Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2312/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2312/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-07-2013 în dosarul nr. 4080/2/2013

DOSAR NR._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2312

Ședința publică de la 24 iulie 2013

Curtea constituită din:

Președinte A. P.

Grefier C. M.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta S.C. A. P. S.R.L., prin avocat B. M., cu delegație de substituire din partea avocatului B. M. A., cu împuternicire avocațială la fila 4 dosar, și pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin consilier juridic C. N., cu delegație pe care o depune la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea acordă cuvântul pe cererile probe.

Reclamanta, prin avocat, solicită proba cu înscrisuri, cele de la dosar și altele, pe care le depune astăzi, și anume: decizia prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 11.387/16.04.2013 și sentința civilă nr. 2261/08.07.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal. Comunică câte un exemplar de pe înscrisuri pârâtei, prin consilier juridic.

Pârâta, prin consilier juridic, solicită proba cu înscrisuri, cele de la dosar plus un înscris pe care îl depune astăzi, respectiv o adresă prin care se arată că S.C. AgroAuto Distribution S.R.L. nu a participat la licitație. Comunică înscrisul și reclamantei, prin avocat.

Instanța încuviințează părților proba cu înscrisuri, cele existente la dosarul cauzei, pe care o consideră utilă și pertinentă în raport de dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 din NCPC. Constatând că probele au fost administrate și nemaifiind alte cereri prealabile, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii și suspendarea executării procesului - verbal nr._/16.04.2013. Arată că, raportat la procesul - verbal care a constatat numeroase nereguli, decizia prin care s-a soluționat contestația a dispus admiterea în parte acesteia, reținându-se numai o neregulă, cea referitoare la neconfirmarea participării la procedura de licitație a S.C. AgroAuto Distribution S.R.L. Față de acest aspect, arată că la dosar a depus înscrisuri ce fac dovada participării acestei societăți la licitație. În măsura în care această societate ar fi avut aspecte de contestat ar fi trebuit să facă demersuri în acest sens. Adresa depusă de pârâtă azi nu face dovada că societatea respectivă nu a participat la licitație. Toate actele depuse la dosarul de licitație conțin semnătura reprezentantului societății. Referitor la susținerile pârâtei, arată că în decizie nu s-a făcut vreo mențiune cu privire la nerespectarea criteriului privind achiziționarea sistemului fotovoltaic. Cu privire la criteriul de selecție S2, acesta a fost înlăturat, fiind reținut greșit în procesul – verbal. Consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea executării procesului – verbal până la soluționarea pe fond a contestației împotriva deciziei. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Depune note scrise.

Pârâta, prin consilier juridic, solicită respingere cererii, ca neîntemeiată. Apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Actul contestat se bucură de prezumția de legalitate. Acesta a fost emis ca urmare a încălcării de către beneficiar a clauzelor din contractul de finanțare, anexa 4 la contract și a art. 3 alin. 1, prin care s-a obligat să respecte condițiile de eligibilitate. Achiziția derulată de beneficiar a fost afectată de nereguli. Unul dintre participanți nu a confirmat participarea la licitație, aspect dovedit cu adresa depusă astăzi. Referitor la criteriul de eligibilitate S3, nici acest criteriu nu a fost respectat de reclamantă. La data controlului reclamanta nu avea angajați salariați cu contract individual de muncă, ci doar cu normă de 2 ore pe zi. Faptul că în 30 zile a remediat neregula a dus la înlăturarea acesteia prin decizia de soluționare a contestației, dar acest aspect nu înseamnă că neregulile nu au existat. Actul administrativ este motivat în fapt și în drept și dovedit prin înscrisurile depuse la dosar. Apreciază că celelalte aspecte invocate de reclamantă țin de cercetarea în fond a cauzei.

În replică, reclamanta, prin avocat, arată că în procesul - verbal este menționată data de începere a controlului, 11.03.2013, iar la acea dată îndeplinea criteriul de selecție S2. Cu privire la îndoiala ce planează asupra actului a cărei suspendare se solicită, arată că aceasta reiese din atitudinea contradictorie a pârâtei manifestată prin procesul - verbal încheiat și mai apoi prin Decizia de soluționare a contestației.

Pârâta, prin consilier juridic, arată că aceasta s-a datorat faptului că reclamanta a procedat la remedieri conform contractului, ulterior efectuării controlului.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.06.2013 sub nr. de mai sus, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Procesului Verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr._/16.04.2013 prin care s-a stabilit in sarcina sa obligația de plata a unei creanțe bugetare in cuantum de 647.467,78 lei, ca urmare a retragerii ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza contractului de finanțare C312 C_/06.04.2011 si rezilierii acestuia din urma.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 06.04.2011 a încheiat contractul de finanțare nr. C312 C_, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil in cuantum de 647.467,78 lei, pentru realizarea proiectului "Achiziție de utilaje pentru activități auxiliare producției vegetale la ., jud. N.", finanțarea nerambursabila fiind asigurata in proporție de 80% din Uniunea Europeana si 20% din contribuția publica naționala. De la momentul intrării in vigoare a Contractului și-a îndeplinit obiectivele asumate conform cererii de finanțare, respectând toate criteriile de eligibilitate si selecție, conform clauzelor Contractului si a actelor anexe ce fac parte integranta din acesta.

Cu toate acestea, prin Procesul Verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare emis de Agenție sub nr._/16.04.2013, primit si înregistrat sub nr. 20/24.04.2013, s-a propus recuperarea integrala a ajutorului financiar nerambursabil acordat in baza Contractului, echipa de control a Agenției motivând măsura ca urmare a constatării mai multor nereguli: beneficiarul nu a menținut eligibilitatea proiectului finanțat, prin derularea incorecta a procedurii de achiziție a sistemului fotovoltaic; nerespectarea prevederilor cap. 4.3 - Adjudecarea contractelor de achiziție din Instrucțiunile de achiziții pentru beneficiarii privați ai FEADR, si nerespectarea criteriului de selecție S.2.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificata, pentru a se dispune suspendarea executării procesului verbal se cer a fi îndeplinite, cumulativ, condițiile legale prevăzute de text, fără a se realiza o examinare pe fond a legalității actului. În speță sunt întrunite cumulativ condițiile existentei cazului bine justificat si prevenirii unei pagube iminente, astfel ca se impune suspendarea actului administrativ atacat, ca operație juridica de întrerupere vremelnica a efectului acestuia.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, reclamanta a arătat că executarea silita a creanței bugetare prin blocarea conturilor bancare ale societății sau prin executarea bunurilor mobile sau imobile ale societății este de natura sa atragă grave prejudicii in activitatea economica a acesteia, prejudicii care ar fi ireversibile si a căror reparare ulterioara ar fi imposibil de realizat. Blocarea conturilor ar duce la imposibilitatea efectuării de plați către instituțiile bancare si furnizori si, de asemenea, la imposibilitatea încasării plaților de la clienții societății, situație care ar duce la blocarea producției, sistarea prestării serviciilor, neonorarea contractelor in derulare, imposibilitatea achitării salariilor si concedierea salariaților, neachitarea obligațiilor datorate bugetului statului, poate chiar genera starea de insolvabilitate.

A arătat reclamanta că în prezent înregistrează o pierdere de 30.610,76 lei, justificata de veniturile reduse înregistrate și, în plus, pentru a finaliza investiția ce a făcut obiect al finanțării prin Programul FEADR subscrisa a apelat la credite bancare, ce impun o plata periodica, in condițiile stabilite, fiind insa purtătoare de dobânzi. De asemenea, pentru ca scopul investiției sa se concretizeze la cele mai înalte standarde europene, a achiziționat cele mai noi si performante echipamente si utilaje in vederea realizării obiectului de activitate, încheind convenții cu furnizori importanți, insa chiar si acestea au presupus costuri suplimentare.

Totodată, fata de situația concreta, executarea intempestiva a creanței in cuantum de 647.467,78 lei, se circumscrie dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării impunandu-se pentru prevenirea producerii unei pagube iminente ce s-ar produce in situația executării titlului de creanța.

În privința cazului bine justificat, reclamanta a menționat că de la data intrării in vigoare a contractului de finanțare si pana in prezent au trecut 2 ani, iar in toata aceasta perioada au existat mai multe verificări care au avut drept obiectiv analizarea legalității procedurii achiziției de echipamente, la care a participat si .. In vederea realizării obiectivelor propuse si asumate prin contractul de finanțare a procedat la organizarea unei licitații prin selecție de oferte pentru atribuirea unui contract de achiziție a utilajului - cultivator - 2 buc la valoarea de 110.000,00 euro (469.370,00 lei) - conform buget aprobat. Astfel, reclamanta a învederat că a încheiat un contract de consultanta cu specialiști, aceștia fiind cei care s-au ocupat de verificarea îndeplinirii condițiilor legale de către societățile participante la licitație. Mai mult, anterior încheierii contractului de furnizare cu câștigătorul licitației AGRO EXPERT Gmbh, întreaga documentație fusese verificata si avizata favorabil de pârâtă (anexa nr. 4 - Al - Fisa de verificare a dosarului de achiziții).

De asemenea, a menționat reclamanta, la data verificării de către pârâtă a acestor documente nu s-a făcut nicio obiecție din partea lor în ceea ce privește societățile participante la licitație, ba mai mult Agenția a admis, dupa emiterea fiselor de avizare, cererea de plata privind ajutorul nerambursabil.

Astfel, reclamanta a arătat că este de neînțeles cum aceeași instituție care a aprobat inițial favorabil un dosar, in baza aceleiași documentații, a revenit asupra aprobării, după aproape 2 ani, considerând ca procedura a fost desfășurata necorespunzător. Mai mult, la data efectuării acestui ultim control, documentele nu conțineau elemente noi care sa schimbe situația si nici nu au fost prezentate alte documente suplimentare care sa contrazică ori sa anuleze documentația care a stat la baza finanțării.

Atitudinea contradictorie a Agenției, care inițial a avizat favorabil un dosar, iar ulterior a revenit asupra aprobării (desi a avut in vedere aceeași documentație) este suscceptibila sa trezească o îndoiala serioasa si puternica asupra prezumției de legalitate de care se bucura un act administrativ.

În ceea ce privește nelegalitatea licitației pentru motivul că una dintre societățile participante, ., nu a confirmat participarea la licitație, reclamanta a arătat că la licitația pentru achiziția utilajului -cultivator - 2 buc, la care au participat trei societăți, AGRO EXPERT GMBH, . SRL și .. După analizarea ofertelor, prin Raportul procedurii de selecție de oferte nr. 66 / 02.06.2011 a fost declarata câștigătoare societatea AGRO EXPERT Gmbh care a avut oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, ulterior încheind cu aceasta contractul de furnizare.

Reclamanta arată, după 2 ani, că Raportul procedurii nu corespunde realității, întrucât . nu a confirmat echipei de control participarea la licitație. Or, o astfel de împrejurare, chiar daca ar exista, nu îi poate fi imputata. Astfel, prin confirmarea invitației de participare la licitație transmisa către . si primirea din partea acesteia din urma a unei oferte financiare, . si-a exprimat intenția de a participa la licitație, precum si toate datele tehnico-financiare de identificare a achiziției, fiind in concordanta cu cerințele tehnico-financiare din proiectul selectat de Agenție. De asemenea, i s-au transmis si o . acte eliberate de Registrul Comerțului, din care rezultau toate datele privind identificarea societății, obiectul sau de activitate, sistemul de administrare, titularii de sarcini sau calificări etc. (anexa nr. 5 - Certificat constatator valabil ONRC, certificatul de înregistrare ONRC si in scopuri TVA). D. urmare, pretinsa neconfirmare nu poate fi decât rezultatul unei omisiuni din partea pârâtei în cadrul procedurii de control efectuate.

A mai învederat reclamanta că asupra prezumției de legalitate a actului planează o indoiala serioasa si prin raportare la dispozițiile art. 17 alin. (4) din Ghidul solicitantului, conform căruia beneficiarul are obligația de a restitui integral valoarea finanțării primite doar in cazul înregistrării unei neregularitati rezultate din culpa beneficiarului. Ori, în cauza de fata, in cuprinsul actului atacat nu se arata nici care este culpa subscrisei si nici prejudiciul, conform textelor legale arătate anterior.

Pe de altă parte, reclamanta a arătat că nementinerea caracterului eligibil al cheltuielii cu achiziționarea sistemului fotovoltaic de producere a energiei electrice in cazul deținerii de branșament electric la sistemul național nu se justifica in condițiile in care Agenția aprobase deja planul de cheltuieli la momentul acordării finanțării, iar controalele ulterioare nu au scos la iveala vreo neregula. Astfel, deși cheltuiala aferenta achiziționării sistemului fotovoltaic de producere a energiei electrice a fost constatata prin Procesul-verbal ca fiind neeligibila, datorita existentei branșamentului electric la sistemul național de furnizare a energiei electrice, a spațiului închiriat de ., aceasta a fost supusa inițial aprobării la momentul autorizării efectuării ei. Ba mai mult, aceasta a făcut obiectul unor controale de monitorizare la societatea A. P. SRL in data de 12.02.2013, respectiv 20.02.2013, care s-au finalizat prin stabilirea faptului ca rolul sistemului mobil fotovoltaic este de a deservi activitățile din cadrul parcului auto cat si faptul ca prin achiziționarea sistemului fotovoltaic mobil de producere a energiei electrice, se reduc costurilor asociate investiției realizate prin proiect, respectiv ca nu e specificata nici o neregula de funcționare a sistemului fotovoltaic, acesta funcționând in scopul si la parametrii prevăzuți in cererea de finanțare.

