Anulare act administrativ. Decizia nr. 5277/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.06.2014 când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:

CURTEA,

Asupra recursului de fata;

Prin sentinta civila nr. 3265 din data de 06.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a respins exceptia tardivitatii plangerii prealabile si s-a admis acțiunea reclamantei . contradictoriu cu pârâtul C. L. T. M. si s-a anulat in parte hotararea nr. 19/2005 emisa de parat in ceea ce priveste art. 1 si art. 3-5.

Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca este neintemeiata exceptia tardivitatii plangerii prealabile deoarece, potrivit prevederilor art. 7 al. 1¹ din legea nr. 554/2004, in cazul actelor normative plangerea prealabila poate fi formulata oricand.

De asemenea a retinut caracterul de act normativ a actului contestat, contrar sustinerilor paratului.

Pe fondul cauzei a retinut ca prin hotararea nr. 19/2005 privind aprobarea unor măsuri pentru îmbunătățirea aspectului urban al municipiului Tîrgu M., emitentul-pârâtul Consiliului L. Tîrgu M. a stabilit la art. 1 că începând cu data intrării în vigoare se interzice montarea aeriană a ... rețelelor de telecomunicații și cablu TV până la reglementarea prin norma metodologică a domeniului, la art. 3 că „ În termen de 3 luni de la aprobarea prezentei Executivul Consiliului local, prin Administrația domeniului public, va elabora Normele metodologice de aplicare a acestei hotărâri și le va supune aprobarii Consiliului local municipal.”, la art. 4 că „ În termen de cinci ani de la aprobarea Normelor de aplicare ale prezentei hotărâri toți utilizatorii mentionați în art. 1 au obligația de a dezafecta rețelele aeriene existente și de a le introduce în subteran.” și la art. 5 că „ Măsura stabilită conform art. 1 este obligatorie pentru zona centrală protejată delimitată de . V.– Victoriei – 1 Decembrie 1918 – Ș. cel M. -Bradului – Zefirului – Borsos T. – Crizantemelor – P. I. – K. Csoma S. – . A. Saguna – N. G. – 22 Decembrie 1989 –Constructorilor – Arieșului – Republicii – Revoluției – M. E. – P-ța Mărășești – C. –S. cât și pentru accesele importante în oraș și anume str. Gh.D., . –P-ța Republicii, ..”

Potrivit preambulului actului administrativ contestat la emiterea acestuia au fost avute în vedere dispozițiile art. 38 lit. k, c, f, l, r din Legea nr. 215/2001, cele ale Legii nr. 50/1991, cele ale Legii nr. 422/2001, precum și cele ale Regulamentului local de urbanism, precum și expunerea de motive a arhitectului șef, nr._/16.11.2004.

Din documentația aferentă actului contestat, rezultă, pe de o parte, că au fost propuse două proiecte și a fost adoptat un al treilea, rezultat, probabil, din dezbateri, dar și că expunerea de motive conține numai generalități și nicio informație concretă care să conducă la concluzia că datele din teren au condus la propunerea de adoptare a actului. De asemenea, s-a aratat că, deși în preambulul actului au fost invocate dispozițiile Legilor nr. 50/1991 și nr. 422/2001, nu s-a indicat care norme legale au fost avute în vedere și că, deși este real că în zona centrală a municipiului Tîrgu M. se află imobile de patrimoniu, acestea nu au fost nici măcar amintite în documentația mai mult decât sumară întocmită de aparatul administrativ.

Deși pârâtului i-a fost comunicată acțiunea și a avut astfel acces la criticile reclamantei, formulând întâmpinare, acesta nu a informat instanța dacă normele metodologice la care se face referire în art. 3 au fost adoptate în termenul stabilit și nici dacă reclamanta, în calitatea sa de destinatar, potrivit art. 2 din Hotărârea nr. 19/2005, a fost încunoștiințată asupra prevederilor adoptate.

