Obligaţia de a face. Decizia nr. 5884/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 5884/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-09-2014 în dosarul nr. 2126/93/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5884
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.09.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: D. N.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă U. S. HARET BUCURESTI și recurenții-reclamanți B. (P.) D. M., B. D. F., împotriva sentinței civile nr. 3258/04.11.2013, pronunțate de Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE PRIN MINISTRU și cu intimatul-pârât M. EDUCAȚIEI NATIONALE, având ca obiect „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că la data de 09.04.2014, prin Serviciul Registratură, s-a depus cerere de renunțare la judecată din partea recurentelor-reclamante, după care:
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 3258/04.11.2013, pronunțate de Tribunalul Ilfov s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a MEN si s-a respins actiunea reclamantilor B. (P.) D. M. si B. D. F. in contradictoriu cu aceast parat ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara caltiate procesuala pasiva.
S-a admis actiunea reclamantilor in contradictoriu cu parata U. S. HARET si a fost obligata parata sa elibereze reclamantilor diplomele de licenta si suplimentul de diplome.
De asemenea a fost respinsa cererea de chemare in graantie a MEN ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantii si parata U. S. HARET (USH).
Recurentii reclamanti au solcitat admiterea recursului, casarea in parte a sentintei recurate si respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratului MEN si, in principal, admiterea actiunii si in ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea MEN de a aproba tiparirea formularelor de diploma de licenta sau, in subsidiar, admiterea cererii de chemare in garantie a MEN formulata de parata USH.
Au invederat ca sentinta nu poate fi pusa in aplicare, nici pe calea executarii voluntare si nici pe cea a executarii silite intrucat achizitionarea tipizatelor se poate face numai in baza avizului MEN, aviz pe care acesta refuza sa-l elibereze.
In drept, au invocat dispozitiile art. 488 pct. 6 cod procedura civila.
Recurentii au mai depus o cerere de recurs formulata de avocat in care au invocat drept temei de drept si art. 488 pct. 8 cod procedura civila.
Prin recursul sau parata USH a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei recurate si admiterea cererii de chemare in garantia a MEN.
A precizat ca doar admiterea cererii de chemare in garantie asigura punerea in executare a obligatiei stabilite de instanta in sarcina sa.
Tiparirea si elibererea actelor de studii nu se poate realiza decat cu aprobarea scrisa a MECTS.
In drept a invocat dispozitiile OMECT nr. 2284/2007, art. 72-74, 488 pct. 6 si 8 cod procedura civila, legea nr. 554/2004.
La 6.02.2014 intimatul parat MEN a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului USH si mentinerea ca legala si temeinica a hotararii atacate.
La 9.04.2014 recurentii reclamanti au depus cerere de renuntare la judecata, invederand ca actiunea a ramas fara obiect ca urmare a emiterii diplomelor de licenta pe care le-au atasat in copie cererii.
Analizand actele si lucrarile dosarului, cu privire la cererea de renuntare la judecata formulata de recurentii reclamanti se retine ca potrivit art. 406 al. 1 cod procedura civila « reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.
De asemenea potrivit art. 406 al. 5 din acelasi cod « când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză”.
Se cosntata ca sunt indeplinite conditiile pentru a lua act de renuntare, reclamantii renuntand la judecata prin cerere scrisa.
Din imputernicirea avocatiala de la fila 100 reiese ca reclamantii au mandatat aparatorul sa depuna si sa sustina cererea de renuntare la judecata.
Intrucat renuntarea s-a facut in recurs, cale extraordinara de atac, urmeaza ca in baza art. 406 al. 5 cod procedura civila sa se ia act de renuntarea la judecata formulata de recurentii reclamanti si sa se anuleze in tot sentinta recurata.
D. consecinta cererea de chemare in garantie a ramas fara obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Ia act de cererea recurenților-reclamanți de renunțare la judecata recursului formulat de recurenta-pârâtă U. S. HARET BUCURESTI, cu sediul în sector 3, București, .. 13 și recurenții-reclamanți B. (P.) D. M., cu domiciliul în ales la C.. AV. F. C. B., în București, ., ..1, ., SECTOR 2, B. D. F., cu domiciliul ales la C.. AV. F. C. B., în București, ., ..1, ., împotriva sentinței civile nr. 3258/04.11.2013, pronunțate de Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în sector 1, București, .. 28-30 și cu intimatul-pârât M. EDUCAȚIEI NATIONALE, cu sediul în sector 1, București, .. 28-30.
Anulează în tot sentința recurată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. F. C. P. I. C. G.
GREFIER,
D. N.
Red./tehnored./C.P./2014/ 6 ex.
Tribunalul București – jud. A. D.
← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5277/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 153/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|