Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 5358/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5358/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 1971/93/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5358
Ședința publică de la 28.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – J. A.
JUDECĂTOR - P. A.
JUDECĂTOR - C. R. I.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, împotriva sentinței civile nr. 1878/9.07.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă DGFP Ilfov reprezentată de consilier juridic O. Golodin cu delegație depusă la dosar și intimatul-reclamant M. B. reprezentat de avocat S. S. cu împuternicire avocațială aflată la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Părțile, prin reprezentanți, arată că nu mai au cereri de formulat și probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului pe cererea de recurs.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii reclamantului de suspendare ca fiind neîntemeiată, arătând că instanța în mod greșit a admis cererea reclamantului și a dispus suspendarea deciziei de impunere contestate, până la pronunțarea instanței de fond.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică sentința civilă recurată, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr._, reclamantul M. B., în contradictoriu cu Directia Generala a Finantelor Publice ILFOV din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala - MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr._/30.04.2013, intocmita in baza constatarilor din Raportul de inspectie fiscala (in cele ce urmeaza RIF) nr.552/29.04.2013, act administrativ comunicat prin posta in data de 09.05.2013, prin care s-au stabilit in sarcina reclamantului obligatii fiscale totale in suma de 200.005 lei, in urmatoarea structura: 71.604 lei, TVA colectata suplimentar; 117.660 lei, dobanzi de intarziere aferente TVA; 10.741 lei, penalizari de intarziere aferente TVA; pana la pronunțarea instanței de fond.
De asemenea, reclamantul a solicitat instanței să stabilească prin citația ce urmeaza a fi emisa cuantumul cautiunii ce trebuie achitata.
În motivare, reclamantul a arătat că, in cadrul controlului fiscal efectuat de un inspector din cadrul ANAF - D.G.F.P.Ilfov, s-a constatat ca, in perioada supusa inspectiei fiscale cuprinsa intre 01.01._10, M. B. impreuna cu sotia sa, M. E., a tranzactionat imobile, ceea ce reprezinta desfasurarea de o maniera independenta a unei activitati economice constand din livrari de bunuri imobile din patrimoniul personal (terenuri), pentru obtinerea de venituri cu caracter de continuitate, dobandind astfel calitatea de persoane impozabile, conform prevederilor legale.
De asemenea, s-a retinut ca, din analiza prevederilor contractelor de vanzare/cumparare incheiate in perioada 2006-2008, partile contractante nu au stabilit nimic cu privire la TVA, motiv pentru care echipa de control a considerat aplicabile prevederile lit.a), pct.2 din Decizia nr.2/ 2011 a Comisiei Centrale de Fiscalitate, aprobata prin OMFP nr. 1873/12.04.2011, publicata in Monitorul Oficial nr. 278 din 20 aprilie 2011 (la aproape 3 ani de la data tranzactiilor analizate), care stabileste ca: "pentru livrarile taxabile de constructii si de terenuri, taxa pe valoarea adaugata colectata aferenta se determina in functie de vointa partilor rezultata din contracte sau alte mijloace de proba administrate conform Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa cum urmeaza: a) prin aplicarea cotei de TVA la contravaloarea livrarii [conform prevederilor pct. 23 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI "Taxa pe valoarea adaugata", aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004, cu modificarile si completarile ulterioare], in cazul in care rezulta ca: 1. partile au convenit ca TVA nu este inclusa in contravaloarea livrarii; sau 2. partile nu au convenit nimic cu privire la TVA ".
In consecinta, acestor constatari, s-a procedat la aplicarea TVA, asupra contravalorii tuturor imobilelor/terenuri al caror transfer de proprietate s-a produs in perioada 2006-2007, care indeplineau conditia de incadrare in terenuri construibiIe, determinandu-se obligatia suplimentara de natura TVA, prin aplicarea cotei de 19% la pretul de tranzactie (in cota de 19%) -suma pe care reclamantul nu a încasat-o niciodata de la cumparatori - motivand acest demers prin aplicabilitatea lit.a) din Decizia nr.2/2011 a Comisiei Centrale Fiscale privind aplicarea unitara a art.137, alin.l, lit.a) si art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare si a pct.23 alin.l si 2 din titlul VI al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
La debitul astfel determinat de 71.604 lei, au fost calculate dobanzi in suma de 117.660 lei si penalitati in suma de 10.741 Iei.
In baza acestor constatari a fost emisa Decizia de impunere nr._/30.04.2013, decizie contestata de reclamant la autoritatea ierarhic superioara la care a fost inregistrata sub nr.488.461/24.05.2013 (si care se constituie in anexa la prezenta cerere), dar pana la aceasta dat, contestatia sa nu a fost solutionata.
Cum in data de 5 iunie 2013 expira termenul de plata, pentru sumele stabilite suplimentar in sarcina reclamantului, motiv pentru declansarea procedurii de executare silita, reclamantul este nevoit să formuleze cerere de suspendare a actului administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004.
Ca o garantie a protectiei cetateanului impotriva eventualelor abuzuri ale organelor statului, legiuitorul, preluand Recomandarea nr.R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă a pus la dispozitia contribuabilului institutia suspendarii reglementata de art.14 si 15 din Legea 554/2004.
Conditiile cumulative prevazute de art.14 pentru suspendarea actelor administrative sunt: a)existenta cazului bine justificat; b)prevenirea unei pagube iminente.
În ceea ce privește cazul bine justificat, reclamantul a arătat că, potrivit art.2 lit t) din Legea 554/2004, constituie caz bine justificat imprejurarile legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ. S-a arătat că, în perioada 2006-2008, M. B. si E., au instrainat prin vanzare bunuri imobile din patrimoniul personal detinute in coproprietate (proprietari co-devalmasi, in cazul sotilor), respectiv terenuri situate extravilan, intravilan agricol si terenuri intravilan scoase din circuitul agricol.
Transferul dreptului de proprietate de la vanzatori la cumparatori, pentru toate imobilele/terenuri s-a realizat in baza contractelor de vanzare/cumparare, incheiate in forma autentica.
Veniturile realizate din instrainarea imobilelor, au fost impuse prin stopaj la sursa, impozitul pe venit fiind retinut si achitat bugetului de stat consolidat de catre notarul public, in baza dispozitiilor art.77ˆ1 ind 1 din Codul fiscal, care stabileste modalitatea de impunere a veniturilor obtinute din transferul proprietatilor din patrimoniul personal.
Conform art. 83 alin. (3) lit.g) C.fisc, „Nu se depun declarații de impunere pentru următoarele categorii de venituri: ... venitul din transferul proprietății imobiliare. " Reclamantul a menționat ca in baza art. 94 C.pr.fisc. "Inspecția fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor ... care au obligații de stabilire, reținere și plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute de lege. "
In contractele de vanzare/cumparare incheiate in forma autentica de reclamant si sotie, cu cumparatorii se precizeaza pretul de vanzare al imobilelor, fara nicio mentiune referitoare la TVA (daca aceasta- taxa este inclusa in pret sau se aplica pretului de vanzare), din urmatoarele considerente: i)Absenta cadrului legal care sa permita calificarea persoanelor fizice, care au efectuat tranzactii cu imobile in anii 2006-2007, drept persoane impozabile care au derulat o activitate economica (astfel cum rezulta din analiza Titlului VI - TVA, din Codul fiscal si a normelor metodologice emise in aplicarea acestuia, in perioada 2006-2007); ii) Chiar in situatia in care aceasta activitate ar fi incadrata in conceptul de "activitate economica", intervine aplicarea beneficiului regimului special pentru intreprinderi mici (optional la inceperea unei activitati si obligatoriu la depasirea pragului de scutire); iii) Aplicarea beneficiului scutirii fara drept de deducere a TVA, pentru aceste tranzactii, prevazute de art.141, alin. (2), Iit. f) din Codul fiscal, pentru anul 2007, cu consecinta absentei oricarei obligatii de inregistrare ca platitor de TVA.
In drept, reclamantul a arătat că consideră actul fiscal ca nelegal, întrucat:
i)A fost dat cu incalcarea principiilor de drept "tempus regit actum”, "exceptio est strictisime interpretationis . est potius ut valeat quam ut pereat", a regulilor de interpretare sistematica a normelor legale si a ierarhiei actelor normative si cu ignorarea jurisprudentei Curtii Europene de Justitie in materie de TVA care reprezinta izvor de drept; ii) Potrivit legislatiei incidente in perioada, in anul 2006 vanzarea imobilelor din patrimoniul personal nu intra in sfera TVA iar in 2007, aceasta operatiune era scutita de la plata TVA. Ori, in baza prevederilor pct.1, alin.1, respectiv pct.2, alin.l din normele metodologice emise in aplicarea art.126 C.F. in vigoare in anii 2006-2007, in sensul art. 126 alin. (1) din Codul fiscal, daca cel putin una dintre conditiile stipulate la lit. a)-d) nu este indeplinita, operatiunea nu se cuprinde in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata/nu este impozabila in Romania; iii) Înlaturarea beneficiului scutirii fara drept de deducere a TVA, aplicabil tranzactiilor in cauza, prevazut de art.141, alin.2, lit.f) din Codul fiscal, pentru anul 2007, cu consecinta absentei oricarei obligatii de inregistrare ca platitor de TVA; iv) Baza de impunere (in situatia in care operatiunea ar fi taxabila), este incorect stabilita, intrucat TVA a fost determinat prin aplicarea cotei de 19% la totalul tranzactiilor, rezultand o suma care n-a fost suportata de consumatorul final si în mod evident nu a fost incasata de reclamant. Cu data de 15 martie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat prin încheieri irevocabile la sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene suspendând judecata în cauzele aflate în recurs T. C. Hrisi_ și P. C. I._ . Conținutul întrebării preliminare a fost următorul:"În temeiul disp. art. 267 din TF. UE. sesizează C.J.U.E. cu următoarea întrebare preliminară: în cazul reconsiderării statutului vânzătorului de persoană impozabilă în scopuri de TVA contrapartida (prețul) livrării bunului imobil fiind stabilită de părți, fără nicio mențiune cu privire la TVA, art. 73 și 78 din directiva 2006/112/CE a Consiliului UE trebuie interpretate în sensul că baza de impozitare o reprezintă: contrapartida (prețul) livrării bunului stabilită de părți diminuată cu cota de TVA.; sau contrapartida (prețul) livrării bunului convenită de părți?". O cerere similară de adresare a unei întrebări preliminare a fost avansată și în dosarul Curții de Apel București_ având ca obiect anularea Ordinului MFP nr. 1873/2011 din 12.04.2011 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr- 278 din 20.04.2011, referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a art. 137 alin (1) lit a) și art 140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și a pct. 23 alin (1) și (2) din titlul VI al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, în legătură cu modalitatea de determinare a cuantumului taxei pe valoarea adăugată colectate în inspecțiile fiscale vizând livrările taxabile de construcții și de terenuri efectuate de persoane fizice.Aceasta pozitie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, reclamantul a apreciat ca se constituie, . privind legalitatea actelor de impunere emise pe numele persoanelor fizice care au efectuat tranzactii imobiliare, referitoare la certitudinea si intinderea creantei reprezentand TVA, care sa motiveze suspendarea executarii acestora în temeiul art. 14 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ. v)Nerespectarea unor norme dispozitive procedurale, referitoare la desfasurarea inspectiei fiscale, ascultarea contribuabilului si persoana impozabila, de natura sa atraga nulitatea deciziei de impunere: La data prevazuta pentru inceperea inspectiei fiscale a fost suspendata iar la data reluarii, s-a incheiat. In consecinta, aceasta nu a avut loc, neexistand dovada inceperii prin consemnarea ., obligatie prevazuta la art.102, alin.