Cât privește susținerile reclamantei potrivit cărora la adoptarea actului contestat ar fi fost încălcate dispozițiile art. 15 din Constituția României deoarece are un caracte retroactiv, tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate cât timp din chiar primul articol al hotărârii rezultă că prevederile sale nu afectează rețelele existente ci pe cele ce urmează a fi constituite și instalate. Cât privește rețelele existente, pentru acestea s-a dispus mutarea în subteran și nu desființarea, fără însă ca pârâtul să detalieze procedura de urmat.

Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor Legii nr. 215/2001, potrivit cărora la art. 5 alin. 2 se arată că „Autonomia locala conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aiba initiațive în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice. ”, tribunalul nu poate reține o asemenea încălcare deoarece potrivit disp. art. 38 lit. c) din același act normativ( în vigoare la data adoptării ) C. local „c) avizează sau aprobă, dupa caz, studii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială, de organizare și amenajare a teritoriului, documentații de amenajare a teritoriului și urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală și de cooperare transfrontalieră, în condițiile legii; ”, or, hotărârea cotestată vizează urbanismul zonei centrale a municipiului Tîrgu M., astfel că este în competența de reglementare a pârâtului.

Însă potrivit dispozițiilor art. 22 din OUG nr. 79/2002 „ Furnizorii de rețele de comunicații electronice autorizați potrivit art. 4 pot, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, să instaleze, să întrețină, să înlocuiască sau să mute orice elemente ale rețelelor de comunicații electronice, inclusiv suporturile și celelalte facilități necesare pentru susținerea acestora, precum și punctele terminale utilizate pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice, pe, deasupra, în sau sub imobile aflate în proprietate publică sau privată, după caz.”, iar conform art. 23 din același act normativ „ Furnizorii de rețele de comunicații electronice autorizați potrivit art. 4 beneficiază de dreptul de a instala, de a întreține, de a înlocui și de a muta orice elemente ale rețelelor de comunicații electronice pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, numai în măsura în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) exercițiul acestui drept este compatibil cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate imobilele în cauză; b) efectuarea lucrărilor în cauză nu este de natură să contravină cerințelor specifice de urbanism sau de amenajare a teritoriului ori celor privind protecția mediului, a sănătății sau a ordinii publice, pe care trebuie să le respecte activitățile ce se desfășoară pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză; c) condițiile de exercitare a acestui drept s-au stabilit prin acordul părților sau, în lipsa acestuia, prin hotărâre judecătorească. (2) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice autorizați potrivit art. 4 beneficiază de dreptul de a efectua lucrările prevăzute la art. 22 pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate privată, numai în măsura în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) imobilele în cauză nu ar fi afectate sau ar fi afectate într-o măsură nesemnificativă prin efectuarea acestor lucrări sau, dacă un alt furnizor de rețele de comunicații electronice autorizat potrivit art. 4 a efectuat deja lucrări de natura celor prevăzute la art. 22 pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză, exercițiul dreptului de folosință asupra imobilelor nu ar fi afectat în mod permanent de o restrângere suplimentară prin efectuarea unor noi asemenea lucrări; b) efectuarea lucrărilor prevăzute la art. 22 nu este de natură să contravină cerințelor specifice de urbanism sau de amenajare a teritoriului ori celor privind protecția mediului, a sănătății sau a ordinii publice, pe care trebuie să le respecte activitățile ce se desfățoară pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză; c) condițiile de exercitare a acestui drept s-au stabilit prin acordul părților sau, în lipsa acestuia, prin hotărâre judecătorească.”

Conform dispozitiilor legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, pârâtul era obligat să asigure accesul destinatarilor actului contestat la procedura de luare a deciziei, acesta fiind în ceea ce o privește pe reclamantă unul normativ. Astfel, potrivit art. 2 din lege

unul dintre principiile avute în vedere constă în informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmează sa fie dezbatute de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum si asupra proiectelor de acte normative, în speță, din documentația depusă la dosar, rezultând că un asemenea proces de informare nu a avut loc. Concluzia este întărită de chiar susținerile pârâtului potrivit cărora actul administrativ atacat este unul individual și nu unul administrativ deși prin dispozițiile sale stabilește reguli de principiu aplicabile în domeniu. Mai mult, este de neacceptat ca pentru punerea în aplicare a unui act administrativ individual autoritatea emitentă să dispună elaborarea de norme metodologice de aplicare.

Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiate și susținerile reclamantei referitoare la restrângerea exercițiului dreptului său de a amplasa rețele de telecomunicații și cablu TV deoarece astfel cum s-a reținut anterior, din documentația ce a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 19/2005 nu face parte niciun studiu din care să rezulte starea de fapt și motivele pentru care amplasarea aeriană a cablurilor nu mai este posibilă în perimetrul străzilor enumerate la art. 5, expunerea semnată de arhitectul șef conținând numai generalități.

Nu au fost retinute sustinerile reclamatnei refertioare la incalcarea prevederilor legii nr. 24/2000 si nici ale art. 9 al. 1 din legea nr. 21/1996.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul, care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei atacate in sensul respingerii cererii reclamantei, in prinicipal ca inadmisibila si in subsidiar a nefondata.

Recurentul a sustinut ca hotararea atacata este nelegala si netemeinica.

A reiterat exceptia tardivitatii plangerii prealabile, aratnd ca actul atacat este unul unilateral si ca plangerea prealabaila trebuia formulata in conditiile art. 7 al. 7 din legea nr. 554/2004.

Actul atacat a fost emis la 27.01.2005, iar plangerea prealabila a fost inregistrata la 6.10.2011, astfel ca in opinia recurentului termenul de prescriptie a fost depasit cu mult.

Referitor la retinerea instantei de fond privind incalcarea OUG nr. 79/2002 recurentul a sustinut ca . cu prevederile art. 22 coroborate cu cele ale art. 23 din OUG nr. 79/2002, furnizorii de rețele de comunicații electronice au dreptul de a instala, de a întreține, de a înlocui și de a muta orice elemente ale rețelelor de comunicații electronice în măsura în care sunt îndeplinte cumulativ mai multe condiții.

Condiția care în opinia sa a fost și este respectată de către unitatea administrativ teritorială este cea cuprinsă în art. 23 lit. b din OUG nr. 79/2002 și anume că “efectuarea lucrărilor nu este de natură să contravină cerințelor specifice de urbanism sau de amenajare a teritoriului „ ori atribuții în ceea ce privește politicile de urbanism și de amenajare a teritoriului aparțin în totalitate Consiliului L. al Municipiului Tg. M..

Tocmai în exercitarea acestor atribute a fost adoptată hotărârea a cărei anulare se solicită prin prezenta cerere în anulare, întrucât în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001, republicată C. local este chemat să reglementeze și să supravegheze prin hotărâri, cu caracter local, activitățile și acțiunile ce se realizează pe domeniul public și privat astfel încât cetățenilor să nu le fie lezate interesele.

Este atributul exclusiv al Consiliului L. al Municipiului Tg. M. să supavegheze dezvoltarea sub aspect urbanistic a orașului, și în aceeași măsură să supravegheze interesele comunității locale.

Un alt argument este acela că prin adoptarea acestei hotărâri, C. L. al Municipiului Tg. M. a reglementat un domeniu care la data adoptării hotărârii nu era reglementat expres de către leguitorul român.

In acest sens, prevederile HG nr. 490/11.05.2011, privind completarea regulamentului general de urbanism ( aprobat prin HG nr. 525/1996) prin care a fost introdus alineatul 2¹ la articolul 18, cu următorul cuprins:

" (2¹) In scopul asigurării calității spațiului public, a protecției mediului și siguranței și sănătății locuitorilor, precum și pentru creșterea gradului de securitate a rețelelor edilitare, în zona drumurilor publice situate în intravilanul localităților, lucrările de construcții pentru realizarea/extinderea rețelelor edilitare prevăzute la alin. (1) lit. c), inclusiv pentru traversarea de către acestea a drumurilor publice, se execută în varianta de amplasare subterană, cu respectarea reglementărilor tehnice specifice în vigoare. "

Este fără dubiu, așadar, că tocmai motivele care au fost avute în vedere de către autoritatea locală deliberativă, la data adoptării Hotărârii nr. 19/2005, au fost avute în vedere și de către legiuitorul român, și anume supavegherea dezvoltării sub aspect urbanistic a localităților, și în aceeași măsură să supravegheze interesele comunităților locale.