În ceea ce privește nerespectarea criteriului de selecție "S.2 -Proiectele care prin activitatea propusa creează mai mult de un loc de munca la 25.000 Euro investiți in funcție de tipul solicitantului", reclamanta a arătat că de la data de 25.02.2013 (cu aproape o luna înainte de efectuarea controlului) toti angajații societății au contracte individuale de munca cu un număr de 8 h/zi, conform angajamentelor luate prin cererea de finanțare. In plus, pârâta a decontat transa finala de plata către . in aprilie 2012, fara a efectua vreo verificare asupra numărului de locuri de munca nou create, considerând prin urmare ca, sub acest aspect societatea nu a săvârșit vreo abatere ("neregula" in accepțiunea OUG 66/2011).

Faptul ca, ulterior Agenția a considerat ca, este nerespectat criteriul de selecție S.2, fara a dispune verificări amănunțite a actelor ce i s-au pus la dispoziție, acte care au fost înregistrate si in baza de date Revisal aflata in evidentele Inspectoratului Teritorial de Munca, denota ca asupra prezumției de legalitate a actului contestat planează o aparenta de nelegalitate.

Mai mult, fata de conținutul prevederilor contractuale agreate de părți, reclamanta a precizat că pârâta avea obligația de a o soma cu termen de remediere de maxim 30 de zile de la comunicarea eventualei nerespectari a obligațiilor sau a angajamentelor asumate prin cererea de finanțare, lucru care nu s-aîntâmplat.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 47 alin. 3 coroborat cu art. 21 alin. 20 din O.U.G. nr. 66/2011.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În apărare, pârâta a arătat că echipa de control a verificat modul de obținere, gestionare și utilizare a fondurilor aferente proiectului C 312C_ - „Achiziție de utilaje pentru activități auxiliare producției vegetale la S.C. A. P. S.R.L, jud. N.", finanțat prin FEADR, constatând nereguli în implementarea proiectului.

Astfel, în vederea achiziționării serviciilor de consultanță, reclamanta a aplicat procedura de atribuire directă a contractului de achiziție transmițând cererea de ofertă nr. 1/15.06.2010 către S.C. Atelier 90 S.R.L, care a transmis oferta financiară nr. 392/16.06.2010, în valoare de 45.185,00 lei (fără TVA), pentru servicii de consultanță. Pentru implementarea proiectului, beneficiarul, S.C. A. P. S.R.L, a încheiat contractul pentru prestări servicii de consultanta nr. 463/19.06.2010 cu S.C. Atelier 90 S.R.L.

Pentru achiziția de mașini si utilje, reclamanta a utilizat procedura de licitație simplificata, respectiv cea cu cereri de oferte. S-au trimis cererea de ofertă nr.30/27.04.2011, pentru achiziționarea a 2 buc. tractor, către S.C.SERVICII DE MECANIZARE S.R.L, iar aceasta a transmis oferta financiară, în valoare de 74.000,00 euro (excl. TVA), către ., cu oferta financiara in valoare de 73.800,00 euro si către S.C.AGRICOLA 96 ȚIGĂNEȘTI S.A, cu oferta financiara in valoare de 73.950,00 euro. Conform Hotărârii nr. 45/04.05.2011 a fost declarata câștigătoare oferta ., fiind încheiat contractul de furnizare nr. JUB2177A/SA/27.05.2U11.

De asemenea, reclamanta a transmis cererea de ofertă nr.54/17.05.2011, pentru achiziționarea a 2 buc. cultivator, către S.C. AGROEXPERT GmbH, iar aceasta a transmis oferta financiara in valoare de 109.780,00 euro, (excl. TVA), S.C. AGRO AUTO DISTRIBUTION S.R.L, cu oferta financiara in valoare de 109.8846,00 euro si S.C. VOGEL&NOOL AGROROM S.R.L, cu oferta financiara in valoare de 110.000,00 euro. Conform Hotărârii nr.67/02.06.2011 a fost declarata câștigătoare oferta financiara S.C. AGROEXPERT GmbH, fiind incheiat contractul de furnizare nr.A2011-257/10.06.2011.