(6) Cod procedură fiscală.Cu adresa nr.2477/2011/15.04.2013, reclamantul a fost incunostiintat ca " .... odata cu incetarea conditiilor care au generat suspendarea, inspectia fiscala partiala va fi reluata, incepand cu data de 22.04.2013." Raportat la motivatia suspendarii inspectiei fiscale partiale, anexat adresei de reluare a acesteia, reclamantul a precizat ca nu i-a fost comunicata nicio decizie a Comisiei fiscale centrale, care sa aiba o legatura de cauzalitate cu situatia fiscala a reclamantului, lipsindu-lde dreptul la informare, stipulat la art.107 C.pr.fisc.; Nu a fost respectat dreptul la ascultare al contribuabilului, conform dispozitiilor art.9 si 107 C.pr.fisc. In înstiintarea pentru discutia finala, emisa sub nr.422.553/ 16.04.2013, i s-a comunicat reclamantului ca in data de 22.04.2013 (data reluarii inspectiei fiscale, asa cum rezulta din adresa mai sus mentionata), ora 10, va avea loc discutia finala " ... asupra constatarilor si consecintelor fiscale, urmare incheierii inspectiei fiscale partiale efectuata la persoana fizica neautorizata M. B. ... ". La data si ora mentionata mai sus, reclamantul s-a prezentat la sediul DGFP ILFOV, la doamna inspector GELETU G., care i-a dat sa semneze o Declaratie, o Nota explicativa in care a precizat ca își va prezenta punctul de vedere asupra rezultatelor controlului, in termen de 3 zile. In vederea exprimarii acestui punct de vedere, i s-au prezentat 2 anexe fara numar, privind: Situatia contractelor de vanzare cumparare si Calculul majorari/dobanzi.Intrucat cu ocazia acestei intalniri nu i-a fost comunicat Proiectul de raport de inspectie fiscala, in vederea raportarii punctului de vedere la motivele de fapt si temeiul de drept, reclamantul a solicitat in scris punerea la dispozitie a acestuia, cu adresa inregistrata la DGFP ILFOV sub nr.483.183/24.04.2013, adresa ramasa fara raspuns, desi potrivit dispozitiilor art.9, alin.(1) din C.pr.fisc., respectarea acestei proceduri, reprezinta un drept al contribuabilului;
Desi in RlF se retine ca tranzactiile analizate au fost incheiate de reclamant si sotie, avizul de control, suspendarea inspectiei fiscale, reluarea acesteia, pretinsa "ascultare a contribuabilului", declaratiile, decizia de impunere si raportul de inspectie fiscala au fost intocmite doar pe numele reclamantului, prin incalcarea dispozitiilor art.85 art. 85 Venituri din bunuri sau drepturi care sunt deținute in comun din Codul fiscal, potrivit caruia: "Venitul net obținut din exploatarea bunurilor și drepturilor de orice fel, deținute în comun, este considerat ca fiind obținut de proprietari, uzufructuari sau de alți deținători legali, înscriși într-un document oficial, și se atribuie proportional cu cotele-părți pe care aceștia le dețin în acea proprietate sau în mod egal, în situația în care acestea nu se cunosc. "
F. a antama fondul cauzei, ci doar a-l "pipai" - asa cum a stabilit Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr.4901l20 decembrie 2007, reclamantul a considerat ca starea de fapt si de drept mai sus descrisa sunt in masura sa creeze o indoiala serioasă in privinta legalitatii actului administrativ.
În ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, referitor la cea de-a doua conditie ce urmeaza a fi analizata de catre instanta de judecata in aprecierea dispunerii masurii de suspendare a executarii actului administrativ, reclamantul a învederat ca dispozitiile art. 14 prevad conditia pagubei iminente din perspectiva prevenirii ei si nu a existentei efective. Noțiunea de paguba iminenta a fost definita în art.2 alin. (1) lit.ș) din Legea nr.554/2004 ca prejudiciu material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila gravă a functionarii unei autoritati publice sau unui serviciu public.
Cerinta pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului in cazul executării actului administrativ este indeplinita in cauza atat in considerarea valorii debitului, in sine, incontestabil mare de 200.005 lei, stabilit in sarcina unei persoane fizice, cat si a faptului ca impotriva reclamantului va fi declansata in cel mai scurt timp executarea silita prin comunicarea somatiei si a titlului executoriu.
Astfel, termenele de plata al debitului de 200.005 lei, expira in data de 05 iunie 2013 si intrucat reclamantul nu dispune de o suma atat de mare, vor fi scoase la executare silita bunurile aflate in patrimoniul său. Recuperarea acestora de la adjudecatari, in situatia in care instantele judecatoresti vor anula actul administrativ contestat, este practic imposibila, situatie in care prejudiciul material viitor este previzibil.
De asemenea, paguba este iminenta, atata vreme cat in cadrul executarii silite bunurile nu sunt adjudecate la pretul pietei ci la un pret mult mai mic (vanzare fortata), astfel incat valoarea pe care reclamantul ar putea s-o recupereze de la stat ar fi mult mai mica decat valoarea bunurilor executate silit.
Prin urmare, conditia pagubei iminente din perspectiva prevenirii ei, a prejudiciului viitor si previzibil este indeplinita in cauza de fata, situatie fata de care reclamantul a solicitat admiterea cererii de suspendare.
Prejudiciul material este previzibil cu evidenta iar in masura in care ulterior s-ar constata nelegalitatea actului administrativ atacat, repararea prejudiciului cauzat, ar fi deosebit de dificila. Prin introducerea dispozitiilor ce dau posibilitatea reclamantului de a solicita suspendarea unui act administrativ atacat, intentia legiuitorului a fost aceea de a salvgarda interesele persoanei vatamate printr-un act administrativ pana la momentul in care instanta judecatoreasca se pronunta cu privire la legalitatea acestuia.
In drept, cererea a fost întemeiată pe art. 14 ale Legii contenciosului adminitrativ nr. 554/ 2004, coroborate cu celelelalte dispozitii legale invocate.
In dovedirea cererii, reclamantul a înțeles să solicite proba cu inscrisuri.
La termenul de judecată de la 19.06.2013, tribunalul a luat act că denumirea pârâtei este Direcția G. a Finanțelor Publice Ilfov și nu Ministerul Finantelor Publice-Agentia N. de Administrare Fiscală-Direcția G. a Finanțelor Publice Ilfov.
La termenul de judecată de la 19.06.2013, pârâta Directia Generala a Finantelor Publice Ilfov a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței de judecata respingerea cererii de suspendare actului administrativ-fiscal formulata de reclamant ca fiind neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că, reclamantul solicita instantei de judecata suspendarea executarii Deciziei de impunere nr._/30.04.2013 intocmita in baza Raportului de inspectie fiscala nr.552/29.04.2013 prin care au fost stabilite in sarcina acestuia obligatii fiscale in suma de 200.005 lei reprezentand 71.604 lei TVA, 117.660 lei - dobanzi de intarziere aferente TV A si 10.741 lei - penalitati de intarziere aferente TVA.
Pârâta a menționat faptul ca, impotriva actelor susmentionate in temeiul art.7 din Legea nr.554/2004 si art.205 din OG nr.92/2003 reclamantul a formulat o contestatie adresata institutiei pârâte ce se afla in solutionare.
Pe fondul cererii de suspendare, reclamantul a solicitat instanței de judecata sa constate ca nu sunt intrunite conditiile imperative prevazute de art.14 alin.(1) din Legea nr.554/2004 privind existenta cazului bine justificat si unei pagube iminente.
Apararile reclamantului privind existenta unui caz bine justificat exced cadrului legal admisibil unei cereri de suspendare in baza art.15 din Legea nr.554/2004. In acest sens pârâta a supus atentiei instantei de judecata faptul ca, nu exista o indoiala serioasa privind legalitatea actelor administrativ-fiscale emise de catre institutia pârâtă ce au ca obiect stabilirea obligatiilor fiscale privind plata taxei pe valoare adaugata aferent tranzactiilor imobiliare. Pârâta a învederat instanței faptul ca, din momentul in care institutia pârâtă, in special, si Agentia N. de Administrare Fiscala, in general, a procedat la impunerea in sarcina contribuabililor a TVA pentru tranzactiile imobiliare efectuate, aceste acte administrativ-fiscale au constituit obiectul unor litigii aflate pe rolul instantelor de judecata, dar nu exista pana la momentul actual o hotarare defmitiva si irevocabila privind anularea unor astfel de acte pentru motive de nelegalitate. Mai mult decat atat, pârâta a invocat in sprijinul celor de mai sus solutiile adoptate de catre instantele de judecata ce au cercetat pe fondul cauzei legalitatea actelor administrativ-fiscale prin care persoanele fizice au fost obligate la plata TVA pentru tranzactii imobiliare
Totodata, pârâta a învederat instantei si faptul ca practica recenta a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII a de C. si Fiscal este in sensul celor sustinute prin prezenta intampinare (sentinta pronuntata in 07.02.2012 in dosarul nr._ in litigiul cu Kindakji E., sentinta pronuntata in 06.11.2012 in dosarul nr._ in litigiul cu S. V., precum si sentinta nr.2556/19.04.2012, pronuntata in dosarul nr._ in litigiul cu L. M., hotararea nr.1237/05.04.2013 pronuntata in dosarul nr._ in litigiul cu Tantareanu C. si Vranceanu M.).
In ceea ce priveste existenta unei pagube iminente, reclamantul a solicitat instantei de judecata sa observe, raportat la dispozitiile art.2 lit.s) din Legea nr.554/2004 si art.153l - 1533 din Codul civil (Legea nr.287/2009), faptul ca, prejudiciul cauzat, fie el si previzibil, trebuie sa fie cauzat de o actiune culpabila sau ilicita, or in cauza nu poate fi admisa ipoteza potrivit careia actele administrativ-fiscale emise de catre institutia pârâtă poarta caracter ilicit sau au fost emise in urma unor actiuni culpabile. Avand in vedere cele precizate mai sus, documentele existente la dosarul cauzei, precum si prevederile legale in materie, pârâtul a solicitat instantei de judecata respingerea cererii de suspendarea Deciziei de impunere nr._/30.04.2013.
În drept, pârâta și-a întemeiat apărările pe dispozițiile Legii nr.554/2004, O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Prin sentința civilă nr. 1878/9.07.2013, Tribunalul Ilfov a admis cererea și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr._/30.04.2013, emisă de D.G.F.P.I. Ilfov, împotriva căreia s-a formulat contestație administrativă nr._/24.05.2013, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr._/30.04.2013 emisa in temeiul raportului de inspecție fiscala nr.552/29.04.2013, s-au stabilit in sarcina reclamantului obligații fiscale totale in suma de 200.005 lei, din care 71.604 lei, TVA colectata suplimentar; 117.660 lei, dobânzi de întârziere aferente TVA; 10.741 lei, penalizări de întârziere aferente TVA.
Împotriva deciziei de impunere ce a fost comunicata la data de 09.05.2013 reclamantul a formulat contestație administrativa înregistrata sub nr._/24.05.2013, solicitând anularea actului administrativ fiscal si exonerarea sa de la plata TVA stabilita suplimentar, precum si a accesoriilor aferente, contestatie nesoluționata inca de autoritatea fiscala competenta, in care au fost invocate atât cauze de nelegalitate care vizează emiterea acesteia cat si motive de netemeinicie privind existenta obligațiilor fiscale stabilite in sarcina reclamantului prin aceasta, motive care in mare parte au fost reiterate si in susținerea cererii de suspendare in vederea dovedirii existentei cazului bine justificat.
In acest context având in vedere natura cererii de suspendare a executării unui act administrativ, in general si implicit a unuia fiscal, care nu trebuie sa se constituie . fondului cauzei, tribunalul, constata ca in raport de motivele invocate si de înscrisurile depuse in dosar, cererea de suspendare a executării deciziei este justificata, având in vedere mai ales cauzele de nelegalitate ce vizează stabilirea in sarcina reclamantului a unor sume pentru perioada 2006-2008, reprezentând TVA aplicata asupra contravalorii imobilelor din patrimoniul personal înstrăinate prin vânzare in anii 2006-2008, in condițiile in care reclamantul a prezentat acte justificative in sensul ca bunurile vândute nu au reprezentat proprietatea sa exclusiva ci au făcut parte din patrimoniul bunurilor dobândite in timpul casatoriei cu numita M. E., din raportul de inspecție fiscala rezulta ca obligația de înregistrare ca persoane impozabile in scopuri de TVA si plătitori de TVA revenea ambilor soți, insa obligațiile fiscale au fost stabilite exclusiv in sarcina persoanei fizice M. B., ceea ce evident a influențat in mod semnificativ cuantumul obligațiilor fiscale stabilite in sarcina reclamantului; sunt necesare verificări cu privire la determinarea bazei de impunere pentru TVA in raport cu prețul stabilit pentru vânzarea bunurilor in contractele de vânzare cumpărare încheiate, astfel ca reclamantul a reușit sa pună la îndoiala, ., legalitatea si temeinicia deciziei fiscale menționate, ceea ce dovedește existenta in cauza a cazului bine justificat.
In plus, cat privește prevenirea unei pagube iminente, tribunalul a apreciat ca si acesta condiție impusa de art. 14 alin. 1 din legea nr. 554/2004 este îndeplinita in cauza, fiind evident, ca in situația in care decizia de impunere ar fi pusa in executare, in patrimoniul reclamantului s-ar crea un dezechilibru important, cuantumul obligațiilor fiscale astfel stabilite, fiind de aproximativ 200.000 lei din care numai 71.604 lei debit principal, TVA colectata suplimentar, iar executarea unei sarcini fiscale importante, a cărei corectitudine nu a fost stabilita, nici din punct de vedere legal si nici sub aspectul temeiniciei sale, . context, poate avea consecința negative serioase asupra capacitații economice a reclamantului de a-si onora obligațiile deja asumate cu repercusiuni asupra credibilității si probității sale profesionale dar si asupra vieții personale.
Pentru toate aceste argumente, apreciind ca in speța sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 si art. 215 alin. 2 c.pr.fiscala, tribunalul a admis acțiunea formulata de reclamant si a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr._/30.04.2013 emisa de DGFPI Ilfov, împotriva căreia s-a formulat contestație administrativa nr._/24.05.2013, pana la pronunțarea instanței de fond.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, solicitând modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului arată că instanța în mod greșit a admis cererea reclamantului și a dispus suspendarea deciziei de impunere contestate, până la pronunțarea instanței de fond.
Raportat la dispozițiile art. 488 pct. 6 C.proc.civ., instanța de fond în mod greșit și depășind limitele investirii sale, pentru a pronunța hotărârea recurată s-a pronunțat cu privire la aspecte de temeinicie a actului contestat. Instanța de fond, deși a subliniat faptul că „având în vedere natura cererii de suspendare a executării unui act administrativ, … care nu trebuie să se constituie într-o prejudecare a fondului cauzei…”, motivează prin „cererea de suspendare a deciziei este justificată, având în vedere mai ales cauzele de nelegalitate ce vizează stabilirea în sarcina reclamantului a unor sume…”.
Reclamantul a susținut cererea sa de suspendare a actului administrativ-fiscal pentru motivele de nelegalitate raportat la situația sa personală, respectiv civilă. Faptul că acesta a divorțat, obligațiile sale fiscale nu pot fi considerate a fi suferit o schimbare, mai mult decât atât, acesta nu a prezentat în cadrul prezentei cauze o hotărâre de partaj care ar fi singurul act ce ar modifica situația sa patrimonială în raport de cele susținute.
Mai arată că instanța de fond greșit a efectuat aplicarea legii materiale, incidente fiind dispozițiile art. 488 pct. 8 C.pr.civ., privind aprecierea ca fiind întemeiate susținerile contestatorului privind cazul bine justificat, aceasta s-a pronunțat cu privire la un raport juridic peste limitele investirii sale, neglijând dispozițiile Legii nr. 544/2004.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant M. B. solicită respingerea recursului ca nefondat.
În motivare arată că în cadrul controlului fiscal efectuat de un inspector din cadrul ANAF – DGFP Ilfov s-a constatat că, în perioada supusă inspecției fiscale cuprinsă între 1.01.2006 – 30.12.2010, reclamantul M. B. împreună cu soția sa, M. E., a tranzacționat imobile, ceea ce reprezintă desfășurarea de o manieră independentă a unei activități economice constând din livrări de bunuri imobile din patrimoniul personal (terenuri), pentru obținerea de venituri cu caracter de continuitate, dobândind astfel calitatea de persoane impozabile, conform prevederilor legale. În baza acestor constatări a fost emisă Decizia de impunere nr._/30.04.2013, decizie contestată atât la autoritatea ierarhic superioară, cât și în instanță.
Arată că instanța de fond a făcut clar precizarea conform căreia nu se va proceda la o prejudecare a fondului. S-a arătat faptul că a existat indicii temeinice ce fac necesară verificarea modului în care a fost determinată baza de impozitare pentru TVA. Fără a se da un verdict clar asupra a ceea ce a susținut, întrucât instanța nu fusese investită în acest sens, s-a arătat că, într-o manieră rezonabilă, s-a reușit punerea la îndoială a legalității și temeiniciei deciziei de impunere. Maniera în care instanța de fond a procedat este absolut corectă și legală, întrucât deși nu avea dreptul de a se pronunța asupra fondului cauzei, putea să-l „pipăie”, așa cum de altfel s-a reținut în mod constant în doctrina și jurisprudența, inclusiv de către ÎCCJ prin Decizie nr. 4901/20.12.2007.
Mai arată că recurenta susține că reclamantul ar fi invocat nelegalitatea deciziei și ar fi solicitat suspendarea ei întrucât este divorțat. S-a mai arătat că doar bunurile imobile au fost înstrăinate în perioada 2006-2008 de reclamant împreună cu soția sa, M. E., având în vedere faptul că aceste bunuri erau comune deținute în coproprietate.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cererea intimatului-reclamant a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevede că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate cere instanței de contencios administrativ să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Contrar susținerilor recurentei-pârâte, prima instanța nu a depășit limitele învestirii, pronunțându-se asupra cererii reclamantului fără a statua asupra legalității și temeiniciei actului a cărui suspendare s-a solicitat.
Instanța nu a procedat la analiza legalității actului administrativ, ci s-a limitat la verificarea unor împrejurări de fapt și de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.
Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că, pe de-o parte, au fost prezentate acte justificative în dovedirea susținerilor reclamantului în sensul că bunurile vândute nu au reprezentat proprietatea sa exclusivă, ca bunuri proprii ci au făcut parte din patrimoniul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei acestuia și că, pe de altă parte, obligațiile fiscale au fost stabilite doar în sarcina reclamantului, în timp ce, potrivit raportului de inspecție fiscală, urmare a operațiunilor realizate, soții M. B. și M. E. aveau obligația de a se înregistra ca persoane impozabile în scopuri de T.V.A. și să devină plătitoare de taxă pe valoarea adăugată.
Evaluarea consecințelor pe care existența sau inexistența unei hotărâri de divorț sau de partaj le pot avea asupra obligațiilor fiscale ale reclamantului și administrarea de probatorii asupra unor astfel de situații sunt de natură să conducă la antamarea fondului cauzei, astfel încât motivele invocate de către recurenta-pârâtă nu pot fi avute în vedere.
În urma analizei probelor administrate în dovedirea primei condiții impuse de lege pentru suspendarea actului, în mod corect a reținut instanța de fond existența cazului bine justificat.
Măsura având caracter provizoriu, solicitată de către reclamant este justificată prin existența în cauză a unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, prezentate anterior, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Noțiunea de pagubă iminentă este definită în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând un prejudiciu material viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Intimatul-reclamant a dovedit și îndeplinirea celei de-a doua condiții prevăzute de lege, privind iminența pagubei.
Astfel, prin raportare la cuantumul sumei stabilite, executarea silită declanșată poate genera dificultăți reale pentru intimatul-reclamant în îndeplinirea obligațiilor asumate și consecințe grave în plan social.
De altfel, constatarea îndeplinirii acestei condiții de către prima instanță nu fost criticată de către recurentă.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 483 alin. (4) și art. 496 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Cererea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată va fi respinsă, întrucât acesta nu a depus înscrisuri care să probeze efectuarea unor astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, împotriva sentinței civile nr. 1878/9.07.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. B., ca nefondat.
Respinge cererea intimatului privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
J. A. P. A. C. R. I.
GREFIER,
S. I.
Red.CRI/2 ex.
Jud. fond – N. N.M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3615/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1231/2013. Curtea de... → |
|---|