Ori, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001, republicată C. L. este chemat să reglementeze și să supravegheze prin hotărâri, cu caracter local, activitățile și acțiunile ce se realizează pe domeniul public și privat astfel încât cetățenilor să nu le fie lezate interesele.

Astfel, punerea în pericol a securității traficului rutier și pietonal prin refacerea defectuoasă a zonelor afectate, considerăm că nu servește intereselor cetățenilor municipiului, iar faptul că C. L. a luat această măsură este pentru a nu provoca un disconfort locuitorilor orașului și pentru a mări siguranța acestora.

In continuare recurentul a facut trimitere si la adoptarea unei alte hotarari HCL nr. 264/2010 privind aprobarea unor măsuri pentru îmbunătățirea aspectului urban al municipiului Tg. M. (trecerea în subteran a rețelelor aeriene din zona centrală și arterele importante de acces în municipiul Tg. M.).

Taxele de amplasare sunt stabilite păstrându-se, în principiu, sumele/metru liniar înmulțită cu aria secțiunii la aceleasi valori ca și cele percepute prin HCL nr. 458 din 17 decembrie 2009 pentru folosința stâlpilor electrici aflați în proprietatea Municipiului Tg. M. și comparabila cu cea practicata de . folosința stâlpilor electrici aflați în proprietate.

Totodată s-a urmărit prin stabilirea taxelor concordanța acestora cu volumul ocupat de fibre (cabluri) sau de aparatură, urmărindu-se descurajarea ocupării inutile a canalizației cu fibre (cabluri) și aparataje supradimensionate din punct de vedere al gabaritului, ceea ce ar duce la dificultăți în manipulare pentru ceilalți operatori.

`In concluzie, presupusele prejudicii aduse reclamantei- intimate sunt nejustificate, cu atât mai mult cu cât hotărârea de consiliu atacată a fost adoptată cu respectarea normelor legale în materie și a fost notificată în mod favorabil de Instituția Prefectului - județul M., astfel încât acest act normativ este în deplină legalitate.

A invocat si abrogarea dispozitiilor art. 22-31 ale OUG nr. 79/2002 prin legea nr. 154/2012.

In drept, recurentul a invocat dispozitiile art. 109, art.299-316 Cod procedură civilă precum și pe prevederile pe cele ale art. 36 din Legea nr. 215/2001, republicată, privind administrați apublică locală, art art. 2 alin.l lit.c), art. 7 alin. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată, prevederile art. 18 alineatul 2¹ din HG nr. 490/2011, și ale Legii nr. 154/2012 .

Recurenta a depus copie de pe HCL nr. 264/2010.

La 22.05.2014 intimata reclamanta a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea ca legala si temeinica a hotararii atacate.

Totodata a fost depusa practica judiciara.

Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de dispozitiile art. 304 si 304¹ cod procedura civila, curtea constata ca recursul paratului este nefondat pentru urmatoarele considerente.

In ceea ce priveste exceptia tardivitatii plangerii prealabile se retine ca in mod corect instanta de fond a retinut ca actul atacat este un act administrativ unilateral cu caracter normativ si nu unul individual.

Prin urmare in cazul acestor acte plangerea prealabila se poate introduce oricand potrivit art. 7 al. 1¹ din legea nr. 554/2004 si nu in conditiile art. 7 al. 1 si art. 7 al. 7 din acelasi act normativ.

Potrivit art. 2 al. 1 lit c din legea sus invocata act administrativ este « actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;”

Prin urmare acte administrative unilaterale sunt atat actele cu caracter individual cat si cele cu caracter normativ.

Insa termenele de introducere a plangerii prealabile sunt diferite, unele fiind reglementate de art. 7 al. 1 (in cazul celor individuale) si de art. 7 al. 1¹ (in cazul actelor normative.

Prin urmare art. 7 al. 7 din legea nr. 554/2004 nu poate avea in vedere decat actele unilaterale cu caracter individual, deoarece acestea sunt reglementate la al. 1.

In ceea ce priveste fondul cauzei se retine ca recurenta a invocat dispozitiile unei HG adoptata in anul 2011 (490/2011) si ale legii nr. 154/2012, acte normative mult ulterioare emiterii hotararii contestate.

Astfel de acte normative nu au nicio relevanta in cauza de fata deoarece legalitatea unui act administrativ se analizeaza in functie de legislatia in vigoare la momentul emiterii ei.

Prin urmare in mod corect instanta de fond a retinut prevederile art. 22 si 23 din OUG nr. 79/2002, astfel cum acestea erau in vigoare la momentul emiterii hotararii contestate.

Ori din dispozitiile sus citate rezulta ca furnizorii de retele de comunicatii aveau la acel momentul dreptul de a instala, de a intretine, de a inlocui si de a muta elementele retelelor de comunicatii electronice si nu obligatia de a muta acele retele cum aceasta a fost impusa prin prevederile art. 4 si 5 din HCL nr. 19/2005.

Prin urmare la momentul emiterii actului contestat nu exista niciun act normativ de putere superioara care sa dea dreptul paratului la emiterea unui act normativ prin care sa impuna obligatia furnizorilor de retele de comunicatii sa mute retelele prin dezafectarea celor aeriene si introducerea lor in subteran, contrar dispozitiilor OUG nr. 79/2002.

Mai mult recurentul a citat trunchiat prevederile art. 23 din OUG nr. 79/2002, ignorand dispozitiile de la art. 23 al. 1 lit c in sensul ca exercitarea dreptului se stabileste prin acordul partilor, sau in lipsa acestuia prin hotarare judecatoreasca.

Prin urmare recurentul nu poate invoca doar dispozitiile art. 23 al. 1 lit b si sa le ignore pe cele de la lit c.

Este adevarat ca paratul avea atributii in ceea ce priveste politicile de urbanism, insa atributia trebuia realizata in limitele stabilite de actele normative in vigoare la acea data, astfel incat modificarile regulamentelor de urbanism trebuiau sa fie facute cu respectarea dispozitiilor art. 23 al. 1 din OUG nr. 79/2002.

Recurenta nu a facut nici macar dovada consultarii in procesul de elaborare a actului contestat (fata de principiile de la art. 2 din legea nr. 52/2003), si cu atat mai putin a existat un acord al partilor sau in lipsa acestuia o hotarare judecatoreasca conform art. 23 al. 1 lit c din OUG nr. 79/2002.

De asemenea nu pot fi retinute nici dispozitiile unei alte hotarari de consiliu ( 264/2010) pentru a se demonstra lipsa prejudicierii reclamantei, intrucat acest act normativ a fost emis mult ulterior hotararii atacate.

Nici un eventual aviz al prefectului nu dovedeste legalitatea hotararii atacate, dar un astfel de aviz nici nu a fost depus.

Existenta avizului nu poate impiedica instanta de contencios sa constate nelegalitatea unor prevederi ale unei hotarari a consiliului local si nici nu poate demonstra lipsa prejudicierii reclamantei.

F. de cele retinute mai sus se constata nefondat recursul si legala si temeinica hotararea atacata, data cu aplicarea si interpretarea corecta a legii.

In baza art. 20 din legea nr. 554/2004 si a art. 304 pct. 9, 304¹ Cod procedura civila (1865) va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenții-pârâți C. L. Târgu M., M. Târgu M. prin primar D. F. și D. F. – Primarul Municipiului Târgu M.împotriva sentinței civile nr.3265 din data de 06.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă .>ca nefondat.