În acest caz echipa de control a apreciat ca incorecte datele menționate prin raportul Procedurii de atribuire a contractului de achiziție simplă nr.66/02.06.2011, -referitor la neconfirmarea participării S.C. AGROAUTO DISTRIBUTION S.R.L, rezultând că adjudecarea ofertei câștigătoare a fost făcută cu nerespectarea prevederilor cap. 4.3.

A mai precizat pârâta că reclamanta a transmis cererea de ofertă nr. 94/14.10.2011, pentru achiziționarea unui sistem fotovoltaic, către ., iar aceasta a transmis oferta financiara in valoare de 24.340,00 euro (excl. TVA), S.C. HELGRA DECORA S.R.L, cu oferta financiara in valoare de 24.160,00 euro si S.C. MOLDINSTAL ., cu oferta financiara in valoare de 24.460,00 euro. Conform Hotărârii nr. 105/28.10.2011 au fost incheiat contractul de furnizare nr.180/28.10.2011, cu S.C. HELGRA DECORA S.R.L. Societățile invitate să participe la achizițiile de sisteme fotovoltaice sunt aceleași la toate proiectele care au efectuat aceasta achiziție câștigătorul fiind același, cu aceleași valori financiare, la toate proiectele care au efectuat aceasta achiziție, respectiv ..

Fată de cele menționate, echipa de control a considerat incorectă derularea procedurii de achiziție a sistemului fotovoltaic deoarece construcția inchiriata de către . contractului de inchiriere nr.862/11.07.2010, deține branșament electric la sistemul național de furnizare energie electrica și transformă aceasta cheltuială în neeligibilă.

Tot în apărare pârâta arată că participarea la licitațiile simplificate de achiziții bunuri conform ofertelor transmise beneficiarului, au fost confirmate de furnizori prin semnătura si stampila, echipei de control, excepție făcând S.C. AGROAUTO DISTRIBUTION S.R.L, care nu a confirmat participarea la licitație.

De asemenea, în privința verificării ex post a fost efectuata de pârâtă, s-a constatat de către aceasta că au fost încheiate contracte individuale de muncă cu: un mecanic întreținere utilaj(U. D. M.), cinci tractoriști(Adanita A., C. G., M. C., N. D., Surubaru G.) - angajați la 27.01.2012 și un economist(Amihaiesei C.) - angajat la 16.11.2011. Contractele de muncă ale celor șase persoane direct productive (mecanicul utilaj și cei cinci tractoriști) nu sunt încheiate pentru prestații cu normă întreagă conform Codului Muncii, așa cum este menționat și în Cererea de Finanțare, ci sunt încheiate cu fracțiune de normă de două ore pe zi(07.30 - 09.30) respectiv zece ore pe săptămână, nefiind astfel respectat criteriul de selecție „S.2. D. urmare, echipa de control a constatat nemenținerea eligibilității proiectului C 312C_ - „Achiziție de utilaje pentru activități auxiliare producției vegetale la S.C. A. P. S.R.L.", finanțat prin FEADR, prin nerespectarea Criteriului de Selecție „S.2 - Proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 Euro investiți in funcție de tipul solicitantului", și a propus propune rezilierea contractului si recuperarea ajutorului financiar nerambursabil acordat prin Contractul de Finanțare C 312C_.

În privința existenței cazului bine justificat pârâta a arătat că reclamanta nu a indicat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Astfel, referitor la susținerea potrivit căreia ar fi avizat favorabil documentația privind achiziția, acest aspect nu este de natură să atragă nulitatea absolută a actului administrativ. Avizul dat anterior controlului a reprezentat doar o verificare a efectuării pașilor și depunerii documentelor impuse prin instrucțiunile de achiziții, corectitudinea desfășurării procedurilor de achiziție și autenticitatea documentației rămânând in sarcina beneficiarului. Verificarea privind autenticitatea documentației aferentă ofertelor din cadrul procedurii de achiziții și conformitatea și legalitatea acestor oferte este obligația exclusivă a beneficiarului.

A arătat pârâta că beneficiarul contractului de finanțare este în mod direct răspunzător de cunoașterea condițiilor de acordare a finanțării nerambursabile și de solicitare a finanțării în concordanță cu aceste condiții, A.P.D.R.P. având un rol de supraveghere a procesului de implementare a unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare și proceduri acreditate de Comisia Europeană. în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și anexele la acesta, beneficiarul fiind singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului.

Raportul de activitate emis de catre APDRP pentru achizițiile de servicii, produse si lucrări reprezintă un aviz de principiu si privește numai aspectele procedurale verificate in conformitate cu listele de verificare anexate la acesta. Responsabilitatea pentru deciziile adoptate pe parcursul procesului de atribuire a contractelor de achiziție publica care intra sub incidența legislației pentru atribuirea contractelor de achiziție de servicii, furnizarea de produse și execuție de lucrări revine Beneficiarului. Avizul de principiu emis de APDRP nu privește contractele subsecvente acestor achiziții încheiate de Beneficiar.

A arătat pârâtul că, în accepțiunea contractului de finanțare semnat între părți, după momentul încheierii contractului, în etapa verificării dosarelor de achiziții și a eligibilității cheltuielilor propuse spre decontare prin cererea de plată formulată de către beneficiar, pârâta poate proceda la respingerea cheltuielilor neeligibile din perspectiva Ghidului solicitantului și a fișei măsurii și poate dispune neavizarea dosarelor de achiziții sau refuzul plății. Parcurgând clauzele contractuale, beneficiarul a avut cunoștință despre această posibilitate.

În speță, faptul că unul dintre ofertanți nu a confirmat participarea la licitația organizata de reclamantă este un element suficient în sensul dovedirii producerii unei nereguli din perspectiva contractului de finanțare și a dispozițiilor OUG nr. 66/2011.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia reclamanta a respectat criteriul de selecție S2 și a angajat salariații încheind un contract individual de muncă pentru un program de 8h/zi, pârâta a arătat că așa cum o dovedesc documentele puse la dispoziție cu ocazia verificării pe teren au fost create 6 locuri de muncă, contractele de muncă ale celor șase persoane direct productive nefiind încheiate pentru prestații cu normă întreagă conform Codului Muncii, așa cum este menționat și în Cererea de Finanțare, ci cu fracțiune de normă de două ore pe zi(07.30 - 09.30) respectiv zece ore pe săptămână.

Abia după demararea verificărilor de către A.P.D.R.P. contrar susținerilor Reclamantei, respectiv 05.02.2013 (proces verbal încheiat la sediul S.C. A. P. S.R.L.) au fost încheiate contractele individuale de muncă pentru o durată de 8 h/zi. Chiar dacă s-ar admite susținerile reclamantei, obligația acesteia de a încheia contracte individuale de munca pentru o durata de lucru de 8 h/zi pentru a demonstra crearea de noi locuri de munca îi revenea în toata perioada de monitorizare șl nu numai înainte cu o luna sau dupa o luna pe la demararea verificărilor de către A.P.D.R.P.

Mai mult decât atât, a arătat pârâta că reclamanta face o confuzie între plata ultimei tranșe pe care a decontat-o, avizele obținute de beneficiar pentru achizițiile efectuate și verificările efectuate, care au vizat menținerea eligibilității proiectului.

Astfel, faptul că pârâta a decontat cheltuielile efectuate de beneficiar și le-a considerat eligibile la momentul formulării cererii de plată nu echivalează cu noțiunea de „menținere a criteriilor de eligibilitate" - obligație impusă prin prevederile art. 3 alin 1 din Anexa 1 din contractul de finanțare. Prin obligația impusă de clauza contractuală menționată se deduce obligația beneficiarului de a respecta pe toată dura de implementare a proiectului cât și în perioada de monitorizare criteriile de eligibilitate care au fost avute în vedere la momentul selectării cererii de finanțare.

Prin semnarea Contractului de Finanțare, beneficiarul și-a asumat în totalitate prevederile contractuale, printre care Art. 11(3) din Anexa I la Contract, care stipulează că în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă.

A mai precizat pârâta că susținerile reclamantei referitor la cazul bine justificat nu se pot încadra în categoria acelor circumstanțe de fapt sau de drept care se circumscriu acestei noțiuni și care, astfel cum s-a reținut într-o jurisprudență constantă, se pot referi la necompetenta autorității care a încheiat actul administrativ a cărui suspendare se solicita, lipsa totala a unui temei juridic care sa fundamenteze actul ori alte astfel de situații care să nu echivaleze cu judecarea fondului cauzei.

Or, în mod evident, în cauză a analiza temeinicia susținerilor intimatei-reclamante legate de luarea la cunoștință de către petentă a subcontractării și de respectarea clauzelor contractuale asumate sub acest aspect, echivalează cu soluționarea pe fond a cauzei, în sensul constatării legalității sau dimpotrivă a nelegalității actului administrativ.

Reclamanta nu prezintă argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat, susținerile acesteia din cererea de chemare în judecată, în mod evident, neavând nicio relevanță juridică.

În privința pagubei iminente, pârâta a arătat că din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. . de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Or, executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură civilă, HGR nr. 224/2008, contractul de finanțare nr. C_/06.04.2008, O.U.G. nr. 74/2009, OUG nr. 66/2011, HGR nr. 875/2011, Legea nr. 554/2004.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

La data de 24.07.2013, în ședință publică, reclamanta a depus la dosar dovada soluționării contestației administrative în sensul admiterii în parte a acesteia și al anulării prevederilor din procesul verbal procesul verbal a cărui suspendare se solicită, având ca obiect îndeplinirea criteriului de selecție S2, fiind menținute toate celelalte dispoziții.

Față de aceea că organul emitent a revenit, prin admiterea în parte a contestației, asupra măsurilor aplicate ca urmare a constatărilor neregulilor privind nerespectarea criteriului de selecție S2, în sensul anulării acestora, Curtea urmează ca, în prezenta cauză, să nu mai analizeze necesitatea suspendării acestora, în mod evident orice executare a procesului verbal pe aspectele anulate fiind nelegală.

Pe cale de consecință, prin raportare la celelalte aspecte invocate prin cererea formulată și în raport de normele incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

În fapt, la data de 06.04.2011 între părți a fost încheiat contractul cadru nr. C 312C_, pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile FEADR, având ca obiectiv „achiziția de utilaje pentru activități auxiliare producției vegetale la ., jud. N.”. Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 933.918 lei, din care 653.742 lei finanțare nerambursabilă.

Ulterior, la data de 15.04.2013,prin procesul verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare s-a reținut că reclamanta „nu a menținut eligibilitatea proiectului finanțat, prin 1/ derularea incorectă a procedurilor de achiziție a sistemului fotovoltaic, 2/ nerespectarea prevederilor cap. 4.3 – adjudecarea contractelor de achiziție din instrucțiunile de achiziții pentru beneficiarii privați ai FEADR și 3/ nerespectarea criteriului de selecție S2”.

Pe cale de consecință, s-a dispus retragerea ajutorului financiar nerambursabil acordat până la data controlului, în cuantum de 647.467,78 lei și rezilierea contractului de finanțare C 312C_/06.04.2011.

Prin Decizia de soluționare a contestației nr._/25.06.2013 (fila 361) pârâta, așa cum s-a menționat anterior,a anulat constatările și, implicit, măsurile dispuse cu privire la nerespectarea criteriului de selecție S2, menținând toate celelalte măsuri dispuse în baza procesului verbal, inclusiv cuantumul sumei de rambursat și rezilierea contractului de finanțare.

În drept, Curtea va avea în vedere dispozițiile art. 14 din legea nr. 554/2004, conform cărora „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Din analiza textului de lege, rezultă că pentru admiterea unei cereri de suspendare a executării trebuie îndeplinite cumulativ două condiții speciale, și anume cazul bine justificat (împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ) și paguba iminentă (prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public).

De asemenea, din cuprinsul reglementării edictate prin dispozițiile art. 14-15 ale Legii nr. 554/2004, rezultă că suspendarea executării actului administrativ reprezintă o măsură de protecție provizorie a subiectului de sezină, ce poate fi dispusă în condițiile în care prezumția de legalitate inerentă oricărui act administrativ este îndoielnică, o atare concluzie urmând a se desprinde printr-o analiză sumară a cauzei, care nu presupune dezlegarea criticilor privitoare la legalitatea actului, și, desigur, pentru a se preîntâmpina expunerea subiectului de sezină la o pagubă iminentă.

În analiza caracterului îndoielnic al prezumției de legalitate a Procesului verbal nr._/16.04.2013 de constatare și de stabilire a creanțelor bugetare, Curtea va avea în vedere o eventuală încălcare, în mod flagrant, a normelor interne aplicabile invocate de reclamantă în petit.

Astfel, în privința primei abateri reținută în sarcina reclamantei, constând în aceea că nu a fost menținută eligibilitatea proiectului finanțat, prin derularea incorectă a procedurii de achiziție a sistemului fotovoltaic, se constată că motivarea pârâtei constă în aceea că „construcția închiriată beneficiarului de la . deține branșament electric la sistemul național de furnizare energie electrică și transformă cheltuiala în neeligibilă”.

