Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 460/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 460/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 9096/2/2012

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 460

Ședința publică din data de 1.02.2013

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR: V. E. C.

GREFIER: S. I.

Pe rol se află soluționarea cererii de suspendare executare acte administrative formulată de reclamantul R. A. E., în contradictoriu cu pârâtul M. APĂRĂRII NAȚIONALE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul R. A. E., personal și pârâtul M.. consilier juridic Varona Alexandr, cu delegație depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Pârâtul, prin consilier juridic, invocă excepția rămânerii fără obiect a cererii de suspendare. În susținerea acestei excepții depune la dosarul cauzei înscrisuri prin care dovedește că s-a dispus scoaterea de la publicare în Buletinul Informativ al Armatei a funcției de comandant (director general) la Spitalul Universitar de Urgență M. Central „Dr. C. D.”.

Reclamantul R. A. E. confirmă împrejurarea de fapt invocată de pârât, solicitând admiterea excepției rămânerii fără obiect a cererii de suspendare.

Curtea reține cauza în pronunțare cu privire la excepția rămânerii fără obiect a cererii de suspendare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul C. – SCAF la data de 6.12.2012 reclamantul R. A. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. APĂRĂRII NAȚIONALE, suspendarea executării actelor administrative prin care s-a dispus scoaterea la concurs a postului de comandant-director general al Spitalului Universitar de Urgență M. Central „Dr. C. D.” – rubrica Direcția Medicală poziția 1, respectiv prin care s-a dispus publicarea în Buletinul informativ al Armatei nr. 11 (272) anul XXIII a anunțului pentru scoaterea la concurs, precum și anunțul în sine, până la soluționarea pricinii pe fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. MP 487/12.10.2012, M.. eliberarea sa din funcția de comandant-director general al Spitalului Universitar de Urgență M. Central „Dr. C. D.”, iar prin sentința civilă nr. 6543/16.11.2012 C. – SCAF a dispus suspendarea executării acestui Ordin până la pronunțarea instanței de fond.

Prin efectul hotărârii, a fost repus de drept în funcție, iar măsura scoaterii la concurs a postului și publicarea anunțului sunt nelegale în mod evident, întrucât nu poate fi scos la concurs un post ocupat în baza unui contract de management aflat în vigoare.

Reclamantul a motivat cererea sa și sub aspectul pagubei iminente pe care ar suferi-o prin executarea actelor administrative în cauză.

La termenul din 1.02.2013 pârâtul a arătat, prin reprezentantul său, că a retras anunțul de scoatere la concurs a postului de comandant-director general al Spitalului Universitar de Urgență M. Central „Dr. C. D.”, așa cum rezultă din înscrisurile pe care le-a depus la dosar (filele 80 - 83) și a invocat, pe acest motiv, excepția rămânerii fără obiect a cererii.

Reclamantul a confirmat, în aceeași ședință, retragerea anunțului de scoatere la concurs a postului pe care îl ocupă în prezent.

Asupra excepției rămânerii fără obiect a cererii, Curtea reține că reclamantul a solicitat suspendarea executării actelor administrative prin care s-a dispus scoaterea la concurs a postului de comandant-director general al Spitalului Universitar de Urgență M. Central „Dr. C. D.” – rubrica Direcția Medicală poziția 1, respectiv prin care s-a dispus publicarea în Buletinul informativ al Armatei nr. 11 (272) anul XXIII a anunțului pentru scoaterea la concurs, precum și anunțul în sine, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar din conținutul înscrisurilor depuse de către pârât (filele 80 - 83) rezultă că s-a dispus și a fost rectificat Buletinul informativ al Armatei nr. 11/2012 în sensul radierii înscrierii vacantării funcției de comandant-director general al Spitalului Universitar de Urgență M. Central „Dr. C. D.”, respectiv a organizării concursului pentru ocuparea postului devenit vacant.

Prin urmare, actele administrative a căror suspendare s-a solicitat nu mai produc efecte la data pronunțării hotărârii, fiind revocate de către emitent.

Pentru aceste motive, Curtea va respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare formulată de reclamantul R. A. E., cu domiciliul în București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâtul M. APĂRĂRII NAȚIONALE, cu sediul în București, ., sector 5.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 1.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

V. E. C. S. I.

Red.VEC/tehnored.SI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 460/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI