Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 2469/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2469/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 1148/122/2011

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2469

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.06.2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: I. C. G.

JUDECĂTOR: E. I.

JUDECĂTOR: C. P.

GREFIER: E. S. M.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant B. S. împotriva sentinței civile nr. 239/10.05.2012, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. DE PE L. JUDECĂTORIA G., având ca obiect refuz soluționare cerere.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care,

Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.p.c., reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._, reclamantul B. S. a chemat în judecată pe pârâtul P. de pe lângă Judecătoria G., solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea acestuia să-i comunice răspuns la cele trei cereri pe care le-a depus la data de 16.03.2011, referitor la dosarele nr. 335/P/2008, nr. 3824/P/2009 și nr. 6182/P/2010.

Prin Sentința civilă nr. 239/10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă s-a dispus anularea acțiunii ca netimbrată, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În conformitate cu art. 20 din Legea nr. 146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit de instanță, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Reclamantul B. S. a fost citat pentru termenul de judecată din data de 10.05. 2012, cu mențiunea de achita taxă judiciară de timbru în valoare de 2 x 4 lei pentru două dintre cele trei capete de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns (pentru una dintre cereri taxa judiciară de 4 lei fiind achitată), o taxă de 39 lei pentru capătul de cerere privind obligarea la daune morale și timbre judiciare de 0,3 lei x 2 lei, obligație căreia însă nu s-a conformat.

Cum reclamantul a refuzat să-și îndeplinească obligația de a achita taxa judiciară de timbru pentru cele trei capete de cerere privind nesoluționarea cererii, iar tribunalul nu poate aloca taxa de 4 lei către unul dintre cele trei capete de cerere fără încălcarea principiului disponibilității, reclamantul neexprimându-și o opțiune în acest sens, iar potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, tribunalul va anula ca insuficient timbrate aceste capete de cerere.

Cât privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata unor daune morale pentru nesoluționarea în termenul legal a cererii, tribunalul a constatat că, deși i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei, reclamantul a refuzat să timbreze separat acest capăt de cerere, arătând și în scris că invocă dispozițiile art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997, iar prevederile referitoare la cererile cu caracter patrimonial nu sunt aplicabile daunelor morale, deoarece nu aceasta este explicația dată cuvântului ,,patrimonial" în dicționarul limbii române.

Potrivit prevederilor art. 17 (2) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 „ Pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru cauzele neevaluabile în bani, cu excepția celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare ”. Potrivit prevederilor art. 3 din Legea 146/1997, referitor acțiunile și cererile neevaluabile în bani, litera m, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează astfel:

- cererea pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea unui certificat, unei adeverințe sau oricărui alt înscris 4 lei;

- cererea cu caracter patrimonial, prin care se solicită și repararea pagubelor suferite - 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 39 lei.

Ca atare, cererea reclamantului de obligarea pârâtului la plata unor daune morale se taxează conform art. 3 lit. m) liniuța a doua, datorită obiectului ei evaluabil în bani, fiind o cerere cu caracter patrimonial. Cum reclamantul a refuzat să-și îndeplinească obligația de a achita taxa judiciară de timbru, iar potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, tribunalul a anulat și acest capăt de cerere.

Împotriva Sentinței civile nr. 239/10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B. S., susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

Prin hotărârea pronunțată în cauză, instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că taxa de timbru pentru daunele morale nu a fost achitată, fără a avea în vedere că această taxă nu trebuia plătită până la soluționarea primului capăt de cere.

Soluția dispusă de instanță nu a fost motivată, iar pârâta nu a comunicat răspuns la cele trei petiții și nici nu a formulat întâmpinare. Aceste aspecte au fost omise de instanța de fond, care a refuzat să soluționeze fondul pricinii, în sensul instituirii în sarcina pârâtului a obligației de a comunica răspuns la petițiile formulate.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Intimatul – pârât, deși a fost legal citat, nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.

Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, taxa judiciară de timbru se achită anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea cererii.

Aceste dispoziții legale au fost interpretate și aplicate corect de instanța de fond, care a procedat la soluționarea cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, a excepției de netimbrare, reținând că reclamantul a formulat trei capete de cerere privind refuzul de soluționare cerere și un capăt de cerere privitor la daunele morale, achitând taxă judiciară de timbru doar de 4 lei, corespunzătoare unui singur capăt de cerere. În aceste condiții, având în vedere că reclamantul nu și-a exprimat opțiunea în sensul alocării taxei de timbru de 4 lei pentru unul din capetele de cerere neevaluabile în bani, în mod legal instanța de fond a dispus anularea acțiunii ca netimbrată, respectând astfel și principiul disponibilității procesuale.

În consecință, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurent și urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) Cod Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant B. S., cu domiciliul în G., ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 239/10.05.2012, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. DE PE L. JUDECĂTORIA G., cu sediul în G., București, nr. 57, jud. G., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

I.C. G. E. I. C. P. E.S. M.

Red. I.E.

Tehnored. R.B./2ex./19.06.2013

Tribunalul G. - jud. fond F. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 2469/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI