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată, prin menținerea actului administrativ atacat ca temeinic și legal.
In drept invocă dispozițiile art. 304 pct.6,8 și 9 și art. 304 Cod proc.civ.
La termenul de judecată din 11.10.2012, Curtea, constatând că intimata-reclamantă nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte că a achitat taxa de poluare pentru un autovehicul de ocazie achiziționat din Uniunea Europeană a pus în vedere reclamantei să depusă la dosar dovada înmatriculării autovehiculului într-un stat membru al UE, înainte de înmatricularea în România, precum și copia cererii adresate organului fiscal anterior introducerii acțiunii prin care a solicitat restituirea taxei de poluare și dobânzile legale conform art. 117 Cod proc.civ. .
La termenul de judecată din 10.01.2013 Curtea a constatat că intimata nu a depus la dosar înscrisurile solicitate.
Examinând motivele de recurs în raport de art. 304 și art. 3041 Cod proc.civ., de susținerile părților și de prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Critica recurentei-reclamante în sensul că acțiunea reclamantei este inadmisibilă se apreciază că este întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, în urma examinării cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041 Cod proc.civilă.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta . a formulat acțiune în restituirea taxei auto, actualizată cu dobânda legală aferentă de la data plății și până în momentul achitării efective.
Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a achiziționat în anul 2008 un autovehicul marca Dodge, fabricat în anul 2008 pentru care a achitat taxa de poluare în cuantum de 4171 lei.
Conform Deciziei nr. 24/14.11.2011 pronunțată de ÎCCJ – Completul competent să judece recursul în interesul legii „soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței CJUE, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită”.
Prin hotărârea preliminară pronunțată de CJUE în cauza N., c-263/10 s-a reținut că „toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.” (paragraf 27).
Prin această hotărâre CJUE a statuat că „art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Ca atare, hotărârea preliminară a CJUE a recunoscut încălcarea dreptului european prin reglementarea taxei de poluare de către OUG nr. 50/2008 dar numai în privința autovehiculelor de ocazie achiziționate din statele membre comunitare.
Pentru autovehiculele noi, achiziționate din UE sau pentru autovehiculele de ocazie ori noi achiziționate din afara spațiului comunitar nu se poate solicita restituirea taxei de poluare achitată conform OUG nr. 50/2008. Statul Român este suveran în stabilirea taxelor și impozitelor și pentru autovehiculele din afara UE nu se aplică dreptul comunitar, iar pentru autovehiculele noi provenite din UE, OUG nr. 50/2008 nu a creat o discriminare prin reglementarea taxei.
Instanța de fond nu a verificat dacă autovehiculul pentru care reclamanta a achitat taxa de poluare face parte din categoria celor pentru care este admisibilă acțiunea în restituirea taxei și a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică.
Intimata-reclamantă a achiziționat în anul 2008 un autoturism nou, fiind fabricat în același an, iar în cauză nu s-a făcut nici dovada că este un autovehicul provenit dintr-un stat membru UE. Ca atare, autovehiculul intimatului face parte din categoria celor pentru care nu este admisibilă acțiunea în restituirea taxei.
Un alt aspect neanalizat de instanța de fond și care ține de admisibilitatea acțiunii este împrejurarea că intimata-reclamantă nu a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare adresată organului fiscal, anterior formulării acțiunii conform art. 117 Cod proc.fisc.
Prin hotărârea preliminară, cauza N. C-263/10, praragraf 32, ultima teză, CJUE a reținut că „norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente”.
Cu privire la „condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente” ICCJ prin Decizia nr. 24/2011 a reținut că nu este necesară procedura prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, raportat la art. 205-218 Cod proc.fisc. deoarece nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe art. 117 alin.1 lit.d din Cod proc.fisc.
În cazul procedurii reglementată de art. 117 Cod proc.fiscală este necesară adresarea unei cereri de restituire la organul fiscal, în raport de care se stabilește și momentul de la care se pot acorda dobânzile legale prevăzute de Codul de procedură fiscală.
În speță, intimata-reclamantă nu a parcurs procedura prevăzută de art. 117 Cod proc.fisc., iar instanța de fond, cu încălcarea acestor prevederi legale și a deciziei ÎCCJ nr. 24/2011 a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea și a dispus restituirea unei sume la care reclamanta nu este îndreptățită.
Pentru aceste considerente, în baza art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 Cod proc.civ., Curtea va admite recursul va modifica sentința atacată în sensul că va admite excepția inadmisibilității și pe cale de consecință va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE U. împotriva sentinței civile nr. 462/27.02.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă ., intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică sentința în sensul că admite excepția inadmisibilității și în consecință respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.01.2013..
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. C. R. M. C. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.V.
Tehnored.C.O./2ex./31.01.2013
Jud. fond: M. A.-G.,
Tribunalul Ialomița – S.civ.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 875/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 289/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