Se constată din mențiunile din procesul verbal întocmit că pârâta nu a făcut referire la motivele pentru care a considerat această cheltuială neeligibilă și nici la textele legale ori clauzele contractuale incidente.

De asemenea, se constată că nici prin întâmpinarea depusă la dosar nu s-au adus precizări cu privire la motivele, în drept, pentru care s-a considerat neeligibilitatea achiziției, pârâta reluând pe acest aspect mențiunile din cuprinsul actului administrativ.

Cu privire la acest aspect, Curtea va mai reține că nici prin Decizia de soluționare a contestației reclamantei nu s-a răspuns argumentelor invocate de aceasta cu privire la achiziționarea sistemului fotovoltaic și declararea caracterului neeligibil, acestea nefiind deloc analizate.

În altă ordine de idei, instanța va avea în vedere că reclamanta a atașat la dosar dovezi (filele 153 -164) cu privire la faptul că achiziționarea sistemului fotovoltaic a făcut obiectul analizei și aprobării reprezentanților pârâtei anterior întocmirii procesului verbal, ocazie cu care nu s-au sesizat nereguli cu privire la menținerea eligibilității, deși contractul de închiriere cu . era în vigoare încă din luna iulie a anului 2010.

Curtea va aprecia că toate aceste aspecte sunt de natură a răsturna prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, dând naștere unor îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului.

În ceea ce privește neregulile constatate cu privire la achiziția de utilaje, mai exact cu privire la achiziția a 2 buc. cultivator, prin încălcarea prevederilor cap. 4.3 din Instrucțiunile de achiziții, această abatere a fost justificată de pârâtă prin aceea că deși reclamanta a indicat participarea la licitație a 3 ofertanți, unul dintre aceștia, mai exact . nu a confirmat participarea.

Pentru a răsturna prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, reclamanta a depus la dosar dovezi (filele 132 -154) din care reiese faptul că . a primit invitația de participare, a emis oferta tehnică și financiară, a primit rezultatul procedurii prin care oferta sa a fost declarată necâștigătoare și a arătat că nu contestă acest rezultat, acte emanând de la reprezentantul societății G. D. și purtând ștampila societății.

De asemenea, reclamanta a dovedit faptul că a solicitat și obținut relații de la Registrul Comerțului, în care numitul D. G. este menționat ca asociat și administrator al ..

Aceste aspecte, coroborate cu faptul că la rândul său pârâta a produs o adresă emanând de la aceeași ., prin același reprezentant D. G., conform cărora nu ar fi emis nicio oferta de participare la licitație, nu fac decât să ridice suspiciuni cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Față de toate aceste aspecte, constatând că există îndoieli rezonabile cu privire la legalitatea procesului verbal nr._/16.04.2013, Curtea urmează a concluziona că în cauză s-a făcut dovada existenței cazului bine justificat.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Curtea va avea în vedere documentele depuse la dosar de reclamantă (filele 91-104) care fac dovadă că executarea procesului verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare este de natură a perturba în mod grav activitatea societății, cu consecințe deosebite asupra respectării obligațiilor curente față de terți.

Apreciază Curtea că aceste consecințe ce se pot produce în patrimoniul reclamantei, constând în provocarea stării de insolvabilitate și deteriorarea relațiilor comerciale, sunt disproporționate în raport de gravitatea faptelor reținute prin actul administrativ contestat, astfel că, în speță, se constată îndeplinirea și a condiției existenței unei pagube iminente.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează a admite cererea formulată și prin raportare la dispozițiile art. 14 din legea nr. 554/2004 rep. va dispune suspendarea executării procesului verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 15.04.2013 și înregistrat sub nr._/16.04.2013 până la pronunțarea instanței de fond.

Văzând și dispozițiile art. 451-453 NCPC, Curtea va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2200 lei, reprezentând onorariu de avocat, achitat conform dovezile de la filele 402-403.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. P. S.R.L., cu sediul în ., județul N., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLAȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALA SI PESCUIT, cu sediul in București, .. 43, sector 1.

Suspendă executarea procesului verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 15.04.2013 și înregistrat sub nr._/16.04.2013 până la pronunțarea instanței de fond, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2200 lei.

Cu drept de recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.07.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. P. C. M.

Red. ..08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2312/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI